referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Contributia lui Nicolae Titulescu la dezvoltarea relatiilor romano - latino - americane

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Titulescu îşi dă seama în perioada interbelică de schimbările care au avut loc pe scena internaţională, de apariţia, mai înainte, a fascismului italian, a nazismului, de restructurare a alianţelor politice, economice şi de apărare în Europa...

Varianta Printabila 


1           Activitatea lui Nicolae Titulescu este strns legată de politica externă a Romniei, de evoluţia relaţiilor intenaţionale interbelice si de problemele majore cu care s-a confruntat comunitatea internaţională n perioada dintre cele două războaie mondiale.
          Nicolae Titulescu s-a născut n 16 martie 1882 la Craiova n familia magistratului Ion Titulescu si a Mariei Titulescu. A urmat cursurile scolii primare „Jules Javet” si al Colegiului „Carol I” din Craiova. ntre 1900-1904 a frecventat la Paris cursurile Facultaţii de drept sub ndrumarea juristilor Marcel Planiol si Charles-Lyon Caen. n ianuarie 1905 a susţinut examenul de doctorat la Paris, primind menţiunea „Eloge”. Din 1904 pnă n 1909 a funcţionat ca profesor suplinitor la catedra de drept civil a Facultăţii de drept de la Universitatea din Iasi, iar n 1909 a fost numit profesor de drept civil la Facultatea de drept din Bucuresti.
          Nicolae Titulescu a adus n arena politicii a Romniei un intelect strălucit, cultivat la cele mai nalte cote, o gndire străfulgerată mai adesea de geniu, o perspectivă cuprinzătoare asupra rosturilor romnesti si asupra vocaţiei Romniei n lumea contemporană, un simţ al istoriei si o dăruire exemplară, n slujba marilor cauze naţionale si europene a idealurilor generoase pe care lumea si le asumase la nceput de secol.
          Nicolae Titulescu trebuie să ocupe un loc important n istoria diplomaţiei europene şi mondiale, ntruct a fost un om politic de o mare vocaţie pusă n serviciul păcii, ntr-o zonă att de conflictivă precum Balcanii, un apărător al dreptului internaţional, un bun cunoscător al relaţiilor internaţionale şi iniţiatorul relaţiilor diplomatice ale Romniei cu ţările latinoamericane.
          n perioada interbelica se situează contribuţia adusă de Nicolae Titulescu dreptului internaţional şi relaţiilor internaţionale, el afirmndu-se ca diplomat, mai ales n Marea Britanie (1921-1927), ca delegat permanent al Romniei la Societatea Naţiunilor (1920-1936) şi ca ministru de externe ntre 1927-1928 şi mai apoi, ntre 1932-1936.
           Avocat n Romnia şi doctor n drept n Franţa, Titulescu a oferit prin modul său de a gndi şi de a acţiona, noi orientări n politica externă a ţării sale, n conferinţele pe care le-a susţinut, n misiunile sale, n funcţiile pe care le-a ocupat şi n singura sa carte, editată n anii săi de exil, n versiune franceză şi engleză, cu titlul „La politique extrieure de la Roumanie”. n cartea sa, Titulescu a fost un apărător al unităţii romnilor, al integrităţii teritoriale şi al siguranţei sale.
          Ţinnd cont de istoria şi de cultura sa latină, el consideră că Romnia trebuie să aibă relaţii privilegiate cu Europa, dar a luat n seamă şi tendinţele relaţiilor internaţionale ale vremii sale, dnd o mare importanţă legăturilor diplomatice cu Europa şi, n plus, cu Uniunea Sovietică, Statele Unite, America Latină, Africa, Orientul Mijlociu şi continentul asiatic.   
          Titulescu şi dă seama n perioada interbelică de schimbările care au avut loc pe scena internaţională, de apariţia, mai nainte, a fascismului italian, a nazismului, de restructurare a alianţelor politice, economice şi de apărare n Europa.
          Pentru a proteja Romnia n faţa noilor orientări, reevaluează Mica Antantă, fondată n 1921, ca alianţă militară defensivă, din care făceau parte Romnia, Cehoslovacia şi Iugoslavia, n cazul unei posibile agresiuni din partea Ungariei sau a Bulgariei. Romnia a fost totodată membră cu drepturi depline a Pactului Balcanic, care, avnd la bază Mica Antantă, va include mai trziu, Turcia şi Grecia.
          De vocaţie pacifistă, Titulescu a militat pentru dreptul Societăţii Naţiunilor n menţinerea păcii. Nu a fost de acord cu acele guverne care au vrut să revizuiască pactul Societăţii Naţiunilor pentru că ducea la slăbirea acestui organism, căruia i-a consacrat mulţi ani din viaţa sa.
          S-a insistat pe activitatea lui Nicolae Titulescu la Societatea Naţiunilor, n calitate de apărător al intereselor naţionale ale Romniei si de campion al luptei pentru scoaterea războiului n afara legii, ca si pentru definirea agresiunii si a agresorului fără a se aborda aspecte precum: activitatea sa didactică, juridică si stiinţifică sau incercările de reluare a relaţiilor cu U.R.S.S  si colaborarea cu statele din America Latină.
          n ceea ce priveşte primele relaţii diplomatice dintre Romnia şi America Latină, precizează că relaţiile de cooperare dintre ţara sa cu guvernele latino-americane s-au stabilit odată cu crearea Societăţii Naţiunilor, n 1920.
          Legăturile dintre Titulescu şi diplomaţii şi juriştii latino-americani s-au stabilit mai ales n cadrul Societăţii Naţiunilor. El arăta că „Delegaţii din America de Sud vin la Geneva cu un ideal, acela al siguranţei colective. Acolo unde dezbaterile şi rezoluţiile de la Geneva nu mai avansează, statele din America de Sud completează opera de organizare a păcii, prin pacturi adaptate nevoilor lor, aşa cum sunt de exemplu Pactul Saavedra Lamas şi Pactele Panamericane. Prezenţa latino-americanilor la Societatea Naţiunilor, i dă acest caracter universal.”
          Atunci cnd Titulescu menţionează Pactul Saavedra Lamas, face referire la Tratatul de neagresiune şi conciliere, semnat la 10 octombrie 1933 la Rio De Janeiro de guvernele Argentinei, Braziliei, statelor Chile, Statele Unite, Mexic, Paraguay şi Uruguay.
          Acest pact poartă numele ministrului de externe argentinian Carlos Saavedra Lamas, 1880-1959, care a avut iniţiativa de a-l propune. Jurist, om politic şi diplomat, Saavedra Lamas a fost ministru de externe al ţării sale n perioada 1932-1938, iar activitatea sa a fost recunoscută la nivel internaţional n 1935, atunci cnd primeşte Premiul Nobel pentru Pace. Pactul Saavedra Lamas completează pentru americani Pactul Briand Kellogg, care aderă la renunţarea la război.
          Pactul Saavedra Lamas preconiza necesitatea organizării unui sistem permanent de conciliere n problema conflictelor internaţionale, care să ducă la prevenirea războiului, ceea ce nsemna dorinţa de a lărgi bazele cooperării n ceea ce priveşte menţinerea păcii ntre statele din America Latină, Europa şi America, n acele momente America Latină aducndu o contribuţie importantă dreptului internaţional.  
          Această apropiere s-a materializat prin aderarea Micii Antante şi a Antantei Balcanice la Pactul Saavedra Lamas, n 1934.
          Pactele Panamericane la care face referire Titulescu au fost aprobate, n calitatea lor de convenţii, de către Conferinţa Interamericană pentru menţinerea păcii, ce a avut loc la Buenos Airea, la 23 decembrie 1936. Aceste convenţii au fost n număr de 11, printre care: Convenţia pentru menţinerea, conservarea şi restabilirea păcii, Tratatul pentru prevenirea diferendelor internaţionale şi Convenţia pentru construirea autostrăzii panamericane, care a devenit realitate de cteva zeci de ani, şi astfel se poate călători pe autostradă din Canada pnă n Chile.
          Titulescu menţionează şi alte documente pentru a informa despre contribuţiile continentului nostru la dreptul internaţional. n primul rnd, este vorba despre Tratatul pentru soluţionarea pe cale paşnică a conflictelor dintre statele americane, semnat la Santiago, n 1923, cu ocazia celei de-a cincea Conferinţe Panamenricane. Acest tratat este cunoscut şi sub numele de Tratatul Gondra, un omagiu adus paraguayanului Manuel Gondra, 1871-1927, care a fost ministru de externe şi preşedinte al ţării sale. n al doilea rnd, Convenţia generală de conciliere interamericană, semnată n 1929 la Washington. Apoi, Tratatul general de arbitraj internaţional, stabilit tot la Washington, n 1929, Tratatul de la Rio de Janeiro, care mai nainte a purtat numele de Saavedra Lamas.
          Titulescu crede n anumite particularităţi ale romnilor care i apropie de latino-americani, fapt pe care l-a observat n cadrul dezbaterilor de la Societatea Naţiunilor, unde ajungeau să aibă opinii asemănătoare sau identice fără a se fi pus de acord nainte.
          El afirma: „Nu cred n rasa biologică. Dar, din ceea ce am putut să observ datorită colaborării mele cu ţările din America Centrală şi de Sud, pot să afirm că dacă, prin rasă se nţelege o anumită mentalitate, atunci cea a romnilor şi a sudamericanilor este identică, cu singura diferenţă că sudamericanul este mai tăcut dect romnul. Atunci cnd un romn este chemat să colaboreze cu un sudamerican, ţi dai seama imediat de fraternitatea care există n spirit ntre ei şi de solida prietenie care i uneşte.”
          Astfel, Titulescu, a nteles importanţa ţărilor Americii Latine pe arena internaţională si n calitatea sa de ministru de externe al Romniei, a hotărt instalarea de legatii romne n Brazilia, n 1927, Argentina, n 1928, n Mexic, Chile şi Uruguay n 1935 şi n Venezuela, n 1936.
          La 21 decembrie 1927, Titulescu a prezentat n Parlament un proiect de lege pentru crearea unei legaţii la Rio de Janeiro. Proiectul a fost votat si aprobat n aceeasi zi de Adunarea Deputaţilor. Nicolae Titulescu l-a propus pe deputatul Caius Brediceanu, pentru postul din capitala Braziliei. Printr-o telegramă, trimisă la 11 mai 1928, Caius Brediceanu arată că presedintele Braziliei Washington Luis P. de Sousa, i-si exprimă  „deosebita mulţumire pentru faptul că Romnia a nfiinţat prima sa legaţie din America de Sud n Brazilia”, totodată si dorinţa „ dezvoltării unor relaţii culturale si economice ct mai intense ntre ambele ţări”. Un alt moment important n relaţiile dintre Romnia si Brazilia, a fost susţinerea candidaturii ministrului de externe al Statelor unite ale Braziliei, Afranio de Mello Franco, la premiul Nobel pentru pace n anul 1935, acordată de Nicolae Titulescu.
      
1    A doua ţară latino-americană cu care Romnia si-a dezvoltat relaţiile diplomatice n perioada interbelică a fost Argentina. n urma acţiunilor perseverente ale lui Nicolae Titulescu, n anul 1934, Romnia si-a deschis legaţia n Argentina, iar n calitate de trimis extraordinar si ministru plenipotenţiar al Romniei n Argentina a fost numit Alexandru Buzdugan.
          ntre anii 1934-1936 a fost perioada unei sensibile apropieri, pe plan diplomatic si politic, ntre cele două ţări. Acest fapt fiind datorat n special activităţii celor doi ministri de externe, Nicolae Titulescu si Carlos Saavedra Lamas, care au acţionat pentru ntărirea colaborării ntre state n direcţia apărării  păcii si edificării unui sistem viabil de securitate colectivă.
          La 1 octombrie 1935, Romnia si-a deschis legaţia n Chile, ca urmare a eforturilor consecvente făcute de Nicolae Titulescu. Nicolae Dianu a fost numit trimis extraordinar si ministru plenipotenţiar, pe lngă guvernul chilian. Relaţiile romno-chiliene au cunoscut o atentă sprijinire din partea lui Nicolae Titulescu, acesta acordnd o mare importanţă participării statelor latino-americane la viaţa politică internaţională. Nicolae Titulescu a sprijinit n numele Romniei, ocuparea de către Republica Chile a locului atribuit Americii de Sud n Consiliul Societăţii Naţiunilor. Tot Nicolae Titulescu a reusit mpiedicarea retragerii Republicii Chile din Societatea Naţiunilor, prin oprirea campaniei de presă dusă de „Journal de Geneve” mpotriva ţărilor sud-americane.         
          Mai multe personalităţi ale vieţii internaţionale latino-americane apar n cartea pe care am adus-o deja n discuţie. Titulescu i cunoştea personal pe unii dintre ei, care locuiau n Europa, n special pe aceia care frecventau Adunările Societăţii Naţiunilor şi pe care i citează n cartea sa.
          Dintre chilieni, i menţionează pe Echiburu Enrique Villegas(1874-1934) şi pe Alejandro Alvarez (1868-1960). Villegas a fost ministru de externe al statului Chile n 1913-1914, ministru de interne, n 1913 şi mai apoi n 1915 şi delegat permanent la Societatea Naţiunilor. Ct despre Alejandro Alvarez, acesta este considerat „creatorul dreptului internaţional american şi promotorul codificării sale”. A fost secretar al Institutului American de Drept Internaţional, membru al Curţii permanente de arbitraj (Haga, 1907- 1920) şi consilier al delegaţiei chiliene la Societatea Naţiunilor. Alejandro Alvarez a publicat diverse cărţi, una dintre ele n franceză, cu titlul „Le Droit International Amricaine. Son fondement, sa nature d'aprs l'Histoire diplomatique des tats du Nouveau Monde et leur Vie Politique et Economique” (Paris, 1910). Această carte se compune din două părţi. Prima parte, tratează problema dreptului internaţional american şi cuprinde şapte capitole. Cea de-a doua parte se referă la conceptul de naţiune n dreptul internaţional american şi cuprinde patru capitole.
          Titulescu face referire şi la diplomatul din El Salvador, Jos Gustavo Guerrero (1876-1958), care a fost ministru plenipotenţiar al ţării sale la Madrid, Paris, Roma şi Vatican, ministru de externe n perioada 1927-1928 şi delegat al statului El Salvador la adunările Socierăţii Naţiunilor n perioada 1920-1930. n ndelungata sa carieră internaţională, a fost ales membru al Curţii internaţionale de justiţie, unde a fost vice - preşedinte pentru şase ani şi preşedinte, timp de 10 ani.
          Titulescu evocă şi figurile a doi argentinieni: Jos Mara Cantilo (1877-1953) şi Carlos Saavedra Lamas. Cantilo a fost ministru plenipotenţiar la Asuncin, Lisabona, Montevideo, Roma şi ministru de externe al Argentinei ntre 1938-1941.
          Carlos Saavedra Lamas a fost menţionat cu ocazia tratatului care i poartă numele. Titulescu l elogiază, „pentru spiritul său constructiv şi calităţile sale cu adevărat excepţionale, care a făcut din Argentina un cămin al dreptului internaţional, singura armă mpotriva războiului.”
          Dintre brazilieni, face referire la Ral Fernandes (1877-1968) şi la Afranio de Mello Franco (1870-1943). n ceea ce l priveşte pe primul, a fost delegat la Adunarea Societăţii Naţiunilor. Mai apoi, Ral Fernandes a fost de două ori ministru de externe al Braziliei.
          Afranio de Mello Franco a fost delegat al Braziliei la Societatea Naţiunilor şi membru al Curţii panamericane de arbitraj (Haga). ntre 1930-1933 a fost ministru de externe . Titulescu se referă la juristul şi diplomatul brazilian, spunnd : „Meritele lui Mello Franco pe scena internaţională au fost puse n valoare de către mine , ca ministru de externe al Romniei, ntr-un raport detaliat , n baza căruia ţara mea l-a propus pentru Premiul Nobel pentru Pace.”
          n cartea sa, l aminteşte şi pe cubanezul Arstides de Agero y Bethancourt (1865-1933), profesor universitar la Havana (1890-1904) şi ministru plenipotenţiar n Germania şi Imperiul Austro- Ungar, n Argentina, Norvegia, Ţările de Jos şi Elveţia. Pentru 20 de ani, a fost delegatul Cubei la Societatea Naţiunilor. La moartea acestuia, Titulescu l evocă astfel n cartea sa: „marea figură a prietenului meu Agero y Bethancourt. Dragostea acestui om pentru ţara sa şi apropierea de Romnia, serviciile aduse ţării sale şi Romniei de la Geneva, sunt o contribuţie importantă n opera de organizare a păcii. Toate acestea, mă fac să afirm că moartea lui Arstides de Agero y Bethancourt a constituit o pierdere ireparabilă pentru Cuba, pentru Societatea Naţiunilor şi pentru Romnia. n ceea ce mă priveşte, i datorez legăturile mele cu reprezentanţii diplomatici din America de Sud. Şi, avnd n vedere că eu nu am doar o memorie a creierului, ci şi una a inimii, pentru mine Agero y Bethancourt va fi mereu prezent n mintea mea ori de cte ori mă voi gndi la Societatea Naţiunilor. ”
          Astăzi, Romnia este reprezentată la nivel de ambasade acreditate n următoarele ţări din America Latină: Argentina, Chile, Peru, Uruguay, Brazilia, Columbia, Venezuela, Mexic şi Cuba.
          Nicolae Titulescu a fost un politician al păcii, militnd n favoarea bunelor relaţii cu vecinii. De asemenea, a lansat idea unei Europe unite introducnd sintagma spiritualizarea frontierelor, potrivit căreia o abordare transfrontalieră a valorilor  cultural-spirituale poate desfiinţa imaginar graniţele dintre state iar popoarele tărilor vecine devin mai unite.
          Datorită talentului său diplomatic de excepţie, ct si a contribuţiei sale la cauza păcii n Europa, Titulescu a fost supranumit ministru al Europei, rămnnd un simbol vesnic al Romniei n Europa.

Bibliografie:
Doru Bratu, Istoria relaţiilor Romniei cu ţările Americii Latine (1866-2000), Editura Fundaţiei Romnia de Mine, Bucuresti, 2004.
Doru Bratu, Istoria relaţiilor romno-latino-americane, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000.
Nicolae Titulescu, Politica externă a Romniei, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1994.
George G. Potra, Constantin I. Turcu, Nicolae Titulescu – Pledoarii pentru pace, Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1996.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica