referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Norma juridica ca norma sociala

Categoria: Referat Marketing

Descriere:

Este îndeobste cunoscuta sarcina de socializare pe care, atât prin caracterul punitiv, cât si prin cel educativ, o presupune jurisprudenta. De aceea, este firesc ca, deopotriva cu caracterul juridic, sa se manifeste si caracterul social al unei norme...

Varianta Printabila 


1 Norma juridica ca norma sociala

Este îndeobşte cunoscută sarcina de socializare pe care, atât prin caracterul punitiv, cât şi prin cel educativ, o presupune jurisprudenţa. De aceea, este firesc ca, deopotrivă cu caracterul juridic, să se manifeste şi caracterul social al unei norme.
În termeni formali, socializarea este procesul prin care individul îşi interiorizează normele grupului în care trăieşte.
Din momentul naşterii, copilul este supus unor norme care îi modelează personalitatea. Fiecare cultură determină un set de influenţe care variază foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate să funcţioneze eficient, membrii săi trebuie să-şi însuşească acelaşi model cultural. Oamenii sunt controlaţi în special prin socializare, astfel încât aceştia să-şi joace rolul conform modelului impus prin habitudini şi preferinţe.
Fiecare persoană trebuie să înveţe să îndeplinească anumite roluri în societate în conformitate cu statutul pe care îl are.
Acest proces de socializare începe din copilărie, când se formează o anumită atitudine faţă de rolurile şi statusurile aferente. În procesul de socializare, fiecare individ se raportează la mediul social, la sistemul normativ al societăţii şi, în cursul dezvoltării sale ontogenetice prin mai multe etape ale cunoaşterii, interiorizării şi transformării în motive a propriului comportament, a cerinţelor practicii sociale, a regulilor de conduită, precum şi a diferitelor valori sociale.
Procesul de formare şi de afirmare socială a individului este caracterizat prin raportarea personalităţii sale la societate, la sistemul normativ şi valoric al acesteia.
Însuşindu-şi anumite reguli juridice, odată cu aspectul punitiv al acestora, omul îşi creează anumite constructe personale, înglobând şi regulile de conduită şi existenţă impuse de norma juridică. Astfel, chiar în absenţa iminenţei pedepsei, omul totuşi acţionează în conformitate cu regulile însuşite şi adânc întipărite în gândirea lui, conştiinţa lui şi sistemul lui de valori.
Apariţia fiinţei raţionale, a lui Homo sapiens, a pus această fiinţă într-un raport multiplu: raportul  cu natura, raportul cu ceilalţi (raportul social), raportul cu sinele (raportul omului cu sine însuşi), raportul cu propriile sale creaţii materiale şi spirituale, raportul cu propria istorie personală şi socială, raportul cu divinitatea şi destinul. Pentru fiecare fiinţă umană aceste rapoarte rezultate dintr-o privire analitică asupra vieţii, constituie un singur “pachet” problematic, fiecare tip de raport având o pondere mai mare sau mai mica faţă de întregul “ pachet” [1].
Potrivit bilanţului de până acum al istoriei, călăuzit de raţiune, omul a dovedit că se poate situa deasupra ”înţelepciunii naturii” tocmai pentru că si-a făurit un statut uman. În perimetrul acestui statut au apărut, însă, absurdităţile comportamentului uman. Din acest motiv, pentru a menţine raporturile interumane în echilibru, omenirea a fost obligata sa adopte reglementări şi  norme de comportament cărora să li se subordoneze ea însăşi. Dacă echilibrele din lumea naturala se realizează în mod spontan, fără intenţii şi fără scopuri, echilibrele din lumea umana se realizează pe baza unor reglementari ai căror autori sunt oamenii înşişi. Toate aceste reglementari poartă sigiliul umanului, atât în bine, cât şi în opusul binelui.
Aceste reglementări compun sfera normei sociale, conaturale raţiunii umane. Este vorba de tot ceea ce ţine de moralitate, culturalitate, într-un cuvânt de civilizaţie umană. Societatea umană, cea de ieri şi de astăzi, este structurată esenţialmente tocmai pe normele sociale unanim recunoscute de toţi oamenii, având un caracter de universalitate.
Dar pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, în decursul timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementării raporturilor dintre individ şi societate. Norma juridică apare ca instrumentul de aplicare precisă, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.
Normele sociale nu se situează in afara timpului. Ele depind de parametrii care determină şi configurează colectivităţile umane din punct de vedere cultural, economic, al structurilor sociale, etnic, religios, demografic, al contactelor cu alte comunităţi, al organizării administrative, al puterii militare, al modului în care o comunitate sau alta priveşte problemele libertăţii, din punct de vedere al ponderii diferitelor generaţii în structura comunităţii etc. In fapt, toate articulaţiile, de orice gen, ale societăţii sunt implicate în profilul ei juridic şi toate aceste articulaţii sunt mobile istoric, trec prin prefaceri mai mult sau mai puţin lente, îşi modifică implicările reciproce şi, ca rezultat final, influenţează conţinutul şi dimensiunile problemelor etice ale comunităţii.    
O adevărată forţă de presiune asupra persoanei este mediul şi ”modelele” sale îndreptate spre o bună formare morală dezirabilă social sau spre una negativă, antisocială. Numărul acestor modele este extrem de mare si se revarsă ca un adevărat torent asupra fiinţei umane.
Norma juridică, paradoxal, este constrângătoare şi, în acelaşi timp, permisivă, încercând prin aceasta să realizeze un echilibru între nevoile individului şi cerinţele sociale.
Atât problemele teoretice ale dreptului, cât şi funcţionarea sa şi gradul de satisfacere prin drept a ordinii sociale, pe de-o parte,  şi aspiraţiei subiective de dreptate, pe de altă parte sunt acum în societatea umană de cea mai strictă actualitate.
În România comunistă [2] au existat uneori dificultăţi în asimilarea normelor juridice ca norme sociale. O schemă ideologică simplistă, plecând de la teoria relaţiilor economice a lui Marx, decreta ca bază a societăţii relaţiile economice de producţie, restul nefiind decât suprastructura. Dacă trebuie legislaţie, aceasta este necesară numai pentru a satisface economicul, dar nu întregul economic, nu totalitatea acestor relaţii, ci numai relaţiile “de producţie”, nu şi relaţiile de consum, nu şi acele relaţii economice care constau în producţia de idei, în reproducţia forţei de muncă prin învăţământul de toate gradele, în reproducţia stării de sănătate, în producţia de valori în toate ramurile culturii şi în toate domeniile - de exemplu servicii, schimb de mărfuri, etc. – care determină standarde de viaţă şi de civilizaţie ale populaţiei.
De-a lungul timpului, obsesia primatului relaţiilor economice - din care pe planuri derizorii se găseau cele amintite mai sus - au avut efecte nocive asupra ideilor de drept şi justiţie. Astfel, oamenii politici şi conducătorii administraţiei priveau cu dispreţ ideea că raporturile sociale sunt raporturi de drept. Sub “tutela” dreptului se găsesc însă toate domeniile sociale şi fireşte, cele economice şi cele politice. Legea este cea care decide care sunt limitele în care poate să opereze orice factor de conducere.

1 “Absenţa dreptului din cadrul unor raporturi umane în care el ar fi putut exista şi influenţa, prin regulile sale, conduitele umane, l-a determinat pe J. Carbonnier [3] să se oprească asupra acestui aspect şi să elaboreze «ipoteza nondreptului » .
Nondreptul este un fenomen marcat de inexistenţa dreptului în domenii în care s-ar fi impus prezenţa sa. Deci, nondreptul nu se confruntă cu dreptul injust sau cu subdreptul, acesta din urmă înţeles ca produs al unor categorii sociale, sau al unor subculturi.
J. Carbonnier introduce distincţia între nondreptul ca un dat social şi nondreptul ca o alegere individuală.” [4]
În lucrarea lor “Sociologie juridică”, N. Popa, I. Mihăilescu şi M. Eremia atrag atenţia asupra delimitării ce trebuie făcută între fenomenele juridice şi fenomenele sociale care nu sunt generate de vreo normă juridică:
“Percepţia juridică a realităţii impune, ca un prim pas, identificarea fenomenelor juridice, demarcaţie ce permite să stabilim nu doar domeniul de acţiune al dreptului în societate, dar şi corelaţiile care se manifestă între drept şi alte sfere normative ce acţionează în societate. Dincolo de spaţiul normativ juridic se constituie alte componente ale normativităţii sociale, iar pe de altă parte se derulează comportamente sociale ce nu interesează sfera normativă.
Faţă de aceste distincţii şi în funcţie de criteriul juridicităţii, se poate realiza următoarea distincţie:
a)    a)     fenomene juridice;
b)    b)     alte fenomene care implică normativitatea socială;
c)    c)     fenomene şi fapte sociale.
Această clasificare tine cont şi de locul şi rolul fenomenelor pentru organizarea de drept a societăţii, de modul de impunere a comportamentelor în societate, de interesul pe care îl reprezintă, de prezenţa sancţiunii şi tipul acestei sancţiuni, de finalitatea socială sau de scopul evocat.
Este important de relevat că fenomenele juridice comportă permanente interferenţe cu celelalte fenomene sociale – UBI SOCIETAS IBI IUS – că, fără valorificarea acestor interferenţe, dreptul nu s-ar putea realiza deplin. [5]   
Între cele două norme – norma juridică şi norma socială nu există raporturi de supraordinare sau subordonare, ci, mai degrabă, putem vorbi de echivalenţă a acestora, ambele fiind pattern-uri ale gândirii umane. Normele juridice guvernează întreaga viaţă socială, în felul acesta fiind ordonată întreaga viaţă a polis-ului. Ele sunt prezente la toate nivelurile societăţii, determinând un anumit tip de conduită – zoon politikon, aşa cum bine ilustra un mare filosof antic, Aristotel. Fără această normă juridică, omul n-ar mai exista ca fiinţă socială şi, implicit, ca fiinţă raţională superioară.
“Societatea civilă” nu este corect înţeleasă de acel care şi-o închipuie ca o societate în care legea, norma, autoritatea instituţională sunt abrogate. Dimpotrivă, “societatea civilă” nu are sens decât prin complementaritate cu societatea instituţionalizată şi guvernată de supremaţia legii. În plus, însă, “societatea civilă” este o necesitate şi devine o realitate atunci când instituţionalizarea şi legiferarea nu depăşesc limite prin care libertatea socială şi personală sunt lezate în mod abuziv, când interesul privat nu este recunoscut ca fiind complementar cu acel colectiv.
“Organizarea societăţii prin intermediul dreptului se sprijină pe valorile consacrate de societate, dintre care dreptul recunoaşte unele ca fiind valori juridice. Dreptul evocă metamorfoza valorilor sociale în valori juridice, dar consacră totodată şi sistemul valorilor ce provin numai din sfera dreptului.” [6]
Perfecţionarea continuă a sistemului juridic se concretizează, aşadar, prin elaborarea unor norme moderne cu un pronunţat caracter social, care să tină seama de permanentele transformări la care este supusă societatea şi viaţa socială.  
 Multe societăţi tind mai mult sau mai puţin spre un stat de drept, adică spre statul în care norma juridică este corect întemeiată, este suficientă fără a fi redundantă, este inteligent interpretată, statul în care justiţia este o reală putere fără a se constitui într-o aristocraţie orgolioasă şi pedantă în care conştiinţa publică devine solidar ostilă delincvenţei.





[1] Podgorecki, A. – “Law and Society”, Editura “Routledge and Kegan Paul”, Londra, 1971
 [2] Bădescu, Ilie – ”Istoria sociologiei”, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994
 [3] Jean Carobnnier (n. 1908), profesor la Facultatea de Drept din Poitiers (1937-1955), unde a predat dreptul civil şi a fost decan, apoi la Facultatea de Drept din Paris (1955-1976), unde a predat dreptul civil şi sociologia juridică. Civilist, legiuitor, sociolog, istoric, teolog şi moralist, este de asemenea etnolog, antropolog, psiholog, om de ştiinţă, om de acţiune; este un spirit universal. Autor de marcă, cu contribuţii esenţiale în domeniul sociologiei juridice.
 [4] Voinea, Maria – “Sociologie generală şi juridică”, Editura “Sylvi”, Bucureşti, 2000
 [5] Popa, Nicolae; Mihăilescu, Ioan; Eremia, Mihail – “Sociologie juridică”, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2000
 [6] idem

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Banciu, Dan – “Controlul social şi sancţiuni sociale”, Editura “Victor”, Bucureşti, 1999
Bădescu, Ilie – ”Istoria sociologiei”, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994
Boudon, Raymond; Besnard, Philippe; Cherkaoui, Mohamed; Lécuyer, Bernard-Pierre (coordonatori) – “Dicţionar de sociologie”, Editura “Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1996, colecţia “LAROUSSE”
Ciucă, Valerius-M. – “Lecţii de sociologia dreptului”, Editura Polirom, Iaşi, 1998, colecţia “Collegium”
Podgorecki, A. – “Law and Society”, Editura “Routledge and Kegan Paul”, Londra, 1971
Popa, Nicolae; Mihăilescu, Ioan; Eremia, Mihail – “Sociologie juridică”, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2000
Voinea, Maria – “Sociologie generală şi juridică”, Editura “Sylvi”, Bucureşti, 2000
Voinea, Maria – “Sociologie juridică”, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti, 1993
Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr (coordonatori) – “Dicţionar de sociologie”, Editura “Babel”, Bucureşti, 1993
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica