referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Marketingul serviciilor - Marketingul financiar bancar

Categoria: Referat Marketing

Descriere:

După 1989, România a fost martora multor schimbări, iar trecerea la o economie de pia?ă a determinat cre?terea continuă a numărului de agen?i economici priva?i. Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea ?i abordarea unei noi legisla?ii bancare privind organizarea ?i func?ionarea băncii centrale ?i a băncilor comerciale...

Varianta Printabila 


1 Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Extensia Sfntu-Gheorghe
Specializarea:ECTS.





Marketingul serviciilor
Marketingul financiar-bancar




Studenta: Barabas Kinga                                                      Profesoara: Dr. Olteanu Laura







Sfntu-Gheorghe
2009


Cuprins
Capitolul 1
Istoricul sistemului bancar din Romnia    3
Capitolul 2
Marketingul financiar bancar    6
         2.1. Importanța marketingului pentru instituțiile financiare……………………………….……………..……… 6
         2.2. Noțiunea de produs și servicii financiare-bancare…………………………………………………..………….. 6
         2.3. Responsabilitatea activităților financiar- bancare………………………………………………………………. 7
         2.4. Mixul de marketing financiar- bancare.……………………………………………………………………………….7
                2.4.1. Dezvoltarea produselor financiar-bancare………………………………………………………………. 10
                2.4.2. Prețul și mixul de marketing……………………………………………………………………………………. 11
         2.5. Ciclul de viață a produselor financiar-bancare………………………………………………………………….. 12
Capitolul 3
Promovarea produselor financiar-bancare    13
         3.1. Planificarea unei campanii promoționale…………………………………………………………………………. 13
         3.2. Instrumentele promoționale……………………………………………………………………………………………. 15
                3.2.1. Publicitatea…………………………………………………………………………………………………………….. 15
                3.2.2. Vnzarea personală…………………………………………………………………………………………………. 17
                3.2.3. Vnzările promoționale…………………………………………………………………………………………… 17
                3.2.4. Relațiile publice………………………………………………………………………………………………………. 17
                3.2.5. Sponzorizarea………………………………………………………………………………………………………….. 18
         3.3. Canale de distribuție proprii produselor și serviciilor financiar-bancare……………………………. 18
                3.3.1. Alegerea canalelor de distribuție…………………………………………………………………………….. 19
Capitolul 4
Date statistice    20
Bibliografie    5















Capitolul 1
Istoricul sistemului bancar din Romnia


Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul  Romniei  au  fost  descoperite ntre anii 1786-1855, reprezentnd 55 de plăci de piatră, găsite ntr-o zonă de  mine aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane și conțin detalii referitoare la contractul privind nființarea unei instituții bancare. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau mprumut n numerar și percepeau dobnzi. n epoca modernă, primele  ncercări de creare  a unei bănci au avut loc la nceputul secolului al XIX-lea.
    ncă din 1861, a fost ridicată problema creării unei bănci naționale de Ion C.  Brațianu, care, n  discursul sau rostit  n  Camera n ziua de 10 ianuarie, a  afirmat că: ” att timp ct  nu vom avea o bancă  națională nu vor dispare crizele financiare din țară  “.
    Cuvntarea din 10 ianuarie 1861 a lui I. C. Brațianu nu a rămas fără ecou. n  februarie 1861, Manolachi Costachi Epureanu, președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de  finanțe, a publicat n Monitorul Oficial, un proiect lege pentru nființarea unei bănci de scont  și circulație, cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane să fie subscris de stat, iar restul de 9 milioane de către particulari. Proiectul nu a fost votat, deoarece, ntre timp, Guvernul Manolachi Costachi a demisionat.
    n 1864 a fost fondată Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Aceasta  instituție, a avut  un rol foarte important pna la crearea Băncii Naționale a Romniei n 1880, ntruct a fost  principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.
    n perioada următoare, au apărut tot felul de proiecte și ncercări, mai ales din cercuri  străine, n vederea organizării unei bănci de scont și circulație.
    Creditul Funciar și celelalte instituții financiare, create prin forțe proprii, care  prospereau, au intensificat discuțiile și pregătirile pentru nființarea unei bănci de emisiune.
    nființarea unei bănci de emisiune rămnea, n continuare, o mare nevoie, determinată de interesele generale ale statului sub aspect financiar și valutar, a greutăților politice din  anii 1876-1877.
    I.C. Brațianu susținea că “ce mult și dureros se  simte  lipsa  unui  așezămnt  financiar puternic și serios, care să poată da țării existența  bănească  n  vremuri  de  nevoie “.
    La 27 februarie 1880, Guvernul I.C. Brațianu a depus n Cameră proiectul unei bănci naționale care trebuia să ajute  economia  naționala mai mult ca oricare altă instituție.
    La 17 aprilie 1880, proiectul, depus de ministrul de finanțe  I.C. Brațianu, a devenit  legea prin care se statorniceau normele de organizare a Băncii Naționale a Romniei, care  urma să-și nceapă activitatea la 1 iulie 1880.
    Acest moment important a fost caracterizat de Ștefan Zeletin ca “cel mai de seamă  eveniment n dezvoltarea burgheziei romne moderne, metropola capitalismului nostru  bancar “.
    Sediul principal al băncii s-a stabilit la București cu obligația de a nființa sucursale și  agenții n principalele orașe  ale  țării și, n special, n fiecare capitală de județ.
    Capitalul  Bancii  s-a  stabilit  la  30  milioane  lei , din  care  10  milioane  lei  sa  se  depuna  de  stat  si  20  milioane  lei  de  particulari .
    Datorită urmăririi n permanență a mersului pieței, adaptndu-se cu elasticitatea la  cerințele acesteia, asigurnd respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei țării, ngrijindu-se de garantarea și existența disponibilităților de fonduri n lei și n  moneda  străină, Banca Națională a contribuit, efectiv, la depășirea cu succes a perioadelor de criza cu  care s-a confruntat economia țării n acea perioadă.
    Banca Națională a Romniei este cea mai importantă bancă nființată n acea  perioadă, care, din punct de vedere organizatoric, a fost concepută după modelul Băncii  Naționale a Belgiei. Acesta a fost nceputul dezvoltării unui sistem bancar nou și modern.
    nființarea B.N.R. a creat premisele pentru apariția și altor bănci și  pentru  dezvoltarea  sistemului bancar  romnesc.
    Banca Națională a Romniei s-a constituit ca importatnă  instituție destinată  creditării  activității economice și comerciale, scontării dar și operațiunilor cu alte instrumente  financiare.
    La1 ianuarie 1901, Banca Națională devine  instituție  cu  caracter  privat, statul  ieșind  din  asociație.
    La sfrșitul secolului al XIX-lea a nceput să se  facă  simțita  o  puternică  centralizare  a capitalului bancar n Romnia. n această perioadă, unele case bancare sau asociații  bancare, apărute anterior, dar care n contextul nou nu dispuneau de suficient capital  financiar, și-au  schimbat  statutul  juridic  sau  au  fost  absorbite  de  altele.
    n perioada primului război mondial s-a intensificat activitatea  bancară n Romnia  ca  rezultat al neutralității Romniei. n  această  perioadă au  apărut  oportunități  noi  de  comerț  cu toate părțile implicate n conflict. Nivelul ridicat al comerțului a  adus  beneficii  sistemului  bancar.
    Anii care au urmat imediat războiului au adus o ncetinire dramatică activității  economice, recesiunea cuprinznd  ntreaga  Europa.
    Treptat, țările din Europa au nceput să-și refacă economia, fenomen reșimțit și n  Romnia. Rezultatele s-au regăsit și n sistemul bancar. Băncile au atras importante fonduri  disponibile de pe piața și - prin intermediul creditelor acordate de Banca  Națională - au  reușit  să  ramburseze sumele  n bani  devalorizați. După primul război mondial, numărul băncilor  din Romnia a continuat să crească pnă la criza economică din perioada 1929-1933. Aceasta depresiune a determinat falimentul multor bănci. Guvernul Romniei din acea vreme, a  trebuit să intervină contracarnd efectele crizei economice, bancare  și  monetare. Guvernul  a  adoptat politici de conducere  și control  n vederea acordării ajutorului necesar revigorării sistemului bancar. Politicile adoptate au contribuit la salvarea băncilor mai mari, dar, din  cele  1204  bănci  existente  n 1934, circa 600  bănci au fost lichidate  sau  au fuzionat.
n anii ‘40 sistemul bancar a fost dominat de 5 bănci principale: Banca  Romnească, Banca de Credit Romn, Banca Comercială Romnă, Banca Comercială  Italiană  și  Romnă  și Societatea Bancară Romnă. Aceste bănci realizau 50% din totalitatea operațiunilor  bancare. Pnă  n 1947, sistemul bancar romnesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă. Băncile  detineau  resurse  importante și funcționau conform standardelor internaționale; personalul bancar era format de specialiști pregătiți n condiții de concurența și standarde  profesionale  foarte  ridicate, așa  cum  erau stabilite de Banca Națională. După 1947, sistemul  bancar a fost restrns datorită trecerii la economia de comandă și intrării Romiei n zona de  influența sovietică (fosta  U.R.S.S.).
Pnă la sfărșitul anului 1989, sistemul bancar romnesc oferea un număr limitat de  servicii și produse bancar. n anul 1989 n Romnia existau 4 bănci: Banca Națională a  Romniei, Banca Romnă de Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolă, la care  se adaugă și  C.E.C.-ul.
După 1989, Romnia a fost martora multor schimbări, iar trecerea la o economie de  piață  a determinat creșterea continuă  a  numărului de  agenți economici privați. Reforma  sistemului bancar a nceput  n 1990-1991, prin  elaborarea  și  abordarea  unei  noi  legislații  bancare  privind  organizarea  și  funcționarea  băncii centrale  și a băncilor  comerciale.
Sistemul  bancar din Romania este structurat pe doua nivele, respectiv o bancă  centrală și instituțile financiare, cărora  prin lege  li s-a  acordat  statutul de bănci. B.N.R.  este  banca  centrală  a  țării, instituția  de  emisiune  a  statului  romn. Prin  noile  reglementări, Banca  Națională  ncearcă  să  creeze  un  sistem  bancar  modern  și, n  același  timp, să-și  ndeplinească  rolul  de  bancă  centrală. Operațiunile comerciale ndeplinite pnă la 1989 de  Banca  Națională  au fost transferate unei  noi bănci comerciale (B.C.R.).
n Romnia, băncile comerciale funcționează conform legii privind societățile  comerciale, legii  privind  activitatea  bancară și pe baza licenței (autorizației ) acordate de  B.N.R.

Capitolul 2
Marketingul financiar-bancar


2.1. Importanţa marketingului pentru instituţiile financiare
Importanţa activităţii de marketing este demonstrată n condiţiile n care, pe de-o parte concurenţa din sectorul financiar-bancar este ntr-o dezvoltare continuă, n ciuda unor bariere ridicate de intrare şi de ieşire de pe această piaţă, iar pe altă parte globalizarea şi interesul ridicat al jucătorilor de pe această piaţă fac ca intensitatea acţiunilor comerciale din acest sector să aibă cote nalte.
Datorită acestor elemente specifice pieţei financiar-bancare pentru o instituţie financiară conceptul de orientare spre piaţă are următoarea semnificaţie:
    Instituţia financiară ntmpină cu succes nevoile financiare ale clientului prin masuri menite să identifice noi nevoi, să remodeleze produsele şi serviciile financiare, să creeze şi să lanseze pe piaţă produse şi servicii noi.
    Instituţia financiară deţine o structură organizatorică şi funcţională flexibilă, care i permite adaptarea continuă la nevoile financiare ale clienţilor.
n scopul ndeplinirii cu succes a procesului de marketing, instituţiile financiare care subscriu unei orientări spre client ar trebui să urmărească aspecte precum:
    Identificarea pieţelor care sunt profitabile n relaţie cu activitatea lor;
    Analiza att a nevoilor curente ale clienţilor ct şi a celor viitoare;
    ntocmirea planurilor şi strategiilor de marketing pentru atingerea obiectivelor propuse.

2.2. Noţiunea de produs şi servicii financiar-bancare
n marketingul clasic definirea şi realizarea distincţiei ntre produse şi servicii se realizează n mod facil. Astfel, produsul este definit ca fiind un bun cu existenţă materială care este oferit pieţei pentru satisfacerea unor nevoi, n timp ce serviciul este reprezentat de o activitate prestată sau de un avantaj intangibil oferit unui consumator nerezultnd, prin urmare, un obiect fizic din procesul de cumpărare.
n baza acestor considerente teoria marketingului serviciilor prezintă aceste diferenţe ca avndu-şi esenţa n trăsăturile generale ale serviciilor. Astfel, caracteristicile particulare care diferenţiază serviciile de produse şi trebuie luate n considerare n abordarea de marketing a unei societăţi financiar-bancare sunt:
    Intangibilitatea;
    Inseparabilitatea;
    Perisabilitatea;
    Varietatea;
    Gradul nalt de copiere.
Intangibilitatea este principala caracteristică care diferenţiază serviciile de produse. Această trăsătură se materializează prin aceea că serviciile, datorită caracterului imaterial, nu pot fi percepute prin intermediul simţurilor aşa cum se petrece n cazul produselor. De aceea, valoarea adevărată a serviciilor poate fi evaluată numai după cumpărare, atunci cnd clientul foloseşte serviciul şi i sesizează avantajele. Prin urmare, clientul de servicii are nevoie de ncredere şi siguranţă sporită n cel care asigură serviciul pentru a accepta o prestaţie a cărei utilitate o va resimţi ulterior.
Inseparabilitatea deosebeşte serviciile de produse prin aceea că bunurile cu existenţă materială pot fi ambalate, depozitate şi transportate pentru o vnzare viitoare, n timp ce condiţia de existenţa a cererii de servicii este dată de sincronizarea momentelor de prestare şi consum. Această condiţie impune existenţa unei disponibilităţi ridicate din parteaprestatorilor de servicii, ceea ce, n cazul instituţiilor financiare a condus la prelungirea programelor cu clienţii precum şi la dezvoltarea unor servicii bancare informatizate care dau libertatea de operare şi n afara unui program fix (de exemplu cardul, sistemele de Internet Banking, etc).
Perisabilitatea serviciilor este legată de imposibilitatea stocării cererii de servicii. Această cerere are de cele mai multe ori un caracter imperativ de aceea principala problemă pe care perisabilitatea o poate crea unei bănci este livrarea la cerere. Dacă cererea pentru servicii este durabilă, permanentă, de un nivel ridicat şi uniformă societatea financiară şi poate planifica şi asigura personalul pentru prestarea serviciului. Problemele pot apărea n situaţiile n care cererea pentru servicii este disproporţionată, nregistrndu-se valori ridicate ale cererii doar n anumite intervale orare, n anumite zile sau perioade ale anului.
Varietatea (eterogenitatea) se datorează faptului că nivelul calitativ al serviciilor nu este constant ci fluctuează n funcţie de persoana prestatoare, locul şi momentul prestării.
Gradul nalt de copiere reprezintă o trăsătură specifică serviciilor şi implicit serviciilor financiar-bancare. Astfel, spre deosebire de produse unde brevetele de invenţii, marca produsului precum şi caracteristicile produselor le fac greu de reprodus, nu acelaşi lucru poate fi aplicat şi n cazul serviciilor unde introducerea pe piaţă de către o societate financiară a unui nou serviciu financiar este supus unui risc de copiere ridicat, concurenţa fiind capabilă să reproducă serviciile de succes pe piaţa ntr-un timp relativ restrns şi cu costuri mai mici dect n cazul unei dezvoltări individuale.
n ciuda acestor dificultăţi impuse de trăsăturile serviciilor, marketingul modern, aplicabil instituţiilor financiar-bancare, introduce conceptul de produse financiar-bancare crendu-se n acest fel o diferenţă mai puţin evidentă ntre produse şi servicii. Argumentele care au stat la baza unei astfel de orientări pot fi considerate următoarele:
    Este dificil să se promoveze şi să se prezinte pe piaţă serviciile financiar-bancare n lipsa caracterului de tangibilitate. De aceea, societăţile financiare au optat pentru conferirea unor elemente de tangibilitate serviciilor oferite n aşa fel nct ele să poată fi mai uşor vndute, promovate şi acceptate de către clienţi.
    Utilizarea conceptului de produs financiar bancar conferă instituţiilor ofertante oportunitatea creării de produse financiare prin gruparea unui portofoliu de servicii (de exemplu credite, programe de economii, investiţii-asigurare etc.)
Concluzionnd, se poate afirma că n sectorul financiar-bancar noţiunile de produse şi servicii au devenit independente şi interschimbabile, argumentele atribuirilor făcute fiind doar pentru scopuri de marketing.
Marketingul serviciilor financiar-bancare este, de asemenea, diferit datorită relaţiei unice care există ntre client şi bancă. Astfel, exceptnd sectorul financiar-bancar, obligaţiile sunt de obicei n sens unic crend obligaţii ale furnizorului faţă de cumpărător. Cu toate acestea, n sfera serviciilor financiar-bancare, att clientul ct şi banca şi iau obligaţii mutuale legate de folosirea serviciilor băncii.

2.3. Responsabilitatea activităţii de marketing
Oricare ar fi modul de organizare al activităţii de marketing, responsabilitatea activităţii de marketing revine ntregului personal al organizaţiei financiare, indiferent de poziţionarea acestuia n front-office (personalul de la ghişee care interacţionează direct cu clienţii) sau back-office (personal care are rolul de a administra operaţiunile financiare desfăşurate la ghişeu).
Dacă n ceea ce priveşte rolul de marketing al personalului ce interacţionează direct cu clienţii (front-office) acesta este evident prin prisma influenţelor directe exercitate asupra percepţiei clienţilor, nu acelaşi lucru se poate afirma despre rolul personalului din back-office. Cu toate acestea, rolul acestei categorii de personal poate fi evidenţiată prin influenţele directe aduse asupra clienţilor interni, reprezentaţi de angajaţii din front-office care au de dus la ndeplinire cerinţele clienţilor instituţiei financiare şi de a căror operativitate depinde satisfacerea deplină a acestora.

2.4. Mixul de marketing financiar-bancar
Mixul de marketing se defineşte ca fiind un ansamblu de instrumente tactice de marketing, controlabile pe care firma le combină cu scopul de a produce pe piaţa ţintă reacţia dorită. El cuprinde toate elementele de care se poate folosi o firmă pentru a influenţa cererea pentru produsul său.
n sfera serviciilor, ca urmare şi n sectorul financiar-bancar, mixul de marketing grupează componente suplimentare ca urmare a elementelor specifice de ofertă din sectorul terţiar. Astfel, mixul de marketing financiar-bancar cuprinde următoarele elemente componente:
    Produsul;
    Preţul; „4 p” proprii produselor şi
    Plasarea n distribuţie; implicit serviciilor
    Promovarea;
    Personalul;
    Procesele; „3 p” specifici serviciilor
    Premisele fizice.
Produsul - n accepţiunea descrisă anterior se referă la ansamblul de servicii ale societăţii financiare.
Printre principalele preocupări ale responsabililor de marketing legate de ofertarea optimă a ansamblului de produse şi servicii financiar-bancare includem :
- aspectele legate de calitatea şi performanţele serviciilor financiare;
- dezvoltarea şi adaptarea produselor şi serviciilor financiare;
- identificarea modalităţilor de nnoire a produselor şi serviciilor financiare prin introducerea unor caracteristici noi.
Preţul reprezintă un factor important al mixului de marketing deoarece constituie un criteriu important n decizia de cumpărare n special pentru segmentul retail (persoane fizice). De aceea, preţul plătit trebuie să fie corelat cu cel al concurenţei şi să reprezinte o valoare asociată cu utilitatea percepută pentru serviciul financiar de către client. n materia serviciilor bancare preţul este asociat cu valoarea comisioanelor, a taxelor, a spezelor si/sau a dobnzilor, n timp ce n sectorul asigurărilor, exprimarea preţului se face prin intermediul primelor de asigurare.
Promovarea este reprezentată de procesul prin care băncile fac cunoscute clienţilor trăsăturile şi beneficiile produselor şi serviciilor financiar-bancare, utiliznd mijloace specifice de comunicare şi de stimulare a vnzărilor. Prin particularizarea aspectelor generale ale proceselor de promovare n sfera serviciilor, precum şi pe baza rezultatelor unor cercetări empirice1, putem afirma că n sfera serviciilor financiar-bancare mijloacele promoţionale cu un impact ridicat sunt, n ordine:
- vnzarea personală;
- reclama de la gură la gură;
- scrisoarea pe adresă (mailingul);
- publicitatea prin presă;
- publicitatea prin televiziune.
Plasarea n distribuţie are ca scop disponibilizarea n condiţii optime a produselor şi serviciilor financiare pe piaţă. Particulariznd conceptul n sectorul serviciilor financiar-bancare, dezvoltarea acestei componente a mixului de marketing financiar-bancar vizează aspecte precum:
- reţeaua de unităţi teritoriale (n cazul unei bănci, n sistemul romnesc, cuprinde Centrala, sucursalele, filialele, agenţiile);
- reţeaua de bancomate (ATM – Automatic Teller Machine);
- reţeaua de POS-uri (EFTPOS – Electronic Fond Transfer at Point of Sale);
- sisteme informatizate (Internet Banking, Mobile Banking etc.)
Personalul – acest element devine o componentă a mixului de marketing datorită trăsăturilor serviciilor şi n special a componentei varietate (eterogenitate) a serviciilor. Astfel, rolul personalului n prestarea serviciilor financiar-bancare de calitate şi n consecinţă gradul nalt de influenţare a percepţiilor şi atitudinilor clientului, fac ca interesul responsabililor de marketing să fie direcţionat n mod activ spre gestiunea personalului. Procesul de gestiune se realizează n şase etape:
- angajarea omului potrivit la locul potrivit;
- definirea obiectivelor tranzacţionale;
- gestiunea motivaţiei;
- gestiunea atitudinilor;
- controlul rezultatelor;
- relocarea personalului inapt.
Procesele sunt reprezentate de toate procedurile ce trebuie ndeplinite de către clienţi pentru a intra n posesia efectivă a produsului sau serviciului financiar-bancar. De exemplu, n sectorul bancar principalele aspecte la care se referă această componentă a mixului de marketing vizează procedura de ntocmire a formularelor necesare diverselor operaţiuni, precum şi fluxul ntre ghişee.
Ca urmare a aşteptărilor nalte din partea clienţilor ct şi a disponibilităţii reduse din partea acestora de a petrece intervale de timp mari pentru ndeplinirea cerinţelor procedurale, băncile, prin intermediul responsabililor de marketing, se preocupă din ce n ce mai mult de fluidizarea şi operativizarea proceselor, ca o condiţie a continuităţii pe piaţă.
Premisele fizice reprezentate de aspectele cu caracter material care nsoţesc prestarea serviciului. Această componentă a mixului de marketing devine importantă datorită intangibilităţii serviciilor ceea ce face ca orice aspect material asociat prestaţiei să determine o percepţie sporită a utilităţii serviciului. n ceea ce privesc premisele fizice din domeniul financiar preocupările sunt axate spre:
- sediul unităţii bancare;
- spaţii de parcare (condiţie de confort şi securitate a clienţilor);
- ergonomia spaţiilor interioare;
- condiţii pentru confidenţialitatea operaţiunilor;
- spaţii pentru aşteptare, completarea documentelor etc.

2.4.1. Dezvoltarea produselor financiar-bancare
Activitatea de dezvoltare a produselor financiar-bancare este supusă unor restricţii cu caracter legislativ, tehnic, precum şi ca urmare a unui risc ridicat de copiere din partea concurenţei. Ca urmare activitatea instituţiilor financiare, n această privinţă, va fi direcţionată spre fidelizarea clienţilor prin adaptări şi particularizări ale produselor.
Procesul de abordare a dezvoltărilor de noi produse comportă următoarele stadii:

















Generarea ideii – n mod normal organizaţiile financiare au un departament de cercetare-dezvoltare a cărui sarcină principală este de a dezvolta idei de produse şi servicii noi. Cu toate acestea, instituţiile financiare trebuie să dea dovadă de deschidere faţă de ideile venite din partea angajaţilor proprii sau a clienţilor, practica demonstrnd că de foarte multe ori ideile de produse noi au provenit din sursele menţionate.
Evaluarea şi analiza – are ca scop luarea deciziei cu privire la viabilitatea ideii. n cadrul acestei etape, specialiştii de marketing vor trebui să decidă asupra următoarelor aspecte:
    Există oportunitatea pătrunderii pe piaţă pentru produsul creat?
    Nivelul cererii potenţiale precum şi ponderea de piaţă ce va putea fi atinsă;
    Momentul optim pentru introducerea produsului;
    Influenţa ofertei concurenţilor;
    Existenţa capacităţii operaţionale pentru dezvoltarea produsului;
    Existenţa resurselor materiale pentru implementare;
    Existenţa legăturilor ntre dezvoltarea acestui produs şi obiectivele şi imaginea instituţiei financiare;
    Respectarea cerinţelor legale prin dezvoltarea produsului;
    Existenţa criteriilor de raţionalitate economică, posibilitatea de a obţine profit.
Dacă oricare din aceste aspecte menţionate este susceptibil de a genera un răspuns negativ, trebuie analizate modalităţile de corectare a neajunsurilor produsului dezvoltat, devenind necesară amnarea lansării acestuia pnă nu există certitudine cu privire la potenţialul pe piaţă.
Dezvoltarea şi testarea reprezintă momentul n care instituţia financiară poate testa potenţialul unui produs pe piaţă. Pentru aceasta, multe societăţi financiare vor alege să discute produsul propus cu clienţii şi vor nregistra orice feed-back venit din partea acestora.
Testul de marketing al produsului nu este foarte des folosit n sfera serviciilor financiar-bancare deoarece:
    Poate fi la fel de costisitor precum lansarea propriu-zisă a produsului;
    Serviciul poate fi o copie a unuia deja oferit de concurenţi, astfel nct nu are nevoie de testare;
    Cercetarea a stabilit deja valoarea beneficiilor produsului aduse clientului;
    Este foarte dificil să creezi pentru testare condiţii clare de piaţă;
    Timpul necesar pentru realizarea testării ar putea permite concurenţilor să imite sau să lanseze produse similare.
Activitatea de marketing – se referă la totalitatea acţiunilor de conştientizare a pieţei n privinţa produsului şi a beneficiilor pe care le oferă.
Evaluare post-lansare – odată ce produsul a fost lansat pe piaţă, activitatea societăţii financiare trebuie să fie direcţionată spre revizuirea aspectelor privind progresul şi succesul produsului financiar.




 

1 2.4.2 Preţul şi mixul de marketing
Datorită caracterului de intangibilitate a serviciilor, percepţia utilităţii acestora se realizează mult mai dificil de către clienţi dect n cazul produselor. Aceasta conduce, pentru servicii, la luarea n considerare a valorii percepute de către clienţi.
Materializarea concretă a elementelor de preţ n sfera financiar-bancară se exprimă prin intermediul:
    Comisionului – reprezintă o exprimare procentuală a valorii preţului prin raportare la suma tranzacţionată;
    Taxei – reprezintă o valoare absolută, fixă, ce se aplică pentru o tranzacţie indiferent de valoarea acesteia;
    Spezelor;
    Dobnzilor;
    Primelor de asigurare – n cazul societăţilor de asigurări.
Factorii care influenţează preţurile pentru produsele financiar-bancare sunt:
    Restricţiile legale – prin intermediul unor reglementări pot fi influenţate deciziile de preţ att n ceea ce priveşte nivelul acestuia, ct si modalitatea concretă de aplicare.
    Cererea – nivelul cererii de pe piaţă determină şi intensitatea concurenţei n sectorul financiar, ca urmare trebuie urmărite şi strategiile de preţ ale instituţiilor financiare concurente;
    Structura costurilor – instituţiile financiare urmăresc stabilirea unei valori a preţurilor n aşa fel nct să se acopere toate costurile de dezvoltare şi promovare a produsului, obţinnd totodată şi un profit.
2.5. Ciclul de viaţă a produselor financiare
Datorită dinamicii de pe piaţă, concretizată n special prin concurenţă ridicată şi dezvoltarea unor noi tehnologii, şi n domeniul produselor şi serviciilor financiare este important să se studieze oportunitatea ofertei şi nivelul vnzărilor din produse. Astfel, apare necesitatea revizuirii produselor n legătură cu stadiile din ciclul de viaţă.
Faza de dezvoltare şi lansare este una din cele mai costisitoare datorită creşterii lente a volumului de vnzări. n această fază, atenţia va fi acordată unei promovări intense pentru a se asigura o acceptabilitate ridicată a produsului. O condiţie importantă a succesului rămne n această fază introducerea lor rapidă pe piaţă deoarece pot fi uşor copiate de către concurenţă.
Faza de creştere se caracterizează printr-o dezvoltare a vnzărilor, stabilizare a costurilor, produsul ncepnd să devină profitabil. Dacă n această fază se observă o copiere accentuată din partea concurenţilor, trebuie găsite modalităţi de accelerare a creşterii pentru realizarea unei poziţionări ct mai bune pe piaţă. De asemenea, tot n acest stadiu, poate fi introdusă lărgirea serviciului prin explorarea de noi pieţe ţintă, precum şi utilizarea de noi canale de distribuţie.
n faza de maturitate vnzările ncep să se menţină la un nivelconstant şi n plus produsul este deja bine cunoscut pe piaţă. n acest stadiu este important să se menţină ponderea de piaţă şi pentru aceasta cei care lucrează n departamentul de marketing trebuie să se preocupe de:
    Posibilităţile de mbunătăţire a produsului financiar;
    Necesitatea reducerii preţului;
    Identificarea unor noi segmente de piaţă prin reproiectarea produsului;
    Posibilităţile de susţinere a schimbărilor necesare prin acţiuni de promovare.
n stadiul de declin al serviciului, vnzările ncep să scadă şi trebuie luate decizii n privinţa retragerii sau menţinerii serviciului pnă cnd acesta dispare n mod firesc.







Capitolul 3
Promovarea produselor financiare-bancare


Principalele forme de comunicare utilizabile n marketingul financiar-bancar includ:
    Publicitatea – formă plătită de prezentare impersonală a imaginii şi/sau a produselor şi serviciilor prin intermediul mediilor de comunicare identificate.
    Vnzarea promoţională – cuprinde activităţi pe termen scurt menite să stimuleze vnzarea unui anumit serviciu.
    Vnzarea personală – presupune o interacţiune directă a personalului băncii cu scopul de a efectua o tranzacţie.
    Relaţiile publice – sunt programe dezvoltate n vederea promovării imaginii băncii sau a serviciilor individuale.
    Sponsorizarea – reprezintă susţinerea unor evenimente cu caracter cultural, sportiv etc. cu scopul de a proiecta numele şi imaginea instituţiei financiare n legătură cu acel eveniment.
Dezvoltarea mixului promoţional se fundamentează pe combinarea diferitelor instrumente promoţionale disponibile, cel mai bun mix fiind n dependenţă cu mesajul particular ce trebuie promovat. Ca urmare, procesul comunicării n marketing are la bază abilitatea de a comunica persoanelor potrivite, prin canalul accesibil, un mesaj accesibil. Sintetic, procesul de comunicare n marketing poate fi structurat astfel:

























3.1. Planificarea unei campanii promoţionale
n vederea realizării unei campanii de succes, aceasta trebuie să urmeze o planificare riguroasă. Etapele ce trebuie astfel parcurse sunt:
    Identificarea audienţei ţintă;
    Stabilirea obiectivelor campaniei de promovare;
    Proiectarea unui mesaj potrivit;
    Selectarea canalelor şi/sau a mediilor de comunicare ce vor fi folosite pentru transmiterea mesajului;
    Stabilirea bugetului promoţional;
    Alegerea mixului promoţional;
    Evaluarea eficienţei promovării.
n etapa de identificare a audienţei ţintă instituţiile financiare trebuie să definească grupurile ţintă de adresanţi n baza segmentării pieţei.
Stabilirea obiectivelor campaniei de promovare vizează definirea răspunsului aşteptat din partea clienţilor. Firesc, orice organizaţie financiară doreşte ncheierea unei tranzacţii, dar acest lucru este doar rezultatul final al unui lung proces decizional din partea clienţilor.
Ca urmare, o campanie de marketing este concepută pentru obţinerea mai multor răspunsuri din partea audienţei ţintă. Astfel, ea trebuie să fie: cognitivă, afectivă şi comportamentală.
n analiza obiectivelor există mai multe modele de analiză care urmăresc identificarea stadiilor răspunsului consumatorului. Dintre acestea modelul AIDA surprinde cel mai bine stadiile menţionate n comportamentul consumatorului.
 STADII     MODELUL AIDA
Stadiul cognitiv – se conştientizează şi cunosc produsele financiare de către ţinta vizată     Atenţie – captarea atenţiei auditoriului
Stadiul afectiv – se manifestă interes prezumnd o satisfacţie, mulţumire sau preferinţă     Interes – strnirea interesului pentru produsele şi serviciile promovate
Dorinţă – promovarea dorinţei de achiziţionare a acestor produse
Stadiul comportamental – se generează acţiuni cu rezultatul sperat al unei vnzări     Acţiune – declanşarea acţiunilor concrete n vederea achiziţionării produselor

Proiectarea mesajului vizează crearea unui mesaj potrivit pentru activitatea de promovare. Acest proces implică parcurgerea unor etape referitoare la:
    Conţinutul mesajului
    Structura mesajului;
    Formatul mesajului;
    Sursa mesajului.
Această parte a procesului de planificare a unei campanii este preluată, de obicei, de agenţii specializate n creaţie publicitară.
Selectarea canalelor de comunicare pentru transmiterea mesajului are ca scop identificarea celui mai potrivit canal pentru transmiterea mesajului. Aceasta include: suportul tipărit, componenta mass-media, reclama şi vnzarea promoţională.
Stabilirea bugetului promoţional reprezintă o fază sensibilă a procesului de planificare a unei campanii, deoarece de alocarea optimă a resurselor depinde n mod covrşitor succesul campaniei desfăşurate.
Alegerea mixului promoţional se bazează pe analiza comparativă a diverselor instrumente de promovare cu scopul de a alege cea mai bună modalitate de a atinge audienţa ţintă cu un nivel de cheltuieli optim.
Evaluarea eficienţei promovării se realizează cu scopul de a aprecia succesul fiecărei campanii.
Modalităţile concrete de realizare sunt:
- Pretestarea şi testarea campaniei - modalităţi prin care se ncearcă să se prevadă succesul posibil al campaniei şi să corecteze orice neajuns al acesteia.
- Post-testarea – implică analize detaliate realizate prin compararea vnzărilor nainte şi după campanie, corelate cu motivaţiile existente pentru orice evoluţie.
3.2. Instrumente promoţionale

3.2.1. Publicitatea
n funcţie de obiect, publicitatea poate fi:
    Publicitate instituţională – are ca obiectiv crearea unei atitudini favorabile şi de ataşament a clienţilor faţă de bancă.
    Publicitate de marcă – axată pe evidenţierea mărcii sub care un produs este oferit pe piaţă.
    Publicitate de produs – urmăreşte cunoaşterea sau stimularea cererii pentru produsele sau serviciile oferite de instituţia financiară.
Obiectivele publicităţii se clasifică astfel:
    Publicitate de informare – utilizată n special cnd se lansează pe piaţă o nouă categorie de produse şi servicii.
    Publicitatea de convingere – devine importantă odată cu intensificarea concurenţei
    Publicitatea comparativă – se compară direct sau indirect produsele cu cele ale altei societăţi financiare.
Alegerea mediilor de comunicare reprezintă o problemă cheie n realizarea unei acţiuni publicitare de succes, iar opţiunea ntre diversele medii externe de comunicare şi cele din interiorul activităţii depinde de: buget, audienţa vizată şi obiectivele stabilite. Ca urmare, variantele disponibile de medii de comunicare sunt: televiziune, radio, cinematograf, presă, panouri publicitare.
Utilizarea televiziunii ca mediu de comunicare prezintă următoarele avantaje:
    Creează un impact puternic datorită folosirii imaginii, sunetului, culorii şi mişcării;
    Costurile sunt relativ mici raportate la numărul de adresanţi.
Cu toate acestea nu trebuie neglijate nici dezavantajele:
    Preţ total de cost ridicat;
    Lipsa controlului n ceea ce priveşte selectivitatea recepţionării mesajului şi ca urmare, neatingerea audienţei ţintă.
    Reclamele sunt grupate n calup, ntr-un timp limitat, succesiunea lor fiind rapidă ceea ce face ca mesajul să poată fi pierdut;
    Concurenţa mare pentru difuzarea reclamelor la ore de vrf;
    Nu există control n ceea ce priveşte reclama concurenţilor, putnd să existe programări succesive;
    Telespectatorii pot să nu urmărească reclama;
    Spotul publicitar necesită o perioadă considerabilă de timp pentru realizare şi programare n avans;
    Mesajul trebuie să fie scurt şi percutant, ceea ce face imposibilă transmiterea unor mesaje complexe.
Cu toate că dezavantajele depăşesc numeric avantajele, televiziunea reprezintă o formă populară de publicitate şi experienţa a arătat că avantajele prevalează asupra dezavantajelor.
Utilizarea radioului prezintă o serie de avantaje cum ar fi:
    Cost relativ redus;
    Producţie relativ simplă a spoturilor publicitare;
    Mesajul se poate transmite att pe plan naţional ct şi local;
    Are o acoperire largă n ceea ce priveşte audienţa.
Dezavantajele sunt similare celor existente n cazul televiziunii:
    Nu există control n ceea ce priveşte reclama concurenţilor, putnd să existe programări succesive;
    Radioascultătorii pot să nu asculte reclama;
    Anunţul trebuie să fie scurt şi percutant ceea ce face imposibilă transmiterea unor mesaje complexe.
Cteva din avantajele şi dezavantajele utilizării televiziunii şi radioului pot fi regăsite şi n folosirea cinematografului pentru reclamă. Există totuşi şi alte avantaje care trebuie luate n considerare:
    Publicul din cinematograf constituie o audienţă captivă;
    n Romnia, cinematografele sunt poziţionate n zonele urbane ceea ce permite o mai bună selectare a audienţei ţintă.
Presa constituie un mijloc important de publicitate şi n funcţie de utilizarea ziarelor sau revistelor putem identifica avantaje şi dezavantaje distincte. Astfel, referitor la avantajele utilizării ziarelor ca mijloc de publicitate menţionăm următoarele:
    Ziarele au caracter naţional sau local deci pot atinge audienţe ţintă specifice;
    Au caracter semi-permanent;
    Reclama poate fi mai detaliată dect n alte cazuri;
    Există ziare cu un anumit profil, ceea ce le determină o audienţă bine definită, oferindu-se şansa pentru atingerea unei pieţe ţintă mai bine individualizată.
De asemenea, dezavantajele folosirii ziarelor sunt următoarele:
    Reclama poate să nu fie citită ;
    Poate avea un impact mai mic dect televiziunea;
    Poate fi costisitor;
    Calitatea hrtiei poate avea impact asupra calităţii generale a ziarului şi implicit a reclamei.
Referitor la specificul utilizării revistelor ca mijloc de publicitate, dintre avantajele particulare folosirii acestui mijloc menţionăm:
    Revistele pot concentra ntr-un grad nalt reclama pentru o anumită audienţă;
    Revistele au o durată de viaţă mai lungă dect cea a ziarelor;
    Calitatea imprimării permite utilizarea culorilor.
Există, n plus, şi un dezavantaj al utilizării revistelor şi anume, costul relativ mai ridicat, datorită pieţei selective a revistelor.
Publicitatea prin panouri exterioare sunt avantajoase datorită vizibilităţii ridicate, a caracterului semi-permanent, a elementelor de grafică, fiind folosite pentru suplimentarea ntregii campanii de promovare.

3.2.2. Vnzarea personală
Acest instrument promoţional prezintă avantajul unui contact direct cu clienţii potenţiali ceea ce dă posibilitatea nţelegerii nevoilor concrete pe care aceştia le au, permiţndu-se n acest fel o personalizare ridicată a produselor. Dezavantajele utilizării vnzării personale sunt legate de dificultatea realizării unor baze de date exacte cu clienţi şi a accesului dificil la informaţii.
Cu toate acestea n S.U.A. şi Europa de Vest, datorită eficienţei metodei, vnzarea personală este folosită pe scară largă n promovarea serviciilor financiar-bancare.

3.2.3. Vnzările promoţionale
Vnzările promoţionale sunt definite ca activităţi de marketing ce presupun folosirea unor mijloace şi tehnici de stimulare, impulsionare şi creştere a vnzărilor de produse şi servicii financiare.
Obiectivele acestor campanii publicitare sunt similare campaniilor publicitare. Ele pot fi:
    Creşterea venitului, prin intensificarea interesului clientului faţă de organizaţie;
    Atragerea de noi clienţi;
    ncurajarea clienţilor existenţi pentru folosirea mai multor servicii;
    Neutralizarea acţiunilor concurenţilor;
    Lansarea unui nou produs.
Ca urmare, acţiunile de vnzări promoţionale pot fi direcţionate către:
    Clienţii existenţi;
    Clienţii concurenţilor;
    Persoane care nu folosesc n mod curent produse şi servicii financiar-bancare.

3.2.4. Relaţiile publice
Relaţiile publice folosesc o diversitate de instrumente pentru crearea şi accentuarea imaginii pozitive a organizaţiei financiare, pentru crearea de relaţii constructive cu clienţii, furnizorii şi alte organisme interesate.
Principalele obiective ale relaţiilor publice sunt:
    Asigurarea unei bune publicităţi pentru organizaţie;
    Construirea unei imagini de ansamblu puternice;
    Manevrarea oricăror zvonuri sau publicităţi adverse;
    Influenţarea anumitor grupuri ţintă;
    Asistenţa la lansarea noilor produse;
Ca urmare a nevoii de implementare a acestor obiective, personalul de relaţii publice va răspunde de:
    Relaţiile cu presa;
    Publicitatea produsului;
    Comunicaţiile globale.

3.2.5. Sponsorizarea
Sponsorizarea este o formă suplimentară prin care organizaţiile financiare pot comunica cu potenţialii clienţi.
Principalele obiective ale sponsorizării sunt:
    Accentuarea conştientizării colective a numelui şi activităţii instituţiei financiare;
    Asigurarea atenţiei mass-media;
    Implicarea comunităţii;
    Conştientizarea noului produs;
    Crearea bunăvoinţei publicului;
    Impulsionarea vnzărilor;
    Contraatacarea publicităţii adverse;
    Identificarea instituţiei financiare cu un anumit segment.

3.3. Canale de distribuţie proprii produselor şi serviciilor financiar-bancare

Canalul de distribuţie reprezintă mijlocul prin care un produs sau serviciu financiar devine disponibil şi ajunge la client. Personalul implicat n activitatea de marketing trebuie să aibă mereu ca obiectiv selectarea acelor canale de distribuţie care aduc produsul ct mai aproape de clienţii vizaţi, asigurnd acestora cea mai mare accesabilitate. Reţeaua sucursalelor este cel mai utilizat mijloc de distribuţie a produselor şi serviciilor financiare. Pentru optimizarea proceselor de prestarea a produselor şi serviciilor financiare, responsabilii cu activitatea de marketing trebuie să identifice optimul n ceea ce priveşte extinderea reţelei, precum şi modalităţi de organizare eficientă a personalului de contact.
Modalităţile concrete prin care băncile caută să-şi mbunătăţească, n mod continuu, canalele de distribuţie din sucursale, cuprind strategii precum cele enumerate:
    Program de lucru prelungit;
    Centralizarea activităţii din „back-office” pentru a permite personalului să petreacă mai mult timp n relaţia cu clienţii;
    Instruirea personalului pentru a pune n valoare vnzările;
    mbunătăţirea sucursalelor cheie pentru proiectarea unei imagini de ansamblu bune;
    Adoptarea unei abordări segmentate pentru sectorul retail şi corporate;
    Reducerea timpilor de aşteptare la ghişee;
    Disponibilizarea accesului clienţilor la orice unitate pentru efectuarea operaţiunilor financiare indiferent de sucursala la care şi-au deschis contul.
Bancomatele sau ATM-urile (Automatic Teller Machine) reprezintă un mijloc modern de distribuţie a produselor şi serviciilor bancare care a apărut ca urmare a dezvoltărilor tehnologice şi a cererii din partea clienţilor pentru servicii cu acces rapid. Rolul acestor echipamente tehnologice n sfera marketingului este extinsă prin faptul că pe ecranele bancomatelor pot apărea mesaje de marketing, lucru foarte util pentru promovarea serviciilor noi sau a celor existente.
EFTPOS (Electronic Funds Transfer at Point of Sale) cunoscut n limbajul curent sub denumirea de POS reprezintă, de asemenea, un mijloc modern prin care se disponibilizează clienţilor servicii financiare pentru plata prin card a cumpărăturilor direct la comercianţi.
n grupa canalelor particulare de distribuţie a produselor şi serviciilor bancare includem şi Electronic Banking. Aceasta este o modalitate accesibilă clienţilor care dispun de un calculator personal şi o conexiune la Internet, n aşa fel nct, n baza unui cod de utilizator şi a unei parole, clientul poate efectua diverse operaţiuni fără a fi necesară deplasarea la sediul băncii.

3.3.1. Alegerea canalului de distribuţie
Avnd la dispoziţie mai multe canale de distribuţie, instituţiile financiare trebuie să se orienteze spre folosirea complementară a mai multor canale. Cu toate acestea n alegerea canalelor de distribuţie trebuie avute n vedere mai multe considerente:
    Piaţa – n sensul că o organizaţie financiară trebuie să ia n considerare nivelurile de pătrundere a pieţei pe care doreşte să le atingă şi n consecinţă, să decidă ce canal poate satisface acele cerinţe;
    Costurile;
    Beneficiul;
    Mixul de canale;
    Tehnologia disponibilă;
    Strategiile privind distribuţia.
Oricare ar fi alegerea pe care o fac instituţiile financiare, procesul de selecţie a canalului de distribuţie se finalizează doar după ce canalele de distribuţie utilizate au fost evaluate.
Ca urmare, procesul de evaluare şi gestionare a canalelor de distribuţie presupune:
    Instruirea şi motivarea personalului pentru prezentarea şi utilizarea eficientă a canalului;
    Conştientizarea managementului de folosire a canalului de distribuţie de către clienţi, despre mişcările concurenţilor şi evoluţiile tehnologice;
    Analiza ciclului de viaţă a produsului şi folosirea corespunzătoare a canalelor de distribuţie.



Capitolul 4
Date statistice

n acest capitol aș dori să prezint prin date statistice marketingul financiar-bancar din Romnia.
n primul tabel și grafic prezintă volumul depozitelor pe piața monetară interbancară n anul 2009 lunile octombrie și noiembrie și observăm că n noiembrie volumul stocurilor zilnice crescut n noiembrie cu 1,9% iar volumul tranzacțiilor a crescut cu 3,5%. Dar observăm și lucrul că dobnda anuală a scăzut n noiembrie la ambele, la stoc cu 5,3% iar la tranzacții 7,3%.

Al doilea tabel și grafic cuprinde datele referitoare la cursul de schimb mediu anual de referință al monedei naționale, față de principalele valute n anii 2004, 2005 și 2006. Observăm că cursul de schimb a scăzut la ambele valută și n anul 2005 și n anul 2006.
 


Al treilea tabel și grafic prezintă masa monetară n anii 2004, 2005 și 2006. Vedem că n cazul mesei monetare există o creștere att n anul 2005 ct și la anul 2006. Cel mai mare creștere există la numerarul n afara sistemului bancare n 2005 față d 2004. Cel mai mică creștere este la depozitele de valută n 2005 față de 2004.


n al patrulea tabel și grafic sunt cuprinse datele referitoare la societățile de asigurări, pe forme de proprietate n anul 2005.

Tabelul și graficul 5 prezintă societățile de asigurări pe forme de proprietate n anul 2006.


Tabelul următor este asemănarea dintre anii 2005 și 2006. Observăm că numărul societăților de privat autohtonă a scăzut mult n anul 2006 față de 2005 cu 23%. La capitalul social suscris există cel mai mare creștere apr.96%, iar capitalul social suscris și capitalul social vărsat este egal la privat autohtonă. Numărul societăților de asigurări de privat mixtă a crescut cu 3,3%.

Tabelul și graficul 6 prezintă execuția bugetelor locale, pe regiuni de dezvoltare pe venituri totale.


Observăm că la toate regiunile de dezvoltare există creștere n veniturile totale. Cel mai mare creștere este la județul Alba n anul 2006 față de 2005, 68,7%. Cel mai mică creștere se află la județul Mureș n anul 2005 față de 2004, 16,8%. Putem vedea că procentele veniturilor totale n anul 2006 sunt mai mari dect n anii anteriori.
n al șaptelea tabel și grafic sunt prezentate datele referitoare la execuția bugetelor locale, pe regiuni de dezvoltare, pe subvențiile primite de la stat.


Vedem că n anul 2005 față de 2004 la fiecare există creștere din care cel  mai mare este la județul Harghita 103,5 care nseamnă că cel mai multe subvenții a primit de la stat județul Harghita n anul 2005. La anul 2006 față de 2005 există și niște scăderi din cel mai mare este la județul Harghita, care ste un lucru foarte interesant, pentru că n anul 2005 județul Harghita a primit cel  mai multe subvenții, iar n anull 2006 el a primit și cel mai mic. Există și creștere la județele Alba, Brașov și Sibiu.

Concluzii finale

După părerea mea situația financiară a Romniei este foarte slabă n comparație cu țările din Uniunea Europeană, referitor la veniturile oamenilor, subvențiile, alocațiile trimise de stat sunt puține, observăm din datele de mai sus.
Observ că există o creștere la situația financiară, de exemplu la masa monetară este o creștere de la an la an, s-a nființat mai multe asigurări private și există o creștere la veniturile regiunilor de dezvoltare. Există și scădere n schimbării cursului de schimb ale principalelor valute (dolar, euro) de la an la an.




Bibliografie:
***bnr.ro
***insse.ro
***regielive.ro
Marketing financiar-bancar: suport de curs, Cluj-Napoca, 2006.
Lazăr Dumitru: Marketing financiar-bancar, Editura Universităţii „Dimitrie Cantemir” Trgu-Mureş, 2001.
Vorzsak Almos: Marketingul serviciilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica