referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Pictura medievala

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Multe dintre aceste realizari au inceput sa apara in Italia, cu mult inainte de a se face simtite in alte locuri ale Europei. Doi mari maestrii ai sfarsitului de secol XIII, Cimabue si Duccio, sunt recunoscuti drept fondatori ai realismului vizualin pictira, curent are a reprezentata principala tendinta a artei europene, pana tarziu, in secolul al XX-lea. Altarele pictate de cei doi care s-au pastrat si au devenit faimoase o reprezinta pe Madona (Fecioara Maria) alaturi de Pruncul Sfant...

Varianta Printabila 


1                                    PICTURA MEDIEVALA






In decursul Evului Mediu, pictura a devenit o arta din ce in ce mai remarcata. Schimbavile sociale si noile tehnici aparute au oferit pictorilor posibilitatea de a crea mai realist, mai aprofundat, lucrari mult mai umanizate, care au revolutionat arta occictentala.

La sfarsitul perioadei Romanice, pictura inca mai era considerata o arta de mai mica importanta, folosita doar pentru a decora suprafetele pentru care nu se gaseau metode de acoperire mai ample sau mai bogate. Acolo unde acest lucru era posibil, se preferau tapiteriile, mozaicurile, , metalele pretiase sau sculpturile. Pictorul obisnuit era chemat doar sa coloreze sculpturile create de alte maini sau sa decoreze peretii; cea mai pretuita forma de pictura era cea realizata de generatii intregi de calugari in scritoria (camere de hens), acolo unde isi ilustrau manuscrisele cu picturi pline de viata, foarte frumos conturate.

La sfarsitul secolului al XIII-lea societatea europeana s-a dezvoltat  rapid, oferind noi opoitunitati pentru artisti.  Curtile nobiliare si castelele au devenit locuri de o grandoare din ce ce mai mare, in vreme ce orase ca Parisul, Praga, Londra, orasele Italiei si ale Tarilor de Jos prosperau, isi doreau picturi nu doar aristocratii si clericii, ci si orasenii prosperi, si aceasta in primul rand din motive de evlavie. In aceiasi timp, din ce in ce mai multi oameni au devenit culti, cititori de carte, creand o cerere din ce in ce mai mare de publicatii seculare (non-religioase). Cele mai reusite dintre acestea erau realizari somptuoase inchinate protectorilor regali sau nobililor si creatorii lor nu mai apartineau unui ordin monahal ci erau profesionisti cu propriile lor ateliere. In ciuda faptului ca statutul lor social a ramas relativ scazut, numele mai multor arristi si o seama de informatii despre ei au inceput sa fie cunoscute.

Noi oportunitati
La inceputul secolului al XIII-lea au fost introduse icoanele ca fundal al celebrarii liturgice, luand deseori forma unui obiect cu doua (diptic), trei (tripcic) sau mai multe - panouri (panele) pictate puse la laolalta pentru a forma un grup sau o anumita scena. Unul dintre subiectele des abordate il reprezenta insusi donatorul (persoana care platise si care donase piesa de altar bisericii), care era prezentata de catre patronul sau patroana lui Sfintei Feciare Maria. Pictarea unei icoane reprezenta o provocare pentru pictor si in acelasi timp o oportunitate, deoarece in punea la dispozitie un spatiu asupra caruia se vor focaliza atentia si emotiile unei intregi congregatii.

Pictura murala a aluat avant si ea, partial datorita ordinului franciscanilor – urmasi ai Sfantului Francisc de Asisi – ceea ce insemna ca pentru noii evlaviosi ai ordinului erau necesara multe biserici noi. Pictura reprezenta cel mai potrivit mod pentru a le decora, mai ales ca mozaicul se executa mult mai difici si, in acelasi timp, reprezenta o arta mult mai generoasa pentru un ordin dedicat saraciei si umilintei cum era cel fransiscan.

Viata si activitatea Sfantului Francisc (1182-1226) au influentat, intr-o mare masura, cursul viitor al picturii. Bucuria Sfantului Francisc pentru viata in natura i-a determinat pe multi oameni sa fie interesati de realitatile immediate, inconjuratoare ale lumii. Tendinta principala a picturii medievale din secolul al XIII-lea a reflectat aceasta noua atitudine.

O alta tendinta religioasa, cu consecinte deosebite pentru arta, a reprezentat-o intarirea cultului care o venera pe Fecioara Maria. Franciscani au fost cei care, in mod deosebit, au incurajat evlavia fata de Sfanta Fecioara, care a atins cote foarteinalte incepand cu secolul al XIII-lea. Cultul pentru o personalitate umana si feminina – intarita de fiul ei sau poate chiar de moartea fiului ei – a avut tot o influenta umanizatoare asupra modului de abodare a religiei si, drept consecinta, asupra artei, in general, acolo unde aceste subiecte devenisera populare.

Maestrii italieni
Multe dintre aceste realizari au inceput sa apara in Italia, cu mult inainte de a se face simtite in alte locuri ale Europei. Doi mari maestrii ai sfarsitului de secol XIII, Cimabue si Duccio, sunt recunoscuti drept fondatori ai realismului vizualin pictira, curent are a reprezentata principala tendinta a artei europene, pana tarziu, in secolul al XX-lea. Altarele pictate de cei doi care s-au pastrat si au devenit faimoase o reprezinta pe Madona (Fecioara Maria) alaturi de Pruncul Sfant.

Cimabue si Duccio au fost repde depasiti de un artist care era doar cu cativa ani mai tanar decat ei. Pictorul Giotto di Bondone (1267-1337), primul reprezentant al marilor maestrii florentini, a devenit faimos chiar in timpul vietii sale si a avut o cariera stralucita. Cu toate caactivitatea sa se situa cu mult inaintea vremurilor sale, multe din inovatiile lui nu au fost preluate si utilizate de arti artisti, vreme de un secol sau chiar mai mult. Personajele create de el sunt robuste si par a fi perfect ancorate pe fundalul pe care erau pictate. Cu toate acestea ele par capabile sa se miste si chiar sa existe, in ciuda unui fundal natural si arhitectural care creaza un spatiu ce exprima o anumita adancime. Acest talent a reprezentat marea lui abilitate, abilitate care a facut din Giotto un mare pictor dramatic.


1 Pictarea frescelor
Giotto folosea o tehnica de pictura pe perete – fresca – care fusese de curand nascocita de marii maestrii italieni. In zilele noastre numis deseori multe picturi fresce, si in mod gresit aceasta denumire este folosita pentru a desemna orife fel de pictura care este realizata pe un perete. Fresca adevarata implica insa utilizarea mortalului proaspat, care, aplicat pe un perete,  va reprezenta baza viitoarei picturi. . De fapt, cuvantul “fresco” inseamna in limba italiana “proaspat”. Tencuiala se aplica pe o anumita suprafata, cam atat de mare cat poate pictorul acoperi in decursul unei singure sedinte de lucru, inainte ca tencuiala sa se usuce. Aceasta este caracteristica principala a unei frece, deoarece pigmentu aplicat apoi pe tencuiala umeda se va intari, printr-o reactie chimica. Odata uscata, fresca nu se va coji si va dura un timp indelungat. Fresca a reprezentata o mare schimbare si, ca urmare, a devenit modul de exprimare a multor capodopere, mai tarziu, inclusiv al unor lucrari renumite, cum ar fi Capela Sixtina a lui Michelangelo.

Crearea senzatiei de spatialittate
Pentru cei care au fost pentru prima oara confruntati cu aceasta provocare nu a fost deloc usor sa creeze iluzia de spatialitate, sa para ca scena creata de ei era una reala. Aceasta implica nu doar redarea fidela a amanuntelor, cu multa acuratete, ci si acordarea unei anumite greutati personajelor, cat mai apropiata de cea a corpurilor reale. Totodata fondul tablourilor avea o foarte mare insemnatate, el redand, de fapt, senzatia de adancime. Astfel a aparut viziunea aparent indepartata (arta perspectivei). Artistilor italieni le-au trebuit generatii intregi pentru a stabili acetse tehnici, ei fiind deseori atrasi de alte amanunte, cum ar fi, de exemplu, crearea unor motive decorative migaloase.

La sfarsitul secolului al XIV-lea, artistii care lucrau la diferite curti europene, si-au creat un stil propriu, numir deseori gotic international. Reflectand atmosfera rafinata, mai degraba artificiala a diferitelor curti domnesti, lucrarile acestor pictori se caracterizeaza, mai degraba, prin eleganta si suavitate decat prin forta. Prsonajele erau foaret gratioase si – in ciuda faptului ca perspectiva era deseori rudimentara, detaliile erau redate cu o precizie de bijutier.

Aceste caracteristici sunt evidentiate in mod deosebit in manuscrisele miniate, realizate pentru marile familii domnitoare. Cei mai mari pictori ai acestui stil au fost Pol de Limbourg, impreuna cu cei doi frati ai lui, care – dupa cum se stie – au pictat o perioada de doar 16 ani (1400-1416), pentru ca apoi sa dispara brusc din istoria artei. Patronul lor era un mare colectionar, si – in acelasi timp – un cunoscator, Jean, Duce de Berry, un frate mai tanar al regelui Charles al V-lea, al Frantei. Numele sau este imortalizat intr –o carte care are titlul “Le tres Riches Heures du Duc de Berry”. “Orele” se refera la faptul ca volumul reprezenta un volum de rugaciuni care trebuiau sa fie rostite la anumite ore ale zilei.

“Le tres Riches Heures du Duc de Berry” este renumit in principal, datorita miniaturilor (ilustratii) foarte reusite, pictate de fratii Limbourg. Volumul a reprezentat lucrarea lor cea mai ambitioasa, neterminata in anul 1416 si ale carei detalii, cele mai cunoscute, sunt cele 12 picturi de calendar, cu care volumul debuteaza.

Tablourile prezinta, mai degraba, viziunea curteanului din secolul al XV-lea, ilustrand un peisaj linistit si foarte placut, in care taranul aparea rustic, dar cam stangaci, chiar amuzant.

In ciuda intentiilor religioase Cartea Orelor nu contine picturi religioase, ci referiri la conflictul desfasurat in Franta, de catre regele Henric al V-lea al Angliei. La fel ca multe capodopere ale epocii medievale tarzii, “Le tres Riches Heures du Duc de Berry” pare sa reflecte, prin intermediul tuturor detaliilor redate cu o foarte mare acuratete, pofta pentru un trai dus intr-o lume idilica, nobila.

Pigmenti amestecati in ulei
In anii 1430, a inceput sa se dezvolte un stil de pictura foarte diferit, in Tarile de Jos (Bergia si Olanda de astazi), regiune cunoscuta atunci sub denumirea de Flandra si care ii apartinea Ducelui de Burgundia. La fel ca soi Italia, Flandra era un tara cu orase prospere, fapt considerat de multi critici ca fiind motivul principal care a facut ca rata provenita din acea regiune sa fie mult mai ferma, mai putin constient-aristocrata. Si, la fel ca in Italia, perioada de inflorire a artei flamande a coincis cu perioada unui progres tehnic important – aparitia picturii in ulei. Pigmentii amestecati cu ulei aveau o luminozitate pe care tempera, cel mai des utilizata in cazul picturilor mari, nu o putea atinge, in vremea ce tempera, ca de exemplu in cazul frescelor, trebuia aplicata rapid si se preta doar la un tratament grosier, pictura in ulei putea fi realizata, strat cu strat, atata timp cat ii lua pictoruli pentru a reda detaliat toate efectele dorite. In secolele urmatoare, un artist aflat in cautarea perfectiunii, a apelat intotdeauna la acest procedeu de lucru.  

Scoala flamanda
Scoala de pictura flamanda a fost fondata de cate Robert Camplin, insa cei mai ilustrii reprezentanti ai ei au apartinut unei generatii viitoare. Jan van Eych (1390-1441) a fost primul mare pictor in ulei european si un portretist de o mare virtuozitate. Marea lui abilitate de a exprima jocul de lumini, pe diferite obiecte, a fost posibila doar datorita noilor vopsele cu care lucra.

Putin mai tarziu tanarul Rogier van der Weyden (1399-1464) a fost si el, la randul lui, un artist cu un talent deosebit. Mai putin preocupat de detali decat van Eyck, el a folosit culori mai bogate, mai puternice, realizand tuseuri mai ferme si o foarte rafinata modelare, creandu-si astfel un stil distinct. El era capabil sa exprime o gama foarte variata de emotii, de la linistea absoluta pana la mania violenta.

Scoala flamanda a continuat sa produca generatii intregi de artisti talentati si multe dintre caracteristice ei au fost imitate in decursul secolului al XV-lea, de pictori din intreaga Europa. Doar dapa anul 1500 influenta scolii flamande a fost inlocuita de o miscare care devenise puternica cu mult timp inainte, de cealalta parte a Alpilor: Renasterea italiana.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica