referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Evolutia comunicarii

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Radioul şi televiziunea pot fi priviteca făcând parte din categoria mediilor de difuziune, sonoră sau video.Ansamblul lor este cunoscut sub denukirea de radiodifuziune.Procesul de transmitere a semnalelor se face în sens unic, de a o staţie de emisie, la un receptor special,utilizândundele hertziene...

Varianta Printabila 


1             EVOLUTIA COMUNICARII
        
 

Cuvntul comunicare  a devenit un nsoţitor al celor mai tulburătoare experimente intelectuale, un concept atrăgator, utilizat cu o frecvenţă de invidiat care poate “nghiţi” orice. “Comunicarea este terenul de ntlnire conceptuală unde se intersectează relaţiile interpersonale şi inovaţiile tehnologice, stimulentele politico-economice şi ambiţiile socoi-culturale, divertismentul uşor şi informaţia serioasă, mediile ambiante locale şi influenţele globale, forma şi conţinutul, substanţa şi stilul” - crede originalul cercetător James Lull.
          Orice structură culturală, orice act individual care ţine de comportamentul social implică, ntr-un sens explicit sau implicit comunicarea. Comunicarea este un proces de transmitere a informaţiilor ntre indivizi sau grupuri sociale. De aceea, relaţiile umane pot fi interacţiuni comunicaţionale, astfel ncat conceptul de comunicare a devenit n epoca noastră, unul universal si larg-cuprinzător, deoarece totul, absolut totul comunică.
La o privire grabită ori superficială, comunicarea este un proces de o complexitate greu de nţeles.
Comunicarea umană prin calitatea sa de a implica o relaţie, se manifestă prin doua mari forme:
•    Comunicarea directă;
•    Comunicare indirectă.
Comunicarea directă presupune prezenţa a doi sau mai mulţi indivizi, n acelaţi spaţiu fizic, indivizi care interacţionează influenţndu-se reciproc. Tipul acesta de comunicare se mai numeşte şi comunicare interpersonală.
Comunicarea mediată utilizează ntotdeauna un suport tehnic şi vizează fie un destinatar individual (telefonul, scrisoarea), fie un destinatar colectiv (afişele electorale, televiziunea, internetul, cărtile, filmele, presa scrisă, radioul) - comunicare de masă. Mass-media traditionale - presa scrisă, radioul şi televiziunea - care, de obicei, realizează comunicarea mediatică - nu reprezintă dect o componenta esenţială a comunicării mediate sau indirecte.
Esenţial n ntelegerea comunicării este gradul de cuprindere a conţinutului acestui proces. Un al doilea element, alături de conţinut, poate la fel de important, este contextul comunicării.
Transmiterea sau transferul informaţiei de la un participant (emitent) la altul (receptor) are loc prin intermediul unui canal de comunicare (hrtia, pentru presa scrisă, ori undele, pentru radio)

                     
            EMIŢĂTOR-------------->CANAL-------------->RECEPTOR
        Informaţie                 Informaţie
n procesul de comunicare urmărim patru scopuri esenţiale:
1.    să fim receptaţi (auziţi sau citiţi),
2.    să fim nţeleşi,
3.    să fim acceptaţi,
4.    să provocăm o reactie - o schimbare de comportament sau atitudine.
Comunicarea de masă este orice formă de comunicare n care mesajele, avnd un caracter public,se adresează unei largi audienţe, ntr-un mod indirect şi unilateral, utilizndu-se o tehnologie de difuzare.Comunicarea de masă se poate defini drept emitere de mesaje prin intermediul unui canal accesibil oricărui receptor, atta timp ct accesul depinde de instanţa emiţatoare.Mass-media – termen construit de anglosaxoni prin contopirea unui cuvnt latin media (mijloace) şi a unui cuvnt englez mass (cantitate apreciabilă, mare).
Din definirile care au fost atribuite comunicării de masă de catre diverşi cercetatori, se pot reţine cteva accente care evidenţiază mai limpede caracteristicile şi particularitaţile acestui proces:
•    publicul este relativ mare,eterogen si anonim,
•    efemeritatea relaţiei de comunicare,
•    producţia mass-media este asimilată cu producţiile oricăror interprinderi din societate  „comunicarea de masă fiind un proces social organizat”,
•    produsele industriei comunicaţionale sunt deosebit de scumpe, iar aceste costuri au influenţe (efecte) asupra publicului.
•    Simultaneitatea, fiind realizată cu ajutorul tehnicilor performante, implică importante costuri din cauza cărora creaţia individuală este seros limitată,
•    Diminuarea rolului jurnalistului datorită faptului că acesta a devenit o simplă componentă a unui proces complex de producţie şi distribuţie din mediile moderne.
Astăzi, studiul rolului mass-media n cadrul societăţii capătă pregnanţă, sociologi, psihologi, ziarişti, lingvişti specializndu-se in acest captivant şi nou domeniu, care promite să aibă o tot mai mare pondere n cercetarea contemporană.
    
naintea apariţiei tiparului n societăţile occidentale cara l-au adoptat  cu frenezie, ca instrument  ce a contribuit substanţial şi profund la evoluţia omenirii, au existat şi alte mijloace de comunicare pe care le urmărim n termeni generali numindu-le principalele etape din istoria  comunicării umane.  
Din mai multe propuneri de epatizare a evoluţiei comunicării umane, am optat pentru cea operată de Melvin L. DeFleur şi Sandra Ball-Rokeach (din lucrarea Teorii ale comunicării de masă, Iaşi Ed. Polirom, 1999 p.21-38) urmărind n termeni generali cele şase etape, numite de autori şi „epoci”:
1.    Epoca semnelor şi semnalelor-unde acum două milioane de ani şi respectiv un milion şi jumătate de ani strămoşi ai noştri  au descoperit focul folosit ca semnal şi topoare cioplite din piatră cu care faceau semnele.Semnalele erau de fapt mrieli,de asemenea era prezent limbajul corpului, semne făcute cu braţele şi minile.Mesajele erau deci simple şi transmise ntr-un ritm lent.
2.    Epoca vorbirii şi a limbajului-vorbirea a apărut acum 35000-40000 de ani, iar oamenii care o puteau folosi erau asemănători fizic, celor de astăzi.Sunt opinii că oamenii de Neanderthal au dipărut pentru că nu au putut trece graniţa epocii semnelor si semnalelor.Această epocă se ntindepnă n anul 5000 .H.
3.    Epoca  scrisului:
•    Pictograme conventionalizate,
•    Scrierea fonetică,
•    Importanţa mijloacelor portabile-se remarcă perioada descoperiri, in jurul anului 2500 . H., papirusului din trestie, de către egipteni, şi a scrieriipe scoarţă de ficus tratată, de către mayaşi.
      4.Epoca tiparului:
a)    Presa  şi caracterul mobil:
        Prima carte din lumea fost Diamond Sutra, n China, n anul 868 d.H.n 953 d.H., operele lui Confucius sunt imprimate pe plăci de lemn gravate n relief.Apoi n 1038, chinezul Pi Shang inventează tipografia  n care fiecare semn apare n relief pe un suport.Caracterele descoperite de Gutenberg după mai multe experienţe, vreme de 20 de ani, au fost unice;el a realizat o ştanţă de oţel pentru fiecare literă, apoi a ştanţat imaginile literelor intr-un metal mai moale (alamă), in jurul acestor imprimări a făcut matriţe din lut, iar n ele a turnat plumb topit, obtinnd pentru fiecare literă, mulajul ei.
b)    Răspndirea educaţiei:
    Secolul următor descoperirii lui Gutenberg a fost marcat  de febra apariţiei cărţilor n toate limbile europene, care puteau fi citite doar de cei ce ştiau carte.Tot secolul al-16-lea se naşte şi ideea presei.
        5.Epoca mijloacelor comunicării de masă:
                  Mijloacele comunicării de masă au accelerat ritmul vieţii umane, de astfel şi comunicarea.Presa de masă, cinematograful, radioul şi televiyiunea au produs mutaţii culturale, sociale, politice şi economice de o complexitte cate constituie obiectul de interes pentru numeroase studii.n anii 70 televiziunea a atins nivelul de saturaţie, iar radioul acelasi nivel cu un deceniu şi jumătate mai nainte.
         6.Epoca mijloacelor de comunicare computerizate:
                      Multiplicarea computerelor pe ntreg globul a făcut să se vorbească de multă vreme, despre o „societate a informatiilor”.
          ZVONURILE
    Sunt opinii care susţin că zvonurile reprezintă cel mai vechi mijloc de informare n lume.Din majoritatea definiţiilor care au avut ca obiect zvonul, s-au evidenţiat patru caracteristici esenţiale ale acestuia:
1.    obiectul zvonului l constituie un eveniment recent (actual) de interes public,
2.    zvonul este colporat din om n om, de obicei pe cale orala,
3.    destinaţia principală a zvonului este aceea de a fi crezut,
4.    imposibilitatea verificării datelor furnizate de zvon.

    ZIARELE
    Au preluat elemente culturale specifoce epocilor istorice care le-au premers, ncepnd cu cele mai vechi.Ca orice nou mijloc apărut, ziarul nu a omis nimic din ceea ce i putea servi dezvoltarea şi evoluţia.Memoria culurală a omenirii a slujit şi slujeşte n continuare proceselor de comunicare oricare ar fi acestea.ntiele peridice (anuale) au fost almanahurile iar n 1448, la Mainy, s-a tipărit primul calendar.
    Sistemul de pştă a apărut pe teritoriul Franţei n 1464, iar n Anglia n 1478.Dacă n Occident calul era esenţial pentru a acoperi distanţele, n lumea musulmană a fost folosit dromaderul, iar apoi porumbelul.        RADIOUL
    Istoriografiile radioului sunt numeroase.Ca de multe ori n acest domeniu, ele au căutat să stabilească cui i aparţine intr-adevăr paternitatea invenţiei.Astfel, marile enciclopedii atrbuie acestmerit la cinci inventatori.Hertz este părintele radioului, după Lexicon der Deutschen Buchgemeinschaft;pentru Malaia Sovietskaia Entsiklopedia, el este Popov.Nuova Enciclopedia Sonzogno păstreză primul loc, evident, pentru Marconi.Le Larouse universel il citează pe Marconi după Branly, iar Encyclopedia Britanica l alege pe Lodge.
    Dezvoltarea industriei nregistrărilor, la nceputul secolului al-xx-lea poate fi oglindită şi de evoluţi cinematografului şi a fotografiei.n jurul anului 1890, se găseau pe piaţă 3 dispozitive capabile să nregistreze şi să reproducă sunete :
•    fonograful, inventat de Edison n 1877, „maşina vorbitoare” uimitoare n epocă,alcătuită dintr-un cilindru nvelit ntr-o foiţă de staniol, care putea conserva sunete;
•    grafofonul, invenţia concurentului direct al lui Edison, C. Bell care a nlocuit stanionul cu un cilindru de ceară;
•    gramofonul, dispoyitiv creat de E.Berliner n 1887, deosebit prin nlocuire cilindrului cu un disc.
Boomul de pe piaţa nregistrărilor se va dovedi nsă de scurtă durată şi aceasta deoarece un nou mediu şi face apariţia:RADIOUL.
Radioul se adresează unor audienţe mai mult sau mai puţin lărgite, dar ntotdeauna „deschise” find anonime sau eterogene.Aceşti receptori beneficiază n ceea ce i priveşte, de un acces liber la mesajele difuzate,spre deosebire de presa scrisă care presupune un act de cumpărare sau ointenţie de lectură”, notează Guy Lochard & Henri Boyer, n lucrarea Comunicarea mediatică.Iaşi, Ed. Institutul European, 1998, evidenţiind transformarea dinamică a radioului n mijloc de comunicare publică (şi de masă).
    Radioul şi televiyiunea pot fi priviteca făcnd parte din categoria mediilor de difuziune, sonoră sau video.Ansamblul lor este cunoscut sub denukirea de radiodifuziune.Procesul de transmitere a semnalelor se face n sens unic, de a o staţie de emisie, la un receptor special,utilizndundele hertziene.
    Un factor important n impulsonarea dezvoltării radioului ca sistem mass-media l-a reprezentat Gimbel Departament Store, care realizează n 1925 ultimul model de radio cu un tub cu vacumm, capabil să asigure o recepţie mult mai fidelă.
    Pentru ca radioul să devină un adevărat sistem mass-media, se impunea lansarea pe piaţă a unor aparate ieftine şi uşor de manevrat, gndindu-ne la aparatele anterioare care cereau o mnă sigură, multă răbdare şi  cunoştiinţe electronice.n 1926 se sfrşesc o parte incovienientelor cnd apar receptoare noi care se vnd scump (250 dolari), iar de aici un singur pas spre crearea unui adevărate industrii, astfel că ntr anii 1925-1930 au fost vndute 17 milioane de receptoare cu 80 de dolari.
    Accesul către audienţă de masă a fost uşurat şi de perfecţionarea tehnică a radioului, o astfel de perfecţionare tehnică este reprezentată de sistemul de transmisie inventat de E. Armstrong, cercetător la Columbia University .ntr-un experiment n New Jersey din 1939, el foloseşte modulaţia de frecvenţă (FM).Sistemul FM de transmitere a sunetelor cu ajutorul undelor diferă de mai vechea modulaţie de amplitudine (AM).Mai tryiu, continundu-şi cercetările,Armstrong va inventa şi sistemul FM stereo, cu două piste sonore, cte una pentru fiecare ureche, sistem ce crează impresia ascultării life.
Apariţia reţelelor de radio
    Configuraţia industriei radio a fost determinată, n mod esenţial, de factori financiari;fiind că costurile erau ridicate şi scăde posibilitatea de creare a noi programe, se ajunge la modalitatea de fuziune a două staţii printr-un sistem de interconectare, astfel că  cele două staţii pot prezenta acelaşi program reducndu-se astfel costurile.
    Răspunsul staţiilor s-a tradus prin gruparea lor n reţele.Prima reţea NBC s-a nfinţat n 1926 prin uniunea dintre Corporaţia Staţiei Americane de Radio din Newak (New Jersey), WYZ şi o staţie din Schenectady (New York).Prin intermediul liniei telegrafice, cele trei s-au interconectat, astfel că difuzau simultan aceleşi programe.
    ABC-deşi NBC opera cele două reţele n mod independent, sub presiunea guvernamentală şi FCC, a fost obligată să vndă reţeaua cumpărată de la AT &T, cuprinznd 168 de posturi de radio, lui E. Nobel, imbogaţit din afaceri cu acadele.Acesta va numi reţeaua American Brodcasting Company (Compania Americană de Radiofonie).
    CBS-Nou nfinţată ABC avea de nfruntat nu numai concurenţa celor de la NBC, dar şi pe cea de la Columbia Brodcasting System (Sistemul de Radiofonie Columbia), CBS.Numită iniţial United Independent Brodcasters (Societatea Difuzărilor Independente), UIB, propietară a 16 posturi radio, şi-a schimbat numele după ce a fost preluată de  W. Palyer.
    MUTUAL-n 1934, staţiile conduse de WGN, din Chicago şi WOR din New York au creat un nou model de reţea, Mutual Brodcasting System (Sistemul Mutual de Radiofonie) care oferea programe oricăror staţii, indiferent de reţelele n care erau integrate.Staţiile afiliate la Mutual nu erau obligate să difuzeze programe pe care nu le doreau.n aceste condiţii multe din staţiile independente se vor afilia la Mutual care devine cea mai extinsă reţea, din punct de vedere al numărului de posturi.
    
MULTIMEDIA
Ce este multimedia?
Multimedia (multi-mai multe, media –medii) este o suma de medii de prezentare folosit simultan pentru o comunicare vizuala si auditiva. Termenul este adeseori folosit pentru a denota sunetele, animatiile, textele sau secventele video.Din punct de vedere al istoriei, primul mijloc de comunicare a fost Vocea umană, urmată de publicaţiile tipărite- care reprezintă primul mijloc de comunicare n masă, apoi comunicaţia prin radio şi apoi televiziunea.
    Mediile de prezentare a informaţiei şi componentele implicate n aplicaţiile multimedia sunt:
•    TEXTUL este mediul tradiţional de comunicare şi prezentare a informaţiiei;el poate fi un mijloc lent şi monoton solicitnd multă atenţie şi concentrare.El este un mediu de tip static.
•    IMAGINEA poate echivala cu mai multe pagini de text.Dezavantajele graficii (imaginii) faţă de text sunt că dificultatea de a comunica cu exactitate date abstracteşi costurile prea ridicate pentru crearea şi obţinerea ei.Ea este mediu de tip static.
•    ELEMENTE DE ANIMAŢIE sunt utulizate atunci cnd se doreşte atragerea atenţiei asupra unei porţiuni din aplicaţia multimedia.Animaţia este un mediu de tip dinamic.
•    SUNETUL este cel mai vechi mediu de comunicare, este folosit pentru a atrage atenţia utilizatorului.Efectele sonore sunt incluse pentru a mbogăţii şi pentru a completa conţinutul prezentării şi pentru a accentua idei particulare din aplicaţie.Este un mediu de tip dinamic.
•    VIDEO-PRODUCŢIILE sunt cel mai complet mediu de prezentare,ncorporeză toate celelalte medii de prezentare bazndu-se pe afişarea de imagini dinamice, al căror cost este foarte mare astfel este reprezentat un dezavantaj major.Video-producţiile sunt medii de top dinamic.
•    INTERACTIVITATEA este facilitatea prin care utilizatorul poate interveni şi modifica derularea aplicaţiei după propria dorinţă.

TIPARUL
Una dintre cele mai fascinante invenţii ale lumii occidentale, a media tipărite, este tiparul  lui Johann Gutengerg, care nu are o dată precisă de naştere.Pentru unii autori, tiparul a apărut in 1434, pentru alţii, n 1438,n vreme ce ultimii datează n 1439.Sunt indicaţi şi anii 1435 şi 1436 ca fiind de debut ai tiparului european.Şi locul apariţiei este notat de unii la Mainz şi de altii la Strasbourg.Consensulnu se petrece nici măcar in datarea tipăriri Bibliei, intr-o primă şi splendidă ediţie n anul 1455, susţin unii, pe cnd alţii proclamă anul 1456, an n care Gutengerg devine falit şi toate cele două sute de exemplare ale tirajului vor trece n proprietatea avocatului său impreună cu presa şi atelierul.Pe exemplarele primei Biblii tipărite rămne imprimat anul 1456, iar Gutenberg după zece ani părăseşte această lume rămnnd n istorie ca o personalitate de prim rang, neimaginndu-şi ca invenţia sa va triumfa n fata concurenţei pe care i-o făceau  lucrurile scrise manual.
Importanţa acestei descoperiri a fost evidenţiată ntr-un mod strălucit şi memorabil de către McLuhan n lucrarea sa Galaxia Gutenberg (Bucureşti, Ed. Politică, 1975 p.450) :”Odată cu Gutenberg, Europa intră n faza tehnologică a progresului, fază n care schimbarea nsăsi devine normă arhetipală a vieţii sociale.Tipografia a tins să transforme limbajul dintr-un mijloc de percepţie şi explorare, ntr-un bun de consum transportabil.Tiparul nu este numai o tehnologie, ci el  nsuşi este un izvor de materie primă sau o materie primă , ca bumbacul, lemnul sau radioul; ca orice materie primă, el structurează nu numai raporturile intersenzoriale ale individului, ci şi modelele interdependenţei colective”.

                      TEHNICI VECHI DE TIPĂRIRE


Tiparurile sunt de mai multe feluri:
•    TIPARUL NALT se caracterizează prin faptul că elementele imprimabile ale formei au o nălţime mai mare dect elementele neimprimabile.
•    TIPARUL PLAN elementele imprimabile şi cele neimprimabile sunt n acelaşi plan, iar diferenţa dintre ele este realizată prin proprietăţi fizice şi chimice deosebite.
•    TIPARUL PLAN DIRECT n prezent este puţin folosit deoarece uzura formei la imprimarea directă este foarte mare, hrtia acţionnd ca un abraziv datorită neuniformităţiilor sale.
•    TIPARUL PLAN INDIRECT SAU OFSET la acest tipar forma nu mai vine n contact direct cu hrtia ci este preluată de un cilindru acoperit cu un strat de cauciuc şi care o transferă pe hrtie.
•    TIPARUL ADNC are un procedeu de imprimare care foloseşte forme de tipar cu elemente tipăritoare situate n adncime şi planuri diferite,faţă de elemente netipăritoare care sunt n relief n acelsşi plan.

IMPRIMANTA
     Imprimanta este un periferic de ieşire, care reprezintă principalul dispozitiv cu ajutorul căruia se tipăresc pe hrtie rezultatele obţinute după executarea unui program.
 Exista trei tipuri prinipale de imprimante : cu ace, cu jet de cerneală şi cu laser. Deşi folosesc tehnologii de imprimare diferite, toate primesc aceleaşi informaţii de la PC şi folosesc, de obicei, aceleaşi porturi pentru conectare.
Imprimantele cu ace folosesc ace subţiri care bat ntr-o panglică impregnată cu cerneală pentru a tipări imaginea pe hrtie. Dacă aveţi o imprimantă cu ace, rezultatele vor fi mediocre.  Ele folosesc de fapt, principiul de la maşină de scris care foloseşte şi ea bandă tuşată. Aceste imprimante sunt ietine şi uşor de folosit. Imprimantele cu 9 ace nu sunt destul de bune pentru Windows. Cele cu 24 de ace fac faţă cu succes tipăririi sub Windows. Marele dezavantaj  este că  sunt  foarte zgomotoase.
Imprimantele cu jet de cerneală aruncă mici picături de cerneală pe hrtie şi compun imaginea de tipărit. Ele tiparesc mai bine decat cele cu ace, nu sunt mult mai scumpe şi sunt silenţioase. Imprimantele cu jet de cerneală color sunt doar cu puţin mai scumpe dect cele alb -negru, dar culoarea poate fi punctul forte al lucrării dumneavoastră. Fotografiile color vor fi tipărite acceptabil, dar nu la standardul revistelor. Merită să folosiţi culoarea acolo unde credeţi că va arăta bine, adică n cazul unor fragmente mici de text sau pentru evidenţierea textului, şi, mai ales, pentru o fotografie.
Imprimantele cu laser realizează tipărituri de cea mai bună calitate, dar sunt mult mai scumpe ; sunt usor de folosit.



DISPOZITIVE DE CAPTARE , PROCESARE  ŞI TRANSMITERE A IFORMAŢIEI :

MICROFONUL este de mai multe feluri :
Microfonul cu bobina mobila, Microfonul cu banda, Microfonul condensator, Microfonul cu electret, microfoane cu crystal.
Microfoanele ocupa un loc de frunte ntre dispozitivele de captare şi transmitere a informaţiei. Ele sunt singurele aparate electroacustice capabile sa capteze oscilatiile sonore naturale, din care motiv sunt denumite si surse de semnal primare.
Microfoanele capteaza semnalele produse in spatiul inconjurator transformand oscilatiile acustice (mecanice) in oscilatii electrice, obtinandu –se la bornele acestora semnale electrice de audiofrecventa.
Ele se pot clasifica dupa mai multe criterii :
1.    din punct de vedere al principiului constructiv
2.    dupa principiul de functionare
3.    dupa tipul constructiv
4.    dupa caracteristicile de directivitate
5.    dupa dependenta de iesire

1 Din punct de vedere al principiului constructiv intalnim doua tipuri de microfoane. Microfoanele cu carbune utilizate in telefonie, care functioneaza pe principiul comandarii unei surse de curent continuu si microfoanele utilizate in electrostatica, functionand pe principiul transformarii energiei .
Dupa principiul de functionare intalnim: microfoane cu rezistenta variabila, electrodinamice, electromagnetice si piezoelectrice.
Acestea la randul lor se pot clasifica din punct de vedere constructiv :
1.    Microfoane cu rezistenta variabila
•    microfoane cu carbune
 
2.    Electrodinamice
•    microfoane cu bobina mobila
•    microfoane cu banda
 
3.Electroacustice
•    microfoane condensator
•    microfoane cu electret
4.Piezoelectrice
•    microfoane cu cristal
Dupa caracteristica de directivitate intalnim microfoane cu caracteristica de directivitate simpla si microfoane cu caracteristica de directivitate compusa.Dupa impedanta de iesire se disting doua tipuri de microfoane de impedanta mica si de impedanta mare.Microfoanele din primul tip au impedanta de 50Ω, 150 Ω, 200-500 Ω ; microfoanele din al doilea tip au impedanta cuprinsa intre 20K Ω-50K Ω.

DIFUZORUL
Difuzorul este un dispozitiv n care energia electrică de audiofrecvenţă de la ieşirea receptorului radio, TV sau amplificatorului se transformă n sunet. Această transformare se face prin mai multe sisteme şi anume:electromagnetic, electrodinamic, piezoelectric şi electrostatic.Constructiv, difuzorul are o parte fixă, carcasa, care susţine partea mobilă. Descriu mai jos cum funcţionează fiecare sistem de difuzor.
Sistemul electromagnetic

Difuzorul bazat pe acest sistem este o construcţie simplă care se bazează pe acţiunea cmpului magnetic alternativ. Se compune dintr-un magnet permanent care ntre cei doi poli are montată o bobină prin care circulă un curent de audiofrecvenţă emis de amplificator. Prin mijlocul bobine se găseşte montată, circulnd liber, o lamelă elastică de oţel care la un capăt este cuplată de o membrană n formă de plnie (poate pentru anumite cerinţe să fie şi plană). Datorită curentului de audiofrecvenţă şi sub acţiunea cmpului magnetic alternativ, lamela vibrează antrennd membrana difuzorului emiţnd sunete. Cu toate că acest tip de difuzor are o sensibilitate bună, caracteristica de redare a frecvenţelor este foarte proastă şi cu distorsiuni mari. Nu se mai foloseşte, el a fost difuzorul nceputurilor
Sistemul piezoelectric
Principiul de funcţionare: pe armăturile elementului piezoelectric se aplică tensiunea alternativă de audiofrecvenţă. Elementul ncepe să oscileze mecanic n aceeaşi frecvenţă. Oscilaţiile sunt transmise membranei fixate rigid de elementul piezoelectric, care produce vibraţii sonore. Acest tip de difuzoare se pretează pentru redarea frecvenţelor audio superioare peste 8000 Hz. Puterea lor este oarecum limitată de rezistenţa mecanică a elementului piezoelectric.

Sistemul electrostatic
Acest tip de difuzor se poate compara cu un condensator. Este constructiv compus dintr-un electrod fix şi un electrod mobil (se pot numi fiecare şi armătură). Sunt confecţionaţi dintr-o peliculă dielectrică foarte subţire, metalizată pe una din părţi. ntre cei doi electrozi se aplică o tensiune continuă care creează cmpul electric iniţial. La aplicatea tensiunii alternative de audiofrecvenţă, armătura mobilă va vibra, producnd sunete.Calitatea redării n domeniul frecvenţelor nalte este mult mai bună faţă de sistemul electrodinamic, ajungnd să redea sunete pnă la 20 kHz.Pentru o bună sonorizare difuzorul trebuie montat ntr-o incintă sau ntr-un sistem acustic.Pentru a obţine o deplasare liniară a armăturii mobile (n funcţie de tensiunea aplicată) se pot folosi doi electrozi ficşi n loc de unul singur, ca n figura alăturată. n acest caz, pentru a putea emite sunete efectiv, electrozii ficşi trebuie să fie nişte plăci perforate sau grile de srmă.
 
  Schema unui difuzor electrostatic

MAGNETOFONUL
Principalul teoretic a fost formulat de englezul Oberlin Smith. Dup 10 ani, danezul Valdemar Paulsen, n vrst de 20 de ani, a concretizat inventia. El a prezentat n 1900 la Expozitia universal de la Paris un aparat numit telegrafon dar nu a avut succes. Abia n 1935 firma german AEG a fabricat, pe acelasi principiu, un aparat cu band din plastic care se deplasa cu viteza 7,6 m/sec. – acesta era magnetofonul. n 1940 se lanseaz oficial si n SUA.


COMPACT DISCUL

n 1979 firma Philips (Olanda) si Sony (Japonia) au anuntat realizarea discului compact, denumit obisnuit CD. Acesta are un diametru de 12 cm si poate nregistra o or de muzic. Semnalele sunt nregistrate sub form binar ’’0’’ si ”1”, iar citirea se face cu ajutorul unui fascicul laser. Deci nu exist un contact fizic ntre disc si “acul” de citire ca la clasice. A nceput s fie vndut n Europa dup 1983. Dup doi ani el a nceput s fie utilizat si pentru nregistrarea imaginilor  - text, desene, fotografii – redate apoi pe monitoarele calculatoarelor. Dar asta este alt… istorie. Pentru o istorie de 100 de ani – 1877 – fonograful – 1979 – CD – saltul este colosal.

CASETA AUDIO ŞI CASETA AUDIO NUMERICĂ
Firma Philips a pus la punct minicaseta audio. Interesant c Philips a cedat gratuit brevetul tuturor constructorilor pentru a ajuta extinderea uitlizrii ei. ncepnd cu 1980 mai multi constructori japonezi au studiat posibilitatea realizrii unui cititor de casete nregistratenumeric care ofer o calitate sonor echivalent cu cea a unui dcompact. n 1987 s-a realizat Digital Audio Tape-DAT, destinat profesionistilor. n 1992 Philips lanseaz varianta Digital Compact Cassette DCC.


DISPOZITIVE DE CAPTARE, PROCESARE ŞI TRANSMITERE A INFORMAŢIEI VIDEO

Aparatul foto
Aparatul fotografic este dipozitivul cu care se poate nregistra o imagine statică din mediul nconjurător, imaginea obţinută numindu-se fotografie.
 
 
Aparat fotografic cu roll-film de 35 mm
Se compune dintr-o carcasă nchisă camera obscură propriu -zisă , pe care se află montate organele principale ale aparatului fotografic.
Organele principale ale aparatului fotografic sunt:
1.obiectivul, care este un ansamblu de lentile cu ajutorul cărora se obţine o imagine reală fără aberaţie pe o placă fotografică, peliculă sau hrtie, toate cu o emulsie fotosensibilă.
In interiorul aparatului fotografic se află :
2.culoarul peliculei(rama de fixare a plăcii) aflat ntr-un plan perpendicular pe axul optic,
3.fereastra de expunere,
4.materialul fotosensibil pe suportul său n funcţie de tipul aparatului,
5.bobine debitoare sau receptoare n cazul peliculei fotosensibile,
6.diafragma variabilă sau irisul necesar modificării diametrului util al obiectivului,
7.sistemul de obturare care face reglarea timpului de expunere,
8.sistemul de reglaj al aducerii imaginii n planul materialului fotografic( peliculă, placă fotografică sau hrtie fotografică.
9.sistemul de antrenare al peliculei după fiecare expunere şi totodată de armare pentru a declaşa următoarea expunere,
10.sistemul de vizare.

Aparatul de filmat
Se poate spune că este un aparat foto complex care are posibilitatea să nregistreze una după alta fotografiile, care acum se numesc fotograme, avnd un mecanism de transport sacadat al peliculei fotosensibile, putnd nregistra fazele sucesive ale mişcării.
Mecanismul de transport sacadat al peliculei este pus n mişcare printr-un dispozitiv cu arc sau cu motor electric.Iniţial la aparatele nceputurilor cinematografiei erau puse n mişcare manual.
Carcasa aparatului este izolată şi fonic pentru a nu se auzi mersul aparatului, n condiţiile filmărilor n studiouri.
Obiectivele folosite sunt superioare celor de la aparatele foto. De obicei ele sunt aşezate ntr-o turelă prinsă de aparat.
Au montate două casete ermetice pătrunderii luminii cu capacităţi ntre 30 - 300 m peliculă fotosensibilă , n funcţie unde sunt folosite - reportaj sau platou de filmare.
Aparatele de filmare sunt după genul filmării :
•    aparate normale
•    speciale (pentru filmări sub apă, filmări cadru cu cadru n producţia de desene animate, filmări rapide).
După utilizare sunt :
•    aparate pentru amatori cu peliculă de 16 mm, 8 mm,8 mm super
•    aparate profesionale cu peliculă de 35 mm sau Tood AO 70 mm folosite n studiourilor de producţie film.
Intruct la filmare este necesară o bună stabilitate a peliculei n fereastra de expunere, mecanismul de transport sacadat este cel cu grifă, subliniind că la aparatele profesionale se foloseşte cel cu grifă şi contragrifă.
 CAMERĂ DE FILMAT, PENTRU FILM DE 35 MM,                                  FOLOSITĂ N STUDIOURI     

Tipuri de obiective la aparatele foto şi filmat
1. Obiectiv cu distanţă focală scurtă - 20, 30, 40 mm.Acesta are un unghi de cuprindere mare, o mare claritate n profunzime şi măreşte efectul de adncime.
2. Obiectiv cu distanţă focală normală - 50 mm. Obiectivul "vede" ca un ochi uman.
3. Obiectiv cu distanţă focală lungă (teleobiectiv) - 45-400 mm.Acesta creează un unghi foarte ngust de cuprindere, mbrăţişază un cmp mic, obiectivul ocupnd toată fotograma. Profunzimea slabă şi apare fenomenul de aplatizare al imaginii (se turteşte relieful).
4. Obiectiv cu distanţă focală variabilă, care cuprinde toate caracteristicile celorlalte categorii.
TELEVIZIUNEA

    „Tehnologiile, inclusiv televizorul, sunt obiecte att simbolice ct şi reale.Dar sunt obiecte construite printr-o ntreaga gama de activitati delimitate social, n producţie şi n consum, n faza de proiectare şi de utilizare, n concepţie şi n practică şi nu pot fi nţelese n afara implantării lor sistematice n dimensiunile politice,economice şi culturale ale societăţii moderne”-cuvinte referitoare la sistemul tele-tehnologic din cadrul televiziuni ale lui Roger Silverstone, n lucrarea sa „Televiziunea n viaţa cotidiană”, Iaşi Ed. Polirom, 1999 p.98.
    Cinematograful, telecomunicaţiile, audovizualul au depins foarte mult n evoluţia de apariţia şi dezvoltarea unor noi ansambluri, de componente electronice.Apariţia televiziunii nu trebuie privită ca un fenomen izolat, ci ca rezultat al unei ntregi serii de procese tehnice.
    nceputurile sistemului de televiziune au la bază „paradigma” electromagnetică, cea electronică apare cu dificultate de abia in anii 30.Prelund o mare parte din arsenalul tehnologic din dezvoltata industrie a cinematografului, televiziunea e posibilă datorită unei trăsături specifice sistemului de percepţie umană,numită persistenţa imaginii.Adică, ochii continuă să vadă o imagine pentru ncă o fracţiune de secundă după ce aceasta a dispărut din vedere.Fenomenul a fost remarcat prima dată n 1824 de Peter Roget.Pentru transmiterea sunetelor şi a imaginilor, televiziunea apelează la un ansamblu de de trei tehnici:fotoelectricitatea, analiza imaginii punct cu punct şi linie cu linie şi undele hertziene.
    n jurul anilor 20, apar primele prototipuri ale sistemelor de televiziune, ca urmare a unor cercetări realizate n Germania şi Franţa.Rezultatul acestor ncercări se va constitui n transmiterea la distanţă  a unor litere.Dispozitivile utilizau principiul transmiterii prin telefon a fotografiei.
    Perioada care urmează e marcată de invenţii precum tubul catodic(1907-1911), iconoscopul (1923) şi dispozitivul de baleaj a imaginii, ntr-un climat plin de ezitări.
    De-a lungul anilor televiziunea va trece prin diferite stadii de dezvoltare şi diversificare, concretizate n apariţia unor noi forme de nregistrare şi de difuzare a imaginii ca de exemplu:CATV, videocasetofonul, sistemul digital, sistemul interactiv, televiziunea prin satelit.
    Pnă la 1940, o singură ţară din lume avea un serviciu de televiziune regulat:Marea Britanie.După revenirea la o economie de pace, după al-II-lea război mondial alte trei ţări si vor pune la punct sisteme regulate de televiziune:Franţa, SUA şi URSS.n Europa evoluţia este mai lentă datorită faptului că ţările Anglia, Franţa,Germania au fost  mai afectate de război.
    Trecerea de la imaginea analogică la cea numerică sau digitală va permite mbunătaţirea calitaţii recepţiei şi creşterea numărului de canale n banda de transmisie hertiziană.Aplicarea acestor tshnologii reprezintă nceputul unui noi industrii de televiziune, numită de către specialişti televiziune fragmentată sau multimedia mai deschisă spre exterior, gata să accepte coabitarea programelor pe suporturi diferite.

TELECOMUNICAŢIA:

     TELEGRAFUL
    Telegraful Chappe se nscrie ntr-o tradiţie pe care nu am evocat-o ncă, cea a reorganizarii reţrlelor rutiere.Telegraful optic reprezintă o noutate importantă,fiind vorba de o adevărată ruptură de reprezentările spaţiului şi timpului, el se nscrie totodată n continuitatea unei evoluţii, aceea a transportului de mesaje.Telegraful lui Chappe prelungeste această evoluţie,dar constituie şi o ruptură, pentru că o depeşă obişnuită ajunge de la Paris la Valencieennes n cinspreyece minute.Cu un asemenea mijloc de transmitere cvasi instantaneu, obiectivul nu mai este nvingerea timpului, ci a spaţiului.Este deci normal ca tahigraful (primul nume imaginat de Chappe) să devină telegraf.
    Telegraful optic constituie punctul de plecare pentru sistemele de telecomunicaţii.Deşi sistemul tehnic este aproape depăşit, el ntruneşte cele patru caracteristici de bayă ale telecomunicaţiilor, pe care le vor reorganiya alte sisteme:
1    chiar daca nu este instantanee, trnsmisia se face foarte rapid.Chappe mbunătăţeşte rapiditatea, perfecţionnd sistemul de codare;
2    se constituie o reţea permanentă care se extinde din ce n ce mai mult;
3    un corp tehnic specializat ia n sarcină exploatarea;
4    informaţia este codată ntr-un  „limbaj universal”.
Tipurile de telegraf concurente telegrafukui Chape vor utiliza alte coduri;englezii un cod alfabetic,Bergstrasser, n Germania, un cod binar sau cuaternar.
După mai multe cercetări făcute de mulţi cercetători nu ne rămne dect să ne alăturăm istoricului englez Robert Sabine, care scria n 1867:”Telegraful electric nu are propriu-zis un inventator.Acrescut puţin cte puţin, fiecare inventator adăugndu-şi artea,pe calea spre perfecţiune”.

TELEFONUL

    ntr-o zi, de 14 februarie 1876, la Washington Alexander Graha, Bell şi Elisha Gray depun o cerere de brevet pentru invenţia telefonului.Istoria oficială a telefonului reţine numele lui Bell dar, n fond,nu se ştie dacă Gray nu a avut el primul ideea telefoniei.Toţi cercetători care au cochetat cu ideea telefoniei au avut la bază cunoştiinţe despre telegraf.
    ncet, ncet, telefonul leagă diferite sectoare ale activităţii economice, devenind un instrument de schimb intersectorial, cum se spune n limbajul economic actual.n 1910, Herbert Casson scria:”este un instrument rapid de civilizare care măreşte eficacitatea soccială.Este un simbol al cooperării naţionale”.
Telefoane analogice si digitale
Iniţial, telefonul funcţiona datorită unor semnale electrice numite “analogice”, deoarece reproduceau fidel sunetul vocii. Acest sistem are inconvenientul că ocupa mult spatiu pe liniile telefonice. De aceea, datorită progresului informatic si a digitalizarii, telefonul foloseşte tot mai mult semnale digitale, care ocupa mai puţin spaţiu.
Telefonul mobil
Pnă nu de mult, folosirea cabinelor telefonice era singurul mod de a telefona din afara casei. Astazi, putem telefona din masina, din tren sau de pe strada, cu ajutorul telefoanelor mobile. Cnd un abonat işi porneste telefonul mobil, acesta este conectat la o antenă de emisie-recepţie care centralizează apelurile venite din zonă. De acolo, apelul se transmite spre o centrala de tranzit care l dirijează pe reţeaua telefonică pnă la persoana cautată. Teritoriul acoperit de o antenă de emisie-recepţie este numit “celula”. Din acest motiv, telefoanele mobile se numesc si telefoane “celulare”.

INTERNETUL
    După epoca presei scrise şi cea a radiodifuziunii, cea de a treia epocă a comunicării se nscrie şi ea pe traseul mutaţiilor tehnic generate de electronică.Apariaţia informaticii ca sistem de comunicare se face  urmnd

tipicul deja cunoscut acum al celorlalte media:telegraful, radioul, televiziunea.
    Informatica a fost nevoită să şi găsească, nainte de toate, propria definiţie, să se nţeleagă pe sine ca fiind altceva dect un simplu dispozitiv de calcul lipsit de orice caracter iminent.
    Primele prototipuri de maşini de calcul analogice sunt realizate de Vannever Bush n anii 30, care utiliza un principiu ce nu lăsa loc nici unei evoluţii viitoare.George Stibitz, telefonist la laboratoarele Bell, realizează un calculator electromecanic, structurat după  principiul funcţionării centralelor telefonice.
    Cu o reţea de calculatoare suficient de puternice nct să joace rolul unei infrastructuri, cale spre găsirea unei noi forme de exprimare informatică a fost constrnsă din ce n ce mai puţin de factori tehnici şi tot mai mult de cei de ordin temporal şi creativ.
    Originile Internetului se găsesc n 1963 la Ministrul de Apărare din SUA, n reţeaua ARPAnet.Pentagonul construieşte reţeaua pentru contracte militare şi pentru schimb de informaţii cu universităţiile care se ocupau de cercetare militare.Crearea reţelei civile, activitate costisitoare şi riscsntă va atrage curnd tot mai multe instituţii şi tot mai mulţi utilizatori, mare parte din ei avnd deja reţele interne proprii.Astfel,NSF devine un conector pentru mii de alte reţele, numele de Internet apărnd ca perfect justificat n contextul următoarei definiţii:
Internetul= colecţie ntinsă de reţele de calculatoare care cuprinde ntregul glob, conectnd la un larg sistem electronic de servicii, resurse şi informaţii att instituţii guvernamentale, militare, educaţionale şi comerciale ct şi persoane fizice;se utilizează o serie de convenţii şi instrumente pentru a creea imaginea unei singure reţele, deşi calculatoarele din reţea se bazează pe platforme hard şi soft diferite.
    Internetul a apărut aproape simultan n Europa şi pe alte continente.Astăzi este constituit din  „ 4000 de utilizatori şi 154 ţări interconectate”.Internetul care cunoaşte o creştere 10% -15% pe lună a devenit unealtă de comunicaţie fundamentală a ntrgii comunităţi de nvăţămnt superior, cercetare şi dezvoltare tehnologică, publică şi privată, precum şi n industrie.
    La originea Internetului au stat două procedee fundamentale, care după sociologul francez D. Wolton, trimit la mize de diferite:
•    protocolul american IP, concentat pe transport,
•    WEB-ul-protocol HTTP, modele europene concepute iniţial pentru navigare documentară, utilă n hipertext.
Volumul de date şi informaţii disponibil pe Internet poate fi structurat astfel după acelaşi sociolog francez D. Wolton:
•    Informaţii-ştire (informations-news)-tot ce se referă la politică, istorie, economie, divizate pe sectoare:informaţii general, respectiv specializate,
•    Informaţii-servicii (informations-services)-n plină expansiune n ultimii o sută de ani,informaţii utile, de interes practic şi care se situează la intersecţia dintre informaţia-valoare)information-valeur) şi informaţia marfă (information-marchauddese),
•    Informaţii-divertisment (information-loisirs), n creştere, industria de divertisment fiind prima industrie ca importanţă a lumii,
•    Informaţia-cunoaştere (information-connaissance)care trece prin anumite bănci de date,mai mult sau mai puţin profesional.

Inernetul devine familiar şi este utilizat n toate domeniile de activitate de astăzi şi reprezintă una din cele mai importante unelte a comunicării.

BIBLIOGRAFIE:
•    Bernard Miege, „Societatea cucerită de comunicare”, Ed. Polirom, Iaşi, 2000;
•    E. Aisberg, „ABC de radio şi TV”, Ed. Tehnică Bucureşti, 1974;
•    Alexandru Irod, „Tiparul sau sistemele electronice?”, Ed. Polirom, 1999;
•    Dorin Popa, „Mass-media, astăzi”, Institutul European, Iaşi, 2002


Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica