referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Drepturi si libertati cetatenesti in UE

Categoria: Referat Drept

Descriere:

In 1719 Constitutia SUA,care a conacrat ”dreptul poporului de a-i fi asigurata apararea personala,a locuintelor,documentelor si bunurilor impotriva unor perchezitii si confiscari nejustificate”,libertatea religiei,a cuvantului,a presei,dreptul la intrunire pasnica,iar in 1776,Bill Of Rights proclama ca ”toti oamenii sunt de la natura si liberi si independenti si dispun de cateva drepturi inerente” de care nimeni nu poate fi privat...

Varianta Printabila 


untitled

Drepturi si  libertati cetatenesti in UE

Aspecte generale

In literatura de specialitate se aprecoaza,in mod corect,ca filosofia drepturilor omului,a drepturilor individuale,civile,politice,economice,sociale si culturale a invins tezele colectiviste ale primatului interesului general,dar si pe cele ale liberalismului extrem.

In favoarea individului,sunt consacrate prin reglementarile internationale,inca din sec al XIX-lea,numeroase drepturi si lbertat,fara ca,prin aceasta,persoana fizica sa devina subiect de drept international.

Sunt considerate drepturi fundamentale ale omului,apartinand primei generatii,urmatoarele drepturi civile si politice:dreptul la viata,dreptul la libertate,dreptul persoanei la siguranta,cu toate valentele lor.

Drepturi si libertati pentru persoane fizice prevazute in documente internationale

Una dintre problematicile filosofiei dreptului este si aceea a naturii drepturilor omului.Iusnaturalismul concepe existenta unor drepturi anterioare oricarei consacrari legale,izvorand din natura umana,care este unica si imuabila.Drepturile omului au fost recunoscute in mod treptat intr-un lung interval de timp.

Drepturile omului au o incarcatura politica,sociala,emotionala care le particularizeaza.Ele au fost obiect de lupta,de revendicari,nu au fost recunoscute in toate cazurile cu usurinta.Drepturile omulu au format astfel obiectul revendicarilor unor miscari largi.O serie de forte progresiste,care au inteles directia progresului umanitatii,si-au asumat rolul de luptatori pentru afirmare drepturilor omului.

Drepturile omulu sunt consacrate prin constitutiile statelor.Nu exista in lume state care sa se pretinda democratice si care sa nu aiba in constitutie un capitol dedicat drepturilor si libertatilor fundamentale.Existenta acestora,numarul lor si garantiile care le asigura punerea in practica contrbuie hotarator la aprecierea gradului de democratism al unei constitutii si al statului de drept.

Drepturile civile si politice ale omului sunt prevazute in numeroase acte normative international,ele rezulta si in mod indirect,din majoritatea pactelor,tratatelor si conventiilor internationale care se refera la persoane.Vom mentiona cateva documente cu caracter national sau international,care au consfintit cele mai importante drepturi ale omului.Desi se considera ca istoria drepturilor omului coincide cu istoria omenirii,urmand vicisitudinile acesteia din urma,primele documente care schiteaza unele elemente ale protectiei juridice a persoanei au fost Magna Carta Libertatum; In 1719 Constitutia SUA,care a conacrat  ”dreptul poporului de a-i fi asigurata apararea personala,a locuintelor,documentelor si bunurilor impotriva unor perchezitii si confiscari nejustificate”,libertatea religiei,a cuvantului,a presei,dreptul la intrunire pasnica,iar in 1776,Bill Of Rights proclama ca ”toti oamenii sunt de la natura si liberi si independenti si dispun de cateva drepturi inerente” de care nimeni nu poate fi privat.

Declaratia drepturilor omului si cetateanului,din 1789,este documentul in care a fost inscris principiul potrivit caruia ”oamenii se nasc si raman liberi si legali in drepturi”.

In secolul al XIX-lea au fost incheiate de catre statele lumii conventii bilaterale si multilaterale care au antamat,tangential,problematica drepturilor omului.Toate aceste documente nu folosesc conceptul de ”drepturi ale omului” in sensul cunoscut astazi,ele cuprinzand mai ales elemente de tip sectorial,nestructurate inca,creatoare de mentalitati si care se vor constientiza pe parcursul timpului.Abia decomentele adoptate in secolul al XX-lea folosesc acest concept,in sensul propriu.Astfel,Carta Natiunilor Unite din 1945 afirma hotararea popoarelor lumii de a proclama credinta in ”drepturile fundamentale ale omului,in demnitatea si valoarea persoanei umane,in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor,precum si a natiunilor mari si mici”.Carta ONU consacra principiul egalitatii in drepturi a tuturor fara distinctie in rasa,de sex,de limba sau religie,precum si obligatia statelor membre ale ONU de a executa,de o maniera efectiva,drepturile de ea consacrate.

Corolarul acestor documente cu incidenta directa in materia drepturilor omului este reprezentat de Carta Internatioana a Drepturilor Omului,care cuprinde un ansamblu de documente:Declaratia universala a drepturilor omului,Pactul interantional privind drepturile economice,sociale si culturale,Pactul international privind drepturile civile si politice si Protocolul facultativ referitor la Pactul international privind drepturile civile si politice.

Declaratia universala a drepturilor omului a fpost primul document adoptat in acest domeniu,de o comunitate organizata de natiuni si enunta principalele drepturi economice,sociale si culturale,civile si politice pe care le pot pretinde,fara nici o discriminare fiintele umane,intrucat sunt inzestrate cu ratiunea si constiinta,precum si principiile nediscriminarii si egalitatii in drepturi.Carta Natiunilor Unite s-a concentrat asupra drepturilor omului si al libertatilor fundamentale pentru toate persoanele,oriunde ar fi acestea.Dar reglementarile din Carta Natiunilor Unite nu au fost considerate suficiente deoarece nu specifica natura obligatiilor asumate de state.De aceea,s-a impus adoptarea unui alt document international,Declaratia universala a drepturilor omului,care reprezinta o combinatie unica a drepturilor civile si politice si a celor economice,sociale si culturale,sub semnul constant al egalitatii si al nediscriminarii.Pactul international a fost adoptat prin rezilutia Adunarii generale a ONU nr 2200 A (XXI) din 16 decembrie 1966;Conventia internationala pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala a fost adoptata de Adunarea Generala a ONU din 1965.Alte acte sunt Conventia europena din 1950,Conventia americana din 1969,Conventia africana din 1981 si multe alte documente.

Persoane beneficiare ale drepurilor civile si politice 

Potrivit Pactului international privind drepturile civile si politice,prevederile sale se aplica tuturor persoanelor aflate pe teritoriul unui stat parte si supuse jurisdictiei sale.Aceasta inseamna ca sunt avute in vedere numai peroanele fizce,nu corporatii sau alte persoane juridice.Protocolul facultativ acorda dreptul de a depune plangeri numai persoanelor victime ale incalcarilor drepturilor stabilite.Aceasta este si practica constanta a Comitetului Drepturilor Omului.In acest sens,Conventia americana a drepturilor omului se refera la persoane ,precizand ca aceasta inseamna orice fiinta umana.

Spre deosebire de Pact,Conventia europeana din 1950 se refera la ”oricine” ca beneficiar al drepturilor garantate iar in art.25 in forma originala si in art.34 in forma modificata prin Protocolul nr. 11,adoptat in 1994,acorda dreptul de petite ”oricarei persoane,organizatii neguvernamentale sau grup de persoane” care pretind ca sunt victime ale unei incalcari de catre un stat parte a drepturilor enuntate in Conventie sau in protocoale.O prevedere similara este inscrisa in art.44 din Conventia americana.

Drepturi si libertati in UE

In cadrul Uniunii Europene,drepturile si libertatile fundamentale ale omului au o semnificatie deosebita.In prezent,Uniunea Europeana contine 27 de state,ceea ce a permis realizarea dorintelor de pace,libertate si de afirmare plenara a drepturilor omului in spatiul european.

Drepturile fundamentale ale omului sunt recunoscute si in cadrul Uniunii Europene,numeroase documente ce emana de la institutiile europene facand referire in mod direct la existenta si protectia lor.

Inca de la constituirea Consiliului Europei,principiul respectarii drepturilor omului a fost una dintre pietrele de temelie ale organizatiei.In timpul unei reuniuni de la Haga din 1948,Congresul Europei a fost unul catalizator pentru crearea Consiliului Eurpoiei,prin adoptarea unei rezolutii avand urmatorul continut : ”Congresul apreciaza ca Uniunea sau Federatia ce va lua nastere trebuie sa ramana deschisa catre toate natiunile europene cu o guvernare democratica,ce se vor angaja sa respecte o Carta a Drepurilor Omului.Hotaraste sa creeze o Comisie pentru imediata indeplinire a dublei sarcini de a redacta aceasta Carta si de a enunta normele carora un stat trebuie sa li se conformeze pentru a merita numele de democratie”.

Art.3 din Statutul Consiliului Europei dispune: ”Orice membru al Consiliului Europei recunoaste procesul suprematiei dreptului si principiul in virtutea caruia orice persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile omului si de libertatile fundamentale”.

Statutul Consiliului Europei,in art.8,stipuleaza :”Grave incalcari ale drepturilor omului si ale libertatilor fundamentale justifica suspendarea sau excluderea unui stat membru al Consiliului Europei”.Statutul a fost semnat la 5 mai 1949 si,la numai 18 luni dupa adoptarea lui,cele 10 state membre semnau,la 4 noiembrie 1950,Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.Conventia a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953. Ea a transformat,pe plan regional european,18 principii proclamate in 1948 in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de ONU,in obligatii juridice concrete. Fiind cel mai important instrument juridic in sistemul conventional al Consiliului Europei,Conventia Europeana a Drepturilor Omului constituie un reper de marca in dezvoltarea dreptului international. Influenta sa a fost resimtita nu numai de-a lungul Europei,dar si pe toate continentele si in toate tarile in care s-au depus eforturi pentru a se asigura o mai buna protectie a drepturilor omului. La ora actuala,sistemul de protectie european instituit prin Conventie este nu numai cel mai vechi,dar,totodata,si cel mai avansat si eficace din toate sistemele existente de protectie a drepturilor omului. Conventia Europeana a Drepturilor Omului este un tratat international in virtutea caruia statele contractante isi asuma anumite obligatii juridice. Guvernele au obligatia de a veghea ca persoanele care sunt sub jurisdictia lor,si nu numai cetatenii tarii respective, sa se bucure de drepturile si libertatile prevazute in Conventie. Unele tari au integrat Conventia in dreptul national, astfel incat orice individ sa poata prezenta o plangere sau un apel la un tribunal national sau catre o alta autoritate bazandu-se direct pe prevederile acesteia. Dar,chiar daca o tara nu a integrat Conventia in dreptul sau,acesta nu trebuie sa fie in conflict cu instrumentul european. Conventia nu este destinata sa inlocuiasca sistemele nationale de protectie a drepturilor omului,ci sa constituie o garantie internationala ce se adauga dreptului de recurs in fiecare stat. Aceasta garantie se concretizeaza prin posibilitatea indiviziilor care se considera lezati in drepturile lor de a antama proceduri in fata institutiilor create in baza Conventiei in contra guvernului pe care il considera responsabil. Prin tratatul de la Lisabona se fac progrese semnificative la nivelul UE in materia garantarii drepturilor fundamentale ale omului si in acest sens se arata ca literatura de specialitate din Europa arata ca prin tratatul de la Lisabona se deschide calea aderarii UE la conventia europeana pt apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Tratatul de la Lisabona garanteaza aplicarea efectiva in UE a cartei drepturilor fundamentale. Prin urmare, odata cu Lisabona UE dispune de un ansamblu de drepturi care sunt atat civile cat si politice, economice, sociale care sunt obligatorii sub aspect juridic nu doar ptr UE si institutiile sale ci si ptr fiecare stat membru in plan national.

Art.1 din Conventia europeana prevede ”Inaltele parti contractante recunosc oricarei persoane aflate sub juristictia lor drepturile si libertatile definite in Titlul I din prezenta conventie”.Statele care ratifica aceasta Convenie accepta in mod automat dubla obligatie ce decurge din art.1 .In primul rand,ele trebuie sa se asigure ca dreptul lor intern este compatibil cu Conventia.In al doilea rand statele care se hotarasc sa ratifice Conventia trebuie sa inlature orice nerecunoastere a drepturilor si libertatilor protejate de aceasta.

Drepturile si libertatile protejate de Conventie sunt:dreptul la viata; interzicerea torturii,tratamentelor si a pedepselor inumane sau degradante; interzicerea sclaviei si a munci fortate;libertatea si siguranta persoanei;dreptul la un proces echitabil;nerectroactivitatea legi penale; dreptul la respectarea vietii private,a vietii de familie,a domiciliului si a corespondentei;dreptul de a se casatori,de a intemeia o familie si la egalitatea intre soti;libertatea de convingere si de religie;libertatea de exprimare si informare;libertatea de intrunire si de asociere si dreptul de a constitui sindicate;dreptul la proprietate;dreptul la instruire;dreptul la alegeri libere;drepturi recunoscute strainilor;interzicerea discriminarii;dreptul de recurs individual asupra hotararilor judecatoresti.

In caz de razboi sau alt pericol public ,art 15 din Conventie prevede situatiile in care se pot face derogari de la drepturile mentionate mai sus.

In Conventie sunt mentionate si alte drepturi.

Carta drepturilor fundamentale grupeaza aceste drepturi fundamentale in 6 mari capitole:

1.      drepturi care tin de demnitatea umana si anume: dreptul la demnitate, dreptul la viata, dreptul la integritatea persoanei fizica si psihica si de aici deriva interzicerea torturii si a tratamentelor degradante sau inumane, interzicerea sclaviei,etc

2.      drepturi care tin de libertatea umana si anume: libertatile legate de economie(cele 4), libertatea de gandire,religie si constinta, libertatea de exprimare,intrunire si asdociere, libertatea de a se casatori,libertatea de a exercita o profesie liber aleasa si de a avea un anumit loc de munca,libertatea de a desfasura o activitate comerciala(consacrata in art.16 al cartei) care trebuie desfasurata in conformitate cu 2 aspecte: dreptul comunitar european si in al2lea rand in conformitate cu legislatia nationala si bunele practici ale fiecarui stat. Legat de libertatea de a desfasura o activitate comerciala avem si dreptul de proprietate.

3.      drepturi de egalitate si ne referim la:

a.       principiul egalitatii in fata legii care se refera la nediscriminarea pe baza de rasa, sex, nationalitate, varsta,etc

b.      principiul nediscriminarii. Interzicandu-se in spatiul UE discriminarea pe orice fel de motive de natura personala ca rasa, sexul, cetatenia, varsta, religia, etc.

c.       principiul oportunitilor egale sau al egalitatii de sanse intre femei si barbati.

d.      Principiul integrarii persoanelor cu handicap.

e.       Drepturile persoanelor in varsta.

4.      drepturile referitoare la solidaritatea sociala si intra:

a.       dreptul lucratorilor de informare si consultare cu privire la marile decizii ce se iau in întreprindere

b.      dreptul la negocieri si la actiuni colective

c.       protectia fata de concedierile nejustificate

d.      aspecte legate de securitatea sociala si asistenta sociala

e.       aspecte legate de protectia sanatatii persoanelor

f.       protectia mediului

g.      protectia consumatorilor

5.      Drepturilor cetatenesti propriu-zise sau drepturile civice si aici sunt: dreptul de a alege si a fi ales in parlamentul european, dreptul de a avea acces la documentele UE astfel incat exista obligatia afisarii lor pe internet cu exceptia celor secrete, dreptul la buna-administrare din partea institutiilor UE. Orice cetatean al UE are dreptul ca in ceea ce priveste problemele sale sa beneficieze din partea institutiilor UE de un tratament impartial si echitabil intr-un termen rezonabil. Acest drept inseamna ca orice cetatean al UE se poate adresa oricarei institutii a uniunii europene in limba sa materna si trebuie sa primeasca raspuns in aceea limba-sub aspect formal.De asemenea mai inseamna ca orice cetatean al UE are dreptul de a fi audiat sau ascultat de institutiile UE inainte de a se lua masuri cu caracter individual care ar putea sa-i aduca atingere. Oricare institutie a UE trebuie sa isi motiveze deciziile in raport cu cetatenii UE si oricare persoana care este cetatean UE are dreptul de a cere repararea de catre UE a eventualelor prejudicii aduse prin exercitarea activitatii institutiilor UE sau a functionarilor acesteia (si aici ne referin si la persoane fizice si la cele juridice). Tot aici in categoria drepturilor civice putem baga institutia avocatului poporului la nivel european, acestuia i se vor adresa plangeri sau sesizari cu privire la respectarea celor 4 libertati din tratate, cu privire la respectarea acestei carte a drepturilor fundamentale,la incalcarea unor aspecte din tratate in ce priveste buna functionare a institutilor europene.

6.      Capitolul referitor la Justitie si aici se arata ca orice cetatean european are dreptul la un proces echitabil intr-un termen rezonabil in fata unei instante judecatoresti independente si impartiale. Legat de acest lucru avem dreptul la reprezentare si aparare in instanta,dreptul la asistenta juridica gratuita si din oficiu pt persoanele ce nu dispun de resurse materiale suficiente,dreptul de a avea acces la o cale de atac eficienta, prezumtia de nevinovatie, principiul legalitatii.Aplicarea principiului legalitatii inseamna ca nici o persoana nu poate fi condamnata si judecata ptr o actiune sau omisiune decat daca la momentul savarsire constituia infractiune si era ca atare prevazuta de lege. De asemenea avem consacrat in carta principiul proportionalitatii infractiunilor si pedepselor conform caruia nu se poate aplica o pedeapsa mai mare decat cea care era prevazuta la momentul savarsirii infractiunii daca intre timp insa intervine o lege mai favorabila aceasta se va aplica. De aici rezulta si ca pedepsele nu trebuie sa fie disproportionate in raport cu fapta comisa.

Se introduc inca 2 elemente noi fata de conventia CvEDO si anume:

- dreptul la protectia datelor cu caracter personal,aici vb si de persoanele fizice si de cele juridice

- chestiuni legate de bioetica. Bioetica inseamna utilizarea normelor morale si etice in descoperirile biologice, geneticii,etc.

Tratatul de la Lisabona introduce in premiera o prevedere potrivit careia daca o anumita petitie este semnata de cel putin 1.000.000 cetateni din statele membre atunci comisia europeana este obligata sa o ia in seama si sa faca o propunere in acest sens cu motivare.

In continuare voi face o analiza a celor mai importante drepturi cetatenesti din Uniunea Europeana.

Dreptul la viata

Potrivit art 2 din Conventie ”Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat de lege.Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat,decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul cand infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege”.Pedeapsa cu moartea a fost insa abolita.Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsa si nici executat.

Se accepta in Conventie ca un stat poate prevedea in legislatia sa pedeapsa cu moartea pentru acte savarsite in timp de razboi sau de pericol iminent de razboi.O asemenea pedeapsa nu poate fi aplicata decat in cazurile prevazute de acea legislatie.Statul respectiv va comunica Secretariatului General al Consiliului Europei dispozitiile aferente.

Conventia prevede ca dreptul la viata al oricarei persoane este protejat de lege,ceea ce inseamna ca statele trebuie sa elaboreze o legislatie care sa clarifice drept infractiuni omuciderile savarsite cu intentie de catre persoanele fizice.Sunt enuntate trei exceptii de la interdictia generala de cauzare a mortii cu intentie,acestea fiind:

-  necesitatea de a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei nelegale;

- efectuarea unei arestari legale sau impiedicarea evadarii unui detinut;

- reprimarea unei revolte sau insurectii.Eventuala recurgere la forta trebuie sa se dovedeasca ”absolut necesara”.

Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, 1950

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articolul 1 - Abolirea pedepsei cu moartea (în timp de pace)

“Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici

executat.

Articolul 2 - Pedeapsa cu moartea în timp de război

Un Stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în timp de

război sau de pericol iminent de război. Asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile

prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale. Statul respectiv va comunica

secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile aferente ale legislaţiei în cauză.”

* Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea, 1983

Dreptul la viaţă, garantat oricărei persoane, este primul drept subiectiv reglementat de Convenţie. El reprezintă „valoarea supremă pe scara drepturilor omului în plan internaţional”1, iar protejarea sa constituie „una dintre valorile

fundamentale ale democraţiilor care fac parte din Consiliul Europei”. Respectarea dreptului la viaţă este o precondiţie a exercitării tuturor celorlalte drepturi. Astfel, statul este obligat nu numai „să se abţină de la a lua viaţa în mod intenţionat”, ci trebuie să ia toate măsurile necesare protejării vieţii.

Art. 2 garantează protecţie oricărei persoane împotriva morţii provocate într-o manieră arbitrară. Iniţial, aceste prevederi nu interziceau recurgerea la pedeapsa cu moartea dacă aceasta era prevăzută de lege. În 1983, a fost adoptat Protocolul nr. 6 care aboleşte pedeapsa cu moartea în timp de pace, ea continuând

să fie aplicabilă în timp de război. Prin adoptarea, în 2002, a Protocolului nr. 13 a fost abolită pedeapsa cu moartea în orice situaţii pe teritoriul tuturor statelor semnatare, membre ale CoE.

Titularul dreptului la viaţă

Art.2 garantează dreptul la viaţă al oricărei persoane fizice, umane. Acest drept nu este absolut; el prevede anumite excepţii, precum: executarea unui condamnat la moarte (pedeapsă aplicată până în 2002), legitima apărare, arestarea

sau evadarea unei persoane deţinute şi reprimarea unei insurecţii.

Întinderea aplicabilităţii art.2

Protecţia dreptului la viaţă este garantată de Sistemul european de protecţie a drepturilor omului oricărei persoane, din momentul naşterii şi până la decesul acesteia. Prin deces trebuie să se înţeleagă moartea fizic constatată, nu şi

declararea pe cale judecătorească a morţii sau a dispariţiei unei persoane.

Interzicerea torturii, a tratamentelor si a pedepselor inumane sau degradante

Potrivit dispozitiilor din Conventie, ”nimeni nu poate fi supus torturii,tratamentelor si a pedepselor inumane sau degradante”.Drepturile protejate astfel sunt,in mod direct,legate de integritatea persoanei si de demnitatea umana.

Interzicerea sclaviei si a muncii fortate

Sclavia si munca fortata presupun forme de control asupra individului si sunt caracterizate de conditii opresive pe care individul nu le poate schimba sau pe care nu le poate inlatura.

Cat priveste munca fortata,Curtea Europeana a Drepturilor Omului a facut apel, in definirea acesteia, la conventiile Organizatiei Internationale a Muncii,conform carora ea priveste „orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub

ameninţarea unei pedepse oarecare, şi pentru care respectiva persoană nu s-a oferit de bunăvoie

In conformitate cu dispozitiile din Conventie:

- nimeni nu poate fi tinut in scavie,nici in aservire;

- nimeni nu poate fi silit sa efectueze o munca fortata sau obligatorie;

Convenţia referitoare la sclavie (1926) defineşte sclavia ca fiind „starea sau condiţia unui individ asupra căruia sunt exercitate atributele dreptului de proprietate”.

Convenţia suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, a traficului de

sclavi şi a instituţiilor şi practicilor analoge sclaviei2 defineşte aservirea unei

persoane care se află în una sau mai multe din situaţiile prevăzute la art.7 lit.b):

1.      aservirea pentru datorii reprezintă starea sau condiţia rezultând din faptul că un debitor s-a angajat să furnizeze în garanţia unei datorii serviciile sale personale sau cele ale unei alte persoane asupra căreia are autoritate, însă valoarea acestor servicii nu afectează lichidarea datoriei sau durata acestor servicii nu este limitată, iar caracterul lor nu este definit;

2.      şerbia/sevajul - condiţia persoanei care este obligată prin lege, obicei sau acord, de a trăi şi munci pe un pământ aparţinând unei alte persoane, făcând câteva servicii determinate, remunerate sau gratuit,fără posibilitatea de a-şi schimba condiţia;

este considerată aservire a femeii sau copilului, orice instituţie sau

practică în virtutea căreia:

¨      femeia este, fără ca ea să aibă dreptul de a refuza,promisă sau dată în căsătorie în schimbul unei

despăgubiri în bani sau în natură plătită părinţilor, tutorelui, familiei sau unei alte persoane sau unui alt grup de persoane;

¨      femeia este cedată unei alte persoane, cu titlu oneros sau în alt mod de către soţ, familia sau clanul acestuia;

¨      femeia care, la moartea soţului, este transmisă prin succesiune unei alte persoane;

¨      copilul sau adolescentul care are mai puţin de 18 ani şi este dat, fie de către părinţi sau de către unul din ei, fie de

        tutorele său unei alte persoane contra unei sume de bani sau nu, în vederea exploatării persoanei sau a muncii

        copilului sau adolescentului.

Nu se considera ”munca fortata sau obligatorie” in sensul prezentuli articol:

- orice munca impusa in mod normal une persoane supuse detentiei in conditile prevazute in Conventie sau pe timpul punerii sale in libertate conditionala;

- orice serviciu cu caracter miltar sau,in cazul celor care refuza efectuarea acestua pe motive de constiinta in tarile in care refuzul efectuarii serviciului militar pe motive de constiinta este recunoscut de lege,un alt serviciu inlocuind serviciul militar obligatoriu;

- orice munca sau serviciu impus in situatii de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii;

- orice munca sau serviciu ce face parte din obligatiile civile normale.

Libertatea si siguranta persoanei

In conformiatate cu prevederile din Conventie, ”orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta.Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa,cu exceptia urmatoarelor cazuri si in conformitate cu prevederile legale”:

- cele cu privire la detentia pronuntata de o instanta de judecata;

- pe perioada retinerii sau arestarii preventive,dispuse de organele judiciare competente,ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;

- daca masura se refera la detinerea legala a unui minor,hotarata pentru educatia sa supravegheata sau despre detinerea legala a unei persoane, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;

- daca masura se refera la detinerea legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa,a unui alienat,a unui alcoolic,a unui toxicoman;

- daca masura priveste arestarea sau retinerea legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe un teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare sau de extradare.

Orice persoana arestata sau detinuta trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii.Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea celui interesat la judecata.

Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau retinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal pentru ca aceasta sa statueze, intr-un termen scurt, asupra legalitati detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala.

Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei retineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la despagubiri.

Dreptul la un proces echitabil

Potrivit dispozitiilor din Conventie din art.6,orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil,in mod public si intr-un termen rezonabil a cazei sale,de catre o instanta independenta si impartiala,instituita prin lege.

Orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni este prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa va fi legal stabilita.

Orice acuzare are dreptul,in special:

- sa fie informat,in termenul cel mai scurt,intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;

- sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;

- sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si,daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a-l plati,sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu,atunci cand interesele justitiei impun acest lucru;

- sa ceara ascultarea martorilor si sa obtina in acest citarea lor;

- sa ceara sa fie asistat,in mod gratuit,de un interpret,daca nu intelege limba folosita in timpul procesului.

Garantarea libertăţii şi a securităţii juridice a persoanei ar fi lipsită de sens dacă aceasta nu ar fi încredinţată unei justiţii independente şi imparţiale, garanţie a unui proces echitabil.

Sistemul european de protecţie a drepturilor omului garantează principiul supremaţiei legii ca principiu fundamental al oricărei democraţii si principiu de baza al ordinii publice europene.

Sfera de aplicare a art.6, alin.1

Garanţiile reglementate de art.6 nu sunt aplicabile tuturor litigiilor, ci numai„contestaţiilor privind încălcarea drepturilor şi a obligaţiilor cu caracter civil” şi„acuzaţiilor în materie penală”. CEDO apreciază că cele două noţiuni, materie

civilă şi materie penală, nu pot fi interpretate în conformitate cu prevederile dreptului intern al statului pârât care diferă de la un sistem juridic la altul, ci ele sunt „concepte autonome” cărora Curtea le conferă un sens european. Garanţiile

art.6 nu se aplică tuturor nivelurilor procedurale, în materie civilă şi penală. Ele intervin, în primul rând, la nivelul jurisdicţiilor de primă instanţă, prin acestea înţelegându-se nu numai structurile judiciare de drept comun, ci şi organele

nonjurisdicţionale – administrative sau disciplinare. În cazul celor din urmă(organelor nonjurisdicţionale), justiţiabilul trebuie să dispună de un drept de recurs în faţa unui organ judecătoresc independent şi imparţial cu jurisdicţie deplină, în măsură să respecte garanţiile prevăzute de art.6.

Dreptul la un proces echitabil în materie civilă

Aplicarea alin.1 în materie civilă este determinată de existenţa unei contestaţii cu privire la un drept recunoscut de legislaţia internă a statului pârât. CEDO a refuzat interpretarea restrictivă a noţiunii de „drepturi şi a obligaţii

cu caracter civil”, considerând că această sintagmă vizează „orice procedură al cărei rezultat este determinant pentru nişte drepturi şi obligaţii cu caracter privat” . Prin urmare, ceea ce contează este caracterul privat al dreptului în cauză, caracterul personal sau patrimonial al dreptului contestat.Această accepţie materială a dreptului cu caracter untitled

privat a determinat judecătorul european să integreze în sfera de aplicabilitate a alin.1 contenciosul disciplinar şi contenciosul social. Astfel, alin.1 este aplicabil sancţiunilor disciplinare pronunţate de jurisdicţiile profesionale atunci când se pune în discuţie dreptul unei persoane de a-şi exercita profesia sau situaţiilor cu caracter social, precum atribuirea unor prestaţii de asigurare socială sau de ajutor social. CEDO a considerat „civile”numeroase cauze de contencios care în mod tradiţional aparţin dreptului public apreciind că „trebuie să ne raportăm la esenţa şi efectele unui drept, iar nu la

clasificarea sa juridică în dreptul intern al statului în cauză

Dreptul la un proces echitabil în materie penala

Aplicarea alin.1 în materie penală este determinată de existenţa unei acuzaţii de a fi săvârşit o infracţiune. CEDO defineşte aplicarea art.6 alin.1 în materie penală în decizia Engel şi alţii c. Olandei pe baza a 3 criterii:

¨      încadrarea dată de legislaţia internă a statului în cauză;

¨      natura infracţiunii;

¨      gravitatea sancţiunii atrase.

Această decizie a Curţii stabileşte faptul că deşi o anumită situaţie nu intră în sfera de aplicare a normelor de drept penal naţional, există totuşi posibilitatea includerii acesteia în sfera materiei penale în sensul art.6 alin.1. Astfel, CEDO aplică prevederile art.6 în cazul acţiunilor disciplinare, al sancţiunilor administrative şi fiscale.

Dreptul de acces la un tribunal

Art.6 garantează dreptul la un tribunal care implică dreptul de a avea acces corect şi efectiv la judecată.1 Acesta include:

un tribunal cu deplină jurisdicţie: prin tribunal nu se înţelegeîn mod necesar o jurisdicţie de tip clasic, ci se dobândeşte o accepţiune autonomă în sensul Convenţiei, aplicându-se şi organelor nonjurisdicţionale. „Tribunalul” este caracterizat prin funcţia sa jurisdicţională – soluţionarea unei cauze pe baza normelor de drept şi în urma unei proceduri legal stabilite;

accesul efectiv la judecător: justiţiabilul beneficiază de posibilitatea de a contesta un act ce aduce atingere drepturilor sale. Prin urmare, el trebuie să dispună de mijloace concrete de a ajunge în faţa unui judecător şi, în acelaşi timp, de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurii judiciare. Lipsa asistenţei judiciare gratuite pe parcursul procedurii civile încalcă dreptul de acces la un tribunal în cazul în care complexitatea procedurii sau a cauzei face ca această asistenţă să fie indispensabilă;

obţinerea unei hotărâri judecătoreşti: dreptul părţilor de a obţine o decizie motivată, care soluţionează litigiul definitiv.

Tribunalul are obligaţia de a examina efectiv susţinerea părţilor,fiind obligatorie motivarea corespunzătoare a hotărârilor judecătoreşti.

principiul securităţii juridice: presupune ca soluţia pronunţată în mod definitiv într-o cauză de către o instantă de judecată să nu poată face obiectul unei noi proceduri judiciare. Până în anul 2003, legislaţia română permitea desfiinţarea unor hotărâri definitive şi irevocabile, prin căi extraordinare de atac –recursurile în anulare promovate de către procurorul general al României.

principiul egalităţii armelor: implică obligaţia tribunalului de a oferi fiecărei părţi posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care nu o plasează într-o situaţie dezavantajoasă în raport cu partea adversă. Acest principiu se aplică doar părţilor în litigiu şi permite sancţionarea oricărei discriminări intervenite în comunicarea actelor către părţi,oferind acestora posibilitatea de a participa în mod egal la cercetarea probelor;

principiul contradictorialităţii: reprezintă dreptul părţilor de a li se comunica şi de a dezbate orice act sau observaţie adusă judecătorului. Acest principiu, spre deosebire de cel al egalităţii armelor, nu priveşte numai situaţia părţilor, una în raport cu cealaltă, ci şi situaţia părţilor în raport cu Ministerul public sau orice altă jurisdicţie independentă care poate influenţa, prin actele sau informaţiile puse la dispoziţia instanţei, decizia acesteia.

În cazul în care comunicarea unui act afectează doar una dintre părţi, CEDO ia decizia în conformitate cu principiului egalităţii armelor care impune instanţei obligaţia de a trata părţile în mod egal. Dacă ambele părţi au fost private, în egală măsură, de posibilitatea de a lua cunoştinţă de o informaţie utilă furnizată judecătorului, se va aplica principiul contradictorialităţii

Neretroactivitatea legii penale

In conformitate cu dispozitiile prevazute in Conventie:

- nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care in momentul in care a fost savarsita nu era considerata o infractiune,potrivit dreptului national sau international.De asemenea,nu poate fi aplicata vreo pedeapsa mai grava decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii;

- dispozitiile din acest articol nu vor aduce atingere judecarii si pedepsirii unei persoane vinovate de o actiune sau de o omisiune care,in momentul savarsirii sale era considerata o infractiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate.

Dreptul la respectarea vietii private,a vietii de familie,a domiciliului si a corespondentei,dreptul de a se casatori,de a intemeia o famile si egalitatea intre soti

In baza acestor drepturi:

- orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale (fiind incriminate faptele care aduc atingere acestor drepturi);

- nu este admisa ingerinta unei autoritati publice in viata privata a persoanei decat in masura in care interventia este prevazuta de lege si daca aceasta constitue o masura care,intr-o societate democratica,este necesara securitatii nationale,sigurantei publice,bunastarii economice a tarii,apararii ordinii si prevenirii faptelor penale,protectiei sanatatii sau a moralei ori protectiei drepturilor si libertatilor acestuia.

Libertatea de gandire,de convingere si de religie

Consacrarea acestor drepturi are in vedere ca:

- orice persoana are dreptul la libertate de gandire,de constiinta si de religie.Acest drept presupune libertatea de a schimba religia sau convingerea,cat si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau colectiv,in public sau in particular,prin cult,invatamant sau practici;

- libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrictii decat al acelora care,fiind prevazute de lege,constituie masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitatea publica,protectia ordinii,a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protectia drepturilor si libertatilor altuia.

Libertatea de exprimare si informare

In baza acestor libertati:

- orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare.Acest drept cuprinde liberatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara sa poata exista vreun amestec al autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere.Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna intreprinderile de radiodifuziune,cinematograf sau de televiziune unui regim de autorizare;

- exercitarea acestor libertati,presupunand indatoriri si obligatii poate fi supusa unor anumite formalitati,conditii,restrictii sau sanctiuni prevazute de lege care constituie masuri necesare,intr-o societate democratica,pentru securitatea nationala,integritatea teritoriala sau siguranta publica,pentru apararea ordinii si prevenirea infractiunilor,pentru protectia sanatatii sau a moralei,pentru protectia reputatiei sau a drepturilor altuia,pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

Libertatea de intrunire si de asociere si dreptul de a constitui sindicate

Acestea se reflecta in faptul ca:

- orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere,inclusiv dreptul de a constitui impreuna cu alte persoane sindicate si de a se afilia unor sindicate pentru apararea intereselor sale;

- exercitarea acestor drepturi nu poate forma obiectul altor restrictii,decat al acelora care,fiind prevazute de lege,constituie masuri necesare,intr-o societate democratica,pentru securitatea nationala,siguranta publica,apararea ordinii si prevenirii infractiunilor,pentru protectia sanatatii sau a moralei ori pentru protectia drepturilor si libertatilor altor persoane.Prezentul articol nu interzice ca exercitarii acestor drepturi sa-i fie impuse restrictii legitime de catre membrii fortelor armate,ai politiei sau a-i administratiei de stat.

Dreptul la proprietate

Protocolul nr 1 prevede ca orice persoana fizca sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor (un exemplu in Romania ar fi domeniul silvic),conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor a altor contributii sau a amenzilor.

Dreptul la instruire

Conform acestui drept,nimanui nu ii poate fi  refuzat dreptul la instruire.Statul,in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si invatamantului,va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filosofice.

Dreptul la alegeri libere

Dreptul mentionat are in vedere obligatia statelor membre de a angaja si de a organiza,la intervale rezonabile,alegeri libere cu vot secret,in conditii care asigura libera exprimare a opiniilor poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

Drepturi recunoscute strainilor

Drepturile respective au in vedere :

- dreptul de circulatie in mod liber si de a-si alege in mod liber resedinta;

- dreptul oricarei persoane de a parasi orice tara,inclusiv pe a sa;

- faptul ca exercitarea acestor drepturi nu poate constitui obiectul unor alte restrangeri decat al acelor care,fiind prevazute de lege,constituie masuri necesare,intr-o societate democratica,pentru securitatea nationala,pentru siguranta publica,pentru mentinerea ordinii publice,pentru prevenirea infractiunilor,pentru protectia sanatatii sau a moralei ori pentru protectia drepturilor si libertatilor altuia;

- drepturile recunoscute pot,de asemenea,in anumite zone determinate ,sa constituie obiectul unor restrangeri care,fiind prevazute de lege,sunt justificate de interesul public intr-o societate democratica.

Interzicerea discriminarii

Conform prevederilor din Conventie,exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute in Conventie trebuie sa fie asigurate,fara vreo deosebire,intemeindu-se,in special,pe sex,rasa,culoare,limba,religie,opinii politice sau orice alte opinii,origine nationala sau sociala,apartenenta la o minoritate nationala,avere,nastere sau orice alta situatie.

Conventia prevede si anumite derogari referitoare la drepturile mentioante mai sus,dar numai in caz de razboi sau alte pericole publice.

Obligatiile statelor referiroare la respectarea drepturilor civile si politice

In Pactul International,ca si in conventiile regionale,prevederile afirma,in general,ca fiecare persoana sau fiecare cetatean beneficiaza de drepturile mentioante in actele respective.Rezulta ca statele sunt obligate sa respecte si sa asigure realizarea drepturilor mentionate in documentele internationale.

Conventia europeana angajeaza statele parti sa asigure oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor drepturile si libertatile pe care le enunta.Conventia americana obliga statele sa respecte drepturile si libertatile prevazute si sa asigure deplina lor exercitare de catre toate persoanele.Carta africana prevede ca statele parti se obliga sa recunoasca drepturile si libertatile prevazute si sa adopte masuri pentru a le asigura aplicarea.

Obligatia de a respecta drepturile si libertatile omului inseamna a nu incalca aceste drepturi si libertati,a nu intreprinde nimic in acest scop.Obligatia se refera la orice masura sau actiune a guvernului,a oricarei autoritati publice si a oricarei oficial ,la orice nivel administrativ.

Derogari de la obligatia respectarii drepturilor civile si politice

Documentele privind drepturile civile si politice ,cu exceptia Cartei africane,prevad posibilitatea uror derogari limitate in timp in privinta sferei drepturilor omului.Derogarile pot fi aplicate numai in perioade de pericol public care ameninta existenta natiunii.

Conventiile americana si europeana,se refera si la perioade de razboi,dar si la alte pericole,cum ar fi amenintarea la independenta sau securitatea statului respectiv.

Totusi,potrivit Pactului international,masurile derogarii nu se pot referi la dreptul la viata,nu pot admite tortura,sclavajul,intemnitarea pentru imposibilitatea platii unor datorii contractuale,interzicerea pedepsirii pentru acte sau actiuni sau omisiuni care la data comiterii nu constituiau infractiuni,potrivit dreptului intern sau international,dreptul fiecaruia de a i se recunoaste personalitatea in fata legii,libertatea de gandire,constiinta si religie.

Concluzie personala:

Consider ca aceste drepturi cetatenesti prevazute in special de Conventia Europeana a Drepturilor Omului sunt niste drepturi fara de care nu se poate vb de o adevarata democratie si sunt fundamentale ptr ca o societate sa functioneze in cele mai bune conditii. Din pacate,nu cred sa existe vreo tara care sa respecte fara nici o abatere toate aceste drepturi ci este doar un deziderat ca aceste sa fie respectate cumulativ de toate ta care au acceptat aceasta Conventie si alte documente ce stabilesc drepturi cetatenesti. De asemenea consider ca deoarece aceste drepturi si respectarea lor incumba cu precadere statelor,acestea ar trebui sanctionate foarte drastic in momentul in care se observa ca desi au acceptat CvEDO sau alte documente in care sunt prevazute drepturi cetatenesti nu le respecta sau nu vegheaza in mod corespunzator la respectarea acestor drepturi.

 

 

Spete

Dreptul la viata

Desi Romania nu a fost condamnata ptr incalcarea acestui drept,cea mai relevanta cauza ramane Gheorghe Ursu c. Romaniei.

Situatia de fapt

Inginerul, poetul şi disidentul Gheorghe Ursu a fost arestat, torturat şi ucis de poliţia politică a regimului comunist la 17 noiembrie 1985, în închisoarea Rahova din Bucureşti. Gheorghe Ursu fusese urmărit de Securitate încă din anii ’70 când trimitea scrisori la Europa Liberă. În decembrie 1984 Securitatea i-a rechiziţionat jurnalul personal în care demasca în detaliu absurditatea şi falimentul naţional-comunismului românesc. A fost anchetat şi ameninţat aproape zilnic, pentru a divulga modalităţile prin care a transmis materiale la Europa Libera, precum şi contactele cu alţi disidenţi din ţară şi din Occident. Nedorind să colaboreze cu Securitatea, a fost arestat la 21 septembrie 1985, torturat sistematic şi în final ucis.

Situatia dosarului

După decembrie 1989, ancheta Parchetului a arătat că “vinovaţi de moartea lui Gheorghe Ursu sunt ofiţerii anchetatori”, coloneii T.S., V.G., P.M. şi C.M. În 1996, un fost deţinut de drept comun, Cl.M., a fost condamnat la 20 de ani pentru uciderea lui Gheorghe Ursu. Acesta a recunoscut că nu făcuse decât să îndeplinească ordinele ofiţerilor mai sus-amintiţi.Cl.M. a executat numai doi ani de închisoare.

Deşi existau suficiente probe împotriva coloneiilor T.S., V.G., P.M. şi C.M., Ministerul Justiţiei a permis procurorului să trimită în judecată pe doi dintre inculpaţi, T.S. şi C.M, numai în noiembrie 2000. Până în mai 2003, judecătorii Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti au tergiversat verdictul, încercând în mai multe rânduri să închidă cazul. La 14 mai 2003, judecătorul P.L. sfârşeşte prin a se auto-dezinvesti sub un pretext fără acoperire legală. Cauza este judecată la Curtea de Apel Bucureşti, unde pe 14 iulie 2003, inculpaţii sunt condamnaţi la câte 11 ani de închisoare pentru autorat şi complicitate la omor. Este pentru prima dată când justiţia română post-decembristă condamnă o crimă politică ce a fost comisă sub regimul comunist. Cu toate că instanţa a emis mandat de arestare pentru cei doi, autorităţile nu au pus imediat în aplicare hotărârea instanţei, pretinzând că nu-i poate găsi pe vinovaţi, deşi aceştia au fost văzuţi în Bucureşti de martori oculari. Mai mult, procurorului general J.T., a făcut recurs la Curtea Supremă de Justiţie pentru a le uşura inculpaţilor situaţia. La câteva luni de la data arestului, T.S. a fost eliberat din penitenciar pe motive de boală în baza unor documente emise de Spitalul Penitenciarului Rahova. Cauza se găseşte pe rolul instanţei de la Strasbourg.

Interzicerea torturii

Situatia in fapt

În seara zilei de 20 septembrie 1993, în Hădăreni s-a iscat o ceartă între 3 bărbaţi romi şi un alt sătean. Situaţia a degenerat într-un conflict inter-etnic. Uciderea unui român i-a speriat pe romi; aceştia refugiindu-se într-o casă din apropiere. Vestea morţii românului i-a nemulţumit pe localnici. O mulţime numeroasă şi furioasă, din care făceau parte comandantul postului local de poliţie şi câţiva poliţişti, s-a adunat în faţa casei în care se refugiaseră romii pe care au incendiat-o. Doi dintre bărbaţi au reuşit să iasă din casă pe geam, dar au fost urmăriţi de mulţime şi omorâţi în bătaie. Cel de-al treilea a fost împiedicat să iasă din clădire şi a murit ars de viu. Romii au fost alungaţi din sat. Reclamanţii au susţinut că poliţiştii au încurajat mulţimea să distrugă şi alte bunuri ale romilor din sat. Până a doua zi, 13 case au fost complet distruse, iar alte câteva au fost avariate grav. Multe dintre obiectele personale ale reclamanţilor au fost, de asemenea, distruse. Zile ce au urmat incidentelor au fost marcate de interzicerea reîntoarcerii romilor în sat. Numai în urma presiunilor internaţionale majoritatea familiilor de romi s-au putut întoarce în comună. După incident, locuitorii romi din Hădăreni au formulat o plângere penală la Parchet. Petiţionarii au identificat un număr de persoane responsabile pentru evenimentele din 20 septembrie 1993. Printre cei identificaţi se aflau câţiva poliţişti.

Situatia dosarului

În iulie 1994, 3 civili au fost arestaţi şi acuzaţi de comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Totuşi, aceştia au fost puşi în libertate după câteva ore, iar mandatele lor de arestare au fost anulate. Având în vedere implicarea poliţiştilor în incident, cauza a fost trimisă Parchetului militar în octombrie 1994. În septembrie 1995 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a poliţiştilor de la postul local de poliţie cu motivarea că incapacitatea lor de a opri mulţimea nu a reprezentat în sine o formă de participare. În august 1997, procurorul a emis un rechizitoriu prin care a trimis în judecată 11 civili. Procesul penal, la care a fost ataşată acţiunea civilă, a început în noiembrie. La proces, mai mulţi martori au declarat că poliţiştii au fost implicaţi activ în omoruri şi incendieri. Hotărârea care a soluţionat latura penală a cauzei a fost pronunţată la data de 17 iulie 1998. Instanţa a constatat că inculpaţii au acţionat împreună, în moduri diferite,pentru a elimina romii din satul lor.Urmărirea penală a fost considerată necorespunzătoare. Cinci săteni au fost condamnaţi pentru omor deosebit de grav, iar 12 săteni, printre care şi cei 5, au fost condamnaţi pentru alte infracţiuni. Instanţa i-a condamnat la pedepse cuprinse între 1 şi 7 ani de închisoare. Parchetul a formulat apel, considerând pedepsele prea blânde. Instanţa de apel a condamnat un al şaselea sătean pentru omor deosebit de grav şi a mărit pedeapsa unuia dintre inculpaţi; celorlalţi inculpaţi le-au fost reduse pedepsele. În noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut condamnările pentru distrugere, dar a schimbat încadrarea din omor deosebit de grav în omor calificat pentru 3 dintre inculpaţi. În 2000, 2 dintre sătenii condamnaţi au fost graţiaţi.

Aprecierea Curţii: Art. 3 din Convenţie consacră una dintre valorile fundamentale ale societăţii democratice. El interzice în termeni absoluţi tortura şi pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, indiferent de circumstanţe sau de comportamentul victimei. Potrivit jurisprudenţei Curţii, relele tratamente aplicate victimei trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a cădea sub incidenţa art. 3. Aprecierea gravităţii minime este relativă. Ea depinde de numeroşi factori, precum durata tratamentului aplicat, efectele sale fizice şi psihice asupra persoanei care le-a suferit, iar, în unele situaţii, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei. Curtea a reţinut tratamentul ca fiind "inuman" în situaţia în care, inter alia, a fost premeditat, fiind aplicat pe durata mai multor ore, şi a provocat fie leziuni corporale, fie suferinţe intense de natură psihică sau mentală. Tratamentul a fost calificat ca fiind "degradant" întrucât a cauzat victimelor sentimente de teamă, de nelinişte şi de inferioritate, de natură a le umili şi a le înjosi. Pentru a decide dacă un anumit tratament este sau nu degradant în sensul art. 3, Curtea examinează dacă scopul aplicării lui este acela de a umili sau înjosi victima şi dacă, prin efectele produse, a fost adusă o atingere personalităţii acesteia, într-o manieră incompatibilă cu art. 3. Cu toate acestea, absenţa unui asemenea scop nu ar putea exclude într-o manieră definitivă constatarea unei încălcări a art. 3.

Referitor la situaţia actuală, Curtea reţine că distrugerea imobilelor şi a bunurilor reclamanţilor, precum şi îndepărtarea lor forţată din localitate au avut loc în cursul lunii septembrie 1993, înaintea ratificării Convenţiei de către România, în iunie 1994. În consecinţă, ea nu poate examina aceste aspect. Din probele prezentate de reclamanţi şi din deciziile civile ale instanţelor judecătoreşti rezultă în mod evident că lucrătorii de poliţie au fost implicaţi în organizarea acţiunii de incendiere a imobilelor, iar ulterior, inclusiv după luna iunie 1994, au încercat să muşamalizeze incidental. În urma incidentului, fiind izgoniţi din căminele lor şi din localitate, reclamanţii au fost nevoiţi să locuiască, unii chiar şi în prezent, în condiţii improprii şi supraaglomerate - beciuri, coteţe de păsări, grajduri etc. - şi să-şi schimbe frecvent adresa, mutându-se la prieteni sau rude în condiţii de extremă supraaglomerare. În consecinţă, faţă de repercusiunile directe ale actelor agenţilor statului asupra drepturilor reclamanţilor, Curtea apreciază că se poate angaja răspunderea statului pârât în ceea ce priveşte condiţiile locative în care au trăit ulterior reclamanţii. Curtea reaminteşte că orice discriminare rasială poate constitui prin ea însăşi un tratament degradant, în sensul art. 3 din Convenţie. Curtea apreciază că discriminarea etnică la care reclamanţii au fost supuşi în mod public prin modul de soluţionare a petiţiilor acestora de către autorităţi, precum şi condiţiile locative ale reclamanţilor aduc atingere demnităţii lor umane, constituind, în lumina circumstanţelor cauzei, tratamente degradante în sensul art. 3 din Convenţie. În consecinţă, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a art. 3 din Convenţie.

                             * Cauza Moldovan şi alţii c. României, 12 iulie 2005

Jurisprudenta

Traducere din limba franceză

Consiliul Europei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Secţia a III-a

HOTĂRÂREA

din 21 iunie 2007

în Cauza Dura împotriva României

(Cererea nr. 10793/02)

Strasbourg

Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

            În Cauza Dura împotriva României,

            Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:

Domnii     B.M. Zupančič, preşedinte,

     C. Bîrsan,

Doamnele E. Fura-Sandström,

     A. Gyulumyan,

Domnii     E. Myjer,

     David Thor Björgvinsson,

Doamna    I. Ziemele, judecători,

şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,

            după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 31 mai 2007,

            a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

            PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 10793/02, introdusă împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Marcel Dura (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 martie 2002 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

În urma decesului reclamantului, la 26 decembrie 2005, copiii săi, în continuare denumiţi moştenitorii reclamantului, Marcel Andrei Dura, Ionuţ Marius Dura, Mihaela Dura şi Lucian Dura, reprezentaţi de Doamna Irina Beldiman, mama lor, şi-au exprimat la 3 februarie 2006 dorinţa de a continua cererea.

            2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de co-agentul guvernamental, doamna Ruxandra Paşoi, de la Ministerul Afacerilor Externe.

            3. Reclamantul s-a plâns în special de o atingere adusă dreptului său de acces la instanţă, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţie, datorită neexecutării unei hotărâri interne definitive.

            4. Printr-o Hotărâre din 8 septembrie 2005 Curtea a declarat cererea parţial admisibilă.

            5. La 23 ianuarie 2007, după un schimb de corespondenţă, grefierul a propus părţilor încheierea unei înţelegeri amiabile în sensul art. 38 alin. 1 b) din Convenţie. La 3 şi respectiv 12 aprilie 2007 Guvernul şi moştenitorii reclamantului au prezentat declaraţii formale de acceptare a unei soluţionări amiabile a cauzei.

            ÎN FAPT

            6. Reclamantul s-a născut în anul 1954 şi a locuit la Iaşi.

            7. Printr-o sentinţă din 3 decembrie 1997 Judecătoria Iaşi a condamnat pe M.F. şi societatea U. să plătească reclamantului o despăgubire de 4.210.014 lei vechi româneşti (ROL) pentru repararea prejudiciului cauzat maşinii sale în urma unui accident rutier şi suma de 588.514 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.

            8. Această sentinţă a fost confirmată în apel de Tribunalul judeţean Iaşi, printr-o hotărâre din 23 noiembrie 1998. Printr-o hotărâre definitivă din 29 aprilie 1999, Curtea de Apel Iaşi a anulat recursul lui M.F. pentru nerespectarea cerinţelor procedurale.

            9. Reclamantul a trimis scrisori societăţii E. şi lui M.F., somându-i să execute sentinţa din 3 decembrie 1997. Demersurile sale au rămas fără răspuns.

            10. Datorită neexecutării din partea celor doi debitori a obligaţiei, reclamantul a sesizat la 27 mai 1999 Judecătoria Iaşi cu o acţiune în reactualizare a despăgubirii stabilite prin sentinţa din 3 decembrie 1997.

            11. Printr-o sentinţă din 19 ianuarie 2000, Judecătoria a admis acţiunea sa şi a reactualizat suma datorată. Printr-o hotărâre din 29 septembrie 2000, Tribunalul judeţean Iaşi a admis apelul lui M.F. şi a respins acţiunea reclamantului. El a considerat că reclamantul rămăsese pasiv în condiţiile în care putea cere executarea silită a sentinţi definitive în locul reactualizării sumei. El a remarcat că o asemenea cale era posibilă şi a considerat că reclamantul a fost de rea credinţă cerând reactualizarea despăgubirii. Această hotărâre a fost confirmată la 10 ianuarie 2001 printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel din Iaşi.

            12. La 20 octombrie 2000 reclamantul a depus la executorul judecătoresc de pe lângă Judecătorie o cerere de executare silită a sentinţei din 3 decembrie 1997. La o dată neprecizată executorul judecătoresc a somat pe M.F. să execute sentinţa. După această somaţie executorul judecătoresc nu a luat nicio altă măsură de executare.

            ÎN DREPT

            13. La 3 aprilie 2007 Curtea a primit de la Guvern declaraţia următoare:

            « Subsemnata, Ruxandra PAŞOI, co-agent al Guvernului român în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, declar că Guvernul român propune să plătească Doamnei Irina Beldiman, în calitate de reprezentantă a lui Marcel Andrei Dura, Ionuţ Marius Dura, Mihaela Dura şi Lucian Dura, cu titlu gratuit, împreună, suma de 3.000 euro (trei mii euro) în vederea unei soluţionări amiabile a cauzei având la bază cererea menţionată anterior în curs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

            Această sumă va acoperi orice prejudiciu material şi moral precum şi costurile şi cheltuielile şi va fi plătită în următoarele trei luni de la data notificării hotărârii Curţii pronunţate în conformitate cu art. 39 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În caz de neplată în termenul respectiv Guvernul se obligă să plătească, începând de la expirarea acestuia şi până la achitarea efectivă a sumei respective o dobândă simplă la o rată echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale. Această plată va soluţiona definitiv cauza. »

            14. La 12 aprilie 2007, Curtea a primit declaraţia următoare, semnată de moştenitorii reclamantului :

            « Subsemnata, Irina Beldiman, în calitate de reprezentantă a lui Marcel Andrei Dura, Ionuţ Marius Dura, Mihaela Dura şi Lucian Dura, constat că Guvernul român este dispus să-mi plătească, cu titlu gratuit, împreună, suma de 3.000 euro (trei mii euro) în vederea unei soluţionări amiabile a cauzei având la bază cererea menţionată anterior în curs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

            Această sumă va acoperi orice prejudiciu material şi moral precum şi costurile şi cheltuielile şi va fi plătită în următoarele trei luni de la data notificării hotărârii Curţii pronunţate în conformitate cu art. 39 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În caz de neplată în termenul respectiv Guvernul se obligă să plătească, începând de la expirarea acestuia şi până la achitarea efectivă a sumei respective o dobândă simplă la o rată echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte marginale.

Accept această propunere şi renunţ la orice altă pretenţie faţă de România în legătură cu faptele aflate la baza respectivei cereri. Declar cauza definitiv soluţionată. 

Prezenta declaraţie se înscrie în cadrul înţelegerii amiabile la care Guvernul şi eu personal am ajuns.»

            15. Curtea ia act de înţelegerea amiabilă la care au ajuns părţile (art. 39 din Convenţie). Ea este convinsă că această înţelegere se întemeiază pe respectarea drepturilor omului recunoscute de Convenţie sau Protocoalele sale (art. 37 alin. 1 in fine din Convenţie şi 62 alin. 3 din regulament).

            15. În consecinţă, cauza va fi scoasă de pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

ÎN UNANIMITATE:

            1. declară cauza scoasă de pe rol;

            2. ia act de angajamentul părţilor de a nu cere trimiterea cauzei la Înalta Cameră;         

            Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la data de 21 iunie 2007, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din Regulament.

Bostjan M. Zupančič,

preşedinte

Santiago Quesada

grefier

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica