referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Teorii moderne in comertul international

Categoria: Referat Marketing

Descriere:

Comerţul Internaţional (distanţe, costul transporturilor, obstacole introduse conştient de către oameni), atunci rezultă că volumul comerţului exterior şi internaţional va fi cu atît mai mare cu cît va fi mai asemănător şi mai mare venitul pe locuitor al ţărilor partenere, cu cît va fi mai apropiată structura producţiei interne şi a exportului acestor ţări...

Varianta Printabila 


1

Teorii moderne n Comerţul Internaţional.

Schimbările spectaculoase care au intervenit n lume n perioada postbelică au oferit economiştilor lumii numeroase probleme noi de reflecţii n legătură cu natura, mecanismul, rezultatele şi perspectivele comerţului intemaţional comparativ cu trecutul. Se are in vedere astfel de fenomene şi procese de mare anvergură cum au fost: apariţia a zeci de noi state suverane ca urmare a prăbuşirii marilor imperii coloniale, experienţa temerară a unor ţări care au ncercat să stăpnească sau chiar să nlocuiască mecanismul pieţei tradiţionale (politica de planificare centralizată din fostele ţări socialiste), desfăşurarea celei de a doua revoluţii industriale n ţările dezvoltate, avnd ca suport revoluţia ştiinţifică şi tehnică de la mijlocul secolului XX, ceea ce a permis creşterea economică spectaculoasă a acestora, devansarea creşterii producţiei de bunuri şi servicii, precum şi a creşterii venitului naţional de creşterea comerţului internaţional, iar mai recent creşterea mai accentuată a pieţei capitalurilor şi a volumului serviciilor.

Republica Moldova fiind un stat suveran se afla acum n perioada de tranziţie. Intreprinderile moldoveneşti fac primii paşi pe piaţa externă, se formează strategii şi politici guvernamentale de promovare a produselor autohtone. Lund in consideraţie faptele sus menţionate este foarte important de a studia teoriile moderne in Comerţ Internaţional, toate avantaje şi desavantaje acestor teorii.

n continuare, sunt reprezentate cele mai actuale teorii din perioda postbelică n comerţul internaţional contemporan.

1.1 .    Teoria disponibilităţii produselor pentru Comerţul Internaţional.

Acestă teoria a fost elaborată de Irving E. Kravis. El a publicat n 1956 studiul intitulat “Disponibilitatea şi alte influenţe asupra structurii comerţului cu mărfuri" n care şi propune să cerceteze factorii de care depinde structura importului şi exportului unei ţări. Ideea de bază a studiului este că orice ţară tinde să importe mărfurile care nu pot fi produse n interiorul ei şi să exporte mărfurile pe care le poate produce n cantităţi mai mari dect cele necesare consumului intern şi n condiţii mai avantajoase dect n alte ţări. n viziunea lui Kravis, disponibilităţile de export depind de patru factori: a) nzestrarea cu resurse naturale; b) amploarea şi semnificaţia diferenţierii produselor; c) progresul tehnologic n decursul timpului şi d) politica economică externă a statului respectiv. Rolul primului factor se nţelege relativ uşor n sensul că nu pot fi exportate fructe tropicale din ţări temperate sau cereale din zone muntoase. Ultimii trei factori modifică n mod substanţial rolul jucat n trecut de diferenţele de costuri şi de preţuri n explicarea fluxurilor comerciale internaţionale. Diferenţierea produselor poate mpune la export chiar produse mai scumpe dect cele cu o calitatea superioară faţă de mărfurile din alte tări, determinndu-i pe clienţi să le solicite. [2]

Progresul tehnic stimulează comerţul internaţional sub două aspecte: fie prin reducerea costurilor şi deci a preţurilor, sporind competitivitatea mărfurilor respective pe piaţa mondială, fie prin diferenţierea calitativă a produselor, impunndu-le deoarece alte ţări nu pot produce calitatea respectivă. n măsura n care este protecţionistă, politica economică externă a unei ţări are, n general, un efect negativ asupra disponibilităţii produselor care fac obiectul comerţului internaţional n sensul că este vorba de tarife şi alte măsuri menite să restragă importul ţării respective de produse care sunt disponibile pe piaţa internă la preţuri similare sau ceva mai mari, ceea ce poate duce şi la represalii din partea altor state. [1]

Explicarea structurii importului şi exportului unei ţări şi deci a fluxurilor comerciale internaţionale trebuie să se ţină seama att de factori naturali (resursele şi repartţia lor geografcă), ct şi de factori economici (costuri, preţuri, competitivitate, inclusiv costul transportului), precum şi politici (politica economică externă a fiecărui stat).

1.2    Teoria cererii representative de produse prelucrate.

Această teorie a fost formulată de economistul suedez Staffan Burenstam-Linder şi expusă n lucrarea "Eseu asupra comerţului şi transformării" (1961). Economistul suedez acceptă că nzestrarea ţărilor lumii cu resurse naturale influenţează comerţul ţărilor cu produse de bază sau produse primare, dar consideră că această explicaţie nu mai poate fi acceptată atunci, cnd este vorba de comerţul internaţional cu produse prelucrate (manufacturate sau industriale). [3]

Ideea de bază a economistului suedez constă n aceea că volumul şi structura importului şi exportului unei ţări sunt determinate iniţial şi n principal de cererea internă de mărfuri. n sprijinul acestei idei el aduce trei argumente şi anume: (1) că ntr-o lume cu informaţii imperfecte (parţiale şi nesigure) orice ntreprinzător va reacţiona la ocaziile de cştig mai bine cunoscute pe care le deduce din nevoile interne; (2) că n măsura n care producţia unui bun se bazează pe o invenţie sau inovaţie, experimentarea acestora se face, la nceput, pe piaţa inţernă şi numai dacă ea se verifică n mod rentabil pe această piaţă, va fi extinsă ulterior producţia ei şi n vederea exportului; (3) că un ntreprinzător nu se va ngriji sau preocupa de o cerere care nu există pe piaţa internă de teama unor riscuri neprevăzute şi a unor costuri prohibitive.

S. Burenstam-Linder este conştient că cererea internă este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru explicarea exportului unei ţări. Oricum, nainte de a fi influenţată şi de alţi factori, specializarea internaţională n comerţ este condiţionată, cel puţin, la nceput, de cererea internă.

S. Burenstam-Linder formulează cteva concluzii:

- pe măsură ce creşte venitul pe locuitor al unei ţări creşte şi importul ei;

- cu ct sunt mai asemănătoare structura economică şi structura comerţului exterior ale diferitelor ţări, cu att mai intense vor fi fluxurile comerciale dintre ţările respective;

- pe măsura creşterii economice a ţărilor au loc schimbări treptate n structura Comerţului lor exterior;

 - dacă se face abstracţie de puterea deformatoare a forţelor care frnează Comerţul Internaţional (distanţe, costul transporturilor, obstacole introduse conştient de către oameni), atunci rezultă că volumul comerţului exterior şi internaţional va fi cu att mai mare cu ct va fi mai asemănător şi mai mare venitul pe locuitor al ţărilor partenere, cu ct va fi mai apropiată structura producţiei interne şi a exportului acestor ţări. [3]

 

1.3    Teoria comerţului intraindustrial sau intraramuri.

Această teorie a fost amplu dezbătută n lucrarea economiştilor australieni H.G. Grubel şi P.J. Lloyd intitulată "Comerţ intraramuri: teoria şi măsurarea comerţului internaţional cu produse diferenţiate” (1975). Studiind fluxurile comerciale internaţionale n perioada 1959-1967 a sporit comerţul de la 36% la 46%. Ei fac distincţie ntre comerţul internaţional, care se desfăşura ntre ţări cu o nzestrare diferită cu resurse, denumit şi comerţ vertical sau interindustrial (intre ramuri diferite ale economiei ţărilor coschimbiste) şi comerţul actual, preponderent intraramuri sau intraindustrial, denumit şi comerţ orizontal, adică ntre ţări cu un potenţial şi structuri asemănătoare att n producţie, ct şi n comerţul exterior. [2]

Comerţul vertical sau interramuri (interindustrial) are loc ntre ţări inegal dezvoltate şi presupune, de exemplu, schimb de produse primare pe produse industriale şi este explicat in funcţie de nzestrarea diferită a ţărilor cu factori de producţie (mai ales naturali).

Comerţul orizontal sau intraramuri (intra-industrial), are loc ntre ţări cu o dezvoltare asemănătoare şi presupune schimbul de produse diferenţiate din aceeaşi ramură sau ramuri economice asemănătoare, diferenţiate ca urmare a progresului tehnic, a inovaţiilor sau a economiilor obţinute la producţiile de mare serie.

 

1.4    Contribuţia lui H.G. Johnson la modernizarea teoriei neoclasice sau convenţionale a comerţului internaţional.

n lucrarea sa "Costul comparativ şi teoria politicii comerciale pentru o economie mondială n dezvoltare" (1968), H.G. Johnson se referă la unele date faptice neglijate sau ignorate de teoria convenţională a comerţului internaţional, ndeosebi la rolul marilor corporaţii n desfăşurarea acestuia, face o sinteză a progreselor realizate in dinamizarea teoriei neoclasice a costurilor comparative de producţie, precum şi unele consideraţiuni comparative privind raportul dintre liberalism şi protecţionism n lumea contemporană.    

Autorul analizat consideră că există trei grupe mari de fapte:

a) problema investiţiilor directe pe care le fac marile corporaţii (monopoluri) n alte ţări şi care presupun mobilitatea internaţională a capitalului, economii decurgnd din producţiile pe scară largă şi diferenţe internaţionale n tehnologie;

 b) "exodul creierelor" sau mobilitatea internaţională a minii de lucru calificate, care atrage atenţia asupra deosebirilor calitative ale factorului muncă, precum şi

c) "decalajul tehnologic" dintre ţări şi continente. [1]

Două grupe mari de probleme au fost investigate de H.G. Johnson şi anume:

1)      caracteristicile concurenţei industriale moderne (concurenţa monopolistă, ca şi rolul pe care-1 joacă n concurenţă economiile pe scară largă, tehnologiile superioare de producţie şi produsele noi,

2)      intervenţia statului n producţie şi comerţ, ndeosebi problema taxelor vamale.

n legătură cu primul grup de probleme, el explică dinamica avantajului relativ n comerţul internaţional drept urmare a progresului tehnologic. Capacitatea de a produce bunuri superioare, ct şi deţinerea unei tehnologii superioare de producţie constituie izvoare ale unui avantaj comparativ adiţional sau alternativ faţă de avantajul relativ bazat pe abundenţa relativă a factorilor de producţie.

n legătură cu al doilea grup de probleme, H.G. Johnson consideră că există trei feluri de bariere n calea comerţului internaţional şi anume: distanţele geografice şi costul corespunzător al transportului; deosebirile naţionale n sistemele politice şi juridice, n cultură şi limbaj; politicile comerciale şi de altă natură sau protecţionismul practicat de state. Aceste bariere ngreunează funcţionarea mecanismului avantajului relativ n comerţul internaţional. [1]

Ca orice gnditor neoclasic H.G. Johnson este adeptul liberului schimb şi consideră protecţionismul ca o piedică n calea comerţului internaţional. Ţinnd seama nsă de frecvenţa şi intenstitatea măsurilor protecţioniste adoptate att n ţările dezvoltate, ct şi de cele subdezvoltate şi n curs de dezvoltape, el susţine liberalizarea n continuare a politicilor comerciale n şpecial din partea ţărilor dezvoltate din punct de vedere industrial.

 

1.5    Teorii ale proporţiei neofactorilor

O serie de specialişti neoclasici n problemele comerţului internaţional, au contribuit la elaborarea acestei teorii. Printre care, P.B. Kenen, G.C. Hufbauer şi D.B. Keesing, pornind de la influenţa progresului ştiinţific, tehnic şi tehnologic, inclusiv a nvăţămntului asupra economiei contemporane, respectiv asupra exportului şi ntregului comerţ internaţional.                   

Paradigma de la care au plecat aceşti gnditori continuă să fie teoria tradiţională a costurilor comparative de producţie şi a avantajelor relative n comerţul exterior. Ei caută nsă să depăşeasca unele lacune ale variantei neoclasice sau convenţionale a aesteia (modelul H-O-S) şi să dea răspuns la ntrebările lansate de "paradoxul lui Leontief”. [2]

In timp ce modelul H-O-S opera, de regulă, cu doi factori de producţie (munca şi capitalul), neoclasicii contemporani extind numărul acestora la trei sau chiar cinci factori de producţie, adăugnd: munca superior calificată şi resursele materiale - materiile prime şi resursele energetice.

n timp ce modelul H-O-S pornea de la ipoteza identităţii funcţiilor de producţie n ţările coschimbiste şi examina proporţia factorilor numai sub aspect cantitativ, considernd că munca şi capitalul ar fi perfect substituibile, neoclasicii contemporani ţin seama de deosebirile calitative dintre factorii de producţie (de exemplu, dintre munca necalifieată şi munca superior calificată), respectiv de legătura dintre structura diferitelor economii naţionale şi structura corespunzătoare a exporturilor şi importurilor respectivelor ţări, admiţnd diferenţieri in funcţiile de producţie de la o ţară la alta, cu importante consecinţe asupra schimburilor economice internaţionale (volumul şi eficienţa lor). Autorii  menţin logica teoriei neoclasice a proporţiei factorilor de producţie, n ce priveşte criteriul specializării n producţie şi comerţul exterior (avantajul relativ), dar modifică, mbogăţesc argumentarea acestui criteriu. n consecinţă, avantajul relativ este definit nu numai n funcţie de proporţia n care este folosit un factor sau altul (munca sau capitalul), ci şi de eficienţa factorilor respectivi, de ponderea pe care o deţin componentele de diferite calităţi ale factorilor de producţie (de ex.: munca simplă şi munca calificată). [2]

Pentru a semnala includerea de noi factori n cercetare şi luarea n considerare nu numai a cantităţii, ci si a calităţii lor, varianta mai recentă a teoriei neoclasice a comerţului internaţional a fost denumită teoria proporţiei neofactorilor.

Dintre preocupări de testare empirică a validităţii avantajului relativ reţin atenţia două şi anume: a) teoria "capitalului uman", susţinută de P.B. Kenen şi G.C. Hufbauer şi b) teoria calificării minii de lucru, susţinută de D.B. Keesing.

1

a) Teoria "capitalului uman" are ca punct de plecare, pe de o parte, concepţia lui Irving Fisher (1907) despre capital n sensul larg al termenului (ca stoc, resurse, rezerve, fonduri disponibile sau cheltuite), iar pe de altă parte distincţia calitativă dintre munca, necalificată şi munca superior calificată, caracterizată printr-o mare productivitate a muncii .

Cercetările empirice au evidenţiat faptul că, n ramurile economice care produceau pentru export, mna de lucru avea o calificare superioară, şi deci munca era mult mai productivă dect n sectoarele care produceau nlocuitori ai importului. n acelaşi timp s-a arătat că existau mari diferenţe n nivelul salariilor pentru cele două categorii de muncă. ntruct calificarea superioară presupune mari cheltuieli prealabile, fiind rezultatul investiţiilor făcute de particulari sau de stat n domeniul nvăţămntului şi al pregătirii forţei de muncă, s-a ajuns la concluzia că trebuie făcută distincţie categorică ntre munca simplă şi munca superior calificată. Totalul cheltuielilor făcute cu această calificare reprezintă o investiţie de capital, iar suma cunoştinţelor acumulate prin calificare se aseamănă cu un fond sau o zestre şi deci poate fi numită capital uman. [1]

b) Teoria calificării a fost dezvoltată de D.B. Keesing ntr-un ciclu de lucrări din perioada 1965-1971, una dintre care este "Calificarea muncii şi comerţului internaţional; evaluarea fluxurilor comerciale cu ajutorul unui singur mijloc de măşură" (1965).

Autorul pleacă de la teoria proporţiei factorilor (modelul H-O-S), şi concentrează atenţia asupra şituaţiei din domeniul industriei prelucratoare, care furnizează mărfuri cu volum mic (lăsnd la o parte produsele primare sau de bază şi produsele industriei prelucrătoare care au un volum mare), admite substituirea dintre capitalul fizic şi munca necalificată, dar nu acceptă substituirea ntre capitalul fizic şi munca calificată, nici ntre munca necalificată şi cea calificată. El mparte numărul total al lucrătorilor n 8 categorii de calificare, ncepnd cu muncitorii necalificaţi şi terminnd cu cercetătorii, inginerii şi personalul de conducere, referindu-se la 14 ţări occidentale dezvoltate. [3]

Pe această bază, autorul ajunge la concluzia că structura comerţului exterior este condiţionată de dotarea relativă cu muncă calificată n sensul că ţările n care predomină munca simplă (de ex: India, Hong-Kong etc.) exportă cu precădere mărfuri care ncorporează relativ mai multa muncă necalificata, n timp ce ţări ca S.U.A. exportă n cea mai mare măsură mărfuri care au fost produse de lucrători cu o calificare superioara.

Deşi au un caracter static, teoriile proporţiei neofactorilor prezintă importanţă practică deoarece se referă la factorul muncă, factor ce are un rol esenţial n explicarea structurii şi performanţelor din diferite ramuri ale producţiei materiale şi din comerţul exterior.

Republica Moldova este inzestrată cu factorul muncă calificată destul de suficient. Nivelul de experienţă şi cunoştinţele in diferite domenii ale specialiştilor moldoveni sunt bine cunoscute n lume. n special, calitatea naltă a vinurilor moldoveneşti, datorită şcolii bune de vinofacatori existente in Republica Moldova. Acest fapt ne dă favoare concurnd cu alţi producători de vinuri pe piaţa ţărilor fost socialiste. Tot aşa prin intermediul publicităţii şi promovării calităţii nalte a vinurilor este posibilă cucerirea pieţelor ţărilor Europei şi Americii de Nord.

 

1.2    Teorii ale neotehnologiilor

Preocupările de modernizare a teoriei factorilor de producţie au adus n atenţia specialiştilor şi problema dinamizării acestei teorii n funcţie de factorul cel mai mobil al creşterii economice şi anume progresul tehnic şi tehnologic, strns legat, evident, de revoluţia ştiinţifico-tehnică din perioada postbelică.

Lund n considerare inegalităţile dintre ţări n ceia ce priveşte nivelul de dezvoltare a forţelor de producţie din cadrul lor, aceste teorii consideră că factorul determinant al comerţului extrior este capacitatea de inovare n domeniul tehnicii şi tehnologiei. Din această idee de bază derivă denumirea generică a acestor teorii drept teorii ale neotehnologiilor, dintre care, două sunt mai cunoscute şi anume: a) teoria "decalajului tehnologic" formulată de M.V. Posner şi b) teoria "ciclului de viaţa a produsului", formulată de R. Vernon. [1]

a) Teoria "decalajului tehnologic" a fost expusă n lucrarea lui M.V. Posner intitulată "Comerţ internaţional şi schimbare tehnică" (1961). Ea are ca punct de plecare cercetarea corelaţiei dintre exportutile unei ţari şi eforturile de cercetare anterioare acestora. Ea ajunge la conduzia că n ţările n care se fac cheltueli mai mari de cercetare şi dezvoltare, este mai pronunţat procesul de inovare, are loc o nnoire mai puternică a produselor, ceea ce le permite acestora să menţină un nsemnat decalaj faţă de restul ţărilor lumii. Acest decalaj le asigură o poziţie de monopol n privinţa exportului produselor respective, care, chiar dacă este temporar, le aduce mari avantaje, asigurndu-le o eficienţă ridicată a comerţului exterior, ntruct nu există riscuri unei concurenţe serioase din partea partenerilor lor anult rămăşi n urmă sub aspectul nivelului tehnologiei folosite.

Peocupările de măsurare a efortului (cheltuielilor) de cercetare şi a influenţei lor pozitive asupra competivităţii unei ţări pe piaţa mondială au dus la concluzia că partea cea mai mare a exportului ţărilor dezvoltate este dată de ramurile economice n care se fac mari cheltueli de ceretare şi dezvoltare, de stimulare a inovaţiilor.

b) Teoria “ciclului de viaţa a produsului”  a fost forniulată de R.Vernon n lucrarea "Investiţiile internaţionale şi comerţul internaţional n ciclul de viaţă al produsului" (1966). Aceasta examinează legătura dintre eforturile de cercetare şi inovaţie ntr-o perspectivă mai ndelungată, ţinnd seama de etapele pe care le poate parcurge un produs n funcţie, nu numai de cheltuielile făcute pentru el, ci şi de alte reacţii faţă de el pe piaţa mondială.

Punctul de plecare al acestei teorii este ideea ca avantajul relativ nu este static, o dată pentru totdeauna, ci se poate modifica n timp, n funcţie de modificările care pot interveni n acţiunile ntreprinse pentru valorificarea respectivului produs pe piaţa mondială şi de reacţiile pe care le au faţă de el concurenţii reali sau potenţiali. [2]

Durata şi dimensiunea avantajului relativ, privit in mod dinamic, depind de etapele pe care le parcurge un produs n decursul prezenţei lui pe piaţă, ncepnd cu inovarea, respectiv diferenţierea produselor la scară naţională, continund cu monopolul ţării respective n perioada lansării produsului pe piaţa mondială, cu apărarea acestui monopol n faza de maturizare a produsului prin măsuri de protejare a avantajelor cştigate şi sfrşind cu depăşirea monopolului ţării exportatoare şi abandonarea măsurilor de apărare prin protejarea producţiei naţionale, atunci cnd produsul respectiv a ajuns să fie standardizat la scara internaţională, să fie produs mai ieftin de concurenţii care l-au asimilat şi deci să fie importat n condiţii mai avantajoase dect cele din ţara care l-a lansat. Monopolul acesteia a fost ntre timp refăcut prin noi inovaţii şi ciclul descris mai sus urmează să se repete cu alt produs, de care se leagă alt avantaj relativ, generat de alte cheltuieli pentru cercetare şi dezvoltare. [2]

Problema are, desigur, şi faţete mai ntunecate, legate pe de o parte, de insuficienţa resurselor pentru cercetare n multe ţări ale lumii (peste două treimi) la care face parte şi Moldova, deci de fluxul redus al inovaţiilor, iar pe de altă parte, de condiţiile oneroase ale transferului de tehnologie de la ţările dezvoltate spre cele n curs de dezvoltare (preţuri exorbitante, datorii externe copleşitoare şi ruinătoare, n multe cazuri) ca şi iraţionalitatea transferului invers de tehnologie, respectiv a "exodului creierelor" din ţările slab dezvoltate, unde ele sunt absolut necesare, spre ţările puternic dezvoltate, care şi nsuşesc imense gratuităţi deoarece se folosesc de specialişti străini n sporirea avuţiei lor, fără să fi suportat cheltuielile cu pregătirea lor.

 

1.3    Teorii actuale despre schimbul inegal

n opoziţie cu linia de gndire economică standard sau convenţională din ţările occidentale, dominantă n lumea academică (“mainstream economics”), preponderent neoclasica, n ciuda asimilării unor elemente eterodoxe, pe parcursul confruntărilor teoretice din perioada postbelică, s-a dezvoltat considerabil n această perioadă linia de gndire antineoclasică, formată din numeroase curente eterogene care au reacţionat, din perspective foarte diferite, la gndirea dominantă despre comerţul internaţional.

Trăsătura comuna, a acestor reacţii antineoclasice şi principala lor piesă de rezistenţă o constituie conceptul de schimb inegal prin care urmăresc să demonstreze că rezultatele reale ale comerţului internaţional sunt cu totul altele dect cele expuse de teoria dominantă neoclasică, cu toate modificările ulterioare legate de modernizarea şi dinamizarea lui.


 

Contrubuţia lui Arghiri Emmanuel la analiza schimbului inegal.

 Momentul central al dezbaterilor actuale referitoare la schimbul inegal l-a constituit publicarea lucrării economistului francez Arghiri Emmanuel n anul 1969 sub titlu “Schimbul inegal Eseu asupra antagonismelor din relaţiile economice internaţionale”. [1] In lucrarea sa el si adepţii lui aduc n sprijinul ideii lor dovezi convingătoare, că realitatea contemporană din domeniul relaţiilor economice internaţionale nu confirmă nici conţinutul, nici concluziile modelului liberal de comerţ internaţional, att a formei lui clasice, ct şi a celei neoclasice. După aprecierea lor, teoria costurilor comparative de producţie nu este universal valabilă, nu explică n mod convingător conţinutul şi rezultatele reale ale comerţului dintre ţări inegal dezvoltate. Principalul lor argument constă n faptul că acest comerţ internaţional ntre parteneri inegal dezvoltaţi, nu este reciproc avantajos, că n realitate, unii cştigă, n timp ce alţii, cei mai mulţi pierd, proces dovedit de existenţa subdezvoltării şi a decalajelor crescnde din economia mondială contemporană.

Ei susţin că, n locul armoniei de interese despre care vorbeşte gndirea liberală, respectiv neoclasică, are loc, n realitate, un transfer de venit naţional de la ţarile subdezvoltate spre cele dezvoltate, are loc exploatarea celor săraci de către cei bogaţi, prin mecanismul comerţului internaţional, sub forma schimbului inegal. [3]

Aceasta a fost cea mai radicală critică a teoriilor liberale şi neoliberale despre comerţul internaţional făcută din interiorul gndirii economice nemarxiste.

A. Emmanuel ajunge la concluzia că există două feluri de schimburi inegale: a) schimbul inegal  n sensul larg al termenului, datorat deosebirilor  n compoziţia organică a capitalului şi, din această cauză, prezent att pe plan intern, ct şi pe plan internaţional, şi b) schimbul inegal n sensul restrns al terminului, datorat deosebirilor naţionale n ce priveşte salariile pe care l consideră schimb inegal propriu-zis.

Obiectul principal al investigaţiilor lui A. Emmanuel l constituie schimbul inegal propriu-zis sau n sensul  restrns al termenului. [1]

A. Emmanuel nţelege prin schimb inegal faptul că ţările sărace n care nivelul salariilor este mai scăzut şi, implicit, nivelul plusvalorii mai ridicat, dau mai multă muncă (n unităţi naturale) dect primesc de la ţările dezvoltate, unde salariile sunt mai mari şi, corespunzător, plusvaloarea pe unitatea de produs este mai mică.

Mai concret şi mai simplu, aceasta nseamnă că ţara n care salariile sunt mai  mici (cu o "compoziţie organică a muncii" scăzută) vinde mărfurile proprii la preţuri care nu recuperează valoarea lor naţională şi cumpără mărfuri din ţările dezvoltate la preţuri mai mari dect valoarea lor naţională, ceea ce nseamnă că ea pierde de două ori, respectiv că are loc un transfer de venit naţional din ţara săracă spre ţara dezvoltată. Situaţia este inversă n ţările dezvoltate n care salariile sunt mult mai mari (au o "compoziţie organică a muncii" ridicata): ele vnd mărfurile la preţuri mai mari dect valoarea lor naţionlă şi cumpără pe piaţa mondială mărfurile de la ţările mai puţin dezvoltate la preţuri mai mici dect valoarea lor naţională, ceea ce nseamnă că ele cştigă de două ori, atrăgnd spre ele venit naţional din alte ţări.

Teoria lui A. Emmanuel a fost pozitiv apreciată de gnditorii antiliberali, mai ales marxişti şi radicali, pentru punerea n discuţie a unei probleme grave şi complexe de mare actualitate - problema mecanismului de desfăşurare şi a rezultatelor reale ale comerţului internaţional contemporan pentru diferite categorii de parteneri.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica