referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Respectarea conventiei europene a drepturilor omului in dreptul penal

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Primul criteriu precizat de Curte în acest sens este acela potrivit caruia, pentru existenta unei recurgeri justificate la forta, necesitatea utilizarii fortei trebuie analizata în mod strict si imperativ în raport de împrejurarile care determina în mod normal statul sa apeleze la mijloace coercitive ca „o conditie necesara într-o societate democratica”...

Varianta Printabila 


1

RESPECTAREA CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR

OMULUI IN DREPTUL PENAL

 

         Dreptul la viata si dreptul de a nu fi supus torturii si pedepselor ori tratamerntelor inumane sau degradante

A. Dreptul la viata

         Dreptul la viata a fost consacrat si de alte instrumente juridice internationale

decāt CEDO, ca fiind unul dintre drepturile fundamentale esentiale, care influenteaza

celelalte drepturi civile sau politice, ori drepturi economice, sociale sau culturale.

Astfel, dreptul la viata este reglementat de art. 3 din DUDO, art. 6 din PIDCP, art. 6

par. 1 din Conventia privind drepturile copilului, art. 4 din CADO si art. 2 din CEDOCSI, ca un drept reprezentānd conditia necesara a exercitarii tuturor celorlalte drepturi le omului.

         Acest drept este dreptul suprem al oricarei persoane si, īn consecinta, o conditie necesara a exercitarii celorlalte drepturi si libertati ale omului, Curtea europeana de la Strasbourg īl considera ca „una din valorile fundamentale ale societatilor democratice care formeaza Consiliul Europei”.

         Potrivit art. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului:

Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate

fi cauzata vreunei persoane īn mod intentionat, decāt īn executarea unei sentinte

capitale pronuntata de un tribunal īn cazul īn care infractiunea este sanctionata cu

aceasta pedeapsa, prin lege.

         Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin īncalcarea acestui articol īn

cazurile īn care ea rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:

a. Pentru a asigura apararea oricarei persoane īmpotriva unei violente ilegale,

b. Pentru a efectua o arestare legala sau pentru a īmpiedica evadarea unei persoane detinute legal

c. Pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie”.

Elementele constitutive ale dreptului la viata sunt formate din conditiile

imperative de protectie si exceptiile de la beneficiul dreptului la viata sau cauzele care justifica provocarea mortii unei persoane.

         Pentru īntelegerea cauzelor care justifica provocarea mortii unei persoane, este necesara īntelegerea notiunii esentiale de „recurgere absolut necesara la forta”, care a fost explicata de jurisprudenta CEDO.

         Primul criteriu precizat de Curte īn acest sens este acela potrivit caruia, pentru

existenta unei recurgeri justificate la forta, necesitatea utilizarii fortei trebuie analizata īn mod strict si imperativ īn raport de īmprejurarile care determina īn mod normal statul sa apeleze la mijloace coercitive ca „o conditie necesara īntr-o societate democratica”. Prin urmare, o asemenea cauza de justificare este acceptata doar īn situatia īn care toate celelalte mijloace s-au dovedit ineficiente, iar analiza Curtii este cu atāt mai atenta, cu cāt utilizarea fortei de catre stat este deliberata si sistematica (Hotarārea McCann si altii contra Regatului Unit, precitata, paragraful 148). Al doilea criteriu este cel al proportionalitatii dintre mijloacele utilizate si scopul urmarit prin recurgerea la forta. Īn hotarārea pronuntata īn cazul Güleē contra Turciei din 27 iulie 1998, respingānd teza Guvernului potrivit caruia responsabilitatea decesului petentului revine organizatiei PKK, Curtea a statuat ca īn raport de situatia

existenta īn sud-estul Turciei, autoritatile nationale nu au efectuat o ancheta oficiala si eficienta īn legatura cu recurgerea la forta care a cauzat moartea unei persoane, si a constatat īn consecinta ca mijloacele utilizate au fost disproportionate fata de scopul urmarit. Un rationament asemanator a fost folosit de Curte si īn hotarārea McCann, precitata.

         Īn hotarārea din 28 iulie 1998 data īn cazul Ergi contra Turciei, pentru a ajunge

la concluzia īncalcarii art. 2 din CEDO, īn absenta elementelor probatorii convingatoare ale statului pārāt cu privire la conditiile de utilizare a fortei īn timpul

ambuscadei utilizate īmpotriva unor membri PKK, Curtea a considerat ca nu au fost

luate masurile necesare pentru evitarea punerii īn pericol a populatiei civile īn zona.2

Elementele constitutive ale dreptului la viata determina natura obligatiilor ce

incumba statelor, obligatii care sunt de doua categorii: negative (de abtinere) si

pozitive (de actiune).

         Dreptul la viata presupune atāt obligatia statului de a nu provoca moartea cu

intentie, decāt īn cazul executarii unei hotarāri judecatoresti pentru aplicarea unei

sanctiuni penale cu pedeapsa capitala īn conditiile legii. Īn consecinta, chiar daca

norma europeana nu a interzis, īn mod expres, orice suprimare a vietii, admitānd

decesul rezultat din acte licite de razboi, īn prezent, dreptul la viata s-a impus ca un

principiu esential.

         Amendarea succesiva a textului initial al CEDO, prin Protocoalele aditionale nr.

6 (din anul 1983) si, respectiv 13 (din anul 2002), a influentat dreptul la viata

consacrat de art. 2 din Conventie.

         Protocolul 6 prevede ca un stat nu poate condamna nici o persoana la pedeapsa cu moartea si ca nimeni nu poate fi supus executarii unei asemenea pedepse dupa asumarea angajamentelor juridice presupuse de acest instrument juridic. Acesta da, totusi, posibilitatea ca pedeapsa cu moartea sa poata fi prevazuta īn conditiile īn care aplicarea acesteia ar fi rezultat din fapte savārsite īn timp de razboi sau de pericol iminent de razboi.

1

         Protocolul 13 stipuleaza ca pedeapsa cu moartea este considerata abolita īn

toate īmprejurarile, indiferent de situatia de pace sau de razboi.

Continutul dreptului la viata nu trebuie, īnsa, īnteles ca limitāndu-se doar la

interdictia uciderii persoanei.

         Īn acelasi timp, el nu presupune obligatia statului de a lua masuri privind

asigurarea unui anumit nivel de viata necesar supravietuirii, pentru ca dreptul la un

nivel de viata suficient, sau, mai exact, dreptul la conditii minime de existenta, nu-si

gaseste temeiul juridic īn articolul mentionat, acesta fiind un drept social care poate fi dedus din alte norme juridice aplicabile.

         Jurisprudenta Curtii Europene de la Strasbourg a avut prilejul sa contureze īn

aceasta materie cāteva repere esentiale referitoare la cazurile unor persoane disparute, la situatia unor decese survenite īn perioada arestarii preventive, īn legatura cu violente grave, avorturi si cu privire la alte asemenea situatii.

         Cu prilejul hotarārii pronuntate īn cazul Osman contra Regatului Unit, din 28

octombrie 1998, Curtea Europeana de la Strasbourg mentioneaza atāt obligatia

statului de a asigura dreptul la viata printr-o legislatie penala concreta, care sa

descurajeze omuciderile, cāt si obligatia pozitiva a statului de a lua masuri de ordin

preventiv a caror eficienta trebuie sa protejeze individul de amenintarile altor

persoane care i-ar putea produce decesul. Totusi, jurisprudenta Curtii de la Strasbourg subliniaza ca o asemenea obligatie nu trebuie sa constituie o sarcina insuportabila sau excesiva pentru autoritatile nationale.3

         Rationamentul Curtii de la Strasbourg demonstreaza extinderea aplicarii art. 2

din Conventie de la actiunile agentilor statului care provoaca moartea, la relatiile sau

la comportamentul interindividual al persoanelor aflate sub jurisdictia sa si, īn general, largirea incidentei Conventiei la relatiile dintre particulari.

         O alta caracteristica jurisprudentiala a aplicarii art. 2 din CEDO a fost aceea a

ezitarii Comisiei si Curtii Europene a Drepturilor Omului īn fata cazurilor referitoare

la avorturi.

         Īn legatura cu incidenta normei la un caz de avort terapeutic, īn doctrina s-a pus īn evidenta, ca īn timp ce Comisia Europeana a apreciat ca art. 2 s-ar aplica doar dupa nasterea copilului, Curtea a evitat pur si simplu sa se pronunte asupra dreptului la viata al copilului nenascut.4 Si īn acest context, s-a preferat sa se considere ca statelor contractante trebuie sa li se recunoasca o putere de apreciere mai larga, dar nu nelimitata

         Īn consecinta, jurisprudenta CEDO relativa la art. 2 subliniaza cāteva obligatii

principale care cad īn sarcina statelor īn cazul decesului unei persoane:

– obligatii de efectuare a unei anchete complete, impartiale si independente,

daca moartea persoanei a survenit īn timp ce aceasta era arestata sau retinuta

(Hotarārile Salman contra Turciei din 27 iunie 2000, Velikova contra Bulgariei din 18

mai 2000). Scopul esential al anchetei este de a asigura aplicarea efectiva a dreptului intern care protejeaza dreptul la viata. Īn cauzele privind implicarea organelor sau a agentilor statului, dreptul garanteaza obligatia acestora din urma la masuri positive vizānd evitarea deceselor survenite sub responsabilitatea lor (Hotarārea Hugh Jordan contra Regatului Unit din 4 mai 2001);

– obligatii de luare a masurilor pozitive necesare īn vederea protectiei vietii

persoanei, chiar daca decesul acesteia nu se datoreaza vreunui agent al statului, ci

unor terte persoane (cazul Osman contra Regatului Unit, precitat si Hotarārea Cicek

contra Turciei din 27 februarie 2001, referitoare la o persoana disparuta dupa arestare si prezumata a fi decedata);

– obligatii de informare a populatiei asupra riscurilor prezentei īn apropierea

unei zone locuite a unei uzine care produce substante periculoase, si luarea masurilor de prevenire īn caz de accident (chimic, nuclear etc.) (Hotarārile Curtii īn cazul Guerra si altii contra Italiei din 19 februarie 1998 si īn cazul ICB contra Regatului Unit din 9 iunie 1998).

         Jurisprudenta CEDO subliniaza cāteva aspecte particulare de aplicare a art. 2 īn cazul operatiunilor de salvare, a operatiunilor de mentinere a ordinii publice, ca si īn cazul unor operatiuni militare. Astfel, īn prima situatie, Curtea s-a pronuntat īn cazul Hotarārii Andronicou si Constantinou contra Ciprului, īn legatura cu uciderea prin īmpuscare a unui cuplu la domiciliul acestuia, ca urmare interventiei politiei

determinata de comportamentul violent al unuia dintre membrii cuplului fata de

celalalt (Hotarārea Andronicou si Constantinou contra Cipru din 9 octombrie 1997,

Curtea a subliniat ca, desi autoritatile au īncercat sa evite pericolul legat de comportamentul violent al unuia din membrii cuplului, totusi, datorita faptului īnarmarii agentilor de politie cu arme automate si īndeosebi a utilizarii de catre acesti

politisti unor asemenea arme, care presupun o precizie mai mica, a retinut ca statul

pārāt nu a prevazut si organizat operatiunea de salvare a unuia din membrii cuplului

astfel īncāt sa se evite orice risc posibil pentru viata acestora.

         Cu privire cea de-a doua situatie, jurisdictia europeana a considerat ca īn

īmprejurarile descrise de cazul Güleē contra Turciei, precitata, forta (armelor) utilizata, care a avut drept consecinta moartea petentului, nu era absolut necesara īn

sensul art. 2 din CEDO.

         Īn sfārsit, īn cea de-a treia situatie, Curtea a considerat ca poate deduce īn mod rezonabil absenta prudentei suficiente din partea autoritatilor īn legatura cu protectia vietii populatiei civile.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica