referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Momente importante ale Istoriei

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

De mentionat ca numerosi muncitori apartinând nationalitatilor conlocuitoare de pe teritoriul Transilvaniei, considerând justa vointa de unire nationala a poporului român, se declarau pentru înfaptuirea acestui deziderat pe baze democratice...

Varianta Printabila 


1 Momente importante ale Istoriei

1 DECEMBRIE 1918
A. Revolutia Burghezo - Democratica din Transilvania (1918)

1.Destramarea si prabusirea Imperiului habsburgic:

În toamna anului 1918 criza politica din monarhia austro-ungara a atins punctul culminant. În timp ce lupta revolutionara submina din interior Imperiul habsburgic, situatia militar-strategica a Puterilor Centrale pe toate fronturile se apropia de dezastru. La 15 septembrie 1918 armatele Antantei au rupt frontul din Macedonia, obligând Bulgaria sa ceara armistitiu, ceea ce a constituit o mare lovitura si pentru Austro-Ungaria.

Ocuparea Bulgariei de catre armatele Antantei a adus la restabilirea legaturii României cu trupele aliate de la Salonic. A fost anulata pacea impusa României la Bucuresti de Puterile Centrale; România s-a pregatit sa decreteze cea de-a doua mobilizare. În Serbia, generalul Franchet dEsperey îsi deplasa trupele în directia Ungariei, ceea ce deschidea armatelor Antantei drumul spre sud-estul Austro-Ungariei.

În timp ce deznodamântul razboiului se întrevedea, în tarile beligerante s-a manifestat cu putere criza revolutionara. Pe fondul dezvoltari social-politice interne, al contradictiilor si conflictelor provocate de razboiul imperialist, care se desfasura de peste patru ani, cu tot cortegiul sau de mizerii si suferinte, si sub impulsul dat de Marea Revolutie Socialista, care a dus la prabusirea imperiului tarist si la instaurarea primului stat socialist din lume, oamenii muncii din lumea capitalista , in frunte cu clasa muncitoare, si-au intensificat lupta împotriva exploatatorilor si asupritorilor din propria tara, împotriva imperialistilor, pentru instaurarea pacii, pentru dobândirea de drepturi si libertati democratice, pentru transformarea revolutionara a societati.

Începând cu toamna anului 1918, tarile capitaliste au fost zguduite de puternice cataclisme sociale: rascoale, revolutii burghezo-democratice si revolutii proletare. Redând tabloul situatiei revolutionare din toamna anului 1918 din Europa, gazeta ,,Socialismul" ,organul central al Partidului socialist din România scria: ,,Sub imboldul foametei, a mizeriei, a anilor nesfârsiti de razboi si pildei Rusiei, muncitorimea mondiala a început sa se agite si miscarea revolutionara a pus stapânire pe Bulgaria, a descompus Austro-Ungaria într-un numar de state nationale si a transformat într-un ocean furtunos marea împaratie a Germaniei… Tronurile se rostogolesc, privilegiile se duc si contagiunea revolutionara se întinde amenintând existenta regimului capitalist de pretutindeni."

În lunile septembrie-octombrie 1918 ale razboiului mondial lupta maselor populare în monarhia Austro-Ungara a luat o extindere nemaicunoscuta pâna atunci. Muncitorii din Austria, Ungaria, Cehia, Transilvania, Bucovina, Croatia, Voivodina, Slovacia, Galitia, etc. au declansat mari batalii de clasa, concretizate prin numeroase greve si demonstratii împotriva razboiului, pentru încheierea imediata a pacii, pentru pâine, republica, libertati si drepturi democratice. Masele largi de tarani de toate nationalitatile din imperiu si-au intensificat lupta pentru lichidarea relatiilor semifeudale, încercând in mod spontan sa intre in posesiunea pamânturilor moseriesti. S-au semnalat pe tot cuprinsul monarhiei Austro-Ungariei încercari de rafuiala ale taranilor cu exploatatorii, pe calea incendierii conacelor mosieresti si a distrugerii averilor lor.

La 30 octombrie 1918, la Viena, muncitorii au declarat greva generala. În întreaga Austrie au avut loc mari demonstratii sub lozinci republicane. Sub impulsul miscarii largi de masa, Adunarea nationala provizorie a proclamat la 12 noiembrie 1918 Republica Austria.

Revolutia Burghezo-democratica lichidase monarhia dualista habsburgica. Si-a încetat existenta unul dintre imperiile cu o orânduire birocratica, semifeudala, bazata pe exploatarea popoarelor. Pe ruinele fostei monarhii austro-ungare - ,, închisoarea a popoarelor " - s-au format noi state nationale independente: Austria , Cehoslovacia, Polonia si Ungaria, iar altele, cum a fost cazul României si Serbiei, si-au desavârsit unitatea lor.

Destramarea imperiului anacronic, peticit, habsburgic si aparitia pe harta lumii a unor state noi, precum si desavârsirea statului national al altora, au constituit un proces legic de o deosebita semnificatie istorica-progresista in dezvoltarea popoarelor din Europa centrala si sud-estica.

Tarile Antantei au fost puse astfel in fata unui fapt împlinit în momentul deschiderii Conferintei de pace de la Paris, care a consfintit destramarea Austro-Ungariei, constituirea noilor state si desavârsirea unitatii celorlalte.





B. Marea Adunare Nationala Constituanta de la Alba-Iulia



1.Pregatirea marii adunari nationale constituante a românilor de la Alba-Iulia:

În cursul lunilor octombrie-noiembrie 1918, în Transilvania revolutia burghezo-democratica se desfasura cu repeziciune. Programul revendicarilor cu caracter social pentru care militau fortele sociale progresiste, in deosebi miscarile muncitoresti si taranesti se împletea strâns cu cel al emanciparii nationale, pentru unirea Transilvaniei cu România. Acest act istoric nu putea fi opera maselor largi populare, a întregului popor român.

Ideea convocarii unei Adunari Nationale Constituante care sa constituie expresia vointei unanime de Unire a Transilvaniei cu România a veni din partea socialistilor.

Pregatirea Marii Adunari Nationale Constituante de la Alba-Iulia s-a facut într-un timp relativ scurt. Ea a constituit momentul de apogeu al luptei nationale a românilor, a fost un eveniment revolutionar in cursul caruia s-au ridicat marile probleme care stateau în fata poporului român: desavârsirea statului national unitar roman, înfaptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalitatii în drepturi pentru nationalitatile conlocuitoare, lupta pentru cucerirea unui regim politic democratic.

Anuntând popoarele lumii vointa si hotarârea sa, natiunea româna declara prin manifest ca ea ,,din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, este hotarâta a pierii mai bine decât a suferii mai departe sclavia si atârnarea…". În vederea realizarii acestui deziderat, în încheierea manifestului se cerea sprijinul întregii populatii române din Transilvania, care ,,spera si astepta ca în nazuintele ei pentru libertate o va ajuta întreg neamul românesc, cu care una vom fi de aici înainte in veci " .Manifestul, opera lui Vasile Goldis, care prin intermediul statiei de telegrafie din Praga a fost difuzat in lumea întreaga a produs consternare in sânul unor cercuri aristocratice unguresti.

Marea Adunare Nationala, simbol al afirmarii hotarâtoare a poporului de a-si hotarî singur soarta, a fost convocata pentru ziua de 1 Decembrie 1918. Militantii români pentru unirea Transilvaniei cu România avea o larga conceptie democratica despre unire, care o concepeau nu prin înlocuirea unui jug cu altul, ci prin asigurarea conditiilor prielnice de dezvoltare a românilor, cât si a nationalitatilor conlocuitoare. Acest deziderat îl vedeau realizându-se nu prin forta, ci în mod profund democratic, prin afirmarea deschisa a vointei întregului popor. Consiliul national român din Orastie popularizând, prin ziarul cu titlul semnificativ ,,Libertatea" , convocarea Marii Adunari Nationale de la Alba-Iulia, adauga:,, Aceasta adunare este chemata sa hotarasca asupra sortii neamului românesc si sa exprime vointa nestramutata a natiunii române, care pretinde sus si tare unirea nationala .

Anuntând programul Adunarii Nationale Constituante a natiunii unite din Transilvania, Comitetul organizatoric adreseaza urmatorul apel: ,,Frati români, locul cel mai istoric al neamului va asteapta cu bratele deschise, veniti deci sa-l atingeti cu pasul vostru, ca sa simtiti fiorul ce l-a miscat odata pe marele voievod cu numele de arhangheli, pe martirii Horea, Closca si Crisan, pe craiul muntilor, Avram Iancu, si pe toti cei care au început si lucrat la realizarea Visului de veacuri pe care noi cei de azi îl vedem ca pe rasaritul cel mai stralucit al celei mai senine zile a neamului românesc".

Un deosebit de vibrant apel adresat femeilor române îl facea Elena Pop: ,,Pâna unde strabate graiul nostru dulce, românii din patru unghiuri vor veni cu totii, invocând cerul si pamântul ca marturie sa le fie jurintei lor solemne. Grabiti-va…".

De mentionat ca numerosi muncitori apartinând nationalitatilor conlocuitoare de pe teritoriul Transilvaniei, considerând justa vointa de unire nationala a poporului român, se declarau pentru înfaptuirea acestui deziderat pe baze democratice. Astfel muncitorii maghiari din Valea Jiului, alaturi de cei români, discutând în Consiliul muncitoresc problema unirii Transilvaniei cu România, au fost pentru aceasta înfaptuire si pentru transformarea tarii într-un stat democratic. Unul dintre conducatorii Consiliului muncitoresc din Petrosani, la o adunare convocata la 26 octombrie-8 noiembrie 1918 de Partidul national român, declara :,,Nu va punem piedici in calea realizarii unitatii voastre nationale…Trecutul care a pradat muncitorimea si care a pus biruri grele pe umerii vostri, politica gresita fata de nationalitati, s-a sfârsit…Si voi ati fost subjugati si jecmaniti, pamântul acesta de pe care v-a alungat statul maghiar si capitalismul al vostru a fost…Dar nu poporul maghiar v-a alungat la marginea padurii. Nu! Capitalismul v-a alungat statul, aici capitalismul n-are nationalitate. Nationalitatea lui este banul, puterea blestemata care de-o potriva apasa pe muncitorul român si maghiar sau german".





2.Desfasurarea marii adunari nationale de la Alba-Iulia (1 Decembrie 1918):



În Transilvania, convocarea, in numele Marelui Sfat al natiunii romane, a Marii Adunari Nationale la Alba-Iulia - cetate istorica a neamului nostru, unde pentru prima data s-au unit sub Mihai Viteazu toate provinciile românesti - a fost primita cu mare entuziasm de toate cercurile românesti, indiferent de vederile lor politice si sociale. Aceasta convocare a fost in atentia guvernului Kŕrolyi, care voia s-o zadarniceasca.

Planul desfasurarii concrete a adunarii de la Alba-Iulia, initiat si aprobat de consiliul national central, a fost în amanuntime pregatit de dr. I. C. Pop împreuna cu capt .Fl. Medrea; ultimul înca de la 15 noiembrie 1918 ,, a început luarea masurilor in vederea tinerii adunarii nationale" . El cuprindea organizarea propagandei, asigurarea circulatiei, încartiruirea, alimentarea, ordinea si siguranta însasi a Adunarii nationale. Propaganda a fost încredintata lui Ioan C. Pop, iar încartiruirea si siguranta maselor populare participante a fost asigurata pe tot teritoriul judetului Alba. Au fost instituite garzi militare romane in toate garile, s-a asigurat linia ferata, podurile, tunelele si soselele din puntele principale. In acest scop au fost concentrati aproximativ 3.000 de soldati numai de pe teritoriul judetului Alba. La acestia s-au mai adaugat formatiunile militare care au sosit din alte judete, dintre care amintim un batalion din regiunea Sibiu, sub comanda capit. Vasile Barbu ; efectivul unei jumatati de batalion din Cluj, sub comanda maiorului Cortutiu si a locotenentilor Utalea, Victor Epureanu si Svoze.

Masurile de paza si de siguranta au fost luate deja cu doua zile înainte de ziua adunarii. Ele au constat din urmatoarele:

1. Siguranta in oras , asigurata prin puternice pichete repartizate pe sectoare, apoi plasati pe acoperisurile caselor si turnurilor de biserici de unde se domina.

2. Siguranta in cetate , in primul rând fiind ocupata sala cercului militar de un puternic detasament militar sub comanda capitanului Ioan F. Negrutiu. Aici urma sa se tina adunarea. Apoi alte masuri de paza luate in diferite puncte ale cetatii .

3. Asigurarea circulatiei , prin cordoane armate ; la intrari si încrucisari de drumuri, indicatiunile erau date de catre ofiteri si subofiteri.

4. Asigurarea adunari pe câmpia Albei-Iulii , prin pichete, posturi fixe, alimentate de detasamente puternice de la cazarmile apropiate. Câmpia era înconjurata la mari distante d un cordon de soldati prin care nu se putea trece decât in grupuri compacte, ori având legitimatie speciala.

5. Pentru a prevenii vreun atac din afara , cladirea Adunarii nationale si a întrunirii poporului a fost înconjurata cu trei cordoane de avan-posturi, care erau tot mai razlete spre punctele periferice si al caror cerc extrem era in afara de bataia pustii. In padurile si dealurile ce împrejmuiesc Alba-Iulia, acestea comunicau intre ele prin telefon si patrule.

Dar pregatirea adunarii si deplasarea delegatilor spre Alba-Iulia n-a fost de loc usoara. Agenti ai fortelor retrograde s-au dedat la numeroase provocari contra delegatilor si a maselor ce doreau sa participe la istoricul eveniment.

Marea Adunare nationala constituanta a romanilor din Transilvania s-a desfasurat în deplina libertate. Prin forma sa de organizare, prin participarea larga a maselor, a delegatilor alesi prin votul unanim al populatiei din întreaga Transilvanie, Adunarea nationala de la Alba-Iulia a capatat un profund caracter plebiscitar, reprezentând populatia romaneasca majoritara pe aceste meleaguri, care era in drept sa hotarasca asupra soartei sale.

In felul acesta, la 1 decembrie 1918 , Adunarea constituanta a romanilor a hotarât in unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Factorul hotarâtor care a dus la realizarea Unirii Transilvaniei cu România a fost lupta activa a muncitorilor, taranilor, carturarilor.





3.Ecoul marii adunari constituante de la Alba-Iulia:



Actul unirii Transilvaniei cu România pecetluit la Alba-Iulia, a avut un puternic ecou atât in tara cat si in strainatate.

Pe adresa Marii Adunari nationale de la Alba-Iulia au sosit zeci si zeci de telegrame de la numerosi romani din Transilvania, care îsi manifestau astfel solidaritatea si adeziunea la hotarârile adunarii.

Astfel Sfatul national roman din Lupeni scria : ,,Dorim din inima succes. Traiasca conducatorii ". Muresan, in numele Sfatului national roman din Petrila si Petrosani trimitea telegramele : ,, Aderam la rezolutiunea Adunarii nationale romane ".

Unirea realizata la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, pe baza dreptului de autodeterminare a nationalitatilor a constituit un act legic, obiectiv. Partidul socialist si Uniunea sindicala din România saluta ,, cu bucurie dezrobirea nationala a poporului roman din provinciile subjugate "--- se arata in declaratia Comitetului Executiv al Partidului socialist si a Comisiei generale Provizorie a sindicatelor din România din februarie 1919 - , si se angajeaza sa respecte ,, legamintele de unire hotarâte " .

Razboaiele Medice sau Greco-Persane

Razboaiele medice
Începând cu 522,Darius I, un suveran energic, conducea Imperiul ahemenid, împărţit în circa douăzeci de circumscripţii(satrapii), administrate de un guvernator persan, purtând titlul de satrap(“protector al regalităţii”).O gravă criză nu va intarzia să izbucnească în Asia Mică, în principal în Ionia, între persani şi grecii dornici să-şi redobândească libertatea.
În 499, Ionia se revoltă împotriva dominaţiei persane.Apelul de ajutor lansat către cetăţile greceşti de pe celălalt mal al Mării Egee nu găseşte ecou decât la Atena şi la Eretria, care trimit un modest contigent de trupe, acestea reuşesc să incendieze Sardeş capitala satrapiei, după care se retrag.Insurecţia se extinde în Coria şi Cipru.Reactia persană nu întârzie: rebeliunea este zdrobită şi în 494, Miletul, de unde pornise revolta, este luat cu asalt şi cucerit.Satrapul Astaphernes se arată totuşi moderat în ceea ce priveşte represiunea şi pentru a calma spiritele, permite dezvoltarea în oraşele elene a unui regim de autonomie civică, fără însă a renunţa la perceperea unui tribut.
Intervenţia militară a lui Darius în Asia Mică îi atrăsese acestuia atenţia către Occident şi trezise poate în el idei expansioniste, ori măcar îi stârnise dorinţa de a împune în Grecia regimuri care să-i fie favoribile în scopul de a elimina riscul difilcutăţilor pe care le aveau cu grecii din Asia Mică incităţi de compatrioţi lor din Europa.În cursul verii anului 490 o importantă escadră persană îşi face apariţia în Marea Egee, sub conducerea amiralului Datis.Naxos este incendiată, Eretria este jefuită şi pârjolită.
Persanii debarcă la Marathon, pe coasta orientală a Aticăi.Însă, sub conducerea lui Miltiade, un contigent grec compus din 10000 de atenieni şi 1000 de plateeni îi atacă şi îi pun în derută, provocându-le unele pierderii, Datis ridică ancora şi renunţând să mai debarce la Phaleron, face cale întoarsă în Asia.Atenienii consideră că au reputat o mare victorie, cu care nu vor conteni să se laude.Ei susţin că, prin actiunea lor, au salvat Grecia de asaltul barbarilor.
Aceştia însă nu vor întârzia să revină.Xerxes, care îi succedase lui Darius în 486, organizează în 481 o nouă expediţie mobilizând o armată care, conform lui Herodot, numără 1700000 de oameni de origini dintre cele mai diverse şi 1207 vase.Cifre fără îndoială exagerate, cel puţin în ceea ce priveşte soldaţii,dar care exprimă impresia de imensitate pe care o vor fi avut cei care au văzut sosind armata persană.Unii dintre greci, cuprinşi de panică sau care sperau să obţină profit din atitudinea lor, rămân neutri sau se alătură, aşa cum o fac tesalienii şi telianii, invadatorului. Infanteria persană coboară din Nord în 480, după ce traversase strâmtorile, flota o însoţeşte, urmând litoralul.În 481, treizeci de cetăţi, reunite în congres la Istmul Corent sub conducerea Spartei, deciseseră să se alieze şi să reziste;un corp de 7000 de oameni (în special pelopenesieni şi focidieni) sunt postaţi la Termopile pentru a bloca defileul care, în acea epocă reprezenta, între mare şi lanţul muntos, locul de trecere obligatoriu spre Grecia meridională, ei sunt conduşi de către regale Spartei Leonidos care, văzându-se trădat şi învăluit din spate, se sacrifică eroic împreună cu 300 de spartani pentru a permite restului trupei să bată în retragere, iar flotei ateniene şi lacedemoniene să aibă timpul de a se replia spre sud prin canalul Euripe după o ciocnire nedeschisă cu flota persană la Capul Artemisiondin nordul insulei Eubeea, cele două confruntări au loc aproximativ simultan, în iulie 480.
                                                        

                                                       IMPERIUL MACEDONEAN
Imperiul Macedonean a fost una dintre cele mai mari puteri militare ale antichitatii.El a fost inceput de Filip Macedoneanul si dus la apogeul puterii militare si intindere de catre fiul acestuia Alexandru Macedon. Filip macedoneanu, a fost un elev stralucit al lui Epaminondas. El a stat la Thema 3 ani, timp in care invata arta razboiului. In 359, Filip ajunge regele Macedoniei. Primului sau gand e sa intareasca stapanire macedonenilor asupra unei mari parti din Peninsula Balcanica prin supunerea unor triburi trace, sa adica Ellada sub ascultarea sa. La Theba invatase modul in care trebuie organizata o armata de elita. Pentru indeplinirea gandurilor sale de marire creaza o armata moderna pentru epoca respectiva, al carui nucleu in forma falanga. Falanga era formata din 16 randuri ( acest numar putea varia intre 4 si 50 ). Armamentul obisnuit era compus din: casca, platosa, sctu rotund, lance si sabie cu doua taisuri. Filip impune supusilor o aspra disciplina si aduce unele imbunatatiri in ceea ce priveste armamentul. Infanteria era formata din mici proprietari, care poarta, ca si hoplitii greci casca, scut, sabie scurta si lancie. Inovatia lui Filip: lungimea lancii variaza intre 4 - 7 metri. Randurile din spate au lancie mai lunga, incat atunci cand lancile sunt coborate soldatul din fata este protejat de mai multe lanci, falanga devenind un zid de fier. Randurile sunt atat de scurte incat falanga se misca greoi. Rolul ei pe campul de lupta este acela de a ingadui trupelor usoare sa se rafaca la adapostul ei, formand un meterez naclintit in jurul careia pivoteaza restul oastei. Calarimea este formata din nobili macedoneni si, in parte, din traci. Si infanteria si cavaleria sunt antrenate si obisnuite cu manevrele tactice savante pe care Filip le invatase la Theba. Nasterea lui Alexandru a fost invaluita de multe povestiri fantastice de catre biografi antici.A venit pe lume in ultimele zile ale lunii iulie a anului 356 i.e.n., in palatul de la Pella.Legenda spune ca se nascuse in noaptea cand nebunul Herostrat incendiase templul zeitei Artemis din orasul Ephes ,una din cele sapte minuni ale lumii.De la tatal sau, Alexandru a mostenit o inteligenta sclipitoare, energia si indrazneala in momentele grele.Mama sa Olimpiada , o printesa epirota vijelioasa, autoritara, orgolioasa si adepta a unor culte mistice (orifice si dionisiace), ii va transmite unele pasiuni violente, dragostea pentru literatura si dorinta de glorie nestapanita.Primul sau pedagog, Leonida, o ruda saraca a Olimpiadei ii va da o educatie "spartana", extrem de severa, pana la varsta de 13 ani. Multi ani dupa aceea isi va aminti Alexandru de vergile lui Leonida.In anul 343, copilul Alexandru impreuna cu alti fii de la curte, camarazi de arme de mai tarziu, ca Leonnatos, Hephaistion, Nicanor, Marsyas s.a., primeau ca profesor pe celebrul filozof Aristotel.Departe de Pella, in localitatea Mieza,timp de trei ani,ei au studiat temeinic ca intr-un "pension".Pe vremea lui Plutarh, dupa cinci secole , se mai pastrau acolo bancile asezate in locuri umbroase unde predase Aristotel.Profesorul si invatatul Aristotel era considerat ca un "secretar al naturii", datorita variatelor sale cunostinte enciclopedice din domeniul istoriei, retoricii, metafizicii, geografiei, stiintelor naturiis.a.,domenii in care l-a initiat pe tanarul vlastar regal.

Dupa incheierea misiunii sale de profesor al lui Alexandru , Aristotel s-a stabilit la Atena, unde a deschis o scoala numita "Liceul". In marele oras al culturii grecesti, filozoful a atras in jurul sau tineri dornici de invatatura din intreaga lume greceasca, pe care I-a initiat in tainele stiintelor naturii,ale literaturii, filozofiei, artei etc. "Universitatea" lui Aristotel din Atena luase locul "Academiei" lui Platon, fostul sau profesor, unde invatatura avea un caracter abstract si idealist.In drumul sau spre Orient, Alexandru a tinut mereu legatura cu fostul sau dascal, caruia ii trimitea la Atena plante, animale si diferiteminereuri pentru studiu, necunoscute in Grecia. Marele filozof a murit la un an(32i.e.n.) dupa disparitia prematura a elevului sau.Partidul antimacedonean din Atena il alungase din oras pe Aristotel, considerat ca om de incredere al Macedoniei si periculos statului atenian.Bibloteca si laboratoarele de cercetare ale invatatului filozof au fost ravasite si in parte Mandru ca neamul sau se tragea (dupa legenda) din Heracle si Achile, Alexandru memoriza cu pasiune versurile lui Homer, recita incantat din poezia lui Pindar si din tragediile lui Euripide."Socotea si numea Iliada merindea trebuincioasa pe calea virtutii razboinice"- scrie Plutarh. Legendele din aceasta perioada vorbesc despre exercitiile sale fizice, despre pasiunea pentru vanatoare si despre ingeniozitatea cu care a stiut sa imblanzeasca pe armasarul sau Bucefal ,un cal exceptional, cu care va parcurge Orientul pana la Indus. Studiile de la Mieza se terminara brusc in anul 340, cand Alexandru fu rechemat la Pella, ca sa tina locul parintelui sau plecat la razboi in Tracia.

Dupa faptele eroice de la Cheroneea , unde comandase o aripa a oastei macedonene, Filip il trimise intr-o misiune diplomatica la Atena. Acolo admira pentru prima si ultima data minunatele monumente de pe Acropole.Un dezacord intre Alexandru si Filip s-a produs o data cu noua casatorie a regelui, cand un unchi al Cleopatrei , noua regina contestase legitimitatea succesiunii la tron a printului . Alexandru se autoexila in Epir, urmat de prietenii sai Harpalos, Ptolemeu, Nearh si altii. Impacarea si reantoarcerea la Pella a tanarului au fost opera corintianului Demaratos, cel care ii adusese calul Bucefal. Atunci cand a fost asasinat Filip, Alexandru era in capitala regatului si nimeni nu i-a mai putut contesta dreptul la succesiunea tronului.

Portretul fizic al lui Alexandru ne-a fost transmis in poza lui Plutarh, imortalizat in marmura sau bronz de sculptorul oficial al curtii sale, Lisip din Sicyon, si reprodus pe monede,mozaicuri, picturi, etc.Dar adevaratul portret -realist - nu-l cunoastem, deoarece Lisip I-a idealizatconform manierei timpului.Capil lui prezenta un aspect leonin, putin aplecat spre umarul stang, cu fruntea larga,partial acoperita de suvitele unei coame bogate, cu ochi stralucitori si focosi, si o piele neobisnuit de alba.

Portretul moral al eroului apare mai sigur in descrierea lui Plutarh: temperament impulsiv, navalnic si foarte pornit."Iar caldura trupului sau -scrie acelas biograf - il facea pe Alexandru sa bea si sa fie iute la manie", ca sa treaca succesiv de la accese de furie nebuneasca ,la cainta si rusine pentru cele faptuite.Acestor defecte , biografii ii opun calitatile unui om brav, energic, rabdator, in campanii , generos, spirit clar si sef militar neantrecut. Pe masura ce a obtinut marile succese in batalii, pe masura ce a cunoscut monumentele grandioase ale Orientului si a avut in fata conceptia despre monarhia autocrata, Alexandru a pierdut o parte din simtul masurii, al ordinii si al cumpatarii, ceea ce l-a adus in coflict grav cu macedonenii din anturajul sau.

Desi armata, prin glasurile generalilor Antipater si Parmenion, recunoscuse ca reg pe Alexandru, in fata noului monarh stateau destule primejdii. In interior, eventualii pretendenti la tron- frati, veri , unchi si alte rude apropiate - au fost masacrati fara mila, cu exceptia fratelui sauFilip Arhidaios, considerat ca debil mintal. "Epurarea" s-a extins si in randul nobilimii macedonene, Olimpiada, reantoarsa la Pella, se razbuna feroce pe rivala sa Cleopatra, silita sa se spanzure.

Disparitia neasteptata a lui Filip a produs in Grecia o trezire a spiritului de libertate, atatat de glasul lui Demonstene. Liga de la Corint se considera eliberata de obligatiile asumate viagere, in fata unui generalisim macedonean mort in 336. Cu rapiditatea sa de actiune, Alexandru frana imediat incercarile de desprindere a oraselor grecesti. La sfarsitul verii anului 336 aparu in Tesalia, apoi la Termopile, unde delegatii amfictioniei delfice il intampinara ca pe un sef al elenilor.Tebanii, atenienii si altii i-au trimis solii de supunere. La Corint, sinedrionul ( consiliul ) ligii I-a recunoscut pe loc calitatea de hegemon in proiectata expeditie impotriva persilor.

Lui Alexandru ii ramanea acum asigurarea spatelui in nordul balcanic, unde numerosii dinasti traci si iliri aspirau de asemenea la independenta, dupa asasinatul de la Pella.In primele zile ale primaverii anului 335,tanarul rege aparu pe neasteptate in mijlocul Traciei, pe care o pacifica, trecu apoi Balcanii impotriva tribalilor si getilor. Cu o tactica iscusita infranse pe tribali, primi o solie de amicitie din partea celtilor de la Dunare si se indrapta in graba impotriva getilor de la nordul fluviului.Pe malul Istrosului au fost stranse cateva corabii si numeroase barci de pescari, cu ajutorul carora el a trecut pe neasteptate in campia getica, 500 de calareti si 4000 de pedestrasi. "In timpul noptii- scrie Arrianus (I, 4) - trecura cu totii dincolo, intr-un loc cu holde bogate, care ii ascundeau de priviri in timp ce se apropiau de mal. La revarsatul zorilor, Alexandru porni prin lanuri, dand ordin pedestraslor sa culce graul cu lancile lasate de-a curmezisiul si sa inainteze astfel pana ce vor ajunge in locurile unde campul nu era cultivat.Cavaleria merse pe urmele falangei, tot timpul cat ii trebui acesteia sa-si croiasca drum prin lanuri; in schimb, cand iesira din holde, Alexandru isi conduse cavaleria pe aripa dreapta si porunci lui Nicanor sa dispuna falanga in formatie largita.

Getii n-au rezistat nici macar celui dintai atac al cavaleriei.Indrazneala lui Alexandru, care trecuse cu atata usurinta si intr-o singura noapte Istrosul, cel mai mare dintre fluvii, fara sa aiba nevoie de vreun pod peste vadul apei, li se parea nemaipomenita; masivitatea falangei ii facu sa intre in panica, iar cavaleria lovise puternic in ei.Astfel si-a inceput domnia cel mai mare conducator al antichitatii.Luptele pentru cucerire au inceput imediat insa Alexandru s-a lovit de o alta mare putere militara, imperiul Persan condus de Darius.Intre cei doi conducatori au avut locciocniri armate la Granic, Issos si Gaugamela.Aceasta ultima infruntare intre cele doua puteri este cea mai importanta pentru ca victoria lui Alexandru insemna lichidarea puterii militare a Imperiului persan.

La Gaugamela,Darius si-a pus in joc intreaga multime a armatei sale randuita pe un front lung de 9 km, prin care putea usor invalui linia de bataie a lui Alexandru cu un efectiv de 40.000 de infanteristi si 7000 de calarasi. Dispozitivul persan cuprindea alternativ, in linie, infanterie, cavalerie, arcasi, care de lupta si elefanti. Numai aripa dreapta a lor fusese mai bine inchegata, ca o masa compacta alcatuita din cavaleria cea mai puternica.

In fata numarului imens al dusmanilor, geniul strategic al lui Alexandru a creat un dispozitiv cu totul nou, care-I oferea posibilitatea sa atace fulgerator masa dusmana, sa o impiedice astfel ca sa-l prinda in cleste.La aripa lui dreapta,in fata lui Darius, si-a asezat cavaleria de hetairi condusa chiar de el, iar in centru a randuit falanga ajutata de pedestrasii aliati usor inarmati.Comanda aripii stangi ce trebuia sa faca fata masei cavaleriei persane a fost incredintata lui Parmenion, generalul sau cel mai destoinic, care dispunea de cavalerie usoara si de alte unitati. Flancurile frontului lui Alexandru erau ferite de invaluire prin dispunerea unor unitati de arcasi ale carorsageti puteau lovi la mare distanta. Misiunea rezervelor strategice din urma frontului macedonean era in primul rand de a face fata unui eventual atac al inamicului, daca acela ar incerca o invaluire prin spate.

Lupta a inceput in dimineata zilei de 1 octombrie 331 si a fost mult mai inversunata decat cea de la Granic sau cea de la Issos.Atacul l-au deschis carele persane cu coase care atacau in siruri.Soldatii lui Alexandru s-au dat la o parte din drumul lor.Arcasii si aruncatorii de suliti bine pregatiti din armata lui Alexandru au stiut sa loveasca la timp cu armele lor in caii si conducatorii acestor care, facandu-le inofensive. Ordinea, disciplina si rutina in lupta a armatei lui Alexandru au asigurat victoria asupra masei eterogene de persi care putea intra usor in debandada.Atacul hotarator l-a deschis Alexandru insusi, in fruntea hetairilor sai, navalind nebuneste peste randurile persane unde se gasea insusi Darius.A urmat o lupta disperata de cavalerie in care macedonenii si-au dovedit superioritatea. In acelasi timp, falanga macedoneana dadea peste cap centrul frontului persan intrat in panica."Vazandu-se deodata amenintat din toate partile, Darius, fricos ca intotdeauna, intoarse cel dintai spatele, luand-o la fuga; indata frica puse stapanire pe persi…"(Arrianus).Dimpotriva, pe aripa stanga comandata de Parmenion, situatia devenise extrem dfe grava pentru macedoneni. Calarimea grea persana sparsese frontul macedonean si Parmenion pirduse controlul asupra oamenilor sai risipiti si gata de fuga. Aceasta l-a silit sa ceara disperat ajutorul lui Alexandru. Spre norocul lui Parmenion, victoriosii barbari au patruns in lagarul cu bagajele macedonenilor, au uitat de lupta si se preocupau numai de jaf. Cu aceasta, ultima rezistenta a dusmanilor a fost lichidata tot prin interventia salvatoare a lui Alexandru.Dar aceasta l-a intrerupt din iuresul lui pe urmele fugarului Darius, pe care spera sa-l captureze viu. A doua zi era prea tarziu,"Marele rege" fugise departe. In mainile invingatorului cadeau si de asta data,"carul, scutul, arcul si sagetile lui". Din invalmasagul luptei de la Gaugamela, la caderea noptii, s-au retras in ordine numai mmercenarii greci din solda marelui rege si cavaleria bactriano- sogdiana comandata de strategul Besos. Pierderile macedonene erau destul de insemnate. Cazusera 60 de hetairi din jurul lui Alexandru; comandanti de seama, ca Hephaistion, Coinos si Medidas, fusesera grav raniti. Dar victoria era stralucita. In timp ce Parmenion punea stapanire in lagarul inamic, pe bagajele persane, pe elefanti si pe camile, Alexandru sarea in sa si relua urmarirea lui Darius, in cursul noptii. In goana secera cetele de fugari, captura mereu prazi si patrundea in Gaugamela ( dupa o cale de 80 km fara popas ). Fugarul, mai iute, ajunsese in orasul Ecbatana. Atat timp cat Darius era liber si in viata, Alexandru nu putea dormi linistit. Deocamdata renunta la urmarirea fugarului in folosul ocuparii marilor orase persane si a capturarii tezaurelor regale.


1 De la Gaugamela, Alexandru se indrepta numaidecat spre legendarul Babilon, orasul cu "o suta de porti de bronz", aparat de ziduri lungi de 90 km, de care el se apropia cu armata in linie de bataie. Dar nu fu intampinat cu sageti trimise de pe ziduri, ci cu flori aruncate pe carul in care statea Alexandru, in mars triumfal spre palatul de odinioara al lui Nabucodonosor. Satrapul Mazaios I se supuse si ramase ca guvernator al Babilonului , cu dreptul de a bate moneda, dar asistat de un general macedonean si de un trezorier grec.Alexandru petrecu 30 de zile la Babilon admirand vechile lui monumente pe care le si restaura.In timpul zeului suprem Marduk aduse sacrificii in prezenta magilor.Peste tot isi arata respectul fata de obiceiurile si religia Caldeei, persecutate pana acum de persi.Reusi prin atare comportament sa-si castige aceleasi simpatii ca in Egipt, Dar o data cu aceasta sedere in Babilon, Alexandru incepu sa-si dezvaluie indraznetul sau plan de a face colaboratori din supusi, iar nu sclavi cum ar fi dorit anturajul sau macedonean. Nobilimea persana isi dadu seama ca e preferabila colaborarea cu acest cuceritor, decat impotrivirea fara rost. De acum, din ce in ce mai multi nobili persani isi pastrau functiile administrativo- civile sau erau acceptati in anturajul militar al lui Alexandru.

Invingatorul strabatu apoi in 20 de zile drumul dintre Babilon si Susa, unde il astepta un detasament macedonean care pusese mana pe 50000 de talanti din palatul regal. In acest mare oras al Elamului mai descoperi si grupul statuar din bronz care ii reprezenta pe tiranoctonii Harmodios si Aristogheiton, lucrat de sculptorul Antenor si luat ca prada de Xerxes in 480, atunci cand jefuise Acropola Atenei. Opera fu restituita atenienilor. Banii gasiti la Susa il ajutara a se achita de obligatiile fata de soldati si a pregati noi campanii, prin angajarea de alti mercenari. In palatul din Susa a instalat familia captiva a lui Darius.

In luna ianuarie a anului 330 isi propuse sa inainteze catre sud-est, pentru a cuceri orasele Pars ( Persepolis ) si Pasargades. Pana acolo avea de infruntat populatiile de munte ale uxilor, obisnuite a cere sume mari si de la regii persani, cand treceau prin vaile si potecile lor. Rezistenta muntenilor a fost infranta numai printr-o abila miscare de invaluire a lui Alexandru, in timp de noapte, cand a reusit sa le cada in spate.

In defileul cunoscut in antichitate sub numele de "Portile Persidei" intalni a doua impotrivire serioasa. Ariobarzanes, satrapul Persiei, ii opunea in acest loc o armata de peste 40000 de ostasi, adapostiti in spatele unot ziduri care barau vaile. Ei au respins primul atac al macedonenilor. A fost necesara tot o miscare de invaluire nocturna, condusa de insusi Alexandru, ca o parte din armata sa sa cada in spatele persanilor si sa-I puna pe fuga.

Acesta este cel mai important pas pe care l-a facut Alexandru in drumul spre cucerirea lumii. El deceda in 323 in varsta de 33 de ani. Gloria si legenda lui se sprijina nu numai pe faptele sale de arme. In Asia fiind, cererea cartii din Grecia si, printre autorii favoriti, se numara Eschil, Euripide si Sofocle. Spre deosebire de contemporani, se comporta omeneste cu cei invinsi, tratati de obicei ca animalele. Spre deosebire de Aristotel, cere-l invatase sa deosebeasca pe helen de barbar, Alexandru gandea ca toti oamenii sunt la fel. Aspiratia lui spre monarhia universala se intemeia pe conceptia lui despre om. Acorda toata grija si atentiile cuvenite femeilor din familia lui Darius, lucru neobisnuit pana atunci.

Dupa moartea lui Alexandru, imperiul creat se imparte intre generalii sai. Cultura greaca este raspandita pana la marginile de rasarit ale cuceririlor sale si ramane cea mai durabila cucerire. Este pentru prima data cand Europa exercita o influenta, pe acest paln, dincolo de Hellespont.


                                                       Razboiul Peloponesiac
Razboiul Peloponesiac este razboiul dintre cele doua ligi : Liga Peloponesiaca si Liga de la Delos.El s-a desfasurat intre anii 431-403 i.e.n
Determinat de lupta pentru hegemonie in Grecia, acest conflict a opus Sparta (conducatoare a Ligii peloponesiace) Atenei (care se afla in fruntea Ligii de la Delos). Ambele tabere au utilizat toate rezervele materiale si umane de care dispuneau, ceea ce va duce la secatuirea potentialului lor militar si economic. Pretextul razboiului l-a reprezentat asedierea coloniei Corintului, Potideea, de catre Atena. Corintul cere ajutor Spartei, iar Atena ia masuri dure impotriva Megarei, aliata a Corintului, careia ii interzice comertul cu orasele Ligii de la Delos. Operatiunile militare se desfasoara in special sub forma invaziilor pustiitoare ale spartanilor si aliatilor acestora impotriva Atenei si a zonelor care-i raman fidele. Distrugerile au fost amplificate de marea epidemie de ciuma, care afecteaza grav Atena (429 i.H.), liderul atenian Pericle numarandu-se si el printre victime. Conflictele interne din Atena, dar si gravele neintelegeri ale acesteia cu aliatele sale din Liga de la Delos au amplificat dezastrul. Una dintre cele mai grave infrangeri suportate de Atena in timpul razboiului peloponesiac a fost batalia de la Asinaros, langa Siracuza (413 i.H.), in urma careia generalii atenieni sunt executati impreuna cu 12 000 de cetateni – soldati ai Atenei. Dupa o ultima infrangere, la Aigos Potamos (in 405 i.H.), Atena este obligata sa-si predea flota spartanilor si sa-si darame fortificatiile in anul urmator. Imperiul atenian format in secolul al V-lea i.H. era definitiv distrus, toate posesiunile maritime ale atenienilor, cu exceptia insulei Salamina, fiind pierdute.


                                                             ROMA  ANTICA


Potrivit traditiei, Roma a fost întemeiata în anul 735 î.e.n. de Romulus si Remus; însa cea mai veche asezare descoperita aici dateaza, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea î.e.n. De la sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din secolul I î.e.n. al Imperiului roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a orasului Roma a fost mistuita de incendiu. Reconstruita în timpul Flavilor, Roma a fost marita, mai ales sub împaratii Traian, Adrian si Caracalla. Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol (330), împartirea imperiului (395), caderea imperiului roman de apus (476) si migratiunea poparelor au dus la decaderea orasului.

Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice si mai mari state ale lumii antice. Cea mai veche perioada din istoria Romei este cunoscuta în istorie sub denumirea de ,,perioada regalitatii", care ar fi durat, potrivit traditiei, aproximativ doua secole si jumatate (753-509 Î.C.). Organizarea sociala a Romei în aceasta perioada era democratia militara; locuitorii Romei (populus romanus) erau împartiti în trei triburi a cate zece curii, fiecare curie având cate zece ginti. Principalele institutii ale statului roman incipient erau adunarea batrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toti magistratii si regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evolutiei sale din aceasta perioada populatia Romei s-a împartit în patricieni (aristocratia gentilica) si plebei (reprezentanti ai triburilor aservite), amândoua categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipienta, având un caracter patriarhal. În secolul al VI-lea Î.C. Roma a cunoscut o perioada de dominatie politica etrusca, care a influentat traditia, institutiile politice si arhitectura secolelor urmatoare.

La sfârsitul secolului al VI-lea Î.C. (potrivit traditiei romane în anul 509 Î.C.), la Roma s-a instituit republica, autoritatea regala fiind înlocuita prin aceea a doi magistrati, numiti la început praetori, iar apoi consuli, alesi dintre patricieni, de catre adunarea poporului. Senatul, alcatuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii în republica romana, dând acesteia un caracter net aristocratic. În cursul unui îndelungat proces istoric (sec VI-III Î.C.) s-au efectuat importante reforme sociale, care au pus bazele organizarii statului roman în forma cunoscuta de istorie. Principalul continut al istoriei interne a statului roman în perioada republicana timpurie îl constituie lupta plebeilor cu patricienii pentru pamânt si pentru egalitate în drepturi politice. Lupta dintre patricieni si plebei încheiata în 287 Î.C. a dus la importante modificari în structura sociala a statului roman; populatia libera a Romei s-a împartit în caste (ordines), în fruntea carora era noua aristocratie (nobilitas), alcatuita din vârfurile patriciene si plebeiene.

În a doua jumatate a secolului al V-lea Î.C., Roma dispunând de o excelenta organizare militara, a initiat o politica expansionista în Latium, apoi în Italia. În urma razboiului cu coalitia oraselor latine (340-338 Î.C.), care i-a adus hegemonia în Latium si a razboaielor cu samnitii (343-341, 327-304 si 298-290 Î.C.), Roma a cucerit întreaga Italie centrala de pe ambii versanti ai Apeninilor. Dupa cucerirea Italiei centrale Roma a ajuns în conflict cu orasele grecesti din sudul Italiei. În urma razboiului cu regele Etirului, Pyrrhos (280-275 Î.C.), si a asediului Tarentului (272 Î.C.), Roma a ocupat toata Italia de sud.

Dupa ocuparea Italiei si organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic si administrativ, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru suprematie în bazinul mediteranean a dus la cele trei razboaie denumite, razboaie punice. În urma primului razboi punic, Roma a obtinut Sicilia, dar forta economica, politica si militara a Cartaginei ramânea aproape intacta. În cursul celui de-al doilea razboi punic armata cartagineza, condusa de Hanibal, a invadat Italia, pricinuind armatei romane înfrângeri zdrobitoare la Lacul Trasimene si mai ales la Cannae. Dar tactica temporizatoare elaborata de Fabius Cunctator, precum si campaniile din Spania si Africa conduse Publius Cornelius Scipio, au hotarât soarta razboiului; Cartagina a suferit o grea înfrângere la Zama si a pierdut în favoarea Romei toate posesiunile de peste mari. În urma celui de-al doilea razboi punic Roma a obtinut hegemonia în bazinul apusean al Marii Mediterane si si-a îndreptat atentia spre rasarit (unde ocupase Iliria). În urma a trei razboaie Macedonia a fost înfrânta si supusa. Dupa înfrângerea unei mari rascoale antiromane (148-149 Î.C.) Macedonia a fost transformata în provincie romana, iar în 146 Î.C., dupa înfrângerea rascoalei Ligii Aheene orasele grecesti au fost subordonate provinciei romane Macedonia. În acest timp, Cartagina s-a refacut din punct de vedere economic; un nou razboi, al treilea razboi punic (149-146 Î.C.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost darâmata si includerea teritoriilor acesteia în provincia romana Africa.

Dupa consolidarea stapânirilor în provincia Balcanica si dupa zdrobirea Cartaginei, romanii au început ofensiva pentru cucerirea teritoriilor asiatice. În 129 Î.C., regatul Pergamului si posesiunile sale au fost transformate în provincie romana; aceeasi soarta a împartasit-o Bithynia în 75 Î.C.. În Asia Mica ramânea liber regatul Pontului, care sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator a închegat în jurul lui o vasta uniune politica îndreptata împotriva Romei. În urma a trei razboaie Roma a înfrânt pe Mitridate, ocupând toate teritoriile stapânite sau controlate de acesta. Profitând de puternica criza politica a statelor elenistice, romanii au înfrânt si au transformat în provincii romane statul Seleucizilor (Siria) (64-63 Î.C.) si statul Ptolemeilor (Egiptul) (30 Î.C.), Roma împunându-si astfel hegemonia si în bazinul rasaritean al Marii Mediteraneene.

În secolele II-I Î.C., ca urma a transformarii Romei într-un mare stat maritim, s-au dezvoltat comertul, capitalul financiar si camataresc si a crescut rolul cavalerilor în viata politica si sociala a statului. Spre sfârsitul secolului I Î.C. Roma devenise unul dintre cele mai mari si mai puternice state ale lumii antice. Cresterea imensa a numarului de sclavi în urma razboaielor de cucerire si introducerea pe scara larga a muncii acestora în productie au marcat generalizarea modului de productie sclavagist la Roma. Consecintele principale ale acestui fapt, eliminarea treptata a producatorilor liberi, concentrarea pamântului si formarea latifundiilor, precum si ascutirea contradictiilor sociale au provocat o larga miscare sociala pentru înfaptuirea unei reforme agrare, condusa de fratii Caius si Tiberius Gracchus. În secolele II-I Î.C. au avut loc puternicele rascoale ale sclavilor din Sicilia si rascoala condusa de Spartacus. În acelasi timp s-au rasculat si aliatii italici ai Romei care, desi înfrânti au obtinut cetatenia romana. Miscarea sociala a gracchilor, rascoalele sclavilor, razboiul aliatilor, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice si sociale. Încercând sa rezolve criza, conducatorii armatei, ai cavaleriei si ai plebei, Pompei, Crassus si Cezar s-au unit formând primul triumvirat (59 Î.C.). Lupta pentru putere a luat forme ascutite. Dupa ce în 52 Î.C. Pompei a fost ales consul fara coleg, instituind în fapt dictatura, Cezar a trecut Rubiconul (49 Î.C.) în fruntea armatei cu care cucerise Galia, a ocupat întreaga Italie, l-a înfrânt pe Pompei si pe partizanii acestuia devenind conducator unic al statului roman. Senatul l-a numit pe Cezar dictator pe termen nelimitat, tribun pe viata si cenzor. Reformele înfaptuite de Cezar au netezit calea instaurarii imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat si cu mai multa violenta dupa asasinarea lui Cezar (44 Î.C.) s-a sfârsit dupa un lung razboi civil cu instituirea principatului de catre Octavian August (27 Î.C.).

În timpul principatului s-a întarit proprietatea funciara mijlocie si s-au dezvoltat viata oraseneasca, mestesugurile si comertul. În secolul I Î.C. si I D.C. si mai ales în perioada lui August (numita si epoca de aur a artei si literaturii romane), cultura romana a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalitati ale epocii au fost oratorul Cicero, poetii Virgiliu, Horatiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus, Pompeius, Titus Livius, Tacit, Suetoniu, naturalistul Pliniu cel Batrân.

O caracteristica importanta a perioadei I-II D.C. a fost întarirea procesului de romanizare a provinciilor unde locul vechilor rânduieli a fost luat de cultura si civilizatia superioara a Romei si cresterea rolului provincialilor în viata imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit împarat, i-a înfrânt pe daci în doua campanii sângeroase (101-102 si 105-106), transformând cea mai mare parte a Daciei în provincie romana.

În secolul al III-lea Imperiul roman a intrat în criza; pe plan politic aceasta s-a manifestat în desele schimbari de împarati, în urma razboaielor civile dintre pretendenti, în slabirea rolului aristocratiei senatoriale, în cresterea rolului politic al armatei, în tendintele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania si regatul Palmyrei) si în rascoale ale coloniilor si populatiilor supuse. În sec. al III-lea sunt remarcabile domniile împaratiilor Septimius Sever, Aurelian si Diocletian. În timpul lui Aurelian administratia romana a parasit Dacia, sub presiunea gotilor si a dacilor liberi.

Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale si politice ale lui Diocletian; el a împartit imperiul în patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria si Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oras cladit de el. În anul 313 a dat edictul de toleranta în favoarea crestinismului. Dar, sfâsiat de luptele interne pentru putere, de cresterea luptei de clasa, de atacurile poparelor din afara, Imperiul roman nu mai putea sa revina la vechea lui stralucire. La sfârsitul sec. al IV-lea, Theodosius (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singura autoritate. Dupa moartea sa, imperiul s-a împartit definitiv în formatiunile politice cunoscute sub numele de Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.

În anul 410 Roma a fost ocupata si jefuita de vizigoti, condusi de Alaric si în 455 de vandal,i condusi de Genseric. În anul 476 ultimul împarat roma, Romulus Augustus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani si pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat barbar. Imperiul roman de rasarit, adaptându-se, datorita unor conditii speciale, dezvoltarii istorice, s-a transformat, în urma unor procese complexe, într-un stat feudal cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, care a continuat sa existe pâna în secolul al XV-lea.

Colosseum (70-80) este cunoscut sub aceasta denumire datorita unei statui gigantice a Împaratului Nero care se afla în apropierea sa, dar adevaratul sau nume este Amfiteatrul lui Flavian. In el se desfasurau luptele dintre lei si crestini, precum si alte spectacole fiind una din cele mai cunoscute piese de arhitectura din lume.


        
                                                                 Zeii Egiptului Antic



Thot,scribul zeilor

Thot era zeul scrieri,al limbi si stapanul cuvintelor divine. In general el era simbolul intelepciunii. Thot era reprezentat sub forma unui babuin sau ibis. Lui Thot i-a fost atribuita ca sora zeita Sesat, ,,stapana cartilor,,. Se considera ca Thot, zeul masurii,era legat de pasarea ibis datorita lungilor salturi care masurau patru palme.

Hathor, zeita feminitatii

Hathor era o zeita celesta :numele sau Hwt-Hr inseamna ,,Casa lui Horus,,. Conform unui mit, ea s-a nascut in acelasi moment in care Ra a devenit zeul Soare. Hathor era reprezentata sezand laga Ra in barca solara. Ea era si protectoarea dragostei, a muzicii si a dansului, fiind venerata de artisti. Templele dedicate lui Hathor prezinta o particularitate : capitelurile cu capul zeitei cu urechi de vaca,animalul sau sacru. Sunt deci considerate ,,capiteluri hathorice’’, pe care le gasim in temple ca Deir el-Bahri si Abu Simbel.

Anubis, pazitorul necropolelor

Lumea mortilor, atat de importanta pentru egipteni,se gasea sub protectia lui Anubis. Acesta era reprezentat sub forma unui om cu cap de sacal, acesta find animalul lui sacru. Ca protector al necropolelor, zeul aparea si pe sigiliile care inchideau portile mormantului. Tot legat de taramul mortilor e si rolul lui Anubis din timpul cantariri sufletului. Zeul conducea ritualul in Sala celor Doua Adevaruri. Aici trebuia sa cantareasca sufletul si da vada daca e la fel de usor ca statuia-imagine a zeitei Maat. Langa Anubis aparea si Thot care il asista, notand rezultatul cantaririi.

Sobek, zeul crocodil

Crocodilii sunt importanti pentru egipteni. Inca din timpurile stravechi le-a fost asociat acestor animale zeul Sobek. El este infatisat cu corp de om, cap de crocodil si coroana cu coarne rasucite, pene si uraeus. Conform unor legende, era creatorul lumii, iesit din apele haosului sau Nun. Fiind crocodil el era un zeu pozitiv dar si negativ. In textele sarcofagelor crocodilul apare ca demon a lumii de apoi, care trebuia distrus.

Bastet, zeita pisica

Bastet era protectoarea familiei. Ea era considerata si zeita a lunii. In templul lui Bastet erau crescute pisici, sacrificate si apoi mumificate.

Sakhmet, zeita leoaica

Sakhmet era reprezentata cu un disc solar si un uraeus, in forma unei leoaice sau uneifemei cu cap de leoaica. Era supranumiat si ,,cea puternica,, dar in realitate acest atribut ii revenea lui Hathor care, conform legendei cand oamenii conspirau impotriva lui Ra se transforma in Sakhmet,pentru ai distruge. Sakhmet simboliza flacarile solare. Functia ei era de a distruge dusmanii zeului Ra.

Seth, zeul dezordinii

Seth era zeul negativ al egiptului. Dupa o legenda se spune ca Seth a fost aruncat in adancurile lumii de dincolo de catre Horus cand Seth a pierdut o batalie. De acea in fiecare noapte il trimite pe Apofis sa-l impiedice pe Ra sa termine calatoria nocturna a Soarelui. Pentru ca daca soarele nu straluceste pe cer, Seth poate iesi la suprafata.

Razboaiele punice
Aproape acum 3000 de ani, oierii si-au construit case pe dealurile de langa Tibru. Aceste asezari au crescut treptat si astfel au ajuns sa formeze orasul Roma.
Istoria politica a Romei este marcata de trei perioade. In prima perioada 753-509 ien orasul s-a dezvoltat de la un sat la o cetate condusa de regi. Apoi romanii au trecut de la regi la Republica Romana in a doua perioada 509-27 ien. Urmand caderii republicii, Roma cade sub dominatia imparatilor si infloreste pentru alte cinci secole intre 27ien-476en.
Roma timpurie era un oras mic dar a mostenit traditia expansiunii de la etrusci. Dorinta de expansiune era incurajata de o populatie in crestere si de nevoia de pamant pentru plebei. 37435oct67mvl7v
Roma a putut sa se extinda pentru ca era mai stabila politic decat inamicii sai.
Romanii au adoptat o politica militara agresiva, desi nu erau suficient de puternici pentru a deveni stapanii peninsulei. Au luptat aproape un secol doar pentru a-si asigura siguranta fata de etruscii, gali si popoarele celtice.
In timpul secolului urmator romanii s-au concentrat asupra avantajoasei pozitii geografice in centrul peninsulei in masura in care etruscii din nord si grecii din sud se luptau intre ei. Romanii si-au facut armata mai flexibila adoptand sulitasi, folosind cavaleria si organizandu-si infanteria in grupuri mici care erau superioare in lupta pe munte. Aceste noi metode militare au permis Romei sa cucereasca tot nordul Italiei inclusiv Latium in 335i.e.n.
Imediat in sudul Romei era Liga Latina compusa din 30 de orase care imparteau limba si festivalele religioase. In timpul secolelor IV-V i.e.n. Roma a dominat treptat aceste orase si astfel dizolva liga si au facut supusi atit pe Latini cit si pe Etrusci. cv435o7367mvvl
In acelasi timp, Roma s-a extins si mai spre sud si si-a anexat si bogatele terenuri agricole din Campania, o regiune de la marginea Marii Tireniene in 295i.e.n. Expansiunea a facut ca Roma sa intre in conflict cu popoarele din centrul Italiei, Samnitii, care atacau frecvent orasele din Campania. Locuitirii Campaniei au format o liga cu centrul in Capua care a cerut Romei sa-i apere impotriva Samnitilor.
Romanii au luptat in trei campanii impotriva Samnitiilor intre 343 si 290 i.e.n.
In ciuda unor pierderi serioase Roma in cele din urma a triumfat.
Indata ce romanii si-au asigurat dominatia asupra Etruscilor din nordul Italiei si a Samnitiilor din centrul Italiei ai inceput sa atace orasele grecesti care controlau inca sudul peninsulei. Aceste orase au cautat ajutor impotriva romanilor la regele Pyrrhus din Epirus. Acesta invadeaza Italia , dar in ciuda primelor victorii importiva armatelor romane a fost invins romanii preluind Tarentul in 271i.e.n
Din anul 266 i.e.n. Roma controla Italia in intregime.
Dupa cucerirea Italiei ,Roma a intrat in conflict cu cel mai periculos inamic pe car l-a intalnit pana acum, Cartagina .
Cartagina era o colonie Feniciana cu centrul in orasul cu acelasi nume din nordul Africii intemeiata in jurul anului 800 i.e.n.. Armata cartaginezilor era compusa din mercenari si condusa de generali alesi pe cale ereditara. Cartaginezii erau numiti de romani: puni.
Impotriva Cartaginei s-au purtat trei razboaie.
PRIMUL RAZBOI PUNIC(264-241 I.E.N.)
Razboiul dintre Roma si Cartagina a inceput in orasul sicilian Messina. Mercenarii care controlau acest oras au cerut Cartaginei sa le acorde ajutor militar impotriva regelui Hiero II, dar apoi au apelat la Roma pentru ajutor impotriva cartaginezilor. Cartagina era mai bogata ca Roma. In acelasi timp avea ce mai mare flota di Mediterana, in timp ce romanii nu mai luptasera pe apa inainte. Roma si-a construit o flota, dar generalii neavand experienta au decis sa organizeze bataliile pe mare ca cele de pe uscat. Romanii au folosit carlige pentru a prinde vasele inamice in timp ce soldatii infanteriei treceau in vasul inamic pentru o batalie corp la corp. Aceasta tehnica desi stangace dar practica a permis Romanilor sa invinga flota Cartaginezilor. In 242 un comandant curajos a atacat flota Cartaginei pe timp de furtuna reusind sa iasa invingator, scufundand 50 de vase Punice si capturand alte 70.
Dupa aceasta infrangere Cartagina a fost nevoita sa plateasca o suma imensa de aproape 3.200 de talanti-echivalentul cu plata pe un an a 200.000 de soldati romani. Astfel Roma a devenit cea mai mare putere din vestul Mediteranei.
AL II-LEA RAZBOI PUNIC (218-201 I.E.N.)
Cartagina, un oras cu mai putin de 500000 de locuitori facea eforturi mari sa plateasca enorma suma datorata Romei dupa primul Razboi Punic. Conducatorii
l-au trimis pe generalul, Hamilcar Barca, in Spania unde a incercat sa intemeieze colonii pentru a plati reparatiile de razboi.
A cucerit cu succes o mare parte din Spania si a dezvoltat o regiune miniera. In 221 i.e.n. fiul lui Hamilcar, Hanibal, devine comandantul fortelor Cartagineze in Spania si in urmatorii 20 de ani acest tanar general devine cel mai de succes comandant care i-a infruntat pe romani in batalie. Cand Roma si-a facut o alianta cu orasul spaniol Saguntum, Hanibal a privit aceasta actiune ca o interferenta in afacerile cartagineze si a asediat orasul. In 218 i.e.n. Roma declara razboi Cartaginei pentru a doua oara.
Romanii se asteptau sa lupte in Spania, dar Hanibal i-a surprins si a invadat Italia inainte. In unul din cele mai mari marsuri ale istoriei militare, si-a adus armata incluzand elefantii de razboi africani prin sudul Frantei si Alpii din nordul Italiei toate in mai putin de cinci luni. Desi si-a pierdut o treime din armata in timpul trecerii muntilor, galii din nordul Italiei s-au alaturat lui dandu-i 50.000 de oameni inarmati in primavara lui 217 i.e.n
Acest numar tot era foarte mic in comparatie cu armata romana de jumatate de milion de soldati pe care Roma putea sa-i recruteze din Italia, dar cu resursele si cu geniul lui Hanibal armata cartagineza a stat in Italia aproape 15 ani.
Dupa ce Hanibal a spulberat armata romana in batalia de la lacul Trasimeno din 217 i.e.n. Adunarea romana a cerut o actiune imediata si o solutie rapida. Consulii erau autorizati sa atace , dar Hanibal a fost cu un pas inainte si astfel cavaleria sa a invins legiunile romane in dezastrul de la Cannae in 216 i.e.n.
Potrivit istoricului grec Polybius, Roma a pierdut aproape 70.000 de cetateni si trupe aliate si alte 10.000 capturate in timp ce mai putin de 6.000 de cartaginezi au cazut. A fost cea mai mare infrangere suferita de trupele romane.
Teribilele pierderi de la Cannae au provocat panica la Roma, dar batalia s-a dovedit a fi un punct de rascruce in efortul militar roman.
Nobilii au contribuit la razboi voluntar permitand sclavilor sa serveasca drept vaslasi pentru flota romana.
In final Adunarea a permis Senatului care era mai precaut sa conduca cursul razboiului. Intre 214 si 210 i.e.n. Roma redobandeste marile orase din sudul Italiei (Capua si Tarentul) si Sicilia.
Roma a inceput ofensiva in Spania in 209 i.e.n., cand trupele conduse de Publius Cornelius Scipio au intrerupt liniile de aprovizionare ale cartaginezilor. In anul urmator Scipio l-a invins pe fratele lui Hanibal, Hasdrubal, si romanii i-au alungat pe cartaginezi in Spania pentru totdeauna. Armata cartagineza din Italia condusa de Hanibal avea si ea probleme din cauza refuzului Cartaginei de a trimite trupe si arme suplimentare. In 207 i.e.n. Hasdrubal a trecut Pirineii din Spania pentru a-l ajuta, dar a fost ucis de romani in batalia de la raul Metaurus din nordul Italiei.
Trupele romane au invadat apoi Africa si Hanibal a fost chemat din Italia pentru a apara teritoriul cartaginez. In 202 i.e.n. in batalia de la Zama, Scipio l-a invins pe Hanibal si astfel a primit numele de Africanul-cuceritorul Africii.
Roma a cerut Cartaginei sa plateasca o suma enorma care avea sa fie platita in 50 de ani totodata fortand-o sa cedeze posesiunule din afara Africii si sa pastreze doar zece corabii.
AL III-LEA RAZBOI PUNIC (149-146 I.E.N.)
Cartagina accepta cu umilinta cererile, dar senatorul roman Marcus Cato era obsedad de teama fata de Cartagina incat fiecare discurs era terminat cu:’’Si Cartagina trebuie distrusa’’. Roma a cautat o ofensa minora pentru a incepe un nou razboi impatriva Cartaginei. Dupa o perioada grea de asediu de trei ani orasul a cazut in fata armatei romane comandata de Scipio Aemilianus, nepotul victoriosului de la Zama, Cartagina devenind provincia Africa.
INVAZIA GRECIEI SI A MEDITERANEI ESTICE
In timpul urmatorilor 50 de ani dupa infrangerea lui Hanibal din al doilea Razboi Punic, amestecul Romei in Mediterana de est creste substantial. In deceniul urmand anului 220 i.e.n. ,Roma a stabilit un protectorat dealungul coastei Illyriei. Aceasta actiune supara pe regele Philip al V-lea de Macedonia, care detinea puterea in Grecia.
In al doilea razboi Punic acesta incheiase un tratat cu Hanibal dar nu l-a ajutat prea mult. Dupa infrangerea lui Hanibal la Zama, inamicii lui Philip cer Romei sa elibereze orasele grecesti de sub dominatie Macedoniana. Romanii au invadat Grecia in 197 i.e.n. cand legiunile lor au iesit victorioase la Cynoscephalae in regiunea Thessaliei. Cu doi ani mai tarziu generalul roman Titus Quinctius Flamininus garanteaza libertate tuturor oraselor grecesti si le-a trecut sub proyectie Romana.
Ajutorul acordat oraselor grecesti duce Roma in conflict cu cel mai puternic rege al regiunii, Antiochus al III-lea, al carui imperiu se intindea din Asia Mica delungul Mesopotamiei si al Iranului pana in India. Antiochus a ales sa invadeze Grecia si duce Roma intr-un razboi care s-a terminat cu infrangerea sa in 189 i.e.n. Romanii l-au fortat sa plateasca cea mai mare suma inregistrata in lumea antica 15.000 de talanti. Antiochus de asemenea trebuia sa renunte la o mare parte din corabiile si din elefantii sai de razboi si sa-si retraga trupele din Asia Mica in capitala sa Antioch din Syria.
Cand generalul roman Lucius Aemilius Pallus a infrant Macedonia si aliatii sai greci la Pydinia in 168 i.e.n. a luat 1000 de nobili greci ca ostateci si a inrobit peste 150.000 de barbati, femei si copii din nordul Greciei. Nu se mai putea vorbi de lupta romanilor pentru libertatea grecilor.
Grecii si macedonenii au incercat sa se revolte impotriva Romei dar dupa o batalie grea au fost invinsi. In 146 i.e.n. armatele romane au atacat orasul antic Corint, au luat comorile si au inrobit locuitorii. Intr-un singur an Roma distrusese si Cartagina si Corintul. Celelalte orase stiau la ce sa se astepte din partea romanilor, la robie si la distrugere.
Victoria Romei asupra Cartaginei a adus Sicilia in 241, Sardinia in 237, Spania in 201 si nordul Africii in 146 i.e.n. sub controlul acesteia. Ca rezultat al razboaielor din estul Mediteranei Roma a luat controlul Greciei in 146, Macedoniei in 146 si vestul Asiei Mici in 129 i.e.n.. Romanii priveau Marea Mediterana ca ‘’mare nostrum’’ (marea noastra) de cand controlau aproape tot perimetrul acesteia.
Aici se sfarsesc cele mai mari cuceriri savarsite de Roma.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica