referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Dacii si lupii

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Dupa Strabon, dacii se numira daoi. O traditie conservata de Hesychiusne informeaza ca daos era numele frigian al "lupului". P.Kreitschmer explicase acest cuvânt prin radacina dhau- a apasa, a strânge, a sugruma...

Varianta Printabila 


1 Dacii şi lupii


    Semnificaţii religioase ale numelor etnice
    După Strabon, dacii se numiră daoi. O tradiţie conservată de Hesychiusne informează că daos era numele frigian al „lupului”. P.Kreitschmer explicase acest cuvânt prin rădăcina dhau- a apăsa, a strânge, a sugruma.
    În Moesia Inferior putem găsi oraşul Daous-dava, ce înseamnă literalmente „oraşul lupilor”.
    Deci dacii se numeau ei înşişi mai de mult lupi sau „cei care sunt asemenea lupilor”.
    Au existat multe triburi care aveau numele de lup, atestate în regiuni destul de îndepărtate ca Spania, Irlanda, Anglia, acest fenomen întâlnindu-se şi la alte popoare care nu erau de neam indo-european.
    Faptul că un popor îşi trage denumirea de la numele unui animal are întotdeauna o semnificaţie religioasă. Mai precis acest fapt nu poate fi înţeles decât ca expresie a unui concepţii religioase arhaice. În cazul de faţă putem lua în considerare mai multe ipoteze.
    Se poate mai întâi presupune că poporul îşi trage denumirea de la un zeu sau de la un strămoş mitic care s-au manifestat sub forma unui lup. Asia centrală cunoaşte în mai multe variante mitul însoţirii dintre un lup supranatural şi o prinţesă, însoţitoare care ar fi dat naştere unui popor. Însă la daci nu avem nici un fel de atestare în acest sens.
    O a doua ipoteză ni se oferă: dacii şi-ar fi luat numele de la un grup de fugari imigranţi veniţi  din alte regiuni, fie tineri certaţi cu legea, dând târcoale ca lupii sau haiducii în jurul satelor şi trăind din pradă. Acest fenomen este atestat în Antichitate şi Evul Mediu. Este important să facem distincţie între adolescenţii care erau pe durata perioadei iniţiatice, imigranţii şi fugarii. Dar tot aceşti tineri se comportau ca „lupii”, erau numiţi „lupi” sau se bucurau de protecţia unui zeu lup.
    În timpul probei iniţiatice acel tânăr trebuia să trăiască un an întreg ca un lup. La numeroasele popoare indo-europene emigranţii şi fugarii erau numiţi „lupi”, iar în legile hitite se spunea despre un proscris că „devenise lup”.
    În sfârşit, o a treia ipoteză, susceptibilă de a explica numele dacilor, scoate în evidenţă capacitatea de a se transforma ritual în lup. O asemenea transformare poate fi legată fie de lycantropia propriu-zisă, fenomen foarte răspândit, dar atestat mai ales în zona balcan-carpatică, fie de o imitare rituală a comportamentului şi aspectului exterior al lupului. Iniţierea rituală după modelul lupului caracterizează îndeosebi iniţierile militare şi prin urmare, confreriile secrete de războinici. Aceste rituri şi credinţe solidare cu o ideologie războinică au făcut posibilă asimilarea fugarilor, a exilaţilor. Pentru a supravieţui, aceşti proscrişi se comportau ca nişte bande de tineri războinici, cu alte cuvinte ca nişte veritabili „lupi”.
    
Iniţieri militare: transformarea rituală în fiară
Prin studiile lor, Lily Weiser, Otto Hofler, Wikander, Geo Widengren, H. Jeanmaire şi George Dumezil, au ajutat la cunoaşterea confreriilor militare şi a ritualurilor iniţiatice.
    G. Dumezil a demonstrat supravieţuirea anumitor iniţieri militare la celţi şi la romani, iar H. Jeanmaire a găsit urmele ritualurilor iniţiatice la lacedomonieni. Se pare deci că indo-europenii împărtăşeau un sistem comun de credinţe şi ritualurile proprii tinerilor războinici.
    Astfel pentru a deveni un războinic redutabil se asimila magic comportamentul fiarei în special cel al lupului după care se îmbrăca ritual pielea lupului fie pentru a împărtăşi felul de a fi al unui carnasier, fie pentru a semnifica preschimbarea în „lup”.
    La vechii germani, războinicii-fiară erau cunoscuţi sub numele de bersekir, războinicii în blană de urs sau ulfhednar „oameni în piele de lup”.
Atât timp cât războinicul era îmbrăcat în pielea animalului el nu mai era om,  devenea carnasierul însuşi cu toate caracteristicile acestuia, pierzând legătura cu omenirea. Astfel ei jefuiau, terorizau şi chiar devorau oameni. Cel mai bun exemplu în devorare îl avem de la societăţile africane „leoparzii”. Existenţa confreriilor de tineri războinici sau a magicienilor îmbrăcaţi sau nu în piei de lup, dar comportându-se ca nişte carnasiere, explică răspândirea credinţelor în lycantropie.

Măciuca şi stindardul     
Măciuca şi stindardul a fost un semn specific al confreriilor militare. Măciuca reprezenta arma cu care era ucis boul într-o ceremonie. Astfel a devenit simbolul „războinicilor fiare” iranieni, arma războinicului arhaic. Măciuca este prezentă şi la ţăranul român de-a lungul întregului Ev Mediu până în timpurile moderne, fiind prezentă şi astăzi în „jocurile tinerilor”, căluşarii.
O altă analogie între iranieni şi daci este stindardul. Pe stindardul persan era emblema unui lup. Stindardul din nord vestul Iranului şi din Armenia înfăţişează un dragon, iar o pictură din Turkestan înfăţişează un stindard reprezentând un lup sau un dragon cu cap de lup. Or, se ştie că stindardul dacilor era un dragon cu cap de lup. Dragonul figura şi pe stindardele germane. În mitologia şi ritualurile germanilor un loc aparte îl ocupă lupul, de unde putem concluziona că există o strânsă legătură între iranieni, traci şi germani.
Însă prezenţa lupului este semnalată şi pe alte stindarde cum sunt la turco-tătari sau la Tu-kiu.





1 Dacii-confrerie războinică
Revenind la daci, pare destul de probabil că numele lor etnic derivă de la epitetul ritual al unei confrerii războinice. Putem reprezenta lucrurile în două feluri: fie datorită eroismului şi ferocităţii tineretului războinic al unui trib epitetul ritual -„lupii”- a devenit numele întregului trib; fie că epitetul ritual al unui grup de tineri imigranţi victorioşi a fost acceptat de aborigenii învinşi şi supuşi. În acest ultim caz putem spune că aceşti cuceritori au devenit aristocraţia militară şi clasa dominantă. În primul caz porecla unui trib mic s-a extins asupra triburilor înconjurătoare pe măsură ce se cristalizau organizaţii politice mai largi, iar în al doilea caz simbioza dintre imigranţii victorioşi şi aborigenii supuşi, proces mai mult sau mai puţin îndelungat, s-a terminat fatal prin asimilarea celor dintâi.
Dacii erau siguri de raportul între lup şi război, dovadă simbolismul stindardului lor. Numele de daci utilizat de latini se impune în timpul lui Burebista şi Decebal, când unitatea şi organizarea politică a ţării erau la apogeu, armata dacă putând mobiliza 200000 de oameni în caz de război. În momentul expansiunii maxime a regatului a triumfat epitetul războinic. Era triumful „tinerilor lupi”. Iulius Caesar  înţelesese acest pericol şi se pregătea să atace „lupii” de la Dunăre, când a fost asasinat.

Scenarii mitico-rituale ale lupului
Urme ale lupului au fost găsite încă din perioada neolitică: statuete de câini-lupi cât şi figurine destul de rudimentare reprezentând dansatori cu mască de lup. Ultimele obiecte ar putea indica rituri iniţiatice războinice sau ceremonii sezoniere în care tinerii îşi puneau măşti de lup. Şi astăzi se port măşti de lup, urs sau capră în perioada dintre Crăciun şi Bobotează însă acestea nu fac parte din orizontul religios abordat.
Sursa primară  a tuturor acestor  creaţii se află în universul religios al vânătorului primitiv, un univers dominat de solidaritatea mitică vânător şi vânat. Un aspect important este ritualul iniţiatic şi mitul cărora le serveşte drept justificare un Animal primordial care ucidea oamenii pentru a-i transforma în carnasieri. Animalul a fost doborât în final, iar acest eveniment este actualizat în ceremoniile de iniţiere. Asemenea rituale sunt atestate la culturile africane de vânători, însă se întâlneşte şi în alte părţi.
Exemple ale riturilor iniţiatice este la populaţia Kwakiutl, care ajungeau până la devorare oamenilor, şi la tânărul berskir germanul stăpânit de Wut (turbare).
Războinicul este vânătorul prin excelenţă având ca model comportamentul carnasierului. Acesta este războinic-fiară din naştere ori devine prin transformare rituală carnasier.
Astfel felul carnasierelor se împărtăşeşte: 1. prin descendenţă dintr-un Animal mitic; 2. prin îmbrăcarea rituală a unei piei de fiară ce duce la transformarea în acel animal; 3. prin experienţa iniţierii militare.    

Carnasieri, vânători şi războinici
Elementul de unitate al credinţelor despre lycantropie şi vârcolaci este constituit de experienţa magico-religioasă a solidarităţii mistice cu lupul oricare ar fi mijlocul utilizat pentru a o obţine. Însă toate au un mit de origine, un eveniment primordial. Astfel reuşeşte să se transforme în lup cel care iese din el însuşi şi din timpul prezent devenind contemporanul evenimentului mitic.
Marea vânătoare, ca şi iniţierea sau războiul sunt activităţi urmărind modele mistice: in illo tempore; un carnasier supranatural le-a efectuat pentru prima dată. În consecinţă a devenit un vânător renumit, războinic redutabil, un cuceritor în măsura în care reactualizează mitul, evenimentul primordial.
Din aceste momente istorice diferite şi expresii culturale independente iese la iveală o analogie structurală între urmărirea colectivă a vânatului, război, invadarea unui teritoriu de către un grup al imigranţilor şi comportamentul fugarilor şi al celor „din afara legii”. Toţi cei care efectuează aceste operaţii se comportă ca nişte lupi, fiind pe cale să se întemeieze o lume, şi sperând să înceapă o existenţă paradigmatică, se vor elibera de slăbiciunea, neputinţa sau nenorocul condiţiei umane.
În sud-estul Europei, numele dacilor trebuie să fie printre nişte relicve mutilate, fragmente mitologice şi anumite urme de ritualuri iniţiatice descoperite. Astfel în Iugoslavia, Sfântul Sava şi Teodor, şi în România, Sfântul Petru sunt consideraţi patronii lupilor.
În încheiere vom spune despre ceea ce s-ar numi dimensiunea mitică a dacilor. Singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv, care le-a impus limba şi care le-a colonizat ţara a fost poporul roman. Mitul poporului roman s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii zeului-lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi asimilări a fost naşterea poporul român.
În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub numele Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară în orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi descendenţilor lor în urma invaziei lui Ginghis-Han, în urma cărora se întemeiază principatele române. Or, mitul genealogic al ginhis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborât din cer şi s-a unit cu o căprioară.



Bibliografie: Mircea Eliade – „De la Zalmoxe la Ghinghis-Han”, cap.1-„Dacii şi lupii”
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica