referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Religia dacilor

Categoria: Referat Religie

Descriere:

Asupra religiei daco-getilor, informatiile cele mai ample le-a lasat Herodot. "Iata in ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor – pe care unii il cred acelasi cu Gebeleisis. Tot in al cincilea an arunca sortii, si intotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul il trimit ca solie la Zamolxis, incredintandu-i de fiecare data toate nevoile lor...

Varianta Printabila 


Religia dacilor

         Asupra religiei daco-getilor, informatiile cele mai ample le-a lãsat Herodot.
"Iatã în ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este cã ei nu mor, ci cã cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor – pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleisis. Tot în al cincilea an aruncã sortii, si întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredintându-i de fiecare datã toate nevoile lor.
Trimitere solului se face astfel: câtiva dintre ei, asezându-se la rând, tin cu vârful în sus trei sulite, iar altii, apucându-l de mâini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagãnã de câteva ori si apoi, fãcându-i vânt, îl aruncã peste vârfurile sulitelor. Dacã, în cãdere, omul moare strãpuns, rãmân încredintati cã zeul le este binevoitor; dacã nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l cã este un om rãu; dupã ce aruncã vina pe el trimit dupã un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viatã. Când tunã si fulgerã, tracii despre care este vorba trag cu sãgetile în sus, spre cer, si îsi amenintã zeul, cãci ei nu recunosc vreun alt zeu afarã de al lor".
Dupã descrierea acestui sacrificiu ritual, Herodot vorbeste despre Zamolxis:
"Dupã câte am aflat de la elenii care locuiesc în Hellespont si în pont, acest Zamolxis, fiind om ca toti oamenii, ar fi trãit în robie la Samos ca sclav al lui Pythagoras, fiul lui Mnesarhos. Apoi, câstigându-si libertatea, ar fi dobândit avutie multã si, dobândind avere, s-a întors bogat printre ai lui. Cum tracii duceau o viatã de sãrãcie cruntã si erau lipsiti de învãtãturã, Zamolxis acesta care cunoscuse felul de viatã ionian si moravuri mai alese decât cele din Tracia, ca unul ce trãise printre eleni si mai ales alãturi de omul cel mai întelept al Elladei, lângã Pythagoras, a pus sã i se clãdeascã o salã de primire unde-i gãzduia si îi ospãta pe cetãtenii de frunte; în timpul ospetelor, îi învãta cã nici el, nici oaspetii lui si nici urmasii lor în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trãind de-a pururea, vor avea parte de toate bunãtãtile. În tot timpul cãt îsi ospãta oaspetii si le cuvânta astfel, pusese sã i se facã o locuintã sub pãmânt. Când locuinta fu gata se fãcu nevãzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încãperilor subpãmântene, unde stãtu ascuns vreme de trei ani. Tracii furã cuprinsi de pãrere de rãu dupã el si-l jelirã ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însã iarãsi în fata tracilor si asa îi fãcu Zamolxis sã creadã în toate spusele lui".

         Descoperirile arheologice si studiile recente au adus textului lui Herodot completãri si rectificãri.
Cã Zamolxis ar fi fost la origine întemeietorul unui cult initiatic si mistic, un personaj istoric real, un taumaturg si un reformator care ulterior a fost divinizat, este o ipotezã acceptabilã. Diodor din Sicilia îl situeazã alãturi de ceilalti doi mari întemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra si Moise. Cã ar fi fost un sclav al lui Pitagora – este însã o legendã naivã, repetatã si de Strabon (VII, 3, 5) si respinsã chiar de Herodot, care era convins cã "acest Zamolxis a trãit cu multã vreme înaintea lui Pythagoras" (IV, 96). Iar V. Pârvan, respingând aceastã legendã, considerã total gresitã ideea grecilor cã daco-getii ar fi fost adeptii teoriei pitagoreice a tempsihozei.
Dar o asemenea legendã s-a putut naste tocmai pentru cã anticii greci credeau cã au sesizat asemãnarea dintre Pitagora si Zalmoxis, atât în ce priveste doctrina, cât si practicile cultului. Daco-getii credeau într-o existentã fericitã dupã moarte; nu, propriu-zis, în "nemurirea sufletului", cãci nimic nu ne îndreptãteste sã presupunem cã ar fi cunoscut ideea de "suflet", în sens spiritual. "Nu poate fi vorba de o conceptie superioarã de prelungire ori transformare a vietii, în formã spiritualã, ca suflet absolut imaterial, ci numai de o trãire fãrã de sfârsit, deplin constientã si identicã celei pãmântesti, cu deosebirea cã se adãugau fericirile unei îndestulãri desãvârsite, cu toate bunãtãtile" (I. I. Russu).
Privitã sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiaticã si mistericã. Pentru aceastã religie, caracteristic era actul initiatic al retragerii temporare în ceea ce semnifica "cealaltã lume", si anume, într-o locuintã subteranã sau într-o grotã. De asemenea, semnificative pentru conceptia religioasã si practicile cultice geto-dacice – si din nou confirmate de Herodot – erau si banchetele rituale ale asociatiilor religioase secrete pe care le formau initiatii. Aceste practici de cult sunt atestate în lumea tracilor din sudul si nordul Dunãrii.
Asadar, daco-getii credeau cã atât cei initiati cât si urasii lor chiar (cu alte cuvinte: oaspetii chemati de Zamolxis la ospãtul ritual), "nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trãind de-a pururea, vor avea parte de toate bunãtãtile". Aceastã credintã într-o post-existentã în forme materiale analoage vietii terestre – credintã pe care o întâlnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani – dovedeste nivelul superior al gândirii religioase a daco-getilor.
Religia lor era politeistã, - la fel ca religia tuturor popoarelor indo-europene. Era adorat în Dacia si un zeu al rãzboiului (echivalentul lui Ares sau Marte), cãruia – dupã mãrturia lui Iordanes – getii îi jertfeau prizonieri prinsi în rãzboi, "socotind cã zeul rãzboaielor trebuie împãcat prin vãrsare de sânge omenesc". De asemenea, acestui zeu – întocmai ca la celti – i se jertfeau primele prãzi de rãzboi: "lui i se atârnau pe trunchiurile arborilor prãzile de rãzboi cele dintâi".
Ca divinitãti feminine, se pare cã daco-getii aveau si o zeitã a focului vetrei, a focului sacru, - deci învestitã cu atribute asemãnãtoare celor ale Vestei la romani. Mai certã pare existenta la daci a unei zeite Bendis, zeita Lunii, a pãdurilor si farmecelor, a vrãjilor,mentionatã si de Herodot si Strabon, corespunzând deci Artemidei grecilor si Dianei romanilor; imaginea ei (presupusã) apare în mai multe reprezentãri plastice descoperite pânã în prezent. Lexiconul grec dintr-o epocã târzie mentioneazã printre zeite si pe sotia lui Zamolxis, cu nume identic celui al sotului ei.
O singurã datã numit de autorii antici (si anume de Herodot) apare Gebeleizis, zeul furtunii si al fulgerului. Probabil cã la început Gebeleizis fusese un zeu al cerului. De cultul lui era legat si ritul tragerii cu arcul în nori în timpul furtunii – dar nu pentru a-l "ameninta" pe Gebeleizis, ci desigur cã pentru a speria puterile demonice – Pânã la urmã, printr-un sincretism religios, Gebeleizis a ajuns sã fie confundat (la o datã imprecizabilã) cu Zamolxis, contopindu-li-se atributele.
Zamolxis însã, divinitatea chtonianã, a rãmas – cel putin, începând din secolul lui Herodot – divinitatea supremã a daco-getilor. Dupã unii autori, "Gebeleizis îi disputa domnia asupra împãrãtiei umbrelor. În virtutea anumitor schimbãri survenite în religia lor, o parte dintre geto-daci începuserã sã creadã cã la Gebeleizis si nu la Zamolxis merg cei care pãrãsesc lumea pãmânteascã". Alti autori admit cã "cele douã divinitãti, initial distincte, sã se fi contopit; dar nimic nu ne îndreptãteste sã-l transformãm pe Zamolxis, zeu suprem, într-o divinitate urano-solarã".
Concluzia cea mai plauzibilã este bazatã pe însãsi etimologia (în general acceptatã) numelui divinitãtii: în limba tracã cuvântul zamol înseamnã "pãmânt". Zamolxis era izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reînvierii naturii, atributele lui erau legate de cresterea vitelor si rodul ogoarelor. Ca zeu al roadelor pãmântului, domnia lui se extindea si asupra împãrãtiei mortilor, rãmânând totodatã initiatorul si divinitatea care patrona cultul initiatic. "Din notiunea de pãmânt dãtãtor de viatã si belsug a fost plãsmuitã figura unei zeitãti cu trãsãturi si facultãti umane.
La aceste elemente ale religiei daco-getilor se mai adaugã si strãvechi componente naturiste, atestate iconografic din ce în ce mai frecvent în noile descoperiri arheologice. Apar figurate pe diverse piese din tezaur imagini – asociate cu simboluri sacre – de serpi, cerbi, tapi de munte, un grifon în luptã cu un leu, cu un cerb, cu o pasãre, s.a.m.d. – "imagini împrumutate poate, la origine, din iconografia si mitologia iranianã". – Pornitã de la un asemenea stadiu primitiv naturist, religia daco-getilor a ajuns în scurt timp "la un nivel de spiritualizare mai înalt decât toate celelalte religii înrudite ale popoarelor învecinate, si cu trãsãturi de o accentuatã eticã".

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica