referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Eurasiatismul

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Experienţa istorică arată că orice proces de izolare condamnă ineluctabil la rămânere în urmă. China a fost mult timp un adevărat avanpost al civilizaţiei antice şi medievale. Decăderea a început odată cu izolarea sa de lume şi de fluxurile civilizaţiei acelei perioade...

Varianta Printabila 


1                           Eurasiatismul

 Aceasta abordare propune un alt mod de abordare a procesului de formare a Rusiei moderne şi ncearcă să fundamenteze “unicitatea” Rusiei, baza teoretică a eurasiatismului. “Rusia post-comunistă se află n cadrul unor graniţe care nu au precedent istoric. Ca şi Europa, ea  va trebui să consacre cea mai mare parte a energiei sale pentru a-şi defini identitatea” (H. Kissinger, “Diplomacy”, pag. 25). Ce va face Rusia? Va cocheta, n continuare, cu iluzia imperială? Cu alte cuvinte, se va ntoarce la problematica istorică, la modelul pe care l-a urmat timp de secole? Vom asista la o direcţionare a energiilor sale spre Est, devenind un participant mai activ n Pacific, zona care va “juca” multe dintre mizele secolului 21? Priorităţile sale strategice vor fi ndreptate spre Sud, acolo unde lumea islamică presează şi formulează sfidări la care cu greu se va găsi răspuns? Sau, dimpotrivă, Rusia va sta mai mult ndreptată cu faţa spre Europa n aspiraţia de a institui un parteneriat cu Uniunea Europeană cu care, de fapt, mparte continentul?
Versiunea slavofilă a eurasiatismului are drept premise poziţia geopolitică a Rusiei şi particularităţile care o individualizează att n raport cu Vestul, ct şi cu Estul. Unul dintre reprezentanţii eurasiatismului, membru al Academiei Ruse de Ştiinţe ale naturii, subliniază: “Poziţia geopolitică a Rusiei este nu numai unică, ea este realmente decisivă att pentru ea nsăşi, ct şi pentru lume…Fiind situată ntre cele două civilizaţii, Rusia a fost o verigă esenţială ntre ele, a asigurat un echilibru civilizat şi o balanţă mondială a puterii”.
Slavofilii consideră că imperiul rus, spre deosebire de cel englez, francez, otoman, este “organic”, ntruct este generat şi ntreţinut de o arie geopolitică comună, de o economie comună şi de cerinţe de securitate comune. El nu ar fi altceva dect expresia politică a unei “entităţi culturale polietnice” n care “grupuri de popoare şi naţionalităţi au coexistat paşnic”.
Este interesant cum văd slavofilii renaşterea Rusiei. n primul rnd, prin ntărirea autorităţii centrale, care ar putea garanta un statut respectat al Rusiei, ar feri poporul de anarhie, de tot felul de conflicte şi fenomene arbitrare. n al doilea rnd, prin “filtrarea” foarte atentă a influenţei occidentale, prin afirmarea filonului cultural clasic alcătuit din valori ortodoxe şi slavone. Occidentul este perceput ca un rival, ca o ameninţare. De aceea slavofilii se şi opun integrării Rusiei n instituţiile economice politice şi militare occidentale, ntruct procesul integrator ar putea restrnge suveranitatea naţională; ca alternativă, reprezentanţii acestei orientări propun o ntoarcere la resursele proprii, la modelele şi principiile pe care Rusia le-a testat de-a lungul evoluţiei sale istorice. n ceea ce priveşte politica externă, slavofilii recomandă ca prioritate protejarea minorităţii ruse din fostele republici sovietice, precum şi revenirea la sistemul de alianţe tradiţionale, constnd n relaţii strnse cu Serbia, cu ţările arabe, Cuba, Coreea de Nord, India (A. Sergounin, “Russian Foreign Policy Thinking: Redefining Conceptions”).  
Influenţa politică a slavofililor este redusă, ntruct adepţii săi nu au acces direct la nivelul efectiv al luării deciziilor; nu acelaşi lucru se poate spune despre influenţa lor intelectuală, considerabilă dacă avem n vedere că partizanii săi sunt grupaţi n jurul unor ziare şi reviste cu ecou n viaţa publică a Rusiei, precum “Den”, Naş Sovremenik”, Maladaia Gvardia”.
Am insistat asupra acestei variante, pentru că ea ilustrează foarte bine zbaterea reală a Rusiei, seducţiile pe care le exercită tot felul de idei care au acompaniat dezvoltarea acestei ţări (cum a fost, de pildă, ideea imperială) şi numeroasele capcane n care pot cădea autorii care, ataşaţi fiind de modelele clasice, de valori tradiţionale, nu percep la dimensiunea reală importanţa pe care viaţa modernă o are n reconfigurarea tuturor ideilor şi modelelor despre dezvoltare. A preconiza, aşa cum procedează eurasianiştii n general şi slavofilii cu deosebire, desprinderea Rusiei de procesele integratoare moderne nseamnă implicit condamnarea acestei ţări la rămnere n urmă, la conservarea, dacă nu la accentuarea decalajului dintre ea şi lumea dezvoltată.
Ni se pare absolut ntemeiat ndemnul eurasianiştilor privind o ntoarcere a Rusiei asupra ei nsăşi. Fără acest examen sincer şi sever, nimic durabil nu se poate construi. O astfel de ntoarcere, repetăm nu numai oportună, dar chiar imperativă, nu poate fi dect un moment, o etapă pregătitoare, un prilej de evaluare realistă, de definire a priorităţilor. Un moment care capătă valoare dacă ntemeiază ceva, dacă deschide un orizont de naintare, dacă prefigurează o strategie orientată cu faţa către viitor. A imagina procesul de dăltuire a viitorului doar n aceşti termeni, mai mult, a construi, n mod deliberat, a fundamenta o anume izolare a Rusiei prin desprinderea ei de tumultul vieţii contemporane, ni se pare un demers fără consistenţă politică şi fără valoare naţională. Prin urmare, problema fundamentală a eurasianiştilor este că face din unicitatea Rusiei motiv şi temei de izolare şi nu punct de pornire pentru participarea cu summum-ul său de particularităţi la procesele de modernizare şi dezvoltare contemporane, n afara cărora Rusia nu poate avea viitor politic cu adevărat. Din această perspectivă, Zagorski avea dreptate să sublinieze: “Rafinatul concept de a clădi punţi ntre civilizaţiile vestice şi estice pare lipsit de sens. Cine trebuie legat de cine? Germania cu Japonia sau Franţa cu Taiwanul? Legăturile dintre ele şi sintezele lor au nceput cu mult timp n urmă, fără nici o participare a Rusiei care nu poate nici să diminueze, nici să adauge ceva la această sinteză nţepenindu-se n unicitatea sa (subl. ns.). Tot ce poate face este ori să se alăture sintezei, ori să rămnă n afara ei ca n trecut. Dar conceptul construirii unei punţi este nu numai neconstructiv, el este reacţionar, pentru că aspiră lent să ne imprime cu forţa n minţi ideea că democraţia este improprie Rusiei, aşa cum piaţa ar fi incompatibilă cu unicitatea noastră”.

1 Am dori să mai menţionăm o situaţie care sugerează rolul de-a dreptul catastrofal pe care izolarea - sub orice formă - l poate avea n evoluţia unui stat. n anii 80, literatura americană de specialitate era profund marcată de ameninţarea economică pe care o reprezenta Japonia, ntruchipată ntre altele şi n capacitatea produselor nipone de a concura pe cele americane chiar pe propria lor piaţă. Era evident că economia japoneză nu s-ar fi putut dezvolta aşa de rapid fără imensa piaţă americană, că orice tentativă de nchidere a barierelor vamale nord- americane ar fi putut să nsemne o năbuşire a economiei nipone care ar fi fost lipsită de principala sa piaţă de export. Au fost analişti – şi nu puţini - care au ndemnat la adoptarea acestei măsuri. Alte voci au atras nsă atenţia că o asemenea măsură ar nsemna nceputul unei perioade de autoizolare tehnologică, extrem de costisitoare. n cele din urmă au avut cştig de cauză poziţiile care susţineau că soluţia nu poate fi n nici un caz protecţionismul, ci ridicarea competitivităţii economice, că autoizolarea nseamnă practic un gen de sinucidere lentă.
Experienţa istorică arată că orice proces de izolare condamnă ineluctabil la rămnere n urmă. China a fost mult timp un adevărat avanpost al civilizaţiei antice şi medievale. Decăderea a nceput odată cu izolarea sa de lume şi de fluxurile civilizaţiei acelei perioade. ntr-o cu totul altă perioadă de timp, China oferă un exemplu viu de ceea ce nseamnă dezavantajele imense ale izolării, ca şi avantajele integrării n procesele moderne. Comparaţi China anilor 60, China revoluţiei culturale, devorată de ncleştări interne, slăbită de dispute proletcultiste, opace faţă de tendinţele moderne, cu China actuală, deschisă schimburilor, deschisă competiţiei. Cu att mai mult n cazul Rusiei, soluţia nu poate fi cea indicată de diversele variante ale eurasiatismului. Mai ales că prin diferitele sale variante această orientare nu preconizează doar un protecţionism economic, ci un tip de izolaţionism politic. O asemenea cale ar putea pregăti orice, dar nu viitorul Rusiei.
Pentru adepţii eurasiatismului post-sovietic, misiunea strategică a momentului este construirea unei “alternative geopolitice la atlantism”. Direct sau indirect, demersurile lor vizează acest obiectiv. Obiectiv  discutat nu n termeni politici mărunţi, ci n cei atotcuprinzători ai marilor spaţii. Apare mai puţin important dacă această alternativă va lua forma unei Mitteleurope dominată de Germania, a Asiei centrale unificate sub semnul Revoluţiei islamice, sau a blocului Extremului Orient construit n jurul Chinei. n orice caz, predilecţia eurasiatismului de a discuta alternativa la atlantism n termenii marilor spaţii l apropie foarte mult de geopolitică şi l sileşte să ofere o astfel de perspectivă privind tratarea şi dezlegarea problemelor cu care se confruntă Rusia. Aşa se şi face că insistăm asupra sa ntr-un curs de geopolitică.

Bibliografie
1. Braudel, F., „Gramatica civilizaţiilor”, Meridiane, Bucureşti, 1994.  
2. Brzezinski, Z., „Game Plan. How to Combat the US Soviet Contest”, The Atlantic Monthly Press, New York, 1986.
3.    Coleman, F., „The Decline and Fall of the Soviet Empire. Forty Years that Shook the World, from Stalin to Yeltsin”, St. Martin’s Press, New York, 1996.
4.    Kissinger, H., „Diplomacy”, Simon and Schuster, New York, 1994.
5.    Parker, G., „The Geopolitics of Domination”, Routledge, London, 1981.
6.    Saviţki, P.N., „Evraziiskaia Hronika”, Cronica Euroasiatică, Ed a V-a, Paris, 1926, reprodus din vol. Metamorfoz Evropa, Metamorfozele Europei, Moscova, Ed. Nauka, 1993.
7.    Sergounin, A., „Russian Foreign Policy Thinking: Redefining Conceptions”, Working Papers, 11, 1993, Centre for Peace and Conflict, Copenhaga.
8.    Thom, F., „Eurasisme et neo-eurasisme”, Comentaire, nr. 66, vara, 1994.
9.    Vadrat, C. M., „Ou va la Russie”, Editions Generalles First, 1896.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica