referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Arte Plastice

Categoria: Referat Arte Plastice

Descriere:
Pana spre sfarsitul secolului 18 artele plastice in Tarile Romanesti urmau doua traditii disticte: cea bizantina (cele doua state romanesti si zona ortodoxa reprezentata de romanii din Transilvania) si cea occidentala (zonele din Transilvania locuite de sasi, maghiari, secui si zona Banatului, locuita de svabi). Aceasta divizare, chiar mai stricta in arta decat in arhitectura, unde interferentele stilistice erau chiar frecvente, a fost cauzata de rigorile programelor inconografice impuse de religie, desi in unele biserici ortodoxe din Transilvania se pot observa clar lucrari influentate de curentele occidentale (picturile in stil gotic din biserica satului Strei, in prezent in judetul Hunedoara, datand din secolul 14).

Varianta Printabila 


Arte Plastice

Pana spre sfarsitul secolului 18 artele plastice in Tarile Romanesti urmau doua traditii disticte: cea bizantina (cele doua state romanesti si zona ortodoxa reprezentata de romanii din Transilvania) si cea occidentala (zonele din Transilvania locuite de sasi, maghiari, secui si zona Banatului, locuita de svabi). Aceasta divizare, chiar mai stricta in arta decat in arhitectura, unde interferentele stilistice erau chiar frecvente, a fost cauzata de rigorile programelor inconografice impuse de religie, desi in unele biserici ortodoxe din Transilvania se pot observa clar lucrari influentate de curentele occidentale (picturile in stil gotic din biserica satului Strei, in prezent in judetul Hunedoara, datand din secolul 14).
Existenta unei traditii bizantine vechi a fost dovedita de inflorirea picturii murale in Valahia in secolul 14. Picturile de pe peretii bisericilor princiare din Curtea de Arges, realizate intre 1362-1366, constituie una din cele mai impunatoare compozitii de tip mural bizantin din secolul 14 si un model pentru pictorii murali din Tarile romanesti si Transilvania, integrata intr-o adevarata scoala de pictura. Pe langa trasaturile (modele arhetip si canoanele imobile contemplative) impartite in mod obisnuit cu intreaga lume est ortodoxa, pictura romaneasca - pictura murala, miniaturile, gravurile liturgice, lucrarile arginate sau aurite (Cele patru evanghelii realizat de Gavriil Uric in 1429, primul pictor roman cunoscut, care este acum in Biblioteca Bodleiana din Oxford) - are trasaturile ei specifice. Frescele din Valahia secolului 16, dar mai ales exceptionalele picturi exterioare care decoreaza peretii manastirilor din Bucovina, Moldova de Nord (Voronet - 1547; Moldovita - 1532-1537; Sucevita - 1582-1598), prin compozitia lor armonioasa, bine echilibrata relatie intre intreg si detalii, stralucirea culorilor reprezinta ultima epoca infloritoare in istoria picturii bizantine dupa caderea Bizantului.
Sculptura ocupa un loc modest in Evul Mediu in principatele din afara arcului carpatic, monumentele de tip bizantin fiind in general lipsite de decoratiuni sculptate. Una din putinele exceptii este Biserica Episcopala din Curtea de Arges, cu multe decoratii de origina caucaziana si araba. In Transilvania este subordonata stilului religios catolic abordat. Detasarea de canoanele bizantine, caracteristica a secolelor 17 si 18, va atinge o culme in secolul 19 cand caracterul laic a aparut in arte si, mai tarziu, a fost adaptat vietii moderne atat ca subiect (portrete si scene istorice) cat si in tehnica (pictura de sevalet) sau curente artistice (academism si romantism). Au fost introduse de artisti straini care au venit din Austria, Germania, Polonia, Italia, la chemarea marilor boieri ce comandau portrete de familie.
La inceputul anilor 40 din secolul 19, au aparut primii artisti romani educati in vest, in principal in Germania, iar dupa 1850, moda franceza si-a facut loc in pictura. Theodor Aman (1831-1891) si Gheorghe Tattarescu (1820-1894), reprezentanti ai academicismului, sunt primii beneficiari ai educatiei parisiene. Nicolae Grigorescu (1838-1907), care a introdus pictura in aer liber in arta romana si Ioan Andreescu (1850-1882) isi completeaza educatia alaturi de pictorii din Barbizon in timp ce Stefan Luchian (1868-1916) asimileaza la Paris experienta impresionista. Prin ei pictura romaneasca isi face stralucita intrare in zona modernitatii. Cele trei mari personalitati artistice reprezinta in acelasi timp trei tipuri de receptie si sensibilitate. Portretele de taranci ale lui Grigorescu, pline de efuziune si mandrie tinereasca, sunt remarcabile, vocatia lui Andreescu pentru peisaje respira un aer de sobrietate si meditatie, in timp ce Luchian adauga o intensitate tragica la delicatetea si gratia florilor sale, care i-au adus un mare renume. In acelasi interval de timp, se observa o reinnoire a idiomului sculptural prin imersiunea in folclor atinsa de Dimitrie Paciurea (1873-1932) si Constantin Brancusi (1876-1957). Paciurea, primul sculptor roman inzestrat cu viziune monumentala, a explorat inclinatiile mitologige si fantastice ale vechilor creatii folclorice (himere si sfincsi). Stabilit la Paris in 1904, Brancusi va restructura, prin simplificari geometrice, intreaga arta a secolului 20. Putine din operele sale se afla in muzee romanesti: Rugaciune, Sarutul, Domnisoara Pogany, Cumintenia pamantului etc. De notat sunt de asemenea monumentele de la Targu Jiu, consistand din Coloana fara sfarsit, Masa tacerii si Poarta sarutului (1936-1938), dedicate sodatilor cazuti in primul razboi mondial.
Perioada interbelica diversifica si imbogateste pictura romaneasca, care absoarbe experienta impresionista si a altor curente. Nicolae Tonitza (1886-1940), Francisc Sirato (1877-1953), Camil Ressu (1880-1962) si Lucian Grigorescu (1894-1965) se afla printre numele cele mai cunoscute. Merita sa fie mentionate si nume ca Gheorghe Petrascu (1872-1949), a carui opera este caracterizata de natura materiala a expresiei, eliminarea narativului din pictura, energia si nobletea atitudinii si Theodor Pallady (1971-1956), prieten cu Matisse, caracterizat prin rigoarea in compozitie si paleta discreta de culori.
Perioada comunista a incercat sa limiteze arta, ca si in celelalte domenii, in cadrul dogmatismului ideologic, dar ca si in alte parti, subminarea canoanelor ideologice a luat forme diverse: cultivarea oneirismului si simbolismului de catre Ion Tuculescu (1910-1962), a sintezei cromatice de Alexandru Ciucurencu (1903-1977), a realismului esentializat si dramatic de Corneliu Baba (1906-1998) etc. In sculptura artisti deosebiti au fost Ion Jalea (1887-1983), Cornel Medrea (1889-1964) si Vida Géza (1913-1980) in sculptura monumentala, Oscar Han (1891-1978) si Gheorghe Anghel (1904-1966), a caror statui ale marilor personalitati romanesti sunt remarcabile prin profunzimea spiritului.
Literatura
Secolele 16-18 au cunoscut dezvoltarea culturii scrise. Acele lucrari, desi au o anume valoare estetica, nu pot fi considerate ca lucrari literare propriu-zise.
Sfarsitul secolului 18 si incepului secolului 19 constituie adevaratul inceput al literaturii romane. A fost perioada evolutiei si eliberarii universului structural specific literaturii de aria neomogena si policroma a scrierilor culturale anterioare. De altfel a fost o ruptura de lumea culturala anterioara, determinata de o schimbare radicala a societatii romanesti (un proces accelerat de occidentalizare si liberalizare, schimbarea limbajului literar prin conexiunile acestuia cu stilurile europene, ca si un aspect institutional al culturii).
Prima jumatate a secolului 19 a fost timpul marilor proiecte pentru crearea unei literaturi nationale, ca si pentru diversificarea (dupa 1830 toate genurile posibile au fost abordate) si profesionalizarea scrisului. Innoirea limbajului include si expresii nepotrivite sau caricaturale, prin urmare a fost lasat un apel urgent de catre Generatia 1848, prin scriitorii implicati in evenimentele din 1848, pentru reintoarcerea la folclor, care era vazut ca o sursa de regenerare estetica, datorata simplicitatii si frumusetii limbajului propriu. Printre acestia enumeram pe Vasile Alecsandri (1821-1890), un pionier in poezie, proza scrisa, drama ca si un culegator de folclor si Costache Negruzzi (1808-1868) care a fost nu numai fondatorul nuvelisticii romanesti dar si un model inca fara pereche in scrierea de nuvele istorice.

A doua jumatate a secolului 19 a fost caracterizata prin salturi mari si de calitate in literatura. O contributie remarcabila a avut-o societatea culturala Junimea (f. 1863) si in special mentorul acesteia, Titu Maiorescu (1840-1917), prin lupta impotriva mediocritatii si pentru introducerea criteriilor estetice in stabilirea ierarhiilor de valori. Revista publicata de aceasta societate, Convorbiri literare, a ajutat la impunerea marilor scriitori ai secolului 19: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si Ion Creanga. Eminescu (pentru romani este prototipul poetului si a poeziei), care era conversant la cele mai ridicate speculatii filozofice si, in acelasi timp, era un mare admirator al poeziei populare, a dat stralucire maxima romanticismului romanesc, schimband radical limbajul poetic inlaturand retoricul. Piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale sunt o oglinda nemiloasa a societatii romanesti al timpului, iesind in evidenta prin critica muscatoare a obsesiilor politice si ezitarilor morale, ridiculizand contradictiile dintre obscuritate efectiva si pretentii ca si deformarea limbajului. "Datorita valorii comediilor sale de moravuri si caractere, din nefericire scrise intr-o limba care nu este de circulatie mondiala, Ion Luca Caragiale este poate cel mai mare dintre dramaturgii necunoscuti", a scris Eugen Ionesco, reputatul creator al teatrului absurdului. Societatea Junimea l-a descoperit si lansat si pe Ion Creanga, alt membru al triadei marilor clasici, un povestitor fara pereche iesind in evidenta prin stilul oral folosit in opera lui, si Ion Slavici (1848-1925), un scriitor transilvanean, autorul primei capodopere a romanului romanesc (Mara, 1894). In opozitie cu Junimea si Convorbiri literare se gaseste Literatorul, ciclu literar si revista care poarta primele manifeste al simbolismului, regasit in poemele lui Alexandru Macedonski (1854-1920).
Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost caracterizata de mari efervescente. Poezia graviteaza in jurul mai multor modele mari: materialismul abstractului si innobilarea expresiei sincere prin Tudor Arghezi (1880-1967), poezia expresionista prin Lucian Blaga (1895-1961), poemele simbolice prin George Bacovia (11881-1957), sau versuri ermetice prin Ion Barbu (1895-1964), care a fost si un stralucit matematician al carui nume este si in istoria matematicii prin teoriile sale asupra spatiilor. Poezia de tip traditional a fost stralucit reprezentata de Ion Pillat (1891-1945) si Vasile Voiculescu (1884-1963). In proza scrisa, marele nume al timpului a fost Liviu Rebreanu (1885-1944), ale carui nuvele Ion si Padurea Spanzuratilor sunt mari capodopere. Prima este o lucrare realista cu influente naturaliste, o tragedie a vietii de la sat, brazdata de caractere idilice care au aparut anterior in literatura. A doua face introducerea romanului psihologic in literatura romana. Cu mult diferit este Mihail Sadoveanu (1889-1961), care a scris un numar imens de romane si nuvele singulare in literatura romana datorita densitatii metaforice si a infuziei de intelepciune orientala. In dramaturgie, tendintele inovatoare au fost mai putin spectaculoase. Totusi merita a fi mentionat teatrul de idei al lui Camil Petrescu (1894-1957), dramele cu dimensiuni mitice ale lui Lucian Blaga, piesele lui Mihail Sebastian (1908-1945), remarcabile prin sensibilitatea si puritatea caracterelor.
Critica literara si eseurile au tinut pasul cu poezia si proza scrisa. In perioada premergatoare razboaielor a fost reprezentata de mari critici "care au fixat directia", ca Nicolae Iorga, Garabet Ibraileanu (1871-1936), Mihail Dragomirescu (1868-1942), care au fost ideologisti ai curentelor literare. Intre cele doua razboaie mondiale singurul si ultimul din marii critici a fost Eugen Lovinescu (1881-1946), prominent promotor al curentului modernist. Critica si istoria literara a atins un statut profesionist. George Calinescu (1889-1965) a supus intreaga literatura romana de la origini pana in timpul prezent unei judecati axiologice.
Critica jurnalistica, reprezentata prin Vladimir Streinu (1902-1971), Pompiliu Constantinescu (1901-1946), si critica academica, reprezentata de Tudor Vianu (1897-1964), s-au dezvoltat in ritm egal. In afara marilor personalitati, perioada a fost martora la o diversificare a curentelor cum nu a mai fsot intalnita. Traditionalismul, care era reprezentat in special de revista Gandirea (1922-1944), condusa de Nichifor Crainic (1889-1972), era opusa modernismului, promovat de revista cercului literar Sburatorul (1919-1922, 1926-1927), condus de Eugen Lovinescu. Revista Contimporanul (1922-1932), condusa de Ion Vinea (1895-1964), a facut trecerea de la modernism la avangarda. Au inceput sa apara si reviste de avangada propriu-zise, ajutand la debutul literar al lui Tristan Tzara (1896-1963), fondatorul Dadaismului, Gherasim Luca (1913-1994) si Ilarie Voronca (1903-1946), care mai tarziu si-au facut un renume in strainatate, ca si pentru cel al scriitorilor ce s-au facut remarcati in literatura romana, precum Gellu Naum, care a promovat credincios suprarealismul in intreaga lui opera, sau Geo Bogza (1908-1993), care a fost un nume de remarcat in genul reportajului. Legatura dintre literatura romana si curentele europene, realizata de catre generatia interbelica, a fost intrerupta abrupt de instaurarea comunismului.
"Proletcultismul" anilor 50 a lasat putin loc pentru literatura autentica, si chiar daca a fost blamat in anii 60, nu a mai lasat loc libertatii creatiei in literatura. Literatura s-a bucurat de sprijinul financiar necesar, fiind subventionata de stat, si, in ciuda oricaror restrictii ideologice, intreruperi ca cele din anii 50 nu au mai fost posibile. Literatura autentica era foarte bine primita de cititori, care au identificat in ea simbolul atitudinii civice. Niciodata nu a mai fost un astfel de acord intre public si gustul critic ca cel din ultima decada a dictaturii lui Ceausescu. Scriitori ca Marin Preda (1922-1980) si Augustin Buzura, poeti ca Stefan Augustin Doinas, Nichita Stanescu (1933-1983), Marin Sorescu (1936-1997), Ana Blandiana au fost apreciati atat de critici pretigiosi (Nicolae Manolescu, Eugen Simion) cat si de cititori. Ultima decada a regimului lui Ceausescu a fost martora ridicarii unui grup de tineri scriitori care au inceput o lupta necontenita impotriva incercarilor de nivelare a limbajului artistic.
Anii de dupa 1990 au fost o perioada de "teste" si de dificultati generate de comutarea interesului cititorilor catre lucrarile literare ca le-au fost inainte inaccesibile sau catre mass-media. Mai mult, constrangerile culturii nesubventionate in conditiile unei economii de piata incipiente a influentat publicarea cartilor. Totusi criza nu a afectat si creatia. Tinerii scriitor in particular (scritorii anilor 90 s-au impus in special in proza si eseuri) par a fi determinati de a reconstrui legaturile catre cititori.

Teatru
Desi teatrul romanesc a aparut tarziu (pana in secolul 19 spectacolele de teatru erau sub forma de spectacole de divertisment jucate in curtile boieresti sau sub forma de teatru folcloric), el a evoluat rapid si constant.
Primele reprezentatii, cu artisti amatori, au avut loc in Iasi in 1814 si in Bucuresti in 1818. Spre mijlocul secolului, apetitul societatii romanesti pentru teatru a dus la o prezenta aproape continua a trupelor straine in ambele capitale si la primele reprezentatii in limba romana. Scolile de teatru ale Societatii Filarmonice din Bucuresti (1833) si Conservatorului Filarmonic si Dramatic din Iasi (1836) si, mai tarziu, ale mai multor scoli de arta dramatica de stat (1864) au pus bazele educatiei teatrale si 1852 a fost anul aparitiei primelor trupe de teatru independente. O trasatura a teatrului romanesc de la fondarea teatrelor nationale din Bucuresti si Iasi, dupa 1870 pana in zilele noastre este subventionarea lor de catre stat.
In timpul anilor comunismului s-au remarcat mari regizori de teatru: Sica Alexandrescu (1896-1973), Liviu Ciulei, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie, Andrei Serban, David Esrig, Ion Cojar si multi altii. Multi s-au alaturat diasporei si au devenit nume rasunatoare in teatrul international. Dupa 1989, teatrul romanesc s-a impus prin reprezentatii de succes pe marile scene ale lumii, multumita actorilor sai de exceptie si a unei regii originale datorata unor regizori ca Silviu Purcarete, Catalina Buzoianu, Tompa Gábor si Mihai Maniutiu.
Numarul de teatre a crescut de la 14-16, la inceputul celui de al doilea razboi mondial, la 45-50 in anii 70 si 80 si apoi la 52 in 1996. Numarul de spectatori a fluctuat: de la 1.5 milioane in 1938 a crescut la 6-7 milioane in anii 80 si a scazut la 1 milion in ultimii cativa ani.
Opera Nationala Romane
Traditia teatrului liric romanesc numara mai mult de doua secole. Inca din 1772, la Bucuresti, era semnalata prezenta unei trupe de opera.
In 1836, concertul de sfarsit de an, oferit de elevii Scolii de Muzica si Declamatie, atragea atentia nu doar asupra frumusetii muzicii de opera ci si a unor tinere talente precum Eufrosina Vlasto, care avea sa sa se bucure de o cariera internationala. In cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea multi alti interpreti romani si-au castigat celebritatea pe renumite scene ale lumii. Faima unor interpreti ca Elena Teodorini, Hariclea Darclee, Margareta Iamandi-Nuovina, Zina de Nori, Grigore Gabrielescu, D. Popovici Bayreuth s-a creat intr-un spatiu cultural care a inclus Scala din Milano, Opera din Paris, Metropolitan House sau Opera din Petersburg.
Prima companie romaneasca de opera se datoreaza insa lui George Stephanescu. Incepand din 1885, ea a functionat ca o sectie a Teatrului National. Din pacate, lipsita fiind de un sprijin material oficial, aceasta companie si-a incetat activitatea in 1902. Companii particulare infiintate de elevi ai lui George Stephanescu, dar si catareti de renume, romani si straini, stagiune dupa stagiune, au intretinut insa pasiunea publicului pentru arta lirica. Prezenta spectacolelor de opera s-a impus de la sine, ca o necesitate culturala.
Infiintarea, in 1919, a "Societatii lirice" care, doi ani mai tarziu, trecand sub obladuire statala, a devenit Opera Romana, marca sfarsitul unei etape framantate si, totodata, inceputul unei activitati stabile. Spectacolul inaugural al noii institutii a fost, el insusi, un eveniment deosebit, la 20 decembrie 1921 cu opera "Lohengrin" de Wagner, sub bagheta lui George Enescu.
Jean Athanasiu, George Folescu, G. Niculescu Basu, Emilia Gutzianu, Florica Cristoforeanu, Traian Grozavescu, Viorica Ursuleac, Margareta Metaxa, Marta Cebotari, Constantin Stroescu, Dimitrie, Onofrei sunt doar cativa dintre cei care au conferit stralucire spectacolelor romanesti.
Eforturile artistilor lirici de a da forma concreta unui teatru de opera au fost sustinute de compozitorri importanti, creatori ai muzicii unor spectacole de rasunet. Printre ei - Eduard Caudella, Constantin Dimitrescu, Tiberiu Brediceanu, Mihail Jora, Paul Constantinescu. Succesul s-a datorat si unor mari dirijori ca George Georgescu, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Egizio Massini, Jean Bobescu s.a. De 75 de ani incoace, prima scena lirica a tarii a cunoscut o activitate intensa. Repertoriul a cuprins mai mult de 150 de titluri de opere si de balet, de o mare varietate, insumand marele repertoriu universal. O atentie deosebita a fost acordata si creatiei romanesti, care a cunoscut o remarcabila dezvoltare datorita contributiei unor compozitori precum George Enescu, Gh. Dumitrescu, Alfred Mendelsohn, Zeno Vancea, Mircea Kiriac, Cornel Trailescu, Laurentiu Profeta s.a.

Noul local al Operei Romane, ridicat in 1953, a oferit un cadru mai somptuos unei activitati deja existente si deosebit de bogate. Pentru prima oara insa, Opera devenea o institutie in sine, desprinsa de spectacolele de opereta sau de teatru, impreuna cu care functionase pana atunci, continuand acele frumoase si indelungate traditii la care ne refeream, an de an, generatie dupa generatie, atat pe scenele romanesti cat si pe cele straine. Cantareti ca Petre Stefanescu-Goanga, Zenaida Pally, Nicolae Herlea, Arta Florescu, Elena Cernei, Octav Enigarescu, Magda Ianculescu, Valentin Teodorian, Mihail Arnautu, David Ohanesian, Nicolae Florei, Garbis Zobian, Cornel Stavru, Dan Iordachescu, Teodora Lucaciu, Lella Cincu, Iulia Buciuceanu sau balerini ca Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Gh. Cotovelea, Alexa Mezincescu, Ileana Iliescu, Magdalena Popa, Gelu Barbu, Eugen Marcui, Ioan Tugearu s.a. au dus departe in lume renumele talentelor romanesti. Participarea la mari concursuri internationale cum sunt acelea de la Geneva, Toulouse, Vercelli, Verviers, Sofia, Moscova sau Salzburg, ca si numeroase turnee peste hotare, au configurat rezultate cu totul deosebite

Muzica
O privire atenta asupra muzicii clasice romanesti conduce la concluzia ca aceasta isi are sursa de inspiratie in vechea muzica populara romaneasca, precum si in muzica bizantina si a psalmilor. Aceste din urma surse stau la baza genului de muzica religioasa.
Scolile componistice importante au aparut in secolul al XIX-lea in Moldova, acolo unde isi desfasurau activitatea Gavril Muzicescu, Ciprian Porumbescu, Eusebiu Mandicevschi, si in Transilvania si Banat, acolo unde creau Gheorghe Dima, Iacob Muresanu si Ion Vidu.
Adevarata muzica de inspiratie folclorica precum si tonalitatile sublime ale muzicii bizantine, eliberate de influentele sonore si ritmice proprii scolilor componistice romantice din Germania si Franta, patrund o data cu infiintarea Coralei "Carmen", la sfarsitul secolului al XIX-lea, o societate muzicala preocupata de creatiile cu adevarat valoroase. In acest cadru isi incep activitatea D. G. Kiriac si George Cucu.
Acum se manifesta asa-numita "generatie a frontului", generatia care a luptat pe front in al doilea razboi mondial. Aceasta generatie a purtat geniul tutelar a lui George Enescu si a inclus in randurile ei talente componistice de exceptie cum au fost Mihail Jora, Mihail Andricu, Sabin V. Dragoi, Dimitrie Cuclin, Martian Negrea, Constantin Dimitrescu.
Urmasii generatiei de compozitori aflate sub geniul muzical enescian, au contribuit deopotriva la perfectionarea scolii componistice romanesti. Ei sunt Paul Constantinescu, Sigismund Toduta, Zeno Vancea, Ion si Gheorghe Dumitrescu, Alfred Mendelsohn, Constantin Silvestri, Tudor Ciortea, Theodor Rogalski. Generatia poetului Nicolae Labis numara compozitori de marca ca Tiberiu Olah, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Dumitru Capoianu, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu, Cornel Taranu, si ulterior Nicolae Brandus, Liviu Glodeanu, Mihai Moldovan, Octavian Nemescu, Corneliu Cezar.
Stilul de creatie al scolii componistice romanesti este divers, plecand de la mijloace de expresie prezente in muzica occidentala, luate ca teza, pana la cele intalnite in muzica populara, luate ca antiteza, ajungand astfel la o sinteza originala.
Creatiile compozitorilor romani s-au desavarsit sub minunatul indemn al istoricului Nicolae Iorga: "Viata este un dar, restituiti-l cu respectul cuvenit si deplina recunostinta".
Cinematografie
Prima proiectie cinematografica din Romania a avut loc pe 27 mai 1896 prin prezentarea filmelor Lumičre in birourile editoriale ale ziarului de limba franceza "L'Independence Roumaine" din Bucuresti; in mai 1897 au fost produse primele jurnale romanesti si in 1912 a fost prezentat primul film artistic Independenta Romaniei/Romania's Independence.
Inceputurile producerii de filme in Romania se datoreaza unor amatori. O dezvoltare semnificativa a avut loc in anii '30, o data cu introducerea de subventii de stat. Dupa cel de al doilea razboi mondial, industria de film a evoluat in cadrul politicii culturale generale. Pe langa controlul ideologic, suportul financiar primit din partea statului, care detinea companiile de productie si distributie, au fost create conditii pentru extinderea si diversificarea productiei de filme (in jur de 20-30 de filme erau produse anual in anii '70). Primele filme din perioada stalinista au dovedit traditia slaba in productia de filme si aveau un mesaj ideologic, fiind in cea mai mare parte bazate pe lucrarile scriitorilor romani. Primul film notabil a fost realizat in 1957: Moara cu noroc, regizor Victor Iliu (1912-1968). In 1965, Padurea spanzuratilor, al treilea film regizat de Liviu Ciulei (care mai taziu a trecut la teatru, incepand o cariera internationala), a fost distins cu premiul pentru cea mai buna regie la Festivalul de la Cannes.
Succese notabile au fost obtinute, de asemenea, in domeniul filmelor de desene animate, fondatorul carora a fost Ion Popescu-Gopo (care a castigat Marele Premiu la Cannes in 1957 cu filmul Scurta istorie). Regizorul de film Sergiu Nicolaescu a devenit foarte cunoscut prin numarul mare de filme de toate genurile care atrageau un numar imens de spectatori.
Dupa caderea comunismului, mult ravnita liberate a creatiei nu s-a dovedit a fi chiar benefica, cum si-ar fi dorit producatorii de film, din cauza crizei economice si fragmentarea subventiilor de stat (astfel productia de filme s-a redus la 10-15 filme pe an). Un rol deosebit in industria de film de astazi il au regizorii Lucian Pintilie, Mircea Danieliuc, Dan Pita (acesta a primit trofeul Leul de Aur la Festivalul de film din Venetia in 1992), Nae Caranfil s.a.
Competitia cu cele mai noi filme straine a condus la aparitia deja a unei puternice retele de distributie particulare care priveaza productia de filme romanesti de o audienta larga. In anii 70 si 80 se importau in jur de 120-150 filme in fiecare an, mai ales din statele central si est europene. Numarul de sali de cinema a crescut de la 338 in 1938, la 6.275 in anii 70 iar cel al spectatorilor a urmat o cale asemanatoare, de la 41 milioane la 198 milioane de persoane. In anii 90 numarul de sali de cinema si locuri in salile de cinema, ca si numarul de filme cu performate a scazut dramatic. Numarul de spectatori, 190-200 milioane persoane pe an, a scazut in anii 80 la 130 milione in 1990 si numai de 12.5 milioane in 1996.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica