referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Formarea limbii romane si a poporului roman

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Poporul român plămădit din romanizarea triburilor trace, s-a format în primele veacuri ale erei creştine, pe ambele maluri ale Dunării, între Balcani şi Carpaţii Nordici, între Tisa şi Nistru, în strânsă legătură teritorială cu lumea romană din Apus...

Varianta Printabila 


1 FORMAREA LIMBII ROMNE ŞI A POPORULUI ROMN


    Poporul romn plămădit din romanizarea triburilor trace, s-a format n primele veacuri ale erei creştine, pe ambele maluri ale Dunării, ntre Balcani şi Carpaţii Nordici, ntre Tisa şi Nistru, n strnsă legătură teritorială cu lumea romană din Apus.
    Procesul de romanizare, s-a nceput cu mult nainte de cucerirea Daciei de către romani. ncepănd  cu anul 15 după Hristos cnd a fost organizată provinciei Moesia Inferior (Dobrogea şi o parte din Ungaria de azi) şi Moesia Superior (aprox. Iugoslavia de azi)geto-dacii vin n direct cu lumea romană.
    Atunci cnd Traian a supus Dacia (106), scrie istoricul Vasile Prvan, “tot malul drept al Dunării era plin de oraşe şi cetăţi romane”.
    Deci procesul de romanizare a fost accelerat de cele două Moesii, provincii care au fost cucerite cu aproape două secole naintea Daciei, fapt ce a determinat ca procesul de transformare a populaţiei romanizate n populaţie romnească propriu-zisă să continue ntr-un ritm alert.
    Un rol important n procesul de romanizare la avut oraşele formate şi conolidate de romani cuceritori n cele aproape două secole de dominaţie politică ndeosebi n Transilvania, Banat şi Oltenia: Porolissum (Sălaj), Potaisa (Turda), Apulum (Alba Iulia), Cedonia (Sibiu), Turris (Turnu-Măgurele), etc.
    Limba romnă provine din latina populară vorbită, NU din cea scrisă. Latina populară vorbită a fost numită şi latina vulgară, pentru că n latineşte “vulgaris” = popular. Acest aspect al latinei stă la baza celorlalte limbi nrudite cu romna care formează mpreună “familia limbii romanice”. Fondatorul filologiei romane Friederich Diez susţine că din fuziunea a două limbi se naşte a treia, n care se impune cea mai evoluată. Apoi explicaţia este continuată prin mpletirea dintre elementul substrat (cel autohton cu element strat) (neolatin) din care au rezultat limbile romanice: limba dacă (elementul substrat) s-a  contopit cu limba latină populară din care a rezultat limba romnă.
    Limba etruscilor, oscilor, umbrilor (element substrat) s-a contopit cu limba latină şi a rezultat limba italiană; limba iberilor (element substrat) + limba latină a rezultat limba spaniolă şi portugheză; etc. n felul acesta s-a format familia limbii romanice: dalmaca (dispărută azi, s-a vorbit pe coasta de răsărit a Adriaticii pnă n secolul XIX); italiana (Italia); retroromana (vorbită n sudul Elveţiei); sarda (Sardinia); occitana (sudul Franţei); franceza (Franţa, Belgia, o parte din Elveţia, o parte din Canada); spaniola (Spania, fără teritoriul Catalaniei, n America de Sud, fără Brazilia, n America Centrală, Mexic, Sudul S.U.A); catalana (Pirinei, Barcelona, Valencia); portugheza (Portugalia, Brazilia); romna.
    Poporul romn este urmaşul geto-dacilor. Datorită mprejurărilor istorice, geto-dacii au fost nevoiţi să se amestece, ncepnd cu anul 106, cu coloniştii romani, aduşi n Dacia după al doilea război ci Imperiul Roman, din diferite zone ale Europei, Africii şi chiar Asiei. Vorbitor de limbă latină populară, limbă pe care au impus-o popoarelor cucerite şi mult superioară limbilor autohtone.
    Dacia fiind transformată n provincie a imperiului a fost ocupată de armată, apoi de meseriaşi, negustori, etc. din diverse părţi ale Imperiului Roman. Civilizaţia şi cultura acestora, face ca Dacia să prospere, fiind şi o ţară bogată. Pentru romani ea era ntr-o vreme “Dacia cea fericită” – “Dacia Felix” – cum s-a spus n latineşte. ncetul cu ncetul populaţia autohtonă s-a desprins cu instituţile, cu civilizaţia şi cultura romană, apoi pe măsură ce trecea timpul au nvăţat latineşte – proces ce se numeşte romanizare.
    Toate neamurile care s-au deprins să vorbească latina populară au făcut-o treptat. Mai nti nvăţau latineşte numai cei care aveau  mai mare nevoie să se nţeleagă cu administraţia romană, cu ofiţerii sau soldaţii romani, cu negustorii, etc., apoi, pe măsură ce munceau alături de romani, nvăţau latineşte din ce n ce mai mulţi. Un timp s-au folosit geto-daca şi latina, deci populaţia amestecată a nceput să aibă n limbajul ei cuvinte din cele două limbi. De pildă ambele neamuri de populaţie amestecată rosteau numele unor ape n denumirea veche a limbii geto-dace: Argeş, Buzău, Cerna, Criş, Dunăre, Jiu, Mureş, Olt, Prut, Siret, Timiş, etc., sau : brad, barză, brusture, cătun, mazăre, mnz, vatră, viezure, etc.
    După anul 271, armata şi administraţia romană au părăsit Dacia, datorită migraţiei popoarelor. Ei au lăsat populaţia daco-romană fără apărare n faţa goţilor, vizigoţilor, huniilor, gepizilor. Aceste neamuri erau normale (călătoresc). Ele se luptau adesea unele cu altele, mpingndu-se spre Roma sau Constantinopol. Populaţia daco-romană, nemaiavnd armată permanentă nu putea să-I alunge. Ea trebuia să găsească o cale de a supravieţui ca dacoromani. Au trebuit să se retragă n locuri ferite, depr. Munţilor Carpaţi, unde invadatorii nu ajungeau prea uşor.  Locurilor acestora ei le spuneau “ţări”. De aceea pnă azi multe din podişurile şi depresiunile amintite sunt numite Ţara Oltului, Ţara Brsei, Ţara Oaşului, etc.
    Un factor important n continuarea procesului de romanizare a Daciei la constituit creştinismul. Un rol important n constituirea creştinismului l-a avut coloniştii şi ostaşii aduşi n Moesia Inferior şi Dacia Traiană, n deosebi cei originali din Kappadacia, Egipt şi Iudeea. Creştinismul la romni s-a produs chiar nainte de declararea creştinismului ca religie oficială după romani. Aşa se şi explică de ce cuvintele din terminologia religioasă sunt de origine latină: Dumnezeu, creştin, Rusalii, nger, cruce, altar, preot, cuminecare, rugăciune, Duminică, etc., apoi numele sfinţiilor ce se dau n popor ncă sunt latine (snt = latin; sfnt = slavon; de la cuvntul sfete) Snt-Ion, Sntă-Mărie, Snt-Toader, Sn-Petru, Sn-Medru.
    Creştinismul a devenit religie de stat n Imperiul Roman n secolul IV, mpăratut – Constantin cel Mare, al cărui nume a fost dat bizanţului, capitala Imperiului Roman de Răsărit=Constantinopol. Legiferarea creştinismului s-a produs după “Edictul de la Milano” n 313, dat de Constantin cel Mare pentru ntreaga mpărăţie romană.
    Att procesul de creştinare ct şi procesul de formare a poporului nostru, au loc simultan. De aici facem afirmaţia pertinentă ce aparţine numai poporului nostru şi anume: “Noi ne-am născut creştini”, nu am fost ca alte popoare.
    Romnii au primit legea creştină n forma latină, adică ritul şi limba predicării latineşte, afirmaţie susţinută de marii istorici, precum Nicolae Iorga, Dimitria Onciul, Ioan Lupaş, Lucian Blaga, etc.
    Pătrunderea slavilor n Dacia şi n sudul Dunării a produs schimbări n această parte a Europei. Primul val al slavilor, se nscrie n secolul al VI –lea. Ei s-au aşezat n peninsula Balcanică peste populaţia romanizată. O parte din ei au trecut n nordul Dunării unde densitatea populaţiei romanizate este mai mare. Convieţuind cu eceste popoare autohtone, ei ncep să se romanizeze, să primească multe cuvinte de la autohtoni n limba lor, proces ce se manifestă şi invers. De la ei ne-au rămas multe denumiri de ape: Moldova, Bistriţa, Milcov, Rmnic, Prahova, Ialomiţa, Dmboviţa, Trnavele, etc. sau denumiri de oraşe: Craiova, trgovişte, Slatina, Slănic,  Bistriţa, etc.
  
1  n secolul al VII- lea Europa este călcată de barbarii care sunt toţi de rasă galbenă (popare turanice), bulgarii, tătarii, turcii, ungurii.
    Bulgarii se stabilesc ntre Don şi Volga, apoi se ndreaptă spre Nistru, iar n secolul al   VII-lea coboară n peninsula Balcanică aşezndu-se ntre Dunăre şi Munţii Balcanici. n marea masă a slavilor, balcanicii “Bulgarii dispar ca naţiune mongolă”, se slavizează.
    Imperiul Bizantin are lupte cu ei. Chiar n urma unui război cu bizantinii n locul tratativelor de pace, regele lor, Boris, primeşte creştinismul n numele mpăratului Mihail, al Bizanţului. Acum ei se organizau, formează statul slavo – bulgar (n sec. al IX-lea) iar creştinismul l impune regele Boris poporului său n anul 864, cnd el s-a botezat. Iniţial Boris, prin creştinismul acceptat şi prin legăturile mai vechi cu popoarele autohtone cu biserica romană, el acceptă ritul latin. ntre timp, datorită nenţelegerilor cu Papa, el scoate limba latină din biserică, o nlocuieşte cu limba greacă, apoi cnd Bizanţul traduce Biblia n limba slavonă scrisă cu alfabetul chirilic, bulgarii introduc această limbă n biserică.
    Cnd bulgarii şi organizau un stat n sudul Dunării, n secolul al IX- lea pătrund maghiarii n Dacia, conduşi de regele Arpad, care ntemeiază o dinastie care i poartă numele. n urma unor lupte cu popoarele germanice din zonă, pierd bătălia şi sub influenţa acestora primesc creştinismul n 1001, de la emisarii (călugării) veniţi de la Roma n timpul lui Ştefan cel Sfnt.
    Apariţia statului bulgar şi creştinarea lui, apariţia statului maghiar creştin şi pătrunderea maghiarilor n Transilvania au avut urmări foarte importante n istoria romnilor şi a limbilor. Aşa explicăm că de la sfrşitul secolului al IX- lea limba bisericii romne să devină limbă slavă şi alfabetul romnesc să fie cel chirilic. Astfel creştinismul n care s-au născut romnii, după o perioadă de 500 ani (sfrşitul secolului IV – sfrşitul secolului IX), perioadă care n mintea poporului s-au imprimat cuvinte latine ce n-au mai putut fi scoase din gndirea lor, au fost siliţi să rămnă sub ordinea bisericească bulgară pnă la organizarea Bisericii Romne, n secolul XIV, după ntemeierea principatelor romne. Biserica a constituit pentru toate popoarele o plghe a puterii n statul feudal.
    După căderea Constantinopolului n biserică se produc transformări. Turcii acordă puterea bisericească patriarhilor bizantini (greci) care introduc n Bisercă limba greacă. Urmează perioada fanariotă şi mai ncărcată de tulburări, ncheiată n 1821.
    Acestor mprejurări, raportăm dezvoltarea culturii romneşti structurată pe momente şi documente. Primul document cunoscut scris n romneşte este o scurtă scrisoare din anul 1521 “Scrisoarea lui Neaşu din Cmpulung către judele Braşovului, Hans Beckner”.
    Prin Reformă s-a trecut la traduceri religioase din limba slavonă (evangheliere, liturghiere, cazani, psaltiri, etc.) s-au făcut traduceri la Maramureş, din Sfintele Scripturi, de unde vine şi numele de “texte maramureşene”: Psaltirea Scheană, Psaltirea Voroneţiană, Codicele Voroneţian, Psaltirea Hurmuzachi.
    Trebuie să afirmăm că n paralel cu cultura populară de circulaţie orală au fost consemnate aspecte ale vieţii omenirilor şi n scris. Dacii au folosit alfabetul grecesc şi cel latinesc, Decebal foloseşte limba latină ca limbă diplomatică. Din textul dacic ce n-i s-a păstrat, dinainte de cucerirea Daciei de către romani este cel al inscripţiei de la Sarmisegetusa “Decebalus per Scorilo” (Decebal fiul lui Scorilo).
    Datorită migraţiunii slavilor, care n sudul Dunării formează primul stat slavo-bulgar, legăturile directe ale Ţărilor Romne cu Imperiul Roman scad. n aceste condiţii limba latină şi limba  greacă vor fi mai puţin utilizate n scris pe teritoriul romnesc. Doar n Transilvania va fi reintrodusă latina n secolul XI şi se va extinde şi n celălalte provincii romneşti.
    O operă importantă n limba latină aparţine umanistului romn Nicolae Olahus, autorul volumului “Hungaria”. Limba greacă a fost folosită mai puţin, n schimb limba slavonă, pătrude la noi prin intermediul organizării bisericeşti. Datorită influenţei pe care biserica o exercită asupra conducerii administrative, slavona este adoptată n ţările romane, nu numai ca limbă a culturii ortodoxe ci ca limbă oficială de stat. Aşa explicăm, ncepnd cu sec. al XIV – lea şi nceputul sec. al XV – lea scriem cu caracter moral religios n limba slavonă, n mnăstiri romneşti cunoscute (Vodiţa şi Tismana – Ţara Romnească; Neamţ – Moldova; Peri – Maramureş).
    Paralel cu scrierile religioase se dezvoltă o literatură istorică originală n limba slavonă la curtea lui Ştefan cel Mare şi apoi urmaşilor acestora “Letopiseţul Moldovei” nceput la curtea lui Ştefan cel Mare, este continuat apoi de călugării Macabrie, Azarie, Eftinie care I-au slujit pe diverşi domnitori (Alexandru Lăpuşneanu, Petru Rareş, Petre Şchiopul).
    Despre o literatură romnă n limba slavonă se poate vorbi n sec al XVI-lea prin lucrarea filozofică, pedagogică, moral politică  “nvăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”
        După traducerile făcute sub influenţa Reformei un rol important l-a avut tipografia şi tipăriturile efectuate. Aşa s-a tipărit “Cahetismul luteran” la Sibiu (1544), sunt bine cunoscute tipăriturile lui Coresi la Trgovişte şi Braşov, apoi tipăriturile unor mitropoliţi Varlaam, “Cartea romnească de nvăţătură” sau “Cazamia”; traducerea Noului Testament de către mitropolitul Transilvaniei Simion Ştefan, cunoscut şi sub numele Noul Testament de la Bălgrad; apoi la Bucureşti     mitropolitul Antim Ivirneanu, tipăreşte o carte de nvăţături intitulată “Didahi”. Mitropolitul Moldovei, Dosoftei tipăreşte “Psaltirea n versuri”. O carte de mare importanţă este “Biblia de la Bucureşti” (1688), tipărită pe timpul lui Şerban Cantacuzino, urmată apoi de “Biblia de la Blaj”.
          Abia n sec al XIX- lea se poate vorbi de o cultură romnească n limba romnă cu litere latine n perioada domniei lui Cuza, unde un rol important l-au avut cărturari de la Blaj, n frunte cu filologul Timotei Ciparu.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica