referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Oliver cromwell - lord protector

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

"Protectorul si-a început domnia într-o liniste aparenta" - scria Henry Fletcher, vorbind despre ceea ce numea el apogeul puterii lui Cromwell - "astfel ca multi se asteptau la zile fericite si tihnite." Într-adevar, înaltarea la puterea suprema a lui Oliver Cromwell fusese primita îndeobste de poporul...

Varianta Printabila 


1 OLIVER CROMWELL
LORD-PROTECTOR

    "Protectorul şi-a început domnia într-o linişte aparentă" - scria Henry Fletcher, vorbind despre ceea ce numea el apogeul puterii lui Cromwell - "astfel că mulţi se aşteptau la zile fericite şi tihnite." Într-adevăr, înălţarea la puterea supremă a lui Oliver Cromwell fusese primită îndeobşte de poporul englez cu calm şi cu o anumită doză de spranţă în mai bine.Universitatea Oxford i-a prezentat felicitări slugarnice, arătând că noul Protector - care era bineînţeles ,şi rectorul ei - luase sub oblăduirea lui "împotmolita lume a literelor" şi făcând aluzii tot atât de smerite la gloria militară a Angliei, care înflorise acum sub patronajul său.
    Existau ,fireşte, şi oameni înclinaţi spre contrazicere, cărora această înălţare nu le era pe plac.Titlul de Protector i-a supărat îndeosebi pe anumiţi baptişti, care socoteau că putea fi atribuit numai lui Dumnezeu, în timp ce adepţii "celei de-a cincea împăraţii " scoteau, cu obişnuita lor patimă, strigăte de mânie, fiindcă, după părerea lor, singura fiinţă calificată să stea în fruntea unei ocârmuiri era Iisus Hristos.Cu toate că, atunci când ,la Temple Bar ,a fost citită  în ziua de 22 decembrie, proclamarea lui Cromwell ca Protector ,unul din cei de faţă i-a strigat cu îndrăzneală crainicului că Oliver nu proteja "decât haimanale ca el", asemenea incidente nu făceau decât să încreţească, fără să agite prea adânc, suprafaţa vlăguitei păci ce se aşternuse deasupra ţării.
    Aproape imediat după învestire au început pregătirile pentru a-i conferi noului Protector cel puţin semnele distinctive ale regalităţii, dacă titlul de rege îi era refuzat cu atâta stăruinţă.Marele sigiliu al Angliei ,gravat şi turnat de turnat de admirabilul Thomas Simon,  cu siguranţă o impresie regească.Pe o parte , sigiliul îl înfăţişa pe Oliver descoperit şi urcat pe cal, cu bastonul de Protector într-o mână şi cu frâul în cealaltă, mergând măreţ printr-o zonă a Londrei din care se vedea Tamisa şi podul.Pe cealaltă parte, sigiliul cuprindea un leu în două labe, precum şi blazonul pe linie paternă al familiei Cromwell, încadrat într-un decorativ reprezentând Crucea Sfântului Gheorghe, Harpa Irlandei şi Crucea Sfântului Andrei, ceea ce înseamna că scoţienii, care se plângeau că stema ţării lor nu fusese cuprinsă după unire în stema Republicii, avuseseră câştig de cauză.Desăvârşita medalie bătută cu ocazia instalării în funcţia de Protector avea un caracter şi mai personal: bustul lui Oliver era înconjurat de inscripţia latină OLIVERUS, DEI GRA. REIPB. ANGLIAE. SCO. ET HIB. (Oliver, prin graţia lui Dumnezeu, Protector al Republicii Angliei, Irlandei), iar pe cealaltă parte deviza lui personală Pax Quaeritur Bello (Pacea se câştigă prin război), înconjurată de asemenea de blazon.
    Era în luna aprilie 1654 când Oliver şi familia lui s-au mutat pentru prima dată în Whitehall, din care o parte fusese decorată din nou "potrivit indicaţiilor Înălţimii sale, lady Cromwell"    .Cam odată cu mutarea la Whitehall,Oliver şi familia sa au intrat în stăpânirea şi a unui alt palat care aparţinea fostului rege, adică a aceluia de la Hampton Court, aflat pe malul  Tamisei la aproape 12 mile de Londra.Acest palat îi fusese oferit la început de Parlamentul Barebones ,însă el îl refuzase pentru ca acum să-l primească cu mulţumire.
    Este evident că un Protector care trăia pe picior atât de mare avea nevoie şi de o Curte de acelaşi fel, dacă nu chiar şi de aceeaşi mărime, ca aceea de care se bucurase mai înainte regele.Siguranţa personală a Lordului+Protector a fost privită cu toată seriozitatea: era păzit de o gardă călare, precum şi de una de pedestraşi.
    Scopul oniţial al întregului fast desfăşurat în jurul Protectorului, şi pentru care se depunea atâta grijă, era acela de a oferi o imagine a autorităţii şi nu a măreţiei.Din acest punct de vedere, Cromwell şi Consiliul de stat mergeau, fireşte, pe urmele concepţiilor dinastiei Stuart, care îşi desăvârşise atât de remarcabil poziţia regală cu ajutorul a numeroase simboluri exterioare, precum şi al amănuntelor mai neînsemnate ale Curţii.Cu toate că Oliver nu nici de felul lui, nici prin educaţie, un om înfumurat, pe măsură ce-i creştea puterea, tindea să crească în mod firesc şi fastul.
    Ajuns la putere, "neostenitul  Cromwell"- cum îi numea Marvell - a început să înfăptuiască în ţară acele stări noi pe care el cel puţin le dorea de atâta vreme, lucru pe care l-a făcut numai cu ajutorul tovarăşilor săi din Consiliul de stat, fiindcă, pâna la convocarea unui nou Parlament, atât funcţiile legislative, cât şi cele executive urmau să fie îndeplinite de către Protector şi de Consiliu, fără nici o oprelişte din partea altcuiva.Astfel, în intervalul dintre luna decembrie, când fusese instituit Protectoratul, şi luna septembrie a anului următor, când s-a întrunit noul Parlament, au fost emise 82 de decrete printre care şi cele privind îndelung aşteptata reformă a legislaţiei şi reorganizarea bisericii de stat.Deşi documenele oficiale arată că Oliver Cromwell nu prea avea obiceiul să ia parte la şedinţele Consiliului de stat, lucru dovedit prin aceea că nu anul 1654 nu participase decât la 28 de şedinţe din totalul de 164, imboldul spre aceste reforma el l-a dat.
    Reforma legislaţiei era de o importanţă deosebită, findcă în jurul ei se iscaseră de multă vreme fel de fel de critici.Puritanismul aplicat în practică era, din multe puncte de vedere, mult mai avansat în ceea ce priveşte omenia decât vremea lui.Pedeapsa cu moartea, de pildă, urma să fie abrogată, cu excepţia cazurilor de omucidere şi de trădare, pe motivul cât se poate de rezonabil că "a spânzura pe cineva pentru un fleac şi a achita un ucigaş înseamnă a aplica o lege prost întocmită." În luna august, o ordonanţă a Consiliului de stat reglementa procedura controversatei Curţi a lordului-cancelar : reclamanţii trebuiau să depună cauţiuni pentru acoperirea cheltuielor de judecată cu scopul stăvilirii proceselor de şicană, iar în viitor procesele urmau să fie judecate în ordinea înregistrării lor.
    Prima încercare mai bine pregătită de a răsturna guvernul a fost plănuită pentru luna mai 1654 şi era condusă de John Gerard, un colonel care ţinea cu regele, fără să fi fost însă de fapt membru al Uniunii secrete.Ea viza, fireşte, punctul în care noul guvern era cel mai vulnerabil, adică viaţa Protectorului.La drept vorbind, ar trebui să socotim că Oliver a fost expus în tot decursul Protectoratului acestei ameninţări necontenite, însă, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi capi de stat, inclusiv cu unii tirani şi dictatori contestaţi, fapt surprinzător este că ameninţarea n-a reuşit niciodată a fi pusă în practică.
  
1  Însă aceea care simţea nevoia să-şi croiască un nou viitor nu era numai Anglia, ci şi Irlanda.Problema prezenta două laturi.Prima era aceea a uniunii.Se proiecta o uniune deplină între cele două ţări. Parlamentul irlandez urma să fie desfiinţat, pentru ca apoi - aşa cum se întâmplase şi cu adunarea lui Barebones - deputaţii irlandezi să participe la şedinţele Parlamentului englez, care avea să fie transformat în primul Parlament al Protectoratului.Bariile vamale dintre cele două ţări aveau să fie desfiinţate, măsură care putea aduce mari foloase comerciale Irlandei.Din păcate, cea de a doua latură reprezentată de dezbinarea şi de izolarea dintre cele două popoare, precum şi uriaşul transfer de proprietate al pământurilor irlandeze, în decursul căruia două treimi din ţinut au trecut pentru totdeauna în mâna englezilor.Ceea ce a caracterizat ocârmuirea Protectoratului în Irlanda a fost, fireşte, această a doua operaţie, cunoscută sub numele de "colonizarea lui Cromwell " .În luna septembrie 1653 a fost adoptată o nouă lege de colonizare potrivit căreia guvernul englez urma să-şi rezerve pentru el oraşele Dublin şi Cork, precum şi  fertilele pământuri ale ţinuturilor Kildare şi Cork, prin care să-şi plătească propriile datorii şi să satisfacă pretenţiile notabilităţilor din Parlamentul englez.
    Se urmărea în felul acesta ca Irlanda să fie alcătuită în viitor din tei categorii de regiuni: partea de răsărit a ţinuturilor Wicklow, Wexford, Kildare şi Cork urma să fie în totalitate engleză prin transferarea întregii populaţii irlandeze, începând cu bărbaţii, femeile şi muncitorii, şi mergând până la cei mai micuţi copii irlandezi.De asemenea, irlandezilor nu li se îngăduia să locuiască în oraşe.Se înfiinţa apoi o zonă mixtă, engleză şi irlandeză, în care puteau rămâne irlandezii în stare să-şi dovedească dreptul de a locui acolo.
    E limpede că o asemenea operaţie, implica, practic, strămutarea a aproape întregii populaţii.De fapt, o asemenea operaţie de transferare în masă fusese luată deja în considerare de o lege din august 1652, potrivit căreia toţi irlandezii, ba chiar şi toţi englezii din naştere vieţuind în Irlanda, care nu puteau dovedi că avuseseră faţă de armata parlamentară o atitudine numită prin lege "ataşament statornic", urmau să piardă o treime din moşiile lor, iar restul de două treimi să le capete în zonele de strămutare recent stabilite, şi aceasta fără a mai pune la socoteală pedepsele şi mai grele, printre care era şi confiscarea a două treimi din averile acelora care luptaseră efectiv împotriva Parlamentului.
    Groaznicele suferinţe pricinuite de strămutarea în masă a unui număr mare de oameni, care atrăgea după ea un drum lung şi anevoios prin locuri necunoscute, erau mărite prin termenul impus de lege prevăzând că cei în cauză trebuiau să se strămute, sub pedeapsa cu moartea, cel târziu pâna la 1 mai 1654.
    În pofida acestor stări de lucruri dureroase, dar secundare, colonizarea îşi continua, deşi oarecum încet, mersul.Metoda folosită era ca, odată tras la sorţi, lotul de pământ să fie dat oşteanului în schimbul creanţei emise de stat, pe care el o restituia, primind un  certificat de lichidare a datoriei.Şi totuşi Oliver Cromwell nu merita ocara ce i s-a adus mai târziu.La rădăcina strămutărilor se afla fără doar şi poate întreaga atitudine a englezilor faţă de irlandezi şi nu ideea unui singur om.Ceva mai mult, Cromwell n-a avut în cazul acesta decât prea puţin de-a face cu aplicarea unei politici pe care el nu o pusese la cale, ci era impusă cu tărie de raţiunile financiare ale Anglei.În afară de aceasta, condiţiile de amănunt ale strămutării fuseseră stabilite înainte ca el să fi ajuns Protector.În decursul Protectoratului, a continuat să considere Irlanda ca un fel de tărâm slăvit, menit unei viitoare colonizări protestante,speranţă pe care o nutrise încă din anii 40, când se zvonise că se gândea şi el la imigrare.
    Chiar dacă interesul lui Cromwell faţă de Irlanda se manifesta pe linia mistică a colonizării protestante, intervenţiile lui practice erau la limita îndurării.În curând, Oliver a început să fie făcut personal răspunzător pentru fiecare familie izgonită, iar legarea noii aşezări de numele lui n-a făcut decât să desăvârşească acel proces prin care mitul capătă, printr-o uzanţă îndelungată, o misterioasă realitate proprie.Încă de prin 1659, o carte intitulată Threnodia Hiberno - Catholica, scrisă de călugărul Morison şi tipărită la Innsbruck, socotea că suferinţele la care erau supuşi catolicii irlandezi de "calviniştii englezi"  erau mai mari decât cele la care fuseseră supuşi israeliţii din partea faraonului sau pruncii nevinovaţi din partea lui  Irod iar culpabil de toate aceastea - declara el - era "arhitiranul" Cromwell.Însă adevărul adevărat era cuprins în altă frază a cărţii: englezii se dovedeau a fi velut lupi rapaces, adică hrăpăreţi ca lupii.
    Primul Parlament al Protectoratului a fost ales pe la mijlocul lunii iulie 1654, dar nu s-a întrunit de fapt decât la începutul lui septembrie, săptămânile scurse între timp fiind ocupate cu diferite pregătiri.Din păcate, aşa cum vin de obicei în mod nepotrivit aniversările, ziua de 3 septembrie cădea în anul acela într-o duminică , aşa că cei cu frică de Dumnezeu  au făcut de îndată tărăboi că ziua lor de sărbătoare era astfel folosită.Din această cauză, ziua de 3 n-a fost decât martora unei scurte întruniri şi a unei cuvântări concise, urmată de o predică la Westminster Abbey, care au precedat ceremoniilor principale de luni.
    Şi astfel, ziua de 4 septembrie a fost aceea în care Oliver şi-a dat pe faţă, printr-o cuvântare memorabilă, de o lungime nemaipomenită şi aparent oarecum confuză, idealurile sale ca Lord-Protector, care îşi exercita puterea împreună cu Parlamentul.
    La 11 septembrie a fost prezentată Camerei o moţiune care prevedea că "guvernul trebuia să fie alcătuit din Parlament şi dintr-o singură persoană, ale cărei puteri să fie limitate şi înfrânate aşa cum va socoti potrivit Parlamentul", aşa că a doua zi, Cromwell s-a văzut silit să intervină cu o altă expunere amplă şi amănunţită.A fost redactată o nouă "Declaraţie de recunoştinţă" care modifică de fapt "Instrumentul de guvernare" şi care a fost semnată în decursul unei săptămâni de aproape 200 de deputaţi.S-a purtat o lungă discuţie privind dreptul de veto al Protectorului asupra legilor votate de Parlament,discuţie ce a rezumat cele două poziţii de neîmpăcat între ele.Protectorul "avea" acest drept sau "urma să-l aibă"? Prima alternativă , dorită de "partidul Curţii" ,lăsa să se subînţeleagă că Protectorul avea acest drept, în mod firesc, ex officio, în timp ce cealaltă presupunea că dreptul îi fusese acordat ulterior de Parlament.Votarea unei legi prin care i se acorda lui Cromwell funcţia de Protector pe viaţă n-a fost decât o victorie iluzorie pentru partidul său, fiindcă bucuria triumfului s-a risipit, iar el însuşi şi-a exprimat dezamăgirea, atunci când sforţările lui de a face ca acestă funcţie să fie ereditară au fost dejucate de rivalii săi.Dimpotrivă, funcţia urma să rămână electivă, iar dacă, la moartea Protectorului, Parlamentul s-ar fi aflat în sesiune, atunci alegerea urmaşului trebuia făcută de acest organ şi nu de Consiliul de stat.
    Atâta vreme cât influenţa individualităţilor asupra cursului istoriei va fi socotită demnă de a fi luată în consideraţie, persoana lui Oliver Cromwell - exemplu suprem al omului care şi-a făurit el însuşi destinul, influenţând astfel, în bine sau în rău, şi soarta ţării sale - va trebui să ocupe un loc de frunte. Poate că o epocă mai lipsită de avânt îi va tăgădui lui Cromwell epitetul de erou, fără să-i poată tăgădui însă măreţia, calitate pe care nimeni din cei ce l-au cunoscut, fie că era vorba de prieteni sau de vrăjmaşi, n-a încercat să i-o smulgă.Cel care a rostit epitaful definitiv al Protectorului a fost propriul său slujitor, John Maidstone, care, de pe poziţia lui, lipsită, prin datină, de eroism, şi fără să ţină seamă de defectele, pasiunile şi intenţiile stăpânului său, a spus: "Arareori a sălăşluit într-o casă de lut un suflet mai mare."
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica