referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Mircea Eliade - particularitati ale prozei fantastice

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Mircea Eliade este cel mai mare om de cultură, român, din veacul al XX-lea, - impunându-se, ca nici un alt cărturar, în cultura universală. A mijlocit între Apusul şi Răsăritul îndepărtat, între civilizaţia materială şi spirit, între cultură ştiinţifică şi mit, între profanitate şi sacralitate, între modern şi primitiv, între religii şi credinţe tribale, între marile culturi şi culturile populare, a mijlocit tot timpul între noi, românii – (cu protoistoria şi cultura noastră folclorică, plină de simbolisme universale) şi lumea cea mare a istoriei; ne-a...

Varianta Printabila 


1 SZŐKE OSZKR


La ţigănci

Particularităţi ale prozei fantastice la Mircea Eliade.

I. Introducere:

    „Mircea Eliade este cel mai mare om de cultură, romn, din veacul al XX-lea, - impunndu-se, ca nici un alt cărturar, n cultura universală. A mijlocit ntre Apusul şi Răsăritul ndepărtat, ntre civilizaţia materială şi spirit, ntre cultură ştiinţifică şi mit, ntre profanitate şi sacralitate, ntre modern şi primitiv, ntre religii şi credinţe tribale, ntre marile culturi şi culturile populare, a mijlocit tot timpul ntre noi, romnii – (cu protoistoria şi cultura noastră folclorică, plină de simbolisme universale) şi lumea cea mare a istoriei; ne-a preluat din minoratul nostru şi ne-a nscris n cărţi ferecate de aur + ba chiar a visat de-a lungul unei jumătăţi de veac – ca ţara noastră nsăşi să fie mijlocitoarea, pivotul, spunea el, n jurul căruia să se petreacă ntlnirea dintre cele două lumi extreme, răsăriteană şi apuseană, care vor hotăr de sensul sau nonsensul planetei albastre“ – (Constantin Noica).
    Apărut ncă din secolul trecut (n proza eminesciană şi n unele nuvele ale lui Caragiale), fantasticul şi are n Mircea Eliade pe „cel mai important scriitor fantastic n proza romnească modernă” (Eugen Simion). Pe scurt, trăsăturile prozei fantastice ar putea fi enumerate astfel: proză caracterizată de George Călinescu prin cuvintele Mircea Eliade este cea mai integrală şi servilă ntrupare a gidismului n literatura noastră ; Eugen Simion – trăirea autentică şi spiritualizarea conflictelor ; proză cu o problematică de tip existenţialist: eroi lucizi, problematici, nelinistiţi, disponibili pentru toate experienţele existenţiale ; fantasticul este o revanşă a vieţii, a frumuseţii ei inepuizabile (Sorin Alexandrescu), un fantastic de tip erudit, asemănător n acele privinţe cu acela folosit de Ernst Jnger (Eugen Simion).Temele şi motivele principale ale fantasticului lui M. Eliade ar fi miturile, relaţia dintre sacru şi profan, ieşirea din timp, lumea ca spectacol, geografia sacră, misterul şi magia.
    Caracterele specifice fantasticului n proza lui Eliade, trăsăturile lui sunt: faptul ca este un fantastic de tip erudit – autorul făcnd apel la ştiinţă, istorie, psihianaliză, filozofie, şi, n special, la mituri. Tema principală a fantasticului lui Mircea Eliade este relaţia dintre sacru şi profan, relaţie profund fructificată n nuvela  La Ţigănci . Ieţirea personajelor lui Mircea Eliade din profan se produce preponderent ca o ruptură de nivel, n urma cărei rupturi, personajul se trezeşte undeva, n viitor – cazul lui Iancu Gore din Douăsprezece mii de capete de vite un negustor care, după bombardament iese din adăpost ntr-un alt timp – la fel se ntmplă şi lui Gavrilescu din La Ţigănci şi al altor personaje din nuvelistica fantastică a lui Eliade care intră, pe neaşteptate, ntr-un univers paralel caracterizat prin altă măsură a vremii. Vom ntlni, cteodata, oameni comuni care intră n situaţii anormale, viaţa lor devenind un şir de probe iniţiatice. Singura dată cnd vom ntlni in fantasticul eliadesc nspăimntătorul va fi in Domnişoara Christina, roman al cărui subiect este construit pe tema unui posibil contact ntre oameni şi strigoi, care tulbură.
   
1 n cea mai mare parte, nuvelele scrise de Eliade după război aparţin acestui gen – fantastic – concept care, n ciuda unor contribuţii teoretice remarcabile semnate de Roger Gaillois sau de Tzvetan Todorov, rămne ncă neclar. Pentru Gaillois, fantasticul este o agresiune care sfărmă stabilitatea lumii guvernate n aparenţă de legi riguroase, imuabile, este o ruptură a ordinei necunoscute, o irupţie a inadmisibilului n snul inalterabilei legalităţi cotidiene. (Au coeur du fantastique, Paris, Gallimard, 1965). n cunoscuta Introducere n literatura fantastică, Tzvetan Todorov face o subtilă analiză a funcţionării fantasticului: ntr-o lume care este evident a noastră, cea pe care o cunoaştem, fără diavoli şi silfide şi fără vampiri, are loc un eveniment care nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una dintre cele două soluţii posibile: ori este vorba de o nşelăciune a simţurilor, de un produs al imaginaţiei, şi atunci legile lumii rămn ceea ce sunt, ori evenimentul s-a petrecut ntr-adevăr, face parte integrantă din realitate, dar atunci realitatea este condusă de legi care ne sunt necunoscute. n mare, nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade se nscriu in formula propusă de Tzvetan Todorov, cu precizare că, cititorul romn, profund cunoscător al miturilor, al simbolismului religios, nţelege fantasticul ca sacru ce se relevă prin hierofanii - manifestări concrete.
    Publicată la Paris, n iunie 1959, nuvela a fost tipărită n Romnia n revista Secolul 20, n septembrie 1967, şi inclusă ulterior in volumul cu acelaşi nume. Eliade a teoretizat existenţa a două realităţi complementare n studiul Sacrul şi profanul (1967), demonstrnd existenţa constantă a sacrului camuflat in profan, prezenţă imposibil de explicat prin recursul la logica raţiunii, dar perfect inteligibilă n zona particulară a gndirii mitice, relevabilă prin semne şi simboluri.
    Iniţierea nseamnă a te acorda sufletului armonios al Marelui Suflet al Lumii. Nota Fa considerată de fizicienii şi misticii orientali – nota dominantă a naturii explică de ce Gavrilescu este muzician. Trecerea lui sugerează cu fiecare cameră o altă etapă a vieţii marcată de cele şapte portaluri, cele şapte chei:
    Dna  -  pentru care trebuie cheia carităţii şi iubirii nemuritoare. Gavrilescu vorbeşte despre iubirea lui pentru Hildegard, ceea ce n Maiteyi nseamnă declanşarea iubirii sale pentru eroină.
    Shla  -  care nseamnă a avea cheia armoniei n cuvnt şi acţiune pentru a elimina Karma. n camera a doua Gavrilescu cntă la pian. Allan nu are cheia fiindcă nu realizează această identitate ntre gnd, cuvnt  şi faptă.
    Kshnti – care nseamnă dulcea răbdare, pe care nimic nu o poate tulbura. Gavrilescu nu are răbdare, Allan şi Maitreyi nu au răbdare, de aceea ratează drumul.
    Vairagya  -  care nseamnă perceperea adevărului, indiferenţa la plăcere şi durere. O găsim n romanul Maitreyi prin Swami Madhvananda, pe care Allan l caută dar nu-l nţelege.
Vrya   -  este energia nemblnzită ce-şi deschide calea spre adevărul supranatural, ieşirea din noroiul minciunilor terestre. Această energie pare o a avea Maitreyi, poate şi Gavrilescu, cnd pare a ieşi n supranatural.
Dhyna   -  cheia care duce spre contemplarea eternă. Maitreyi i spune lui Allan că se vor vedea ntr-o reincarnare următoare.
Prajn  -  cheia care face din om un sfnt, l dumnezeieşte.
    Naraţiunea este organizată pe douăsprezece secvenţe epice distincte: călătoria cu tramvaiul, convorbirea cu bătrna, ntlnirea cu cele trei fete, căutarea labirintică, o nouă ntlnire cu bătrna, o altă   călătorie cu tramvaiul, oprirea la locuinţa doamnei Voitinovici, ultima călătorie cu tramvaiul, popas n faţa propriei locuinţe, discuţia cu patronul crciumii, ntoarcerea cu trăsura la ţigănci şi ntlnirea cu Hildegard.
    Divizarea acţiunii n douăsprezece segmente nu este ntmplătoare. n tradiţia culturală a tuturor popoarelor indo-europene, numărul doisprezece este numărul plenitudinii, simbolul unui ciclu  ncheiat, nchis. Pe plan ficţional, cele douăsprezece episoade sugerează existenţa n timp a unei existenţe umane mediocre: Gavrilescu, profesorul de muzică, şi retrăieşte, ca ntr-un vis, ntreaga viaţă. El trece din real n ireal fără să ştie că a părăsit lumea comună „de aici” pentru lumea veşnică „de dincolo”. Din această perspectivă, scenariul compoziţional reprezintă, cum s-a observat, faza unui itinerariu spiritual, călătoria dinspre viaţă spre moarte, dinspre profan spre sacru.
    Mircea Eliade creează două universuri paralele, utiliznd alte modalităţi narative dect cele obişnuite. n primul segment narativ, semnele universului secund se conturează din elementele realului.  n conversaţia din tramvai se ivesc, imperceptibil, cteva obsesii. Prima dată casa ţigăncilor şi apoi grădina. Amndouă fiind frumoase şi enigmatice incită curiozitatea. Numele colonelului Lawrence reprezintă n structura de adncime o metonimie pentru spiritul de aventură. Omul mediocru, printr-un proces inconştient de proiectare şi identificare, visează perpetuu să fie personal angrenat ntr-o acţiune periculoasă şi eroică. Nu ntmplător, Gavrilescu şi motivează intrarea n casa enigmatică prin dorinţa de a găsi şi nfrunta aventura. Toate semnele exterioare  -  căldura apăsătoare, istovirea şi oboseala trupului, limbajul ambiguu duc spre aceeaşi concluzie: moartea clinică a personajului ncepe la ţigănci. Gavrilescu „ştie” că a uitat ceva, şi spiritul pleacă n căutarea servietei cu partituri, ntr-un alt „real”, depărtat de cel rămas n urmă. Şi iarăşi, nu ntmplător, revine cu birjarul la ţigănci unde ntlneşte umbra fetei de odinioară, Surprins, Gavrilescu nu sesizează că n această escală ntre viaţă şi moarte Hildegard l-a aşteptat pentru a fi mpreună n viaţa „de dincolo”, iar fata, nu mai puţin mirată, sesizează confuzia nedisimulată a fostului iubit.
    n loc de concluzie, voi cita pe Eugen Simion: „ Există mai multe nivele, mai multe axe stilistice n proza lui Eliade. Realul, imaginaţia, fantasticul, miticul etc. sunt posibilităţi ce se grupează n jurul unei teme fundamentale – relaţia dintre sacru şi profan – prozatorul ne oferă lecţia spectacolului.”
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica