referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Octavianus augustus

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Caracterul duplicitar si demagogic al lui Octavianus imprima aceleasi trasaturi si formei puterii sale. Astfel, în loc de imperiu, usor de declarat, Octavianus se asaza în fruntea Romei exercitând putere de împarat, dar afisând o falsa democratie, prin pastrarea unui senat lipsit de putere. Aceasta formula, mentinuta pâna la sfârsitul sec. al III-lea e.n., capatat numele de "principat"...

Varianta Printabila 


1
OCTAVIANUS  AUGUSTUS



        Un bust de marmură reprezentându-l tânăr, după moartea lui Caesar, când afacerea moştenirii acestuia îl lansase în primul plan al vieţii publice, dar cu mult timp înainte de tentativa deificării, care l-ar fi îndemnat pe artist să-şi idealizeze, în acest plan, personajul, descoperă un Octavianus plăpând, departe de prototipul roman al virilităţii. Şi într-adevăr, Octavianus n-a întrunit calităţile fizice care, împreună cu cele oratorice, cu inteligenţa politică şi talentul militar, i-au impus pe conducătorii romani ce l-au precedat sau i-au fost, o vreme, contemporani. Mediocritatea a fost cea mai apăsată însuşire a sa. Iar contextul politic, militar şi social, dezvoltat după căderea fulgerătoare a celei mai importante personalităţi din istoria Romei, Caesar, favoriza strecurarea spre vârfurile ierarhiei a oricui ar fi dorit-o, dotat sau nu. Aflând de moartea lui Caesar şi de hotărârea sa testamentară, care-l făcea, prin înfiere, urmaş, Octavianus, pe atunci în vârstă de numai 19 ani, părăseşte Apollonia (în Epir), unde se concentra armata pentru expediţia pregătită de Caesar contra geto-dacilor şi apoi a parţilor, debarcând în aprilie 44 î.e.n. la Brundisium. Popularitatea lui Caesar, amplificată de hotarîrea din 17martie 44 î.e.n a senatului convocat de Marcus Antonius, prin care testamentul acestuia a devenit public şi orice plebeu a aflat că din averea lui Caesar îi revin 300 sesterţi, înrudirea lui Octavianus cu dictatorul, precum şi nevoia, relevată de Cicero, de a se găsi contracandidaţi celor din partida lui Caesar, spre a salva republica, îl plasează pe Octavianus în vârful vieţii politice romane. Dar, în timp ce părea că viaţa politică evoluează conform dorinţei lui Cicero şi a altor senatori tradiţionalişti, izbucni mişcarea de răzbunare a asasinării lui Caesar. După incinerarea acestuia mulţimea exaltată porni asupra caselor conspiratorilor, silindu-i să părăsească Italia. Antonius, înţelegînd şubrezenia unui astfel de sprijin, lichidă, însă, mişcarea, încât în momentul sosirii lui Octavianus se apropiase de senat şi numai duşmănia lui Cicero îl împinse în partida adversă. Octavianus, care adoptase numele Caius Iulius Caesar Octavianus şi primise salutul veteranilor dictatorului, tratează, în acelaşi timp, cu senatorii, dezvăluind, încă din tinereţe deci, calitatea sa principală: duplicitatea, care i-a imprimat comportament de simulant. Prudenţa îl îndeamnă a-şi lua măsuri de asigurare faţă de conflictul cu Antonius, conflict ce se conturase din momentul în care Antonius îşi exprimase îndoiala în capacitatea prea tânărului Octavianus de a administra moştenirea lui Caesar. Astfel că Octavianus, beneficind de sprijinul unor bogătaşi, precum şi de clauzele unei înţelegeri secrete cu Cicero, îşi ridică o armată proprie. După lupta dintre Octavianus şi Antonius de la Mutina, luptă rămasă indecisă pentru că Antonius s-a putut retrage nestânjenit, lui Octavianus i se refuză candidatura pentru consulat. Octavianus trece la o acţiune hotărâtă şi în iulie 43 î.e.n pornind asupra Romei o ia fără luptă. Trezindu-se faţă-n faţă cu puternica armată a lui Antonius, Octavianus alege alianţa cu Antonius şi Lepidus. Prin întrevederea de la Bononia (Bologna), din octombrie 43î.e.n, Octavianus, Antonius şi Lepidus constitue cel de-al doilea triumvirat, care capătă în chiar titulatura sa formula demagogică „pentru organizarea statului” care va caracteriza întreaga carieră politică a lui Octavianus.
      

1  Noul acord de confirmare a triumviratului, încheiat în octombrie 40 î.e.n la Brundisium, îi face stăpâni absoluţi pe Octavianus, în Occident şi Iliria, pe Antonius, în Orient şi pe Lepidus, în Africa. Tot prin înţelegerea de la Brundisium, Octavianus şi Antonius îşi oferă reciproc dreptul de a recruta armate în vederea combaterii lui Sextus Pompeius şi, respectiv, a parţilor. În 39 î.e.n., Octavianus, în acord cu ceilalţi membri ai triumviratului, oferă lui Sextus Pompeius Magnus, în schimbul păcii, Sicilia, Sardinia, Corsica, promisiunea consulatului, a administrării Peloponesului şi a compensării averii părinteşti ce-i fusese confiscată. Pacea internă astfel adusă şi dorită de toţi deveni ţelul politic manifest al lui Octavianus, care-şi drapă cu el intenţiile de instaurare a conducerii personale. Cu excepţia unor scurte întreruperi, pacea internă a fost mitul fluturat de propaganda lui Octavianus, bine organizată de acesta. Prima manifestare propagandistă în acest sens este celebrarea mistică a păcii în cea de-a patra Eglogă a poetului Vergilius. În urma „campaniei păcii” ,în care se angajaseră mai toţi amicii lui Octavianus popularitatea acestuia creşte continuu în timp ce Antonius pierde pe acest teren prin legarea sa prea strânsă de Cleopatra, cu care chiar se căsătorise în 36 î.e.n. În timp ce Octavianus, prin acordarea unor drepturi provinciale, consolideaza unitatea imperiului în jurul Romei, Antonius cedeaza Cleopatrei teritoriile orientale obtinute în 39 î.e.n. Acest fapt, precum şi deschiderea testamentului lui Antonius, păstrat în templul Vestei, prin care Antonius dispunea să fie înmormântat în Egipt şi-l recunoştea ca legitim pe fiul lui Caesar şi al Cleopatrei, au fost abil exploatate de propaganda ,din ce în ce mai bine organizată a lui Octavianus, astfel încât, la sfârşitul anului 32î.e.n.,Roma declară război Egiptului. Octavianus făcuse în acest fel pasul decisiv pentru înlăturarea singurului său concurent primejdios. În bătălia navală de la capul Actium, de pe Marea Ionică, la 2 septembrie 31î.e.n. flota romană obţine o victorie uşoară, iar trupele romane pătrund cu uşurinţă în Egipt, prin Alexandria.
        Caracterul duplicitar şi demagogic al lui Octavianus imprimă aceleaşi trăsături şi formei puterii sale. Astfel, în loc de imperiu, uşor de declarat, Octavianus se aşază în fruntea Romei exercitând putere de împărat, dar afişând o falsă democraţie, prin păstrarea unui senat lipsit de putere. Această formulă, menţinută până la sfârşitul sec. al III-lea e.n., căpătat numele de „principat”.
        La 13 ianuarie 27î.e.n., Octavianus, sub pretextul reorganizării statutului, îşi ia imperium proconsulare în 7 provincii ceea ce-i conferă veniturile acestora şi comanda armatei. După 3 zile, la 16 ianuarie 27î.e.n.,Octavianus face să i se decerneze cognomenul sacru de Augustus, termen religios care-i acorda misie divină, precum şi titlul Imperator Caesar Augustus divi filius .  Demagogia regimului lui Octavianus atinge cote deosebite, ce vor fi menţinute de-a lungul întregii sale domnii.
        Câteva personalităţi care l-au slujit cu fidelitate, între care Gaius Cilnius Maecenas şi Marcus Vispanius Agrippa,au adunat în cercul din jurul împăratului pe cei mai înzestraţi contemporani ,între care mulţi poeţi. Lui Octavianus i se datorează transformarea armatei în armată plătită. Dispunând de o atare putere, Octavianus încurajă pe ascuns ceea ce respinsese formal:divinizarea sa. A fost numit pontifex maximus şi a reconstruit templele şi tot ce ţinea de religie.
        Octavianus nu a avut băieţi în nici una din cele trei căsătorii şi de aceea a fost tulburat în ultimii ani de domnie de problema succesiunii, ceea ce demonstra, o dată mai mult, caracterul monarhic al formei puterii ce-o instaurase. Adoptă ,atunci, pe fiii ginerelui său, Agrippa, dar şi acesta şi fiii săi au murit înaintea lui Octavianus. Din numeroşii moştenitori pe care Octavianus îi adoptă, câştigă tronul fiul său vitreg mai mare, Tiberius Iulius Caesar. Pentru a-i întări dreptul de succesiune, Octavianus îl căsătoreşte pe Tiberius cu fiica sa Iulia, îl înfiază în anul 4 e.n. şi îl asociază la domnie în 13 e.n. În acest fel au fost puse bazele dinastiei iulio-claudice. Murind la 19 august anul 14,Octavianus a avut momentul de sinceritate al marii treceri şi care, mai bine decât orice caracterizare, îi defineşte personalitatea. Considerându-şi viaţa un rol pe scenă, a spus: „Dacă piesa v-a plăcut, aplaudaţi şi cu toţii conduceţi-mă!”
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica