referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Abordarea psihica a proceselor psihice

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Aceste aspecte diverse ale lucrurilor trebuie fie fuzionate, fie depăşite, pentru ca sinele în întregul său să fie satisfăcut; căci realitatea pe care acesta o caută trebuie să întrunească ambele cerinţe şi să se achite din plin...

Varianta Printabila 


1 Abordare mistică a proceselor                          psihice

nainte de a ncerca să definim, n limbaj psihologic, modul n care misticul leapădă cătuşele simţurilor şi şi ncepe călătoria spre casă, ar fi bine să examinăm mecanismul aflat la dispoziţia sinelui normal, conştient; creatura sau partea creaturii pe care o recunoaştem ca „noi nşine”. Psihologii de odinioară obişnuiau să spună că mesajele din lumea exterioară trezesc n acest sine trei forme principale de activitate. (1) Ele strnesc mişcări de atracţie sau de repulsie, de dorinţă sau de aversiune, care variază n intensitate de la poftele semiconştiente ale copilului flămnd pnă la pasiunile ndrăgostitului, ale artistului sau fanaticului. (2) Ele stimulează un tip de proces digestiv, prin care sinele mbină şi adastă asupra materialului cu care este confruntat, absorbind n final un anumit număr de concepte obţinute şi integrndu-le lui sau lumii lui. (3) Mişcările dorinţei, sau acţiunea raţiunii, sau ambele, n combinaţii variabile, trezesc n sine o hotărre prin care obiectul percepţiei şi conceptul au ca rezultat acţiunea —corporală, mentală sau spirituală. De aici, principalele aspecte ale sinelui au fost clasificate ca emoţie, ‘intelect şi voinţă; iar temperamentul individual a fost considerat emoţional, intelectual sau voliţional, n funcţie de acela dintre cele trei elemente - emoţia, intelectul sau voinţa care şi-a asumat rolul predominant.
Psihologii moderni au părăsit această concepţie diagramatică şi sunt tot mai mult nclinaţi să se ocupe de unitatea psihicului - acel sine ipotetic pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodată - şi de un aspect al dorinţei sale energetice, libido-ul său sau „pulsiunea vitală nspre un scop”, ca factor determinant al vieţii sale. Aceste concepte i sunt de folos studentului n mistică, deşi nu pot fi acceptate ntr-un mod necritic şi nici considerate complete.
Deci, psihicul nesatistăcut din punct de vedere emoţional doreşte, după cum spuneam, să iubească mai mult; iar intelectul său investigator doreşte să cunoască mai mult. Creatura umană conştientă bănuieşte că ambele dorinţe snt supuse la o uşoară dietă; că există cu adevărat mai multe lucruri de iubit şi mai multe lucruri de cunoscut undeva n misterioasa lume din afară, şi că, n plus, puterile sale afective şi capacitatea sa de nţelegere sunt demne de un obiectiv mai important şi mai durabil dect cel furnizat de iluziile simţurilor. Prin urmare, impulsionată de aceste porniri ale sentimentului şi ale gndirii, conştiinţa ncearcă mereu să alerge n ntmpinarea absolutului şi este mereu forţată să se ntoarcă napoi. Sistemul filosofic riguros, diagramele ştiinţei, „atingerea apusului de soare” — toate sunt ncercate rnd pe rnd. Arta şi viaţa, accidente ale umanităţii noastre, pot făuri o perspectivă emoţională; pnă n momentul n care intelectul neglijat se trezeşte şi afirmă că o astfel de perspectivă nu are nici un fel de validitate. Metafizica şi ştiinţa par să ofere intelectului o fereastră deschisă nspre adevăr; pnă cnd inima ntrevede acest peisaj şi declară că nu e dect un deşert rece n care ea nu-şi poate găsi hrana. Aceste aspecte diverse ale lucrurilor trebuie fie fuzionate, fie depăşite, pentru ca sinele n ntregul său să fie satisfăcut; căci realitatea pe care acesta o caută trebuie să ntrunească ambele cerinţe şi să se achite din plin.
Cnd Dionisie Pseudo-Areopagitul a mpărţit acei ngeri din preajma lui Dumnezeu n serafimi, care sunt nflăcăraţi de iubirea perfectă, şi heruvirni, care snt plini de cunoaşterea perfectă, el n-a tăcut dect să dea glas la două dintre cele mai intense aspiraţii ale sufletului uman, şi a descris printr-o singură imagine dubla condiţie a acelei viziuni beatifice. pe care sufletul şi-o ia drept scop.
ntr-un anume sens se poate spune că dorinţa de cunoaştere este o parte a dorinţei de iubire perfectă; căci un aspect al acestei pasiuni atotcuprinzătoare este, n mod sigur, pornirea de a cunoaşte, n cel mai profund. mai deplin şi mai intim sens, lucrul adorat. Activitatea caracteristică iubirii - căci iubirea, cu totul naripată, este activă in mod inerent şt „nu poate fi leneşă”, cum spun misticii este o căutare, o cale de acces nspre un obiect dorit, care numai cnd e posedat va fi cunoscut ntru totul şi numai cnd e cunoscut ntru totul poate fi adorat n mod desăvrşit. Comuniunea intimă, dar nu mai puţin idolatria fac parte din esenţa iubirii. mp1inirea fericită este scopul său propriu-zis. Acest lucru e adevărat pentru toţi căutătorii iubirii, fie că cel iubit este de ordin uman sau divin – mireasa, Graal-ul’ roza mistică, plenitudinea lui Dumnezeu. Dar nu se poate spune n nici un caz că dorinţa de iubire nu e dect o parte a dorinţei de cunoaştere perfectă; fiindcă acea ambiţie strict intelectuală nu include nici un fel de adoraţie, nici un sacrificiu de sine. nici o reciprocitate a sentimentelor dintre cel care cunoaşte şi obiectul cunoscut. Doar cunoaşterea, luată singură, e o chestiune de receptare, nu de acţiune; ţine de ochi, nu de aripi; e o problemă moartă n viaţă, n cel mai bun caz.
1 Trebuie astfel făcută o distincţie categorică ntre aceste două mari expresii ale vieţii: iubirea plină de energie şi cunoaşterea pasivă. Una este legată de activitatea pasionata, novatoare, de impulsul dinamic de a face ceva, n plan fizic, mental sau spiritual, impuls inerent tuturor lucrurilor vii şi numit de psihologi conaţie cealaltă este legată de conştiinţa lăuntrică, de cercetarea pasivă a ceva, numită proces cognitiv.
Acea „conaţie” este aproape n ntregime o chestiune de voinţă, dar o voinţă stimulată de emoţie; căci orice tip de acţiune voită, orict de intelectuală ar putea părea, este ntotdeauna rezultatul interesului, iar interesul implică sentiment. Acţionăm fiindcă simţim că voim astfel; simţim că trebuie. Fie că forţa care ne inspiră c o simplă preferinţă sau un ndemn copleşitor, impulsul nostru de a acţiona este o sinteză a hotărrii şi a dorinţei. Toate realizările omului sunt rezultatul acelei conaţii, niciodată rezultatul exclusiv al gndirii. „Intelectul nu realizează nimic prin sine nsuşi”, spunea Aristotel, iar psihologia modernă n-a făcut dect să confirme această lege. De aceea, căutarea realităţii de către om nu este niciodată iniţiată deşi poate fi ajutată n mare măsură prin aspectul intelectual al conştiinţei sale; căci puterile raţiunii ca atare au o iniţiativă redusa. Competenţa lor nu e de a explora, ci este analitică. Ele rămn pe loc, disecnd şi ordonnd problemele aflate la ndemnă. nu se aventurează dincolo de propriul lor domeniu n căutare de hrană. Gndirea nu pătrunde prea departe ntr-un obiect pentru care sinele nu simte nici un fel de interes - ie., faţă de care nu are o mişcare „conativă” de atracţie, de dorinţă -‚ căci interesu1 e singura metodă cunoscuta noua de a strni voinţa şi de a asigura fixarea atenţiei necesară oricărui proces intelectual. Nimeni nu meditează prea mult asupra unui lucru de care nu-i pasă; cu alte cuvinte, un lucru care nu-i marchează viaţa emoţională. Lumea trebuie să urască, să iubească, să se teamă sau să dorească un anumit lucru; dar trebuie să aibă faţă de el un sentiment oarecare. Sentimentul este acel tentacul pe care-1 ntindem nspre lumea lucrurilor.
n acest punct, lecţia pe care ne-o oferă psihologia este aceeaşi cu cea pe care Dante a adus-o din pelerinajul său; e vorba de suprema importanţă şi de mişcarea armonioasă a lui 1l desiro şi il velle. Si come rota ch ‘egualmente mossa, acestea se mişcă laolaltă pentru a mplini planul cosmic. n ntreaga viaţă umană, n măsura n care aceasta nu este doar o condiţie a stării pasive de „a fi conştienţi”, legea pe care Dante o consideră implicită n univers este legea minţii individuale. Nu logica, nu „bunul-simţ”, ci l ‘amor che move il sole e le altre stelle este forţa motrice a spiritului omului, att pentru inventatori, filosofi şi artişti, ct şi pentru eroi şi sfinţi.



Bibliografie:

1. Ancelet-Hustache J. - Meister Echarth şi Mistica Renană, Ed. Univers         enciclopedic, Bucureşti, 1997.
2. Sfntul Augustin – Confesiuni, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998.
3. Underhill E. – Mistica, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica