referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Revolutia din Rusia,1917

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Revoluţia din Octombrie, cunoscută şi sub numele de Revoluţia Bolşevică, a fost a doua fază a Revoluţiei Ruse din 1917. Revoluţia din Octombrie a fost condusă de bolşevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin şi e considerată prima revoluţie comunistă din secolul al XX-lea, revoluţie bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activităţi revoluţionare au fost cele de sub controlul Comitetului Militar Revoluţionar al Sovietului din Petrograd ...

Varianta Printabila 


1 REVOLUTIA DIN OCTOMBRIE


Revoluţia din Octombrie, cunoscută şi sub numele de Revoluţia Bolşevică, a fost a doua fază a Revoluţiei Ruse din 1917. Revoluţia din Octombrie a fost condusă de bolşevici sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin şi e considerată prima revoluţie comunistă din secolul al XX-lea, revoluţie bazată pe ideile lui Karl Marx. Cele mai importante activităţi revoluţionare au fost cele de sub controlul Comitetului Militar Revoluţionar al Sovietului din Petrograd .
Proeminenţa evenimentului a fost scoasă n evidenţă mai trziu. Iniţial, evenimentul era numit Revolta din octombrie sau Revolta de pe 25, aşa cum apare n prima ediţie a operelor complete ale lui Lenin.
Numele oficial al Revoluţiei din Octombrie n Uniunea Sovietică, ncepnd cu a zecea aniversare a revoluţiei din 1927, a fost Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Azi, această denumire este folosită mai ales de comuniştii ruşi.

Evenimente
 
Lenin,liderul bolşevic
Pe 25 octombrie 1917 (după calendarul iulian ncă n uz la acea vreme n Rusia, 7 noiembrie după calendarul gregorian), liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin şi-a condus revoluţionarii de stnga ntr-o revoltă aproape fară vărsare de snge n Petrograd, capitala Rusiei, mpotriva guvernului ineficient al lui Alexandr Kerenski. Cea mai mare parte a revoltei n Petrograd a fost lipsită de vărsare de snge, Gărzile Roşii conduse de bolşevici au preluat controlul principalelor puncte din capitală ntmpinnd o slabă opoziţie. n cele din urmă au luat cu asalt Palatul de Iarnă n noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917. Asaltul, condus de Vladimir Antonov-Ovseenko, a fost pornit la ora 21:45, avnd ca semnal de pornire o lovitură de tun, (trasă cu un proiectil de manevră), de pe crucişătorul Aurora. Palatul era apărat de cazaci, batalionul de femei şi de cadeţi(elevi ai unei şcoli militare). Palatul a fost cucerit n jurul orei 2 dimineaţa. Ziua de 7 noiembrie a devenit data oficială la care se sărbătorea revoluţia. Istoria oficială din Uniunea Sovietică a descris evenimentele ca mult mai dramatice dect au fost n realitate. Filmele create sub controlul propagandei oficiale arătau o uriaşă năvală asupra Palatului de Iarnă şi lupte crncene, dar insurgenţii bolşevici au ntmpinat o rezistenţă... redusă, astfel nct au putut pur şi simplu să intre la pas prin poarta clădirii şi să o ia n stăpnire.

Consecinte
Al doilea congres al Sovietelor a avut loc n acelaşi timp, iar din cei 649 de delegaţi, 390 erau bolşevici şi cam o sută erau socialişti-revoluţionari de stnga (care de asemenea sprijineau răsturnarea guvernului lui Kerenski). Cnd a fost anunţată căderea Palatului de Iarnă, Congresul a adoptat un decret pentru transferarea puterii către Sovietul Deputaţilor Muncitorilor, Soldaţilor şi Ţăranilor, ratificnd astfel revoluţia. Transferul de putere nu s-a făcut fără fricţiuni. Mulţi socialişti-revoluţionari au considerat că Lenin şi bolşevicii au pus mna pe putere n mod ilegal şi de aceea au părăsit ncăperea nainte ca rezoluţia să fie adoptată. n timp ce ieşeau au fost tachinaţi de Lev Troţki care le-a strigat: "da, ieşiţi, mergeţi, plecaţi, intraţi n groapa de gunoi a societăţii". n ziua următoare, Congresul a ales Sovietul Comisarilor Poporului (Sovnarkom) ca bază a noului guvern, (pnă la convocarea Adunării Constituţionale), şi a emis două decrete importante: Decretul asupra păcii şi Decretul asupra pămntului.
Decretul asupra pămntului ratifica acţiunile ţăranilor care, de-a lungul şi de-a latul Rusiei, confiscau moşiile aristocraţilor şi ale chiaburilor şi le mpărţeau ntre ei. Bolşevicii se descriau ca fiind o alianţă a muncitorilor şi ţaranilor şi au nemurit această uniune cu nsemnul secerii şi ciocanului n stema şi pe steagul URSS.
Decretul asupra pacii proclama sfrşitul războiului şi a fost baza care a permis guvernului lui Lenin să ceară pacea separată (22 decembrie 1917) şi să semneze Pacea de la Brest-Litovsk (3 martie 1918).
Succesul revoltei din octombrie a ncheiat faza revoluţiei ncepută n februarie şi a transformat caracterul liberal al Revoluţiei Ruse n unul socialist. O ncercare de cucerire a Moscovei făcută o lună mai trziu a ntmpinat o rezistenţă mai importantă, bolşevicii nereuşind să aibă controlul total asupra oraşului dect n martie 1918. O coaliţie de grupări antibolşevice au ncercat să răstoarne noul guvern al lui Lenin, declanşndu-se astfel Războiul Civil Rus (1918 – 1920).
Statele Unite ale Americii nu au recunoscut noul guvern rus pna la sfrşitul deceniului al patrulea. USA au trimis 10.000 de militari care să ajute invazia japoneză.

După octombrie 1917, mulţi eseri (socialişti-revoluţionari) şi anarhişti ruşi s-au opus bolşevicilor n soviete. Cnd acest procedeu a dat greş, ei s-au revoltat ntr-o serie de mişcări chemnd la o "a treia revoluţie". Cele mai importante exemple au fost răscoala din Tambov, (1919-1921), şi revolta din Kronstadt (n martie 1921). Aceste mişcări, care au făcut un mare număr cereri dar care nu s-au bucurat de o conducere eficientă, au fost n cele din urmă zdrobite pe parcursul Războiului Civil.


VLADIMIR ILICI LENIN



VLADIMIR ILICI LENIN(rusă: Влади́мир Ильи́ч Ле́нин), numele de familie original: Ulianov (Улья́нов) (22 aprilie (10 aprilie (stil vechi)) 1870 – 21 ianuarie 1924), a fost un revoluţionar rus care a condus partidul bolşevic, primul Premier al Uniunii Sovietice şi fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism.
„Lenin” a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede ca l-a creat ca să-si arate opoziţia faţă de Gheorghi Plehanov care folosea pseudonimul Volghin, după rul Volga; Lenin a ales rul Lena care este mai lung şi care curge n direcţia opusă. Oricum, sunt multe teorii despre provenienţa numelui său, iar Lenin nu a dat vreodată lămuriri de ce l-a ales tocmai pe acesta. Uneori, n Occident, este n mod eronat numit "Nikolai Lenin", deşi el nu s-a numit niciodată aşa n Rusia.

Vladimir Ilici Ulianov a fost cel mai priceput om politic al revoluţionarilor socialişti. n ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, el s-a luptat cu tinerii radicali să-i ndepărteze de populism şi să-i ndrepte către marxism.Exilat din 1895 pnă n 1899 n Siberia,unde şi-a luat supranumele de Lenin a fost principalul tactician printre organizatorii luptei Partidului Social Democrat al Muncii.
n decembrie 1900, a fondat ziarul Iskra - Scnteia. n cartea sa Ce este de făcut? (1902), Lenin şi-a expus teoria conform căreia un ziar publicat n stăinătate poate ajuta la organizarea unui partid centralizat revoluţionar care să conducă lupta de răsturnare a unui guvern autocratic. El a lucrat mai apoi pentru crearea n Rusia a unui partid foarte strict organizat, extrem de disciplinat, care să ducă la ndeplinire un asemenea obiectiv.        La al doilea Congres al PSDMR din 1903, a forţat organizaţia evreiască Bund să părăsească partidul şi a produs o ruptură ntre facţiunea lui majoritară bolşevică şi facţiunea minoritară menşevică, care credea mai mult n spontaneitatea muncitorească dect n tacticile revoluţionare stricte.    
 Concepţia lui Lenin despre partidul revoluţionar al muncitorilor şi ţăranilor era mai apropiată de mişcarea Voinţa Poporului şi de gndirea revoluţionară a lui Tkacev, dect de cea a lui Karl Marx şi a lui Friedrich Engels, teoreticienii marxismului. Tinerii bolşevici, precum erau Stalin şi Buharin, l considerau pe Lenin conducătorul lor de drept.

Tinereţea
Lenin s-a născut n Simbirsk, Rusia, fiu al lui Ilia Nicolaevici Ulianov (1831 - 1886), un funcţionar civil de rang superior, care a militat pentru o mai mare democraţie şi educaţie liberă pentru toţi n Rusia şi al soţiei sale liberale Maria Alexandrovna Blank (1835 - 1916). Asemeni multor ruşi, avea rădăcini etnice şi religioase foarte amestecate. Avea ascendenţă calmcă prin bunicii paterni, germană prin bunica după mamă, care era luterană şi evreiască prin bunicul matern (care se convertise la creştinism). Vladimir Ulianov (Lenin) a fost botezat n ritul bisericii ortodoxe ruse.
Revoluţionarul Vladimir s-a remarcat la studiul limbii latine şi a limbii eline. n mai 1887, fratele său mai mare, Alexandr Ulianov, a fost spnzurat pentru participarea la un complot care urmărea asasinarea ţarului Alexandru al III-lea. Acest fapt l-a radicalizat pe Vladimir şi, la sfrşitul aceluiaşi an, a fost arestat şi exmatriculat de la Universitatea din Kazan pentru participarea la un protest studenţesc. El a continuat să studieze n particular şi n 1891 a primit licenţa pentru practicarea avocaturii.

 
Portretul lui Lenin, decembrie 1895

n loc să se dedice carierei juridice, el s-a implicat tot mai mult n activitatea de propagandă revoluţionară şi n studiul marxismului. Pe 7 decembrie 1895, a fost arestat de autorităţi pentru un an şi mai apoi exilat n satul Şuşenskoe din Siberia.
n iulie 1898 s-a căsătorit cu Nadejda Krupskaia, activistă socialistă. n aprilie 1899, a publicat cartea Dezvoltarea capitalismului n Rusia. n 1900, exilul său ia sfrşit.
Călătoreşte prin Rusia şi prin Europa şi publică ziarul Iskra (Scnteia) şi diferite alte articole şi cărţi legate de mişcarea revoluţionară.A fost un personaj activ n Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus facţiunea bolşevică după ruptura cu menşevicii care a fost inspirată, cel puţin parţial, de pamfletul Ce este de făcut?. n 1906 a fost ales n prezidiul PSDMR. n 1907 s-a mutat n Finlanda pentru motive de siguranţă. A continuat să călătorească n Europa şi să participe la numeroase ntruniri socialiste, inclusiv Conferinţa de la Zimmerwald din 1915.
Pe 6 aprilie 1917 s-a rentors la Petrograd, urmărind răsturnarea ţarului Nicolae al II-lea şi a avut un rol conducător n mişcarea bolşevică, publicnd Tezele din aprilie. După o revoltă a muncitorilor eşuată n iulie, Lenin a fugit n Finlanda. S-a rentors n octombrie, conducnd o revoluţie armată cu sloganul "Toată puterea – sovietelor!" mpotriva Guvernului provizoriu. Ideile sale de guvernare au fost exprimate n eseul "Statul şi Revoluţia" , care chema la o nouă formă de conducere bazată pe consiliile muncitorilor numite soviete.
O bună parte a exilului, ncepnd din 1909, dar şi după cucerirea puterii, Lenin şi soţia lui au avut-o n preajma lor pe Inessa Armand, feministă şi revoluţionară dar şi, după cum susţin anumiţi istorici, amantă a conducătorului bolşevic, acceptată de prea toleranta Krupskaia.






Secrete financiare
 
Lenin proclamand puterea sovietelor
Nici n Rusia, nici n străinătate, Lenin nu a cunoscut lipsurile materiale. Pe toată perioada exilului el nu a muncit nici măcar o singură zi; a călătorit mult (Berna, Paris, Bruxelles, Zrich, Londra, Stockholm, Berlin, insula Capri, etc), a locuit la hoteluri sau n case nchiriate n staţiuni de odihnă. De unde proveneau banii care-i asigurau un trai fără griji?
n ianuarie 1892, tnărul Vladimir Ilici Ulianov ca fost angajat ca asistent al avocatului pledant A. N. Hardin, n slujba căruia a lucrat numai 18 luni. n momentul n care a izbucnit Revoluţia din Octombrie, Lenin fusese angajat mai puţin de doi ani.
Trăia Lenin din resursele mamei sale? Maria Alexandrovna Ulianova era pensionară n calitate de văduvă unui consilier de stat, deţinător al Ordinului Stanislas clasa I. Ea mai moştenise de la soţul său o treime din moşia Kokuşkino. Această cotă din moşie a fost vndută, iar banii au fost depuşi n cele din urmă ntr-o bancă. Numai că mama lui Lenin a călătorit la rndul ei mult, de trei ori n Elveţia, Germania şi Franţa, de două ori fiind nsoţită de fiica sa, Maria (Maniaşa). Aceasta din urmă a petrecut aproape doi ani n Germania şi Franţa.
Surse serioase de venituri nu puteau fi articolele publicate n presa revoluţionară rusă (precum Iskra). Sursa principală de venituri a fost fondul special al Partidului, fond despre care nu se pomeneşte niciodată n actele oficiale, dar a cărui existenţă este recunoscută de Lenin n bogata lui corespondenţă.
Acest fond era alimentat din cotizaţiile membrilor de partid, din donaţii particulare, (precum cele ale lui Maxim Gorki  sau cea cunoscută ca Afacerea Schmidt), dar mai ales din exproprieri revoluţionare, n fapt, delapidări sau atacuri banditeşti asupra birourilor de poştă, a caselor de bilete din gări şi asupra băncilor. Cea mai cunoscuta expropriere a fost atacul asupra a două camioane cu bani, pe 26 iunie 1907 n Piaţa Erevan din Tiflis, cnd au fost furate 340.000 de ruble de o echipă condusă de Stalin.
Controlul asupra acestui fond special, la care Lenin n-a renunţat nici n timpul exilului şi nici după victoria revoluţiei bolşevice, a fost unul dintre merele discordiei care a mpiedicat ncercările timide de reunificare a bolşevicilor şi menşevicilor.

Seful statului sovietic
Pe 8 noiembrie, Lenin a fost ales Preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului de către Congresul Sovietului Rus. n faţa ameninţării invaziei germane, Lenin a fost de părere că Rusia trebuie să semneze imediat un tratat de pace. Alţi lideri veterani bolşevici precum Buharin, apărau ideea continuării războiului cu scopul de a strni revoluţia n Germania.
 

Lenin in biroul sau din Kremlin,1918

Troţki, care a condus negocierile, era pentru o poziţie de mijloc, fiind de acord cu un tratat de pace care să stipuleze condiţia nici unui cştig teritorial pentru vreo parte din conflict. După ce negocierile au eşuat, Germania a lansat o invazie care a avut ca rezultat pierdera unei importante părţi din teritoriile vestice ale Rusiei. Ca un rezultat al acestei situaţii, Lenin a cştigat sprijinul majorităţii liderilor bolşevici şi Rusia a semnat n cele din urmă n condiţii dezavantajoase Tratatul de la Brest-Litovsk (martie 1919).
Acceptnd că sovietele sunt singurele forme legitime de guvernare muncitorească, Lenin a ntrerupt activitatea Adunării Constituante Ruse. Aici, bolşevicii pierduseră la vot, Partidul Socialist Revoluţionar fiind cştigătorul alegerilor. Mai trziu, aceştia din urmă s-au divizat n două facţiuni, una de stnga, pro-soviete, şi alta de dreapta, anti-soviete. Bolşevicii aveau majoritatea n Congresul Sovietelor şi au format o coaliţie guvernamentală cu socialiştii revoluţionari de stnga. n cele din urmă, coaliţia lor s-a prăbuşit, după ce socialiştii-revoluţionari s-au opus tratatului de pace de la Brest-Litovsk, ei ncercnd chiar, prin alianţe cu alte partide, să răstoarne guvernul sovietelor. Situaţia a degenerat, iar partidele non-bolşevice (şi chiar unele grupuri socialiste) au ncercat n mod activ să răstoarne guvernul sovietelor. Lenin a reacţionat ncercnd să le oprească activităţile.
Pe 30 august 1918, Fania Kaplan, membră a Partidului Socialist Revoluţionar, s-a apropiat de Lenin după ce acesta luase cuvntul la un miting şi se ndrepta către maşina sa. Ea l-a strigat pe Lenin şi, cnd acesta s-a ntors să-i răspundă, a tras trei focuri de revolver, dintre care două l-au nimerit pe liderul bolşevic n umăr şi n ureche. Lenin a fost dus n apartamentul său privat din Kremlin, el refuznd să rişte sa meargă la spital, deoarece credea că şi acolo este aşteptat de alţi asasini. Au fost convocaţi doctorii, dar ei au decis că era prea riscant să extragă gloanţele. Lenin şi-a revemnit n cele din urmă, dar sănătatea sa s-a deteriorat n continuu din acel moment şi se crede că incidentul a contribuit la atacurile cerebrale de mai trziu.
n martie 1919, Lenin şi veteranii bolşevici s-au ntlnit cu revoluţionarii socialişti din ntreaga lume şi au format Internaţionala Comunistă. Membrii Internaţionalei Comuniste, inclusiv Lenin şi bolşevicii, s-au deprins din mai larga mişcare socialistă. Din acel moment ei au fost cunoscuţi cu numele de comunişti. n Rusia, Partidul Bolşevic a fost redenumit "Partidul Comunist Rus (Bolşevicii)", care a devenit mai apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
n tot acest timp, n toată Rusia se desfăşura cu furie un război civil. Un mare număr de forţe politice şi sprijinitorii acestora au luat armele n mini pentru a sprijini sau pentru a răsturna guvernul. Deşi au fost implicate mai multe facţiuni n războiul civil, cele mai importante două forţe au fost: Armata Roşie (comuniştii) şi Armata Albă (monarhiştii).

1 Puterile străine, precum Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Japonia au intervenit deasemenea n război (de partea albilor). n cele din urmă, Armata Roşie a ieşit nvingătoare, zdrobind forţele Albilor şi ale aliaţii acestora n 1920 (deşi elemente mai puţin importante ale monarhiştilor au mai rămas active cţiva ani).
n ultimele luni ale anului 1919, succesele din războiul civil l-au convins pe Lenin că era timpul să exporte revoluţia n vestul Europei, prin forţă dacă era necesar. Proaspătul stat independent polonez, A doua Republică Poloneză, era sub influenţa puternică a omului de stat Jzef Piłsudski, care visa la o federaţie ("Federaţia Międzymorze") care ar fi putut cuprinde Polonia, Lituania, Ucraina de vest (cu centrul la Kiev) şi alte ţări din Europa Centrală şi din Europa de Răsărit apărute după prăbuşirea imperiilor la sfrşitul primului război mondial. Scopul acestei federaţii ar fi fost acela de a apăra membrii săi de orice ameninţare imperialistă att dinspre Rusia ct şi dinspre Germania.
Cnd Polonia a nceput să-şi reocupe teritoriile estice anexate de Rusia n timpul mpărţirilor Poloniei de la srşitul secolului al XVIII-lea şi au izbucnit luptele cu bolşevicii pentru controlul Ucrainei şi a provinciilor adiacente, avnd revoluţia din Germania n plină desfăşurare, Lenin a apreciat că era timpul şi locul perfect "să testeze Europa cu baionetele Armatei Roşii". Războiul Polono-Rus a nceput n 1919. Lenin a văzut Polonia ca pe un pod pe care Armata Roşie trebuia să-l traverseze pentru a face legătura dintre Revoluţia Rusă şi sprijinitorii comunişti din Revoluţia Germană, pentru a acorda ajutor altor mişcări comuniste din Europa Occidentală. Aceste planuri au fost nsă abandonate după nfrngera din bătălia de la Varşovia şi pacea cu Polonia a fost semnată pe 18 martie 1921 la Riga.
Anii lungi de război şi-au pus pecetea pe Rusia şi ntr-un final, cea mai mare parte a ţării era n ruine. n martie 1921, Lenin a nlocuit politica comunismului de război, (care fusese folosită pe perioada războiului civil), cu aceea a Noii Politici Economice (NPE), n ncercarea de a reconstrui industria şi in mod special agricultura. Dar n aceeaşi lună s-a petrecut şi năbuşirea răscoalei marinarilor din Kronstadt.

Moartea prematura
 
Nadejda Krupskaia, Lenin şi jurnalistul american Lincoln Eure la Kremlin, februarie 1920

Sănătatea lui Lenin era deja deteriorată n mod serios n urma eforturilor făcute n revoluţie şi n război. ncercarea de asasinat a mai adăugat o problemă la multele probleme de sănătate pe care le-a avut. n mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. El a rămas parţial paralizat (pe partea dreaptă) şi rolul său n guvern a nceput să se micşoreze. După al doilea atac din decembrie, el şi-a dat demisia din funcţiile politice. n martie 1923 el a suferit al treilea atac şi a rămas ţintuit la pat şi incapabil să mai vorbească.
Lenin a murit pe 21 ianuarie 1924. La scurtă vreme după moartea sa au nceput să circule zvonuri despre faptul că ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morţii lui Lenin a fost arteroscleroza cerebrală sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai 8 au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. De aceea s-au făcut mai multe supoziţii privind cauzele morţii lui Lenin. De exemplu, diagnosticul postum pus de doi psihiatri şi un neurolog ncearcă să demonstreze că Lenin a murit de sifilis.
Documente declasificate după căderea Uniunii Sovietice, alături de memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolşevic a fost tratat de sifilis ncă din 1895. Documentele sugerează, de asemenea, că anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era nsărcinat cu autopsia, i s-a ordonat să demonstreze că Lenin nu a murit de sifilis. Abrikosov nu a menţionat această boală n raportul de autopsie dar, distrugerile vaselor de snge, paralizia şi alte incapacităţi pe care le-a citat sunt tipice pentru această sifilis. La un al doilea raport de autopsie nici un organ, arteră importantă sau zone ale creierului care sunt n mod obişnuit afectate de sifilis nu au fost menţionate.
n 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit n mod special pentru tratarea sifilisului, dar şi cu iodură de potasiu care era de asemenea folosită n mod obişnuit la tratarea acestei boli.
Oraşul Petrograd a fost redenumit Leningrad n onoarea sa şi acesta i-a rămas numele pnă la prăbuşirea Uniunii Sovietice din 1991, cnd şi-a recăpătat numele original, Sankt Peterburg.

 
Trupul mbălsămat al lui Lenin expus n Mausoleul din Moscova

După primul său atac cerebral, Lenin a publicat un numar de scrieri prin care da indicaţii viitoare pentru guvern. Cea mai importantă dintre acestea este Testamentul lui Lenin, unde printre alte lucruri, critică şi lideri ai partidului precum Lev Troţki sau Stalin. Depre Stalin, care era secretar general al partidului ncă din 1922, Lenin spunea că "n minile sale este concentrată o putere nelimitată" şi sugera ca "tovarăşii să se gndească la o cale de a-l ndepărta pe Stalin din funcţie ". Aceste critici dure ale vieţii interne a partidului nu au fost niciodată aduse la cunoştinţa publicului larg.
La nceputul secolului al XX-lea, mişcarea rusă a cosmismului, (teoria evoluţiei cosmice), era foarte populară şi a fost făcută o ncercare de conservare a trupului lui Lenin prin criogenie pentru a permite renvierea lui n viitor. S-a procurat echipamentul necesar din import, dar din mai multe motive, acest plan nu a fost dus la bun sfrşit. n loc de criogenare, trupul său a fost mbălsămat şi a fost expus pentru vizitare n Mausoleul din Moscova.
Deşi Lenin şi-a exprimat cu puţin timp naintea morţii dorinţa ca să nu fie create memoriale pentru el, diferiţi politicieni au văzut o cale de a-şi imbunătăţi propria poziţie n partid prin legarea numelui de acela al liderului bolşevic. Figura primului conducător al statului sovietic a fost ridicată la un statut aproape mitic, iar staui, monumente şi memoriale au apărut n onoarea sa de-a lungul şi de-a latul ţării.

Studiul creierului lui Lenin
     
Schimbarea garzilor la Mausoleul lui Lenin

Creierul lui Lenin a fost scos nainte de mbălsămarea trupului său. Guvernul sovietic l-a nsărcinat pe cunoscutul neurochirurg german Oskar Vogt să studieze creierul lui Lenin şi să localizeze zona precisă a celulelor creierului care erau responsabile de geniu. Institutul Creierului a fost creat n Moscova pentru acest scop. Vogt a publicat o lucrare despre creier n 1929 n care raporta că unii neuroni piramidali din al treilea strat al cortexului cerebral al lui Lenin erau foarte mari. Totuşi, legătura dintre aceştia şi genialitate a fost contestată. Munca lui Vogt a fost considerată de către sovietici ca fiind nesatisfăcătoare.     
Alte cercetări au fost făcute după aceea de o echipă sovietică, dar rezultatele muncii pe creierul lui Lenin nu au mai fost făcute publice.
Anatomia modernă nu mai crede că doar morfologia singură poate determina funcţionarea creierului.


Cronologie extinsa a Revoluţiei de la 1917


 
Vladimir Ilici Lenin,conducatorul bolşevicilor in Revoluţia din 1918

Ianuarie
     Greve şi nesiguranţă n Petrograd (Sankt Petersburg)
Februarie
     Revolutia din Februarie
     demonstranţi ucişi n Piaţa Znamenskaya
     Trupele refuză să deschidă focul asupra demonstranţilor, au loc dezertări.
nchisorile, judecătoriile şi sediile poliţiei sunt atacate şi jefuite de mulţimile:
    Clădirea Okhranka – poliţia secretă este incendiată, garnizoana fraternizează cu revoluţionarii
    Se formează Sovietul din Petrograd (Sankt Peterburg)
Martie
     Ordinul nr. 1 al Sovietului din Petrograd
     Ţarul Nicolae al II-lea abdică. Se formează Guvernul provizoriu avnd ca prim-ministru pe Prinţul Gheorghi Evghenievici Lvov
Aprilie
     Se rentoarce n Rusia Vladimir Ilici Lenin. El publică Tezele din Aprilie
     Sunt publicate notele lui Miliukov. Cade guvernul provizoriu
Mai
     Se formează un nou guvern provizoriu. Kerenski devine ministru al războiului şi al flotei
Iunie
     Congres al Sovietelor din ntreaga Rusiei se ţine n Petrograd
     Kerensky ordonă o ofensivă mpotriva forţelor Austro-Ungare, care are succes la nceput


Iulie
     Ofensiva Rusa se ncheie. Troţki se alătură bolşevicilor
     Demonstratii antinguvernamentale in Petrograd
     Germanii şi austro-ungarii contraatacă. Ruşii se retrag n panică, oraşul Tarnopol este jefuit. Se ordonă arestarea conducătorilor bolşevici.
     Lvov demisionează. Kerensky este noul prim-ministru
     Troţki şi Lunacharskii sunt arestaţi
August
     Al doilea guvern de coaliţie cade
     Generalul Lavr Kornilov ncearcă să dea o lovitură de stat. Kornilov este arestat şi ntemniţat
Septembrie
     n Rusia se proclamă republica
     Troţki şi alţii sunt eliberaţi. Troţki devine şeful Deputaţilor Sovietului Muncitorilor şi Soldaţilor din Petrograd (Sankt Peterburg).
     Se formează a treia coaliţie guvernamentală
Octombrie
     Comitetul Central Bolşevic aprobă revolta militară
     Congresul Sovietelor Regiunii de Nord
     Prima ntlnire a Comitetului Revoluţionar Militar la Petrograd
     Revoluţia din Octombrie se lanseaza prin ordinul Comitetului Revoluţionar Militar dat muncitorilor narmaţi şi soldaţilor de a ocupa principalele clădiri din Petrograd. Palatul de Iarnă este atacat la 21:40. Kerensky fuge din Petrograd.
     Al doilea Congres al Sovietelor. Deputaţii menşevici şi social-democraţi de dreapta parăsesc congresul protestnd mpotriva evenimentelor din ziua precedentă. Decretul despre pace şi reforma agricole. Se formează Consiliul Comisarilor Poporului (guvern dominat de bolşevici, avndu-l pe Lenin ca preşedinte).
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica