referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Romania si conflictul chino - sovietic

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Avansarea tezelor privind coexistenţa paşnică, consacrată ca linie generală a politicii sovietice, şi abandonarea dogmei referitoare la inevitabilitatea războiului, nu puteau decât să neliniştească pe liderii chinezi...

Varianta Printabila 


1           Pentru a putea nţelege poziţia Partidului Muncitoresc Romn faţă de conflictul sovieto-chinez, trebuie mai nti să cunoaştem şi să nţelegem care au fost cauzele declanşării acestui „divorţ”.
          Una din primele cauze ale polemicii sovieto-chineze a fost Congresul al XX-lea al P.C.U.S., ţinut la Moscova n perioada 17-24 februarie 1956. Denumit şi „Congresul destalinizării”, impactul acestuia şi dezvăluirile crimelor lui Stalin au variat n lumea comunistă de la o ţară la alta, depinznd n fiecare caz de caracteristicile naţionale şi de situaţia politico-economică.
          n ţările comuniste europene efectul a fost contradictoriu. Pentru Iugoslavia, stimularea apropierii dintre Tito şi Hruşciov, de fapt dintre Iugoslavia şi U.R.S.S., ncepuse din 1954.
          n Polonia şi Ungaria, unde existaseră agitaţii ncă din 1955, Congresul a mărit ruptura ce exista la nivelul eşaloanelor superioare ale acestor partide şi a ncurajat elementele liberale-reformiştii, de tipul Gomulka (Polonia) şi Nagy (Ungaria) care au simţit direcţia n care pornise noua politică sovietică. Urmarea, evenimentele din octombrie 1956 din Polonia şi noiembrie 1956 din Ungaria.
          n ţările unde conducerea de partid nu a fost serios ameninţată, liderii s-au aliniat formal poziţiei Kremlinului, păstrnd n acelaşi timp, un control strns asupra reformelor şi năbuşind orice opoziţie, aici se nscrie şi situaţia Partidului Muncitoresc Romn.
          Printre conducătorii comunişti europeni, cei care s-au simţit cel mai direct ameninţaţi de deciziile Congresului al XX-lea al P.C.U.S. şi de reconcilierea sovieto-iugoslavă, au fost cei ai Albaniei. Poziţia de rezistenţă faţă de „noul curs” şi de dezvăluirile făcute de Hruşciov era cu att mai dură cu ct regimul albanez se sprijinea pe un sistem ale cărui baze erau ostilitatea fanatică faţă de Iugoslavia şi dictatura internă.
          A-i cere lui Enver Hodja, conducătorul Partidului Muncii din Albania, să renunţe la aceste pietre unghiulare ale comunismului albanez nsemna a-i cere să se sinucidă din punct de vedere politic.
          Reacţia Beijingului la deciziile Congresului al XX-lea au fost mult mai nuanţate dect cele ale Tiranei.
          Fără a-i nfrunta deschis pe sovietici, Mao Zedong dorea să reamintească acestora că vremurile n care Kremlinul putea să exercite un fel de dominaţie autocritică monocefală asupra mişcării comuniste internaţionale, erau apuse.
          Sovieticii nu au reuşit să rezolve criza provocată de destalinizare, este vorba Polonia şi Ungaria, 1956, dect cu acordul şi sub presiunea Chinei. Acest fapt, puţin remarcat n epocă, va avea o importanţă capitală pentru evoluţia ulterioară a lumii comuniste. Conducătorii ţărilor comuniste, cei ai diverselor partide (comuniste) nu mai erau ţinuţi ntr-o supunere absolută faţă de Moscova. Ei aveau de acum nainte, n caz de divergenţe, posibilitatea unui recurs: Beijing.
          Avansarea tezelor privind coexistenţa paşnică, consacrată ca linie generală a politicii sovietice, şi abandonarea dogmei referitoare la inevitabilitatea războiului, nu puteau dect să neliniştească pe liderii chinezi.
          Atitudinea reţinută a U.R.S.S. n timpul celei de-a doua crize taiwaneze , din 1958, şi vizita lui Hruşciov n S.U.A., n 1959, incitau China la adoptarea unei politici originale, acompaniată de o justificare ideologică.
          ncepnd cu anul 1960, divergenţele sovieto-chineze şi vor muta accentul pe schimbul de scrisori dintre cele două partide, n care şi expuneau punctul de vedere şi criticau „dogmatismul” chinez sau „şovinismul de mare putere” sovietic. Desigur nu lipsesc n această perioadă, 1960-1964, ntlnirile, fie n cadrul unor congrese ale unor partide comuniste, fie n cadrul consfătuirilor partidelor comuniste şi muncitoreşti sau al organizaţiilor militare şi economice, Tratatul de la Varşovia şi C.A.E.R., unde China avea calitatea de observator.
          Primul eveniment public al disputei sino-sovietice este considerat a fi Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Romn, 20-25 iunie 1960, de la Bucureşti. Impresia generală lăsată de Congres a fost că s-a dorit salvgardarea unităţii mişcării comuniste, demonstrată de „Comunicatul cu privire la ntlnirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti”, 24 iunie 1960, care confirmă tezele Declaraţiei şi a Manifestului Păcii de la Moscova din 1957.  Mai mult, Hruşciov a acceptat propunerea chineză de a se organiza o conferinţă internaţională a partidelor comuniste şi muncitoreşti, după modelul celei din 1957.
          Conferinţa internaţională a partidelor comuniste şi muncitoreşti a avut loc la Moscova, ntre 10 noiembrie - 3 decembrie 1960.
          Delegaţia chineză condusă de Deng Xiaoping, n ciuda unor critici reciproce, a acceptat să semneze comunicatul final, deşi ntre timp, sovieticii procedaseră la retragerea experţilor sovietici din China, iulie 1960, provocnd grave dificultăţi economice acesteia.
          După Conferinţa din noiembrie - decembrie 1960, totul se desfăşoară cu rapiditate n direcţia oficializării rupturii.  Competiţia pentru conducerea lagărului comunist a devenit deschisă şi activă, fiecare dintre cele două state dispunnd deja de aliaţi declaraţi şi siguri. Prin excluderea celui mai fidel susţinător al Chinei, Albania, Hruşciov realizează la 27 octombrie 1961, marea schismă a mişcării comuniste.
          După discursul incendiar al lui Enver Hodja, ţinut la Conferinţa de la Moscova din noiembrie 1960, relaţiile sovieto-albaneze s-au răcit tot mai mult. n aprilie 1961, Moscova anunţă suspendarea ajutorului economic acordat Tiranei, urmată n decembrie 1961 de neconvocarea Albaniei la reuniunea C.A.E.R. de la Varşovia. Acelaşi lucru se va ntmpla şi n cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, 3-4 august 1961.
          Excluderea Albaniei pune capăt precauţiilor luate pentru mascarea, faţă de inamic, a „discuţiilor ntre partidele şi ţările frăţeşti”. Astfel, de-a lungul anului 1962, conflictul chino-sovietic este un permanent subiect de discuţie pe plan internaţional. Mai multe evenimente din cursul acestui an vin să adncească contradicţiile dintre cei doi giganţi ai comunismului.
          n primul rnd, conflictul de frontieră chino-indian, din octombrie-noiembrie 1962 , care a revelat, spre indignarea liderilor chinezi, faptul că India devenise principalul aliat al U.R.S.S. n Asia.
          Aproape simultan, intervine n octombrie 1962, binecunoscuta „criză a rachetelor”, amplasate din iniţiativa lui Hruşciov n Cuba. n faţa atitudinii intransigente a preşedintelui Kennedy, sovieticii vor ceda şi vor desfiinţa dispozitivul nuclear, n schimbul angajamentului S.U.A. că nu vor ataca noul membru al blocului comunist, Cuba. Această „cedare” este viu criticată de China, Uniunea Sovietică devenea astfel „trădătoarea idealurilor revoluţiei mondiale”.
          Polemica sovieto-chineză continuă n iarna anilor 1962-1963 şi se caracterizează printr-o dispută verbală fără precedent.
          Cu toate acestea, o ultimă tentativă de conciliere are loc chiar la nceputul anului 1963. La 21 februarie 1963, Hruşciov propune organizarea unei conferinţe chino-sovietice pentru soluţionarea disputelor, principiu care este acceptat de China la 9 martie 1963.
          n vederea ntlnirii, Beijingul publică la 14 iunie 1963 un document intitulat: „Propuneri privind linia generală a mişcării comuniste internaţionale”, n 25 de puncte. Aceste puncte, dezvoltate n document, reiau principalele argumente ale tezei P.C.Chinez din 1956.
          Replica C.C. al P.C.U.S. nu se lasă aşteptată, 14 iulie 1963, din care rezultă că poziţiile celor două state rămn inconciliabile.
          Diferitele iniţiative ale celor două tabere din lunile şi anii următori nu fac dect să amplifice diferendul. Un exemplu, raportul lui Suslov, februarie 1964, ce reuneşte acuzaţiile sovietice aduse Beijingului. După destituirea lui Hruşciov, octombrie 1964, eforturile noii conduceri sovietice de a ncerca o unitate de acţiune n privinţa mişcării muncitoreşti şi a relaţiilor internaţionale rămn zadarnice.
          Deşi polemica sovieto-chineză a produs o oarecare confuzie n rndul militanţilor şi a afectat „blocul” socialist n relaţiile internaţionale, totuşi ea a activat reflecţia ideologică şi a stimulat experienţele.
          Poziţia Romniei şi n special a Partidului Muncitoresc Romn faţă de polemica sovieto-chineză a fost percepută ca fiind situată de pe o a treia poziţie, adică aceea a asigurării unităţii mişcării comuniste.
          Totuşi, dacă urmărim evoluţia evenimentelor care au ca punct central „divorţul” sovieto-chinez n perioada 1960-1964, constatăm că Bucureştiul a avut două etape ale politicii sale. Mai nti perioada 1960-1962: Congresul al III-lea al P.M.R., iunie 1960; Consfătuirea partidelor comuniste şi muncitoreşti de la Moscova, nov.-dec. 1960; Congresul al XXII-lea al P.C.U.S., oct.-nov. 1961 unde s-a comportat ca un fidel aliat al Moscovei.
          n cadrul Consfătuirii reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările membre C.A.E.R., care a avut loc la Moscova, 6-7 iunie 1962,  s-au propus, de către sovietici prin intermediul polonezilor, „Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale socialiste a muncii”, la acestea adăugndu-se criza rachetelor din Cuba, oct.-nov. 1962, care au determinat conducerea de la Bucureşti să-şi schimbe atitudinea faţă de Moscova şi, totodată, faţă de conflictul sovieto-chinez.
          A doua etapă corespunde perioadei 1963-1964: opoziţia n cadrul C.A.E.R.-ului faţă de crearea unor organisme economice suprastatale; reluarea relaţiilor cu Albania n 1963, după ngheţul dictat de U.R.S.S. n 1961; apropierea de Iugoslavia şi de China; publicarea unor fragmente din Scrisoarea n „25 de puncte” din 14 iunie 1963 a C.C. al P.C. Chinez, fără a primi aprobarea Kremlinului şi, n final, Declaraţia din aprilie 1964.
          Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Romn, 20-25 iunie 1960, care a avut loc la Bucureşti, a fost primul eveniment public al disputei sino-sovietice.
          Gheorghe Gheorghiu-Dej va urmări atent n perioada următoare mersul relaţiilor sovieto-chineze.
          n 1958, propaganda chineză pune deja n circulaţie categoria „revizionism contemporan”, care nominaliza conducerea iugoslavă, dar viza conducerea sovietică.
          n octombrie 1959, o delegaţie importantă condusă de Emil Bodnăraş, se va deplasa n China pentru a participa la festivităţile prilejuite de a 10-a aniversare a proclamării R.P. Chineze.  Cu această ocazie, delegaţia romnă avea sarcina de a lua la faţa locului pulsul relaţiilor sovieto-chineze, care ncepuseră să se deterioreze. Din informarea prezentată de Emil Bodnăraş Biroului Politic al C.C. al P.M.R. la ntoarcerea n ţară, rezultă că partea romnă nclina către sovietici, această susţinere avnd un dublu substrat. Pe de o parte conducerea de la Bucureşti dorea să-şi arate fidelitatea faţă de Moscova, ca urmare a retragerii trupelor sovietice din Romnia n 1958, iar pe de altă parte interesele economice ale ţării noastre erau mai bine reprezentate de politica de coexistenţă paşnică, promovată de Hruşciov, dect politica de confruntare ntre sisteme politice diferite promovată de Mao Zedong.
          Poziţia conducerii de la Bucureşti de susţinere a Moscovei, se va menţine şi n perioada următoare, n cteva momente importante: iunie 1960, cu ocazia ntlnirii de la Bucureşti a liderilor ţărilor socialiste la Congresul al III-lea al P.M.R., Consfătuirea de la Moscova, noiembrie 1960 precum şi la Congresul al XX-lea al P.C.U.S. din octombrie 1961.
          De aici rezultă că loialitatea Partidului Muncitoresc Romn faţă de Uniunea Sovietică era de netăgăduit, dar acesta nu simpatizase niciodată din toată inima politica lui Hruşciov.  
          Partidul Muncitoresc Romn nu s-a alăturat Partidului Comunist Chinez nu pentru că nu voia sau nu era tentat să condamne „hegemonismul”, sovietic, ci dimpotrivă, pentru că urmărea să se elibereze n practică de acest hegemonism, dar cu minim de riscuri.
          Corespondenţa dintre cele două partide comuniste – P.C.Chinez şi P.C.U.S., ntre 1960-1964, era cunoscută de toate partidele comuniste, mai puţin cel iugoslav şi apoi cel albanez, fiind trimise copii ale acestora. Astfel, conducerea Partidului Muncitoresc Romn era la curent cu evoluţia conflictului sovieto-chinez.
          ntre 10-25 noiembrie 1960, are loc la Moscova Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti, la care au participat 81 de partide. Printre problemele discutate au fost şi cele ale dezvoltării internaţionale contemporane şi ale mişcării comuniste: pacea, democraţia, independenţa naţională, socialismul. n final s-a adoptat Declaraţia partidelor comuniste şi muncitoreşti şi Apelul adresat popoarelor lumii ntregi.   
          La consfătuire, delegaţia romnă a fost condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej. După cuvntările pe care N.S. Hruşciov şi Deng Xiaoping le-au ţinut, unde evident au existat păreri opuse asupra ctorva probleme: coexistenţa paşnică, războiul, dezarmarea, la care s-a adăugat şi intervenţia foarte dură a delegaţiei albaneze, Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat mai nti punctul de vedere al P.M.R. la cuvntările reprezentantului sovietic şi a celui chinez.
          Delegaţia romnă era pregătită, astfel să intervină n favoarea reconcilierii, dar nu a fost necesar vreun demers expres. Reţine atenţia faptul că dacă prima sa intervenţie Gheorghiu-Dej a expus la modul pozitiv poziţiile P.M.R. faţă de subiectele dezbătute, poziţiile identificndu-se cu poziţiile marii majorităţi prezente, n cea de-a doua intervenţie, acesta a formulat critici doar cu privire la atitudinea delegaţiei chineze, nvinuind-o de nchipuirea că deţine monopolul adevărului şi de nepăsarea faţă de posibila scindare a mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale.
          Ulterior acestui eveniment, de-a lungul a patru ani, evoluţia relaţiilor romno-chineze a intrat ntr-o nouă fază, pe care am putea-o numi de tranziţie. Dacă din punct de vedere economic, China n această perioadă fiind afectată de severe calamităţi naturale şi de ambiţia de a rambursa Uniunii Sovietice toate datoriile, schimburile comerciale romno-chineze nregistrează n 1961 o reducere de 30%, anul următor nregistrează o uşoară creştere, iar din punct de vedere politic are loc o modificare treptată a dialogului dintre conducătorii romni şi liderii chinezi, ntre atitudinea Partidului Muncitoresc Romn şi a Partidului Comunist Chinez, ntre Republica Populară Romnă şi Republica Populară Chineză. Ea are ca fundal agravarea, ca amploare, acuzaţii şi riscuri a disputei sovieto-chineze.
          Efectele acestei consfătuiri asupra conducerii de la Bucureşti s-au manifestat prin prudenţă, acest lucru fiind demonstrat prin impunerea unei cenzuri asupra materialelor de propagandă chineză care soseau n ţară.
          Un punct important al divergenţelor chino-sovietice l constituie Congresul al IV-lea al Partidului Muncii din Albania, 13 - 20 februarie 1961.
         
1 Comitetul Central al P.M.R. a trimis o delegaţie formată din Ştefan Voicu şi Isac Martin, membri ai C.C. al P.M.R. şi Gh. Velcescu, ambasadorul Romniei n R.P. Albania.
          La acest Congres s-a văzut clar departajarea susţinătorilor P.C.U.S. şi ai P.C. Chinez, 13 delegaţii: U.R.S.S., Romnia, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, R.D.G., Mogolia, Franţa, Italia, Cuba, Austria, Norvegia - pe linia Declaraţiei de la Moscova, iar 8 partide pe linia chineză: Albania, China, Coreea de Nord, Indonezia, Malaezia, Birmania, Thailanda şi Vietnam.
          Programele economice declanşate de China, precum şi cele culturale: „marele salt”, „comunele populare”, „revoluţia culturală”, erau atent urmărite de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
          Acţiunile n forţă ntreprinse de Uniunea Sovietică faţă de China, la care s-au raliat partidele fidele Moscovei, ntre care şi P.M.R., sunt continuate şi n 1961. Sunt vizate mai nti Albania - retragerea ajutorului economic, lichidarea bazei militare de submarine de la Vleor, urmată n final de ruperea relaţiilor diplomatice cu Tirana. Consecinţe – retragerea Albaniei din C.A.E.R. şi Tratatul de la Varşovia.
          Pentru China, principala acţiune a constat n retragerea sau mai degrabă n neinvitarea delegaţiei acesteia la viitoarele şedinţe ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
          Atitudinea rezervată a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej faţă de tezele sovietice pronunţate la Congresul al XXII-lea al P.C.U.S., 17-31 octombrie 1961, nu lăsa să se ntrevadă apariţia unor schimbări n relaţiile romno-sovietice.
          La nceputul anului 1962, se constată o intensificare a schimbului de scrisori dintre P.M.R. şi P.C. Chinez, legat de divergenţele acestuia din urmă cu P.C.U.S.
          Relaţiile P.M.R. cu P.C.U.S. ncep să se răcească. Vizita oficială a lui N.S. Hruşciov n Romnia, perioada 18-25 iunie 1962,  a fost un prilej pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej de a-şi manifesta spiritul de independenţă tot mai accentuat, pe plan politic, diplomatic şi economic- faţă de „marele frate”.
          Anterior vizitei lui Hruşciov n Romnia, la Moscova avusese loc Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi muncitoreşti ale ţărilor membre C.A.E.R., 6-7 iunie, la nivelul primilor secretari ai Comitetelor Centrale şi şefilor de guverne din aceste ţări. Aici s-au adoptat „Principiile fundamentale ale diviziunii internaţionale socialiste a muncii” ca bază pentru ntocmirea unui Program eficient de perspectivă al colaborării economice a ţărilor din C.A.E.R.
          Anul 1963 aduce o schimbare radicală a raporturilor romno-chineze n raport cu cele romno-sovietice. Nemulţumiţi de planurile lui Hruşciov viznd diviziunea internaţională a muncii ntre statele socialiste est- europene, comuniştii romni au văzut n politica promovată de chinezi drumul pe care-l puteau urma.
          Principii ca bizuirea pe forţele proprii şi dezvoltarea echilibrată a agriculturii şi industriei sunt idei susţinute de chinezi şi puse n practică de romni.
          ncepnd cu 1963, contactele dintre diplomaţii romni şi oficialii chinezi sunt mult mai dese şi mai „dense”. Ambasadorul romn la Beijing, D. Gheorghiu, primit la M.A.E. chinez, raporta primirea călduroasă care i-a fost acordată şi atenţia deosebită care i-a fost rezervată de către chinezi, care au ţinut să sublinieze succesele obţinute de romni.
          Acelaşi lucru este demonstrat şi de ntlnirile conducerii de la Bucureşti cu ambasadorul chinez la Bucureşti Xu Jianguo.
          n schimbul de scrisori dintre P.C.U.S. şi P.C.Chinez, Romnia a păstrat o atitudine neutră, publicnd ambele puncte de vedere. Totuşi n vara anului 1963, cnd schimbul de replici dintre cele două partide s-a ascuţit ajungndu-se la acuzaţii grave, romnii şi-au dat seama că s-a ajuns ntr-un punct nevralgic care putea să-i afecteze raporturile cu statele membre ale blocului socialist.
          La Congresul Partidului Muncitoresc Unit Polonez, noiembrie 1963, spre deosebire de luările de cuvnt ale celorlalte delegaţii care i-au atacat pe chinezi n lipsă, cuvntul rostit de Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost foarte diferit. Chinezii se declarau foarte mulţumiţi că romnii nu s-au pronunţat deschis mpotriva lor.
          Pe 17 decembrie 1963, ambasadorul R.P.R. la Beijing, Dumitru Gheorghiu a fost primit n audienţă de Liu Shaoqi. Cu această ocazie, ambasadorul nostru este informat de audienţa Ambasadei R.P. Chineze la Bucureşti, la Gheorghiu-Dej şi despre discuţiile de acolo, şi apreciază poziţia Romniei, mai ales faţă de conflictul sovieto-chinez.
          La aceasta se adaugă neparticiparea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la Congresul Partidului Socialist Unit German, de la Berlin, aniversarea lui W. Ulbricht-1963, n aprilie 1964, la mplinirea a 70 de ani a lui Hruşciov, precum şi reluarea relaţiilor diplomatice cu Albania,1963.
          Negocierile dintre China şi U.R.S.S. au fost reluate abia n 1964 şi au abordat spinosul contencios teritorial. Partea chineză avea n vedere o rectificare vastă a frontierelor dintre cele două state şi, n urma refuzului Moscovei de a accepta pretenţiile chineze, negocierile au eşuat.
          Autorităţile romne continuă să ducă politica de echilibru ntre cele două state rivale. ntre 20-23 ianuarie 1964, au avut loc, la Bucureşti tratative pentru ncheierea unui protocol cultural romno-chinez, pe mai multe domenii.
O nouă ncercare a Bucureştiului de a apropia poziţiile celor două partide are loc n februarie 1964 prin trimiterea unei scrisori celor două partide, 14 februarie 1964 C.C. al P.C.U.S. şi 18 februarie 1964 C.C. al P.C.Chinez, n vederea organizării unei consfătuiri a partidelor comuniste şi muncitoreşti. Textul scrisorii a fost trimis şi celorlalte partide comuniste şi muncitoreşti, care şi-au exprimat sprijinul pentru o astfel de iniţiativă. Din păcate iniţiativa P.M.R. nu a dat rezultate.
          Perioada noiembrie 1963 - aprilie 1964, este nsoţită de un intens schimb de scrisori ntre P.C.U.S. şi P.C.Chinez, la care participă parţial şi P.M.R. Textele acestor scrisori sunt redate n cartea semnată de Alexandru Oşca şi Vasile Popa: „Romnia, o fereastră n cortina de fier”, apărută n 1997.
          Tratativele purtate de romni şi chinezi cu ocazia celor două vizite din martie şi octombrie 1964 ale delegaţiei romne, conduse de premierul romn Ion Gh.Maurer la Beijing şi Moscova, precum şi vizita delegaţiei chineze conduse de vicepremierul Consiliului de stat chinez, Li Xiannian, 19 august 1964, la Bucureşti , au constituit acţiuni politice care au contribuit la dezvoltarea relaţiilor romno-chineze.
          Sosită la 2 martie 1964, delegaţia C.C. al P.M.R. a fost primită de către chinezi cu politeţea cuvenită. Convorbirile se desfăşoară n şase runde, ntre 3-10 martie 1964. n ultima zi, pe 10 martie 1964, delegaţia romnă are o ntrevedere cu Mao Zedong, preşedintele C.C. al P.C.C. Convorbirile ntre cele două delegaţii sunt dure, nregistrnd nu puţine momente tensionate. Ele ncep sub semnul credinţei părţii chineze că demersul romn este plănuit de sovietici şi deci nu este credibil, mai ales că romnii mpărtăşeau multe puncte de vedere ale conducerii sovietice, şi al ngrijorării părţii romne că va fi poate imposibil să convingă partea chineză de raţionalitatea ncetării polemicii publice, care aducea grave daune mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale.
          Discuţiile cu privire la ncetarea polemicii publice sau prelungirea suspendării acesteia, suspendarea care funcţiona atunci, au ocupat mare parte a timpului. Ultima convorbire, cea din 10 martie 1964, delegaţia romnă a avut-o cu Mao Zedong.
          Deşi demersul liderilor romni s-a ncheiat ntr-o atmosferă prietenească, el nu a reuşit să schimbe poziţia conducătorilor chinezi, dovadă n acest sens, a doua zi după plecarea delegaţiei romne din Beijing, mass-media chineză au reluat polemica publică.
          Reacţia corpului diplomatic din Beijing faţă de vizita delegaţiei romne n R.P. Chineză a avut interes crescnd, att din partea diplomaţilor ţărilor socialiste ct şi a celorlalţi.
          nainte de ntoarcerea n ţară, delegaţia romnă a făcut o oprire la Piţunda, Gagra, n Crimeea, la rugămintea lui Hruşciov, conform discuţiilor dintre ambasadorul sovietic şi cel romn la Beijing din 12 martie 1964.
          Pe 18 martie 1964, Biroul Politic al C.C. al P.M.R., se ntruneşte n şedinţă, unde Maurer prezintă rezultatele vizitei n China, Coreea de Nord şi Uniunea Sovietică, reluată şi n şedinţa din 30-31 martie 1964.
          Cu această ocazie s-a luat hotărrea de a lansa un nou apel către conducerile celor două partide de a nceta polemica publică.
          n faţa acestei situaţii n care a fost pus blocul comunist, conducerea de la Bucureşti ia iniţiativa organizării unei Plenare lărgite a C.C. al P.M.R., ntre 15-22 aprilie 1964.  Cu această ocazie s-a hotărt enunţarea unei Declaraţii referitoare la situaţia actuală din cadrul ţărilor blocului socialist.
          Polemica sovieto-chineză a constituit un prilej pentru Bucureşti de a ieşi de sus hegemonia sovietică şi a căuta sprijinul chinezilor.
          Astfel, la finalul Plenarei, pe 22 aprilie 1964, adopta o Declaraţie, cunoscută n istoriografie sub numele de „Declaraţia din aprilie 1964”. Titlul ei este „Declaraţia cu privire la poziţia P.M.R. n problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale”.
          Plenara din aprilie, prin Declaraţia sa a ridicat la rangul de politică de partid, independenţa şi suveranitatea naţională.  
          Politica Romniei exprimată prin această Declaraţie a fost receptată cu mare interes de către ntreaga Europă, şi n Est şi n Vest, mai puţin de unii lideri comunişti din răsăritul continentului. Presa, radioul, televiziunea abundau n ştiri şi comentarii despre cutezanţa Romniei, despre actul salutar al poporului romn care ncuraja la atitudini noi şi alte popoare.
          Conducerea de la Bucureşti a nţeles nevoia de a avea un aliat puternic pentru a ieşi de sub hegemonia Moscovei. Ea a ncercat să convingă pe liderii chinezi că Romnia poate fi o aliată a Chinei n Europa. Fără să treacă cu arme şi bagaje de partea Beijingului, Bucureştiul a ştiut să realizeze legăturile necesare pentru a-şi asigura cooperarea Chinei.
          Folosirea crizei chino-sovietice de către conducerea P.M.R. a permis o anumită detaşare faţă de directivele Kremlinului şi consolidarea conducerii de la Bucureşti şi promovarea unei politici independente.
          Ulterior, n lunile octombrie şi noiembrie au loc mai multe convorbiri romno-chineze şi romno-sovietice, la Bucureşti, Moscova şi Beijing nsă rezultatele nu au fost pe măsură, răceala dintre Beijing şi Moscova menţinndu-se n continuare, n ciuda eforturilor conducerii romne.


Bibliografie:
Ion Calafeteanu (coordonator), Istoria politicii externe romnești, Editura Enciclopedică, București, 2003.
Nicolae Ecobescu (coordonator), Relaţiile internaţionale postbelice.O cronologie diplomatică 1945-1964, Editura Politică, București, 1983.
Jean-Francois Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 pnă n zilele noastre, Editura Polirom, Iași, 1998.
Romulus Ioan Budura, Relaţiile romno-chineze. 1880-1974, București, 2005.
Dan Cătăunus, ntre Beijing si Moscova. Romnia și conflictul chino-sovietic, vol. I. 1957-1965, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica