referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Dinastia Tudorilor

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Problema politică majoră în momentul înscăunării lui Henric al VII-lea din familia de Lancaster o constituia lichidarea Războiului celor două Roze. Victoria familiei Lancaster la Bosworth (1485) nu scosese definitiv din luptă partida de York. Aceasta a continuat să întreţină intrigile politice şi să provoace revolte, unele din ele deosebit de puternice. În două rânduri, în anii 1487 şi 1491...

Varianta Printabila 


1 Dinastia Tudorilor


Politica internă
    
        Problema politică majoră n momentul nscăunării lui Henric          al VII-lea din familia de Lancaster o constituia lichidarea Războiului celor două Roze. Victoria familiei Lancaster la Bosworth (1485) nu scosese definitiv din luptă partida de York. Aceasta a continuat să ntreţină intrigile politice şi să provoace revolte, unele din ele deosebit de puternice. n două rnduri, n anii 1487 şi 1491, Henric al VII-lea a fost ameninţat să-şi piardă coroana. Centrul comploturilor se afla n Burgundia, la curtea ducesei Margareta, sora fostului rege englez Eduard al IV-lea. Cele două ncercări ale partidei de York de a veni cu o armată numeroasă din Irlanda şi de a impune la tron nişte impostori, mai nti pe Lambert Simnel (1487), apoi pe Parkin Narbeek (1491), au eşuat, nfrngerea răsculaţilor dovedind forţa de care dispunea Henric al VII-lea.
        Printre măsurile energice luate de rege pentru a pune capăt tulburărilor interne se numără noua organizare dată armatei. Suitele şi trupele seniorale au fost desfiinţate prin lege. S-a dezvoltat artileria, cu ajutorul căreia oştirile feudale, narmate cu arcuri, platoşe, săbii şi spade, erau uşor scoase din luptă.
        Pentru ca regalitatea să dispună de o oaste numeroasă, nzestrată cu un armament modern, costisitor, şi pentru a avea la dispoziţie slujbaşi credincioşi, pe care să se bizuie n guvernare, era nevoie de mijloace financiare suficiente. De aceea, printre măsurile adoptate de Henric al VII-lea figurează şi sistemul de impunere numit ,,Furcile lui Morton’’, de la numele iniţiatorului, arhiepiscopul Morton, cancelarul regelui. El s-a adăugat practicii mai vechi a subsidiilor – ncasate acum cu regularitate – şi s-a dovedit a fi un mijloc eficace de extorsiune, lovind att pe bogaţi ct şi pe cei săraci. Eficienţa sistemului se vede din faptul că la moartea sa, Henric al VII-lea lăsa un tezaur echivalent cu venitul Angliei din ultimii 15 ani.
        n guvernare, Henric al VII-lea s-a folosit de Parlament. Specificul monarhiei absolute engleze constă n faptul că ea nu a abandonat, n totalitatea lor, formele de guvernămnt apărute cu secole nainte, ci a căutat să le adapteze noilor situaţii. Astfel, n vremea Tudorilor şi după aceea, Parlamentul englez nu şi-a ncetat activitatea, iar ideea unui ,,privilegiu regal care nu se pune n cumpănă’’ a fost mereu combătută.
        Curţile de judecată, apărute n secolele XII şi XIII, s-au dezvoltat nencetat, mărind autoritatea regelui asupra supuşilor. Henric al VII-lea a adăugat o nouă instanţă, Camera nstelată de la Westminster (Star Chamber), care judeca pe marii nobili acuzaţi de nesupunere faţă de rege. Prin ea, regele şi-a asigurat controlul asupra lorzilor; aceştia puteau fi oricnd acuzaţi de trădare, citaţi să apară n faţa tribunalului de la Westminster, ameninţaţi cu confiscarea averii şi pierderea vieţii. n vremea Elisabetei I, Camerei nstelate i s-a adăugat un alt tribunal, Curtea naltei Comisiuni (High Commision Court), n faţa căreia putea fi chemat clerul superior pentru a da socoteală de faptele sale.
        Pe terenul pregătit de tatăl său, Henric al VIII-lea (1509-1546) s-a ridicat ca un adevărat monarh absolut. Primul act al guvernării sale a fost de a nlătura abuzul fiscal instituit n timpul domniei precedente şi care strnise vii nemulţumiri, fără a renunţa nsă la perceperea unor impozite regulate. Dar domnia sa, ncepută promiţător, a alunecat repede spre despotism. n anul 1523 au fost cerute iarăşi contribuţii forţate, ceea ce a provocat mişcări de protest n Kent, Suffolk, Norfolk. Regele a făcut din justiţie o armă n sprijinul propriei autorităţi. Prin reforma din anul 1517, Camera nstelată s-a transformat ntr-un formidabil instrument al monarhiei absolute. Reprimarea răscoalei lucrătorilor din Londra (1517), denumită ,,zilele negre din mai’’, la care s-a adăugat legislaţia sngeroasă mpotriva vagabontajului, au făcuzt din Henric al VIII-lea un rege nepopular.
        n cadrul domniei lui Henric al VIII-lea se disting 3 perioade. Guvernarea lui Wolsey (1515-1529), este caracterizată prin efortul de a tempera acţiunile regelui şi prin stăruinţa de a ţine Anglia departe de războaiele de pe continent. Diplomaţia sa abilă a adus ţării un prestigiu pe plan internaţional, regele apărnd, de multe ori, n postura de arbitru al Europei apusene. n timpul lui Cromwell (1530-1540), principala preocupare a regalităţii a fost de a reforma biserica şi de a-şi asigura supremaţia politică n stat. Este vremea cnd nevoi de ordin administrativ şi financiar au făctu ca Parlamentul să aibă un rol mai activ, deşi el se reducea, de obicei, la sancţionarea actelor regelui. A fost o perioadă de adevărată teroare, cnd oamenii politici şi de cultură şi-au pierdut viaţa. nsuşi Cromwell a sfrşit pe eşafod, n anul 1540, deoarece devenise incomod prin puterea pe care şi-o căpătase n stat. Ultimii 7 ani de domnie ai lui Henric al VIII-lea au fost marcaţi de o criză economică, cu urmări grele pentru masele populare.
        Absolutismul englez a atins apogeul sub Elisabeta I (1558-1603). Domniile lui Eduard al VI-lea (1547-1553) şi a Mariei Tudor (1553-1558) aduseseră Anglia n pragul unui război civil ntre catolici şi protestanţi. Prima măsură ce se impunea era mpăcarea taberelor ce se aflau n conflict. Anglicanismul, oprimat n vremea Mariei, a fost repus n drepturile sale de religie de stat, dar, pentru a dovedi catolicilor intenţiile sale conciliatoare, Elisabeta a renunţat la titlul de şef al bisericii, deţinut de regii Angliei de la Reformă. Dealtfel, Actul de Supremaţie i dădea reginei deplină putere asupra bisericii. Legea contra ereticilor a fost desfiinţată, doar catolicii recalcitranţi erau nchişi, cei ce au nţeles să nu-şi manifeste public nemulţumirea nu au avut de suferit, cu att mai mult cu ct n nord mulţi pastori simpatizau cu catolicii. Regina aceea, de multe ori, nu-şi ascundea nţelegerea şi chiar preferinţa petru unele forme de cult catolic, iar prudenţa i-a impus să supună pe catolici direct jurisdicţiei consiliului privat.
        Elisabeta a nţeles că prin teroare nu se poate guverna. De aici politica fiscală mai blndă a regalităţii. n toată această perioadă s-a evitat creşterea impozitelor, cheltuielile aparatului de guvernare fiind acoperite, n general, de veniturile obişnuite ale coroanei. A fost desfiinţat definitiv sistemul mprumuturilor forţate şi al contribuţiei populaţiei prin aşa-numitele ,,daruri benevole’’. Aceste măsuri s-au datorat nu grijii reginei faţă de popor, ci dorinţei de a evita convocarea Parlamentului, care ntre timp şi răcăpătase forţa. Cele două camere, att de suple n minile lui Henric al VIII-lea şi ale ministrului său, Cromwell, deveniseră din zi n zi mai greu de manevrat. n Camera Lorzilor noua nobilime, mbogăţită n ultima vreme, ajunsese puternică, iar Camera Comunelor manifesta tendinţe de independenţă de care regalitatea nu putea să nu ţină seama. n anul 1565, Elisabeta a fost nevoită să-i acorde ,,dreptul de a discuta liber’’, iar n faţa hotărrilor ei, regina de multe ori a trebuit să cedeze. Aşa se explică de ce Parlamentul nu a mai fost convocat regulat, ci la intervale de 3-5 ani.
        n a doua jumătate a secolului al XVI-lea monarhia engleză a avut de rezolvat o problemă politică importantă de care depindea desăvrşirea statului naţional englez, anume lichidarea rezistenţei de mai multe veacuri a Scoţiei faţă de politica de unificare ntreprinsă de statul englez, ceea ce o făcuse să devină n vremea Tudorilor focarul tuturor manifestărilor ndreptate mpotriva monarhiei absolute engleze, adăpostind pe revoltaţi, uneltind pe continent cu Spania şi Franţa. Conflictul dintre Elisabeta I şi Maria Stuart, regina Scoţiei, s-a prelungit mai bine de 20 de ani, sfrşindu-se n anul 1587, cnd Maria Stuart, după o lungă captivitate, a fost judecată şi decapitată. Urmaşul ei, Iacob I, ajuns rege al Angliei (1603-1625), a unit Scoţia cu Anglia, punnd capăt unor lupte de secole.
        Desăvrşirea unificării statului englez n secolul al XVI-lea depindea de ncă două probleme cu caracter teritorial, ce s-au dovedit a fi deosebit de dificile: supunerea Ţării Galilor şi a Irlandei, ţări mai mult teoretic anexate Angliei.
      

1  n Ţara Galilor, datorită simpatiei de care s-a bucurat Henric al VII-lea, originar din Wales, opoziţia a stagnat o vreme, dar sub urmaşul său a renviat. Opera de integrare ntreprinsă de Henric al VIII-lea a dus n final la unirea Ţării Galilor cu Anglia (1555), printr-un consiliu denumit Council of Wales and the Marches. Cele 12 comitate ale Wales-ului au fost subordonate direct regelui şi Parlamentului englez, iar justiţia seniorială nlocuită cu cea regală.
        Cea de a două problemă, anexarea Irlandei, a fost şi a rămas şi n veacurile următoare punctul vulnerabil al politicii engleze. Populaţia localnică şi păstrase limba, obiceiurile, juristicţia proprie. Din rndurile ei se ridicau mereu conducători care ndemnau poporul la lupa pentru independenţă. Pentru a pune capăt acestor stări, Henric al VIII-lea s-a proclamat, n anul 1541 la Dublin, rege al Irlandei, iar insula a devenit o posesiune a coroanei; i se permitea, totuşi, să-şi păstreze Parlamentul. Sub Maria Tudor a nceput o colonizare masivă a ţării, nsoţită de spoliaţiuni şi violenţe. Toate acestea au făcut ca irlandezii, rămaşi fără pămnturi, să se răscoale de mai multe ori. Domnia Elisabetei a nsemnat, sub acest aspect, o continuă ncercare de nfrngere a rezistenţei Irlandei şi de aducere a ei la supunere. Acţiunile militare au fost nsoţite de o politică religioasă anglicană, de aceea mişcările populare din 1567 şi 1593 au căpătat forma unor manifestări filocatolice. Insula s-a mpărţit n catolici şi protestanţi (protestanţi fiind n marea majoritate coloniştii), dezmembrare menţinută pnă astăzi. După lupte crncene, n anul 1603, rezistenţa nverşunată a poporului irlandez a fost năbuşită pentru o vreme mai ndelungată.



Politica externă

        n cadrul politicii echilibrului european din secolul al XVI-lea, Anglia a jucat un rol important. Regii englezi din prima jumătate a acestui veac au nclinat către o alianţă cu Spania, ncercnd astfel să contracareze puterea Franţei, deoacere Anglia nu renunţase la ideea stăpnirii unor teritorii pe continent. Ct timp a deţinut portul Calais, oricnd o debarcare era posibilă. Calais constituia pentru englezi o poartă către Franţa, iar pentru francezi un punct nevralgic care menţinea relaţiile ncordate ntre cele două state. Bazele alianţei cu Spania au fost puse de Henric al VII-lea şi ntărite printr-o legătură matrimonială. Tratatul de la Medina del Campo (1489) prevedea căsătoria Caterinei, fiica lui Ferdinand de Aragon şi a Isabelei, cu Artur, fiul mai mare al lui Henric al VII-lea şi moştenitorul tronului (căsătoria s-a oficiat n 1501). n schimbul dotei n numerar pe care Caterina o aducea n Anglia şi a unor avantaje comerciale, Henric al VII-lea se angaja să pornească o campanie mpotriva Franţei. Tezaurul secătuit al ţării nu permitea redeschiderea unor războaie pe continent, dar Henric a acceptat tratatul, mpins fiid de nevoia ca dinastia Tudorilor să fie recunoscută de una din marile puteri europene. Conflictul cu Franţa a fost amnat pnă n anul 1492, cnd n fruntea unei armate, regele Angliei a trecut Canalul, a naintat pnă la Boulogne şi a nceput asediul oraşului. Era mai mult o demonstraţie de forţă, practic nici Henric al VII-şea, nici Carol al VIII-lea nu doreau să continue lupta. n consecinţă, ambii regi au semnat un tratat la Etaples, prin care regele Franţei, dornic să deschidă războiul cu Italia, cumpăra retragerea trupelor engleze, clauză avantajoasă pentru Henric al VII-lea, care s-a grăbit să revină n ţară, unde ncepuseră tulburări interne.
        Moartea prematură a lui Artur (la cteva luni după căsătorie) ameninţa ruperea alianţei cu Spania. Caterina de Aragon şi anturajul ei reprezentnd puntea de legătură dintre Spania şi Anglia, fapt ce ar fi avut urmări economice neplăcute pentru Anglia. Graţie diplomaţiei engleze raporturile au rămas aceleaşi. Văduva lui Artur nu a părăsit patria adoptivă, iar n 1509 a fost căsătorită cu Henric al VIII-lea, fratele lui Artur. Henric al VIII-lea s-a lăsat atras de Ferdinand Catolicul n Liga Sfntă, ndreptată mpotriva lui Ludovic al XII-lea, regele Franţei. Şi n timp ce trupe elveţiene n slujba mpăratului Maximilian, intrau n Burgundia, Henric al VII-lea a debarcat la Calais, a naintat n Picardia şi a obţinut o victorie răsunătoare la Guinegatte (1513). ncolţit din mai multe părţi, Ludovic al XII-lea a ncheiat pace (1514) cu Anglia, pecetluită prin căsătoria regelui Franţei cu sora lui Henric al VIII-lea, Maria.
        După ncoronarea ca mpărat a lui Carol Quintul, politica prospaniolă s-a transformat  ntr-o politică prohabsburgică şi, cu toate insistenţele lui Wolsey pentru o politică de pace, n urma ntrevederii dintre Henric al VIII-lea şi Carol Quintul de la Southampton (1522), regele Angliei s-a mai lăsat antrenat n două campanii pe continent, dar amndouă s-au soldat cu eşec. ntre timp, n Anglia se constituie o partidă pro-franceză condusă de ducele de Norfolk, care va triumfa după anul 1525.
        Politica externă n ultima perioadă a domniei lui Henric al VIII-lea s-a caracterizat printr-o apropiere de principii protestanţi din Germania, ca urmare firească a acţiunii reformatoare ntreprinsă de rege. Orientarea politică şi-a regăsit exprimarea ntr-o legătură matrimonială, prin căsătoria regelui cu Ana de Cleves (1540), cumnata electorului de Saxa.
        Alianţa cu Spania a atins punctul culminant n vremea Mariei Tudor, care, n anul 1554, s-a căsătorit cu Filip al II-lea, regele Spaniei, realizndu-se astfel o uniune dinastică. Bizuindu-se pe această colaborare politică, ale cărei urmări se şi vedeau n Anglia prin ntărirea reacţiei catolice, regina a redeschis războiul cu Franţa (1557), o ncercare nereuşită de redobndire a unor teritorii, care, mai mult, s-a soldat cu pierderea portului Calais (1558), ultima bază de debarcare a englezilor n Franţa.
        Cu Elisabeta I s-au pus bazele politicii coloniale engleze şi ale formării imperiului maritim engle, Anglia dndu-şi seama că interesele ei sunt pe mare şi nu pe continent. Navigatori de seamă, ca Hawkins, Drake, Cavendish, Raleigh, Davis au căutat noi căi de acces spre teritoriile de peste ocean. S-au stabilit relaţii comerciale cu America de Sud, cărora le-au urmat aşezarea primilor colonişti n Terra-Nova, Virginia, Guyana.
        Orientarea politică n comerţul transoceanic a dus la ruperea alianţei tradiţionale cu Spania şi la nceperea ostilităţilor, care deseorimbrăcau forma unor acte de piraterie. n anul 1585, Drake a distrus n portul Vigo flota spaniolă sosită din Indiile Occidentale şi a luat pradă mărfurile aduse. Doi ani mai trziu, Drake obţinea o victorie n portul Cadix. Ca răspuns, regele Spaniei, Filip al II-lea, a făurit un plan de debarcare n Anglia. O flotă puternică, formată din 131 corăbii cu o capacitate de 58 000 tone, avea să transporte ,,Invicibila Armada’’ de 30 493 soldaţi şi 1300 ofiţeri. n luna iunie a anului 1588, flota spaniolă, sub conducerea ducelui Medina Sidonia, a ieşit din portul Lisabona cu intenţia de a debarca la Plymouth. Flota engleză număra 190 vase uşoare şi rapide, prevăzute cu piese de artilerie, n plus erau conduse de marinari ncercaţi, ca lordul Howard de Effingham, Hawkins, Drake ş.a. Ciocnirea a avut loc n Canalul Mnecii n apropiere de Calais. O furtună a mpiedicat flota spaniolă să intre n port, unde trebuia să primească ajutoare, şi a mpins-o spre Gravelingen, mprejurare de care au ştiut să profite englezii. La nceputul lunii august, ,,Invicibila Armada’’ a fost distrusă. Spania a primit o lovitură grea, slăbirea dominaţiei maritime lăsnd cmp liber imperiilor coloniale englez şi olandez ce se nfiripeau. Monarhia absolută a Tudorilor, ncheiată cu domnia Elisabetei I, a contribuit la ascensiunea burgheziei şi la dezvoltarea relaţiilor capitaliste, pregătind astfel terenul pentru revoluţia engleză.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica