referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Istoria Jocurilor Olimpice

Categoria: Referat Educatie Fizica

Descriere:

Dintre cele patru mari jocuri panelenice - numite astfel pentru că la ele participau locuitorii tuturor cetăţilor greceşti - Jocurile Olimpice erau renumite în Grecia Antică. În istoria şi cultura umanităţii nu a existat nici o orânduire, nici un imperiu, nici o filosofie care să fi durat atât cât Jocurile Olimpice antice: 12 secole, neîntrerupt...

Varianta Printabila 


Istoria Jocurilor Olimpice


Jocurile Olimpice, punte peste veacuri
De la geneza olimpiadelor antice, la jocurile olimpice moderne
 Dintre cele patru mari jocuri panelenice - numite astfel pentru că la ele participau locuitorii tuturor cetăţilor greceşti - Jocurile Olimpice erau renumite în Grecia Antică. În istoria şi cultura umanităţii nu a existat nici o orânduire, nici un imperiu, nici o filosofie care să fi durat atât cât Jocurile Olimpice antice: 12 secole, neîntrerupt.
 Cronologia istorică a poporului grec începe în anul 776 î.Hr., când a fost atestată documentar prima ediţie a acestor jocuri. Jocurile Olimpice aveau loc din patru în patru ani şi durau cinci zile, începând din prima săptămână cu lună plină după solstiţiul de vară. Intervalul dintre două ediţii ale jocurilor se numea Olimpiadă. Jocurile se celebrau în onoarea lui Zeus. În cei 1 172 de ani au avut loc 293 de ediţii. În anul 394, printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I, jocurile sunt desfiinţate. În anul 426, Teodosiu al II-lea ordonă distrugerea edificiilor din Olympia.
 Jocurile Olimpice antice se desfăşurau în Olympia, locul sacru devenit simbolul vieţii greceşti. În centrul ei a fost ridicat măreţul templu al lui Zeus, patronul jocurilor, iar în interior, statuia zeului, opera marelui sculptor al antichităţii, Phidias, devenită una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Alături se afla măslinul sacru, sădit de Hercules, din ramurile căruia se împleteau cununile învingătorilor, simbolul victoriei supreme. În jurul templului s-au ridicat construcţiile palestrelor, gimnaziului, stadionului, hipodromului, a edificiilor administrative, altare şi statui închinate zeilor şi eroilor jocurilor. Numele învingătorilor, începând cu prima ediţie a jocurilor, erau înscrise în Tabelele de onoare, Olimpiada ce urma purtându-le numele. Altarul zeiţei Hera a rămas locul în care, şi azi, după un ritual neschimbat, se aprinde de la soare flacăra olimpică. Întreg complexul arhitectural, deosebit de măreţ, a fost întregit prin plantaţii de arbori, porticuri şi fântâni cu bazine. În timpul jocurilor veneau aici în pelerinaj peste 40 000 de vizitatori de pe tot întinsul Eladei.
 Jocurile Olimpice antice durau cinci zile, dintre care prima şi ultima erau consacrate ceremoniilor religioase şi premierii; celelalte erau rezervate concursurilor propriu-zise. În prima zi avea loc procesiunea concurenţilor şi depunerea jurământului în templul lui Zeus, în jurul rugului de sacrificiu, în faţa senatului elenilor. A doua zi se trăgea la sorţi ordinea în care atleţii intrau în concurs şi începeau întrecerile. În programul jocurilor figurau următoarele întreceri: alergarea, pugilatul, pancraţiul, cursele de care în hipodrom şi pentatlonul, o încoronare a jocurilor, învingătorului acestei probe complexe decernându-i-se cel mai valoros premiu.
 Admiterea concurenţilor se făcea după reguli stricte, pregătirea lor reprezentând un lung şi riguros proces de antrenament. Erau acceptaţi doar cetăţeni liberi, bărbaţi de origine grecească, femeile nefiind admise nici ca spectatoare. În preajma începerii jocurilor, concurenţii erau supuşi unor examene şi teste care le dădeau dreptul de a fi trecuţi pe listele de concurs. Conducerea jocurilor era încredinţată unor magistraţi învestiţi cu un an înainte, care se bucurau de un mare prestigiu: erau îmbrăcaţi în purpură şi purtau coroane de lauri. Învingătorul la Olympia însemna obţinerea titlului de erou naţional, un fel de semizeu. La reîntoarcerea în cetatea de origine, el se bucura de o intrare triumfală, i se compuneau ode, poeţii îi închinau versuri, sculptorii îi ridicau statui. Era scutit pe viaţă de impozite, primea pensii şi locuri de onoare la festivităţi, iar din partea cetăţii pe care a reprezentat-o la întreceri primea sclavi, vase, cupe de aramă, veşminte şi bani.
 În secolul I î.Hr. romanii cucereau Grecia. Anii ce au urmat au consemnat declinul Jocurilor Olimpice antice. Împăratul Nero participa la jocuri mistificând rezultatele. Apar atleţi profesionişti. Grecii se îndepărtează tot mai mult de gimnaziul şi stadionul olimpic, locul lor fiind ocupat de concurenţii din Asia Mică, Alexandria şi Roma. După edictul lui Teodosiu al II-lea, invazia vizigoţilor ce pradă Olympia, cutremurele, adoarme în uitare timp de 1 500 de ani.
 Declanşarea primei campanii de explorare a Olympiei a avut loc în 1875, la iniţiativa germanilor Gustav Hirschfeld şi Adolf Botticher. Au urmat alte cinci campanii de săpături şi studii arheologice, care au permis scoaterea la lumină a vestigiilor unei lumi apuse. Între anii 1936 şi 1966, acţiunea de dezgropare a ruinelor de la Olympia se intensifică, stadionul fiind degajat în întregime. În 1961, Comitetele Naţionale Olimpice ale Greciei şi Germaniei au inaugurat solemn stadionul olimpic din Olympia.
 Paşii decisivi în renaşterea Jocurilor Olimpice aparţin baronului Pierre de Coubertin. El prezintă la Sorbona, la Paris, la congresul din iunie 1894, propunerea sa cu privire la reluarea J.O. Şi astfel, după o întrerupere de 15 secole, se hotărăşte înfiinţarea Comitetului Internaţional Olimpic, la 23 iunie 1894, însărcinat cu dezvoltarea Mişcării olimpice. Cea dintâi misiune a fost organizarea primei ediţii a J.O. moderne, din 1896, de la Atena. Ceea ce a marcat, practic, naşterea Olimpismului modern.
 Astăzi, această supremă întrecere transmite, o dată cu flacăra olimpică, nobilul mesaj al păcii şi armoniei pe tot cuprinsul lumii, armonie pe care o visase, cu milenii în urmă, Platon, vizionarul Greciei Antice. Din patru în patru ani, în alt oraş de pe harta lumii au loc J.O. Fiecare gazdă preia steagul olimpic pentru a-l păstra solemn şi mândru în propriul oraş, până la ediţia următoare. În acest timp, oamenii visează, construiesc, dovedind că civilizaţia continuă, peste care cel mai simplu steag şi dătător de speranţă din lume, steagul alb cu cercurile olimpice, sperăm, se va mai ridica în veacurile ce vin.
DOINA MOŢ - Director al Academiei Olimpice Române - filiala Timişoara -

Editorial: Eroii uitati în arenã...

Cu mai bine de douã milenii în urmã Balcanii erau un imens focar de culturã ce învingea spiritual chiar si vechea Romã, în vreme ce Occidentul rãtãcea periferic prin pãduri fosnind de magice superstitii...
Cultura Greciei antice a înscris pe firmamentul spiritual al omenirii ideile matrice care stau la baza civilizatiei de acum, si nu în ultimã instantã acele valori etice care au arãtat ce înseamnã echilibrul, dar mai ales sã existe "oameni" în sensul celor afirmate de Meneandru: "Omul, ce splendoare dacã este cu adevãrat un Om".
Azi, ruinele sunt ca niste profesori muti care ne spun numai ceea ce suntem în stare sã spunem singuri, lãsându-ne libertatea sã întelegem cã miracolul existã si în noi...
În mijlocul stadionului din Olympia, sub un soare nemilos, am înteles cã o carte de istorie ne aratã cum se transformã lumea, dar ea rãmâne o memorie a gândirii.
De la imaginea desãvârsirii întruchipate de Discobolul lui Myron în avântul olimpismului si pânã la imaginea Pugilistului din Herculanum - cãruia i-a dispãrut seninãtatea spre a da la ivealã trãsãturile omului dominat de biruintã cu orice pret, nu-i decât o imagine a declinului. Niciodatã o civilizatie ajunsã la apogeu nu s-a gândit la un posibil declin. O lume îmbãtatã de glorie, cum a fost cea a Greciei clasice, extaziatã în fata propriului spectacol, nu putea sesiza asfintitul sau o posibilã destrãmare.
Cu sigurantã, Olympia este unul dintre cele mai importante locuri din lume, cel putin prin consecinte si nu poate fi ignoratã de nimeni, dupã cum ramul de mãslin nu e numai un însemn de noblete olimpicã, ci si un îndemn la reconciliere, la ratiune si pace.
Arheologii au smuls din beznã unul dintre cele mai importante locuri ale Greciei, fãrã de care lumea ar fi mult mai sãracã. Olympia a cunoscut gloria un mileniu, apoi altã jumãtate a zãcut în ruine, iar un alt mileniu s-a odihnit sub noroiul adus de râul Alpheios si ploile care au erodat Colina lui Cronos. De atunci si pânã la reeditarea modernã a Jocurilor Olimpice, Olympia se cufundã în uitarea oamenilor, dar rãmâne treazã pentru istorie.
Acum, flacãra aprinsã acolo unde a fost templul Herei adunã suflarea pãmânteascã a sportului la Sydney, iar povestea Olimpiadei ne aminteste de vechile întreceri când toti participantii erau egali.
Acum, spiritul olimpic s-a modificat mult fatã de idealul antic, iar deviza Baronului de Coubertin legatã de participare a devenit desuetã în contextul comercial al noilor Olimpiade, când sportul a devenit o afacere ca oricare alta...
Dar, nu trebuie sã uitãm performanta sportivului, nu trebuie sã uitãm cã existã eroi în arenã, dupã cum nu putem uita spectacolul victoriei.
În epoca modernã, cele mai multe medalii olimpice (2019) au fost câstigate de sportivii americani, care au obtinut si cele mai multe victorii (832). Într-un astfel de clasament pozitia secundã este ocupatã de Uniunea Sovieticã, care între 1952-1988 a obtinut 1010 medalii si 395 de titluri olimpice. Urmeazã Marea Britanie cu 610 medalii, dintre care 169 de aur, apoi Franta cu 560 de medalii si 175 de titluri olimpice, iar România se aflã pe locul 14, cu 239 de medalii si 63 de campioni olimpici.
În probele masculine cele mai multe medalii olimpice (15) le-a obtinut gimnastul sovietic Nicolai Andrianov, de sapte ori campion olimpic, ca Boris Sahalin, dar acesta n-a obtinut decât 13 medalii, la fel ca italianul Eduardo Mangiarotti. Cele mai multe titluri olimpice (10) le-a obtinut americanul Ray Ewry, urmat de finlandezul Paavo Nurmi si americanii Mark Spitz si Carl Lewis cu câte nouã...
În sportul feminin cele mai multe medalii au fost câstigate de Larisa Latânina, care cu cele 9 titluri olimpice va fi greu de egalat. A doua ca numãr de medalii este gimnasta cehã Ceavslaska (11), fiind urmatã la egalitate cu 10 medalii de Agnes Keleti (Ungaria) si Polina Astaknova (URSS), dupã care o întâlnim pe Nadia cu 9 medalii si 5 titluri olimpice. Ce interesant! Toate acestea au fost gimnaste!
Azi, la Jocurile Olimpice asistã marii potentati ai lumii. Cândva, la Olympia asistau Platon si Aristotel, iar Simonides, Pindar, Pithagora, Myron, Fidias sau Pra xitele au imortalizat prin operã întrecerea. Atunci tribunele ovationau când se amestecau printre spectatori Herodot, Tucidide sau Temistocle...
Nu mi-a trecut amãrãciunea cã centenarul Jocurilor Olimpice (1896-1996) nu s-a petrecut în Grecia. Fiindcã istoria acestor jocuri se potriveste numai grecilor si chiar dacã oamenii o invidiazã, este de înteles. Fiindcã trãim într-o lume în care ne lipseste spiritul onest al competitiei dintre învinsi si învingãtori...
RADU MUNTEANU

Baschetul s-a jucat pentru prima data acum 1700 de ani
In 1891, James Naismith, un instructor de educatie fizica, se gandea la noi cai si exercitii de educatie fizica pentru tineri. A prins niste cosuri de piersici de balcoanele din ambele capete a salii de gimnastica si i-a provocat pe elevii sai sa arunce mingea de fotbal in ele. Astfel s-a nascut baschetul modern.
Cercul metalic (inelul) a fost introdus in 1893 si imediat dupa aceea folosirea mingii de fotbal a fost inlocuita de prima minge de baschet. O minge moderna de baschet masoara 24 cm (9 1/2 inci) diametru si 75 pana la 76 cm (29 1/2 la 30 in) circumferinta, si cantareste aproape o jumatate de kilogram (20 pana la 22 oz). Cercul de metal portocaliu masoara 45,7 cm (18 in) in diametru. Mingea sintetica are o suprafata zgruntoasa, granulata.
O forma a baschetului se juca cu sute de ani inainte ca baschetul modern sa fie inventat. Punctajul era si el destul de diferit fata de cum se puncteaza astazi. In vremurile Mayasilor (300 - 900 DC), un jucator care inscria un cos putea cere dreptul de proprietate asupra oricarui spectator pe care putea sa il prinda.
Dimensiunile terenului acoperit de baschet sunt 15,2 pe 28,6 m (50 pe 94 ft) pentru baschet profesionist si colegii, 15,2 pe 25,6 m (50 pe 84 ft) pentru licee, si 12,8 pe 22,5 m (42 pe 74 ft) pentru juniori. Marcajele internationale pentru zonele de cos variaza.
Baschetul este cel mai popular sport cu spectatori in Filipine, nu si in SUA unde cei mai multi oameni participa la fotbal american, baseball sau meciurile de popice.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica