referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Titu Maiorescu - Eminescu si poeziile lui

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Ceea ce caracterizeaza mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu, este o asa de covârsitoare inteligenta, ajutata de o memorie, careia nimic din cele ce-si întiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar în epoca alienatiei declarate), încât lumea în care traia el dupa firea lui si fara nici o sila, era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le însusise si le avea pururea la îndemâna...

Varianta Printabila 


1                     Titu Maiorescu- Eminescu si poeziile lui

Ceea ce caracterizeaza mai īntāi de toate personalitatea lui Eminescu, este o asa de covārsitoare inteligenta, ajutata de o memorie, careia nimic din cele ce-si īntiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar īn epoca alienatiei declarate), īncāt lumea īn care traia el dupa firea lui si fara nici o sila, era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le īnsusise si le avea pururea la īndemāna. Īn aceeasi proportie tot ce era caz individual, īntāmplare externa, conventie sociala, avere sau neavere, rang sau nivelare obsteasca si chiar soarta externa a persoanei sale ca persoana, īi erau indiferente. A vorbi de mizeria materiala a lui Eminescu īnsemneaza a īntrebuinta o expresie nepotrivita cu individualitatea lui si pe care el cel dintāi ar fi respins-o. Cāt i-a trebuit lui Eminescu ca sa traiasca īn acceptiunea materiala a cuvāntului, a avut el totdeauna. Grijile existentei nu l-au cuprins niciodata īn vremea puterii lui intelectuale; cānd nu cāstiga singur, īl sustinea tatal sau si-l ajutau amicii. Iar recunoasterile publice le-a despretuit totdeauna.
Vreun premiu academic pentru poeziile lui Eminescu, de a carui lipsa se plānge o revista germana din Bucuresti? Dar Eminescu ar fi īntāmpinat o asemenea propunere cu un rās homeric sau, dupa dispozitia momentului, cu acel surās de indulgenta miloasa ce-l avea pentru nimicurile lumesti. Regina Romāniei, admiratoare a poeziilor lui, a dorit sa-l vada, si Eminescu a avut mai multe convorbiri literare cu Carmen Sylva. L-am vazut si eu la Curte si l-am vazut pastrānd si aici simplicitatea īncāntatoare ce-o avea īn toate raporturile sale omenesti. Dar cānd a fost vorba sa i se confere o distinctie onorifica, un bene-merenti sau nu stiu ce alta decoratie, el s-a īmpotrivit cu energie. Rege el īnsusi al cugetarii omenesti, care alt Rege ar fi putut sa-l distinga? Si aceasta nu din vreo vanitate a lui, de care era cu desavārsire lipsit, nu din sumetia unei inteligente exceptionale, de care numai el singur nu era stiutor, ci din naivitatea unui geniu cuprins de lumea ideala, pentru care orice coborāre īn lumea conventionala era o suparare si o nepotrivire fireasca!
Cine-si da seama de o asemenea figura, īntelege īndata, ca nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele, care ademenesc pe cei mai multi oameni. Luxul starii materiale, ambitia, iubirea de glorie nu au fost īn nici un grad obiectul preocuparilor sale. Sa fi avut ca redactor al TTimpuluit mai mult decāt a avut, sa fi avut mai putin; pentru micile lui trebuinte materiale tot atāt era. Numai dupa izbucnirea nebuniei, īn intervalele lucide, īn care se aratau īnsa felurite forme de degenerare etica, obisnuite la asemenea stari, devenise lacom de bani.
Prin urmare legenda, ca mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie, trebuie sa aiba soarta multor alte legende: sa dispara īnaintea realitatii.
Si nici munca speciala a unui redactor de ziar nu credem ca trebuie privita la Eminescu ca o sfortare impusa de nevoie unui spirit recalcitrant. Eminescu era omul cel mai silitor, vesnic cetind, meditānd, scriind. Lipsit de orice interes egoist, el se interesa cu atāt mai mult de toate manifestarile vietii intelectuale, fie scrierile vreunui prieten, fie studierea miscarii filozofice īn Europa, fie izvoarele istorice, despre care avea cunostinta cea mai amanuntita, fie luptele politice din tara. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta si a scrie asupra lor, era lucrul cel mai potrivit cu felul spiritului sau. Si energia, cu care a redactat TTimpult, īnaltimea de vederi, ce apare īn toate articolele lui, puterea neuitata, cu care īn contra frazei despre nationalismul liberal al partidului de la guvern a impus importanta elementului autohton, sunt o dovada pentru aceasta.
Cu o asa natura, Eminescu gasea un element firesc pentru activitatea lui īn toate situatiile, īn care a fost pus. La biblioteca, pentru a-si spori comoara deja imensa a memoriei sale; ca revizor scolar, pentru a starui cu limpezimea spiritului sau asupra nouelor metode de īnvatamānt; īn cercul de amici literari, pentru a se bucura fara invidie sau a rāde fara rautate de scrierile cetite; la redactia TTimpuluit, pentru a biciui frazeologia neadevarata si a formula sinteza unei directii istorice nationale: īn toate aceste ocupari si sfere Eminescu se afla fara sila īn elementul sau.

1 Daca a īnnebunit Eminescu, cauza este exclusiv interna, este īnnascuta, este ereditara. Cei ce cunosc datele din familia lui stiu ca la doi frati ai sai, morti sinucisi, a izbucnit nebunia īnainte de a sa si ca aceasta nevropatie se poate urmari īn linie ascendenta.
De altminteri si īn vremea, īn care spiritul lui era īn vigoare, felul traiului sau facuse pe amici sa se teama de rezultatul final. Viata lui era neregulata; adesea se hranea numai cu narcotice si excitante; abuz de tutun si de cafea, nopti petrecute īn citire si scriere, zile īntregi petrecute fara māncare, si apoi deodata la vreme neobisnuita, dupa miezul noptii, māncari si bauturi fara alegere si fara masura; asa era viata lui Eminescu. Nu aceasta viata i-a cauzat nebunia, ci germenele de nebunie īnnascut a cauzat aceasta viata. Ceea ce o dovedeste, este, ca toate īncercarile, adeseori si cu staruinta repetate de unii prieteni ai sai, īntre altii si de mine, nu au fost īn stare sa-l aduca la un trai mai regulat.
Si nici de nefericiri, cari ar fi influentat sanatatea intelectuala sau fizica a lui Eminescu, nu credem ca se poate vorbi. Daca ne-ar īntreba cineva: a fost fericit Eminescu? am raspunde: cine e fericit? Dar daca ne-ar īntreba: a fost nefericit Eminescu? am raspunde cu toata convingerea: nu! Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era prin urmare pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plāngerea marginita a unui egoist nemultumit cu soarta sa particulara, ci era eternizat sub forma mai senina a melancoliei pentru soarta omenirii īndeobste; si chiar acolo, unde din poezia lui strabate indignarea īn contra epigonilor si a demagogilor īnselatori, avem a face cu un simtimānt estetic, iar nu cu o amaraciune personala. Eminescu, din punct de vedere al egoismului, era cel mai nepasator om ce si-l poate īnchipui cineva, precum nu putea fi atins de un simtimānt prea intensiv al fericirii, nu putea fi expus la o prea mare nefericire. Seninatatea abstracta, iata nota lui caracteristica, īn melancolie ca si īn veselie. Si lucru interesant de observat: chiar forma nebuniei lui era o veselie exsultanta.
Cānd venea īn mijlocul nostru cu naivitatea sa ca de copil, care īi cāstigase de mult inima tuturor, si ne aducea ultima poezie ce o facuse, o refacuse, o rafinase, cautānd mereu o forma mai perfecta, o cetea parca ar fi fost o lucrare straina de el. Niciodata nu s-ar fi gāndit macar sa o publice: publicarea īi era indiferenta, unul sau altul din noi trebuia sa-i ia manuscrisul din māna si sa-l dea la Convorbiri Literare!
Si daca pentru poeziile lui, īn care si-a īntrupat sub o forma asa de minunata cugetarile si simtirile, se multumea cu emotiunea estetica a unui mic cerc de amici, fara a se gāndi la nici o satisfactie de amor-propriu; daca el se considera oarecum ca organul accidental, prin care īnsasi poezia se manifesta, asa īncāt ar fi primit cu aceeasi multumire sa se fi manifestat prin altul: ne este permis a conchide nu numai ca era nepasator pentru īntāmplarile vietii externe, dar si chiar ca īn relatiile lui pasionale era de un caracter neobisnuit. Cuvintele de amor fericit si nefericit nu se pot aplica lui Eminescu īn acceptiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiasca nu-l putea captiva si tinea cu desavārsire īn marginirea ei. Ca si Leopardi īn Aspasia, el nu vedea īn femeia iubita decāt copia imperfecta a unui prototip nerealizabil. Īl iubea īntāmplatoarea copie sau īl parasea, tot copie ramānea, si el cu melancolie impersonala īsi cauta refugiul īntr-o lume mai potrivita cu el, īn lumea cugetarii si a poeziei. De aci TLuceafarult cu versurile de la sfārsit:
"Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind īn cercul vostru strāmt
Norocul va petrece;
Ci eu īn lumea mea ma simt
Nemuritor si rece"
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica