referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Intrarea Romaniei in primul razboiul mondial

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Luptele din vara anului 1917 s-au încheiat cu înfrîngerea trupelor Puterilor Centrale pe frontul din Moldova. Principalul factor în obtinerea acestei victorii i-a constituit vitejia soldatilor români, care au luptat cu eroism, animati de dorinta de a împiedica ocuparea întregului teritoriu al tarii, de a-si elibera caminele cotropite...

Varianta Printabila 


1 Intrarea propriu-zisă a României în
Primul Război Mondial

Arhiducele Franz Ferdinand, printul mostenitor al Austro – Ungariei si sotia sa, Sofia de Hohenberg, sositi în Bosnia cu ocazia manevrelor de vara ale armatei austro-ungare, pe timpul desfasurarii ceremoniei de primire ce a avut loc la primaria orasului Sarajevo, au fost asasinati de catre Gavrilo Princip, nationalist sîrb, (“Atentatul de la Sarajevo “), pretext folosit de Puterile Centrale pentru declansarea primului razboi mondial.
      Razboiul României declarat în vara anului 1916, pentru eliberarea provinciilor istorice românesti – Ardealul, Banatul, Crisana, Maramuresul si Bucovina – de sub cotropirea monarhiei dualiste austro – ungare, ca razboi just, national, a fost purtat de întregul popor român. Mobilizarea decretata în seara zilei de 14/27 august 1916, cînd s-a trimis la Viena declaratia de razboi a româniei catre Austro – Ungaria, a fost însotita de un entuziasm de nedescris. Chiar în noaptea decretarii mobilizarii, conform planului de operatiuni, dinainte stabilit, trupele române de acoperire au trecut Muntii Carpati, înaintînd pe toata întinderea zonei muntoase de la Dorna si pîna la Orsova.
Cu putin timp înainte de data amintită mai sus România a primit un ultimatum din partea Antantei: ori intram în război de partea sa, ori eram considerati inamici si, implicit, atacati.
    Pentru a permite României o intrare usoară, Antanta a hotărât să atace frontul Bulgaro-german din sudul României pentru a-i permite acesteia să atace Austro-Ungaria. S-a hotărât pentru data de 4 august începerea ofensivei Rusiei în Sud. Întârzierea generalului Sarrail, care a amânat data atacului pentru 18 aceeasi luna a permis bulgarilor să înceapă ei atacul pe data de 17. Armata Rusiei a fost prinsă concentrată pe centru, pregătită de mars, cu flancurile descoperite.
    România, presată, a declarat pe data de 28 război Austro-Ungariei, trecând în aceeasi zi peste Carpati. Primirea ei în rândurile Antantei a fot triumfală. Referitor la aceasta, Generalul Vasile Rudeanu zicea:
    Stirea intrării României în război a produs la Paris si în întreaga Frantă o impresie foarte favorabilă tării si poporului român. Îndeosebi la Paris a fost un adevărat entuziasm. Guvernul francez, dar mai cu seamă presedintele Briand, privit ca autorul principal al interventiei României în război, erau lăudati.
    În Anglia, intrarea României în Război a provocat, de asemenea, o vie simpatie fată de tară si poporul nostru. Guvernul, si îndeosebi ministrul de externe, Sir Grey, era multumit. Făcea exceptie Lloyd George, care prin vorbă si scris îsi arătase mereu îngrijorarea sa asupra soartei României, aruncată în război fără să se fi prevăzut si pregătit măsurile necesare spre a-i veni, la nevoie, în ajutor.
    În Anglia, multi erau mirati de intrarea noastră în război. Vorbind într-o zi cu corespondentul militar al ziarului “The Times”, acesta îmi zise că înainte de intrarea noastră în război, găsindu-se într-o zi în societate cu ministrul Olandei, Swinderen, zvonurile despre intrarea României în război erau cu totul neserioase.”
    România a mobilizat pe câmpul din Transilvania 235 batalioane de infanterie, 58 escadroane de cavalerie si 215 baterii de artilerie, totalizând 362.000 oameni. Fortele Puterilor Centrale se cifrau la 50 ˝ batalioane, 7 ˝ escadroane si 25 baterii, efectivele ridicându-se la aproximativ 35.000 oameni. Acest raport de forte, deosebit de favorabil României (10,3/1) la începutul campaniei, avea să se modifice substantial odată cu trimiterea unor puternice forte germane si austro-ungare pe frontul transilvănean precum si prin retragerea unor divizii române care au fost mutate pe frontul din Dobrogea, după declansarea ofensivei bulgaro-germano-turce.
    Această ofensivă a surprins România slab sprijinită de puterile Antantei. Generalul Sarrail nu a sprijinit armata română, după cum i s-a ordonat de la comandament, de către generalul sef Joffre, datorită unor neîntelegeri mai vechi între acestia. După înfrângerea suferită de armata română la Turtucaia, generalul-sef Joffre promite trimiterea a trei noi divizii ruse. În realitate, la începutul lunii septembrie 1916, pe frontul din Dobrogea a fost trimisă numai Divizia 115 infanterie rusă. Abia între 9-19 octombrie aveau să mai sosească alte două mari unităti ruse: Divizia 3 trăgători si Divizia 8 cavalerie.
    La 14 septembrie presedintele Brătianu zicea într-o telegramă: “Efectul intrării noastre în actiune a fost distrus moralmente si în mare parte aceasta se datoreste inertiei si lipsei de coeziune a unei unităti de ansamblu, ceea ce a dat îndrăzneală bulgarilor, a redat curaj ungurilor si a permis germanilor să deplaseze trupe si să-si manifeste încă o dată superioritatea organizării lor.”
    După o lună si jumătate de activitate a României, luptele se desfăsurau în special în sectorul Vardarului i al Strumei. Erau lupte scrute si sângeroase, armata bulgară opunând o mare rezistentă. În Dobrogea bulgarii, după ce opriseră câtva timp ofensiva, au reluat-o cu toată energia de care erau în stare. Se presupunea că fortele armate inamice din balcani atingeau 400.000 combatanti. Se cunostea forta naturală a frontului de pe Vardar, sporită prin fortificatii executate si continuu perfectionate.
    Astfel, la mijlocul luni octombrie, România s-a aflat într-o situatie delicată, slab sprijinită de Rusia si neputând fi ajutată direct de către Franta sau Anglia.
În scurt timp de la intrarea României în razboi, armatele române au izgonit armatele austro-ungare din Brasov, Fagaras, Sfîntu Gheorghe si din alte localitati ajungînd pîna în apropierea Sibiului si Sighisoarei.
  Planul de operatiuni, aprobat de conducatorii statului romîn, îsi fixa ca obiectiv strategic al fortelor armate române zdrobirea fortelor de rezistenta austro-ungare în Transilvania si înaintea rapida în Cîmpia ungara, ceea ce permitea o scurtare simtitoare a frontului romînesc, initial pe toti Carpatii, o jonctiune cu armatele ruse, cu repercusiuni dintre cele mai grave pentruarmatele Puterilor Centrale.
     Declaratia de razboi a României neasteptata de catre Puterile Centrale, ca si înaintea fulgeratoare a armatelor sale în Transilvania a constituit un ajutor de mare pret francezilor, unde la Verdun armatele germane erau într-o puternica ofensiva. Neputînd rezista singure împotriva trupelor române, unitatile austro-ungare pe frontul din Transilvania au fost întaritecu puternice divizii garmane, aproape 40, scoase de pe frontul de vest.
  Dar ofensiva victorioasa a armatelor române a fost oprita. Aceasta din cauza aliatilor României – Marile Puteri, Rusia, Franta, Anglia si Italia, care nu si-au respectat obligatiile asumate cu ocazia încheierii, în august 1916, a conventiei militare cu guvernul român. În primul rînd, în profida obligatiilor semnate si de seful Statului Major al armatelor imperiale ruse, Alexeev, ofensiva pe frontul rusesc a armatelor tariste conduse de generalul Brussilov nu a continuat cu vigoare, ceea ce a avut urmari dintre cele mai negative. Multe din unitatile militare ale Puterilor Centrale ramînînd disponibile, de pe acest front, au fost aduse pe frontul român.
Starea populatiei din teritoriul ocupat de catre Puterile Centrale era deosebit de grea. Comandamentul german a organizat jefuirea sistemativa a bogatiilor tarii si a populatiei. Autoritatile de ocupatie au achizitionat întreaga productie de cereale, toate produsele alimentare si petrolifere. Numai pe caile ferate au fost scoase din tara 1 768 552 de tone produse petrolifere, 1 400 000 de capete de bovine, 4 600 000 de ovine etc.. La toate acestea se adauga produse textile, piei s.a.
      În întreprinderile industriale, are fusesera militarizate, s-a introdus un adevarat regim de munca fortata, iar taranii erau jefuiti de cereale, vite, erau siliti sa lucreze pe mosii în favoarea ocupantilor; în timp ce populatia primea, pe baza de cartela, ratii de hrana cu totul neîndestulatoare, produsele jefuite erau transportate în Germania.             
În vara anului 1917, în cadrul planului general de ofensiva a Antantei, armatele române, refacute si înzestrate cu aportul tehnic si militar al Frantei si Angliei, au pornit de pe frontul din Moldova, împreuna cu armatele ruse, o contraofensiva puternica, menita sa împiedice încercarea comandamentului armatei germane de a sparge frontul româno-rus, de a ocupa întreaga Moldova si de a-si croi drum spre Ucraina.
Luptele din vara anului 1917 s-au încheiat cu înfrîngerea trupelor Puterilor Centrale pe frontul din Moldova. Principalul factor în obtinerea acestei victorii i-a constituit vitejia soldatilor români, care au luptat cu eroism, animati de dorinta de a împiedica ocuparea întregului teritoriu al tarii, de a-si elibera caminele cotropite.
 
1 României i-a fost impus de catre Puterile Centrale le 28 noiembrie / 9 decembrie 1917 un armistitiu provizoriu. Gasindu-se cu armatele sale singura în “triunghiul mortii”, întrucît de jur împrejurul tarii care mai ramasese libera, în Moldova, se aflau unitati ale Puterilor Centrale, forte armate deosebit de puternice si fiind parasita de aliatii sai din Antanta, cu care încheiase tratate, România a fost pusa în împosibilitate sa faca altceva decît sa trateze fortat cu inamicul si sa semneze le 20 februarie / 8 martie 1918 la Buftea un tratat preliminar de pace, care a stat la baza tratatului înrobitor de la Buftea – Bucuresti din 24 aprilie / 7 mai 1918, tratat imperialist, prin care nu numai ca i se rapea împortante teritorii si-i se nega independenta, dar Germania, mai ales, tindea sa faca din România o colonie a sa. Se încerca sa se anuleze toate drepturile poporului român incluse în tratatele internationale de la 1393 si pîna la Congresul de la Berlin din 1878.
Lucrarile Congresului au fost conduse de patriotul român Iancu Flondor, fost deputat român în parlamentul de la Viena. El a propus motiunea prin care se hotara: “Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare … cu regatul României”. Aceasta motiune a fost sprijinita de reprezentantii Consiliilor minoritatilor nationale din aceasta provincie.
În ultimele luni ale anului 1918 cei peste 3 milioane de români din partile Ardealului, Banatului, Crisanei si Maramuresului, sub conducerea Consiliului National Central Român de la Arad, hotarasc a tine o mare adunare nationala cu caracter plebiscitar, constituat, la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie 1918. Adunarea de la Alba Iulia, ca semn al marelui act de reunire a tarilor române, sub Mihai Viteazul, este bine pregatita. În toate localitatile Transilvaniei, românii se întrunesc si îsi aleg împuternicitii delegati pe care îi învestesc cu acte semnate de obstea satelor, pentru a se face clar si hotarît cunoscuta tuturor dorinta lor nestramutata de a se uni cu tara “muma”. În acest fel le Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, la marea adunare nationala constituanta sosesc 1 228 de delegati cu drept de vot deliberativ pe lînga o masa de peste 100 000 de români veniti din toate  colturile Transilvaniei pentru a întari actul de unire. De remarcat ca din cei 1 228 de delegati, 150 erau reprezentanti de drept ai muncitorimii române, iar din cei peste 100 000de participanti, peste 10 000 o formau muncitorii, care au venit cu pancarde si steaguri rosii de panglici tricolore, dovada a înaltului patriotism de care a fost animata dintotdeauna clasa noastra muncitoare. În cadrul Marii Adunari Constituante de la 1 decembrie 1918 s-a adoptat istorica “Declaratia de la Alba Iulia”.

Unirea transilvaniei cu romania:  În Transilvania, lupta pentru realizarea unirii cu patria-mama a tins sa se radicalizeze odata cu debutul primei conflagratii mondiale. Contactele cu cercurile oficiale de la Bucuresti s-au intensificat, iar Liga pentru unitatea politica a tuturor românilor a desfasurat o vie activitate în sprijinul idealului national. Intrarea trupelor române în Transilvania, în vara lui 1916, a fost salutata cu entuziasm de catre români. Numerosi tineri au cautat sa se înroleze în armata româna. Dupa retragerea unitatilor militare, urmare a necesitatilor campaniei de la sudul Dunarii, autoritatile maghiare au dezlantuit o campanie de reprimare a miscarii nationale românesti. S-au facut rechizitii, internari în lagare, s-a trecut la arestarea unor lideri politici, a fost suspendata presa româneasca, au fost închise si desfiintate scoli confesionale si elementare ale românilor. Multi români au fost înrolati cu forta în armata austro-ungara. În aceste conditii grele au avut loc, în ciuda interdictiilor pronuntate de guvernul Tisza, actiuni sociale si de protest, între 1916 si 1918, pe Valea Jiului, la Cluj, Oradea, Brasov, Timisoara. În conditiile înfrângerilor de pe front si a adâncirii crizei dualismului austro-ungar s-au produs, la finele anului 1917 si în 1918, demonstratii de strada si agitatii în unitatile militare. La 1 octombrie 1917 a reaparut ziarul "Adevarul". În ianuarie si în iunie 1918 au avut loc, în întreg Imperiul, puternice greve generale.
   În acelasi timp, s-a desfasurat în strainatate, pe diferite cai, o vasta propaganda pentru sustinerea cauzei unitatii tuturor românilor, deoarece mai existau, înca, multi oameni politici occidentali, în S.U.A. si Marea Britanie, care cereau mentinerea Austro-Ungariei. Au actionat în acest sens, în Franta, Anglia, S.U.A., Italia, Suedia, între altii, Take lonescu, Simion Mândrescu, loan Ursu, Constantin Angelescu, Vasile Lucaciu, V. Stoica. S-au publicat articole de presa si carti, au avut loc conferinte si manifestatii, s-au facut interventii în parlamente, s-au obtinut audiente pe lânga mari oameni politici. La 8 aprilie 1918 a avut loc la Roma, Congresul popoarelor asuprite din tmperiul Austro-Ungar, la care au participat din partea românilor Simion Mândrescu, dr. Nicolae Lupu, D. Draghicescu. G.G. Mironescu. S-a decis, astfel, continuarea luptei comune a popoarelor asuprite din dubla monarhie. La 3 octombrie 1918 s-a constituit la Paris, sub presedintia lui Take lonescu, Consiliul National al Unitatii Românesti, care publica ziarul "La Roumanie".
   În toamna anului 1918, în conditiile prabusirii structurilor puterii imperiale, s-a desfasurat în Transilvania un puternic proces revolutionar, cu colaborarea tuturor fortelor sociale reprezentând populatia româneasca. Si-a reluat, astfel, activitatea Partidul National Român. Comitetul sau executiv reunit la Oradea a adoptat, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, o declaratie ce proclama "independenta natiunii române" din cadrul dublei monarhii. În acelasi timp, au fost reluate si intensificate contactele cu Partidul Social Democrat. La 3/16 octombrie 1918, împaratul Carol I a facut ultima încercare de a salva monarhia aflata în plina dezagregare. El a lansat manifestul "Catre popoarele mele credincioase", în care propunea federalizarea Austro-Ungariei. Drept raspuns, deputatul român Alexandru Vaida-Voevod a citit în parlamentul maghiar Declaratia de independenta a populatiei românesti din Transilvania. S-au desfasurat, de asemenea, numeroase actiuni pentru pace, pentru respectarea drepturilor si libertatilor democratice, pentru realizarea unirii cu România.
   Treptat, puterea locala a fost preluata de Consiliile românesti, denumite Sfaturi, care au dispus de sprijinul militar al populatiei românesti prin intermediul garzilor românesti. Ele au organizat rezistenta împotriva oricaror provocari ale fostelor autoritati maghiare. La 30 octombrie/12 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul National Român Central (C.N.R.) din care au facut parte sase reprezentanti ai Partidului National Român - Teodor Mihaly, Vasile Goldis, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Stefan Cicio-Pop, A. Lazâr si sase ai Partidului Social Democrat - loan Flueras, Basil Surdu, losif Renoiu, Tiron Albani, Enea Grapini, losif Jumanca. El a avut sediul la Arad si a devenit organul central al luptei românilor pentru unire.
   Ulterior, el a luat denumirea de Marele Sfat al Natiunii din Transilvania si Ungaria. La 9/22 noiembrie 1918, Consiliul National Român Central a anuntat guvernul de la Budapesta ca a preluat puterea deplina în Transilvania. Între 13-15 noiembrie 1918 au avut loc, la Arad, tratative între reprezentantii Consiliului National si cei ai guvernului Tisza. Ele au esuat însa datorita pozitiei reticente a delegatiei conduse de Kârolyi. Trecându-se la preluarea puterii administrative si politice locale în Transilvania, s-a hotarât sa se supuna aprobarii populare documentele unitatii nationale în cadrul unei mari adunari, la Alba-lulia.
   Adunarea nationala de la Alba-lulia a avut loc la 18 noiembrie/1 decembrie 1918. Ea a reunit peste 1228 delegati alesi si peste 100000 oameni veniti din toate colturile Transilvaniei pentru a consfinti, în mod liber de orice constrângere, hotarârea de unire cu patria-mama. Adunarea a fost deschisa de Gheorghe Pop de Basesti. Într-o atmosfera de puternic entuziasm poputar, prin glasul lui Vasile Goldis, Marea Adunare Nationala a proclamat unirea "acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România". Rezolutia Unirli prevedea înfaptuirea unui regim democratic în România. A doua zi s-au ales organele provizorii ale puterii de stat, si anume, Marele Sfat National care a jucat rol de for legislativ, condus de Gheorghe Pop de Basesti, si Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu si format din 15 membri. Actul de la Alba-Iulia a consfintit pe vecie, prin votul maselor, înfaptuirea Marii Uniri.
Unirea a fost salutata si recunoscuta de nationalitatile din Transilvania. La 8 ianuarie 1919, Comitetul Central Sasesc a recunoscut, la Medias, actul de la 1 decembrie 1918. în acelasi sens, s-au pronuntat reprezentantii populatiei evreiesti (ianuarie 1919), CongresulsvabHorde la Timisoara (august 1919), ConsiliulNational Maghiar de la Târgu Mures. Pozitia cercurilor democratice maghiare fusese exprimata înca de la finele anului 1918. într-un manifest din 3 noiembne 1918 se sublinia ca: "Fata de natiunile surori nu avem nici o pretentie. S/ noi ne consideram o natiune reînnoita, o forta acum eliberata pe ru/ne/e monarhiei. Ne trezim usurati la constiinta faptului ca nu mai suntem fortati sa fim stâlpii asupriiii. Sa trâim unullanga altul în pace...". Refuzul autoritatilor maghiare de a recunoaste însa hotarârea de unire a românilor si Consiliul Dirigent, permanentele amenintari proferate de Bela Kun la adresa României reîntregite, ca si atacurile armate'i maghiare împotriva românilor din Transilvania, au impus participarea armatei române la campania din 1919. Dupa o ofensiva în Transilvania si pe Tisa, în august 1919, armata româna, înfrângând fortele maghiare, a patruns în Budapesta.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica