referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Franta napoleoniana

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Convenţia Naţională a fost înlocuită de un regim politic bazat pe Constituţia anului III (1795), numit Directorat. Conform Constituţiei anului III, Franţa a fost condusă de un Directorat format din 5 membri, care exercitau puterea executivă. Puterea legislativă era atribuită Consiliului celor Cinci Sute şi Consiliului Bătrânilor (Senat), instituţii constituite prin vot cenzitar...

Varianta Printabila 


1                                             Franţa napoleoniană

Timp de aproape 20 ani (1795-1815), Franţa a cunoscut „pecetea” personalităţii lui Napoleon Bonaparte. Afirmat n timpul Revoluţiei ca un militar de excepţie, acesta a urcat rapid n ierarhia militară şi politică, devenind general, prim-consul (1799-1804) şi apoi mpărat (1804-1815). A determinat schimbări profunde n plan politic, militar, economic, legislativ, administrativ, care i-au asigurat un loc aparte n istoria Franţei şi n cea europeană. După nfrngerea Revoluţiei, Franţa a cunoscut 3 etape distincte: Directoratul, Consulatul şi Imperiul.

1.    DIRECTORATUL (1795-1799)
Convenţia Naţională a fost nlocuită de un regim politic bazat pe Constituţia anului III (1795), numit Directorat. Conform Constituţiei anului III, Franţa a fost condusă de un Directorat format din 5 membri, care exercitau puterea executivă. Puterea legislativă era atribuită Consiliului celor Cinci Sute şi Consiliului Bătrnilor (Senat), instituţii constituite prin vot cenzitar.
Situaţia politică a Franţei era complicată n anii Directoratului. Deşi noua Constituţie prezerva principiul separaţiei puterilor n stat, cele două adunări legiuitoare fiind constituite prin alegeri libere, iar libertatea cuvntului fiind garantată, n practică, nsă, funcţionarea regimului democratic prezenta numeroase fisuri; astfel, n 1797 armata a fost folosită pentru a elimina majoritatea regalistă aleasă n Consiliul celor Cinci Sute, iar n 1798 alegerile au fost anulate datorită majorităţii iacobine ce se prefigura.
Economia era ntr-o situaţie critică, fiind caracterizată de inflaţie, speculă, creşterea preţurilor, imposibilitatea plăţii salariilor, lucruri aparţinnd realităţii care intrau ntr-o puternică contradicţie cu viaţa luxoasă afişată de cei proaspăt mbogăţiţi.
Criza economică profundă a generat ample mişcări sociale, precum „Conjuraţia egalilor” condusă de Gracchus Babeuf, care ncerca astfel să continue revoluţia. Mişcarea sa, ca de altfel şi celelalte mişcări regaliste izbucnite n Franţa, au fost nfrnte, iar adepţii săi condamnaţi la moarte. nfrngerea acestor mişcări a fost un bun prilej pentru tinerii ofiţeri de a se afirma, printre aceştia evidenţiindu-se şi Napoleon Bonaparte, care a ajuns general la numai 25 de ani.
n timpul Revoluţiei, Napoleon recucereşte Toulonul (1793), care era ocupat de englezi, iar sub Directorat a fost numit n fruntea armatei franceze care urma să opereze n Italia mpotriva austriecilor. Era numai una din cele trei armate mobilizate de Directorat, şi anume cea mai slab dotată. Această campanie a marcat nceputul unei excepţionale evoluţii n plan militar şi politic.
Campania din Italia (1796-1797) devenea principalul succes al războiului, Napoleon reuşind să obţină 12 victorii mpotriva austriecilor n mai puţin de un an. Prin pacea de la Campo Formio, Austria ceda Franţei malul stng al Rinului, Belgia şi se angaja să recunoască dominaţia franceză asupra unei părţi a statelor italiene.
Convins că numai noi victorii militare i pot consolida reputaţia şi ncercnd să lovească indirect Anglia, Napoleon plănuieşte o mare campanie n Orient (1798-1799). Planul său este repede acceptat de un Directorat care cu greu mai reuşea să menţină n ţară echilibrul ntre dreapta regalistă şi stnga iacobină, şi care ncepuse să vadă n tnărul general un potenţial competitor. Astfel, n iunie 1798 Bonaparte mbarcă 38 000 soldaţi şi 187 savanţi pe 335 de vase. Debarcnd la Alexandria, i-a nvins pe mameluci n bătălia de la piramide, ocupnd astfel Egiptul. ntre timp amiralul Nelson a distrus flota franceză, astfel nct Napoleon nu a mai avut mijloace de a se mai ntoarce n Franţa. Campania din Egipt şi politica expansionistă a Directoratului au grăbit formarea celei de-a doua coaliţii antifranceze, n care intrau Anglia, Austria, Rusia şi Turcia. Generalul rus Suvorov a obţinut victoria de la Novi (august 1799) şi francezii au pierdut Italia. Un corp expediţionar englez a debarcat n Olanda. Invazia străină ameninţa din nou hotarele Franţei.
n vara anului 1799, aflat n campania din Egipt, Napoleon a citit ntr-un ziar englezesc despre nfrngerile francezilor n Europa. A predat comanda armatei generalului Kleber şi s-a ntors n ţară cu o corabie. Franţa era din punct de vedere social şi economic ntr-o profundă decadenţă. Drumurile erau precum „terenurile arate”, călătoriile erau periculoase din cauza tlharilor şi peste tot era sărăcie şi corupţie. Industria şi comerţul se prăbuşeau, iar războiul civil din interior era alimentat de revolte regaliste.

2.    CONSULATUL (1799-1804)
Sub pretextul ameninţării unei noi conspiraţii, Napoleon preia puterea. Este numit comandantul trupelor din Paris, adunările legislative sunt mutate n afara Parisului, Directorii demisionează sau „sunt puşi sub protecţia poliţiei”, opoziţia din Consiliul celor Cinci Sute este anihilată cu ajutorul grenadierilor. Cu sprijinul ctorva adepţi, dar mai ales cu cel al armatei, Bonaparte execută cu succes lovitura de stat de la 18 Brumar / 9 noiembrie 1799, care a nsemnat sfrşitul Directoratului.
Generalul n vrstă de 30 de ani a instaurat o dictatură militară lund n minile sale ntreaga putere. Baza juridică a noului regim, Consulatul, a fost Constituţia anului VIII, din 13 decembrie 1799, elaborată de abatele Sieys şi modificată radical de Napoleon pentru a corespunde intenţiilor sale. Prevederile Constituţiei anului VIII demonstrau faptul că recent constituita democraţie franceză era departe de a fi una consolidată. Abandonnd principiul separaţiei puterilor n stat, noua constituţie permitea amestecul direct al consulilor n zona puterii legislative.
Puterea legislativă era mpărţită ntre 4 adunări: Consiliul de Stat care pregătea proiectele de legi, Tribunalul care le discuta, Corpul legislativ care le adopta sau respingea fără dezbateri şi Senatul care verifica constituţionalitatea legilor. Conform Constituţiei, puterea executivă era exercitată de 3 consuli aleşi pe 10 ani de Senat. Singurul care avea n realitate puterea era primul consul Napoleon Bonaparte. El avea iniţiativa legilor pe care apoi le promulga, numea consilierii de stat, miniştrii şi funcţionarii, comanda armata, declara război şi ncheia pace. Ceilalţi doi consuli aveau doar un vot consultativ şi o prezenţă formală n actul de guvernare.
n timpul Consulatului, Napoleon a depus o febrilă activitate de organizare a statului n toate domeniile. Principiile liberale ale Revoluţiei n administraţie, puterea colegiilor, alegerea şi autonomia conducerilor locale, au fost abandonate pentru o centralizare excesivă şi riguroasă. Din punct de vedere administrativ, ţara era mpărţită n departamente, aflate sub conducerea unor prefecţi numiţi de primul consul şi răspunzători n faţa acestuia. Districtele se vor numi arondismente şi aveau la conducerea lor subprefecţi, iar comunele aveau n frunte primari. Cei mai influenţi colaboratori ai lui Napoleon din perioada Consulatului au fost miniştrii Poliţiei Joseph Fouch, de Externe – Talleyrand, de Finanţe – Gaudin, de Interne – Chaptal.
Organizarea judiciară a fost adaptată la noua structură administrativă. Astfel, fiecare canton avea un judecător de pace pentru cauze mărunte, fiecare arondisment deţinea un tribunal civil de primă instanţă, fiecare departament avea un tribunal penal. n ntreaga Franţă existau 29 de curţi de apel, iar la Paris se găsea Tribunalul de Casaţie, instanţa supremă. Judecătorii erau numiţi de primul consul şi erau inamovibili.
Banca Franţei a fost ntemeiată n 1800 ca o instanţă privată, acordndu-i-se dreptul exclusiv de emisiune monetară. n martie 1803 o lege crea francul de 5 grame de argint, faimosul franc germinal care avea să rămnă stabil pnă n 1914.
Legea din 1801 a instituit liceele n locul şcolilor centrale, considerate prea independente şi prea ambiţioase. Ele vor fi supuse unei discipline militare, iar studiile se bazau aproape exclusiv pe latină şi matematică. nvăţămntul era structurat pe trei etape: nvăţămntul primar pe care Napoleon l-a lăsat n seama comunităţilor locale, nvăţămntul secundar reprezentat de licee şi de colegiile comunale şi nvăţămntul superior rezervat facultăţilor şi academiilor. Acum apare bacalaureatul care permitea accesul n nvăţămntul superior.
Reconcilierea cu papalitatea s-a petrecut n 1801, cnd s-a semnat Concordatul dintre statul francez şi Papa Pius VII. n preambulul documentului se recunoştea religia catolică ca religie a majorităţii francezilor. Primul consul urma să-i numească pe episcopi, cărora Papa le acorda nvestitura religioasă. Episcopii şi preoţii depuneau jurămnt de fidelitate n faţa guvernului. n schimb ei primeau un salariu iar bisericile lor puteau beneficia de un anumit sprijin material. Papalitatea renunţa să mai revendice bunurile naţionalizate n 1789 şi se aplanau nenţelegerile provocate de Constituţia civilă a clerului din 1790. Pentru a grăbi reconcilierea dintre francezi, Napoleon a permis revenirea n patrie a miilor de emigranţi, mai ales nobili şi a instituit Legiunea de Onoare n 19 mai 1802. Această distincţie va fi acordată noii aristocraţii militare şi birocratice creată de Napoleon n dorinţa de a-şi legitima puterea.
Codul civil promulgat n 1804, consacra dispariţia legislaţiei feudale şi ntărea principiile din 1789: libertatea persoanei, egalitatea n faţa legii, libertatea muncii, dreptul nelimitat la proprietate, libertatea de conştiinţă. Numit ulterior Codul Napoleon şi dezvăluie limitele n reglementările care vizează familia şi legislaţia muncii. Astfel, şeful familiei, soţul, deţine autoritatea deplină asupra femeii, care datorează „supunerea soţului ei”, şi asupra copiilor pe care i poate dezmoşteni sau trimite la nchisoare, fără judecată, pe o durată de 6 luni. Se introduc „cărţile de muncă”, se interzic grevele şi asociaţiile sindicale, iar patronilor li se dă credit n conflictele cu muncitorii pe baza unei declaraţii verbale. Codul civil a fost urmat n 1808 de Codul comercial iar n 1810 de Codul penal. Peste tot unde a fost introdus de armatele franceze biruitoare, Codul Napoleon cea mai eficace armă mpotriva regimurilor feudale şi a dat un impuls decisiv n adoptarea de legislaţii moderne, burgheze.
Continuau să fie prevăzute pedepse specifice timpurilor trecute, precum pierderea minii drepte sau stigmatizarea. Toate serveau, desigur, autorităţii noului regim.
Monarhii din Europa l socoteau pe Napoleon Bonaparte „un Robespierre călare” şi au intensificat atacurile asupra Franţei. Primul consul reia campania din Italia, trece Alpii şi i nfrnge pe austrieci la Marengo (14 iunie 1800), recucerind Lombardia. Austria e silită să ncheie pace la Luneville (9 februarie 1801), recunoscnd cuceririle franceze din Italia, Belgia şi de pe Rin, stabilite la Campo-Formio (1797). Rămasă singură, Anglia se afla ntr-o situaţie economică şi militară precară. Guvernul tory condus de William Pitt demisionează, iar noul guvern whig ncheie pacea de la Amiens (25 martie 1802), care, deşi numită „pacea perpetuă”, a durat doar 1 an. Anglia renunţă la toate cuceririle cu excepţia Ceylonului şi Trinidad, iar insula Malta urma să fie retrocedată ordinului religios al cavalerilor de Malta.
n timpul Consulatului, ca rezultat al măsurilor autoritare promovate, Franţa şi-a recăpătat liniştea internă şi a regăsit pacea externă. Bazndu-se pe o economie controlată şi pe o armată tot mai puternică, Franţa devenea un pretendent serios la hegemonia asupra Europei.   


    

1 3.    IMPERIUL (1804-1815)

Ca o recunoaştere a succeselor sale, n anul 1802 Napoleon este ales, prin plebiscit, prim-consul pe viaţă. Aceasta nu a fost dect o etapă intermediară spre instaurarea puterii personale absolute. n anul 1804, echilibrul intern şi cel extern erau din nou puse sub semnul ntrebării: Anglia redeschisese conflictul militar, Fouch descoperă un nou complot regalist. Conjunctura favorabilă nu este ratată, astfel că Napoleon se proclamă „mpărat al tuturor francezilor”, iar Franţa devine imperiu.  
n 1804 Napoleon a promulgat Constituţia anului XII care decidea că „Guvernul Republicii franceze va fi ncredinţat unui mpărat”. Astfel, primul consul a devenit Napoleon I „mpărat al francezilor”, iar ncoronarea s-a desfăşurat n catedrala Notre-Dame din Paris n prezenţa Papei Pius VII, la 2 decembrie 1804.
n noua sa calitate, Napoleon continuă politica promovată anterior. Pentru prevenirea comploturilor este accentuat controlul poliţienesc asupra societăţii: tribunalele speciale sunt conduse de „magistraţi pentru liniştea publică”, se reintroduce practica trimiterii la nchisoare fără judecată sau arestul la domiciliu, iar ministrul poliţiei beneficiază de puteri extinse.
Formarea unei noi nobilimi supuse mpăratului ia amploare. Pe lngă curtea imperială se creează noi demnităţi ce aduc venituri şi privilegii deţinătorilor acestora. Generali merituoşi sunt ridicaţi la rang de mareşali ai Franţei şi mproprietăriţi cu vaste domenii.
Imperiul napoleonian a fost o perioadă de prosperitate economică pentru burghezia franceză. n industrie s-au introdus procedee şi maşini noi, n agricultură se generalizează consumul cartofului şi se descoperă procedeul extragerii zahărului din sfeclă, putndu-se nlocui trestia de zahăr importată. Napoleon a iniţiat un vast program de construcţii: cheiuri şi porturi modernizate, drumuri peste Alpi, canale navigabile pe rurile interioare. n pictură şi arhitectură se impune stilul neoclasic ilustrat de David, pictorul preferat al mpăratului, iar n artele decorative se vorbeşte de stilul Empire. Progresul ştiinţelor a fost urmărit cu interes de mpărat iar savanţii au fost onoraţi şi promovaţi n Institutul Franţei. Matematicienii Monge, Lagrange, Laplace, Cauchy, fizicienii Arago şi Ampre sau Lamark sau Cuvier n domeniul ştiinţelor naturale, au activat n perioada napoleoniană.
Autoritarismul politic şi cumpărarea de favoruri au fost dublate de reorganizarea armatei. Principiile de bază ale acestui program erau asigurarea unităţii de comandă şi a flexibilităţii n acţiune. S-au creat unităţi de cca. 25 000-30 000 soldaţi, la care se adăugau corpuri de cavalerie, unităţi de artilerie şi mai multe unităţi de elită, ntre care cea mai importantă era Garda Imperială. Comanda unităţilor era asigurată de celebrii mareşali, precum Ney, Murat, Lannes, Soul, Jounot, Jourdin sau Bernadotte. A fost introdus serviciul militar obligatoriu pentru toţi tinerii ntre 20 şi 25 de ani. Astfel s-a format „Marea armată” care, n anii 1805-1806, număra cca. 600 000 de oameni. Este armata care va asigura gloria militară a mpăratului n anii următori.
ngrijorate de ascensiunea Franţei şi simţindu-se sfidate de proclamarea Imperiului, Anglia, Rusia, Prusia şi Austria formează cea de-a treia coaliţie antifranceză. Aceasta va prilejui nsă cele mai faimoase victorii ale lui Napoleon Bonaparte.    
nceputul campaniei nu a fost tocmai fructuos pentru francezi: flota franceză a fost distrusă la Trafalgar (21 octombrie 1805) de amiralul englez Nelson şi Napoleon a trebuit să abandoneze planurile de invadare a Marii Britanii. nfrngerea a fost decisivă de această dată, Anglia păstrnd supremaţia asupra mărilor pnă la sfrşitul războiului. Pe uscat, nsă, francezii sunt imbatabili. nti la Ulm, apoi la Austerlitz (2 decembrie 1805), n Boemia, Napoleon obţine strălucite victorii mpotriva armatelor austriece şi ruseşti. Imperiul Habsburgic este forţat să ncheie pace separat, la Pressburg (Bratislava), 26 decembrie 1805, pierznd Veneţia şi Dalmaţia. Napoleon desfiinţează n 1806 Sfntul Imperiu Romano-German creat n 962 de Otto cel Mare şi comasează statele germane n Confederaţia Rinului al cărei „protector” se proclamă. n toamna anului 1806 Prusia sare n ajutorul aliatelor sale, declarnd război Franţei. Soarta i-a fost rapid decisă, Prusia fiind nfrntă n numai 6 zile n bătălia de la Jena. Berlinul era ocupat şi din acest oraş a fost impusă blocada continentală mpotriva Angliei (noiembrie 1806). Se interzicea orice comerţ sau corespondenţă cu insulele britanice şi se declanşa un necruţător război vamal. Rămasă singură, Rusia a fost nfrntă la Eylau (8 februarie 1807) şi Friedland (14 iunie 1807). Cea de-a treia coaliţie antifranceză nceta să mai existe.
Prin pacea care s-a ncheiat la Tilsit, harta politică a Europei era substanţial modificată, o parte din teritoriile Prusiei fiind reunite n Regatul Westfaliei, Marele Ducat al Varşoviei, nfiinţat cu acest prilej, şi alte state nfiinţate de Napoleon fiind puse sub conducerea diverşilor membri ai familiei mpăratului sau a unor aliaţi fideli. Mai importantă era nsă alianţa cu ţarul Rusiei, Alexandru I, mpreună cu care a mpărţit practic Europa. Era momentul de apogeu al marelui imperiu napoleonian.
n timpul campaniei mpotriva celei de-a treia coaliţii, Napoleon a folosit şi o nouă armă, cea economică. Nereuşind să se confrunte direct şi decisiv cu armata engleză, Napoleon ncearcă să sufoce economia engleză, punnd-o n imposibilitatea de a-şi vinde produsele, prin blocada continentală. Blocada trebuia să aibă şi un al doilea efect: să protejeze economia franceză, să asigure acesteia noi pieţe de desfacere.
n pofida contrabandei care a nflorit pe coastele Atlanticului, efectele blocadei au nceput să se arate curnd. n 1811, balanţa de plăţi a Angliei se dezechilibrase vizibil şi, dacă evenimentele politico-militare nu ar fi luat o direcţie favorabilă Angliei, perspectivele sale economice ar fi fost sumbre.
ncercarea Franţei de a impune blocada ntregii Europe a condus-o nsă spre noi conflicte care, deşi i-au mărit teritoriul, au apropiat sfrşitul Marelui Imperiu. Napoleon a fost nevoit să ocupe Portugalia şi Statul Papal, n 1807-1808 şi apoi Spania, n 1808. Reacţia imediată a Austriei se ncheie nsă cu o nouă nfrngere, cea de la Wagram (5 iulie 1809). A fost ultima mare victorie a lui Napoleon.
Marele Imperiu ajunsese la ntinderea sa maximă: Franţa n graniţele sale naturale (Rin, Alpi, Pirinei), teritoriile anexate, statele satelit (formal independente, dar conduse de membri ai familiei Bonaparte), statele aliate – Austria, Prusia, Rusia – aduse pentru anumite perioade de timp sub influenţa Franţei, pe căi diplomatice sau militare. Chiar şi Suedia a trebuit să accepte, n 1810, un mareşal francez ca moştenitor al tronului.
ndelungii ani de război ncepeau să-şi arate efectele. Criza financiară reapare, Napoleon fiind nevoit să reintroducă taxe pe care el nsuşi le nlăturase n trecut. Războiul devine tot mai costisitor, iar efectele sale economice nu mai sunt evidente, burghezia nu-l mai sprijină pe suveran cu entuziasmul de altădată. Recoltele proaste din 1811 au făcut să reapară criza alimentară şi, o dată cu ea, raţionalizarea consumului, chiar şi pentru armată. Obligat să intervină n Spania şi Portugalia, unde blocada era tot mai des ncălcată, Napoleon nregistrează şi primele insuccese militare. Războiul de gherilă declanşat de spanioli blochează n peninsulă trupe dintre cele mai bune.
n noul context politico-militar, stabilitatea alianţei cu Rusia intra pe o pantă descendentă. Interesele divergente din zona Balticii, din Marele Ducat al Varşoviei şi problemele ridicate de nerespectarea blocadei continentale, l determină pe Napoleon să atace Rusia. A fost decizia sa fatală, căci, spre deosebire de campaniile sale anterioare, nu şi-a mai putut nvinge adversarul ntr-o luptă decisivă. Victoria de la Borodino mpotriva generalului Kutuzov nu a putut salva situaţia. n 7 septembrie 1812, Napoleon intra n Moscova, dar oraşul era n ruine. Fără a găsi o soluţie de aprovizionare şi n condiţiile venirii iernii, Napoleon ordonă retragerea. Hărţuită permanent de cazaci, decimată de boli şi de cumplita iarnă rusă, ntlnind n calea sa oraşe şi sate distruse, Marea Armată de la nceputul campaniei a fost pierdută n stepele Rusiei.
ncurajat de rezultatul războiului, ţarul Alexandru I pune bazele celei de-a patra coaliţii antifranceze. Formată din Prusia, Rusia, Anglia şi Austria, aceasta a acţionat n condiţii favorabile: Marea Armată pierise, războiul de gherilă din Spania bloca numeroase alte trupe, populaţia din restul imperiului era tot mai ostilă, resursele la care putea apela Napoleon pentru refacerea armatei erau tot mai limitate. n aceste condiţii, Napoleon este nfrnt n Bătălia Naţiunilor de la Leipzig (16-19 octombrie 1813), Parisul este cucerit (31 martie 1814), iar mpăratul obligat să abdice (6 aprilie 1814) şi să se retragă pe Insula Elba.
Imediat după nfrngerea de la Leipzig, ntreg imperiul s-a prăbuşit. Burbonii au fost readuşi la tronul Franţei prin Ludovic al XVIII-lea. Această revenire nu s-a bucurat nsă de unanimitatea aliaţilor, ntre care au intervenit repede divergenţe. Unitatea coaliţiei a fost nsă salvată chiar de Napoleon. ncurajat de dezbinarea aliaţilor, Napoleon părăseşte Insula Elba, se ntoarce la Paris pentru a fi rentronat, fără să se tragă nici un glonţ, urmnd să nceapă aventura celor 100 de zile. Acesta ncepe să viseze la refacerea marelui imperiu. Obţine chiar cteva victorii. Pentru scurt timp nsă, căci este nfrnt n bătălia de la Waterloo, din 18 iunie 1815. Silit din nou să abdice (22 iunie 1815), Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena (octombrie 1815), unde a murit n condiţii neclare, cţiva ani mai trziu (5 mai 1821).   
Concluzionnd, perioada 1795-1815 n care Napoleon guvernează Franţa, acesta concentrează puterea politică n mna sa, instaurnd un regim autoritar ntemeiat pe cenzură şi control poliţienesc, fiind totodată o perioadă n care se realizează nenumărate reforme n domeniul legislativ, administrativ, fiscal, juridic şi n nvăţămnt şi economie. n aceeaşi perioadă harta politică a Europei suferă anumite modificări prin intervenţiile lui Napoleon n ncercarea de a forma Imperiul universal, lucru care a strnit de fiecare
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica