referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Sarpele - Proiect Multimedia

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Åžarpele casei este întruchiparea zoomorfă a sufletului strămoÅŸului păzitor al casei, în mitologia populară românească. El se numeÅŸte ÅŸi Ceasornicul casei sau Åžtima casei. Se crede că are înfăţiÅŸarea unui ÅŸarpe obiÅŸnuit, dar culoarea solzilor săi este albă, albicioasă sau alb-galbenă din cauză că trăieÅŸte numai la umbră. Care casă îÅŸi are Åžarpele ei: „Dacă ÅŸarpele fuge de la casa cuiva , atunci acea casă are să rămână pustie sau are să moară mai mulÅ£i din casă.” (T. Pamfilie, DuÅŸmani ÅŸi prieteni)...

Varianta Printabila 


1  Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” Orăştie


Şarpele
(proiect multimedia)

Elev: Mihai Emilian, Iova-Secui
Clasa: a IX-a A                                    Semestrul I
Profesor coordonator: Gabriel Petric                            An scolar 2003/2004
Şarpe, şerpi, s.m. Reptilă (veninoasă) cu corpul cilindric şi lung, fără picioare, care se trăşte printr-o mişcare ondulată a corpului.  ◊ Expr. A-l muşca pe cineva şarpele de inimă, se spune cnd cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ce n-ar trebui. A-l muşca (pe cineva) şarpele invidiei, al vanităţii= A fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca şarpele pe coadă= A insulta, a supăra pe un om rău, iute la mnie. ◊ Compuse: şarpe-de-casă= specie de şarpe neveninos, care trăieşte la şarpe pe lngă case (Natrix natrix); şarpe-cu-clopoţei= specie de şarpe veninos din America, lung pnă la 2 metrii, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoşi care produc un zgomot caracteristic; şarpe-cu-ochelari= cobra. ◊ Fig. om rău, viclean [var.: şerpe s.m.] – lat. serpis, -is (=serpens, -ntis).
Şarpele este simbol arhetipal si totalizator, un adevărat model simbolic n concepţiile şi reprezentările arhaice despre univers. Este legat de cele patru stihii ale naturii: trăieşte n pămnt sau apă. Veninul său are proprietăţile focului celest sau al celui htonian, iar n ipostaza sa fantastică de şarpe naripat (balaur, dragon) e legat de stihia văzduhului. n mitologiile lumii, apare ca un simbol polimorf, purtnd n sine forţele stihiale ale naturii şi este socotit animal primordial, ntruchipare a materiei prime şi a haosului. n numeroase mituri şi legende cosmogonice, creaţia lumii ncepe cu uciderea şi cioprţirea unui monstru ophidian de către un zeu sau erou civilizator. Ca animal ce şi primeneşte pielea, el este un simbol al renovării ciclice a naturii: tema uciderii „balaurului”, iernii, al secetei, al zăgăsuirii apelor, al morţii aparente a naturii etc., o dată cu venirea primăverii, o găsim n mitul zeului Ninutra şi al şarpelui asag – la sumerieni, n mitul despre Indra şi balaurul Vrtra – la vechii indieni, n cel al Sfntului Gheorghe şi al balaurului – n creştinismul popular al Europei.
Animal preponderent teluric, nrudit cu un ntunericul adncurilor pămntului, şarpele se asociază cu lumea de dincolo, cu moartea si nvierea, fiind considerat o ncarnare a sufletelor morţilor, epifanie a strămoşilor mitici mitologern, aproape universal, l regăsim şi n credinţele daco-romnilor, despre şarpele casei, avnd atributele unui lar domesticus.
Şarpele casei este ntruchiparea zoomorfă a sufletului strămoşului păzitor al casei, n mitologia populară romnească. El se numeşte şi Ceasornicul casei sau Ştima casei. Se crede că are nfăţişarea unui şarpe obişnuit, dar culoarea solzilor săi este albă, albicioasă sau alb-galbenă din cauză că trăieşte numai la umbră. Care casă şi are Şarpele ei: „Dacă şarpele fuge de la casa cuiva , atunci acea casă are să rămnă pustie sau are să moară mai mulţi din casă.” (T. Pamfilie, Duşmani şi prieteni). Se presupune că el trăieşte sub pragul casei sau n pereţii ei, i se aduceau ofrande periodice, i se lăsa o strachină cu puţin lapte n ea. Celălalt nume de Ceasornic al casei, vine de la credinţa romnilor că ticăitul ce se aude, mai ales pe timp de vară, n casele vechi, ar veni de la acest şarpe sau de la un spirit cu funcţie asemănătoare, care are nfăţişarea unei musculiţe, ce bate din aripi. El este garantul prosperităţii. „Se spune că acea casă n a cărei pereţi se aude noaptea un sunet de tic-tac, care provine de la şarpele casei, este norocoasă.” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii). Şarpele casei apare şi ca imagine iconică n ornamentica ţărănească. Simbolul şarpelui este sculptat pe stlpii pridvorului, a ramei uşii, pe grinda mare de la camera de oaspeţi, deasemenea este sculptat şi pe stlpul sau crucea de mormnt, cnd a murit ultimul stăpn al casei.
Şarpele poate fi socotit un arhetip al ambivalenţei specifice tuturor simbolurilor fundamentale şi o ilustrare vie a anulării sau contopirii contrariilor n gndirea arhaică. Forma sa alungită i conferă un simbol falic, dar el este, n acelaşi timp, şi un „pntec” elastic şi devorator – de aici asocierea cu un principiu feminin. Neavnd exteriorizate diferenţele de sex, el apare şi ca fiinţă androgină, mbinnd n sine cele două principii polare şi complementare: yang şi yin.
n simbolica alchimiştilor, materia primă e redată printr-un şarpe sau a lui Mercurius bisexuat.
Simbolismul şarpelui transgresează graniţele dintre materie şi spirit; ntruchiparea materiei primare, a pămntului şi a apei, a amestecului dintre elementele naturii, el este, concomitent, şi o ncarnare a raţiunii supreme, a Logosului divin sau a inteligenţei satanice (funcţie pe care o capătă şarpele din paradis al mitului biblic).
La greci era consacrat Athenei, zeiţa nţelepciunii, născută din capul lui Zeus, patroana artei şi a meşteşugurilor.
n folclorul romnesc este recvent ntlnit motivul achiziţiei „limbii păsărilor” metaforă a cunoaşterii absolute, de către cel ce mănncă din carnea şarpelui sau cel căruia şarpele „i scuipă n gură”, lucru ce li se ntmplă unor eroi din basm sau legendă.
Şarpele mito-poetic ntruchipează n sine dialectica binelui şi a răului universal: monştrii ophidieni sau aducători de moarte, haos, distrugere şi potopire, dar tot ei sunt păzitorii comorilor ascunse, ntruchipările zoomorfe ale zeilor şi eroilor civilizatori.
Animal sacru aproape n toate religiile arghaice ale lumii, şarpele a lăsat o urmă adncă n conştiinţa şi n memoria inconştientă a umanităţii. Literatura consacrată acestui simbol arhetipal este tot att de bogată ca şi pletora de semnificaţii simbolice pe care ophidianul ori saurianul lumii imaginarului o poartă cu sine n istoria culturii şi civilizaţiei universale. Cea mai mare parte a acestui simbolism mito-poetic se regăseşte n folclorul şi n datinile romnilor, unde şarpele se numără printre puţinele animale cu nume tabuizat. n ziua Alexiilor (17 martie) cnd se crede că „nviază şerpii şi alte gngănii veninoase” este interzis a se pomeni cuvntul şarpe, „ca să nu-i muşte şarpele peste an” (A. Fochi, Datini şi eresuri). El este adesea numit perifrastic prin cuvinte ce ne trimit la cultul strămoşilor tolenici: moş, moşneagul, moşul codrului (Silvia Chiţimia, Balada „Şarpele”).
Şarpelui i sunt dedicate multe sărbători din an: Măcenicii (9 martie), Alexiile (17 martie), Blagoveşteniile sau Buna Vestire (25 martie) cnd se crede că şerpii ies din pămnt şi toamna: Probajne sau Schimbarea la faţă (6 august), Sf. Maria Mare (15 august), Sf. Maria Mică (8 septembrie), Ziua Crucii (14 septembrie) cnd şerpii intră sub pămnt şi oamenii nu mai au voie să-i omoare.
n aceste zile se efectuau diferite rituri magice, menite să-i ferească pe oameni de şerpi şi de muşcătura şarpelui: „La Mucenici să te afumi, să dai ocol casei cu treanţă aprinsă, că e bună de muşcătură de şarpe.” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii). Şarpele poate fi făcut inofensiv cu ajutorul unor animale ce ntruchipează un principiu piric, de pildă ariciul: „Ca vaca să nu fie muşcată de şarpe, să o speli cu piele de arici” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii). „Cine bea zeamă trecută prin cămaşe de şarpe scapă de friguri” (A. Gorovei, Credinţe şi superstiţii).

Horoscopul. n diferitele forme ale sale, raportate la perioade (an, lună, decadă) sau la diferite influenţe regionale cuprinde generalităţi despre zodii sau semne astrologice anuale (Chinezeşti), lunare (Europene), sau decadale (numite şi Druidice-Arborii). Fiecare Zodiac este bazat pe anumite cicluri şi o serie de “simboluri” universale: elementele (foc, apă, aer, pămnt, lemn – mai ales n zodiacul Chinezesc), calităţile (cardinal, fix, mutabil) şi polarităţile (feminin-masculin sau yin-yang), din toate aceste combinaţii de elemente rezultnd caracteristici proprii fiecărui individ.
Persoana născută sub semnul Şarpe este cel mai adnc şi mai enigmatic gnditor din tot ciclul. Este nzestrat din naştere cu p nţelepciune spre propriul bine. Este un mistic n toată regula. Plin de graţie şi cu vorba caldă i plac cărţile bune, mncarea, muzica şi teatrul de bună calitate. Va gravita n jurul tuturor lucrurilor fine din viaţă. Cele mai frumoase femei şi cei mai puternici bărbaţi nclină să aparţină acestui semn. Deci, dacă sunteţi unul din apropiaţii Şarpelui, atunci sunteţi ntr-o companie bună. O persoană sub acest semn nu va avea ncredere dect n propria judecată li nu comunică bine cu ceilalţi. El nu ascultă dect de propriile-i reflecţii şi nu de alte sfaturi. Cel mai adesea va avea dreptate n ceea ce-l priveşte!
Ca şi Dragonul, Şarpele este un semn karmic. Viaţa se va termina n glorie sau n tragedie, după cum dictează acţiunile sale trecute. Şi deşi va nega totdeauna gndirea sa sofisticată ascunde multă superstiţie. Oamenii de sub alte semne ntrzie sau amnă plăţile pentru viaţa viitoare, dar Şarpele este destinat să-şi plătească toate datoriile din viaţă nainte de a o părăsi! Poate de asemenea să fie doar o alegere a sa, pentru că el este neobişnuit de intens si are ambiţia de a stabili „scorul general” n mod conştient sau nu, n tot ceea ce face. Nu este posibil ca un astfel de om să fie necăjit de probleme financiare. Este un norocos că are tot ce-şi doreşte. Şarpele nvaţă repede. El poate recupera cu o viteză ameţitoare ceea ce pierde şi de regulă este foarte prudent şi viclean n afaceri.
şi tăinuieşte cu grijă secretele mai ales că multe dintre ele sunt de-a dreptul cutremurătoare. Elegant n vorbire, mbrăcăminte şi maniere, el nu se complace n discuţii sterile, sau n frivolităţi. Poate fi generos cu banii săi, dar este cunoscut a fi nemilos, crud atunci cnd doreşte să atingă un scop important. Nu se va linişti pnă ce nu va elimina pe toţi adversarii ce-i stau n cale. Unii dintre Şerpi pot avea un mod de a vorbi leneş sau ncet, dar asta nu reflectă n nici un caz viteza lor de deducţie sau acţiune. n general, sunt foarte atenţi la ceea ce spun.
Şarpele este unul dintre cele mai tenace semne ale ciclului. Toţi şerpii au simţul umorului. Desigur, fiecare are „marca” sa: unii preferă să fie seci, alţii sardonici, batjocoritori, sclipitori sau chiar diabolici n acelaşi timp. Cel mai bun moment pentru a-l observa este atunci cnd ei sunt forţaţi. Dacă este ntr-o criză, poate să arunce o glumă pentru a mai nveselii atmosfera. Chiar şi cnd e dobort de multe necazuri, şarpele nu-şi va pierde sclipirea. Uneori orientalii privesc şarpele ca pe o creatură supranaturală cu o tuşă de sinistru. Asta din cauză că lipseşte o lungă perioada şi renaşte schimbndu-şi pielea de fiecare dată devenind mai mare. Aceasta simbolizează capacitatea de a renaşte şi de a scăpa dintr-un conflict cu o vigoare refăcută. n momentele de necazuri şi supărări, şarpele este un bastion de putere pentru că şi menţine trează prezenţa de spirit. Poate face faţă veştilor proaste şi dezastrelor cu mult aplomb. Are un profund simţ al responsabilităţii şi un nesecat izvor de scopuri de nfăptuit. Această constantă ardoare de a face ceva, cuplată cu o mască hipnotică naturală, l pot duce pe cele mai nalte culmi ale puterii.
n literatură, muzică, cinematografie, pictură, sculptură, numeroşi scriitori, compozitori, regizori, pictori, sculptori au adus n operele lor simbolul şarpelui.
Simbolul şarpelui n literatura:
a. romnă
Unul dintre scriitorii romni care a abordat n operele sale simbolul şarpelui este Mircea Eliade. S-a născut n 1907 la Bucureşti, istoric al religiilor, scriitor şi filozof romn, membru post-mortem al academiei romne (1990) a studiat la Universitatea din Bucureşti şi Calcutta.
Asistent din 1933, la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti, participă la activităţile grupării Criterion. Ataşat cultural n Marea Britanie (1940), Portugalia (1941-1944), s-a stabilit n Franţa (1945-1956), apoi n S.U.A. Profesor universitar la Chicago unde catedra de Istoria religiilor pe care a condus-o poartă numele său. Membru a numeroase academii şi societăţi ştiinţifice străine. Spirit al totalităţii, enciclopedist, Eliade a ncercat să fundamenteze o disciplină integratoare, autonomă. După Mircea Eliade, lumea modernă a pierdut sentimentului sacrului. Filozofia lui constă n ncercarea de a reconstitui spiritualitatea omului şi de a-i conferi dimensiunea cosmică, prin regăsirea miturilor şi refacerea unităţii interioare. A scris multe studii de istoria religiilor: „Tratat de istoria religiilor”, „Mitul eternei rentoarceri”, „Sacrul şi profanul”, „Nostalgia originilor”, de la Zalmoxis la Genghis Han, istoria credinţelor şi ideilor religioase; indianistică: „Yoga. Nemurire şi libertate”; orientalistică: „Alchimie asiatică”, „Şamanismul şi tehnicile extazului”; mitologie: „Imagini şi simboluri”. Eliade consideră că renaşterea literaturii este posibilă numai prin redescoperirea funcţiilor mitului. Rolul literaturii este acela de a surprinde „hierofaniile” (manifestările sacrului) n cotidian. n proza sa există mai multe niveluri: unul realist, de influenţă gidiană, care se circumscrie esteticii autenticităţii („Isabel şi apele diavolului”, „Maitreyi”, „ntoarcerea din Rai”, „Huliganii”), altul fantastic, mitic („La ţigănci”, „Pe strada Mntuleasa”, „Noaptea de Snziene”, „n curte la Dionis”). Proza fantastică pendulează ntre simbolul folcloric romnesc („Domnişoara Christina”, „Şarpele”) şi cel indic („Secretul doctorului Honigberger”, „Nopţi la Seranpore”). Fantasticul său, de tip mitic, este original prin ntrepătrunderea permanentă a sacrului cu profanul. Un loc aparte n opera lui, l ocupă jurnalul şi memoriile („Şantier”, „Romanul adolescentului miop”, „Memorii”, „Jurnal”). Eseistică („Solilcovii”, „Oceanografie”, „Fragmentarium”, „Insula lui Euthanasius”, „Comentarii la legenda Meşterului Manole”). A fost coordonator al „Enciclopediei religiilor” (16 vol.), apărută postum.
A murit n 1986.

Şarpele
n creaţia lui Eliade şarpele este un semn al renaşterii, al infinitului şi al dedublării, demon şi virtualitate a focului, bază a lumii, zeuhtonian, aşezat la originea oricărei cozmogonii, şarpele este considerat de către el şi animal lunar, fertilizator şi etern: „Relaţiile dintre femeie şi şarpe sunt multiforme, nsă ele nu pot fi n nici un caz explicate global printr-un simbolism erotic simplist. Şarpele are semnificaţii multiple şi printre cele mai importante, se cuvine să considerăm regenerarea sa. Şarpele este un animal care se transformă.”
Fiind o epifanie a lunii şarpele controlează viaţa ritmică şi devenirea feminină: „Acelaşi simbolism central de fecunditate şi de regenerare supuse lunii şi distribuite de astrul nsuşi sau prin forme consubstanţiale (Magna Mater, Terra Mater) explică prezenţa şarpelui n iconografia sau riturilor Marilor Zeiţe ale fertilităţii universale. Ca atribut al Marii Zeiţe, şarpele şi păstrează caracterul lunar (de regenerare ciclică) uni tu caracterul teluric”.
Spirit al adncurilor, reprezentnd forţele necontrolate ale naturii, şarpele este totodată şi cunoscător al secretelor, izvor de nţelepciune. Avnd legături magico-religioase cu apele, el este socotit adesea un spirit acvatic protector, asociat ploii fertilizatoare – Şarpele cu pene simbol al norilor şi al curcubeului. Animal magic, salvator sau duşman al omului, şarpele este după cum spune Durand, un „recensămnt complet al posibilităţilor naturale”, dar atributul său simbolic dominant este dat de sensul transformărilor, echivalent cu timpul şi curgerea lui; n ipostaza de uroborus – şarpele care-şi nghite coada – el sugerează veşnica prefacere a morţii n viaţă şi invers, infinitul, sensul dumnezeirii şi imago mundi. Prototip al roţii zodiacale, emblema a materiei n continuă transformare, dar şi simbol al lumii limitate – prin evocarea imaginii cercului –, uroborus a fost pentru primii alchimişti greci şi semnul dispariţiei materiei „compoziţia care este n ntregimea ei devorată şi topită, dizolvată şi transformată prin fermentaţie”. De asemenea şarpele este şi obstacolul de care se loveşte omul n căutarea absolutului; el apare n multe mituri ca paznic al Arborelui Vieţii, ca „adversar al nemuririi deşi Ghilgameş şi Adam pierd dreptul la eternintate nu doar din cauza şarpelui, ci şi a propriei lor prostii”.
Pentru creştinism şarpele reprezintă ispita şi viclenia, fiind o transfigurare a diavolului.
n opera artistică a lui Eliade, simbolul apare doar ca sens mitic ca duh al apelor, ca mire etern şi dezamăgit.
Scriere de tinereţe romanul „Şarpele” imaginează o ntmplare stranie la care participă un grup venit să petreacă o noapte la mănăstire şi Sergiu Andronic, un tnăr misterios răsărit ca din Pămnt. Acesta din urmă iniţiază un joc de gajuri şi treptat, i cucereşte pe toţi. El spune lucruri ciudate. Cunoaşte povestea despre moartea arghirei, frumoasa din lapte, şi afirmă că are sentimentul că a trăit continuu n acel loc de la nceputul mnăstirii. Simte tulbure apropierea unu şarpe şi nainte de miezul nopţii, i hipnotizează pe toţi aşezndu-i ntr-un cerc magic, n mijlocul căruia cheamă şarpele şi i vorbeşte, mai exact află că „dobitocul blestemat, rămas fără soaţă” a venit la nunta Dorinei, logodnica lui Manoilă. Toţi au vise semnificative; Dorinei, visul i relevează că este mireasa moartă a şarpelui şi ea pleacă, ndată ce se trezeşte, n insula din mijlocul lacului, unde o aşteaptă Andronic, ntruchiparea şarpelui.
Aici şarpele apare ca spirit al mormintelor, revenit n lumea celor vii, ca să ceară un suflet: „Cine ştie cine nu are odihnă pe lumea cealaltă şi a trimis şarpele ăsta necurat att de departe, tocmai n casă... Numai să nu ceară şi pe altcineva. Să nu mai ceară vre-un mormnt, că sunt li semne din astea...”. Şarpele şi caută mireasa pentru a rupe blestemul despărţirii lor; mire şi stăpn al adncurilor el trăieşte la nesfrşit devenirea prin nuntă şi moarte; la nceputul lumii, el şi-a pierdut mireasa care nu a ştiut să respecte interdicţia de a nu-i rosti numele şi de atunci revine periodic pentru a recupera experienţa ratată; povestea despre fata moruzeştilor, Arghira, reprezintă o astfel de devenire. Fata este adusă la mnăstire, şi după trei zile moare n chip misterios. Dorina este pregătită prin intermediul visului, ea şi nvinge frica, ajunge n insulă şi respectă interdicţia.
Conform credinţei populare, şarpele ntors din mormnt bea lapte sau vin ndulcit cu miere, simboluri ale vieţii profane, dăruite de cei vii pentru a-l mblnzi, pentru a-l integra n lumea vie. Andronic bea vin cu lăcomie şi uitnd de sine, ca n somn săvrşeşte un act de hipnoză colectivă: el aduce n hora fetelor un şarpe mare şi sur, ale cărui mişcări molatice ntreţin starea generală de transă: „Cnd se apropie de lacul de lumină, se opri o clipă ameţit. Apoi se ndreptă spre Andronic. Parcă lumina lunii l vrăjise şi pe el, căci se tra acum cu o graţie somnoroasă şi n fiecare nouă mpletitură i nfiora solzii ntunecaţi”. Sub imperiul lunii, vrăjiţi de descntecul lui Andronic, toţi au stări halucinatorii, şarpele răscoleşte complexele fiecărui, ia forme care ilustrează obsesii adnci. Liza are n minte o romanţă („n părul meu odată blond / E o şuviţă argintie...”) care o face să se gndească la mbătrnire şi degradare şi de aceea şarpele pentru ea se transfigurează n fşii de lumină, care i trezesc melancoliile şi dorinţele, apoi devine o nefirească săgeată de carne.
Pentru Dorina, şarpele nseamnă chemare, groază şi dezgust: „Dorinei i se păru că şarpele vine de-a dreptul spre ea şi o subită teroare luă locul vrajei dinainte. Ca şi cum s-ar fi trezit deodată n faţa unui lucru cu neputinţă de privit cu ochii, a unui lucru groaznic şi primejdios, nengăduit vreunei fete să-l vadă. Apropierea şarpelui i sugea parcă răsuflarea, risipindu-i sngele din vine, topindu-i carnea ntreagă ntr-o groază mpletită cu fiori necunoscuţi, de dragoste bolnavă. Era un amestec straniu de moarte şi respiraţie erotică n legănarea aceea hidoasă, n lumina rece a reptilei”.
Sub impresia recentă a jocului cu gajuri, cnd văzuse ceasul lui Stamate, Vladimir asociază şarpele cu acest obiect: „Un cadran de ceas fosforeşcent, care se făcea tot mai mare, pnă ce-l orbi cu luminile lui verzi, lunare; şi n mijloc, şarpele”. Aşadar transformarea, teroarea morţii şi chemarea iubirii, timpul nsuşi, sugera de şarpele ceas sunt semnele magice pe care le percep oamenii n intimitatea şi sub vraja şarpelui.
Simbol al seducţiei şi al nlănţuirii, şarpele fascinează şi induce sensul şi metamorfozele devenirii. El reprezintă aici forţa unui loc sacru, este spiritul teluric şi stăpnul apelor, nspăimntător, vrăjit şi ispititor, el reuneşte chiar sensurile vieţii.
n altă scriere, şarpele apare ca marele zeu, dătător de viaţă, Sarparja, Marele Şarpe, duhul adormit al lumii, care nu trebuie deranjat de om. După ce cineva ucide un şarpe timpul este bulversat, iar personajele pătrund ntr-o altă dimensiune temporală.

Poetul Adrian Maniu s-a născut la Bucureşti n anul 1891. După debutul caracterizat printr-o atitudine de frondă, parodică şi demitizantă (vol. de poeme n proza „Figurile de ceară” şi poemul n versuri „Salomeea”), a combinat n poezia sa temele tradiţionaliste cu expresia modernistă. Lirică peisagistică şi erotică, valorificnd filonul baladesc şi mitologia populară, n viziuni picturale stilizate, ce sugerează naivitatea, rusticul şi hieratismul icoanelor bizantine („Lngă pămnt”, „Cartea ţării”), sau exprimnd n manieră expresionistă neliniştile din sufletul poetului („Cntece de dragoste şi moarte”, „Drumul spre stele”). Proză lirică („Din paharul cu otravă”, „Jupnul care făcea aur”), teatrul de factură expresionistă („Meşterul”, „Lupii de aramă”); eseuri („Theodor Aman”, „La gravure sur bois en Roumanie”) şi cronici de artă plastică. A murit n 1968.
Din creaţia acestui autor face parte şi poezia „Şerpoaica”

Şerpoaica
Fiară cu trup inelat şi stemă-n frunte...
Din adnc de codru, strecurată la fntnă
Te-au văzut păstorii care mnă,
n primăvară oile pe munte

Peste pietre ncremenită n unduiri ngheţate,
Ca un izvor cobort n văgăună,
Un cap mic, fecioresc, pironeşte priviri ncruntate.
Numai pe grumaz tremură strop de lună.

Scobortă din mii de ani de poveşti,
Carne de vis, podoabă cu solzi de aur,
Jumătate femeie, jumătate balaur,
Şi tot ce-a fost, şi tot ce ncă nu este.

Paznică la zidurile de stnci trăznite
Fără de ură, fără de milă,
Săgetnd ntrebări ce nu trebuiesc ghicite
Pentru ca n prăpastie să crească ţestele movilă...

Ochii plng omeneşte, dar lucesc a fiară,
Umbra creşte de moarte o viaţă nouă.
Şi peste drumeţul menit să piară,
Roşie, nfloreşte limba crestată-n două.

Vasile Voiculescu (1884-1963)
Prozator şi poet, născut la Prscov – Buzău este un fiu  de ţărani cu stare. Studii liceale le face la Liceul „Gh. Lazăr” - Bucureşti. nscris la Litere, trece după doi ani la Medicină (1930) şi şi ia doctoratul n 1910. Se căsătoreşte cu Maria Mittescu, studentă şi ea la Medicină, cunoscută n satul sau natal Prscov. I-a nchinat poezii şi scrisori de dragoste.
Practică medicina la ţară, e medic militar la Brlad. Totodată scrie versuri şi debutează editorial cu „Poezii” (1916). Ia Premiul Academiei pentru volumul „Din ţara zimbrului şi alte poezii” (1918). Doctor la Bucureşti, dar pasiunea scriitoricească se amplifică, scriind şi povestiri reuşite. A făcut 4 ani de detenţie n nchisorile comuniste (1958-1962). Moare, dobort de boală, n noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, la Bucureşti (Str. dr. Staicovici 34).
Cel care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice (băgat la 74 de ani n penitenciar, interzicndu-i-se să publice) ne-a lăsat o operă literară de rafinament artistic. n poezie, volumele „Prga”, „Poeme cu ngeri”, „Urcuş”, „ntrezăriri”. n proză (postum): „Capul de zimbru”, „Ultimul Berevoi”, amndouă povestiri; romanul „Zahei orbul” şi „Teatru”, unele dintre ele scrise n perioada cnd a fost exclus din viaţa literară.

Şarpele
Aidoma cu apa alunecos şi verde,
Ieşit din lutul galben, din pietre şi dudău,
Se cuibărise-n prunduri lumina să-l dezmierde,
Neştiutor de bine, nevinovat de rău.
Vechi voievod al lumii cu vrsta grea de stncă,
Domnea semeţ n zare de solzi peste nisip;
Venit din noaptea lumii nu-şi scuturase ncă
Nici roua de pe gnduri, nici visul de pe chip.

Simţind cum se preface prin chin şi năruire,
Scăpa din asprul cleşte al trupului vărgat,
Şi-ameţit de vraja din tainica-nnoire,
nnăprlea pe prunduri un şarpe-nverigat.
De spotmolit ca gheaţa din aspra-ncătuşare,
Se cufunda n raze şi se urca-n senin
Şi nu ştia el singur n marea lui visare
De se umplea pe-ncetul cu soare ori venin.
La fel de gol, de verde şi unduios ca apa,
Plutea, idee pură, n snul caldei firi,
Cnd l-a zărit un paznic, şi-l cioprţii cu sapa.
Zvrlit din slăvi n carne cu crncene zvcniri,
El n-a ştiut, şi-n somnu-i lupta să se adune.
Cătndu-se-n tărnă fărmele s-aleg,
Şi pnă ce amurgul s-a stins ca un tăciune,
n fie ce frntură s-a zvrcolit ntreg.
            Din volumul „Destin”, 1933

Şarpele
Am ntlnit un şarpe mpodobit splendid
n verdea lui armură cu stropi de-azur şi soare
Se odihnea cuminte la margini de ogoare
Şi-n pielea lui tot cerul se răsfrngea candid.

Părea că e acolo un giuvaer de vis,
Să-l iei ca din tezaur să ţi-l nfigi la piept.
Am ridicat călciul. El m-a privit lin, drept,
C-o grea făgăduinţă n ochiul lui deştept:

Ştiui că e păcatul... şi nu l-am mai ucis!
            Smbătă, 15 octombrie 1955, Bucureşti

Marin Sorescu (n. 1936, la Bulzeşti, Dolj - m. 1997, Bucureşti)
Poet si dramaturg reprezentativ al zilelor noastre. Şcoala primară o urmează n comuna natală şi liceul "Fraţii Buzeşti" la Craiova de unde este transferat la Şcoala Medie Militară Predeal, absolvită in 1954. Face Facultatea de Filologie din Iaşi (1955-1960). Stabilit la absolvire n Bucureşti, cu o ascensiune rapidă n lumea literară, ca poet, romancier, dramaturg, eseist. A debutat cu volumul de parodii „Singur printre poeţi” (1964). Se impune, prin stilul său original cu volumele: „Poeme” (1966, Premiul Uniunii Scriitorilor), „Tuşiţi” (1970), „La lilieci” (1973). Dramaturgia e excepţională: „Iona”, „Paracliserul”, „Matca”, „Există nervi”, „A treia ţeapă”, „Răceala”. A primit „Premiul Herder” in 1991. Membru al Academiei, după revoluţia din 1989. n plină glorie, o boală necruţătoare l seceră prea devreme pentru un creator care ne mai putea da capodopere.

Şarpele casei
Venea din curte şi intra ntr-o gaură
Din beciul casei.
Era un şarpe gulerat, mai mult alb, alburiu.
George era copil: - Uite şarpele, uite şarpele!

Şi baba: Nu da n el,
Că ăsta e şarpele casei.
Nu face nimic.
Deocamdată nu i-a făcut nimic.

Dar peste o jumătate de an, ori un an,
Iar l-a văzut. Si l-a lovit c-o măciucă.
Se ncolăcise pe ciomag şi el a ridicat
Ciomagul n sus, si era să-i cadă n cap.

Se zvrcolea să moară.
Şi la urmă i-a părut rău.
Da' ce s-a supărat mama cnd a aflat!
Si cnd ne-a ars, mai trziu, casa
Zicea: ,,Vezi? Ai omort şarpele casei..."
 
Lucian Blaga (1895-1961)
"Destinul omului este creaţia" spunea scriitorul. Toată viaţa sa a fost creaţie: poetică, teatrală, filosofică.
Primul poet mare pe care ni l-a dat Ardealul după Unirea din 1918. Născut la 9 mai la Lancrăm-Alba, ca fiu de preot. Curios pentru tinerii cititori (mai ales copiii) e următorul amănunt: viitorul poet şi filosof n-a putut vorbi pnă la 4 ani, fiind "mut ca o lebădă", cum singur spunea.
şi revine şi dovedeşte, mai apoi, că e foarte inteligent. După studii n ţară (Sebeş, Braşov, Sibiu), urmează Universitatea din Viena şi-şi ia doctoratul n filosofie (1920). Apoi mbrăţişează cariera diplomatică (Varşovia, Praga, Berna, Viena, Lisabona), timp de 12 ani. E ales n 1936 membru al Academiei şi numit profesor de filosofia culturii la Universitatea clujeană. n perioada comunistă, a avut mult de suferit, fiind ndepărtat de la catedra universitară, marginalizat la Filiala din Cluj a Academiei şi la biblioteca universitară. Este nmormntat n grădina bisericii din satul natal Lancrăm, lngă Sebeş. Volume de versuri: „Poemele luminii” (1919, debut), „Paşii profetului” (1921), „n marea trecere” (1924), „Lauda somnului” (1929), „La cumpăna apelor” (1933), „La curţile dorului” (1938), „Nebănuitele trepte” (1943), „Poezii” (1962).
Piese de teatru: „Zamolxe, mister păgn” (1921), „Meşterul Manole” (1927), „Avram Iancu” (1934), „Arca lui Noe” (1944) si postum „Anton Pann” (1964).
A publicat aforisme („Pietre pentru templul meu”, „Discobol”) si memorialistica („Hronicul şi cntecul vrstelor”).
Opera filosofică e dominată de cele patru trilogii: „Trilogia cunoaşterii” - 1943, „Trilogia culturii” - 1944, „Trilogia valorilor” - 1946 şi „Trilogia cosmologică” (neterminată).

Către cititori
Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. -- De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti ct vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe si răstigniri
şi nainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plngă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea -- lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies n cale cu ochii nchişi.

Eva
Cnd şarpele ntinse Evei mărul, i vorbi
c-un glas ce răsuna
de printre frunze ca un clopot de argint.
Dar s-a ntmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva la ureche
ncet, nespus de ncet,
ceva ce nu se spune n scripturi.

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume
cu toate că asculta şi el.
Şi Eva n-a voit să-i spună nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină
şi-şi mişcă geana parca-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.

Glas n Paradis
Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i ncă veac ceresc.
n vntul adevărului,
n marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pămntesc.

Ce grai n snge am nchis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osnda de a sta-n lumină!
 

1 Nichita Stănescu (n. 1933, Ploieşti - m. 1983, Bucureşti)
Cel care va deveni poet reprezentativ al timpului nostru, răsfăţat de public si critici, e primul născut al Tatianei şi al lui Nicolae Stănescu (singur spune că e născut "dintr-un ţăran romn venit la oraş şi dintr-o rusoaică"). Primeşte numele celor doi bunici: Nichita şi Hristea. Urmează liceul la Ploieşti şi Facultatea de Filologie la Bucureşti (1957). Debutează la „Tribuna”. Redactor la „Gazeta literară”, „Romnia liberă”, „Luceafărul”. Debut editorial: „Sensul iubirii” (colecţia „Luceafărul”, 1960). Premii pentru poezie, dintre care cel mai important este „Premiul Herder” (1975). Viaţa de boem, mereu ispitit de darurile lumii nconjurătoare, l-a costat scump: se stinge la numai 50 de ani. Lasă un nume legendar şi cărţi importante n literatura postbelică: „O viziune a sentimentelor”, „Dreptul la timp”, „11 elegii”, „Alfa”, „Oul şi sfera”, „Necuvintele”, „Un pămnt numit Romnia”.

Cntec de lună nouă
Eh... Cum te fugăream pe-acoperişe
jucnd in ochii goi tăceri piezişe
şi visul de zăpezi şi visul frate,
pe vremea cnd eram pisici dungate.

Aevea fulgul clipei căzătoare
mă mbrăca n frig şi n ninsoare
motan de aur alb; urlnd ntruna,
m-amestecam pe-acoperiş cu luna.

Se svrcolea lung şarpele sub casă,
dar din ureche nu vroia sa iasă
şi-mi aducea viforniţa nebună,
prin dinţi, zăpezile cu gust de lună.
Jucnd n ochii goi tăceri piezişe,
cum te mai fugăream pe-acoperişe
pnă n zarea lutului din aştri,
ca să te-mbrac in ochii mei albaştri.
            Bucureşti, noiembrie 1955


Viaţa mea se iluminează
Părul tău e mai decolorat de soare,
regina mea de negru şi de sare.

Ţărmul s-a rupt de mare şi te-a urmat
ca o umbră, ca un şarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii n declin,
corăbiile sufletului meu marin.

Şi viaţa mea se iluminează,
sub ochiul tău verde la amiază,
cenuşiu ca pămntul la amurg.
Oho, alerg şi salt şi curg.

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasă-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp.
Alice Călugăru (pseud.: Alice Orient) s-a născut n 1886, nu se ştie precis anul morţii. Se consideră că a murit n anul 1924. Scriitoare romnă, stabilită la Paris, n anul 1906. A scris lirică romantică („Viorele”), dominată de sentimentalism şi livresc, sau simbolistă. A scris un roman poematic, cu elemente autobiografice („Tunica verde”), scris n limba franceză.

Şerpii
Sub falnica desfăşurare de crengi a umedei păduri,
Mă culc n ierburi legănate, şi-n palme tmplele-mi se razmă;
Şi nu las somnul să mă-nfrngă cu-a buruienilor mireasmă,
Că lin ncep să şuier cntul ce cheamă şerpii lungi şi suri.

Şi vie alunecnd subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape,
Cu zvrcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar,
Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular,
n care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape.

Cu-o fluierare prelungită ncepe necunoscutul cnt,
Ce-o să-i adune de departe şi-amăgitor o să-i dezmierde.
Şi ei se vor tr spre mine pe muşchiul nflorit şi verde
Ieşind pe rnd din ntuneric, cum ies izvoare din pămnt.

Şi iată că de pretutindeni aud un foşnet de tufişuri;
Erau ncolăciţi pe ramuri, ca lanţul iederei vicleni;
şi plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni;
Dormeau cu apele pădurii, ascunşi sub grelele pietrişuri.

Dar cnd descntecu-mi departe zvrli ntiul lui fior,
Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic,
Şi-nvinşi de jalea prelungită a fluieratului cromatic,
şi măsurară-n ritmu-mi straniu, ncet alunecare lor.

Veniţi, o, şerpi trnd prin ierburi, pe mlădiosul vostru pntec,
Prin ierburi lungi – ca lănci – prin pietre, al vostru chip de vis!
Veniţi, voi, ce vă-ncovoiaţi, ca lanţuri, de-acum sunteţi nlănţuiţi
De necurmatele cadenţe nemaicntatu-mi cntec.

Veniţi misterioşi şi falnici, voi, fermecaţi de-un glas străin!
De-acuma zvrcolirea voastră numai n ritmul lor se schimbă
Şi fără vlagă e-mpotrivă-mi primejdioasa voastră limbă,
Ce ca o floare otrăvită nalţă amarul ei venin.

Eram prin ierburi lungi culcată şi v-aşteptam cu ochi de pndă
Ş-acum voi mi-aţi adus ntreaga putere-a tainicei păduri,
Şi viclenia-i mi-aţi predat-o cu-nşelătoare cotituri;
Iar fluierarea mea, de-acuma, se schimbă-n cntec de izbndă.

Mă reazăm de-un copac, ş-acolo aştept tot neamul vostru-nvins,
Să mi se-adune la picioare cu trupuri agere de spadă,
Să-nalţ, ncolăcind pe braţu-mi, sălbateca mea pradă
Şi-n cingători nsufleţite să las să-mi fie bru-ncins.

Făr’ de putere mpotrivă-mi, pădurea-ntragă-mi este roabă,
Ea, ce mă-nlănţuia cu aspra-i mireazmă şi cu teama-i grea,
De-acum mpărăţia-i toată de teamă şi fior e-a mea,
Şi-nveninata-i vrăşmăşie e cucerita mea podoabă.
 
Gellu Naum s-a născut la 1 august 1915 la Bucureşti. Este fiul poetului Andrei Naum (mort n luptele de la Mărăşeşti) şi al Mariei Naum.
ntre 1933 şi 1937 urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind filozofia. n 1938 pleacă la Paris (la ndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pe care-l cunoscuse n 1936), unde şi continuă studiile de filozofie la Sorbona, pregătind un doctorat despre Ablard. Prin intermediul lui Brauner ia contact cu grupul suprarealist francez animat de Andr Breton.
n 1939 se ntoarce n ţară, unde va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit. Profund marcat de experienţa războiului, se mbolnăveşte grav n 1944, fiind demobilizat.
n 1941 se constituie grupul suprarealist romn (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate, deosebit de intensă ntre anii 1945-1947, l va face pe Breton să afirme: "Centrul lumii s-a mutat la Bucureşti". După decembrie 1947, n condiţiile impunerii realismului socialist ca unică formă de exprimare, grupul se destramă, iar pentru Gellu Naum ncepe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere.
ntre 1950 şi 1953 predă lecţii de filozofie la Institutul Agronomic, iar mai apoi şi cştigă existenţa din traduceri (Diderot, Stendhal, Hugo, Dumas, Jules Verne, Gracq, Prvert, Char, Kafka, Beckett).
După 1968 poate publica din nou. Universul lui poetic singular şi forţa talentului său, pregnante n volumele care se succed ncepnd cu acest an, i vor aduce o binemeritată, dar trzie recunoaştere.
Se retrage la Comana, mpreună cu soţia sa Lyggia (născută Alexandrescu), cu care se căsătorise n 1946 şi care va deveni personajul emblematic al volumului Zenobia, publicat n 1985. Aici, pe "malul albastru", va continua să-şi scrie poemele. Din creaţia sa face parte şi romanul „Calea şarpelui”.
După 1990 este invitat să susţină lecturi publice n Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia. Opera sa este tradusă n principalele limbi de circulaţie internaţională, la edituri prestigioase, fiind ncununată cu premii importante. n 1995 a fost timp de un an bursier DAAD la Berlin.
Se stinge din viaţă la 29 septembrie 2001, dispariţia sa fiind resimţită ca o mare pierdere pentru poezie.

Premii şi distincţii:
1958    Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii, Bucureşti
1968    Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri, Bucureşti
1975    Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, Bucureşti
1986    Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru ntreaga activitate literară, Bucureşti
1992    Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”, Botoşani
1992    Premiul Republicii Zair pentru poezie străină, Kinshasa
1995    Premiul Fundaţiei Culturale Romne pentru excelenţă artistică, Bucureşti
1997    Premiul revistei Flacăra „Magician al cuvntului”, Bucureşti
1999    Premiul european de poezie, Mnster
2002    Titlul de „Cavaler al Literaturii” acordat de Academia de Ştiinţe, Literatură şi Arte Oradea (ASLA)
2002    The American Romanian Academy Arts Award

Proverbe:
nţelept ca şarpele şi curat ca porumbiţa, pururea să te arăţi!
Creşte şarpele n sn, ca mai bine să te muşte.
A prinde şarpele cu mna altuia (nebunului).
Şarpele cnd l doare capul iese la drum.
Şarpele de casă, mult venin lasă.
Sub piatra cea mai frumoasă şarpele ascuns zace.
 
b. universală
n „Cartea Cărţilor”, Biblia, şarpele este cel care o ndeamnă pe Eva să săvrşească „Păcatul Strămoşesc”.

Genesa (Facerea) sau ntia carte a lui Moise.
Ispitirea femeii

2.25. Omul şi nevasta lui erau amndoi, şi nu le era ruşine.
3.1. Şarpele era mai şiret dect toate fiarele cmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El ai zis femeii: Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mncaţi din toţi pomii din grădină?
3.2. Femeia a răspuns şarpelui: Putem să mncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
3.3. Dar despre rodul pomului dinspre mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.
3.4. Atunci şarpele a zis femeii: Hotărt că nu veţi muri:
3.5. dar Dumnezeu ştie că, n ziua cnd veţi mnca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscnd binele şi răul.
3.6. Femeia a văzut că pomul era bun de mncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mncat; a dat şi bărbatului ei, care era lngă ea, şi bărbatul a mncat şi el.

Păcatul lui Adam

3.7. Atunci li s-au deschis ochii la amndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut la olaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
3.8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădina n răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
3.9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: Unde eşti?
3.10. El a răspuns: Ţi-am auzit glasul n grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.
3.11. Domnul Dumnezeu a zis: Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mncat din pomul din care ţi poruncisem să nu mănnci?
3.12. Omul a răspuns: Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lngă mine, ea mi-a dat din pom şi am mncat.
3.13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: Ce ai făcut? Femeia a răspuns: Şarpele m-a amăgit, şi am mncat din pom.
3.14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti ntre toate vitele şi ntre toate fiarele de pe cmp; n toate zilele vieţii tale să te trăşti pe pntece, şi să mănnci ţărnă.
3.15. Vrăşmăşie voi pune ntre tine şi femeie, ntre sămnţa ta şi sămnţa ei. Aceasta ţi va zdrobi capul, şi tu i vei zdrobi călciul.
3.16. Femeii i-a zis: Voi mări foarte mult suferinţa şi nsărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpni peste tine.
3.17. Omului i-a zis: Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mncat din pomul despre care ţi poruncisem: Să nu mănnci deloc din el, blestemat pămntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el n toate zilele vieţii tale;
3.18. spin şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănnci iarba de pe cmp.
3.19. n sudoarea feţei tale să-ţi mănnci pinea pnă te vei ntoarce n pămnt, căci din el ai fost luat; căci ţărnă eşti şi n ţărnă te vei ntoarce.
3.20. Adam a pus nevestei sale numele Eva; căci ea a fost mama tuturor celor vii.
3.21. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a mbrăcat cu ele.
3.22. Domnul Dumnezeu a zis: Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscnd binele şi răul. Să-l mpedecăm dar acum ca nu cumva să-şi ntindă mna, să ia şi din pomul vieţii, să mănnce din el, şi să trăiască n veci.
3.23. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămntul, din care fusese luat.
3.25. Astfel a izgonit El pe Adam; şi l-a răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să nvrtească o sabie nvăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Jules Verne (1928-1905), scriitor francez
n tinereţe a frecventat cercul literar al scriitorului Dumas – tatăl a debutat cu comedii, astăzi complet uitate, dar şi-a cucerit faima mondială ca maestru al romanelor de aventuri şi de călătorii. Epoca marilor cuceriri ştiinţifice şi explorări ale unor pămnturi depărtate a găsit n el un entuziast interpret, dotat cu o fantezie uimitoare, care intuieşte şi anticipează ndrăzneţe descoperiri şi invenţii n domeniile ştiinţei şi tehnicii. Povestitor captivant, el a imprimat un caracter de verosimilitate ntmplărilor celor mai fantastice. Scrise ntr-un stil limpede şi simplu şi cu vădite accente satirice şi umoristice, romanele sale prezintă interes şi sub accent social şi psihologic. Eroii lui Verne demonstrează o inepuizabilă ncredere n inteligenţa şi voinţa omului, n progresele impetuoase ale ştiinţei. Opera sa: „Cinci săptămni n balon” (1863), „De la Pămnt la Lună” (1865), „Copii căpitanului Grant” (1868), „20.000 de leghe sub mări” (1870), „Ocolul Pămntului n 80 de zile” (1873), „Insula misterioasă” (1875), „Căpitan la 15 ani” (1878), „Castelul din Carpaţi” (1892), ş.a, prin vivacitatea mesajului ei umanist, se bucură de o permanentă popularitate. Majoritatea scrierilor lui au fost traduse şi n limba romnă.
n romanul „Şarpele de mare” echipajul vasului „Saint-Enoch” se ocupa cu vnătoarea de balene. Din echipaj face parte şi meşterul Cabidoulin care susţinea că nu găsesc balene deoarece le-a nghiţit pe toate un monstru marin, şarpele de mare. El zicea că pnă la sfrşitul călătoriei l vor ntlni. Baleniera eşuează, iar Cabidoulin le povesteşte celorlalţi că a văzut capul monstrului, un fel de cap de cal, cu un cioc enorm, ieşind dintr-o coamă deasă, avea o coadă lungă şi monstruoasă. El crede cu convingere n existenţa monstrului, care le-a lovit ambarcaţiunea şi pe care nu l-a văzut nimeni altcineva.

Jean de La Fontaine
S-a născut la Chteau-Thierry; actul lui de botez poartă data de 8 iulie 1621, ceea ce ne dă cu aproximaţie data lui de naştere. Tatăl lui avea o slujbă de matre des eaux et forts n ducatul Chteau-Thierry, astfel nct putem presupune că viitorul fabulist s-a bucurat de o copilărie fericită şi mbelşugată.
La vrsta de 20 de ani a intrat ntr-o congregaţie religioasă, pe care a părăsit-o curnd. A mărturisit mai trziu că, n seminar, se ocupase mai mult cu cititul versurilor dect cu rugăciunea.
n 1647 a preluat slujba tatălui său şi s-a nsurat.
Studiază cu aviditate operele anticilor şi citeşte scrierile autorilor francezi, italieni, spanioli ai vremii sale. Cţiva ani mai trziu, La Fontaine intră sub ocrotirea superintendentului Fouquet, care-i acordă o pensie de 1000 de livre, cu condiţia să-i de n schimb versuri. Scrie poezii convenţionale. n cele din urmă Parisul l seduce. Rămne n oraşul luminilor, unde se mprieteneşte cu Boileau, Racine, Molire şi Chapelle. ncepe să publice, dar abia n 1668 apar primele 6 cărţi ale fabulelor, care-l vor propulsa printre marii scriitori ai secolului său.
Moştenitor de drept al lui Esop, La Fontaine şi recunoaşte ilustra ascendenţă n chiar titlul „Fables d’sope mises en vers par M. de La Fontaine”. n următoarele cărţi de fabule, apărute n 1678 şi 1694, originalitatea lui La Fontaine se afirmă cu mai mult curaj, dar scriitorul a mărturisit adeseori că datorează clasicilor inspiraţia scrierilor sale. Originalitatea talentului său dăruieşte scurtelor povestiri morale o formă nouă, complexă; caracterele sunt nuanţate, naraţiunea evoluează, căpătnd substanţă şi trecnd alert şi coerent de la expunere la dezvoltarea situaţiei şi apoi la deznodămnt, dialogurile sunt vii, dnd adeseori iluzia că citim o mică piesă de teatru.
S-a stins la 13 februarie 1695.

Şarpele şi pila
Se spune că un şarpe vecin c-un ornicar,
(Pentru-ornicar desigur un neplăcut vecin)
Intrndu-i n dugheană, cătase n zadar
Ceva ca să mănnce, dar nu găsi altfel
Dect o simplă pilă cu dinţii de oţel
Pe care, mbălnd-o cu negrul său venin,
A ncercat s-o roadă. Şi-i spuse-atuncea pila:
„O minte mult neroadă!”
Nu vezi că sunt, sărmane, mai tare dect tine?
Micuţa mea reptilă, reptilă fără minte!
Tu nu-ţi cunoşti pe semne măsura năzuinţei,
Şi pn-s-ajungi să-mi faremi măcar un zimţ din mine,
Tu mai degrab’, mă crede, ai să-ţi fărmi toţi dinţii...
Căci mie nu mi-e teamă dect de-al vremii dinte”.
Luaţi aminte-acestea, o, spirite de rnd
Ce, neputnd să faceţi nimic, trăiţi muşcnd
Dar truda voastră toată-i redusă la neant,
Vă-nchipuiţi, nemernici, că dinţii voştri oare
Pot să distrugă-attea lucrări nepieritoare?
Cnd ele-s de aramă, de-oţel, de diamant.
 
Lev Nikolaevici Tolstoi
Marele scriitor rus L.N. Tolstoi s-a născut, a crescut şi a trăit o bună parte din viaţă n mediul sătesc, la Iasnaia Poliana. El i-a iubit mult pe copii şi a nchinat o seamă de povestiri şi basme celor din Iasnaia Poliana.
Aceste povestiri şi basme Tolstoi le-a publicat pentru prima dată prin anii 1874-1875 n „Abecedarul” şi n „Cărţi ruseşti pentru citit”.
Sunt binecunoscute povestirile şi basmele ca: „Filipok”, „Trei urşi”, „Balena”, „Prizonierul din Caucaz”, „Leul şi cinele” şi altele.
Fabulele lui Lev Tolstoi interesează n egală măsură att pe copii ct şi pe oamenii adulţi, ca nişte povestiri fabuloase, n care totul este captivant şi plin de nvăţăminte.
Fabulele antichităţii se terminau totdeauna cu o concluzie sau cu o morală. Lev Tolstoi renunţă la aceste finalizări, păstrnd doar acţiunea şi caracterele personajelor, fiind ncredinţat că cititorii vor trage nvăţămintele de rigoare. A scris romanele „Război şi pace”, „Anna Karenina”.
A murit n 1910.

Şarpele de casă şi ariciul
ntr-o zi ariciul veni la şarpele de casă şi i spuse:
- Găzduieşte-mă, şarpe de casă, pentru un timp n cuibul tău.
Şarpele de casă l găzdui. Dar de cum intră ariciul n cuibul, puii şarpelui de casă nici că mai avură trai. La o vreme, şarpele i spuse:
- Te-am găzduit pentru un timp, dar acuma pleacă: Puii mei se tot nţeapă dureros n ghimpii tăi.
Ariciul răspunse:
- Să plece cine se nţeapă, că eu unul nu mă plng.
 
Joseph Rudyard Kipling (1865-1936)
S-a născut n India la Bombay n anul 1865. Opera lui Kipling e foarte ntinsă şi variată, inegală ca realizare estetică din această pricină. Nuvele, povestiri, scenete, romane, poezii, note de călătorie, schiţe se ngrămădesc n jurul scriitorului ngreunnd judecăţile critice, clara stabilire a unui profil literar unic. Copilăria şi tinereţea petrecute n India, pe de o parte, şi formaţia intelectuală engleză, pe de altă parte, au făcut din el un amestec ciudat, dar pe care-l ntlnim la multe personalităţi ale culturii britanice. A scris nuvele ntr-o manieră impresionistă („Ricşa fantomatică”, „Multe născociri”, „Căpitanii curajoşi”) şi romane („Lumina care s-a stins”, „Kim”, „Cele şapte mări”) evocnd India cu fauna şi flora ei luxuriantă, nvăluită ntr-o atmosferă de basm. n culegerile de poezii „Cntece departamentale”, „Balade de cazarmă”, ca şi n volumele „Povestiri simple din munţi”, „Trei soldaţi”, „Povestea familiei Gandsby”, Kipling prezintă existenţa obişnuită a soldaţilor, ofiţerilor şi a micilor funcţionari locali, preamărind curajul albilor şi valoarea unei vieţi de acţiune şi susţinnd teza misiunii civilizatoare a colonialismului englez. Celebru pentru volumul de povestiri „Cărţile junglei”, unde se dovedeşte a fi un maestru al naraţiunii scurte, colorate şi vioaie, mbogăţită cu elemente de măreţie sobră. A primit premiul Nobel pentru literatură n 1907.
A murit n 1936.

Cartea junglei este cartea dragostei pentru natura străveche, n care puţine s-au schimbat de la nceputul lumii. Legea care domneşte aci peste dobitoace e mai dreaptă dect multe din legile oamenilor şi coexistenţa fiinţelor pădurii mult mai generoasă. Cărţile junglei sunt un omagiu adus de scriitorul englez Asiei adnci, tăcute, nţelepte.
Mowgli, puiul de om a fost crescut de fiare care l-au iubit. n junglă Bagheera, Baloo şi Kaa, marele python, care se laudă a fi cel mai vechi martor al lumii sunt cei mai apropiaţi apărători ai copilului. Ei l iubesc, l răsfaţă şi-l salvează de nenumărate ori. Chiar de la nceput pantera şi ursul cel cafeniu au fost chezaşii primirii lui Mowgli n junglă, mpotriva attor voci care refuzau puiului de om viaţa alături de fiare şi mai cu seamă mpotriva lui Shere Khan, tigrul cel lacom, ucigaşul, cum i spun ceilalţi. Tot ei l salvează cnd, din uşurătate copilărească, Mowgli se lasă dus de zevzecul neam al maimuţelor, de neamul Bandar-log, cel care nu are lege de care să asculte, nici vre-un fel de discernămnt. Şi la cetatea maimuţelor de dincolo de fluviu, din peşterile ngheţate, obiect al unei splendide descrieri a străvechiului oraş indian părăsit de oameni, se dă o mare bătălie pe viaţă şi pe moarte ntre Bagheera, Baloo, Kaa şi tot poporul Bandar-log pentru eliberarea lui Mowgli. Totul se sfrşeşte cu bine după teribilul joc a lui Kaa cu maimuţele şi după pedeapsa pe care Mowgli o primeşte cu supunere de la Baghera, n spiritul prescripţiilor legii. Altă dată, n greaua nfruntare cu Shere Khan care-l urmărea cu gnduri de moarte, Mowgli primeşte ajutorul Akela, lupul cel mare, care-l primise pe „Brotăcel” n rndurile lupilor. La rndul său, Mowgli şi ajută prietenii, o cumplită luptă va fii aceea a lupilor mpotriva dhole-ilor ucigaşi care-i atacă necinstit. Şi cu sfatul lui Kaa, Mowgli va duce la bun sfrşit un plan salvator pentru lup, deşi toţi vor sngera amarnic n clipe de deprimare pricinuită n aceeaşi măsură de atacul mişelesc şi de seceta nemaiauzită.
Viaţa făpturilor pădurii din „Cărţile junglei” se scurge ntr-o natură de o rară frumuseţe, gravă şi chiar solemnă, ntr-un mod exemplar şi pentru oameni. Ele pot sluji de pildă n formarea caracterului omenesc şi doar a rare strnesc hazul.
Ceea ce a nvăţat Kipling de la India e cuprins n ntregime n „Cărţile Junglei”, n această aparent naivă dar att de profundă operă a lui care ncearcă aproape o reinterpretare a lumii n viziunea miracolului, frumuseţii şi adevărului.
 
Simbolul şarpelui n pictură.
Şarpele apare n mai multe tablouri dintre care:

Adam şi Eva (1504) – Albrecht Drer

Adam şi Eva (1507) - Albrecht Drer

Caduceus – Salvador Dali

Moartea Cleopatrei – Guido Cagnacci

Simbolul şarpelui n sculptură.
Sculpturi n care este reprezentat şarpele:

Gliconul

Medusa

Monumentul Izvorul de Aur al Dacilor

Monumentul Izvorul de Aur al Dacilor
 
Simbolul şarpelui n muzică.
Precum n literatură, pictură, sculptură şi film şarpele apare n muzică n următoarele piese:
AC/DC – Snake Eye
Artist necunoscut – The Snake
Audio Bullys – Snake
Brand New Heavies – Snake Hips
Duran Duran – Union of the snake
Eric Clapton – Snake Drive
Godsmack – Snake bite
High Tone – Spiral Snake
Iggy Pop – Talking Snake
Jan Akkerman – Nail the Snake
Lagwagon – Ride the Snake
Love Like Blood – Into the Snake Pit
Mega Man 3 – Snake Man
Oasis – Snake Bite
Phoenix – Vasiliscul şi aspida
PJ Harvey – Long Snake Moan
Rainbow - Snake Charmer
Rich & Jeff – The Snake
R. Kelly – Snake
Swollen Members – Snake Pits
Ted Nugent – Snake Skin Cowboy
The Doors – Crawling King Snake
Throwing Muses – Snake
Underworld – King of Snake
 
Simbolul şarpelui n film.
Anaconda
apariţie: 1997

actori: Jennifer Lopez, Ice Cube, Jon Voight, Eric Stoltz
regizor: Luis Losa

Un film cu o distribuţie de excepţie (Jennifer Lopez, Jon Voight şi Ice Cube), film ce prezintă aventura unei echipe de filmare n jungla amazoniană.
Adnc in mijlocul junglei amazoniene, o echipă de filmare condusă de doctorul Steven Kale (Eric Stoltz - Killing Zoe) şi Terri Flores (Jennifer Lopez - U-Turn) salvează un singuratic, Paul Sarone (Jon Voight - Mission Impossible). Dar Sarone este un om obsedat, şi motivul secret pentru care i atrage n pericol şi pe ceilalţi este că vrea să captureze un monstru.
Bibliografie:
1.    V. Voiculescu - naltele nelinişti Versuri si Proza - Editura Doina
2.    Dicţionar Enciclopedic - Editura Enciclopedică
3.    Ivan Eseev - Dicţionar de magie, de monologie si mitologie romnească
4.    Doina Ruşti - Dicţionar de simboluri din Opera lui Mircea Eliade - Editura Coresi
5.    Dumitru Chioaru, Ioan Radu Văcărescu - Antologia poeziei romane de la origini pană azi
6.    Virgil Ionescu - Zodiacul chinezesc
7.    Mihail M. Robea - Proverbe şi ghicitori
8.    Enciclopedia Encarta 2003
9.    La Fontaine - Fabule - Editura Vremea
10.     Lev Tolstoi - Furnica şi porumbiţa - Editura Ion Creangă, Bucureşti 1987
11.     Jules Verne - Şarpele de mare - Editura tineretului
12.     Internet de pe site-urile:
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica