referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Marcarea marfurilor - proiect

Categoria: Referat Marketing

Descriere:

Marcarea este un mijloc de identificare a produselor si de onformare a consumatorilor. De aceea, presupune o serie de elemente de identificare a produsului si de informare a consumatorului...

Varianta Printabila 


1 Grup Scolar Industrial               Comerciant Vanzator
   ‘’VICTOR JINGA”
           Sacele-Brasov     
                   
                                   

            





          MARCAREA MARFURILOR







Anul scolar: 2007  -    2008

            




TEMA PROIECTULUI

•     Marcarea mărfurilor
-    Să se studieze importanta, rolul si functiile mărcilor;
-    Să se analizeze clasificarea, simbolurile marcări, continutul si formele mărci;
-    Să se intocmească un studio de caz privind Marcarea ecologică a unui produs.


 


Argumentarea proiectului

•    Proiectu cuprinde două părtii:
-    prima parte cuprinde partea teoretică a lucrări cu cele cinci capitole in care am prezentat importanta si rolul marcării in activitatea comercială.
-    in partea a doua a lucrări m-am orientat la un Studiu de caz privind “Marcarea ecologică” cu privire la un produs cât si a unor obiective precise de protejare a mediului inconjurător.






















Cuprins



Tema proiectului ………………………………………………………. .pag.2.
Argumentarea proiectului …………………………………………. pag.3.
1.Introducere ………………………………………………………….... pag.5.
2.Marca: definitie si rol …………………………………………….. pag.6.
    1.2. Definirea mărcii …………………………………………... pag.6.
    2.2. Rolul mărcii ………………………………………………….. pag.7.
3.Semne folosite ca mărcii
si cerinte referitoare la mărci …………………………………... pag.10.
        1.3. Semne folosite ca mărci……………………………. pag.10.
    2.3. Cerinte referitoare la marci …………………….. pag.13.


































 






1. Introducere

Marca este un element important in strategia comerciala  a unei firme, deoarece permite identificarea ofertei agentului economic respectiv si diferentierea acesteia in raport cu concurenta. Pe de alta parte, marca ofera consumatorilor posobolitatea de a se orienta spre produsele de calitate superioară, puse la dispozitia lor de catre producatorii care si-ai castigat deja un renume pe piata. Considerata deseori ca fiind bunul cel mai pretios al unei intreprinderi, marca serveste atat producatorului, cat si consumatorului.
 Marca este definita in Lgea nr.84/1998 privind  marcile si inicatiile geografica astfel:
Marca este un semn succestibil de reprezentare grafica, servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei personae fizice sau juridice, de cele apartinand altor personae.
In literature de specialitate exista si definitii care pun accentual nu numai pe caracterul distinctive al marcii, ci sip e garantarea unei calitatii constante pentru produsele respective.


 2. Marca : definitie si rol



1.2. Definirea mărcii
        
 Marca reprezinta un semn distinctive menita să diferentieze produsele si serviciile prin garantia unei calitati superioara si constante, semn succestibil de a forma, in conditiile legii, obiectul unui drept exclusive, care apartine categoriei drepturilor de proprietate industriala.
    Prin urmare:
•    marca este un semn distinctive, care permite unui personae fizice sau juridice sa distinga produsul sau serviciile de cele ale concurentilor oferind garantia unei calitati superiorare, constante.
•    mrca reprezinta o garantie privind calitatea produselor si serviciilor la cares se refera: ea are scopul sa dea incredere clientului in cea cer priveste calitatea produselorsi serviciilor in cauza.
•    marca poate forma obiectul unui drept exclusive, adica poate fi protejata, prin inregistrarea ei de către organismul national de specialitate in conditiile legii (in România acest organism este Oficiul de Stat pentru Investitii si Marci- OSIM)



2.2.Rolul marcari        
             
          Rolul marcii este foarte bine determinat in perioada actuala intrucat contribuie, pe de o parte, la identificarea produsului si diferentierea acestuia fata de produsele concurente si pe de alta parte, garanteaza un nivel calitativ constant pentru consumatori, comunica o serie de informatii despre produs facand si reclama acestuia.
Conform definiţiei date în legea 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane (fizice sau juridice) de cele aparţinând altor persoane; marca nu reprezintă produsul ca atare, incluzând în sfera largă a produselor şi serviciile, ci semnul asociat produsului, astfel că, atunci când există mai multe produse identice sau similare, pe baza semnului asociat, cumpărătorul să-l poată alege pe cel care corespunde cel mai bine cerinţelor sale şi să-l cumpere.
Rezultă din cele arătate că, pornind chiar de la definiţie, una din funcţiile de bază ale mărcii o reprezintă funcţia de identificare, marca servind cumpărătorului în recunoaşterea unui produs/serviciu sau a unor produse/servicii anume dintr-o mulţime de alte produse/servicii identice sau similare; de exemplu, pe baza mărcii asociate, nu va fi dificil pentru nimeni să recunoască un autoturism DACIA de un autoturism OLTCIT (produs similar din punct de vedere al soluţiei constructive, dar cu aspect exterior diferit) dar şi de un altul RENAULT 12 (produs identic din punct de vedere al soluţiei constructive şi al aspectului exterior); în mod similar,  sub mărcile “CONNEX” şi “ORANGE” sunt oferite de către doi furnizori de servicii, activităţi similare, dar deşi serviciile sunt similare, pe baza celor două denumiri, consumatorul le recunoaşte şi, chiar dacă prin marcă nu ştie (întotdeauna) furnizorul, el poate să îşi aleagă (prin marcă) serviciile, şi implicit furnizorul acestora, care I se par “cele mai potrivite”.
Sunt însă - şi nu puţine cazuri - în care numele comercial (împreună cu sau fără sigla asociată) este înregistrat ca marcă; în acest caz, în afară de funcţia de identificare, marca îndeplineşte şi funcţia de indicare a sursei de provenienţă, pe baza mărcii cumpărătorul ştiind care este producătorul care a pus pe piaţă produsul respectiv; “TRACTORUL” şi “FIAT”, de exemplu, sunt şi mărci dar sunt şi nume comerciale, pe baza acestor nume consumatorul ştiind, în mod direct, şi cine este producătorul/furnizorul produselor/serviciilor sub marcă.
Sunt şi cazuri în care diferiţi comercianţi îşi înregistrează una sau mai multe mărci şi vând sub aceste mărci produse realizate de diferiţi producători; în acest caz comerciantul devine garantul satisfacerii exigenţelor cumpărătorului, de această dată funcţia de indicare a sursei având ca subiect comerciantul şi nu producătorul. Rezultă că, într-un sens mai larg, funcţia de indicare a sursei de provenienţă, îndeplinită de marcă, are ca subiect (arată cumpărătorului cine) persoana (fizică sau juridică) care şi-a asumat responsabilitatea satisfacerii anumitor exigenţe ale consumatorului.
Având în vedere că cele două funcţii ale mărcilor se manifestă numai în activitatea de comerţ, putem vorbi de funcţia comercială a acestora, cele două funcţii, de identificare (sau de diferenţiere a produselor identice sau similare) şi de indicare a sursei de provenienţă reprezentând cele două căi de manifestare a funcţiei comerciale.
    Analizând diferitele funcţii ale mărcii, într-un studiu al AIPPI (Asociaţia Internaţională pentru Protecţia Proprietăţii Industriale) se arăta că marca are în primul rând o funcţie de identificare şi abia apoi o funcţie de indicare a sursei de provenienţă.
Marca posedă în plus funcţii economice, care variază în funcţie de utilizarea specifică şi de tipul de marcă, printre funcţiile economice putând fi amintite:
    * funcţia de calitate,
    * funcţia de publicitate,
        * funcţia de concurenţă.

Pentru a înţelege funcţia de calitate a mărcii ar trebui plecat de la constatarea că cineva devine un cumpărător fidel al unui anumit produs dacă, după ce a cumpărat ( la recomandarea cuiva care l-a testat în prealabil, ca urmare a unei reclame sau, pur şi simplu, întâmplător) o dată un produs, acesta a corespuns exigenţelor prin nivelul de calitate (de exemplu, prin raportul performanţă / preţ) folosirea ulterioară a produsului confirmându-i această calitate, el nu numai că va cumpăra în continuare acest produs dar îl va recomanda şi altor consumatori; în timp ce produsele de calitate determină creşterea reputaţiei mărcii, lipsa de calitate a acestora contribuie la deprecierea mărcii.
    Constatăm din cele arătate că funcţia de calitate are două componente: funcţia de comunicare (prin marcă cumpărătorul primeşte informaţii despre calitatea produsului) şi funcţia de reputaţie: marca, asociată produselor a căror calitate se conservă sau se îmbunătăţeşte în timp, devine larg cunoscută segmentului de public vizat pentru produsele cărora marca respectivă li se aplică, sau, cu alte cuvinte devine notorie; sunt însă şi mărci care îşi capătă “notorietatea” în sens negativ, pentru lipsa de calitate a produselor cărora marca le este asociată.
    Uneori, în cucerirea pieţei, poate mai important decât produsul în sine, este ambalajul acestuia (şi am arătat că ambalajele pot fi protejate ca mărci tridimensionale) dar şi marca (verbală, figurativă, combinată) prin mesajul pe care i-l transmite cumpărătorului. Atâta timp cât o marcă este atractivă iar ulterior, după ce a început să aibă o anumită reputaţie, este uşor de reţinut şi de recunoscut, ea însăşi devine un suport de reclamă pentru produsul care o poartă.
Pe de altă parte, utilizând marca, se poate face o publicitate susţinută produselor care poartă această marcă, facilitând cumpărătorului contactul cu produsul şi scurtând timpul în care marca capătă o anumită reputaţie.
    Rezultă din cele arătate că, o altă funcţie importantă a mărcii o reprezintă funcţia de publicitate; şi această funcţie se bazează pe funcţia de comunicare a mărcii: marca transmite cumpărătorului informaţii succine asupra calităţii produsului.
    Aşa cum am arătat, funcţia de publicitate nu se poate substitui funcţiei de calitate, ea având doar rolul de a scurta timpul în care începe să se manifeste funcţia de calitate şi, pe baza acesteia, marca să dobândească o anumită reputaţie.
    În sfârşit, o altă funcţie economică importantă a mărcii o reprezintă funcţia de concurenţă: investind în calitate (menţinerea în timp a anumitor caracteristici tehnice ale produselor, readucerea rapidă în stare de funcţionare şi la parametri a produselor/serviciilor care, accidental, s-au defectat) şi publicitate producătorii şi distribuitorii impun pe piaţă anumite mărci, astfel că, în condiţiile unor caracteristici tehnice similare, cumpărătorul va prefera produsele purtând o marcă cunoscută sau familiară (obişnuit cu ea în urma unei publicităţi chiar agresive); cum produsele sunt identice sau similare, rezultă că în acest caz concurenţa se realizează prin marcă, funcţiile de calitate şi de publicitate susţinând funcţia de concurenţă.
Chiar dacă, pentru ca marca să-şi îndeplinească funcţiile de calitate şi de publicitate, sunt necesare cheltuieli, prin creşterea cantităţii de produse vândute şi a preţului de vânzare (cumpărătorul plăteşte nu numai pentru funcţiile produsului - respectiv pentru valoarea de întrebuinţare a acestora, dar şi pentru încrederea că performanţele produsului nu sunt fluctuante de la exemplar la exemplar şi că sunt stabile în timp) creşterea şi consolidarea renumelui unei mărci are ca efect creşterea profiturilor obţinute de către utilizatorul mărcii.

    

3.Semne folosite ca mărcii si cerinte referitoare la mărci


1.3 Semne folosite ca mărci

a).  NUMELE DE MARCA


Numele unor persoane sau pseudonime, nume istorice, denumiri geografice; pot aparea si ca semnaturi.
       Exemple: Chanel, Gilette, Christian Dior, Ford, Atlantic

Denumiri din vocabularul curent sau inventate:
Acestea trebuie sa fie de fantezie, sa aiba rezonanta placuta pentru a fi usor de receptionat si de memorat.
       Exemple:-Trident
                      - Bunica
                      - Poiana
                      - Ariel
                      - Cocolino
                      - Omo
                      - Rolex
                      - Ariel

Marcile care sugereaza calitatea produsului sau anumite caracteristici de calitate, destinatia acestuia, se impun mai  usor publicului, sunt usor de retinut si au perspectiva
comerciala.

  Exemple:
 * marcile de autoturisme: Jaguar, Pantera sugereaza rapiditate, silentiozitate, confort
  *  marcile Excelent, Elite, Lux  sugereaza calitatea superioara;
  * marca Miss Sporty   sugereaza tinerete, sportivitate,   miscare


 b). CIFRELE SI LITERELE

Se folosesc alaturi de numele de marca si semnifica varianta modelului, anul  aparitiei, o caracteristica de calitate.

Exemple:
BMW 745, BMW 749
     Mercedes CL55, Mercedes E350
     Porsche 911
            Audi A6, Audi A8
          Peugeout 207
Peugeot 206
       
 c). SIGLA

Reprezinta o prescurtare cu ajutorul initialelor, a unor nume, unor firme sau a unor denumiri, facilitand citirea, pronuntarea si memorarea acestora.

Exemple:
 CK (Calvin Klein), XL(Xavier Laurent);
 BMW (Bayerische Motoren Werke)
 IBM (International Bussines Machine);
 MEX (Mobexpert).


d). REPREZENTARI GRAFICE

Reprezentarea grafica a numelui de marca:
 embleme
 vignete
 peisaje
 desene
 sigilii


Emblemele unt semne cu valoare simbolica prin care producatorul poate sugera obiectul sau de activitate, calitatea produsului, pe care o promoveaza.
se folosesc in acest sens figuri geometrice, reprezentari din lumea animala sau vegetala, obiecte, personaje etc.

Exemple:   Puma
                  Lacoste

Vignetele
Sunt combinatii de linii drepte, curbe, incadrari

Exemple :  Adidas
                  Mercedes
                  Rebook
       
e). CULOAREA

Poate fi asociata numelui de marca.

Exemple:

    Galben - culoarea marcii Kodak
    Verde – culoarea marcii Connex
    Violet – culoarea marcii Milka
    Portocaliu – culoarea marcii Orange

        
f). FORMA PRODUSULUI SAU AMBALAJULUI (DESIGN-UL)

Este mai rar utilizata ca marca.
Exemple: forma ambalajului bauturilor racoritoare Fanta, Coca- Cola, Ciocolata ,Toblerone


g). MARCA SONORA

Este folosita pentru servicii

Exemplu: semnalele posturilor de radio


 2.3. Cerinte referitoare la mărci

    

   
1 Pentru a fi competitivă, o marcă trebuie să indeplinească mai multe cerinte cum ar fi:
 să fie uşor de pronunţat,
 să fie uşor de reţinut,
 să fie uşor de reprezentat,
 să fie atractivă în ceea ce priveşte aspectul şi pronunţia,
 să sugereze cumpărătorului caracteristicile şi calitatea bunurilor pe care urmează să le cumpere (şi care au asociată această marcă),
 să difere de mărcile produselor similare (pentru a nu crea confuzie în rândul consumatorilor),
 să poată fi fixată cu uşurinţă pe produsele pe care urmează a se utiliza,
 să îndeplinească condiţiile legale pentru a putea fi înregistrată şi protejată.



    4. Elemente de marcare si forme de marcare

Marcarea este un mijloc de identificare a produselor si de onformare a consumatorilor. De aceea, presupune o serie de elemente de identificare a produsului si de informare a consumatorului.

    Elemente de identificare a produsului:
•    denumirea produsului;
•    denumirea fabricii producatoare, marca de fabrica;
•    calitatea produsului;
•    numarul standardului sau al normei tehnice;
•    data fabricatiei, termenul de valabilitate;
•    cantitatea ambalata.

Elemente de informare a consumatorului:
•    compozitia chimica a produsului;
•    conditii de pastrare;
•    indicatii de utilizare;
•    conditii de intretinere etc.




Prezentarea elementelor mentionate se face prin urmatoarele forme de marcare:

•    eticheatrea, inclusive etichete litografiate;
•    imrimare pe bandelore litografiate;
•    imprimare pe ambalaje de hartie, carton, materiale plastice,materialecomlexe;
•    litografiere pe ambalaje de hartie superioara;
•    stantare pe ambalaje metalice, din sticla, mase plastice;
•    stantare si pirogravare pe lemn.




5. Etichetarea mărfurilor

2.5. Elemente de definire

Eticheta reprezintă un mijloc de identificare a produselor, de informare simplă şi rapidă a consumatorilor, de educare a acestora, de înlesnire a operaţiilor comerciale, dar şi de promovare a produselor pe piaţă. Se considera ca eticheta, ca mijloc de informare a consumatorilor asupra produselor isi are origina in practica farmaceutica si in nevoia alchimistilor d a-si diferantia produsele chimice
       

    3.5. Etichetarea si inscriptionarea produselor alimentare

    Etichetarea produselor alimentare este reglementata pe plan international, deoarece are un rol essential in protejarea consumatorilor. Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius, care-si desfasoara activitatea sub egida FAO/OMS/PUND, a elaborat o serie de reglementari, cu character de recomandare.
    In baza recomandarilor FAO/OMS/PUND,se cunosc drepturile consumatorilor:
      * dreptul la satisfacerea nevoilor fundamentale;
      * dreptul la protectie prin sisteme legislativesi de securitate impotriva produselor si serviciilor care pun in pericol sanatatea sau viata;
      * dreptul la informarea corecta si complecta asupra caracteristicilor calitative si conditiilor de folosire a produselor alimentare siserviicilor;
       * dreptul la despagubire pentru prejudiciile aduse de alimente si servicii necorespunzatoare;
       * dreptul la instruire si educatie.

Orice produs alimentar ambalat trebuie sa fie etichetat.
Etichetele se aplica pe suprafata ambalajului si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii privitoare la informarea cumparatorului:
- tara in care a fost fabricat si ambalat produsul;
- denumirea produsului;
- numele firmei producatoare;
- norme de calitate specifice;
- Ingrediente continute;
- aditivi sau alte substante adaugate;
- termenul de valabilitate;
- conditiile specifice de pastrare.



Denumirea comerciala a produsului alimentar trebuie sa fie:
* in concordanta cu natura produsului.
De exemplu:
       - "lacto"-indica prezenta laptelui;
       - "fructo"-indica prezenta fructelor;
* sigla nu trebuie sa fie in dezacord cu continutul produsului.
De exemplu:
       - nu se admite desenul unei ovine pe un produs din lapte de vaca;
        - nu se admite desenul unei albine pe mierea artificiala.
Pe ambalajele produselor alimentare destinate persoanelor carora le sunt necesare diete speciale pentru varsta, boli sau alte motive se vor mentiona, in plus, indicatiile si precautiile de folosire a acestora.



1.3.5.Sisteme de omologare, certificare, marcare si autorizare a productiei

Pentru fabricarea produselor alimentare, acestea trebuie sa detina licenta de fabricatie de la Ministerul Agriculturii si Alimentatiei.
Activitatile pentru care este necesara licenta de fabricatie sunt cele de domeniul producerii de:lapte si produse lactate, carne si produse din carne, peste si produse din peste, paine si produse de morarit si panificatie, zahar si prooduse zaharoase, uleiuri si grasimi vegetale alimentare, bauturi racoritoare, conserve din legume si fructe, vin, bere, spirt, bauturi alcoolice si drojdie de panificatie.
Licenta de fabricatie se acorda:
* agentilor economici (persoane juridice);
* asociatiilor familiale sau persoanelor fizice pentru productia de bauturi alcoolice si racoritoare (pentru celelalte tipuri de productie alimentara nu exista obligatia detinerii licentei de fabricatie).
In vederea obtinerii licentei de fabricatie sunt necesare:
* documentele de constituire si functionare a societatii;
* autorizatia sanitara de functionare;
* autorizatia sanitar-veterinara;
* avizul Ministerului Sanatatii pentru fiecare produs;
* fisa unitatii;
* specificatia tehnica sau standardul elaborat si aprobat conform normelor in vigoare;
* schema tehnologica de fabricatie;
* instructiunile tehnologice de fabricatie;
* fisa cu privire la pregatirea de specialitate a personalului.

Licentele de fabricatie a produselor alimentare se acorda pentru fiecare produs in parte si sunt netransmisibile.

2.3.5. Termenele de valabilitate

Termenul de valabilitate, inscriptionat pe produs, este durata de timp in care produsul alimentar nu capata propretati nocive pentru consumator, in cazul in care este pastrat in conditii corespunzatoare.
Folosirea de produse cu termen de valabilitate depasit este sanctionata de legislatia sanitara, intrucat exista risc de imbolnavire a consumatorilor.
Inscriptionarea termenului de valabilitate:
* se face pe fiecare ambalaj precizand:
- data fabricatiei si data expirarii;
- data fabricatiei si durata de timp cat se mentine valabilitatea.
De exemplu: 5ianuarie 2007-valabil 12 luni;
- doar data expirarii.



Stabilirea termenului de valabilitate
Se face de catre producator, pe raspunderea acestuia, prin colaborare cu unitati de cercetare si laboratoare specializate, dupa experimentari prealabile.
Se interzice prelungirea termenului de valabilitate expirat, prin reetichetarea sau reambalarea produselor.

3.3.5. Falsificarea alimentelor

Falsificarea alimentelor reprezinta adaosul oricarei substante intr-un produs alimentar, cu scopul mascarii unor defecte sau al conferirii unor propretati pe care nu-l justifica prin originea si compozitia sa.
Exemple:
* utilizarea carnii alterate dupa spalarea cu otet sau condimentarea excesiva: mirosul si gustul de alterat dispar, dar nocivitatea ramane;
* ingrosarea smantanii cu faina (se poate pune in evidenta cu o picatura de tinctura de iod; iodul da cu amidonul o coloratie albastra a produsului).
Consumatorul trebuie sa fie informat cu privire la continutul produsului.

4.3.5. Sisteme de management al calitatii

Produsele alimentare realizate in tara sau cele importate, supuse unui proces tehnologic, trebuie:
* sa aiba o compozitie si calitate care sa nu constituie un pericol pentru organismul uman, din punct de vedere fizic, chimic, microbiologic, toxicologic, parazitologic sau al nivelului de radioactivitate;
* sa asigure ca materiile prime si materialele corespund conditiilor prevazute de standarde, caiete de sarcini, specificatii tehnice, norme sanitare, sanitar-veterinare, si de protectie a mediului in vighoare;
* sa aiba aditivi, substante straine si microorganisme numai in limita admisa de Ministerul Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei;
* sa asigure verificarea calitatii produselor alimentare in toate fazele de fabricatie, incepand cu materia prima si pana la obtinerea produselor finite, cat si pe timpul depozitarii acestora.Controlul calitatii se face prin organele de control tehnic al producatorului;
* la receptia materiei prime si materialelor sa se ceara certificatele de calitate si sa se verifice daca performantele stabilite in acestea sunt la nivelul parametrilor inscrisi in standarde si in alte norme de calitate;
* sa fie varificate la receptie in laboratoarele proprii ale agentilor economici, iar in cazul in care acestea nu au dotarea specifica, in laboratoare neutre, specializate, autorizate sau acreditate.
Supravegherea si controlul activitatii agentilor economicii care desfasoara activitati in domeniul productiei alimentare se fac de catre imputerniciti ai Ministerului Sanatatii, Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, cu colaborarea asociatiilor de protectie a consumatorilor.
Imputernicitii au urmatoarele drepturi:
* sa interzica livrarea de catre producatori, pentru comercializare, a produselor alimentare care:
- pot periclita sanatatea sau viata consumatorilor, datorita deficientelor calitative, confirmate prin documente oficiale emise de organisme de specialitate;
- sunt interzise consumului prin reglementari in vigoare;
- sunt confirmate ca falsuri sau substituiri;
- au termenul de valabilitate expirat;
* sa dispuna oprirea temporara a fabricatiei sau prestarilor de servicii pentru motivele de mai sus;

* sa dispuna oprirea temporara a comercializarii marfii pentru ca aceasta:
- nu are certificate de conformitate cu standardele nationale sau alte acte normative in vigoare;
- nu indeplineste caracteristicile calitative;
- nu prezinta elemente de identificare;
- produsele nu au fost remediate in termenii. corespunzatori sau au fost remediate necorespunzator.
Nerespectarea prevederilor legale privind transportul, receptionarea, depozitarea, prelucrarea si comercializarea produselor alimentare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda.

    

4.5. Elemente de etichetare si inscriptionare a produselor nealmintare

În ceea ce priveşte etichetarea produselor  textile, H.G. nr. 332/2001 privind etichetarea produselor textile destinate populaţiei defineşte eticheta astfel: „Orice text scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi, după caz, instrucţiuni de utilizare, spălare sau călcare şi care însoţeşte produsul prezentat consumatorilor pentru vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia; eticheta poate avea înscrise sau ataşate suplimentar sigle sau alte însemne ecologice, precum şi elemente de publicitate, cu respectarea prevederilor legale”.
În cazul etichetării produselor textile este foarte important să se indice modul de întreţinere al acestora, conform unor simboluri internaţionale.
În ceea ce priveşte produsele cosmetice, Direcţia Consiliului Uniunii Europene 76/768 din 1976, referitoare la produsele cosmetice, prevede ca eticheta acestora să cuprindă În mod obligatoriu:
-    numele şi adresa fabricantului, comerciantului, exportatorului;
-    ţara de origine;
-    masa netă;
-    termenul de valabilitate exprimat astfel: „a se utiliza de preferinţă înainte de...........”;
-    modul de utilizare;
-    elemente de identificare a lotului;
-    lista ingredientelor în ordine descrescătoare a cantităţilor.
Eticheta încălţămintei se face individual, pe unitate de produs, şi presupune înscrierea obligatorie a mărfurilor pentru părţile componente: partea superioară exterioară(faţă), părţile interioare şi talpa. Este reglementată de H.G. nr. 26/i998.
Simbolurile pentru părţile componente ale încălţămintei:
Natura materiilor prime din care sunt obţinute părţile componente ale încălţămintei:



Pe lângă elementele de marcare prezentate, pe etichetă sau pe ambalajul produsului este inscripţionat şi codul de bare. Codul cu bare simbolizează caracterele numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe.
Informaţiile cuprinse în coduri se referă la:
- elementele de identificare ale produsului: denumirea produsului, denumirea fabricii producătoare sau marca de fabrică, cantitatea ambalată;
- preţ;
- caracteristici de calitate ale produsului.
Datele codificate în sistemul „cod cu bare” sunt citite prin metoda lecturii optice cu ajutorul unui echipament informatic numit „scanner”.
Acesta presupune existenţa unor case de marcat electronice, prevăzute cu dispozitive de citire optică, conectate la calculator.
Interpretarea informaţiilor codificate este imposibilă pentru consumatori.
De aceea informaţiile referitoare la termenul de valabilitate, foarte importante pentru consumatori, sunt reprezentate clar pe etichete sau imprimate pe ambalaj.
De asemenea, şi alte elemente de identificare a produsului şi de informare a consumatorului sunt prezentate clar pe etichete sau în documentele care însoţesc produsele.


1.4.5. Eticheta electronică

Pe scurt EEG este un afişaj electronic al preţului, parte a unui sistem de preţuri electronice, folosit în magazinele retail (hypermarchet, supermarket, magazine discount, cash&carry)
1. Introducere
Termenii de identificare automată şi captură automată a datelor se referă la tehnologiile care realizează transferul direct al datelor de identificare de pe obiect într-un calculator sau într-un sistem controlat de un microprocesor fără a se utiliza în acest sens o tastatură sau un periferic similar. Multe din aceste tehnologii au redus la minim sau chiar nu necesită implicarea factorului uman în cadrul procesului de preluare a datelor.
Sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru colectarea informaţiilor în aplicaţii din ce în ce mai mult pentru colectarea informaţiilor în aplicaţii din cele mai variate domenii: industrie, comerţ, transporturi, sănătate, poştă etc.
Aplicaţiile din industrie vizează atât aprovizionarea cu materii prime şi materiale cât şi procesul efectiv de producţie. Aplicaţiile din domeniul aprovizionării includ recepţia materiilor prime şi materialelor, sortarea şi depozitarea acestora, gestiunea stocurilor etc. Aplicaţiile din domeniul producţiei includ monitorizarea comenzilor şi a stadiilor de execuţie, gradul de utilizare al maşinilor, pontajul muncitorilor etc.
Aplicaţiile comerciale ale sistemelor automate de identificare şi captură a datelor vizează în principal controlul operaţiilor de depozitare şi distribuţie, gestiunea stocurilor şi a vânzărilor din magazine, etc.
În domeniul transporturilor sistemele automate de identificare şi captură a datelor servesc la urmărirea containerelor, a vagoanelor de cale ferată, a camioanelor etc.
Aplicaţiile din domeniul sănătăţii servesc la identificarea pacienţilor, la sortarea şi gestiunea stocurilor de medicamente, materiale sanitare, reactivi, sânge.
În domeniul poştal sistemele automate de identificare şi captură a datelor sunt utilizate la sortarea rapidă a corespondenţei şi coletelor.
Alternativa la sistemele automate de identificare şi captură a datelor o constituie colectarea şi introducerea manuală a informaţiilor. Metoda de colectare şi introducerea manuală a datelor prezintă următoarele dezavantaje:
Apariţia erorilor atât în timpul înregistrării informaţiilor pe hârtie cât şi la introducerea lor în calculator. Rata medie a erorilor la introducerea manuală a datelor este de o eroare la 300 de caractere; pentru comparaţie valoarea specifică codurilor de bare liniare este de o eroare la 800000 caractere, iar în cazul codurilor de bare matriciale de o eroare la 6000000 caractere.
Durata relativ ridicată a operaţiei de colectare şi introducere a datelor. Dacă la sistemele automate de identificare şi captură a datelor preluarea informaţiilor se realizează aproape instantaneu colectarea manuală a datelor necesită un anumit interval de timp pentru ca acestea să fie înregistrate pe hârtie şi ulterior introduse în calculator. Viteza înregistrată în cazul scrierii de mână a documentelor este de 5-7 caractere/secundă şi poate ajunge la maxim 10-15 caractere/secundă în cazul introducerii datelor de la tastatură. În schimb sistemele automate de captură a datelor sunt capabile să citească sute de caractere/secundă.
Colectarea manuală a datelor solicită permanent atenţia operatorilor; implicit cresc costurile asociate cu forţa de muncă, fiind necesară o micşorare a volumului de muncă per operator pentru a se obţine o acurateţe ridicată în procesarea datelor.
Aceste deficienţe sunt eliminate efectiv când este folosită identificarea şi captura automată a datelor.
Aproape toate tehnologiile de identificare automată au la bază 3 componente principale, care constituie totodată şi paşi parcurşi secvenţial în cadrul proceselor de captură automată:
Codificarea informaţiei. Un cod este un set de simboluri sau semne ce reprezintă caractere alfanumerice. Când datele sunt codificate, caracterele sunt transformate într-un cod ce poate fi interpretat doar de maşini (la majoritatea tehnologiilor informaţia codificată nu poate fi citită de observatorul uman). O etichetă sau un tag conţinând datele codificate este ataşată produsului, pentru a permite identificarea sa ulterioară.
Citirea informaţiei codificate este realizată cu ajutorul unui scanner sau a unui cititor; acesta transformă informaţia citită într-un semnal electric.
Decodificarea informaţiei este efectuată de un dispozitiv numit decodor. Acesta transformă semnalul electric în informaţie binară din care extrage în final datele iniţiale.
Există o multitudine de tehnologii ce stau la baza sistemelor automate de identificare şi captură a datelor. De exemplu, numai în grupa codurilor de bare (ce reprezintă în prezent tehnologia cu cele mai variate aplicaţii) au fost inventate peste 250 de simbologii.


2.4.5.Tehnologii actuale


Tehnologiile utilizate la identificarea şi captura automată a datelor pot fi clasificate în funcţie de principiul ce stă la baza achiziţiei de date în următoarele 6 mari grupe:
Tehnologii optice. Cea mai mare parte a acestor tehnologii utilizează simbolurile grafice  cu un contrast ridicat astfel încât să poată fi interpretate cu uşurinţă de un cititor optic. Din această grupă de tehnologii fac parte codurile de bare unidimensionale şi bidimensionale, recunoaşterea optică a caracterelor.
Tehnologii magnetice. Acestea au la bază stocarea informaţiei codificate prin magnetizarea unui suport, respectiv citirea magnetizării remanente a suportului şi refacerea informaţiei iniţiale, într-un mod similar celui în care sunt înregistrate pe bandă şi redate sunetul şi imaginea. Din această grupă fac parte:
Tehnologii pe bază de bandă magnetică folosite la cardurile bancare, cartelele de acces la metrou, carduri de fidelitate, cartele personale de acces la diferite servicii etc.
Tehnologii de recunoaştere a caracterelor tipărite cu cerneală magnetică folosite pe scară largă de către bănci pentru procesarea cecurilor.
Tehnologii pe bază de unde electromagnetice. La aceste tehnologii transferul de informaţii între cititor şi tag-urile în care sunt stocate datele se realizează prin unde electromagnetice. Cea mai reprezentativă tehnologie din această grupă este cea de identificare cu unde de radiofrecvenţă.
Tehnologii utilizând circuite integrate (cipuri). Acestea au la bază mici cipuri (circuite integrate) înzestrate cu memorie semiconductoare, capabilă să păstreze informaţia codificată. Cipurile sunt montate pe mici cartele din material plastic (de regulă, de dimensiunea unei cărţi de credit), fiind de aceea cunoscute sub numele de cartele inteligente (smart carduri), cartele cu cip sau cartele cu circuit integrat. Cartelele cu cip pot fi recunoscute cu uşurinţă după contactele aurii care asigură conexiunile fizice între cip şi echipamentul de citire. Ele sunt utilizate în domeniul bancar sub formă de carduri, în telefonia mobilă sub formă de cartele SIM etc.
Tehnologii biometrice. Acestea utilizează o serie de particularităţi ale organismului uman pentru a identifica în mod unic, absolut şi sigur un individ. Cele mai cunoscute tehnologii sunt: recunoaşterea vocală, analiza amprentei digitale şi scanarea retinei.
Tehnologii pe bază de atingere. Stau la baza ecranelor sensibile la atingere (touch-screen) ale unor dispozitive precum agende electronice, PDA-uri etc. Introducerea informaţiilor se realizează prin simpla atingere a suprafeţei ecranului ce este dotat în acest sens cu senzori.
Nu toate aceste tehnologii pot fi utilizate în cadrul sistemelor electronice de identificare a mărfurilor. Cel mai bine se pretează codurile de bare şi tehnologiile bazate pe identificarea cu unde de radiofrecvenţă.

 







Marcarea ecologica a produselor si ambalajelor



In ultima perioada de timp au crescut preocuparile organismelor guvernamentale si neguvernamentale de a institui anumite sisteme de marcare ecologica a produselor pentru a preveni deteriorarea mediului inconjurator la actiunea unor produse a caror caracteristici au influente nefaste asupra apei, solului si aerului, fie in timpul utilizarii, fie dupa consum, sub forma de deseuri care nu sunt biodegradabile. In Germania s-a introdus pentru prima data (1978) un sistem de marcare ecologica a produselor, denumit “Blue Angel” ca urmare a presiunii exercitate de consumatori. Sistemul este patronat de Asociatia Federala a Mediului (FEA) care decide daca un produs indeplineste criteriile de protectia mediului, putand sa fie inscris in catalogul “Blue Angel” si sa i se aplice marca de produs ecologic.La testarea produsului din punct de vedere ecologic participa atat organisme ale statului (Institutul pentru securitatea produsului si marcare), in colaborare cu FEA, cat si Organizatia Consumatorilor pentru testarea calitatii.In Germania s-a introdus, tot pentru prima data (1990) si sistemul de marcare ecologica a ambalajelor, denumit “Der Grune Punkt” care are ca scop gestionarea si finantarea colectarii si reciclarii produselor.
 

Sistemul german de marcare ecologica a fost preluat si de alte tari europene precum: Franta, Anglia, Danemarca si Olanda. Sisteme de marcare ecologica similare s-au introdus in Canada, denumit “Environmental Choise”, in Japonia care a instituit “Eco-Mark”, in tarile europene nordice (Norvegia, Suedia, Finlanda si Islanda), coordonate de un consiliu.
Sistemul comunitar de marcare ecologica
In UE s-a infiintat Sistemul Post Plus care are ca obiectiv sa valorifice prin reciclare, reutilizare si incinerare cu recuperare de energie, 80% din deseurile de ambalaje.Prin reglementarea Consiliului UE din 1992 s-a urmarit introducerea unui sistem comunitar de marcare ecologica, care sia propus ca scop principal promovarea produselor care au un impact mai redus asupra mediului pe tot ciclul sau de viata. In acelasi timp, sistemul are in vedere si informarea corecta a consumatorului din tarile membre UE in legatura cu performantele ecologice ale produselor care se comercializeaza pe piata comunitara.Sistemul comunitar se aplica tuturor produselor, inclusiv celor importate in tarile membre UE din diverse tari. Aceste produse trebuie sa fie conforme cu reglementarile comunitare referitoare la protectia vietii, a mediului inconjurator si a sanatatii oamenilor si animalelor.Sistemul comunitar de marcare ecologica este conceput ca un sistem voluntar si descentralizat. Dreptul de aplicare a marcii este de competenta unui organism national, infiintat in acest scop, in toate tarile membre UE.Produsele care au un grad de poluare potential sunt supuse unor analize pe toate etapele ciclului de viata, incepand cu proiectarea si pana la reintegrarea lor in natura sau valorificarea lor dupa utilizare. La analizarea produselor se iau in considerare urmatoarele aspecte ecologice: poluarea solului, a apei si a aerului, efectele deseurilor rezultate in urma folosirii, nivelul zgomotului, consumul de energie si de resurse naturale, precum si impactul ambalajelor asupra mediului. Stabiliarea criteriilor ecologice, specifice fiecarei grupe de produse, se face de catre comitetele nationale de atribuire a marcii, forumul consultativ de la Bruxelles care cuprinde reprezentanti ai industriei, comertului, organizatiile consumatorilor, organizatiilor ecologice si de un Comitet de reglementare, format din specialisti din fiecare tara membra in UE.In UE s-au adoptat marci ecologice si pentru produse si ambalaje reciclabile. Astfel, pentru cele reciclabile se pun marcile din figura de mai jos, in cazul in care produsul sau ambalajul contine hartie sau carton reciclat utilizat.* Simbolul grafic cel mai des folosit este bucla lui Mobius.
 
* Corespondenta cifrelor este:
•    1 = PET (polietilena tereftalat);
•    2 = HDPE (polietilena de inalta densitate);
•    3 = V (vinil, inclusiv policlorura de vinil);
•    4 = LDPE (polietilena de joasa densitate);
•    5 = PP (polipropilena);
•    6 = PS (polistiren);
•    7 = OTHER (alte materiale plastice, inclusiv multistratificate).
Marcarea ecologica a aerosolilor, a caror ambalaje prezinta exploziilor, se face cu marca prezentata mai sus prin care se atrage atentia consumatorilor ca produsul respectiv nu contine freoni (CFC). Din 1995 s-a interzis folosirea freonilor in aerosoli, cu exceptia unor aerosoli medicali.
Marcarea ecologica europeana este cea mai importanta si se aplica pe produsele alimentare, textile, hartie, detergenti, vopsele, produse electrocasnice si electronice etc. Semnificatia marcii este impactul redus al produsului sau ambalajului acestuia asupra mediului, incepand cu faza de proiectare si pana la faza postconsum.
 
Perioada pentru care este atribuita este de 3 ani, dupa care producatorul trebuie sa isi reinnoiasca cererea. Marcarea ecologica face obiectul standardelor ISO 14.000.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica