referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Mumia

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

După imaginaţia vechilor egipteni, şi în lumea de dincolo existau diferenţe sociale şi îndatoriri. Ushbeti, mici figuri m formă de mumii, care purtau numele celui mort, trebuiau să preia, prin magie, sarcinile neplăcute ale acestuia...

Varianta Printabila 


1
I.  Ce este o mumie ?

               Mumia este un corp, n cazul căruia, după moarte, nu se instalează procesul obişnuit de degradare şi care se păstrează, cum se spune , ,,cu piele şi cu păr’’. Aceasta este o excepţie, pentru că , n mod obişnuit, după moarte, bacteriile ,care trăiesc de regulă n stomac şi n intestine, ncep să descompună corpul. La nceput, acestea duc la putrezirea intestinelor, după care urmează musculatura şi, n cele din urmă, cea mai rezistentă componentă – scheletul .n cazul n care corpul se află n pămnt, aşa cum se practică n majoritatea formelor de nmormntare, se adaugă activitatea celor mai mici animale precum insectele şi viermii. Dar şi un cadavru care nu este ngropat este expus insectelor , deoarece mai ales muştele şi depun ouăle, din care se dezvoltă larvele, cu precădere n carne putredă, susţinnd activitatea bacteriilor. Cnd cadavrul este ferit de descompunere, fie prin mijloace naturale, fie prin intervenţia omului, astfel nct să se păstreze integral, corpul devine o mumie.

   II . Cum se formează o mumie naturală?
    De regulă sunt necesare nişte condiţii climatice speciale pentru formarea unei mumii naturale. Cele mai multe mumii naturale se găsesc n zonele extrem de uscate ale pămntului. Căldura şi vntul duc la uscarea şi ntărirea rapidă a pielii şi a musculaturii, astfel nct să nu mai   poată fi atacate de microorganisme, iar descompunerea este oprită după scurt timp. Acelaşi efecte le are congelarea cadavrului(foto).
     




La temperaturi sub punctul de ngheţ, nici bacteriile şi nici alte vietăţi nu-l mai pot ataca. Corpurile alpiniştilor morţi n accidente se găsesc după zeci de ani mumificate n gheaţă. Acelaşi lucru se ntmplă şi n cazul cadavrelor ngropate n pămnt ngheţat. Este de ajuns aerul foarte rece dintr-o peşteră sau de pe vrful unui munte pentru mumificarea corpurilor.                      





III. Ce este o mumie artificială?
    Protejarea cadavrului de descompunere poate fi făcută nsă şi prin intervenţia omului. Cel mai important lucru este nlăturarea organelor interne – focarul de bacterii. Dar chiar şi aşa trebuie să urmeze uscarea pielii şi a musculaturii. n Egipt, acest lucru se efectua cu sare de natron, n Australia şi n Melanezia indienii mumificau corpurile celor decedaţi prin uscarea la soare sau prin afumare. Unele dintre secretele tehnicii de mumificare practicate de vechile culturi din China sau din America de Sud au rămas astăzi parţial nedezlegate. mbălsămătorii  de astăzi lucrează cu totul altfel. Ei injectează n vasele de snge substanţe de conservare, a căror componenţă se păstrează n parte secretă. Cel mai important element al acestor soluţii este formolul, o soluţie apoasă de formaldehidă. Formolul modifică albumina, anume substanţe de bază a musculaturii şi a organelor, pe care le usucă şi mpiedică dezvoltarea bacteriilor.


III. Cnd a ncepu mbălsămarea n Egipt?
     Faraonul a murit .Dar corpul său trebuie să se păstreze ca să poată să poarte de grijă supuşilor şi n mpărăţia morţilor. Vechii egipteni credeau că faraonul i conducea n continuare pe cei care l urmau n curnd n lumea de dincolo. Nu se ştie cnd le-a venit egiptenilor ideea de a conserva cadavrele. Astăzi nu putem dect să cercetăm rămăşiţele acelor vremuri timpurii, de acum 5000 de ani, ca să aflăm cu ce probleme se confruntau oamenii pe atunci. Egiptenii erau foarte buni observatori. Ei au văzut că morţii pe care i ngropau, n mod  tradiţional, n nisipul deşertului de multe ori se uscau sub influenţa soarelui şi avntului. Dar cnd s-a nceput, n jurul anului 3000 .Hr., nmormntarea regelui decedat,  a familiei  sale şi a mai multor funcţionari n coşciuge şi n ncăperi speciale, procesul natural de uscare a corpurilor nu mai era posibil. ncepea descompunerea din organele interne, nct vechii egipteni au tras concluzia că acestea trebuie ndepărtate. Nici muşchii nu se păstrau, aşa că mbălsămătorii i tăiau de pe oase şi nu mai rămneau nimica, dect scheletul. Astfel, a nceput arta bandajării: fşii nguste de in erau nfăşurate pe schelet, pnă cnd se obţinea din nou nfăţişarea corpului omenesc. Stratul superior corespundea mbrăcăminţii. n acest mod, au apărut, n jurul anului 2066 .Hr primele mumii de in.

IV  . La ce folosea sarea de natron?
    Dar  această soluţie nu era perfectă, şi de aceea , experimentele au continuat. Cum se puteau păstra ţesuturile musculare şi pielea? Ce anume făcea să dispară apa din corp? Egiptenii conservau carnea cu sare de bucătărie, iar mbălsămătorii au constata că la oameni sare de natron era chiar mai potrivită. Aceasta conserva remarcabil mai ales atunci cnd se ndepărtau organele interne şi corpul era umplut cu sare. Exact aşa s-a şi procedat. Pentru a elimina orice sursă de descompunere din corp, fie prin nas, fie prin oficiul occipital. Creierul nu avea nici o importantă religioasă pentru egipteni, aşa că nu se conserva. Egiptenii au recunoscut devreme faptul că răşinile  plantelor au afectat antibacterian. Ei au folosit această proprietate, fabricnd uleiuri, mai ales din răşina de pin ,pe care o turna n cavitatea abdominală şi n craniu.


V. Cum se trata corpul uscat?
    Corpul conservat trebuia să semene cat mai mult cu cel viu. De aceea, imbalsamatorii il căptuşeau cu pnză  şi  rumeguş. Cea mai mare silinţă şi-o dadeau pentru cap. Ei introdu-ceau material de umplutură şi n gură, sub obrajii supţi; sub pleoape introduceau mici ghemo-toace de in, sau chiar cepe, peste care aşezau ochi din faianţă cu pupilele pictate. Pentru ca mumia sa stea fixă la bandajare, imbălsămătorii introduceau uneori scnduri in bandajul de pnză, sau băgau beţe in corp. Dupa aceea, nfăşurau cadavrul cu nenumarate fşii lungi de pnză. In cele din urmă, infăşurau mu-mia intr-un cearşaf, pe care il legau cu bandaje inguste.Astfel conservată si bandajată, mumia era predată familiei pentru inmormntare.


VI. De ce şi mbălsămau egiptenii morţii?
    
Pentru egipteni, viaţa unui om nu se termina odată cu moartea acestuia. Ei şi imaginau că cel decedat trece ntr-o altă lume.
Pentru a-şi putea continua viaţa acolo, corpul trebuia păstrat. Altfel, sufletul acestuia rătăcea pe veci, fără odihnă. Egiptenii credeau că omul n viaţă avea mai multe suflete, pe care le primea la naştere. Foarte important era sufletul Ba, pe care şi-1 imaginau sub nfăţişarea unei păsări. Atunci cnd omul murea, Ba părăsea corpul şi nu-şi mai putea regăsi locul n cazul n care corpul nu se mai păstra. .De aceea, egiptenii ncercau să protejeze de descompunere corpurile celor morţi.

VII. La ce folosea ofrandele din morminte?
    
In lumea de dincolo, cel mort avea nevoie de hrană, ca şi pe timpul vieţii, n plus, el nu putea renunţa la obiectele ce-i fuseseră dragi pnă atunci: straie frumoase, bijuterii şi mobilier. Toate acestea erau depuse n mormnt. Pentru ca mortul să poată mnca n lumea de dincolo, la nmormntare trebuia ndeplinit un complicat ritual religios: un preot atingea gura mortului cu anumite obiecte, de exemplu cu un cuţit din cremene, un alt preot citea texte religioase de pe un sul de papirus. Astfel, se realiza o nviere rituală, pe care egiptenii o numeau „deschiderea gurii". De acum, mortul era capabil să mănnce şi să vorbească şi n lumea de dincolo, adică putea să-şi reia cele mai importante activităţi de om.
    
                                                                                De ce se puneau amulete pe mumie?
Egiptenii   nu   lăsau   păstrarea  veşnică a corpului numai pe seama   măiestriei   mbălsămătorilor. La fel de importantă era şi protecţia magică, ce
urma a fi garantată de amulete. Cel mai adesea, amuletele erau confecţionate din faianţă, numai persoanele sus-puse, cum ar fi regele sau oamenii de la curte,
primeau amulete din aur. Cea mai des folosită amuletă era ochiul Udjat, care avea menirea să garanteze păstrarea intactă a corpului. Pilonul Djcd simboliza veşnicia, iar scarabeul proteja n mod special morţii după nviere. Foarte important era scarabeul inimă. nainte de a-şi  continua viaţa n lumea de dincolo, mortul trebuia să dea socoteală asupra vieţii sale n faţa judecătorului morţilor, Osiris. Inima sa vorbea acum pentru el. Ea confirma că nu a păcătuit, nu a ucis şi nu a furat. Multe role de papirus găsite la mumii redau imaginea acestei judecăţi: Osiris aşezat pe un tron, iar n faţa sa, pe o balanţă, inima mortului şi pana adevărului. Dacă inima mortului nu este lipsită de păcate, un monstru stă pregătit să o nghită. Pentru a fi foarte siguri că inima ştie să rostească vorbele corecte, n mumie se aşeza un scarabeu pentru inimă cu o „fiţuică" gravată. După ce decedatul trecea de judecata morţilor, sufletul său Ba se integra din nou n corp pentru viaţa veşnică din lumea de dincolo.
      Amulete mportante. De la stnga: sceptru din papirus, Anch, pilon Djed, scarabeu naripat şi scarabeu cu disc solar





Osiris, judecătorul morţilor,
avnd n faţă o balanţă cu inima
mortului pe un taler.








1 După imaginaţia vechilor egipteni, şi n lumea de dincolo existau diferenţe sociale şi ndatoriri. Ushbeti, mici figuri m formă de mumii, care purtau numele celui mort, trebuiau să preia, prin magie, sarcinile neplăcute ale acestuia.



VIII. Ce boli existau pe atunci?
La unele mumii se pot observa boli mai vechi şi, mai ales, răni. Foarte des s-au ntlnit fracturi ale oaselor, din care unele s-au vindecat n poziţie greşită. Se recunosc şi urmele rănilor din bătălii, n plus, există si descoperiri care nu sunt univoce. Astfel, n ciuda numeroaselor cercetări ale mumiei lui Tutankhamon, ncă nu a putut fi determinată cu exactitate cauza morţii sale. La fel ca şi astăzi, şi atunci existau oameni cu malformaţii. De exemplu, faraonul Siptah a avut un picior malformat, iar mumiile unor servitori arată că aceştia sufereau de nanism. Din picturile murale şi din inscripţii ştim că asemenea oameni lucrau mai ales la confecţionarea podoabelor şi n ncăperea cu hainele faraonului. Cercetnd organele interne ale mumiilor, a reieşit că la vechile civilizaţii se ntlneau adesea paraziţi intestinali (viermi de diferite feluri).Dar şi n cazul acestor mumii se pot trage concluzii privitoare la obiceiurile alimentare, şi anume cu ajutorul probelor de oase şi de ţesut: hrana a fost preponderent vegetală şi a constat din cereale, fructe şi legume sau a fost alcătuită mai cu seamă din carne şi peşte? n plus, cercetările bazate pe radiografiere răspund la ntre-barea dacă omul a avut mereu o cantitate suficientă de hrană: linii fine n secţiune la oasele braţelor şi picioarelor, precum şi linii de rupere a părului indică faptul că, n timpul copilăriei, respectivul nu a avut destulă mncare
 

Faraonul Ramses al V-lea



     Observnd cu atenţie o mumie, se pot recunoaşte şi boli de piele, precum n cazul faraonului Ramses al V-lea, ale căror cauze nu sunt nsă cunoscute.
Radiografia arată coloana vertebrală a fetiţei din Yde, o mumie de mlaştină din Olanda. Fetiţa a avut coloana strmbă.

S-au găsit n mumiile de mlaştină acesta tractul intestinal al lui Otzi şi, de asemenea, la cteva mumii egiptene, ale căror organe interne nu    fuseseră    ndepărtate    la mbălsămare.
De cţiva ani există noi metode pentru  a  depista  paraziţii din ţesuturile mumiilor: atunci cnd corpul omului este atacat de paraziţi - indiferent că este vorba de bacterii, organisme uni-celulare sau viermi -, acesta dezvoltă anticorpi mpotriva intruşilor. Aceşti anticorpi pot fi identificaţi cu ajutorul unor teste chimice speciale.   Astfel,   ştim   astăzi   că,   n vechiul Egipt, părţi importante din populaţia de pe valea Nilului au fost afectate de bilharioză, o boală provocată de un vierme. n cadrul noilor cercetări se ncearcă izolarea din ţesutul mumiei a ADN- ului agentului patogen, anume informaţia genetică a acestuia, şi determinarea lui. Acest lucru a fost posibil n cazul bacteriei tuberculozei: s-a putut dovedi tuberculoza la unele mumii.
 
IX. Cu ce se făcea mbălsămarea ?
      n cazul multor culturi, unde cei morţi erau mbălsămaţi cu ajutorul unor tehnici com-
plicate, s-au pierdut cunoştinţele despre această artă. Drept urmare, astăzi trebuie să aflăm,
cu ajutorul unor analize chimice, ce produse se foloseau n acele vremuri. La mumiile egiptene, acest lucru s-a putut afla, dar n ceea ce le priveşte pe cele chinezeşti şi sud-americane, munca de cercetare este abia la nceput. mbălsămătorii egipteni foloseau, pe   lngă   sarea   de   natron,   cu precădere substanţe răşinoase     din    diferite plante, in   care   obţineau uleiuri  aromatice si care aveau efect dezinfectant. Foarte   ndrăgite  erau răşinile de conifere şi răşina unei specii de fistic, asemănătoare cu tămia. De oarece aceste plante nu creşteau  n  Egipt,   ele trebuiau  importate  din ţări     ndepărtate, mai ales din bazinul estic al Mării Mediterane. Astfel ni se oferă posibilitatea de   a   reconstitui   căile comerciale ale vechilor
    


X. Mumii din gheaţă  
n urmă cu 500 de ani, procesiune festivă, se deplasa ncet spre muntele Ampato, din Anzii peruvieni. Preoţi mbrăcaţi cu straie scumpe, purtnd mantii colorate şi ornamente cu cap, duc cu ei o fetiţă de 14 ani. Ea poartă o haină lungă, multicoloră, iar deasupra un pled, ce este  ţinut pe piept de un ac din argint, precum şi o căciulă cu pene portocalii, orientate direct n sus şi dispuse n arc de cerc. Unii preoţi ţineau n mini ofrandele pentru zeul muntelui, anume vase frumoase din lut şi o mică figurină din aur cu aceeaşi podoabă din pene pe cap ca a fetiţei. Ajunşi pe vrful muntelui, la un ger de minus 20 de grade celsius, preotul „anestezia" fetiţa cu o lovitură n cap. Apoi aşezau corpul ntr-o peşteră mică, căptuşită cu pietre, puneau ofrande năuntru şi nchideau mormntul ngheţat, n scurt timp, fetiţa ngheţa fără să se mai trezească. Zeul muntelui a primit astfel jertfa, lucrul cel mai de preţ pe care i-1 puteau oferi oamenii: propriul copil. Aşa că recolta trebuia să fie din nou bogată. n peşterile ngheţate din Anzi, copiii jertfiţi ngheţau foarte repede. Unele morminte au fost deschise mai trziu prin alunecări de teren. Astfel, corpurile unor copii s-au uscat sub influenţa vntului care bate tot timpul. Altele, precum cel al fetiţei, pe care descoperitorii au numit-o Juanita, au   rămas   n   pămnt   pnă   n  momentul găsirii. Era congelată, iar lichidele din corp se păstraseră ncă, aşa că Juanita cntărea ncă 40 de kilograme atunci cnd au descoperit-o Johan Reinhard şi Miguel Zarate. Pentru a nu permite dezgheţarea ţesuturilor, care ar fi dus la nceperea procesului de descompunere, mumia a trebuit aşezată ct. mai repede ntr-un recipient potrivit. 64 de ore după scoaterea ei la lumină n Ampato, Juanita a stat n congelatorul Universităţii din Arequipa.
Pentru cercetările din Statele Unite, s-a construit o vitrină frigorifică specială. Din aceasta, Juanita a fost scoasă doar pentru puţin timp pentru a se efectua ntr-un spital o examinare Rontgen şi o tomografie computerizată.
n ruinele ncă din muntele sfnt Llullaillaco s-au găsit n anul 1999, la o altitudine de       6739 metri, alte trei mumii de copii - două fetiţe şi un băiat. Ei stăteau n mormintele lor de gheaţă n şezut, cu genunchii la piept, iar faţa era ascunsă ntr-un şal. Purtau haine ţesute artistic. O fetiţă avea o podoabă scumpă pe cap, din pene albe, şi lngă ea se găseau mici figurine omeneşti, vase de lut şi un săculeţ cu frunze de coca.




XI. Mumii din timpuri moderne

                   n multe biserici creştine se pot vedea  n   sicrie de sticlă corpurile unor sfinţi, care au murit cu sute   de   ani  n urmă. Ei   sunt veneraţi de credincioşi şi sunt consideraţi intermediari propriilor rugăciuni adresate lui Dumnezeu. Dar cum se face că trupurile acestora nu se descompun? Au fost mbălsămaţi sau este un miracol. Nu este  simplu  să răspunzi la această ntrebare. Noile cercetări au dezvăluit n cazul unor mumii munca mbălsămătorilor. Din porunca bisericii, aceştia au ncercat să protejeze corpurile de procesul acolo se află cadavrul mumificat mod,    au   vrut   să   ofere  credincioşilor posibilitatea  de  a  se adresa   sfinţilor   chiar   şi după moartea acestora. Astfel, din Evul Mediu şi pnă n zilele noastre au loc pelerinaje anuale n Toscana pnă la Cortona. n catedrala de acolo se află cadavrul mumificat al Sfintei Margareta, care a trăit n   secolul   al   XlII-lea.   Oamenii credeau   că   este   o   dovadă   a bunăvoinţei Domnului faptul că trupul ei nu s-a descompus. Dar, n urma unor cercetări medicale efectuate     acum     cţiva     ani, oamenii de ştiinţă au descoperit n zona abdominală şi a pieptului tăieturi  adnci,  cusute cu o  aţă neagră.   Drept   urmare,   această sfntă a fost mumificată artificial. Se poate pleca de la premisa că n Evul Mediu erau cunoscute tehnicile   de   bază    ale   mumificării interne,   uscarea   corpului   şi, n cele din urmă, tratarea lui cu produse aromatice din plante. Alta este situaţia Sfintei Bernadette. n 1858, ei i-a apărut figura Maicii Domnului la Lourdes, n Franţa. Ulterior grota s-a transformat n loc de pelerinaj: apei din izvorul de acolo i s-au atribuit puteri tămăduitoare. Fetiţa Bernadette a intrat n mănăstire. A murit n 1879, la vrsta de 35 de ani, şi a fost nmormntată n capela mănăstirii.

 
Intre timp, Lourdes a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din lumea creştină, iar Bernadette urma să fie canonizată. Pentru aceasta trebuia să se afle şi dacă trupul ei s-a descompus sau, ca un alt semn al bunăvoinţei dumnezeieşti, dacă acesta s-a păstrat. Si ntr-adevăr, la examinarea din 1909, la fel şi la alte două verificări ulterioare, corpul se păstrase perfect, fără urmă de descompunere, dar şi fără vreun indiciu al unei mumificări artificiale. Care ar fi explicaţia acestui fenomen nu se ştie nici pnă n zilele noastre.

 Cum a fost mbălsămat Lenin ?

     Cnd a murit Lenin, mare conducător al revoluţiei din Rusia, n 1924, n urma unui atac de cord, familia sa a vrut să-1 nmormnteze normal. Toată viaţa lui, Lenin a militat mpotriva cultului sfinţilor din bisericile ortodoxe ruse şi a interzis venerarea rămăşiţelor acestora sub forma unor relicve sfinte. Dar el nu a luat n considerare calculele politice ale urmaşului său, Stalin. Dacă poporul venera cu atta drag sfinţii decedaţi, spernd mntuirea din partea acestora, atunci nu avea dect să-şi transfere ideile asupra marelui lider comunist. Pentru aceasta, trupul lui Lenin trebuia mbălsămat şi expus ntr-un sicriu de sticlă, pe o construcţie impresionantă.
Astfel, Stalin i-a nsărcinat pe biochimistul Boris Zbaski şi pe anatomistul Vladirnir Vorobiov să conceapă un procedeu de mbălsămare adecvat. Ambii oameni de ştiinţă au păstrat pnă la moarte secretul muncii lor. Abia fiul biochimistului a dezvăluit mai trziu ceva. In primă fază au fost nlăturate toate organele interne din corp, iar acesta a fost apoi spălat cu apă distilată şi cu acid acetic. După aceea n vasele de snge a fost injectată o soluţie de formol. Corpul lui Lenin a fost scăldat patru luni ntr-o baie de formol, n care au fost adăugate şi alte substanţe chimice, necunoscute pnă n ziua de azi. n cele din urmă, corpul a fost pus la uscat, după care a fost mbrăcat din nou

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica