referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Poluarea fonica - masuri si tehnologii de reducere a poluarii fonice

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Legat de durata zgomotului, s-a demonstrat că într-un mediu în care intensitatea este de 120 dB, omul poate fi activ doar 2 minute [4].
Marea majoritate a activităţilor omeneşti este generatoare de zgomote...

Varianta Printabila 


1

POLUAREA FONICĂ. MĂSURI ŞI TEHNOLOGII DE REDUCERE A POLUĂRII FONICE

OBIECTIVE:


•    Expunerea problematicii ce intervine n poluarea fonică
•    nţelegerea conexiunii poluare-depoluare fonică
•    Măsurare şi combatere a poluării fonice


Termeni cheie:

•    nivel sonor
•    energie acustică
•    nivel de presiune acustică
•    nivel acustic echivalent continuu (Lech)
•    vibraţii mecanice industriale
•    prevenirea şi reducerea poluării sonore
•    bel-decibel
•    sonometru
•    dozimetru
•    ecran anti-zgomot

4.1. Necesitatea şi importanţa reducerii poluării fonice

Poluarea fonică (sonoră) reprezintă o componentă importantă a poluării mediului nconjurător şi prin caracterul nociv şi prin prezenţa sa n toate compartimentele vieţii moderne, poluarea sonoră constituie o problemă majoră pentru toate ţările dezvoltate economic sau n curs de dezvoltare [1-5]. Poluarea fonică reprezintă agresiunea continuă, determinată de diferite zgomote produse de maşini, utilaje, aparatură industrială sau casnică, n incinta contrucţiilor sau n afara acestora, zgomote favorizate de modul de amplasare şi izolare constructivă a acestora.
n Romnia există o tendinţă, care de altfel se manifestă şi pe plan mondial, de creştere a nivelului de zgomot şi de producere a vibraţiilor, ale căror surse apar odată cu dezvoltarea impetuoasă a tuturor ramurilor economiei şi transportului.
    Unul din factorii perturbatori ai mediului, care influenţează ambianţa n care se desfăşoară activitatea şi viaţa omului este zgomotul asociat şi identificat, n general, cu poluarea fonică (acustică sau sonoră).
*
                                                                                            *         *    
n Europa, peste 80 de milioane de oameni trăiesc n zone n care zgomotul depăşeşte 65 dB cauznd n majoritatea cazurilor surzenia.
Toate statele membre al CE au clasificări similare n ceea ce priveşte sursele de poluare fonică, datorate activităţilor umane: trafic rutier, feroviar, aerian, industrie, activităţile de construcţii, activitatăţie recreative, echipamentul de ntreţinere (grădinărit) ş. a.  
 Raportul WHO (World Health Organization) 2000 “Criteriul de sănătate ambientală- Zgomotul comunitar” arată că zgomotul poate avea reacţii adverse producnd tulburări de somn, efecte cardiovoasculare, perturbaţii psihice, interferate cu surzenie.
*
                                                                                           *         *    
Recent, n Austria, s-a constatat că:
- 78% de locuinţe sunt afectate de trafic, marea majoritate de cel auto, alte ceva mai mult de - 5% de cel feroviar şi alte 5% de cel aerian. [www.bmu.gv.at].
- 10% din locuinţe suferă pe seama aşezării n vecinătatea aşezării n vecinătatea unor obiective industriale;
- locuitorii altor 6,5% din locuinţe suferă pe seama zgomotelor provocare de vecini.
n condiţiile civilizaţiei contemporane, omul este supus unei agresiuni practic contiunue, determinată de diferite zgomote produse de maşini, utilaje, utilaje, aparate casnica sau industriale, de nsăşi activitatea oamenilor (mult mai “concentraţii” ca număr pe unitatea de suprafaţă dect n trecut) zgomote favorizate de modul de amplasare a surselor şi de modul de construcţie a clădirilor şi locuinţelor. Efectul acestei agresiuni se manifestă n principal prin stress, eventual prin diminuarea sau chiar perderea capacităţii auditive. Toate acestea reprezintă n fond o degradare a amediului natural şi ca atare pot fi denumite “poluare sonoră” (fonică).
*
                                                                                            *         *    
n cazul străzilor, contribuţia cea mai mare la poluarea sonoră o au autovehiculele, echipate cu motoare de ardere internă care constituite surse de zgomot, de la admisia aerului, combustie, funcţionarea sistemului de răcire, evacuare gazelor arse (nivelul de zgomot cel mai ridicat). Zgomotul produs are tării diferite n funcţie de regimul de rulare (pornire, mers n gol, mers cu viteză n treapta I, II< demaraj rapid de pe loc). S-a stabilit ca cele mai zgomotoase maşini sunt cele cu răcire cu aer şi dotate cu motoare foarte puternice; cea mai mică variaţie a nivelului de zgomot se constată la rularea cu viteza constanta de 50 Km/h şi cea mai mare, la demarajul rapid de pe loc. Pentru reducerea nivelului de zgomot, In diferite ţări s-au introdus niveluri limită, a căror depăşire implică retragerea permisului de nmatriculare al maşinii.

4.2. Zgomotul şi vibraţiile industriale. Generalităţi

    Sunetul reprezintă o vibraţie a particulelor unui mediu capabilă să producă o senzaţie auditivă. Sunetul se propagă sub formă de unde elastice numai n substanţe (aer, lichide şi solide) şi nu se propagă n vid. n aer, viteza de propagare este de 340 m/s [2].
Ca orice unde elastice, sunetele se caracterizează prin frecvenţă, definită ca număr de oscilaţii complete dintr-o unitate de timp. Se măsoară n Hertz, 1 Hz fiind o perioadă/s (perioadă fiind timpul, n secunde, n care are loc o oscilaţie completă).
Urechea umană percepe sunetele cu frecvenţe de la 16 Hz (sunetele joase) la 20 000 Hz (sunetele nalte). Sunetele sub 16 Hz se denumesc infrasunete sau trepidaţii, iar cele peste 20000 Hz – ultrasunete. Sensibilitatea maximă a urechii umane este pentru domeniul 2000 – 5000 Hz.
Sunetele se pot caracteriza şi prin presiunea acustică, măsurată n Pa (Pascal, 1 Pa = 1 N/m2). Belul este o unitate de măsură logaritmică a raportului dintre două intensităţi sonore sau electromagnetice(belul este un omagiu adus in 1925 lui Graham Bell, pionerul telefonului). Pentru sunete intense se lucrează cu valori foarte mari şi de aceea s-a adoptat o altă unitate, decibel (dB). Cnd dB se referă la auz, se foloseşte notaţia dB(A). Este o unitate de măsură relativă, avnd ca bază logaritmul raportului ntre intensitatea zgomotului dat şi intensitatea de referinţă, stabilită convenţional ca fiind presiunea vibraţiilor sonore de 0,0002 dyne/cm şi care a fost considerată ca limita inferioară a sunetelor audibile de către om. Ţinnd seama de scara logaritmică, nseamnă că sunetele cu intensitatea de 10, 20, 30 dB reprezintă depăşirea de 10, 100, 1000 ori a pragului inferior al intensităţii acustice a sunetului.
Pentru diferite rapoarte I/Io se obţine:

I/Io= 1, rezultă LI = 0 dB
I/Io= 10, rezultă LI = 10 dB
I/Io= 100, rezultă LI = 20 dB
I/Io= 1000, rezultă LI = 30 dB
I/Io= 1012, rezultă LI = 120 dB; unde L= 10 lg I/I0.

Pentru intensitatea auditivă a sunetelor se mai utilizează ca unitate de măsură fonul (egal cu tǎria unui sunet a cǎrui intensitate auditivǎ este cu 1,26 ori mai mare dect pragul auditiv inferior) Aparatele cu care se măsoară intensitatea sunetului n foni se numesc fonometre.
Omul percepe sunete cu o frecvenţă ntre 16 şi 20 000 vibraţii pe secundă şi cu o intensitate ntre 0 si 120 dB.
Zgomotul se defineşte ca fiind o suprapunere dezordonată a sunetelor de frecvenţe şi intensităţi diferite care produc o senzaţie dezagreabilă şi agresivă. Apare ca o consecinţă a activităţii industriale a omului, a activităţii de transport n urma căreia unde mecanice, reprezentate de trepidaţii, sunete, infrasunete şi vibraţii ultrasonore au o acţiune dăunătoare asupra sănătăţii omului.
Existǎ un mod diferit de definire a zgomotului: fizicienii definesc zgomotul ca o suprapunere dezordonată cu frecvenţe şi intensităţi diferite, iar fiziologii consideră zgomotul, orice sunet supărător care produce o senzaţie dezagreabilă.
      Parametrii principali consideraţi n analiza acţiunii zgomotului sunt [1-3]:
-    intensitatea;
-    frecvenţa;
-    modul de acţiune;
-    durata acţiunii zgomotului;
-    durata activităţii n mediul zgomotos.
Propagarea sunetelor este influenţată de:
-    sursa de zgomot
-    atmosfera
-    distanţa
-    obstacolele ntlnite.

Intensitatea sonoră = energia purtată de sunet şi se măsoară n decibeli. Intensitatea sonoră a unei şoapte este de aproximativ 15 dB, murmurul produs de o clasă de elevi este de 50 dB, zgomotul unei străzi aglomerate este de aproximativ 90 dB. Sunetele de peste 90 dB pot fi deja insuportabile. Un zgomot de o intensitate de 140 dB produs de ex de un avion cu reacţie n timpul decolării este aproape dureros şi poate afecta timpanul. Cel mai comun efect al zgomotului este afectarea echilibrului neurovegetativ, care se poate produce la intensităţi de circa 60 dB. Practic, se consideră că limita de suportabilitate la zgomot pentru om este de 65 decibeli.
n tabelul 4.1 se prezintă intensităţile sonore, n ordine crescndă, pentru unele activităţi uzuale [4,5].

Tabel 4.1. Intensitatea sunetelor unor activităţi uzuale
Prag auditiv    0 dB
Sunetele naturii    10 dB
Bibliotecă    20 dB
Conversaţie     40 dB
Zgomot ntr-un birou    5060 dB
Aspirator     70 dB
Zgomotul trenului    80 dB
Autocamion    90 dB
Ciocan pneumatic     100 dB
Motocicletă n demaraj    110 dB
Orchestră de jazz modernă    112 dB
Motorul pornit al avionlui cu reacţie    120 dB
Avion cu reacţie, la decolare    130 dB
Pragul dureros    >140 dB

Legat de durata zgomotului, s-a demonstrat că ntr-un mediu n care intensitatea este de 120 dB, omul poate fi activ doar 2 minute [4].
Marea majoritate a activităţilor omeneşti este generatoare de zgomote. Poluarea sonoră poate fi generată de surse naturale şi surse artificiale.
•    Sursele naturale de zgomot sunt erupţiile vulcanice, cutremurele, alunecările de teren, vuetul unei cascade etc.
•    Sursele artificiale de zgomot pot fi surse generatoare de zgomot n mediul ambiant: zgomotul utilajelor industriale şi agricole, sunetul sirenelor, soneriile, claxoanele, zgomotul produs de traficul auto sau aerian.
Sursele artificiale de zgomot mai pot fi clasificate n două mari categorii:
-    zgomotele produse de transport (rutiere, feroviare, aeriene);
-    zgomotele de vecinătate (stabilimente industriale, şantiere, activităţi domestice şi de petrecere a timpului liber etc.).
Vibraţiile sunt mişcările alternative ale unui sistem material faţă de poziţia de echilibru.
Fenomenele cu efectele lor asociate sunt importante deoarece vibraţiile pot fi dăunătoare pentru om sau pentru elementele de rezistenţă ale structurilor, dar pot avea şi un efect benefic, util (baterea unor piloţi, forări etc.).
Dintre sursele de vibraţii cu efecte defavorabile asupra structurilor de rezistenţă ale construcţiilor şi maşinilor se detaşeazǎ:
-    mişcarea de rotaţie a unor maşini cu mase neechilibrate;
-    utilajele supuse unor sarcini variabile de scurtă durată (şocuri);
-    sarcinile mobile (poduri rulante, convoaie de vehicule pe poduri etc.);
-    acţiunea acţiunea mişcărilor seismice, vntului;
-    exploziile etc.
Zgomotul poate apǎrea fie la mişcarea de translaţie, fie la mişcarea de rotaţie a două corpuri, intensitatea sunetului rezultat fiind datǎ de coeficientul de frecare şi de reacţiunile normale dintre corpurile n contact. Astfel, cu ct suprafeţele corpurilor sunt mai rugoase, cu asperităţi pronunţate cu att intensitatea zgomotului produs este mai mare. n urma frecării, corpul vibrează pe frecvenţele sale proprii care vor determina spectrul zgomotului generat, acesta fiind influenţatǎ şi de amortizarea internă a vibraţiilor corpurilor n trecere. Ex. : rularea roţilor pe şine, prelucrarea pieselor la raboteze, rotirea axelor n lagăre generează zgomot prin frecare.
Tipurile de zgomote:
Zgomotul aerian- este produs ntr-o ncǎpere, care se propagă prin mediul aerian al ncăperii respective pnă la elementele de construcţie
despărţitoare (pereţi, planşee), prin intermediul cărora este radiat n ncăperile adiacente.
Zgomotul aerodinamic, denumit şi zgomot de sirenă este generat de scurgerea unui fluid ntre suprafeţe rigide, fixe (de exemplu, refularea aerului printr-o gură de ventilator), precum şi scurgerea fluidelor datorită mişcării relative a suprafeţelor (de exemplu, rotirea unei elice, a rotorului unei maşini) care atrage după sine variaţii de presiune, forma spectrului zgomotului depinde de o serie de factori printre care dimensiunile şi forma conductei de scurgere a fluidului, viteza curentului, de debit, vscozitate etc. n cazul zgomotului de jet, analizele spectrale au pus n evidenţă şi existenţa unui spectru infrasonor şi ultrasonor.
n cazul zgomotului magnetic, care este specific maşinilor electrice, acesta se datorează forţelor periodice care se exercită n interspaţiul dintre stator şi rotor. Componentele tangenţiale ale forţelor magnetice dau naştere momentului (cuplului) total care produce lucrul util al motorului, iar componentele radiale nu contribuie la efectuarea unui lucru mecanic util, ci acţionnd asupra elementelor maşinii electrice, le pun n vibraţie, genernd zgomot. Deci, de mărimea componentelor radiale ale forţelor magnetice depinde şi intensitatea zgomotului generat.
Astfel, zgomotul se datorează formării de turbioane n focar, desprinderii turbioanelor de pe marginea arzătorului şi vibraţiilor aerului n focar.
n spectrul unui asemenea zgomot predomină componentele de joasă frecvenţă 60 - 260 Hz, aceasta datorndu-se şi apariţiei fenomenului de rezonanţă ntre vibraţiile proprii ale focarului şi vibraţiile generate de arzător.
Zgomotul alb- sunet complex, al cărui spectru, n funcţie de frecvenţa, este continu, avnd valoare medie a energiei acustice raportată la un herţ.
Zgomotul aleatoriu - al cǎrui nivel variază ntmplător n timp.
Zgomotul colorant- sunet complex al cărui spectru, n funcţie de frecvenţă, este ccontinu, avnd valoarea medie a energiei acustice care variază cu frecvenţa.
Zgomotul de fond- care exista ntr-un punct dat, n absenţa semnalelor acustice auditive.
Zgomotul de impact- cel care ia naştere sub forma de sunet structurat, produs prin lovirea unui element de construcţie şi care este radiat n incapere sub formă de zgomot aerian. Se defineşte şi un zgomot de impact standardizat, produs cu ajutorul ciocanului de impact.
Zgomotul de instalaţii - este recepţionat n interiorul unei unităţi n care se desfasoara o activitate şi datorat funcţionării unor instalaţii dintr-o unitate.
Zgomotul staţionar - este caracterizat printr-un nivel constant n timp.

4.3. Efectele poluării fonice

Zgomotul are asupra organismului uman o serie de efecte patologice. Numeroase observaţii clinice i-au determinat pe specialişti să afirme că există o “boală a zgomotului”. Zgomotul influenţează negativ sănătatea omului, afectnd n primul rnd sistemele nervos şi auditiv [10].
Oscilaţiile acustice care iau naştere n timpul funcţionării maşinilor şi agregatelor pot constitui factori nocivi pentru organismul uman. Perceperea lor de către organismul uman, prin organul auditiv, oscilaţiile acustice se clasifică n:
- infrasunete, cu frecvenţa sub 16 Hz;
- sunete, cu frecvenţa cuprinsă intre 16 şi 16.000 Hz;
- ultrasunete, cu frecvenţa peste 16.000 Hz. [3].
n mediul industrial, infrasunetele, sunetele şi ultrasunetele se suprapun att n ceea ce priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor generate de maşini şi utilaje, ct şi n privinţa acţiunii lor asupra organismului lucrătorului.

4.3.1. Infrasunetele

Infrasunetele aparţin părţii inaudibile a spectrului sonor avnd frecvenţele inferioare valorii de 20 Hz. Infrasunetele sunt prezente n numeroase locuri de muncă. Oscilaţiile acustice ntlnite n mediul industrial au, de obicei, frecvenţe foarte variate.
Infrasunetele pot apărea:
-    la automobilele cu viteză mare (frecvenţa infrasunetelor este de 16 Hz), la elicopotere (11,5 Hz),
-    la apropierea furtunii (6 Hz);
-    prin interacţiunea oceanului planetar cu masele de aer (0,1 – 10 Hz);
-    explozii;
-    cutremure;
-    n timpul zborului avioanelor supersonice cnd infrasunetele astfel emise.
Percepţia infrasunetelor:-Sugarii manifestă nainte de furtună insomnie, convulsii, lipsă de poftă de mncare, respiraţie agitată şi o creştere a temperaturii;
-    Păsările şi animalele semnalează prin comportarea lor agitată apariţia furtunilor sau a cutremurelor.
Efecte nedorite ale infrasunetelor:
-    cele de 7 Hz traumatizează puternic sistemele nervos şi circulator, iar la alte frecvenţe pot distruge şi alveolele pulmonare.
-    la adulţi, infrasunetele produc ameţeală, vomă, un fals efect de euforie, sau chiar efecte cumulate, aşa cum se ntmplă unor persoane n timpul mersului cu viteză mare cu autoturisme sau autobuze.

4.3.2. Ultrasunetele
Reprezintǎ vibraţii ale unui mediu elastic a cărei frecvenţă o depăşeşte pe cea a sunetului (frecvenţa ultrasunetelor este cuprinsă ntre 20 000 Hz şi 2 x 109 Hz), neputnd fi percepută de urechea omului. Ultrasunetele se deosebesc de sunete prin faptul că, avnd o frecvenţă ridicată (peste 16.000 Hz), nu provoacă senzaţii auditive. n industrie, ultrasunetele apar fie n compoziţia spectrului unor zgomote puternice, fie sunt generate de instalaţii special destinate acestui scop.
Producere şi percepţie: Sunt produse n natură, n industrie sau de aparatură electrocasnică. Ele pot fi receptate şi produse de unele animale (lilieci, delfini) şi  produc ecouri cnd se lovesc de un obstacol. Animalele recepţionează ultrasunetele, liliecii orientndu-se n timpul nopţii dupǎ ză ultrasunetele emise de ei.
Efecte ultrasunetelor. Şi n acest caz avem efecte nedorite (la om, ultrasunetele distrug globulele roşii din snge, apar migrene, greaţă sau chiar pierderea echilibrului), dar şi benefice (ultrasunetele distrug bacteriile, viruşii ca, de exemplu, bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului) etc. Ultrasunetele şi găsesc aplicaţii n:
-    diagnosticarea medicală;
-    sterilizarea unor obiecte medicale (ace, seringi etc.);
-    defectoscopii pentru investigarea metalelor şi betoanelor, pentru identificarea golurilor, fisurilor interne, sulfurilor ş.a.;
-    localizarea submarinelor şi/sau vaselor eşuate pe fundul mărilor;
-    trasarea hărţilor oceanice;
-    cercetǎri şi studii chimice (uzura polimerilor etc.).
Acţiunea biologică a ultrasunetelor variază n funcţie de caracteristicile acestora - frecvenţă, intensitate, durată de timp - şi de natura elementelor celulare sau a ţesuturilor expuse. Cele mai periculoase sunt ultrasunetele de intensitate mare şi frecvenţă joasă care se amortizează puţin n aer şi se răspndesc n toată ncăperea de lucru. Ultrasunetele de intensitate mică şi frecvenţă ridicată sunt amortizate n mare măsură n aer şi, n mod practic nu au o acţiune nocivă asupra organismului uman.
Ţesuturile cele mai vulnerabile sunt cele neomogene, precum şi elementele constitutive ale celulelor.
Acţiunea biologică a ultrasunetelor se concretizează n efecte mecanice, termice şi chimice.
Efectul mecanic se manifestă prin deplasări violente şi dezordonate ale moleculelor la nivelul protoplasmei celulare, care au drept consecinţă „dilatarea” celulelor, degenerarea nucleelor celulare şi alterarea cromozomilor.
Efectul termic al ultrasunetelor se manifestă printr-o creştere generală a temperaturii organismului. El este caracteristic pentru ultrasunete şi este cu att mai mare cu ct ultrasunetele au o frecvenţă mai ridicată şi cu ct organele expuse au o structură mai compactă.
Efectul chimic al ultrasunetelor se caracterizează prin declanşarea unor reacţii de oxidare şi degradarea macromoleculelor care conduc la denaturarea proteinelor.
Acţiunea ultrasunetelor poate să fie generală, interesnd ntregul organism, sau locală, afectnd numai anumite organe sau sisteme. n literaturǎ, se descrie acţiunea ultrasunetelor asupra organului auditiv, sistemului nervos, endocrin, muscular, sngelui, epidermei etc. La nivelul plasmei sanguine, expunerea la ultrasunete provoacă scăderea numărului de leucocite.
n fine ultrasunetele de intensitate şi frecvenţă foarte mare au o acţiune generală asupra organismelor vii, putnd conduce la moarte. Frecvenţa critică este socotită a fi cea de 22 - 25,5 kHz la intensităţi de 160 - 165 dB.

c) Zgomotul acţionează asupra ntregului organism, deoarece senzaţia auditivă la sistemul nervos central, prin intermediul căruia influenţează alte organe. Efectele resimţite de om sunt:
-    reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci, creşte riscul producerii accidentelor;
-    instalarea oboselii auditive, care poate dispărea odată cu dispariţia zgomotului;
-    traumatisme ca urmare a expunerii la zgomote intense un scurt timp. Aceste traume pot fi ameţeli, dureri, lezarea aparatului auditiv şi chiar ruperea timpanului;
-    scăderi n greutate, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului,
-    efecte asupra funcţiei vizuale (deficienţă n recunoaşterea culorilor, n special a culorii roşii);
-    surditate la perceperea sunetelor de naltă frecvenţă.

Efectele datorate zgomotelor depind de natura persoanei, de complexitatea, natura şi intensitatea zgomotelor (Ex. zgomote de intensitate foarte mare pot provoca deteriorări ale clădirilor, aparatelor, instrumentelor).
Nivelele de zgomot s-au limitat n toate ţările, prin standarde, pe tipuri de activităţi (vezi cap. 3). n Romnia, sunt ncă valabile STAS 10009 – 88 pentru zgomote din trafic, STAS 6161.3 – 82 pentru zgomotele exterioare clădirilor etc (Tabelul 4.2.).

Tabelul 4.2. Limitele admise pentru nivelul de zgomot din exteriorul clădirilor, conform STAS 6161.3 – 82
Nr.
crt.    Zona    Limita de zgomot,dB    Nr.
crt.    Zona    Limita de zgomot, dB
1.    Locuinţe    50    5.    Centru orăşenesc    60
2.    Recreere şi odihnă    45    6.    Stradal:
-    cu trafic intens
-    cu trafic mediu
-    cu trafic redus    
85
75
65
3.    Dotări protejate    45    7.    Aeroporturi, gări portuare    85
4.    Centru de cartier    55    8.    Incinte industriale    65
n tabelul 4.3. se prezintǎ situaţia mbolnăvirilor profesionale n Romania pentru perioada 1992-2003.  

Tabelul 4.3. Situaţia mbolnăvirilor profesionale n Romania ntr-un deceniu
Anii de observaţie     Total cazuri     Boli profesionale determinate de zgomot
1993     1506     56
1994     1562     50
1995     1875     56
1996     2031     159
1997     2015     337
1998     2060     395
1999     1828     211
2000     1802     386
2001     1576     696
2002     2200     892
2003     1723     292

4.4. Mărimi caracteristice zgomotului şi vibraţiilor

4.4.1. Zgomotul

n continuare se prezintǎ mǎrimile ce caracterizeazǎ zgomotul.

    Pentru exprimarea cantitativă a intensităţii unui zgomot, se utilizează o lege logaritmică şi o valoare de referinţă arbitrară.
Prin definiţie, nivelul de intensitate acustică se exprimă n formula următoare:

                                     (4.1.), unde:
    L este nivelul de intensitate acustică a zgomotului considerat, exprimat n decibeli
    I1 = intensitatea acustică a zgomotului, exprimat n W/m2
I0 = intensitatea acustică de referinţă (intensitatea minimǎ audibilǎ la 1000 Hz.
I0 =10 -12 W/m2).

n realitate, pentru măsurare se utilizează microfoane care sunt sensibile la presiunea acustică. n condiţiile undei progresive plane n aer, intensitatea este proporţională cu pătratul presiunii.
Prin urmare, se defineşte n acest caz nivelul de presiune acustică:

                                 (4.2.), unde:
    Lp este nivelul de presiune acustică
P1 – presiunea acustică a zgomotului măsurat
P0 – presiunea de referinţă (presiunea minimǎ audibilǎ la 1 Hz; P0= 2  10-5 Pa).

Lp se exprimă ntotdeauna n decibeli.
Dacă se integrează intensitatea pe ntreaga suprafaţă ce nconjoară o sursă de zgomot, se va obţine puterea acustică a acestei surse. Nivelul de putere acustică va fi:

                                 (4.3.), unde:
    LW este nivelul de putere acustică, exprimat n dB
    W1 – puterea acustică a sursei
W0 – puterea acustică de referinţă (10-12 W)

Această valoare a nivelului de putere acusticǎ reprezintă energia acustică totală  eliberată de maşină n unitatea de timp. Puterea este deci o caracteristică intrinsecă a sursei şi se măsoară n dB.

NOTĂ IMPORTANTĂ:
-    Nivelul de presiune acustică a unei maşini oarecare nu are nici o semnificaţie dacă această valoare nu se asociază cu distanţa la care s-a făcut măsurarea, avnd n vedere că această măsură descreşte cu distanţa; este un parametru care nu depinde de sursă.
-    Puterea acustică se măsoară de asemenea n dB şi este foarte important ca aceasta să nu se confunde cu nivelul de presiune acustică.
Puterea acustică se măsoară plecnd de la nivelurile de presiune acustică din jurul sursei. Este posibilă, dacă sursa este izotropă, cunoaşterea nivelurilor de presiune Lp dacă se cunoaşte nivelul de putere şi distanţa.
n cazul unei energii sonore produse de o sursă punctuală şi radiantă printr-o sferă nconjurătoare, se poate scrie:

        Lp = Lw – 10 lg 4r2                            (4.4)
unde:     Lw este puterea acustică a sursei
r    – distanţa dintre sursă şi receptor
Lp – nivelul de presiune acustică.

Dacă sursa este plasată pe un plan reflectant, energia acustică este radiată ntr-o emisferă şi:
        Lp = Lw – 10 lg 2 r2                            (4.5)

Influenţa vntului asupra vitezei sunetului şi a modului său de propagare se manifestă prin aceea că, viteza de propagare creşte pe direcţia de acţiune a vntului şi invers. La fel se manifestă şi tăria sau intensitatea vntului [9]. De asemenea viteza şi tăria vntului cresc ntr-un mediu atmosferic şi ionizat.
Dacă sursa sonoră presupusă punctiformă este n repaus undele sonore ce pornesc din acest punct sunt unde sferice, fronturile de undă fiind sferice concentrice. Dacă sursa sonoră este n mişcare rectilinie, de ex., centrele suprafeţelor sferice se vor găsi pe linia care reprezintă traiectoria sursei. n funcţie de viteza sursei vs n raport cu viteza de propagare a sunetului v avem:
vs <v                (m/s)

Undele sonore se nconjoară una pe cealaltă fără să se ntretaie.
Se produce efectul cunoscut Deppler-Fizeau adică cu ct se apropie sursa sonoră de noi sunetul este mai tare:
Dacă vs = v
undele specifice se ating ntr-un punct comun, care este punctul unde se găseşte sursa sonoră, iar dacă:
vs >v
undele sferice se ntretaie, iar nfăşurătoarea lor este un con cu vrful n punctul unde se găseşte sursa n momentul respectiv. Corpurile care se mişcă cu o viteză mai mare ca viteza sunetului comprimă aerul n direcţia de naintare, o undă care nu are caracter periodic, reprezentnd doar un domeniu de comprimare care se propagă cu viteza sunetului.
O astfel de undă se numeşte undă de şoc sau undă balistică (avioane cu reacţie, rachete, proiectile etc). Ele provoacă un zgomot puternic evident după un timp de la trecerea obiectului zburător.
Intensitatea sau tăria sunetului, I, depinde de cantitatea de energie pe care o transportă o undă sonoră. Sunetele n propagarea lor prin atmosferă la separarea de două medii diferite se reflectă parţial sau total, dnd naştere ecoului care poate fi funcţie de distanţă de unde se reflectă mono, bi, tri sau policiclice numit ecou multiplu dacă e polisilabic. Din analiza relatiei rezulta că deoarece ziua straturile inferioare atmosferice sunt mai calde, undele sonore se propagă mai repede n direcţia orizontală dect verticală. Direcţiile de propagare a sunetului fiind normale pe suprafaţele de undă deformate, sunetul are un traseu curbat n sus. Deci ziua se aude la distanţe mai mici (fig. a).

 
Fig 4.2. Direcţiile (liniile de curent) de propagare a sunetului a) ziua; b) noaptea; c) sub acţiunea vntului.

Noaptea Terra răcindu-se straturile atmosferice inferioare sunt mai reci deci deformarea se produce spre verticală şi sunetul se va auzi la distanţei mai mari (fig. b)
Sunetele cauzatoare de trăsnet sunt tunetele. Alte sunete provocate de fenomene undele sonore sunt şuieratul vntului, ropotul ploilor, al grindinei, freamătul pădurilor, zborul avioanelor, a unor specii zburătoare, zgomotul valurilor marine etc.

4.4.2. Vibraţiile

Deoarece vibraţiile, caracterizate prin frecvenţă, amplitudine şi diagramă de oscilaţie, depind de foarte mulţi factori care privesc tipurile de excitaţie, caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor, deformarea structurilor, dependenţa deplasărilor de sarcini etc. punctele de vedere pentru clasificarea vibraţiilor sunt multiple.
După forma diagramei de oscilaţie distingem:
a)    Vibraţii armonice;
b)    Vibraţii periodice, mişcarea repetndu-se identic după fiecare perioadă T;
c)    Vibraţii crescătoare sau descrescătoare;
d)    Vibraţii oarecare.  
După numărul gradelor de libertate avem:
a)    sisteme cu un grad de libertate;
b)    sisteme cu mai multe grade de libertate;
c)    sisteme cu o infinitate de grade de libertate;
După cauzele care produc mişcarea:
a)    Vibraţiile libere = oscilaţii pe care le execută un sistem elastic după ndepărtarea cauzelor care au scos sistemul respectiv din poziţia de echilibru;
b)    Vibraţii forţate = cele care se produc sub acţiunea forţelor perturbatoare care pot fi armonice, periodice sau oarecare.
După deformaţiile care apar distingem:
a)    Vibraţii axiale
b)    Vibraţii transversale
c)    Vibraţii torsionale.

Vibraţiile ntlnite n tehnică sunt variabile (Vibraţii produse de utilaje ca: mori, concasoare, compresoare etc.).
Pentru atenuarea efectelor vibraţiilor asupra executantului trebuie luat un ansamblu de măsuri tehnice, organizatorice şi medicale.
Pentru caracterizarea unei vibraţii, se utilizează de regulă mărimile cinematice uzuale – deplasarea, viteza, acceleraţia, precum şi mărimea temporală – frecvenţa, respectiv pulsaţia sau perioada [14].
Dacă mişcarea este armonică este suficient a se cunoaşte una din amplitudini, a deplasării x0, a vitezei  vx0 sau a acceleraţiei ax0 – şi frecvenţa f.
Mişcarea armonică este rar ntlnită n practică; pentru aceste mişcări oscilatorii, periodice sau neperiodice, nu mai există relaţia simplă de mai sus ntre amplitudini.
Viteza eficace este definită prin relaţia:
                                     (4.6)
unde T este perioada (dacă mişcarea este periodică) sau o durată de timp aleasă astfel nct să cuprindă fenomenul ce trebuie interpretat.
    Nivelul de tărie al vibraţiilor (conform STAS 1957/3-88) s-a definit cu relaţia:

              (vibrări)                        (4.7)
n care:    [cm2/s3]                            (4.8)
    a este amplitudinea acceleraţiei vibraţiilor la frecvenţa f, n cm/s2;
    f este frecvenţa n hertz;
    A0 este tăria de referinţă (10-1  cm2/s2).

    Frecvenţa f reprezintă frecvenţa componentelor discrete ale unei vibraţii periodice sau frecvenţa medie a benzii de frecvenţă n care se face analiza, n cazul unei vibraţii cu spectru continuu.
ntre nivelul de tărie a vibraţiilor S şi parametrii matematici ai acestora există următoarele relaţii de transformare:
                                 (4.9)
n care:
    d, v, a sunt: deplasarea, viteza şi acceleraţia la frecvenţa f;
    d0 = 0,008 cm;  v0 = 0,05 cm/s;  a0 = 0,316 cm/s2.

Surse majore de de poluare sonoră pot fi:

a) circulaţia sau transporturile;
b) activitǎţile industriale;
c) activitatea din construcţii şi construcţiile – montaj;
d) terenurile sportive şi stadioanele (zgomotele provenite din acestea fiind de multe ori de peste 100dB ) ;
e) animalele (cinii, pisicile, păsările) pot tulbura liniştea, mai ales n timpul noapţii;
f) mediul urban, viaţa unui oraşpoate fi o sursă importantă de zgomot, prin cumularea zgomutului din activitǎţile descrise anterior.
4.4.3. ANALIZA TEMPORALĂ A ZGOMOTELOR

Semnalul electric, proporţional cu variaţiile de presiune acustică poate fi reprezentat ntr-un sistem de coordonate amplitudine – timp.
Acest mod de reprezentare permite accesul la o analiză statistică a semnalului acustic. Se poate, n particular, obţine un mod de reprezentare printr-o hidtogramă a amplitudinilor instantanee ale valorilor eficace ale semnalului.
Se obţine n acest caz, n general, o lege gaussiană de unde se pot extrage informaţii statistice.
Se pot defini astfel anumite valori:
-    Nivelul L 10 atins sau depăşit 10% din timp şi care reprezintă zgomotul de vrf.
-    Nivelul L 50 – medie statistică, reprezentnd zgomotul mediu.
-    Nivelul L 90 reprezentnd zgomotul de fond.
Aceşti indici permit o evaluare rapidă privind variaţiile de semnal fluctuant observat.
Pornind de la o reprezentare temporală a unui semnal, se poate accede la o reprezentare frecvenţială a acelui semnal prin transformare Fourier. Se obţine astfel analiza spectrală a acestui semnal. n acest caz, semnalul este reprezentat n coordonate amplitudine – frecvenţă.
Acest tip de reprezentare este deosebit de util pentru cunoaşterea repartiţiei de energie acustică.
n practică, analiza spectrală se face n două feluri distincte:
-    n bandă fină de lărgime constantă; se obţine astfel un spectru foarte complicat de o excelentă rezoluţie care permite n mod frecvent determinarea originii zgomotelor.
-    n bandă de o octavă (sau fracţiune de octavă) ce prezintă o repartiţie mai globală a energiei acustice n funcţie de frecvenţă; este reprezentarea obişnuită n acustică  permiţnd  obţinerea  benzilor  de  frecvenţă  n  care  se  utilizează
zgomotul. Această cunoaştere permite adoptarea unor măsuri oportune de reducerea .a zgomotului.
Semnalul de ieşire a sonometrului (v. subcap. Măsurare zgomot) reconstituie cu exactitate variaţiile de presiune captate de microfon. Deoarece urechea nu funcţionează n aceeaşi manieră, ea atenuează puternic frecvenţele joase şi foarte nalte. Numai frecvenţele medii sunt recepţionate cu maximum de sensibilitate.
Această atenuare este mai importantă cnd nivelul global de zgomot este redus. Pentru corectarea acestui efect trebuie deci să se aplice un filtru de ponderare care reproduce sensibilitatea urechii. Există două filtre de ponderare fundamentale, A şi C, fiecare corespunde unei curbe de atenuare n frecvenţă bine definită.
Măsurările n mediu ambiant se execută cu ponderarea (A) şi rezultatele se exprimă n dB ponderaţi (A).
n cazul cnd zgomotul este stabil, sonometrul va indica o valoare n dB (A) constantă n timp. Dacă nivelul variază, indicaţia va fi evident fluctuantă. Pentru a caracteriza zgomotul, se poate recurge la parametrii statistici dar aceştia nu au o semnificaţie fizică foarte reprezentativă şi nu dau dect o informaţie parţială.
Se utilizează astfel nivelul energetic pentru o durată T. El corespunde nivelului energetic pe care l are un zgomot continuu stabil n aceeaşi durată şi conţinnd aceeaşi energie.
Acesta se numeşte echivalent Leq şi are expresia:

                                 (4.10)
unde:
    Leq este nivelul echivalent
    T     – durata de observare zisă şi “de integrare” a nivelului sonor
    L(t) – nivelul sonor n funcţie de timp.

    Această informaţie este furnizată de către sonometrul integrator care calculează Leq pornind de la ecuaţia:

                                 (4.11.)
unde:
    N este numărul total de eşantionări n timpul T
    Li – nivelul n dB(A) al eşantionului nr.1.
    Acest indice energetic este, n prezent, cel mai utilizat. Să notăm că Leq poate fi sau nu ponderat (A). n general, se efectuează ponderarea şi nivelul echivalent de presiune acustică a unui zgomot fluctuant care se notează LAeq (T).
n analiza complexă temporară a zgomotelor se va ţine seama de nivelul de expunere acustică, compunerea nivelurilor sonore, scăderea sau adunarea nivelurilor de zgomot (v. Cap 6 Studii de caz).

ABSORBŢIA ENERGIEI SONORE
Cnd n calea undelor sonore nu este interpus nici un obstacol, de o altă natură dect mediul de propagare, nu intervine nici un fel fenomen special care să perturbe propagarea continuă a acestor unde. n acest caz există numai unde progresive. Dacă undele ntlnesc un obstacol de altă natură, prin care pot trece total, parţial sau deloc, la suprafaţa de separare a celor doua medii (mediul iniţial şi mediul obstacol) se produce fie o reflexie (ntreaga energie acustică transportată de unde, se reflectă, ntoarce n mediul n care se află sursa), fie o refracţie (ntreaga energie acustică incidentă trece de al doilea mediu, undele continuăndu-şi propagarea n acesta). Se pot ntmpla simultan şi ambele fenomene, cu modificări ale direcţiei de propagare şi a caracteristicilor energetice.  
Gradul de reflexie şi transmisie a undelor sonore care trec dintr-un mediu n altul se cuantifică prin anumiţi coeficienţi:
- coeficientul de reflexive sonoră, αr;
- coeficientul de transmisie sonoră, αtr.
La propagarea undelor sonore printr-un mediu, pe lngă fenomenul de atenuare mai apare şi fenomenul de absorbţie. Undele sonore pierd treptat din energia lor, aceasta transformndu-se n căldură. Absorbţia sunetului depinde foarte mult de frecvenţa lui, sunetele mai nalte (ν mai mare) fiind mai puternic absorbite dect cele joase. Aşa se explică, de exemplu că un om care stă alături de un tun din care iese un proiectil, aude un sunet ascuţit, iar un alt om care stă la o distanţă mare de tun aude un sunet nfundat. Absorbţia sunetului depinde şi de vscozitatea mediului n care se propagă; datorită frecării interne pe care o suferă particulele mediului la trecerea undei sonore, energia undei se transformă n căldură. De asemenea, absorbţia sunetului depinde de conductibilitatea termică a mediului, datorită căreia se produce o absorbţie suplimentară din energia sunetului pe seama schimbului de căldură.
Indiferent de cauzele care o produc, absorbţia intensităţii sonore n timpul propagării undei pe o porţiune de mediu dx este proporţională att cu intensitatea nsăşi I ct şi cu distanţa dx adică:

dI = -α I dx                             (4.12)

unde α este aşa numitul coeficient de absorbţie sonoră a mediului.
Integrnd ecuaţia (4.58) ntre limitele I0 şi I, respectiv zero şi x, se obţine:

I = I0 e- x                             (4.13)

unde I0 este intensitatea sunetului pentru x = 0. Aşa cum se observă, intensitatea
sunetului scade exponenţial cu spaţiul străbătut x.
Pentru diferite materiale, coeficientul de absorbţie are valorile:
0,45 pentru beton
0,02 pentru sticlă
0,05-0,1 pentru lemn
1 pentru fereastra deschisă.
4.5. MĂSURAREA ŞI MODELAREA POLUĂRII FONICE

    Mǎsurarea corectǎ şi apoi modelarea ulterioarǎ a poluării fonice depinde de alegerea metodei şi a mijloacelor de măsurare. Corectitudinea măsurătorilor este asigurată de elaborarea unor specificaţii obligatorii de măsurare, n care se precizează metoda de măsurare a mărimii, condiţiile şi mijloacele de măsurat. Măsurarea zgomotului, n scopul ameliorării cauzelor producerii acestuia şi n scopul verificării măsurilor propuse n vederea atenuării lui, este utilizată ca metodă de identificare a surselor de zgomot, precum şi a nivelului acestora (calitativ şi cantitativ).
Măsurarea zgomotului se face prin evaluarea caracteristicilor lui fizice şi fiziologice şi anume:
- caracteristica spectrală a zgomotului, prin măsurarea nivelului de presiune acustică L, n dB, funcţie de frecvenţa f, n Hz;
- nivelul global de presiune acustică Lg, n dB;
- nivelul acustic ponderat LA folosind curba de ponderare A, măsurat n dB (A).
Măsurarea zgomotului, a mărimilor sale caracteristice este influenţată de o serie de particularităţi specifice ca valoarea redusă a acestor mărimi, presiunea acustică reprezentnd de obicei milionimi din presiunea atmosferică, lăţimea mare a gamei de frecvenţe, complexitatea cmpurilor acustice din ncăperi şi a spectrului zgomotelor.
De aceea pentru măsurătorile acustice de precizie sunt necesare aparate de măsurare şi analizoare corespunzătoare exigenţelor impuse, precum şi ncăperi special echipate.
    n continuare sunt prezentate principalele aparate pentru măsurarea zgomotului n rafinării şi combinate petrochimice.


4.5.1. MĂSURAREA ŞI ECHIPAMENTE PENTRU MĂSURAREA ZGOMOTULUI

Măsurarea caracteristicilor fizice ale zgomotului generat de diferite maşini şi agregate are mai multe obiective:
-    Verificarea faptului că zgomotul generat de sursă este conform normelor;
-    Compararea zgomotului emis de maşini cu aceleaşi caracteristici;
-    Compararea zgomotului emis de maşini diferite;
-    Determinarea zgomotului perceput de la o oarecare distanţă.

Măsurarea zgomotului se efectuează conform unor prescripţii care stabilesc metodele şi aparatele de măsură utilizate, datele acustice, condiţiile de montare şi funcţionare a utilajului supus ncercării.
Caracterizarea unei surse de zgomot se face prin precizarea puterii acustice emise, spectrul de frecvenţă şi indicele de directivitate.
Practic, măsurătorile acustice se realizează n ncăperi care nu sunt ancoide (camera ancoidă = camera ai cărei pereţi absoarbe total sunetul, fără reflexie- mai scumpă!) nici total reverberante ci se comportă ntre aceste două limite.
Camera reverberantă se caracterizează prin faptul cǎ toate suprafaţele sunt acoperite cu un material ct se poate de dur şi de refractant, ct şi prin faptul că nici o suprafată nu este paralelă altei suprafeţe, creeind un cmp sonor difuz, energia acustică fiind n mod egal distribuită n ntreaga ncăpere.
Efectuarea corectă a măsurătorilor impune condiţii iniţiale privind:
-    cmpul acustic n care se fac măsurătorile;
-    plasarea microfonului faţă de sursa acustică;
-    alegerea criteriilor de apreciere a zgomotului.
Importanţă deosebită mai prezintă:
1. Locul măsurării care se stabileşte n funcţie de scopul măsurătorii (ncadrarea n norme, stabilirea soluţiilor tehnice pentru combaterea poluării sonore) şi de natura cmpului acustic.


1 Mărimi şi relaţii de calcul. Aprecierea nivelului zgomotului emis de o maşină se face cu:
a.    Nivelul ponderat A al presiunii acustice LA
b.    Nivelul mediu al presiunii acustice L (valoarea medie a nivelelor presiunii acustice măsurate n n puncte)
c.    Indicele de directivitate a zgomotului ntr-un punct:
ID= Li-L +3,
unde: Li este nivelul presiunii acustice n punctul i
    L = nivelul mediu al presiunii acustice.
2. Stabilirea suprafeţelor şi punctelor de măsurare. De regulă se stabilesc suprafeţe ipotetice (contururi) de măsură (emisferice sau paralelipipedice), măsurarea efectundu-se n cmp acustic liber (deasupra unui plan reflectant), difuz (ncăpere puternic reverberantă) sau semidifuz (ncăpere semireverberantă).  

3. Amplasarea punctelor de măsurare şi modul concret de măsurare sunt diferite pentru utilaje diferite: compresoare, ventilatoare, motoare etc.
Ex. Pentru motoarele Diesel se măsoară:
-    Nivelul zgomotului global generat de motor şi toate instalaţiile sale auxiliare;
-    Nivelul zgomotului generat de motor n condiţiile fonoizolării complete a acestuia faţă de alte surse de zgomot ca eşaparea gazelor şi aspirarea aerului;
-    Nivelul zgomotului emis de eşaparea gazelor şi aspiraţie a aerului.

n procesul de măsurare o influenţă particulară o pot avea:
-    tipul aparatului
-    experienţa operatorului (la nivelul frecvenţei de 400 Hz reflexiile datorate corpului pot introduce erori de 6 db, cnd corpul operatorului se află la o distanţă de sub 1 m de obiectul de măsurat)
-    condiţiile meteorologice (vntul, umiditatea, temperatura, presiunea ambiantă, vibraţii, cmpuri magnetice etc. ),

După măsurare se fac corecţii, n funcţie de condiţiile de măsurare:
-    datorate zgomotului de fond, Lf;
-    datorate efectelor acustice ale ncăperii (reflexii, reverberanţe, rezonanţe)
-    datorate adunării nivelelor de zgomot (a 2 sau mai multe utilaje);

Masurătorile de zgomot se efectuează conform STAS 7150 şi STAS 7301. Aparatura implicată este prezentată n continuare.  

    4.5.1.1. SONOMETRUL

    Sonometrul este cel mai simplu aparat portabil pentru măsurarea zgomotului. Aparatul măsoară efectiv nivelul de presiune acustică exprimat n dB. Sonometrul este un aparat care răspunde semnalului sonor aproximativ n acelaşi mod ca urechea umană şi care permite determinări de nivel de zgomot obiective şi reproductibile.

 
Fig. 4.3. Schema de principiu a unui sonometru tip 2203 (Brűel şi Kjaer):
1 – microfoane; 2 – sursă stabilă de alimentare; 3 – atenuator; 4 – preamplificator; 5 – circuitele de ponderare A, B şi C; 6 – tensiune de referinţă; 7 – amplificatoare; 8 – aparat de citire; 9 – butoane transparente; 10 – buton negru; 11 – conectarea filtrului exterior

Semnalul sonor este convertit ntr-un semnal electric identic prin intermediul unui microfon de naltă calitate. Cele mai bune microfoane din punct de vedere al preciziei sunt cele de tip condensator. Schema de principiu a unui microfon de tip condensator, este reprezentată n figura 4.4.

 
Fig. 4.4. Schema de principiu a unui microfon de tip condensator: 1 – diafragmă; 2 placă de spate; 3 – corpul microfonului; 4 – izolator; 5 – orificiu pentru egalizarea presiunii statice.
Semnalul sonor fiind de nivel scăzut, trebuie amplificat nainte de a putea să-l citim pe ecranul instrumentului. După primul amplificator, semnalul trebuie să fie trecut prin reţeaua circuitelor de ponderare (A, B, C sau D) sau printr-un filtru de octavă sau de o treime de octavă, care poate fi conectat din exteriorul aparatului.
Octava este diferenţa care separă două frecvenţe ale sunetului, dintre care una este dublul celeilalte.
Un filtru de o octavă este astfel dimensionat inct frecvenţele sale limită f1 şi f2 sunt ntr-un raport de 1 la 2, iar frecvenţa centrală se determină cu relaţia  ; Δf=0,7 fc, iar Δf/fc = 70%.
La filtrele de o treime de octavă  ;  ; Δf/fc = 23%.
Putem avea impresia că este relativ simplu de a construi un circuit electronic a cărui sensibilitate să varieze cu frecvenţa n acelaşi fel ca şi urechea internă. Acest circuit a fost realizat conducnd la trei curbe recunoscute pe plan internaţional cu anumite curbe de ponderare sau cu egală tărie sonoră A, B şi C.
Circuitele de ponderare A, B şi C corespund la trei curbe de ponderare care şi găsesc justificarea n faptul că liniile izosonice (de egală senzaţie auditivă) nu sunt paralele şi pragul de audibilitate pentru frecvenţele joase şi cele nalte corespund unui nivel de presiune acustică ridicat.
Curba de ponderare “A” ne oferă o aproximaţie a curbei de egală tărie sonoră la nivelele de presiuni acustice reduse; curba de ponderare “B” corespunde nivelelor medii şi curba de ponderare “C” celor ridicate. Ulterior s-a introdus o a patra curbă de ponderare “D” care este utilizată n domeniul aviaţiei. n mod curent este utilizată ponderea “A” deoarece curbele “B” şi “C” nu oferă corelaţii suficient de bune n cazul testelor subiective.
Curbele de ponderare “B” şi “C” n-au oferit rezultatele aşteptate, deoarece contururile de egală tărie sonoră au fost determinate pe baza experimentărilor cu sunete pure, n timp ce zgomotele obişnuite sunt caracterizate printr-o formă extrem de complexă a semnalului.
4.5.1.2. ANALIZORUL DE FRECVENŢĂ
Analizorul este un aparat care permite măsurarea spectrului zgomotului, adică a distribuţiei presiunii acustice n funcţie de frecvenţă.
n principiu, analizorul de frecvenţă este constituit dintr-un amplificator de intrare, o serie de reţele corectoare, o secţiune de amplificare selectivă şi un amplificator de ieşire.
Analizorul de frecvenţă tip 2107 (BRŰEL şi KJAER) este un amplificator selectiv continuu n domeniul de frecvenţă 20 Hz – 20 KHz mpărţit n 6 domenii. Filtrul este constant proporţional cu lărgimea benzii care este reglabilă de la 6 la 20%. Are ncorporate circuite de ponderare A, B şi C care pot fi nserate n serie cu filtrul permiţnd analiza de frecvenţă a semnalelor de tărie sonoră egală.
Spectrogramele se pot nregistra automat pe hrtie etalonată n frecvenţe, cnd analizorul este conectat cu nregistratorul rapid de nivel tip  305.
Scala instrumentului este etalonată n dB, V şi % pentru operarea coeficientului de adsorbţie la materialele fonoabsorbante.
Foarte utile n efectuarea analizelor spectrale ale zgomotului s-au dovedit a fi analizoarele instantanee de 1/3 octavă. Analizorul instantaneu de frecvenţă tip 3347 este un sistem complex pentru analiza de frecvenţă rapidă şi exactă a zgomotului şi vibraţiilor, precum şi a altor fenomene din spectrul audibil. Poate analiza n acelaşi moment pe un ecran şi sub formă de citire digitală. Reprezentarea spectrului este rennoită după fiecare 20 ms. Nivelul fiecărui canal poate fi citit pe ecran direct n dB. Conţine 30 filtre de 1/3 octavă avnd frecvenţele centrale de la 25 Hz la 20 KHz. Modelul standard este executat pentru 38 canale. Unul dintre canale este utilizat pentru nivelul de tărie A, B, C sau D iar altul pentru nivelul global. Linia superioară a ecranului poate fi operată de a indica de la 150 la 50 dB. Pot fi alese game de reprezentare 10, 25 şi 50 dB, precum şi o gamă liniară. Gradarea scalei se obţine electronic şi permite o citire fără distorsiuni de paralaxă şi se schimbă automat n funcţie de scara aleasă.
4.5.1.3. NREGISTRATORUL DE NIVEL
Acest aparat este conceput n vederea nregistrării exacte a nivelurilor semnalelor n diferite game de frecvenţe, ct şi a semnalelor de curent continuu. Tipul cel mai des utilizat la noi n ţară este 2305 (BRŰEL şi KJAER); care nregistrează semnalele n gama de frecvenţe 2 Hz – 200 KHz.
Nivelurile de zgomot pot fi nregistrate n funcţie de timp, folosind hrtie liniată, sau n funcţie de frecvenţă (analiză spectrală), mpreună cu analizorul de frecvenţă 2107, folosind hrtie etalonată n frecvenţe.
Ca tip perfecţionat este nregistratorul rapid de nivel pe hrtie etalonată tipul 2306.
Semnalele se pot nregistra n intervalul de frecvenţă de la 1,6 la 20 KHz.
Aparatele moderne actuale au 8 viteze ale hrtiei şi 4 viteze de scriere şi permite nregistrarea automată sau semiautomată a spectrogramelor de zgomot.
4.5.1.4. GENERATORUL DE ZGOMOT
Generatorul este o sursă de semnale electrice care pot fi convertite n zgomot acustic cu ajutorul unui difuzor. Asemenea generatoare, sunt utile la măsurarea transmisiei zgomotelor prin structuri n verificarea caracteristicilor microfoanelor şi n operaţiile de etalonare.
Generatorul de zgomot tip 1024 BRŰEL şi KJAER utilizat mai des n Romnia produce trei feluri de semnale: sinusoidale, zgomot alb şi bandă ngustă de frecvenţă şi zgomot alb de bandă largă de frecvenţă. Banda de frecvenţă este cuprinsă ntre 20 Hz şi 20 KHz.
4.5.1.5. DOZIMETRUL
Normele naţionale şi internaţionale definesc limita de nocivitate a zgomotului fǎcnd  referire la conceptul de doză de energie acustică, sau doză de zgomot, care este nivelul echivalent continuu, raportat la un interval de timp (de obicei 8 ore sau o săptămnă).
La locurile de muncă din cadrul rafinăriilor de petrol şi combinatelor petrochimice, la care nivelul de zgomot rămne aproximativ constant de-a lungul unei zile de muncă, nivelul echivalent continuu este dat de indicaţiile sonometrului.
n multe cazuri nsă, nivelul de zgomot variază n timpul unei zile de muncă n limitele destul de largi făcnd dificilă şi uneori imposibilă măsurarea nivelului de zgomot echivalent continuu.
n asemenea situaţii, deosebit de utile, s-au dovedit dozimetrele portabile (de buzunar) tip 4424 (firma BRŰEL şi KJAER), care nregistrează automat doza de energia acustică recepţionată de purtător, ntr-un anumit interval de timp. Nivelului echivalent continuu admis de 90 dB (A) i corespunde doza de zgomot de 100%.

 

Fig.4.5. Schema bloc a dozimetrului portabil tip 4424 (Brel şi Kjaer)
1 – microfon; 2 – circuit de ponderare A; 3 – amplificator; 4 – detector; 5 – detector de nivel nalt;  6 – lampă;  7 – convertor DC/log; 8 – evaluarea amplitudinii; 9 – convertizor Lg/Lin;
10 – convertizor DC/Frec V; 11 – dispozitiv de măsurare (contor); 12 – afişaj; 13 – detector de nivel scăzut.
Dozimetrele tip 4424 permit şi măsurarea dozei de energie acustică recepţionată de personalul care, prin natura serviciului, este obligat să se deplaseze la mai multe locuri de muncă cu nivel de zgomot variabil.
Simpla purtare de către un muncitor a acestor dozimetre , n timpul echivalent unui ciclu complet de lucru, permite determinarea dozei de energie acustică recepţionată şi compararea sa cu limita admisă de 90 dB(A). Dozimetrul tip 4424 este dotat cu un microfon special care poate fi montat fie direct pe aparat fie pe casca de protecţie a muncitorului. Valorile citite pe afişajul aparatului sunt n procente. Transformarea n dB(A) se face cu nomograme, care sunt n funcţie de poziţia comutatorului şi de durata de măsurare.

4.5.1.6. MAGNETOFONUL
Magnetofoanele sunt utilizate pentru nregistrarea şi analiza spectrală a diferitelor zgomote. Magnetofonul 7001 (BRŰEL şi KJAER) este un aparat de laborator bicanal. Cele două canale de măsură utilizează modulaţia n frecvenţă FM, n timp ce la al treilea canal suplimentar, folosit pentru marcaj şi identificare se utilizează metoda obişnuită de nregistrare. Un adaptor cu buclă nchisă permite analiza detaliată a părţilor speciale dintr-o nregistrare şi datorită celor 4 viteze diferite se obţibe o multiplicare a frecvenţelor.
Datorită celor două canale de măsură identice, este posibilă nregistrarea, stocarea şi analiza a două fenomene concomitente. Pentru nregistrări de zgomot pe teren, se poate utiliza magnetofonul portabil (ex. 7003 BRŰEL şi KJAER), alimentat de la baterie.
Aparatele prezentate mai sus se pot conecta n funcţie de mărimile ce trebuie măsurate.
4.5.2. MODELAREA POLUĂRII FONICE
n modelarea poluǎrii fonice se vor ţine seamǎ de urmǎtoarele variabile:
a.    Capabilităţi tehnice de măsurare şi procesare statistică:
•    Măsurarea continuă şi nregistrarea nivelurilor de presiune acustică n proximitatea arterelor de trafic rutier.
•    Procesarea statistică a datelor măsurate n vederea obţinerii unor parametri ce caracterizează nivelul energetic mediu al poluării acustice, precum:
-    Nivelul de zgomot echivalent orar  Lech [dB(A)];
-    Nivelurile de zgomot indexate orare şi deviaţia standard orară  L10 [dB(A)], L50 [dB(A)], L90[dB(A)], respectiv (h) [dB(A)];
-    Nivelul de zgomot echivalent zilnic  Lech(24) [dB(A)];
-    Nivelurile de zgomot indexate zilnice şi deviaţia standard zilnică  L10(24) [dB(A)], L50(24) [dB(A)], L90(24)[dB(A)], respectiv (24)[dB(A)];
-    Climatul de zgomot  L10(24) – L90(24)[dB(A)];
-    Nivelurile echivalente de zgomot diurn (orele 7-22) şi respectiv nocturn (orele 23-6)  Ld[dB(A) şi Ln[dB(A)];
-    Nivelul de zgomot echivalent ponderat diurn-nocturn  Ldn [dB(A)];
-    Nivelul de poluare sonoră  LNP [dB(A)];
-    Indicele zgomotului de trafic (“Traffic Noise Index”)  TNI [dB(A)].
•    Estimarea implicaţiilor sociale ale poluării acustice asupra rezidenţilor, prin determinarea:
-    Indicelui mediu de deranj (gradul de jenă)  D;
-    Procentajelor de persoane rezidente deranjate n diverse activităţi: citit, urmărirea emisiunilor radiofonice şi de televiziune, perturbarea relaxării şi a somnului, afectarea conversaţiilor, inducerea unor stări de stress-anxietate.

b.    Capabilităţi tehnice de modelare:

•    Modelarea poluării acustice generate de traficul rutier, ţinnd cont de:
- Caracteristici de emisie:
-    Nivelurile acustice individuale ale principalelor categorii de autovehicule: autoturisme, autivehicule medii, autocamioane grele, autobuze şi motociclete. Evaluarea caracteristicilor de emisie acustică ale autovehiculelor parcului rutier naţional se bazează pe procesarea statistică a unei baze de date consistente, nglobnd rezultatele a numeroase măsurători reprezentative de zgomot realizate att n cadrul unor contracte de cercetare ştiinţifică din perioada 1986-1994, ct şi al probelor standardizate pentru omologarea de tip.
-    Tipul traficului rutier:
-    Trafic rutier liber  viteza de rulare cvasi-constantă;
-    Trafic rutier condiţionat (flux ntrerupt sau congestionat)  viteza de rulare variabilă (accelerări, decelerări, staţionări n regim de relanti);
-    Intersectii semaforizate  regim variabil ciclic al vitezei de rulare.
-    Parametrii de trafic:
-    Debit de trafic – [vehicule/oră] sau [vehicule/zi];
-    Compoziţie trafic – ponderea [%] participativă la trafic a diverselor categorii de autovehicule;
-    Viteze medii de rulare – [km/oră];
-    Ciclurile şi fazele de sincronizare n cazul intersecţiilor cu trafic controlat opto-electronic, precum şi date suplimentare definind traseele specifice urmate de autovehicule n situaţia unor configuraţii complexe reale (treceri de pe o badă de circulaţie pe alta, ntoarceri, viraje la stnga sau la dreapta);
-    Configuraţia geometrică a infrastructurii rutiere şi topografia zonei supuse modelării
-    Drumuri n palier, rampe, pante, rambleu, debleu, poduri, parcări;
-    Multiple benzi/tronsoane de circulaţie (maximum 20);
-    Tronsoane rutiere n aliniament, curbe, serpentine rurale şi montane;
-    Intersecţii multiple perpendiculare, oblice, n T, n Y, sensuri giratorii;
-    Intersecţii denivelate, insule de dirijare şi separare a circulaţiei, configuraţii geometrice complexe;
-    Zone adiacente infrastructurii rutiere – deschise şi netede din punct de vedere topografic, canioane naturale, chei, bot de deal, canioane stradale etc.
-    Influenţa declivităţii pozitive a rampelor (n plaja: 0...7%) asupra nivelurilor emisiilor acustice ale autovehiculelor grele
-    Influenţa tipului mbrăcăminţii căii de rulare asupra nivelurilor emisiilor acustice ale autovehiculelor
-    Suprafeţe acoperite cu materiale speciale fonoabsorbante (asfalt poros);
-    Asfalt neted;
-    Mixturi beton asfaltic;
-    Pavaje (piatră cubică, macadam etc.).
-  Influenţa reflexiilor acustice cauzate de existenţa clădirilor pe latura opusă arterei de trafic (efect de canion stradal) n funcţie de:
-    nălţimea canioanelor stradale;
-    Lăţimea canioanelor stradale;
-    “Porozitatea” şi/sau fracţiunea discontinuităţilor longitudinale ale faţadelor clădirilor situate pe latura canionului stradal opusă punctului de recepţie; “porozitatea” pereţilor canionului stradal este definită ca fracţiunea lipsă din suprafaţa faţadelor clădirilor adiacente, un exemplu fiind cel al garajelor-parcări semi-deschise, n care 60% din suprafaţa pereţilor este constituită din beton iar restul de 40% din aer, astfel nct “porozitatea” are n acest caz valoarea de 0,4.
-    Fenomenele de atenuare la propagarea energiei acustice (modelări conform procedurilor recomandate de normativul internaţional ISO 9613:1996), n funcţie de:
-    Distanţele şi geometria tridimensională surse-receptori (maximum 40 de receptori per simulare);
-    Tipul şi caracteristicile suprafeţelor dintre surse şi receptori (sol dur sau moale), cu implicaţii asupra atenuării zgomotelor prin absorbţie acustică şi dispersie geometrică;
-    Absorbţia atmosferică dependentă de temperatura aerului [C], umiditatea relativă [%RH] şi frecvenţa sunetelor [Hz];
-    Ecranarea acustică datorată oricăror obiecte care obturează propagarea directă a zgomotului ntre surse-receptori (clădiri, vegetaţie, vehicule parcate, obstacole topografice naturale etc.);
-    Bariere acustice artificiale multiple (maximum 20), definite att prin coordonate tridimensionale la bază şi respectiv nălţimi, precum şi prin tipul materialelor fonoabsorbante (oţel, beton, lemn, zidărie, valuri de pămnt – movile).
-    Nivelul zgomotului de fond
-    Tipul parametrilor (ieşirilor) ce caracterizează nivelul energetic al poluării acustice şi implicaţiile sociale asupra comunităţilor umane
- Niveluri de zgomot instantanee la anumite intervale temporale de analiză     setate prealabil;
-    Niveluri maxime de zgomot pentru fiecare receptor;
-    Nivelul de zgomot echivalent (Lech) pentru ntreaga perioadă de simulare (analiza cumulativă);
-    Procentaje de timp n care sunt depăşite anumite praguri de zgomot setate prealabil;
-    Izocontururi de nivel de zgomot echivalent;
-    Calcularea parametrilor:
-    Nivel de zgomot echivalent  Lech [dB(A)];
-    Nivel de zgomot indexat  L10 [dB(A)];
-    Nivel echivalent de zgomot diurn (orele 7-22)  Ld [dB(A)]
-    Nivel echivalent de zgomot nocturn (orele 23-6)  Ln [dB(A)];
-    Nivel de zgomot echivalent ponderat diurn-nocturn  Ldn [dB(A)]
-    Efecte cumulative pentru surse acustice multiple (doze de zgomot), precum şi estimarea impacturilor psihofiziologice asupra rezidenţilor.
-    Analize tehnico-economice preliminare cost/eficienţă pentru bariere acustice, pe baza:
-    Reducerii estimate a nivelurilor de zgomot;
-    Numărului de persoane beneficiare n fiecare dintre punctele de recepţie considerate;
-    Costurilor estimate ale materialelor şi manoperei de construcţie.

•    Modelarea poluării acustice generate de traficul feroviar, lund n considerare:
-    Caracteristici de emisie, dependente de:
- Tipul constructiv al sistemelor de rulare şi de frnare ale garniturilor feroviare, precum şi nivelul de mentenanţă a acestora.
-    Parametri de trafic:
-    Debitul mediu orar de unităţi de material rulant feroviar (vagoane şi locomotive), separat pentru perioada diurnă (orele 7-19), serală (orele 19-23) şi nocturnă (orele 23-7) – [unităţi/oră]:
-    Compoziţia traficului feroviar – ponderea [%] participativă la trafic a trenurilor directe (accelerate, rapide) şi a trenurilor personale (curse de persoane cu opriri dese) sau marfare;
-    Vitezele medii de rulare separat pentru trenurile directe, personale şi mărfare – [km/oră];
-    Vitezele de rulare de la care ncep procesele de frnare a garniturilor feroviare, separat pentru trenurile directe, personale şi marfare – [km/oră];
-    Profilul mediu zilnic al parametrilor de trafic (variaţia medie pentru cele trei perioade ale zilei considerate a parametrilor de trafic precizaţi mai sus).
-    Caracteristici constructive ale infrastructurii feroviare, avnd:
-    Traverse de beton;
-    Traverse de lemn;
-    Tronsoane scurte de şine (circa 30 m);
-    Şine fixate direct pe suprafeţe betonate.
-    Tipul şi caracteristicile suprafeţelor dintre surse şi receptori, cu implicaţii asupra atenuării zgomotelor prin absorbţie acustică şi dispersie geometrică:
-    Suprafeţe “dure” din punct de vedere acustic (reflexie totală): beton, nisip, apă;
-    Suprafeţe absorbante “moi” din punct de vedere acustic: ierburi, sol forestier, teren arabil, pietriş liber.
-    Distanţa dintre calea ferată şi receptori (n plaja 7 – 1500 m)
-    nălţimea faţă de sol a infrastructurii feroviare (n plaja 0 – 50 m)
-    nălţimea faţă de sol a receptorilor (n plaja 0 – 250 m)
-    Procentajul de reflexie acustică de pe latura opusă infrastructurii feroviare (n plaja 0 – 100%)
-    Estimarea preliminară a efectului de reducere a nivelului de zgomot prin bariere acustice
-    Tipul parametrilor (ieşirilor) ce caracterizează nivelul energetic mediu al poluării acustice şi implicaţiile sociale asupra comunităţilor umane
-    Nivelul echivalent de zgomot diurn (orele 7-22)  Ld [dB(A)];
-    Nivelul echivalent de zgomot nocturn (orele 23-6)  Ln [dB/A)];
-    Nivelul de zgomot echivalent ponderat diurn-nocturn  Ldn [dB(A)];
-    Efectele cumulative pentru surse acustice multiple (doze de zgomot), precum şi estimarea impacturilor psihofiziologice asupra rezidenţilor.
-    Nivelul zgomotului de fond.

•    Estimarea nivelurilor echivalente de zgomot generate de alte tipuri de surse de emisie, n funcţie de:
-    Nivelurile individuale ale puterii acustice, utiliznd o bază consistentă la date experimentale pentru o largă varietate de maşini şi echipamente precum:
-    Excavatoare;
-    ncărcătoare frontale;
-    Motostivuitoare;
-    Automacarale;
-    Motogeneratoare;
-    Motocompresoare;
-    Ciocane-perforatoare pneumatice;
-    Motopompe;
-    Maşini şi echipamente forestiere etc.
-    Distanţa orizontală dintre sursa acustică şi receptori
-    nălţimea faţă de sol a sursei acustice
-    nălţimea faţă de sol a receptorilor
-    Tipul şi caracteristicile suprafeţelor dintre sursă şi receptori, cu implicaţii asupra atenuării zgomotelor prin absorbţie acustică şi dispersie geometrică
-    Suprafeţe “dure” din punct de vedere acustic (reflexie totală): beton, nisip, apă.
-    Suprafeţe absorbante “moi” din punct de vedere acustic: ierburi, sol forestier, teren arabil, pietriş liber.
-    Durata medie de operare a maşinii sau echipamentului n totalul timpului de lucru zilnic
-    Nivelul zgomotului de fond.
c.    Modele uzuale (denumiri comerciale):

•    CNM (Community Noise Model)
The American Automobile Manufactures Association’s Community Traffic Noise Model, versiunea 5.0, Community Noise Lab. University of Central Florida, S.U.A., 1999.

•    LEQV2
San Francisco Highway Traffic Noise Prediction Program, versiunea 2.5. Division of New Technology, Materials and Research, California Department of Transportation (Caltrans), S.U.A., 1985.

•    SOUND32
The Caltrans Version of Federal Highway Administration (FHWA) STAMINA 2.0/OPTIMA Traffic Noise Prediction Programs, versiunea 1.41, Division of New Technology, Materials and Research, California Department of Transportation (Caltrans), S.U.A., 1991.

•    STAMINA 2.0/OPTIMA
Federal Highway Administration (FHWA) Traffic Noise Prediction Programs, versiunea 3, Noise Software Library, The Technology Group, University of Louisville, Kentucky, S.U.A., 1995.

•    VLG
Program for Calculating Noise Levels of Road Traffic, Railway Traffic and Cumulative Effects, versiunea 6.0E, Noise Directorate, Olanda, 1997.

4.6. MĂSURI ŞI METODE DE PREVENIRE ŞI REDUCERE A POLUĂRII SONORE ŞI VIBRAŢIILOR
    Combaterea zgomotului este o problemă de sistem de muncă. n acest caz, prin sistem nţelegem ansamblul format de sursa de zgomot, mediu (calea de propagare) a energiei acustice şi receptorul. Sursa este acea parte a sistemului n care ia naştere energia acustică. n general, sursa trebuie considerată ca un grup de generatoare de zgomot care pot să aibă diverse caracteristici fizice, distribuite n spaţiu şi timp [1-5].
O schemă simplificată a sistemului este reprezentată n figura 4.6. Situaţia iniţială este prezentată cu linii continue, iar măsurile posibile, cu linii ntrerupte.
Zgomotul n punctul A este suma contribuţiilor B, C şi D. Metodele de combatere a zgomotului trebuie ncorporate elementelor acestui sistem, combaterea intervenind pe oricare din componentele ansamblului.


Fig. 4.6. Schema simplificată a unui sistem de combatere a zgomotului
Combaterea zgomotului nu este un termen sinonim cu reducerea zgomotului, după cum reglarea temperaturii nu nseamnă ntotdeauna scăderea temperaturii. Este adevărat că multe probleme de combatere a zgomotului se soluţionează favorabil prin realizarea unei reduceri a unei părţi a puterii acustice sau a presiunii acustice. Există nsă situaţii n care soluţia corectă constă n modificarea spectrului de frecvenţă, fără a se reduce neapărat nivelul acustic total.
Măsurile de prevenire şi reducere a poluării sonore implică tratarea a trei aspecte:
•    un aspect de natură socială, care constă n adoptarea celor mai eficiente măsuri n vederea nlăturării efectului de noxă socială;
•    un aspect tehnic care constă n realizarea unor maşini, agregate, instalaţii şi construcţii al căror nivel de zgomot să nu depăşească limitele admise;
•    un aspect medico-sanitar care constă n aplicarea unor măsuri menite să protejeze individul mpotriva efectelor nocive ale zgomotului, n vederea unui confort fizic şi psihic corespunzător.

Tehnica de combatere a zgomotului se corelează cu definirea exactă a obiectivelor urmărite, corelat cu aspectele menţionate anterior.
Măsurile pentru reducerea poluării fonice necesită investiţii, noi materiale, noi tehnici n construcţiile civile, industriale, n construcţia de maşini, regndirea unor procedee, instalaţii, mijloace şi sisteme de trafic şi nu, n ultimul rnd, un comportament civilizat al oamenilor ntre ei.

    Poluarea sonoră (fonică) poate fi redusă prin măsuri specifice genului de activitate generatoare de zgomot [6-7].
1.    Zgomotul produs de autovehicule se poate reduce prin:
-    limitarea vitezei de circulaţie (se poate reduce cu cca 4  5 dB);
-    interzicerea circulaţiei pe anumite trasee ori la anumite ore, mai ales a maşinilor grele.
2.    Prevenirea ori reducerea zgomotului produs de avioane, care nu au caracter general, se realizează prin:
-    restricţii orare, n special interdicţia de zbor n timpul nopţii;
-    stabilirea de itinerarii, altitudini de nivel şi de proceduri de zbor;
-    respectarea regulilor de urbanism, care permit evitarea construirii n apropiere a aeroporturilor.
3.    Prevenirea zgomotelor produse de transporturile feroviare o constituie acţiunea asupra sursei de producere prin:
-    stabilirea unor norme de construcţie stricte;
-    măsuri de izolare a construcţiilor riverane traficului feroviar.
4.    Prevenirea ori reducerea zgomotului datorat industriei, şantierelor, discotecilor ori restaurantelor, activităţilor casnice etc se poate face prin:
-    măsuri tehnice moderne, care vizează direct sursa generatoare de zgomot, n sensul reducerii zgomotului la niveluri normale, acceptabile pentru organism, prin insonorizarea surselor de zgomot cu ecrane şi carcase fonoabsorbante sau fonoizolante;
-    utilizarea amortizoarelor, antifoanelor, materialelor izolante antifonice moderne (polistiren expandat, polistiren elastificat, material spongios din poliuretan) [7-9];
-    măsuri de construcţie a locuinţelor din materiale fonoizolante (BCA, poliflex etc.) cu spatele la stradă, asociat cu proiectarea şi achiziţionarea unor aparate electronice casnice silenţioase (frigidere, aspiratoare, maşini de spălat, mixere etc.);
-    măsuri de atenuare prin utilizarea factorilor de mediu, dintre aceştia arborii avnd un rol important. S-a demonstrat că n interiorul zonelor plantate cu arbori zgomotul scade cu circa 20%, iar perdelele de protecţie constituite din arbuşti au capacitatea de a reduce zgomotul pe şosele cu 10-15 dB.

Pentru reducerea zgomotelor se utilizează procedee sau tehnici specifice sursei de zgomot.
a) n industrie apar zgomote de diferite intensităţi şi frecvenţe, cu acţiune continuă sau intermitentă. Ciocanele pneumatice, de exemplu, produc zgomote de 110 dB, războaiele de ţesut 96 – 100 dB, crăiţuirea 118 dB etc. Dacă se depăşesc 90 dB n 8 ore de activitate, este absolut necesară reducerea acestui tip de poluare [11].
Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor se pot menţiona:
-    utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse ntre sursa de zgomot şi personalul uman;
-    protecţia individuală a aparatului auditiv cu antifoane;
-    mbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează fonic foarte intens;
-    utilizarea carcaselor la maşini şi utilaje n timpul funcţionării;
-    alegerea corectă a fundaţiei utilajelor, neomiţnd criteriul reducerii zgomotelor;
-    folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc, fibre de sticlă, pslă, mase plastice, plută, azbest);
-    schimbări n structura şi arhitectura halelor;
-    utilizarea de materiale fonoizolante pentru pereţii camerelor;
-    rotaţia personalului etc.
Materialele de construcţie reduc de cteva zeci de ori zgomotele. Astfel, plăcile de lemn atenuează de 30 – 34 de ori, vata de sticlă de 42 – 88 ori, covoarele de 7 – 41 ori, uşile de 20 – 25 ori, ferestrele duble de 30 ori, zidăria de beton de 48 ori, zidăria de cărămidă de 40 ori etc.
a)    Traficul rutier este principala componentă a zgomotului din oraşe. Pe parcursul unei zile se nregistrează  trei maxime ale nivelului de zgomot, la orele 6-7, 12 şi 18-19.
Maşinile răcite cu aer, de puteri mari, motocicletele, motoretele şi scuterele produc cele mai mari zgomote (tabelul 4.3). O maşină Dacia 1300 produce 72 dB n regim, iar la frnare şi demarare rapidă 92 – 97 dB. Frnarea şi demararea sunt cele mai zgomotoase la toate tipurile de autoturisme. Motoarele Diesel sunt cele mai poluante sonic.
Tabelul 4.3. Nivelele de zgomot la cteva vehicule
Vehicul    Nivele de zgomot, Db(A)
Motociclete    75 – 92
Vehicule grele    75 – 88
Autoturisme    46 – 86
Biciclete    60

Pietonii percep componentele nalte de zgomot, iar pasagerii autoturismelor percep componentele de frecvenţă joasă şi ultrasunete de aproximativ 10 Hz, componente ce pot avea efecte nefavorabile, inclusiv asupra şoferului. Motorul, prin oscilaţii şi vibraţii produce infrasunete de 0,5 – 10 Hz şi respectiv 11 – 17 Hz; şasiul produce zgomote de 25 – 40 Hz; deformaţiile unor piese produc zgomote cu 50 – 150 Hz.
Pentru reducerea zgomotelor, la autoturisme se utilizează atenuatoare şi filtre, la evacuarea gazelor de eşapament. Acestea transformă energia acustică n energie calorică. Atenuatoarele conţin elemente:
-    active, din material fonoabsorbant;
-    reactive, n care caz gazele trec prin camere de destindere şi ngustare, conţinnd ecrane (filtre);
-    combinate.
Constructiv,  atenuatoarele de zgomot pot fi: cu o cameră; cu două camere; lamelare şi celulare.
La motociclete s-au făcut modificări constructive la motor, cutia de viteze, folosindu-se atenuatoare de zgomot, materiale fonoizolante etc.
La tramvaie se folosesc amortizoare de cauciuc, bandaje de cauciuc pe calea de rulare, amortizoare de vibraţii, inele antizgomot la roţi, motorul dispus longitudinal etc.
La metrou, calea de rulare se realizează prin grinzi de beton armat, metal sau lemn de esenţă tare, curbele trebuie să fie cu rază mare, la postament şi la şină se pot folosi amortizoare, tunelul se acoperă cu material fonoizolant, n vagoane se reduc zgomotele prin măsuri constructive, prin natura materialelor de construcţie etc.
b)    Traficul feroviar produce zgomote de 110 – 115 dB, la viteze de 110 – 120 km/h. Pentru reducerea zgomotelor trebuie att modificări constructive, ct şi de organizare a traficului. Dintre măsurile constructive se pot enumera: izolarea acustică a vagoanelor de călători şi locomotivelor, folosirea atenuatoarelor de zgomot, a frnelor cu disc etc. n organizarea traficului, se pot utiliza centralizarea comenzilor macazelor, eliminarea joantelor, folosirea de garnituri de cauciuc ntre talpa şinei şi traversă, stabilirea unei zone de protecţie de 400 – 500 m de la şină, la localităţi ş.a. Se apreciază că măsurile posibile de diminuarea zgomotelor, n special la locomotivele Diesel sunt insuficiente, poluarea fonică fiind de mare intensitate.
c)    Traficul aerian produce zgomote de la motoare, elice, mişcarea aerului. La avioanele subsonice (cu viteza sub 340 m/s) se aude zgomotul avionului crescnd n intensitate la apropiere şi apoi scăznd n intensitate, la depărtare. La avioanele supersonice (cu viteză peste 340 m/s) se produce o undă de şoc, cu suprafaţă conică, deoarece sunetul se propagă cu o viteză inferioară (340 m/s). La sol, omul percepe un zgomot foarte puternic, ca un tunet, numit bang sonor. Bangul afectează clădirile, producnd uneori chiar fisurarea pereţilor, spargerea geamurilor, iar pentru oameni acţionează ca efect surpriză.

Terenul plat şi denivelările reflectă zgomotele, astfel nct omul percepe att unda directă, ct şi undele reflectate multiple, deci, zgomotul se amplifică. Pentru protejarea populaţiei s-au creat zone de protecţie acustică. Astfel: zona I este zona cu zgomot peste 90 db, care este declarată nepopulată; zona II cu 80-90 db nerecomandată pentru locuinţe; zona III cu 80 db, nerecomandată pentru spitale, şcoli, aziluri de bătrni, case de odihnă etc.
d)    Zgomotul urban apare nu numai prin trafic, dar şi din aparatele electrocasnice, activităţile şi comportamentul oamenilor.
n birouri se reduc zgomotele prin: - izolare fonică de la uşi, ferestre, tavan, pereţii laterali, folosind polistiren expandat, vată de sticlă, pslă, geamuri duble, tavan aparent din mase  plastice,  beton  autoclavizat  la  pereţi,  membrane  flexibile  etc.;  - mochetă pe podea; - ecrane fonoabsorbante la unele maşini ş.a.
Clădirile de locuit se amenajează astfel:
- cu pardoseli fonoizolante, din linoleum, cu covoare, mochetă;
- spaţii de aer ntre planşee sau umplute cu pslă impregnată;
- etanşarea ferestrelor şi uşilor cu garnituri; - pereţi dubli la 5-7 cm distanţă;
- uşi duble;
- geamuri duble de 3 mm, la 15 cm distanţă unul faţă de altul;
- fixarea conductelor de pereţi cu cauciuc, sau mase plastice;
- executarea de fundaţii la pompe;
- educaţia locatarilor pentru respectarea liniştii.

Amplasarea locuinţelor va avea n vedere şi atenuarea zgomotelor. Astfel: clădirile nu se construiesc paralel cu şoseaua; interpunerea ntre şosea şi blocul de locuinţe a unor blocuri administrative; amplasarea şoselelor n denivelări naturale sau artificiale (văi); utilizarea unor ecrane de zgomot naturale, cum sunt arborii, arbuştii, rambleurile acoperite cu vegetaţie. n tabelul 4.5. se prezintă limitele admise pentru nivelul de zgomot din exteriorul clădirilor, conform STAS 6161.3-82.
Tabelul 4. 5. Limitele admise pentru nivelul de zgomot din exteriorul
clădirilor (STAS 6161.3-82).
Zona    Limita de zgomot, dB
locuinţe    50
Recreere şi odihnă    45
Dotări protejate    45
Centru de cartier    55
Centru orăşenesc    60
Stradal :
-    cu trafic intens
-    cu trafic mediu
-    cu trafic redus    
85
75
65
Aeroporturi, gări portuare    85
Incinte industriale    65

Respectarea acestor limite n condiţiile existenţei unor utilaje şi construcţii date (şi implicit cu un zgomot specific) se poate realiza prin izolarea utilajului (de la aşezarea pe elemente vibroizolante din cauciuc pnă la nchiderea sa n carcase fonoizolante rigide căptuşite cu materiale fonoabsorbante), protejarea personalului muncitor cu antifoane, acoperirea pereţilor cu materiale care să absoarbă şi să nu reflecte zgomotele. Efectele acestor măsuri se pot vedea n tabelele 4.6. -4.7.

Tabelul 4. 6. Coeficienţi de absorbţie a sunetelor (% Intensitate)

Frecvenţa , Hz     128    512    1024    4096
Tencuială    1    4    5    16
Placă de lemn    47    30    30    37
Vată de sticlă    42    88    85    44
Parchet    3    6    12    17
Covor    7    19    30    41

Tabelul 4. 7. Coeficienţi de atenuare (dB) ai unor materiale de construcţie

Zid exterior cărămidă    50
Zid interior despărţitor    40
Zid exterior beton    48
Fereastra dublă    30
Uşi     20-25

4.7. Poluarea fonică n rafinării. Măsuri şi tehnologii de combatere a poluării fonice n rafinării şi combinate petrochimice

n rafinării există o gamă largă de surse specifice, producătoare de zgomot. n continuare se prezintă utilajele importante cu sursele de poluare fonică aferente [12,15].

    Compresoare şi turbocompresoare
    Zgomotul produs de compresoare provine de la supapele de refulare şi aspiraţie, circulaţia gazului supus comprimării, motorul de antrenare, sistemul de ungere şi lagăre.
    Supapele de refulare şi aspiraţie produc zgomot din cauza forţelor de impact ce apar la nchiderea bruscă a acestora, precum şi destinderii bruşte a gazului.
    Circulaţia gazului supus comprimării reprezintă, de asemenea, o sursă importantă de zgomot, ca urmare a apariţiei turbioanelor n curentul de gaz, mai ales n zona supapelor de aspiraţie şi refulare şi datorită pulsaţiei curentului de gaz n cazul compresoarelor cu piston.
    Sistemul de ungere produce un zgomot care adesea este supărător. In cazul ungerii prin barbotare, zgomotul se datoreşte apariţiei turbulenţei n uleiul de ungere, pe cnd n cazul ungerii cu ajutorul pompelor, zgomotul este influenţat de modul de comportare a sistemului de conducere.
    Motorul electric de antrenare generează un zgomot ale cărui componente sunt:
    - zgomotul mecanic al rotorului şi a altor piese;
    - zgomotul turbionar generat de sistemul de răcire al motorului;
    - zgomotul electromagnetic.

    Ventilatoare şi turbosuflante
    Zgomotul produs de ventilatoare şi turbosuflante se compune dintr-un zgomot de natură aerodinamică şi dintr-un zgomot de natură mecanică.
    Zgomotul aerodinamic produs de toate tipurile de ventilatoare poate fi mpărţit ntr-o componentă de rotaţie şi o componentă turbionară. Componenta de rotaţie este asociată impulsului dat curentului de aer de fiecare dată cnd o paletă trece printr-un punct dat şi este constituită dintr-o serie de conuri discrete la frecvenţa fundamentală de trecere a paletei şi a armonicilor acesteia. Componenta turbionară a zgomotului se datoreşte n mare măsură neomogenităţilor locale şi a celor de la intrarea şi ieşirea rotorului, fiind produs de apariţia pulsaţiilor curentului de aer n jurul unor obstacole fixe sau n jurul paletelor n mişcare.
    Zgomotul de natură mecanică se datoreşte apariţiei forţelor de impact de frecare şi a vibraţiilor elementelor componente ale ventilatorului şi a dezechilibrării rotorului.
    Curbura paletelor ventilatoarelor centrifuge influenţează nivelul de zgomot care nregistrează cel mai mic nivel la ventilatoarele cu palete curbate napoi.
    La turbosuflante zgomotul are aceleaşi cauze ca şi cel produs de ventilatoare, cu deosebirea că zgomotul de natură mecanică are un nivel de presiune acustică globală cu mult mai mic dect cel al zgomotului turbionar şi de rotaţie. Datorită turaţiei mari a rotorului şi a marelui număr de palete, zgomotul produs de frecvenţa naltă, avnd caracterul unui sunet de sirenă, este puternic, nivelul zgomotului putnd să atingă valoarea de 130 dB.
    
    Instalaţii de ventilare
    Propagarea zgomotului, provenit din funcţionarea normală a instalaţiilor de ventilare, se face pe două căi principale:
    - sub formă de zgomot aerian şi structural, din centrala de ventilaţie către celelalte ncăperi;
    - sub formă de zgomot aerodinamic, de-a lungul canalelor de ventilaţie.

    Conducte prin care se vehiculează gaze cu viteze mari
    Dintre aceste conducte se menţionează conductele de aspiraţie şi conductele de refulare.
    Conductele de aspiraţie de acest tip sunt amplasate de obicei la turbosuflante şi turbocompresoare, iar conductele de refulare (ejectoare) se folosesc n cazul ventilării locurilor de muncă cu pericol de explozie.
    
    Pompe şi electrompompe
    Zgomotul produs de electropompe se datoreşte neechilibrării statice şi dinamice a rotorului pompei care, n consecinţă, generează un zgomot mecanic, precum şi fenomenului de cavitaţie.
    Curgerea lichidului prin conductele aferente pompelor şi apariţia regimului turbionar n circulaţia lichidului produc un zgomot suplimentar.
    O altă sursă importantă de zgomot o constituie motorarele electrice de acţionare a pompelor.
    Zgomotul produs de motoarele electrice se formează din suprapunerea mai multor componente de natură diferită cum sunt: zgomotul mecanic, cel turbionar şi cel electromagnetic.

    Centrale termoelectrice
    Sursele de zgomot existente n centralele termoelectrice care produc zgomotul cel mai puternic sunt conductele de abur, precum şi armăturile de nchidere, de reglare şi de reducere şi supapele de siguranţă. Zgomotul este bogat n frecvenţe medii şi, n special, nalte, ajungnd uneori chiar şi n domeniul ultrasunetelor.
    Instalaţiile auxiliare (ventilatoare), generatoarele de energie electrică, compresoarele cu piston pentru furnizarea aerului comprimat constituie, de asemenea, surse importante de zgomot.
    n sălile de compresoare, datorită funcţionării simultane a acestora, se produc interferenţe care provoacă o fluctuaţie a nivelului de presiune acustică globală a zgomotului de 104-112 dB.
    n ceea ce priveşte cazanele de abur, principala sursă de zgomot este constituită de arzătoare care, datorită numărului lor mare, produc un zgomot puternic.
    
    Ateliere mecanice
    In atelierele mecanice ale răfinăriilor sau combinatelor petrochimice sunt utilizate numeroase maşini şi utilaje care constituie surse puternice de zgomot şi vibraţii. Dintre acestea se menţionează: strunguri, maşini de frezat, maşini de rabotat, ciocane de forjă etc.De asemenea, există o serie de procese tehnologice cu şocuri, generatoare de zgomot şi vibraţii (ndreptarea tablelor, nituirea, tăierea, lucrările de tinichigerie).
    
    Cuptoare
    Nivelele de zgomot din jurul cuptoarelor depăşesc deseori limitele acceptabile pentru expunerea personalului, utilizarea sistemelor de comunicaţie şi activităţile din zonele nvecinate.     Sursa cea mai importantă de zgomot o constituie arzătoarele. Alte surse includ ventilatoarele de tiraj forţat, supapele de reglare şi suflantele.
    Zgomotul arzătorului este produs prin arderea combustibilului şi prin aspirarea aerului de preamestec.
    Zgomotul de ardere este o funcţie a stabilităţii flăcării care este legată de raportul aer/combustibil, amestecul aer combustibil, cantitatea de combustibil care alimentează un arzător, tipul arzătorului etc.
    Sistemul de faclă. n rafinării o particularitate fonică aparte o prezintă facla [13].
n cele ce urmează se prezentă soluţiile de prevenire şi combatere a poluării fonice pornind de la tipurile de surse de zgomot din rafinării (tabelul 4.8. ).
Tabelul 4. 8. Soluţii preventive n proiectare şi construcţia utilajelor din rafinării [12,15]

Utilajul tehnologic cu sursele de zgomot    Soluţii prevăzute n faza de proiectare pentru prevenirea şi reducerea poluării fonice


Compresoare şi turbocompresoare
-    supapele de refulare şi aspiraţie;
-     circulaţia gazului supus comprimării;
-    motorul de antrenare prin:
    - zgomotul mecanic al    rotorului şi a altor piese;
    - zgomotul turbionar generat de sistemul de răcire al motorului;
    ………     -zgomotul electromagnetic;
             - sistemul de ungere şi lagăre.
    •    - Montarea unui atenuator de zgomot activ la gura conductelor de admisie (usual, un rezervor cu un volum determinat, care comunică cu conducta de admisie, legătura cu atmosfera făcndu-se printr-un tub Venturi);
•    - Intercalarea pe conducta de refulare, n vecinătatea cilindrului, a unui atenuator reactiv, n vederea combaterii pulsaţiilor curentului de aer;
•    - Acoperirea conductelor de refulare şi de admisie cu material fonoizolant pentru a mpiedica propagarea n mediul nconjurător a zgomotului provocat de vibraţia pereţilor acestora;
•    - Suspendarea elastică a conductelo, efectuată cu elemente vibroizolante, reducndu-se vibraţiile acestora;
•    - Carcasarea fonoizolantă a compresorului.


Ventilatoare şi turbosuflante
- produc zgomote de natură aerodinamică şi de natură mecanică;
Zgomotul aerodinamic are o componentă de rotaţie şi o componentă turbionară.    - Montarea pe conducta de aspiraţie şi refulare a cte unui attenuator active;
- Tratarea conductelor de aspiraţie şi refulare cu chit antifonic sau nvelirea lor cu materiale fonoizolante;
- aplicarea unor carcase fonoizolante sau fonoabsorbante care să permită totuşi răcirea instalaţiei;
- intercalarea ntre două agregate alăturate a unor ecrane tratate acustic pe ambele feţe;
- carcasarea vanelor;
- carcasarea fonoizolantă a motorului de antrenare (unde se poate)

Instalaţii de ventilare (ventilatoare, motoare electrice de antrenare, compresoare, electropompe)
    - Propagarea zgomotului, provenit din funcţionarea normală a instalaţiilor de ventilare, se face pe două căi principale:
    a. sub formă de zgomot aerian şi structural, din centrala de ventilaţie către  celelalte ncăperi;
    b. sub formă de zgomot aerodinamic, de-a lungul canalelor de ventilaţie.
    -    optimizarea din punctul de vedere fonic a echipamentelor;
-    carcasarea si/sau ecranarea fonică a surselor de zgomot;
-    amplasarea in corpuri anexe, la distanţă faţă de clădirile; principale;
-    alegerea unor agregate cu nivel de zgomot aerian cel mult egal cu cel admis pentru spaţiul dat;
-    aplicarea unor tratamente fonoabsorbante;
-     amplasarea echipamentelor, utilajelor pe sisteme amortizoare corect dimensionate
-    fixarea şi conectarea canalelor de ventilarte de elementele
-    de construcţii prin dispozitive elastice
Pompe şi electrompompe
- neechilibrarea statică şi dinamică a rotorului pompei care, n consecinţă, generează un zgomot mecanic, precum şi fenomenului de cavitaţie.
- curgerea lichidului prin conductele aferente pompelor şi apariţia regimului turbionar n circulaţia lichidului;
- motoarele electrice de acţionare a pompelor (suprapunerea mai multor componente de natură diferită cum sunt: zgomotul mecanic, cel turbionar şi cel electromagnetic).    -    proiectarea şi exploatarea pompelor la un randament optim, căruia să-I corespundă şi cele mai reduse şocuri de natură hidraulică;
-    conducta de refulare va avea o secţiune ct mai mare, iar ntre conductă şi pompă va introduce un difuzor;
-    echiparea halelor staţiilor de pompare cu aceleaşi dotări suplimentare ca la instalaţiile de ventilare.
Centrale termoelectrice
-    conductele de abur şi armăturile de nchidere, de reglare şi de reducere;
-    supapele de siguranţă. Zgomotul este bogat n frecvenţe medii şi, n special, nalte, ajungnd uneori chiar şi n domeniul ultrasunetelor;
-    instalaţiile auxiliare (ventilatoare), generatoarele de energie electrică, compresoarele cu piston pentru furnizarea aerului comprimat;
-    n sălile de compresoare, datorită funcţionării simultane a acestora, se pot produce interferenţe care provoacă o fluctuaţie a nivelului de presiune acustică globală a zgomotului de 104-112 dB.
- cazanele de abur, unde principala sursă de zgomot este constituită de arzătoare care, datorită numărului lor mare, produc un zgomot puternic.        -    proiectarea utilajelor principale şi auxiliare astfel nct zgomotul produs să aibă valori ct mai scăzute (admise);
-    izolarea (protejarea) fonică specială a camerelor de comandă;
-    gruparea utilajelor “zgomotoase” n vederea izolării lor;
-    ecranarea şi carcasarea;
-    protejarea acustică cu materiale fonoabsorbante a elementelor vecine;
-    reducerea transmiterii vibraţiilor la elementele de rezistenţă ale clădirilor;
-     asigurarea unor zone speciale, protejate fonic pentru amplasarea mijloacelor de comunicaţie fonică şi telefonică.
Ateliere mecanice
-    maşinile şi utilajele dinamice: strunguri, maşini de frezat, maşini de rabotat, ciocane de forjă etc.
-    procese tehnologice cu şocuri, generatoare de zgomot şi vibraţii (ndreptarea tablelor, nituirea, tăierea, lucrările de tinichigerie).
    -    fonoizolarea sursei de zgomot
-    reducerea zgomotului la sursă;
-    introducerea unor procese tehnologice care să elimie acţiunile prin şocuri (furnizoare de zgomot);
-    utilizarea la prelucrarea materielelor metalice a unor ganituri din amateriale amortizante;
-    vibroizolarea activă a maşinilor unelte.


Cuptoare
-    arzătoarele (zgomot produs prin arderea combustibilului şi prin aspirarea aerului de preamestec);
-    ventilatoarele de tiraj forţat, supapele de reglare şi suflantele.
    -    utilizarea unor arzătoare mici cu amortizoare de zgomot pentru a reduce la minim zgomotul produs la registrul pentru aer secundar;
-    plasarea pe traseul de transmisie a amortizoarelor de zgomot;
-    supradimensionarea arzătoarelor pentru a reduce presiunile de gaz;
-    utilizarea unor combustibili cu putere calorică mare şi cu presiune acustică la ardere scăzută;
-    asigurarea unor curgeri netulburente prin treceri treptate;
-    asigurarea unei stabilităţi maxime a flăcării n intregul interval de funcţionare;
-    proiectarea şi utilizarea unor ventilatoare cu tiraj forţat şi/sau Indus, n camere căptuşite fonic, care include şi arzătoarele;
-    utilizarea unor ventilatoare silenţioase.
Conducte prin care se vehiculează gaze cu viteze mari (conductele de aspiraţie şi conductele de refulare)
a.    Conductele de aspiraţie de acest tip sunt amplasate de obicei la turbosuflante şi turbocompresoare;
b.     Conductele de refulare (ejectoare) se folosesc n cazul ventilării locurilor de muncă cu pericol de explozie.
    
-    modificarea formei ajutajului;
-    atenuatoare de zgomot prin diverse procedee.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica