Reprezentarea artistica a lumii muntenilor - Baltagul Categoria: Referat Romana
Descriere: Romanul debutează cu prezentarea locuitorilor din Măgura Tarcăului, un
sat din „munÅ£ii ţărilor de sus”, printre care se numără si Vitoria Lipan
care aÅŸteaptă să i se întoarcă soÅ£ul plecat la Dorna să cumpere niÅŸte
oi şi de la care nu a primit nici un semn. Pe măsură ce timpul trece
îngrijorarea pătrunde din ce în ce mai mult în sufletul femeii care după
ce apelează la preotul satului şi la baba Maranda, vrăjitoarea, se
hotărăşte... |
|
||
|
|
|||
|
1 VINTILÃ ADRIAN-VALENTIN COLEGIUL ECONOMIC BUZÃU CLASA a XI-a B Reprezentarea artisticã a lumii muntenilor în romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu „Sadovenianismul, fenomen spiritual complex, reprezintă in primul rând, o rarisimă capacitate asociativă, un aliaj de real si fabulos, de candoare, de revoltă si sublim, artistul ridicându-se ca mai înainte Eminescu, de la personal si mărginit la totalitate (…). Stilul sadovenian – sinteza de romantism, de echilibru clasic si fertile aluviuni folclorice – urmează hotărât particularităţi ale fondului naţional. Intre liniştea aproape siderala a pastorului din Mioriţa, intre liniştea-miraj la astralul Eminescu si liniştea-înţelepciune (adică acord cu destinul) la Sadoveanu – filiaţia e învederată. Sadoveanu, e, ca si Eminescu, un rezonator multiplu, in al cărui suflet vibrează milioane de sensibilităţi. După Eminescu, daca au creat valori incontestabile, pline de substanţă umana, nimeni n-a realizat o mai completa harta a spiritualităţii poporului român in dominantele lui” (C.Ciopraga). Romanul Baltagul, scris in numai 17 zile, apărut în 1930, are ca surse de inspiraţie trei balade populare din care sunt preluate anumite teme şi motive mitice: „Salga” (dorinţa de împlinire a dreptăţii), „Dolca” (ideea de legătură a omului cu animalul devotat), „Mioriţa” (tema, motivul, conflictul, concepţia asupra morţii). SUBIECTUL ROMANULUI. Romanul debutează cu prezentarea locuitorilor din Măgura Tarcăului, un sat din „munţii ţărilor de sus”, printre care se numără si Vitoria Lipan care aşteaptă să i se întoarcă soţul plecat la Dorna să cumpere nişte oi şi de la care nu a primit nici un semn. Pe măsură ce timpul trece îngrijorarea pătrunde din ce în ce mai mult în sufletul femeii care după ce apelează la preotul satului şi la baba Maranda, vrăjitoarea, se hotărăşte să plece în căutarea lui Nechifor, deoarece o mulţime de semne prevestitoare, asemeni unei chemări, o îndeamnă la drum: îşi visează soţul trecând o apă neagră, ţine post negru, cocoşul cânta cu ciocul spre poartă, „semn de plecare”, iar „nourul către Ceahlău e cu bucluc”. După ce pune ordine în gospodărie şi vinde unele lucruri pentru a face rost de banii necesari călătoriei pe care urma să o facă, Vitoria îi comanda fiului ei Gheorghiţă un baltag nou şi pleacă însoţit de acesta urmând întocmai drumul străbătut de bărbatul ei. În fiecare localitate întreabă de „bărbatul cu căciulă brumărie şi cal ţintat”, aflând în felul acesta că la Vatra Dornei Nechifor a cumpărat 300 de oi si a pornit însoţit de ciobani să le coboare la iernat. Lipan era însoţit de încă doi munteni, două cunoştinţe vechi, care voiau să cumpere de la el 100 de oi. Ajungând la Suha Vitoria constată că aici au ajuns numai doi ciobani si nu trei. Înţelege că între Sabasa si Suha s-a petrecut omorul şi întorcându-se la Sabasa găseşte câinele care îl însoţise pe Nechifor şi are certitudinea că o va ajuta să îşi găsească soţul. Călăuzită de Lupu, Vitoria găseşte osemintele lui Nechifor într-o prăpastie. Vitoria împlineşte datinile necesare pentru mort, anunţă autorităţile şi se pregăteşte să înfăptuiască răzbunarea. Adună la înmormântare şi oamenii stăpânirii, cu domnul subprefect, adună şi gospodarii străini veniţi de peste munte şi pretinzând că mortul i-a comunicat totul, ea reconstituie, după o logică ţărănească, cu o minuţiozitate exactă, toate detaliile crimei. Cerând baltagul de la Calistrat Bogza, ea incită pe făptaş prin întrebarea: „Ce te uiţi, Gheorghiţă aşa la baltag?, „este scris pe el ceva?”, ca apoi să zică cu mirare: „Gheorghiţă, mi se pare că pe baltag a scris sânge şi acesta-i omul care a lovit pe tatăl tău”. Bogza se pierde cu firea şi în încercarea de a fugi este lovit de Gheoghiţă cu baltagul în frunte, iar câinele „se repezi la beregata, mestecând mormăiri sălbatice cu sânge”. La mărturisirea pe care o cere muribundul, adevărul triumfa, iar pedeapsa devine justiţiară, după legea locurilor „baltag pentru baltag”. Vitoria îşi reia preocupările gospodăreşti şi se gândeşte la pomenirea de 9 zile, 40 de zile, la aducerea Minodorei să vadă mormântul tatălui său. STRUCTURA ROMANULUI. Pe parcursul romanului sunt evidenţiate două componente: una simbolică-mitică şi cealaltă epică realistă, care se interferează pe parcursul întregului roman. Organizat in 16 capitole, romanul subliniază trei concepte fundamentale: - aşteptarea femeii stăpânită de nelinişte şi speranţă, de semne rău prevestitoare (capitolele 1 – 6); - căutarea lui Nechifor de către soţia şi fiul sau (capitolele 7 – 13); - găsirea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nechifor, ritualul înmormântării, demascarea criminalilor, înfăptuirea actului justiţiar; VIZIUNEA ASUPRA LUMII – mit si tradiţie, figura Vitoriei Lipan, rolul naturii . Vitoria Lipan, munteancă de la Măgura Tarcăului, trăieşte viaţa aspră a oamenilor de la munte. Ei îşi câştigă pâinea de toate zilele cu toporul ori cu coţa, foarte pricepuţi în meşteşugul oieritului, cunoscând taina laptelui acru şi a brânzei de burduf; iar femeile „trăgeau lâna în fuşalăi”. Figură reprezentativă de erou popular, Vitoria întruneşte calităţi fundamentale ale omului simplu care se înscriu în principiile etice pe care le apreciază cel mai mult poporul român: cultul adevărului, al dreptăţii, al respectării legii strămoşeşti şi al datinei. „Ea nu este o individualitate, ci un exponent al speţei” (G. Călinescu). Scriitorul realizează un portret al eroinei în câteva linii, concentrând frumuseţea şi forţa lăuntrică, inefabilul feminin: „Ea era deasupra tuturora; avea într-însa o putere ş-o taină pe care Lipan nu era în stare să le deslege. Venea la dânsa ca la apa cea bună”. Scriitorul dezvăluie neliniştea eroinei datorată întârzierii (şaptezeci şi trei de zile), peste obicei, a lui Nechifor Lipan, „dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani”, plecat la Dorna să cumpere oi. Mergând la părintele Daniil pentru sfat, ea aduce în sprijinul grijii şi neliniştii sale dragostea ei statornică pentru bărbatul căruia ajunsese să-i ştie „drumul şi întoarcerile. Poate zăbovi, o zi ori două, cu lăutari şi cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la sălaşul lui. Ştie că-l doresc şi nici eu nu i-am fost urâtă”. Munteanca îşi cunoaşte bărbatul aşa cum ştie semnele vremii. 1 În aceste clipe grele, de căutare a adevărului despre bărbatul ei, ea are revelaţia păstrării tinereţii iubirii. Călătorind după semnele ei, „Vitoria trăieşte retrospectiv taina iubirii” (Z. Sîngeorzan). Întreaga strategie a Vitoriei se desfăşoară între două coordonate fundamentale ale cunoaşterii: ştiinţa semnelor, „vocea anotimpului”, în deplin acord cu „vocea experienţei morale (intuitivă şi profetică) care se completează şi se desfăşoară paralel” (Z. Sîngeorzan). Acţionând în funcţie de aceste coordonate, eroina se defineşte pe sine. Primele semne rău prevestitoare sunt visele: cel dintâi vis, care a împuns-o în inimă şi a tulburat-o, „i-l arată pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea”; Altădată la visat rău, „trecând călare o apă neagră… era cu faţa încolo”. Un semn rău este şi glasul lui Lipan, venit din memoria ei afectivă, „dar nu putea să-i vadă chipul”, deci sincronizarea cu realitatea nu are loc. Neliniştea devine bănuială, „un vierme neadormit”. Pentru Vitoria, timpul stătu; îl însemna totuşi cu „vinerele negre, în care se purta de colo-colo, fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură”; e un chip al durerii, căci Vitoria „se desfăcuse încet-încet de lume şi intrase oarecum în sine”. Acolo, în labirintul său interior (labirintul – metaforă a căutării) se petrec toate, într-un timp şi un spaţiu numai al ei, de unde răzbat toate hotărârile şi acţiunile ei (Marin Mincu). Vitoria „nu măsoară vremea cu calendarul, ci cu semnele cerului”, observa G. Călinescu. Ea înţelege semnele naturii. Elementele naturii îndeplinesc o funcţie simbolică. Declanşarea iernii vesteşte drama. Alte semne vin din vremuri imemorabile: „cucoşul, aşezat pe prag, se întoarse cu pliscul spre poartă, dă semn de plecare, deci Lipan nu va veni.” Vitoria este o sinteză de spiritualitate străveche românească, ea respectă neabătut datina moştenită din vechime manifestată în viaţa cotidiană, sau la evenimente cruciale (nunţi, botezuri, înmormântări). Ea dezvăluie o intuiţie psihologică pătrunzătoare. Înţelege că experienţa drumurilor pe care va umbla îi va maturiza feciorul, acum încă copil, şi că acesta va deveni bărbat: „Nu te uita urât Gheorghiţă, că pentru tine de-acu înainte începe a răsări soarele… Înţelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăţi bărbat”. Solemnitatea pregătirii plecării dezvăluie astfel un ritual străvechi. Modul de viaţă, moştenit din strămoşi, are automatismele lui, pe care Vitoria le respectă. Înţelepciunea, inteligenţa şi luciditatea îi călăuzeşte comportamentul: cere bani mărunţi negustorului să-i aibă la îndemână, îi leagă într-un colţ de năframă; s-a hotărât să umble „decât între răsăritul şi asfinţitul soarelui” şi să se alăture pe lângă oameni. O voinţă neclintită şi o judecată limpede o însoţesc permanent: „Mai ales dacă-i pierit, cată să-l găsesc; căci viu se poate întoarce şi singur”. Vitoria reconstituie drumul făcut de bărbatul ei; toate mişcările lui sunt reluate. „Se ferea de adunări de oameni, alteori se amesteca printre lume ca să poată mai bine iscodi şi băga de seamă”. „Semnele ce i se arată sunt îndelung gândite, un vis risipeşte o îndoială şi aduce alta; ea caută confirmările în lumea din jur. Sadoveanu regizează magistral invazia derutei feminine” (Z. Sîngeorzan). Scena găsirii câinelui la Sabasa este de o pătrunzătoare observaţie psihologică. Scriitorul este atent la reacţiile femeii, care dezvăluie ce se petrece în sufletul ei: „Femeia avea în ea o sfârşeală bolnavă şi-n acelaşi timp o bucurie, găsind în animal o parte din fiinţa celui prăpădit”. Vitoria regizează impecabil scena demascării vinovaţilor. Ea împlineşte judecata dreaptă, fără de care sufletul ei nu ar fi avut odihnă. Datoria faţă de bărbatul ucis fusese „împlinită cu muchea baltagului în frunte” asupra ucigaşului prin feciorul ei Gheorghiţă. Pentru Vitoria datoria creştinească se află înainte de toate. Ea trebuie să-şi scoată bărbatul din prăpastie, să-l îngroape în ţintirim, „să nu rămîe între lupi, să-l aduc între creştini”. Datina înmormântării şi pedepsirea ucigaşilor vin dintr-o etică străveche a poporului: „cine ucide om nu se poate să scape fără pedeapsa dumnezeiască. Blăstămat este să fie urmărit şi dat pe faţă. Dator este să-l urmărească omul, rînduit este să-l urmărească fiarele şi dobitoacele”. Vitoria a trăit o metamorfoză fundamentală: „Nimeni nu poate sări peste umbra lui”, spunea râzând Nechifor Lipan. Femeia trece peste această umbră dobândind lumina adevărului şi dreptăţii îndeplinite. În comportamentul Vitoriei se cuprinde o întreagă filozofie de viaţă (ca şi ciobanul din Mioriţa), un echilibru şi o măsură în toate, fără nici o tânguire, moştenite din asprimea vieţii din vremuri uitate. Odată împlinită datoria către cel ucis, totul reintră în tiparul vieţii de la munte: „Ş-apoi, după aceia ne-om întoarce iar la Măgura, ca să luam de coadă toate cîte le-am lăsat. Iar pe soră-ta să ştii că nici c-un chip nu mă voi învoi ca s-o dau după feciorul acela înalt şi cu nasul mare al dăscăliţei lui Topor”. Liniştea şi ordinea vieţii au fost restabilite. Descoperind adevărul Vitoria verifică implicit armonia universului: „află ceva mai mult decât pe făptuitorii omorului şi anume că lumea are o coerenţă pe care moartea lui Lipan n-a distrus-o”, notează N. Manolescu. SEMNIFICAŢIA TITLULUI. Titlul este simbolic, deoarece în mitologia autentică baltagul reprezintă instrumentul legii nescrise, legii morale, fiind arma magică şi simbolică destinată să îndeplinească dreptatea. În basmele populare ea este furată de zmei şi redobândită de personajul pozitiv. Principala particularitate a baltagului este că, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. Cuvântul „baltag” poate proveni si de la grecescul „labrys”, care înseamnă secure cu două tăişuri, dar şi labirint. Labirintul este ilustrat de drumul pe care îl străbate Vitoria pentru a-şi găsi soţul ucis. Vitoria porneşte în căutarea lui Nechifor din interior, din întuneric pentru a ajunge la lumină. |
|||
| Referat oferit de www.ReferateOk.ro | |||
Varianta Printabila 
Free Download Referat PDF
Free Download Referat Word |
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri |  |
