referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Obiectul istoriei romaniei

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

Dupa cum fiecare vrea sa stie cine au fost inaintasii si stramosii lui, tot astfel si popoarele se straduiesc sa-si cunoasca trecutul. Din aceste nazuinte s-a nascut studiul istoriei, al carei scop este de a face cunoscuta si de a explica urmasilor originea inaintasilor, felul lor de viata din trecut, faptele lor vrednice de amintire, precum si vremurile de cumpana ori momentele inaltatoare pe care le-a strabatut...

Varianta Printabila 


1
OBIECTUL  ISTORIEI  ROMANIEI

    “Daca  fiecare  natie  are  o  misie  evanghelica  a  implini  pe  pamant,  sa  cercetam  si  sa  intrebam  si  pe  aceasta  natie  romana,  atat  doritoare  astazi  de  viata,  ce  a  facut?  Ce  lupte  a  purtat  pentru  realizarea  legii  lui  Dumnezeu,  atat  in  sanul  sau,  cat  si  in  omenire?  Istoria,  lumea  are  drept  a-i  cere  aceasta  seama:  caci  nu  trebuie  a  uita  ca,  cu  toata  sfintenia  dreptului  sau,  astazi  nu e  destul  ca  o  natie  sa-si  aiba  un  loc  pe  carta  lumei,  sau  sa-si  reclameze  acest  loc  si  libertatea  sa  in  numele  suvenirelor  istorice;  ca  dreptul  sau  sa  ajunga  a  fi  respectat  si  recunoscut  de  celelalte  natii,  trebuie  inca  ca  ea  sa  poata  dovedi  folosul  ce  a  adus  si  poate  aduce  lumei,  trebuie  sa  arate  formula  intelegatoare  si  sotiala  ce  ea  reprezenteaza  in  marea  carte  a  intelegerii  si  a  istoriei  omenirei.”  (N.Balcescu – Romanii  supt  Mihai – Voievod  Viteazul)
    Dupa  cum  fiecare  vrea  sa  stie  cine  au  fost  inaintasii  si  stramosii  lui,  tot  astfel  si  popoarele  se  straduiesc  sa-si  cunoasca  trecutul. Din  aceste  nazuinte  s-a  nascut  studiul  istoriei,  al  carei  scop  este  de  a face  cunoscuta  si  de  a  explica  urmasilor  originea  inaintasilor,  felul  lor  de  viata  din  trecut,  faptele  lor  vrednice  de  amintire,  precum  si  vremurile  de  cumpana  ori  momentele  inaltatoare  pe  care  le-a  strabatut.
    Istoria  Romaniei,  ne  arata  cum  s-a  desfasurat  procesul  de  formare  a  poporului  roman  si  a  limbii  romane.
    Pe  temeiul  unor  marturii  de  netagaduit,  istoria  patriei  ne  arata  continuitatea  neintrerupta  a  poporului  roman,  statornicia  lui  din  cele  mai  indepartate  timpuri  pe  aceste  meleaguri.
    Istoria  ne invata  cum  au  muncit  oamenii de  pe  teritoriul  tarii  noastre  si  ce  legaturi  s-au  stabilit  intre  ei  in  procesul  muncii,  cum  au  luptat ei  pentru  libertate,  pentru  desfiintarea  exploatarii  si  pentru  o  viata  noua,  libera.
    Munca  si  lupta  poporului  roman  formeaza  adevaratul  continut  al  istoriei.
    Totodata,  din  studiul  istoriei  patriei  aflam  si  rolul  pe  care  l-au  avut  diferiti  conducatori,  personalitati  de  seama  iesite  din  sanul  poporului  roman.
    Ca  o  concluzie,  se  poate  afirma  ca  istoria  Romaniei  s-a  tesut  din  faptele  si  lupta  intregului  popor  roman  indrumat  si  condus  de  capeteniile  care  s-au  ridicat  din mijlocul  lui.

STATUL  FEUDAL  ROMANESC
    
    Dupa  o  indelungata  perioada  de  trecere  ce  a  durat  din secolul  al  III-lea  pana  in  secolului  al  X-lea,  pe  teritoriul  patriei  noastre,  a  aparut  oranduirea  feudala  care  a  reprezentat  o  treapta  mai  inalta  in  dezvoltarea  societatii.
    In  dezvoltarea  ei,  oranduirea  feudala  a  parcurs  trei  perioade:  a)  cea  a  feudalismului  timpuriu,  intre  secolele  IX -  XIV  cand  s-au  format  si  cristalizat  relatiile  feudale;  b)  perioada  feudalismului  dezvoltat,  care  dureaza  pana  la  mijlocul  secolului  al  XVIII – lea;  c)  perioada  descompunerii  feudalismului,  care  incepe  odata  cu  aparitia  germenilor  relatiilor  noi,  capitaliste,  si  care,  incetul  cu  incetul  submineaza  relatiile  feudale.  Aceasta  perioada  se  intinde  pana  la  revolutia  din  1848,  cand  relatiile  de  productie  capitaliste  devin  dominante.


SOCIETATEA  ROMANEASCA
 IN  SECOLELE  IX – XIV


        Romanii  in  primul  mileniu  al  erei  crestine

    In  primul  mileniu  al  erei  crestine,  istoria  romanilor  evolueaza  intre  Imperiul  Noii  Rome  si  populatiile  migratoare.  La  sfarsitul  acestei  perioade  Bizantul  a  oferit  romanilor  modelul  structurilor  de  stat  si  al  civilizatiei.
    Izvoarele  istorice  despre  poporul  roman  sunt  mai  rare,  fapt  consemnat  si  in  istoria  altor  popoare.  Desi  este  mentionata  asa  zisa  “tacere  a  surselor”  scrise  invocata  de  adeptii  teoriei  imigrationiste,  izvoarele  arheologice  atesta  o  permanenta  locuire  a  romanilor  in  spatiul  vechii  Dacii.
    Izvoarele  medievale  mentioneaza  pe  romani  din  momentul  in  care  incep  sa  se  organizeze  in  formatii  politice.


        Obstea  sateasca  din  mileniul  I

    Este  o  comunitate  de  oameni  avand  o  organizare  sociala,  economica  proprie  si  un  teritoriu  bine  definit.
    Obstea  sateasca  de  la  nordul  Dunarii  de  Jos  isi  pierde   treptat  trasaturile  ei  specifice  gentilice  stravechi,  bazate  exclusiv  pe  relatii  de  rudenie  si  capata  un  caracter  teritorial,  indeplinind  nu  numai  functia  social – economica,  ci  si  politica,  religioasa,  culturala.
    Cu  timpul,  obstile  teritoriale  s-au  grupat  in  uniuni  numite  de  Nicolae  Iorga  “romanii  populare”  din  care  se  vor  naste  cnezatele  si  voievodatele  ca  formatiuni  politice.  O  parte  din  aceste  autonomii  au  supravietuit  timp  de  secole  pe  temeiul  intelegerilor  convenite  cu  puterile  care  au  dominat  spatiul  est  si  sud-est  european.  Acestea  au  purtat  diferite  denumiri:
-    Tari: Fagarasului,  Maramuresului;
-    Codrii:  Hertei,  Codrii  Cossminului:
-    Campuri:  Campul  lui  Dragos,  Campul  lui  Vlad;
-    Ocoale:  Campulung,  Vrancea.

Aceste  asezari  rurale  erau  conduse  de  cnezi  sau  juzi  cu  functii  judecatoresti  si  administrative.  Cu  timpul,  puterea  unore  dintre  cnezi  s-a  extins  peste  mai  multe sate  dintr-o  arie  delimitata  geografic  si  politic.  Tarile  depindeau  de  un  centru  de  putere  strain,  fie  direct,  fie  prin  intermediul  unei  capetenii  militare,  voievod  (termen  slav)  sau  duce  (dux- termen  latin).


        Premisele  constituirii  statelor  medievale

Constituirea  statului  este  determinata  de  evolutia  interna  a  societatii  romanesti  si  de  aparitia  formatiunilor  politice.  Aceasta  este  determinata  de  mai  multi  factori:
-    cresterea  demografica  determinata  de  darnicia  pamantului  romanesc,  bogatiile  solului  si  subsolului,  configuratia  reliefului,  padurile  care  au  conservat  fiinta neamului  in  vremuri  grele;
-    viata  economica  prospera  accelereaza  procesul  de  centralizare  politica  (schimburi  comerciale,  circulatia  monetara),  importantele  artere  comerciale  care  strabateau  spatiul  romanesc  ajungeau  la  gurile  Dunarii  si  Marea  Neagra;
-    procesul  de  feudalizare  la  inceput  a  favorizat  desprinderea  elementelor  conducatoare  din  sanul  obstilor,  acei  cnezi  si  juzi  care  se  situeaza  in  fruntea  unor  autonomii  locale  si  care  vor  fi  promotorii  actiunilor  politice de  centralizare  statala;
-    factorul  extern  influienteaza  procesele  din  interiorul  societatii  romanesti  (constituirea  statelor  extracarpatice  a  fost  favorizata  de  slabirea  puterii  maghiare  care  se  confrunta  cu  dificultati;  stingerea  dinastiei  arpadienilor si  declansarea  luptelor  pentru  tron).


Statele  medievale  romanesti

    Constituirea  statelor  medievale  romanesti  a  fost  un  proces  de  durata  si  s-a  realizat  in  doua  mari  etape:
-    unificarea  formatiunilor  politice  sub  o  autoritate  centrala;
-    crearea  institutiilor  interne  necesare  afirmarii  si  apararii  statale.
In  jurul  anului  900  sunt  atestate  sase  ducate  in  regiunea  daco-pannoniana.  Trei  dintre  ele,  situate  la  est  de  Tisa,  sunt  cele  mai  cunoscute:
-    ducatul  lui  Menumorut,  intre  Tisa  si  Portile  Mesesului  de  la  gura  Somesului  pana  in  valea  Muresului  Inferior  (cu  centrul  in  Crisana  de  azi);
-    ducatul  lui  Glad,  intre  Tisa,  Mures,  Carpati  si  Dunare  (in  Banatul  de  mai  tarziu);
-    ducatul  lui  Gelu,  de  la  Portile  Mesesului  si  valea  Somesului,  cursul  mijlociu  al  Muresului  (partea  apuseana  a  Depresiunii  Transansilvaniei).
Potrivit  lui  Anonymus,  regele  Stefan  cel Sfant  ocupa  teritoriul  transilvanean  si  desfiinteaza  episcopia  ortodoxa  (situata  probabil  la  Alba  Iulia)  primul  cucerit  este  voievodatul  lui  Menumorut.  Incepand  cu  a  doua  jumatate  a  secolului  XII,  regii  Ungariei  au  colonizat  pe  sasi  si  secui,  pe  baza  unor largi privilegii, care si-au  adus  concursul  la  impunerea  stapanirii  ungare  in  centrul  si  sud-estul  Transilvaniei.  Din  toate  tarile  cucerite  si  incadrate  in  Regatul  Ungariei,  numai  Transilvania  pastreaza  formula  voievodala  ca  institutie  politica  centrala  pana  catre  jumatatea  secolului  XVI.  Voievodul  Transilvaniei  este  un  vasal  al  regelui  Ungariei.
Diploma  Cavalerilor  ioaniti  din  1247  mentioneaza  cinci  formatiuni  prestatale  la  sud  de  Carpati:
-    Voievodatul  lui  Litovoi,  care  cuprindea  Tara  Hategului  si  nordul  Olteniei;
-    Voievodatul  lui  Seneslau,  care  cuprindea  Tara  Fagarasului  si  nordul  Munteniei;
-    Cnezatul  lui  Farcas  (in  Valcea);
-    Cnezatul  lui  Ioan,  situat  ipotetic  intre  Jiu  si  Olt;
-    Tara  Severinului  (pana  la  Olt).

In  1290  a  avut  loc  descalecatul  lui  Negru  Voda  la  Campulung.  A  urmat  intemeierea  “tarii”,  adica unificarea  cnezatelor  si  voievodatelor.  Potrivit  traditiei,  procesul  unificarii  in  stanga  Oltului  a  pornit  din  Campulung,  a  cuprins  Argesul  care  avea  sa  devina  cel  de  al  doilea  “scaun”  al  domniei,  dupa  care  tara  s-a  intins  pana  la  Dunare  si  Siret  si  probabil  spre  gurile  fluviului.  La  inceputul  secolului  al  XIV-lea  este  atestata  ca  stat  Valahia  nord-dunareana  condusa  de  un  mare  voievod  si  domn.  Victoria  lui  Basarab  din  1330  a  consfintit  independenta  politica  a  Tarii  Romanesti  care  cuprindea  Banatul  de  Severin,  Oltenia,  Muntenia  pana  la  Dunare  si  teritoriul  smuls  tatarilor.
Sub  impulsul  evenimentelor  de  la  sud  de  Carpati  se  va  constitui  Moldova.  Dupa  traditie,  venirea  lui  Dragos  coicide  cu  primul  descalecat.  In  1359  se  produce  o  ampla  revolta  impotriva  Ungariei.  Miscarea  este  condusa  de  un  alt  cneaz  din  Maramures,  Bogdan,  care  ii alunga  pe  urmasii  lui  Dragos  supusi  regatului  ungar  si  creaza  statul  independent  Moldova.


        Consolidarea  Moldovei  si  Tarii  Romanesti

    Tara  Romaneasca  se  va  consolida  in timpul  lui  Nicolae  Alexandru  (1352-1364)  si  Vladislav  Vlaicu  (1364-1376).  Nicolae  Alexandru  isi  asuma  in  1359  titlul  de  domn  autocrat  si  tot  atunci  este  recunoscuta  Mitropolia  Tarii  Romanesti  dependenta  de  Patriarhia  de  la  Constantinopol.  Prin  acest  act  statul  isi  consolida  independenta.
    Moldova  se  va  consolida  in  timpul  lui  Petru  Musat  (1377-1392).  Acesta  anihileaza  presiunile  Regatului  Ungar  si  inaugureaza  traditia  depunerii  juramantului  de  credinta  (26 septembrie 1387)  fata  de  regele  polonez  Vladislav  Iagello.  Infiinteaza  o  mitropolie  ortodoxa  la  Suceava.  Desavarsirea  teritoriala  a  Moldovei  se  va  realiza  in  timpul  lui  Roman  I  (1392-1394)  care  se  va  intitula  “stapanitor  al  tarii  Moldovei  de  la  munte  pana  la  mare”.
      Statul  romanesc  medieval  este  rezultatul  unui  proces  istoric  complex  desfasurat  in  conditiile  progresului  demografic,  economic  si  social- politic.  Imprejurarile  istorice  au  determinat  constituirea  mai  multor  state  romanesti,  dar  care  au  avut  permanente  legaturi  economice  si  culturale,  unitate  de  actiune  in  fata  pericolului  extern,  ceea ce  a  facut  ca  romanii  sa-si  asigure  dezvoltarea  statala  si  sa-si  mentina  fiinta  nationala.



CIVILIZATIA  ROMANEASCA
IN  SECOLELE  XV- XVIII


   

1 Lumea  rurala

Satul  reprezinta  principala  forma de  habitat  in  evul  mediu  (fossatum =  loc  intarit  cu  sant).  Pana  la  inceputul  secolului  XV  au  fost  identificate  in  Transilvania  3364  localitati,  in  Tara  Romaneasca  2100  sate  iar  la  sfarsitul  secolului  2800  localitati.  Satele  aveau  15 – 20  case  in  Moldova  si  Tara  Romaneasca  iar  in  Transilvania  media  era  de  70  de  gospodarii.  Satele  se  imparteau  in  doua  categorii:  libere  si  dependente.  Satele  dependente  erau  situate  pe  domeniile  domnesti  sau  pe  mosiile  boieresti  sau  manestiresti  si  erau  locuite  de  rumani  si  vecini  din  tarile  extracarpatice  sau  de  iobagi  si  jeleri  in  Transilvania.  Ocupatile oamenilor  erau:  Agricultura,  cresterea   vitelor,  albinaritul,  pescuitul,  mestesugurile.  Locuintele  erau  construite  din  lemn  la  deal  si  la  munte  si din  chirpici  la  ses.  Taranii  erau  buni  crestini,  mergeau  la  biserica  si  tineau  posturile.  Au  existat  manifestari  folclorice  identice  pe  intreg  spatiul  locuit  de  romani.  Acestea  erau  legate  de  ciclul  muncilor  de  pruimavara,  vara  si  toamna,  de  sarbatorile  crestine  si  de  momente  importante  din  existenta  omului  (nastere,  casatorie,  moarte).  Datinile  si  obiceiurile  priveau  indeletnicirile  fundamentale,  agricultura  si  pastoritul  sperand  sa  asigure  turme  numeroase  si  recolte  bogate.  De  exemplu,  calusul  invoca,  la  solstitiul  de  vara,  fertilitatea  solului.


Orasele  si  targurile
 
Targurile  reprezentau  spatiul  unde  se  desfasura  un  schimb  regulat  de  marfuri.  Treptat  au  devenit  asezari  urbane.  In  Transilvania  viata  urbana  era  mai  intensa.  Sasii  au  intemeiat  unele  orase  ca  Brasovul,  Sibiul,  Sighisoara,  Clujul,  Rotna,  Bistrita,  etc.  La  sfarsitul  secolului  al  XIII –lea,  ele  au  devenit  centre  miniere,  mestesugaresti,  comerciale.  Unele  au  devenit  centre  politico – administrative  sau  bisericesti  iar  altele  au  avut  rol  de  aparare.  Mestesugarii   s-au  organizat  in  bresle  cu  o  structura  si  organizare  riguroase.  Cu  exceptia  oraselor  mari,  populatia  urbana  a  unei  localitati  nu  depasea  cateva  mii  de  locuitori.  In  secolul  XVI  cel  mai  populat  oras  al  Transilvaniei  era  Brasovul  cu  10.000  de  locuitori,  o  veritabila  piata  comuna  a  tarilor  romane.  In  secolul  XVII  Clujul  avea  8.500  locuitori,  Sibiul  8.000.  Oradea  si  Timisoara  aveau  5.000  locuitori,  Sighisoara  si  Bistrita  3.000 – 4.000  locuitori.  In  Tara  Romaneasca  si  Moldova  erau:  Buzaul  si  Campuluingul  cu cate  3.000  de  locuitori,  Suceava  cu  5.000,  Targoviste  cu  10.000,  Iasul  cu  20.000  iar  Bucurestiul  in  vremea  lui  Constantin  Brancoveanu  cu  aproximativ  50.000.
In  Transilvania  populatia  oraseneasca  cuprindea  patriciatul,  care  din  secolul  XV  detinea  puterea  economico – administrativa  si  economica,  mestesugarii  si  negustorii,  profesorii,  medicii,  juristii,  scribii  sau  diecii  si  plebea  (populatia  saraca)  alcatuita  din  calfe  si  ucenici.  Marile  invazii  din  1241  si  permannentul  pericol  otoman  au  facut  ca  majoritatea  oraselor  transilvanene  sa  fie  inconjurate  cu  ziduri  (Sibiu,  Sighisoara,  Brasov,  Alba  Iulia).
Orasele  muntene  aveau  santuri  de  aparare,  iar  mai  tarziu  o  imprejmuire  cu  trunchiuri  de  copaci  (Baia,  Bucuresti).  
In  Tara  Romaneasca  si  Moldova,  orasele  erau  pe  domeniile  domnesti.  Ele  cuprindeau  vatra  ocupata  de  case,  pravalii,  curti,  gradini.  Terenul  agricol  inconjurator  constituia  hotarul  targului  cu  ogoare,  fanete,  vii,  livezi.
Unele  orase  transilvanene  de  granita  beneficiau  de  privilegiile  domnilor  munteni  si  moldoveni,  controlau  comertul  cu  statele  romanesti  extracarpatice  (Caransebes,  Sibiu,  Brasov,  Bistrita,  Rodna).


      Cultura  urbana

Orasul  era  un  important  mediu  al  spiritualitatii  romanesti  fiind  receptiv  la  nou  si  tinand  seama  de  schimbarile  survenite  in  lumea  din  afara.  Orase  ca  Targoviste,  Ramnicu-Sarat,  Iasi,  Neamt,  Brasov,  Sibiu,  Alba  Iulia,  au  fost  centre culturale  infloritoare,  unele  gazduind  curti  voievodale  receptive  la  marile  valori  spirituale  ale  timpului.  Targurile  din  Tara  Romaneasca  si  Moldova  erau  populate  in  majoritate  de  romani,  dar  si  de  sasi  veniti  din  Transilvania  (Campulung – Muscel,  Ramnicul  Valcea,  Baia,  Suceava)  evrei  si  germani  veniti  din  Galitia  (Siret)  unguri,  mai  ales  in  orasele  moldovene,  armeni  si  greci  in  orasele  de  la  Dunare  si  mare.  
Din  secolul  al  XV – lea  si  al  XVI – lea,  creste  importanta  elementului  maghiar  in  orasele  transilvanene.  Romanii,  populatie  ortodoxa,  de  conditie  modesta,  nu  aveau  voie  sa  se  aseze  in  orasele  cetati  sasesti  sau  unguresti,  ei  continuand  sa  traiasca  in  jutrul  marilor  orase  (Scheii  Brasovului)  La  Orastie,  Caransebes,  Lugoj,  Hateg,  populatia  romaneasca  era  mai  numeroasa,  romanii  indeplinind  functii  politico-administrative.  Orasele  transilvanene  erau  conduse  de  un  sfat  orasenesc  alcatuit  din  12  jurati,  in  fruntea  caruia  se  afla  judele  ca  reprezentant  al  autoritatii  centrale.  In  Tara  Romaneasca  si  Moldova,  judetul,   respectiv  saltuzul  era  ajutat  de  12  pargari,  si  ei  supusi  puterii  centrale.


    Cultura  romaneasca

Are  trasaturile  esentiale  ale  culturii  europene,  dar  si  caracteristici  particulare  reflectate  in  literatura,  pictura,  arhitectura  bisericeasca,  arta  scrisului.  Pana  la  sfarsitul  secolului  XIV  se  asaza  in  aria  civilizatiei  bizantine.  Cand  pericolul  otoman  ameninta  insasi  existenta  statelor  crestine,  romanii  au  fost  mai   aproape  de  Europa  Centrala  si  Occidentala.  Orientarea  catre  occident  venea  si  din  dorinta  de  a  stabili  o  punte  de  legatura  cu  o  civilizatie  superioara.
Curtea  domneasca  si  Biserica  sunt  principalele  medii  ale  spiritualitatii  la  care  se  adauga  si  orasul.  Curtea  domneasca  manifesta  o  deschidere  pentru  valorile  culturale  europene  prin  sprijinirea  culturii  (edificii,  opere  de  pictura  si  de  arta  decorativa).
Satul  romanesc  a  pastrat  peste  veacuri  nealterate  traditiile  si  obiceiurile.
Limba  slavona  domina  viata  culturala  romaneasca  pana  la  jumatatea  secolului  XVI  (‘Invataturile  lui  Neagoe  Basarab  catre  fiul  sau  Teodosie”).
Limba  latina  se  foloseste  in  special  in  Transilvania  in  episcopii  si  cancelaria  voievodului.
Sub  influienta  Reformei,  incepand  din  secolul  XVI,  se  contureaza  o  cultura  laica.  Folosirea  limbii  romane  devine  o  certitudine.  Primul  document  in  limba  romana  care  s-a  pastrat  este  scrisoarea  lui  Neacsu  din  Campulung  catre  judele  Brasovului  (1521).
Umanismul  se  afirma  in  tarile  romane  in  sec. XVI- XVII.  Scriitorii  umanisti  reliefeaza  originea  latina  a  poporului  roman,  contribuind  astfel  la  dezvoltarea  constiintei  de  neam  (Nicolae  Olahus  in  Transilvania  si  cronicarii  moldoveni  si  munteni  Grigore  Ureche,  Miron  Costin,  Ion  Neculce  si  stolnicul  Constantin  Cantacuzino).
Arhitectura  este  un  domeniu  infloritor  al  creatiei  artistice  romanesti.  In  toate  cele  trei  tari  romanesti,  predomina  arhitectura  laica  de  la  locuinte  pana  la  cetati  de  aparare,  castele,  curti  voievodale.  Domnii  munteni  au  ctitorit  biserici  la:  Dealu,  Curtea  de  Arges,  Snagov,  Caldarusani.  Mare  valoare  artistica  au:  Ctitoria  lui  Vasile  Lupu,  Biserica  Trei  Ierarhi  din  Iasi  si  Biserica  de  la  Curtea  de  Arges.  Bisericile  ridicate  in  timpul  lui  Stefan  cel  Mare  sunt  un  monument  al  arhitecturii  romanesti.  Manastirile  Putna,  Voronet,  Moldovita,  etc  imbina  arhitectura  bizantina  cu  mijloace  decorative  de  inspiratie  gotica.
Invatamantul  se  dezvolta  pe  langa  biserici  si  manastiri  si  prin  grija  manifestata  de  domnie,  cunoaste  o  evolutie  ascendenta.


    Biserica

In  evul  mediu  biserica  a  avut  un  rol  important  in  domeniile  vieti  sociale,  juridice  si  culturale  a  tarilor  romane.  Biserica  ortodoxa  s-a  dezvoltat  si  s-a  organizat  sub  obladuirea  Bizantului,  dar  a  cunoscut  si  influiente  slave.  Romanii  s-au  nascut  ca  un  popor  crestin.  Intemeierea  primelor  mitropolii  a  avut  loc  in  Tara  Romaneasca  in  1359  la  Arges  in  timpul  lui  Nicolae  Alexandru  si  in  1370  la  Severin  in  timpul  lui  Vladislav  Vlaicu  In  1401  Patriarhia  de  la  Constantinopol  recunoaste  Mitropolia  Moldovei.  In  Transilvania,  dupa  cucerirea  maghiara,  locul  episcopiilor  ortodoxe  a  fost  luat  de  cele  catolice.  Religia  ortodoxa  era  socotita tolerata.
Biserica  se  bucura  de  sprijinul  material  al  domnitorilor  tarii  si  al  marilor  boieri.  Mitropolitul  era  primul  sfetnic  al  domnului.  Era  loctiitor  al  domnului  in caz  de  vacanta  a  tronului,  putea  fi  numit  sau  inlaturat  de  domn.  Era  membru  important  al  sfatului  tarii,  asista  la  scaunul  de  judecata  al  domnului.


    Institutia  centrala – domnia  si  prerogativele  ei
    
    Institutionalizarea  societatii  medievale  se  leaga  de  numele  lui  Mircea  cel  Batran  in  Tara  Romaneasca  se  Petru  Musat  in  Moldova,  procesul  continuind  in  timpul  lui  Alexandru  cel  Bun  si  Stefan  cel  Mare,  respectiv  Vlad  Tepes.
    In  Tara  Romaneasca  si  Moldova  regimul  politic  a evoluat  spre  formula monarhiei  feudale,  dar  cu  trasaturile  specifice  societatii  romanesti.  Domnia  ere  ereditara.  Domnul  era  ales  si  nu   erau  norme  rigide  in  privinta  succesiunii.  Conducatorul  statului  in  documentele  de cancelarie  apare  cu  titlul  de  “mare  voievod  si domn”.  Calitatea  de  mare  voievod  presupunea:
-    concentrarea  puterii  in  mainile  sale;
-    era  seful  ostirii;
-    era  uns  de  mitropolit,  adoptand  odata  cu  coroana  semnul  suveranitatii  si  titlul  de  domn,  avand  semnificatia  de  dominus  (singur  stapanitor).
Organizarea  institutionala  si  ceremonialul  de  la  curte  era  de  inspiratie  bizantina.
    Atributiile  domniei:
-    stapanul  intregului  fond  funcciar  al tarii;  
-    conduce  administratia  statului,  sfatul  domnesc;
-    cu  sfatul  domnesc  elaboreaza  politica  interna  si  externa;
-    dreptul  de  a  bate  moneda;
-    dreptul  de  confiscare  a  proprietatii  boieresti  si de  aplicare  a  pedepsei  capitale  in  cazuri  de  tradare;
-    in  functia  de  comandant  al  armatei,  domnul  percepea  birul,  dare  in  general  destinata  platii  tributului  impus  de  puteri  straine;
-    declara  razboi,  incheie  pace;
-    in  caz  de  mare  primejdie  convoaca  oastea  cea  mare;
-    reprezinta  instanta  suprema  de  judecata.
Cooperarea  dintre  puterea  centrala  si  Biserica  a  fost  coordonata  fundamentala  a  vietii  politice  romanesti.  Aceasta  colaborare  este  prezenta  in  timpul  domniilor  lui  Stefan cel  Mare,  Matei  Basarab,  Vasile  Lupu,  Constantin  Brancoveanu,  in timpul  carora  s-au  ridicat  numeroase  locasuri  de  cult.






BIBLIOGRAFIE







1.    Marcela  Nica,                               ISTORIA  ROMANILOR,  editura  MONDAN,
                                                           Bucuresti,  2000.
2.    Dragne  Florea,  Ionescu  Matei,  ISTORIA  ROMANIEI,  editura  didactica  si  
                                                           pedagogica  Bucuresti,  1975.





CUPRINS



                                                   Pag.
OBIECTUL  ISTORIEI  ROMANIEI  .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   2

STATUL  FEUDAL  ROMANESC  .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   . 3

SOCIETATEA  ROMANEASCA  IN  SECOLELE  IX – XIV  .   .   .   .   .   .   .   3

CIVILIZATIA  ROMANEASCA  IN  SECOLELE  XV – XVIII  .   .   .   .   .   .   6

BIBLIOGRAFIA   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .   10
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica