referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Calitatea mediului in orasul Sannicolau Mare si calitatea vietii

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Întregul judeţ se află sub influenţa maselor de aer polare, continentale şi maritime.Masele de aer continentale sunt frecvente din noiembrie până în februarie şi ajung aici prin intermediul anticiclonului siberian. În acest interval se face simţită şi influenţa aerului polar maritim, datorată ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic...

Varianta Printabila 


1
CALITATEA MEDIULUI IN ORASUL SANNICOLAU MARE
SI IMPACTUL ASUPRA VIETII

  SBIRCIOG OCTAVIA DANA

CUPRINS
Introducere…………………………………………………………………………………………….7
    PARTEA NTI
CAPITOLUL I. CADRUL NATURAL AL ORAŞULUI SNNICOLAU MARE
1. AŞEZARE GEOGRAFICĂ ŞI SUPRAFŢĂ……………………………………………………. 9
2. CONDIŢII GEOLOGICE, LITOLOGICE ŞI GEOMORFOLOGICE………………………….11
3. CLIMA……………………………………………………………………………………………….……….13
1.1     Presiunea atmosferică………………………………………………………………….14
1.2    Regimul termic…………………………………………………………………………16
1.2.1    Variaţia anuală a temperaturii aerului…………………………………………..16
1.2.2    Vartaţia anotimpuală a temperaturii aerului…………………………………….17
1.2.3    Temperaturile maxime şi minime absolute……………………………………..18
1.3    Precipitaţiile atmosferice……………………………………………………………….18
1.3.1    Numărul zilelor cu precipitaţii solide…………………………………………...20
1.4    Durata de strălucire a Soarelui………………………………………………………….20
1.5    Umezeala aerului………………………………………………………………………..22
1.5.1    Umezeala relativă medie anuală………………………………………………....22
1.5.2    Numărul mediu de zile cu umezeală…………………………………………….22
1.6    Regimul eolian………………………………………………………………………….23
1.6.1    Frecvenţa vntului pe direcţii principale………………………………………...23
1.6.2    Viteza medie lunară şi anuală a vntului………………………………………..24
1.6.3    Viteza medie a vntului pe anotimpuri………………………………………….25
1.6.4    Viteza maximă a vntului……………………………………………………….25
1.7    Nebulozitatea………………………………………………………………………..….25
1.8    Regimul termic al solului……………………………………………………………….26
4. HIDROGRAFIA………………………………………………………………………………….27
5. VEGETAŢIA…………………………………………………………………………………..…30
6. FAUNA………………………………………………………………………………………...…31
7. SOLURILE………………………………………………………………………………………..31
    PARTEA A DOUA
CAPITOLUL II. CONSIDERAŢII ASUPRA STĂRII DE CALITATE A FACTORILOR DE MEDIU N ORAŞUL SNNICOLAU MARE.................................................................................43
2.1  Surse de poluare a atmosferei n oraşul Snnicolau Mare..........................................................44
       2.1.1  Surse naturale....................................................................................................................44
      2.1.2  Surse antropice...................................................................................................................45
      2.1.2.1  Industria...........................................................................................................................45
               2.1.2.2  Mijloace de transport..............................................................................................47
              2.1.2.3  Instalaţii de ncălzire................................................................................................48
             2.1.2.4  Gospodărirea comunală............................................................................................49
            2.1.2.5  Agricultura................................................................................................................50
2.2 Elementele poluante ale atmosferei.............................................................................................50
      2.2.1 Poluarea fonică...................................................................................................................50
      2.2.2 Poluarea cu pulberi.............................................................................................................52
             2.2.2.1 Pulberi n suspensie..................................................................................................52
             2.2.2.2 Pulberi sedimentabile...............................................................................................52
      2.2.3  Gaze..................................................................................................................................53
2.3  Efectele poluării aerului asupra populaţiei................................................................................54
      2.3.1  Zgomotul...........................................................................................................................55
      2.3.2  Poluanţi cu acţiune iritantă ...............................................................................................56
      2.3.3  Poluanţi cu acţiune asfixiantă............................................................................................57
      2.3.4  Poluanţi cu acţiune alergizantă............................................................................................58
      2.3.5.  Poluanţi cu acţiune fibrozantă............................................................................................59
      2.3.6  Poluanţi cu acţiune toxică sistemică....................................................................................59
     2.3.7  Acţiunea complexă a poluanţilor atmosferici.......................................................................59
2.4  Sistemul de monitorizare a protecţiei aerului n oraşul Snnicolau Mare....................................60
Controlul poluării emisiilor.................................................................................................................61
CAPITOLUL III. STAREA DE CALITATE A APELOR N ORAŞUL SNNICOLAU MARE..63
3.1  Poluarea apelor.............................................................................................................................63
      3.1.1  Poluarea naturală.................................................................................................................63
      3.1.2  Poluarea antropică...............................................................................................................64
3.2  Surse de poluare a apelor.............................................................................................................65
    3.2.1  Surse permanente de poluare.................................................................................................65
    3.2.2  Surse de poluare accidentală.................................................................................................65
3.3  Calitatea apei n oraşul Snnicolau Mare.....................................................................................65
3.4  Impactul apelor poluate asupra omului.......................................................................................70
   3.4.1  Patologia hidrică...................................................................................................................70
          3.4.1.1  Patologia hidrică infecţioasă.......................................................................................71
          3.4.1.2  Patologia hidrică neinfecţioasă...................................................................................74
  3.4.2  Excesele şi carenţele de elemente chimice............................................................................74
          3.4.2.1  Carenţa de iod şi distrofia endemică tireopată...........................................................74
          3.4.2.2  Carenţa de fluor şi caria dentară.................................................................................74
          3.4.2.3  Excesul de nitraţi şi methemoglobinemia...................................................................75
          3.4.2.4  Micro şi macroelementele şi bolile cardiovasculare....................................................75
          3.4.2.5  Mineralizarea apei şi bolile renale...............................................................................76
3.5  Impactul apelor poluate asupra biosistemelor acvatice...............................................................76
     3.5.1  Impurităţi neputrescibile......................................................................................................76
     3.5.2  Impurităţi putrescibile..........................................................................................................77
3.6  Impactul apelor poluate asupra solului.........................................................................................77
     3.6.1  Degradarea solului sub influenţa apei..................................................................................77
3.7  Protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice. Legile protecţiei mediuluI.......................................77
CAPITOLUL IV. STAREA DE CALITATE A SOLURILOR N ORAŞUL SNNICOLAU MARE.................................................................................................................................................79
4.1  Surse de poluare a solului.............................................................................................................80
    4.1.1  Poluarea biologică.................................................................................................................81
          4.1.1.1  Calea de transmitere om-sol-om..................................................................................82
          4.1.1.2  Calea de transmitere animal-sol-om............................................................................82
          4.1.1.3 Calea de transmitere sol-om..........................................................................................82
    4.1.2  Poluarea chimică...................................................................................................................83
4.2  Solul- Depoluator........................................................................................................................83
4.3  Activitatea de monitorizare a calităţii solului n Romnia..........................................................84
CAPITOLUL V. GESTIONAREA DEŞEURILOR..........................................................................86
5.1  Clasificarea deşeurilor.................................................................................................................86
5.2  Efectul deşeurilor asupra calităţii factorilor de mediu.................................................................86
5.3  Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor.........................................................................87
     5.3.1  Tehnici şi metode de colectare.............................................................................................88
     5.3.2  Tehnici şi metode de transport.............................................................................................88
     5.3.3  Tehnici şi metode de depozitare...........................................................................................88
            5.3.3.1  Criterii de amenajare şi exploatare a rampelor de  gunoi orăşeneşti..........................89
5.4  Gospodărirea deşeurilor n oraşul Snnicolau Mare....................................................................90
CAPITOLUL VI. ASPECTE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI.................................................93
6.1  Funcţionalitatea spaţiilor verzi.....................................................................................................94
    6.1.1  Funcţia sanitară......................................................................................................................94
    6.1.2  Funcţia recreativă..................................................................................................................95
6.2  Amenajarea spaţiilor verzi............................................................................................................95
    6.2.1  Amenajarea spaţiilor verzi industriale..................................................................................96
    6.2.2  Amenajarea spaţiilor verzi de pe lngă diverse instituţii......................................................96
    6.2.3  Amenajarea spaţiilor verzi pe lngă spital............................................................................96
    6.2.4  Amenajarea pădurilor – parcuri............................................................................................97
    6.2.5  Amenajarea spaţiilor verzi aferente ansamblurilor de locuit.................................................97
    6.2.6  Amenajarea scuarurilor.........................................................................................................97
    6.2.7  Amenajarea spaţiilor verzi de pe străzi.................................................................................98
    6.2.8  Alegerea speciilor lemnoase pentru spatiile verzi.................................................................98
6.3  Clasificarea spaţiilor verzi............................................................................................................99
6.4  Spaţiile verzi din cadrul oraşului Snnicolau Mare.....................................................................99
Concluzii...........................................................................................................................................103
Bibliografie........................................................................................................................................105

INTRODUCERE

           De ani de zile, ntreaga populaţie a lumii si pune tot mai des aceleaşi ntrebări: Se află omenirea ntr-un stadiu de moarte lentă? Se pune problema unei degradări a mediului nconjurător? Sunt resursele naturale, att de indispensabile vieţii, pe cale de dispariţie? ncepe aerul să devină impropriu vieţii? Ce se va ntmpla cu urmaşii noştri? Vor fi ei condamnaţi să trăiască ntr-un mediu n care condiţiile optime de viaţă se degradează treptat?
           Aceste ntrebări sunt adresate att de oamenii de stiinţă, ct şi de oamenii de rnd.Pentru geografi, protejarea şi conservarea mediului nconjurător constituie o preocupare permanentă.
           Degradarea treptată a mediului nconjurător la nivelul ntregii planete se datoreză n special actiunii omului, care din necesitatea de a-şi mbunătăţii condiţiile de viaţă, duce la deteriorarea cadrului natural.
           Elaborarea acestei lucrări se datorează n principal necesităţii de a scoate n evidenţă efectele negative ce pot avea repercursiuni asupra locuitorilor n cazul poluării mediului n care aceştia trăiesc. n vederea efectuării acestui studiu, am ales oraşul Snnicolau Mare, un oraş de talie mică, cu un număr de aproximativ 14 000 de locuitori, aşezat din punct de vedere geografic n apropierea graniţei cu Ungaria şi Serbia.
           Prin lucrarea pe care am realizat-o, am ncercat să scot la lumină problema caliăţii mediului, privită din perspectiva poluării aerului, a apei şi a solului, cu urmări asupra vieţii att din punct de vedere medical, ct şi  social.
           Lucrarea este structurată n două părţi, care prezintă ntr-o succesiune logică aspectele temei abordate.  Prima parte prezintă cadrul natural al oraşului Snnicolau Mare, unde au fost efectuate cercetările care constituie subiectul acestei lucrări. Partea a doua, prezintă starea de calitate a atmosferei, a apelor, a solurilor, precum şi aspecte ale protejării mediului n Snnicolau Mare.         
           Sunt prezentate principalele surse şi factori de poluare, elementele poluante. efectele poluării asupra populaţiei şi sistemul de monitorizare a activităţii de protecţie a mediului. La baza ntocmirii acestei lucrări am folosit date statistice oferite de: Primăria Oraşului Snnicolau Mare, Spitalul Oraşului Snnicolau Mare, Staţia Meteorologică Timişoara, SC GOSAN SRL, Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Timişoara, cărora le mulţumesc pentru sprijinul acordat.
          Doresc să-i mulţumesc coordonatorului ştiinţific, domnului profesor universitar doctor, Gheorghe Ianoş, pentru sprijinul acordat n realizarea acestui proiect şi nu n ultimul rnd doresc să adresez mulţumiri ntregii Catedre de Geografie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, pentru cei patru ani de zile n care mi-au ndrumat paşii pe culmile Geografiei.
                               






























CAPITOLUL I
CADRUL NATURAL AL ORAŞULUI SNNICOLAU MARE
1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ SI SUPRAFAŢA
             Localitatea Snnicolau Mare este cel mai vestic oraş al Romniei şi al judeţului Timiş. Este situat n sud-estul Cmpiei Panonice, n nord-vestul Banatului si a judeţului Timis, in Cmpia Mureşului Inferior, pe rul Aranca, un vechi braţ al rului Mureş. Este localizat la 90 m altitudine, la 63 km nord-vest de Municipiul Timişoara, la 25 km de graniţa cu Ungaria şi la 19 km de frontiera cu Serbia(Ghinea,2000).
           Pe aceast areal, din cele mai vechi timpuri au existat condiţii naturale prielnice şi o configuraţie a terenului adecvata desfăşurării activiţătii umane, situată  pe vechiul drum european Timişoara – Viena, localitatea a devenit un centru nodal important pentru zona central vestică a Romniei.
          Aşezarea sa i conferă un potenţial natural bogat, fiind la 5 km de Lunca şi rul Mureş.
          Poziţia geografică este marcată de ntretăierea paralelei de 4604’46’’ latitudine nordică cu meridianul de 2037’41’’ longitudine estică, aflndu-se n fusul orar al Europei Centrale.
           Din punct de vedere geomorfologic, oraşul este plasat n Cmpia Mureşului, care este o forma tipică de subsidenţa fluvio-lacustră, cu văi puţin adnci, cu numeroase albii părăsite, rezultate n urma regularizării cursurilor de apă şi a desecării, cu o altitudine cuprinsă ntre 80 şi 85m. Partea nordică este situată n fosta luncă a Mureşului, iar partea de sud n fosta luncă a vechiului pru Aranca, astăzi regularizat şi canalizat.
           Aşezarea apare menţionată prima oară n 1247 n Diploma Ioaniţilor, apoi este consemnată n 1256 şi n 1334 cu numele de Sanctus Michael. Denumirea actuală datează din secolul al XVIII- lea
odată cu instaurarea stăpnirii habsburgice n Banat. n 1241 localitatea suferă mari pagube provocate de invazia tătarilor. n august 1552, cetatea de aici a fost ocupată de turci, iar ntreg Banatul intră sub stăpnire habsburgică. n 1752 n această zonă au fost colonizate numeroase familii germane.Este declarat oraş n 1950(Ghinea.D, 2000).                       
              Oraşul este unicat n istoria universală, cnd n plină conflagraţie mondială (al II- lea război mondial), o comună germană se uneşte cu o comună romnească prin Decret lege 495/26.06.1942, formnd oraşul cel mai vestic al Romniei, oraşul Snnicolau Mare.
             Snnicolau Mare se ntinde pe o suprafaţă de 13.483 ha, deţinnd 1.55% din suprafaţa judeţului Timiş, dintre care 12.380 ha. reprezintă terenul agricol. Zonele agricole ale oraşului au o suprafaţă de 12.717 de ha, din care, teren arabil 10.696 ha, păşune 1.687 ha, fneţe 48 ha, livezi 354 şi vii 12 ha.
             Hotarul oraşului se nvecinează la est cu hotarul comunei Saravale  (la 7 km), la sud cu hotarul comunei Tomnatic (la 12 km distanţă), n sud-vest cu hotarul satului Nerău (comuna Teremia Mare, la 13 km distanţă), n vest (la 12 km distanţă) cu hotarul comunei Dudeştii Vechi, iar la nord- vest (la 6 km distanţă) cu hotarul comunei Cenad.
             Localitatea se află la 35 km de punctul cel mai vestic al ţarii, borna TRIPLEX CONFINIUM, borna de frontieră ce marchează graniţa ntre cele trei  state: Romnia, Serbia şi Ungaria.   
            Oraşul are un număr de 112 străzi, cu o lungime de 60,85 km, dispuse perpendicular unele pe altele. Lungimea oraşului este de 4 km, iar lăţimea de 3,3 km.
            Snnicolau Mare se nscrie n categoria oraşelor de rangul III (conform L.489/04.07.2001), cu o populaţie de 14.644 locuitori, cu un număr de 13 naţionalităţi, cu un potenţial economic dezvoltat, bazat pe investiţii străine de peste 150 milioane dolari, cu un buget anual de peste 95 miliarde lei vechi. ntr-un clasament al celor 174 oraşe sub 25.000 locuitori, Snnicolau Mare se nscrie ntre primele 3 oraşe.



2. CONDIŢII GEOLOGICE, LITOLOGICE ŞI GEOMORFOLOGICE

           Bazinul Aranca face parte din punct de vedere geologic din Depresiunea Panonică formată prin scufundarea masivului hercinic care se ntindea ntre Carpaţii Meridionali şi Dinarici.
            Geografic, face parte din unitatea de relief ,”Cmpia Tisei” ce s-a format prin colmatarea Lacului Panonic. Fiind o cmpie de acumulare are la bază sedimente ale mărilor terţiare, peste care s-au depus sedimente ale Lacului Panonic, iar mai trziu aluvunile rurilor, ndeosebi cele ale Mureşului.
           Fundamentul, constituit din şisturi cristaline şi roci eruptive, este fragmentat n mai multe locuri de mişcările epirogenetice la care a fost supus. Depozitele terţiare se caracterizează litologic prin predominarea sedimentelor marno-argiloase (miocene) şi celor nisipoase (pliocene).
          Ca subdiviziune, apare Cmpia Mureşului ce se desfăşoară la nord şi la sud de rul Mureş şi prezintă două sectoare. n cadrul acestei cmpii apare, ca subunitate, Cmpia Aranca.
         Din punct de vedere geologic, Cmpia Aranca are ca bază un fundament carpatic cristalin acoperit de o cuvertură sedimentară, deasupra cărora au fost depuse materiale fluviatile de cele mai diverse tipuri (nisipuri, pietrişuri, mluri). Pe acestea apar nisipurile dunificate şi rocile lutoargiloase, ultimele conducnd la stagnarea apelor meteorice. n urma forărilor fntnilor arteziene pe teritoriul oraşului, la adncimi de pnă la aproximativ 300 m, s-a constatat că straturile sunt formate din alternanţe de argilă vnătă, argilă galbenă şi nisip.
           Morfologic reprezintă o cmpie joasă subsidentă, de luncă şi de divagare, care se continuă către sud-vest cu lunca Mureşului, n amonte de Periam. De la acest punct, Mureşul şi unele braţe ale sale au baleiat spre sud-vest, vest şi nord-vest, rămnnd pnă azi ca urmă distinctă, Prul Aranca (Posea,1997).
           Cmpia Aranca este situată n partea cea mai de vest a ţării, ntre rul Mureş şi Cmpia loessică a Jimboliei, fiind cea mai nouă şi cea mai joasă cmpie mureşană .
         Teritoriul este amplasat n Cmpia Mureşlui, care este formă tipică de subsidenţă fluvio-lacustră, cu văi puţin adnci, cu albii părăsite rezultate n urma regularizării cursurilor de apă şi a desecării, cu altitudini cuprinse ntre 80 şi 85 m. Partea de nord este situată n fosta luncă a Mureşului iar partea de sud n fosta luncă a  Prăului  Aranca, astăzi regularizat şi canalizat.
          n fapt acest perimetrul se află la sud de Mureş,  la contactul a trei subunităţi :
          Lunca Mureşului, care este cea mai tnără formaţiune de relief, aflată n extremitatea nordică a arealului, prezentnd lăţimni reduse, de la cteva zeci pnă la cteva sute de metri. Relieful caracteristic este reprezentat de grinduri cu zone depresionare, cu văi părăsite, slab estompate, chiar dacă n prezent, o parte din luncă a fost scoasă de sub influenţa inundaţiilor prin lucrări de ndiguire
          Cmpia joasă Aranca, are o pantă foarte redusă, fapt care a determinat meandrarea foarte puternică a rului şi părăsirea albiilor, ori crearea de alte cursuri cu noi sedimentări. Varietatea formelor de relief (alternanţă de grinduri, belciuge, privaluri, popine, microdepresiuni presărate cu martori de eroziune din vechea cmpie formată pe materiale loessoide), este mai mare pe traiectul curgerii vechilor văi.
.
           Limita de nord include Lunca Mureşului, de la nord de Periam n aval, iar limita de sud-est trece printre rurile Aranca şi Galaţca, urmărind o mică diferenţă de nivel, pe curba de 90 metri, ncepnd de la Snpetru Mare, pe la vest de Tomnatic şi nord de Teremia Mică
          Cmpia Aranca este o cmpie joasă, subsidentă, de luncă şi de divagare, n formă de con, cu punctul de inserţie pe cota de 90 al Mureşului, la nord de Periam .
           Altitudinea dominantă a cmpiei este de 80-85 m, pe unele grinduri urcnd la 90 m, iar la ieşirea Prului Aranca din ţară coboară la 77 m. Panta cmpiei este de circa 0,30‰, adică aproape de orizontală. Datorită acestui fapt apar microforme de tipul albiilor şi meandrelor părăsite, canale de drenaj, grinduri fluviatile şi movile antropice (Posea,1997).
           Monotonia cmpiei este ntreruptă pe alocuri de mici movile antropice de aproximativ 3-5 metri numite de localnici gomile.’’(Munteanu,I.,Munteanu,R.,1998,pag7)
          Cea mai importantă resursă naturală este apa geotermală.
3. CLIMA
            Oraşul Snnicolau Mare se ncadrează n condiţiile climatului temperat – continental, ca o consecinţă a poziţiei geografice faţă de principalele componente ale circulaţiei generale a atmosferei, la care se adaugă diversitatea condiţiilor naturale.
             ntregul judeţ se află sub influenţa maselor de aer polare, continentale şi maritime.Masele de aer continentale sunt frecvente din noiembrie pnă n februarie şi ajung aici prin intermediul anticiclonului siberian. n acest interval se face simţită şi influenţa aerului polar maritim, datorată ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic.
             n unele ierni, aerul polar maritim determină o umezeală pronunţată şi zăpezi abundente. La acestea se adaugă invaziile aerului dinspre Marea Mediterană (ciclonii mediteraneeni), care produc creşteri bruşte ale temperaturii aerului şi dezgheţ general. Primăvara, teritoriul judeţului este dominat de prezenţa aerului temperat oceanic, care determină cantităţi bogate de precipitaţii.
            n perioada iulie-septembrie, frecvenţă mare au masele de aer tropical care determină un indice mai mare de ariditate.Toamna are loc, din nou, o predominare a maselor de aer polar maritim, favoriznd o uşoară creştere a cantităţii de precipitaţii (Munteanu,1998).
            Tipul topoclimatic Snnicolau Mare se caracterizează printr-un climat apropiat de cel stepic, cu temperaturi medii anuale de 10C şi cu un ridicat număr de zile tropicale (40 zile). Cantitatea medie de precipitaţii este redusă (544,3mm), iar numărul zilelor cu ploaie mic (<11 zile).
             Repartiţia precipitaţiilor indică valori foarte reduse (sub 77mm) n intervalul septembrie-octombrie, sub 210mm n intervalul noiembrie-martie şi sub 210mm n intervalul mai-iulie. Indicele hidrotermic este cel mai redus n toate cele patru momente caracteristice : k1< 2,75 ; k2<2 ; k3<1,75 ;  k4<1,25. Toate aceste caracteristici termice şi pluviometrice, n dezacord cu valorile generale pentru cmpia joasă s-au răsfrnt asupra covorului vegetal şi a nvelişului de sol.

3.1 Presiunea atmosferică.

            Presiunea atmosferică se defineşte prin forţa (greutatea) cu care aerul apasă pe unitatea de suprafaţă. Nu este o mărime constantă. Prezintă variaţii n plan orizontal şi vertical. Presiunea aerului scade n raport cu nălţimea, deoarece se micşorează greutatea coloanei de aer.
          La staţia meteorologică Snnicolau Mare, situată n Cmpia tabulară a Mureşului, la o altitudine de 85 m, pentru analiza acestui parametru meteorologic, s-au efectuat calcule pe un interval de 20 ani (1984-2003).
          Analiza valorilor din tabel, scoate n evidenţă o medie multianuală de 1006,9 mb., caracteristică ţinuturilor joase cu altitudini sub 100 m.
          Media anuală cu valoarea cea mai mare de 1008,9 mb., a fost semnalată n anul 1989 şi cea mai mică, de 1005,9 mb., n anii 1996 şi 1999.
           n privinţa mediilor lunare multianuale, se constată n luna ianuarie, cea mai mare valoare, de 1011,3 mb, şi n luna aprilie cea mai mică valoare, de 1002,9 mb.
           n condiţiile predominării unui regim anticiclonic n sezonul rece, cnd activează anticiclonii termici continentali puternic dezvoltaţi (siberian şi est-european) şi a căror dorsale se prelungesc peste Europa de Sud-Est, se nregistrează cele mai ridicate valori ale presiunii atmosferice. Astfel, valoarea maximă absolută s-a produs la data de 05.01.1993.
           n situaţia n care se intensifică activitatea ciclonilor oceanici sau mediteraneeni, se produc cele mai coborte valori ale presiunii atmosferice. Aşa se explică producerea valorii minime absolute de 964,7 mb n data de 26.02.1989.

3.2 Regimul termic.
     
         Temperatura aerului reprezintă un parametru meteorologic foarte important pentru caracterizarea şi ncadrarea unei regiuni ntr-un anume tip climatic, alături de importanţa acordată precipitaţiilor atmosferice.
         Oscilaţiile anuale ale temperaturii sunt condiţionate de variaţiile anuale ale intensităţii solare şi ale radiaţiei terestre, n strnsă dependenţă de latitudinea locului.
         Variaţiile temporare pot fi periodice (diurne şi anuale) şi neperiodice, sau ntmplătoare. Variaţiile n spaţiu se manifestă att pe orizontală, ct şi pe verticală.
          O caracteristică a variaţiei diurne a temperaturii aerului este amplitudinea termică zilnică, adică diferenţa dintre cea mai mică şi cea mai mare valoare a temperaturiilor celor 24 de ore. Amplitudinea termică diurnă este mai mare vara, cnd insolaţia este mai puternică şi nălţimea Soarelui este mai ridicată şi este mai mică iarna, datorită insolaţiei mai reduse şi nălţimii mai mici a Soarelui.

3.2.1  Variaţia anuală a temperaturii aerului.
            
          Pentru analiza acestui element s-au folosit datele din intervalul 1961- 2002 (42 ani), perioadă pentru care există şir complet de date.

      
              n mersul anual al temperaturii aerului se constată o valoare maximă vara şi una minimă iarna, care se produc cu ntrziere faţă de momentul solstiţiului emisferei respective datorită inerţiei termice.
             La staţia meteorologică Snnicolau Mare s-a calculat pentru intervalul analizat o medie multianuală de 10,7C. Valoarea cea mai ridicată, de 12,6C, s-a nregistrat n anul 2000, considerat unul dintre cei mai calzi ani din ultimul secol.
             Anii deosebit de reci au fost : 1980 (9,5C) şi 1985 (9,5C), remarcaţi la mai multe staţii meteorologice analizate.




             Analiza valorilor extreme diurne, permit o caracterizare a zilelor şi nopţilor respective din punct de vedere termic. Analiza valorilor de mai sus, scoate n evidenţă medii negative doar n luna ianuarie (-15C), considerată luna cea mai rece. De asemenea se constată valori care depăşesc 21,0C n lunile iulie (21,4C), şi august (21,1C). La această staţie, amplitudinea medie anuală este de 22,9C, valoare relativ mare, specifică ţinuturilor joase de cmpie.

3.2.2  Variaţia anotimpuală a temperaturii aerului.
      
            Primăvara, anotimp de tranziţie, se caracterizează printr-o medie multianuală de 11C, valoare care confirmă caracterul moderat al climatului bănăţean. Cea mai caldă primăvară n Snnicolau Mare a fost cea a anului 2000,  (13,0C) si cea mai rece s-a nregistrat n anul 1987, (8,3C).
            Vara, anotimpul cel mai cald, are o valoare medie de 20,7C. Veri deosebit de calde s-au nregistrat n anii: 1992 (22,9C), 2000 (22,7C), 1994 (22,4C), 2002 (22,3C), dar au fost şi veri mai răcoroase n anii: 1984 (19,0C), 1976 (19,1C), şi 1969 (19,4C).
          Pentru anotimpul de tranziţie, toamna, s-a calculat o medie multianuală de 11C, aceeaşi ca şi n celălalt anotimp de tranziţie, aceasta presupune prezenţa toamnelor blnde n arealul studiat.
             Iarna, anotimpul cel mai rece, are o medie multianuală de -0,1C, cu valori foarte scăzute n anii: 1964 (-5,3C), 1985 (-4,9C) şi 1996 (-4,4C), dar şi cu valori mai ridicate n anii: 1998 (3,0C), 2001 (19,7C) şi 1994 (2,3C)

3.2.3  Temperaturile maxime şi minime absolute.

            Temperaturile maxime absolute se nregistrează n condiţii de regim anticiclonic, n care predomină timpul senin şi secetos, determinat de invazii ale aerului tropical.
            Temperatura maximă absolută anuală a fost de 39,0C, produsă n ziua de 21.08.2000, considerat un an foarte călduros şi secetos.
            Valorile minime absolute de temperatură se produc n situaţii sinoptice de regim anticiclonic, de obicei cnd dorsalele anticiclonilor est-european şi siberian, se extind peste Europa Centrală sau de Sud-Est.
           Temperatura minimă absolută anuală s-a nregistrat la data de 31.01.1987, cnd mercurul termometrului a cobort pnă la -29,4C.
           Amplitudinea extremă absolută, calculată la staţia meteorologică Snnicolau Mare (1961-2002), este de 69,2C, valoare ridicată, specifică ţinuturilor de cmpie.
           n concluzie, analiza regimului termic la staţia meteorologică Snnicolau Mare, scoate n evidenţă caracterul moderat al climatului temperat - continental cu influenţe oceanice şi submediteraneene, fapt confirmat de valorile medii lunare şi anuale, precum şi de valorile maxime şi minime.

3.3  Precipitaţiile atmosferice.

         Precipitaţiile atmosferice reprezintă un element meteorologic foarte important n caracterizarea climatică a unei regiuni, o verigă nsemnată a circulaţiei apei n natură, cu implicaţii deosebite n anumite activităţi, n principal n agricultură.
         n funcţie de factorii genetici, cantităţiile medii de precipitaţii sunt repartizate neuniform n spaţiu, fiind condiţionate de altitudine şi de formele de relief.
         Pentru analiza acestui parametru meteorologic, s-au efectuat calcule pe un şir de date nregistrate n intervalul 1958 - 2002 (45 ani).
        Continentalismul arealului studiat se manifestă printr-o repartiţie neuniformă a precipitaţiilor pe parcursul anului, cu cantităţi suficiente, care permit menţinerea umidităţtii n sol, influenţele circulatiilor vestice şi tropicale contribuind la menţinerea unui climat moderat, mai umed.

          Analiza cantităţilor medii lunare scoate n evidenţă o scădere a valorilor din luna ianuarie pna n martie, după care cresc progresiv şi ating maxima n luna iunie, apoi scad pnă n noiembrie, cnd se constată o uşoară creştere.
 
        Cantitatea medie anuală calculată pe un interval de 45 de ani, indică o valoare de 527,2 mm, caracteristică ţinuturilor de cmpie, şi reprezintă cea mai mică valoare din Banat, situaţie datorată poziţiei staţiei meteorologice n nord-vestul acestuia.
         Repartiţia cantităţiilor de precipitaţii evidenţiază valorile cele mai mari vara, cu o medie de 179,0 mm, reprezentnd un procent de 34,1% din totalul anual, situaţie care se datorează intensificării activităţii ciclonice din Atlanticul de Nord sau din bazinul Mării Mediteraneene, precum şi procesele termodinamice locale, care iau amploare n acest timp.  
3.3.1  Numărul zilelor cu precipitaţii solide.

          Precipitaţiile solide reprezintă ninsoarea, aversa de ninsoare, lapoviţa, granulele de gheaţă, zăpada grăunţoasă. Acestea se nregistreaza numai n sezonul rece.
            La staţia meteorologică Snnicolau Mare, se constată că data medie a primei ninsori este 28 noiembrie, şi a ultimei ninsori, 08 martie, iar intervalul posibil cu ninsoare este de 100 de zile.
           Durata medie a primului strat de zăpadă este 13 decembrie şi a ultimului strat de zăpadă este 24 februarie, cu o durată medie a stratului de zăpadă de 73 de zile.

3.4  Durata de strălucire a Soarelui.

          Durata de strălucira a Soarelui reprezintă un interval de timp n cursul unei zile n care astrul a astrălucit pe bolta cerului. Observaţiile asupra duratei de strălucire constau din determinarea numărului de ore n cursul cărora Soarele a luminat platforma meteorologică şi mprejurimile acesteia.
          Durata de strălucire a Soarelui depinde de mai mulţi factori : Nebulozitate, latitudine, anotimpuri şi altitudine.
          Pentru analiza acestiu parametru la staţia meteorologică Snnicolau Mare, s-au efectuat calcule pe un interval de 20 de ani (1979-1987, 1993-2003).
          Fiind situată n partea de vest a Cmpiei Timişului, valoarea medie anuală a duratei de strălucire a Soarelui la această staţie depăşeşte 2200 ore.

         Analiza datelor din tabel evidenţiază o medie multianuală de 2227,4 ore. n iulie, se constată cea mai mare medie lunară, 301,8 ore, iar n luna decembrie cea mai mica, 61,4 ore.
      

3.5  Umezeala aerului.

           Umiditaea atmosferică este unul dintre parametrii meteorologici cu un rol esenţial n viaţa plantelor, condiţionnd n mare măsură procesul de transpiraţie al acestora.
           Pentru studiul umidităţii aerului la staţia meteorologică Snnicolau Mare, s-au efectuat calcule referitoare la umezeala relativă pe un interval de 20 ani (1980-1999).

3.5.1 Umezeala relativă medie anuală.

            Datorită circulaţiei vestice, care determină o frecvenţă mai mare a maselor de aer umede, sau a circulaţiei tropicale din sud-vest, se constată valori mai ridicate ale umezelii aerului, ce depăşesc frecvent 80% şi uneori 90%.

            Analiza datelor  de umezeală scoate n evidenţă o medie anuală de 82%, valoare  caracteristică ţinuturilor de cmpie din vestul Banatului.
            n timpul zilei, maxima de umezeală se nregistrează dimineaţa, iar minima n jurul orei 14.
            n regiunile de cmpie, valorile medii lunare cele mai mari se realizează n lunile ianuarie şi decembrie, iar cea mai mică n luna august.

3.5.2 Numărul mediu de zile cu umezeală.

          Analiza numărului de zile cu diferite caracteristici ale umezelii relative, poate conduce la o caracterizare a tipului de vreme uscată sau umedă.

           Valorile umezelii relative de cel puţin 30% caracterizează condiţiile de uscăciune ale atmosferei, a atins la această staţie un număr de doar 2 zile anual.
            La pragul de umezeală de cel puţin 80% la ora 13, s-a calculat un număr mediu anual de 116 zile.
            n concluzie, valorile n general mai ridicate ale umezelii relative din vestul ţării, confirmă existenţa unui climat moderat, mai umed, ca urmare a influenţelor oceanice.

3.6 Regimul eolian.

          Factorii care determină frecvenţa, viteza şi durata vntului sunt legaţi de circulaţia generală a atmosferei, căreia i se suprapune sistemul circulaţiei locale.
          Principalii centri barici care influenţează oraşul Snnicolau Mare sunt : ciclonii nord-atlantici, ciclonii mediteraneeni şi anticiclonul Azorelor. Att direcţia, ct şi viteza vntului depind de mărimea şi sensul gradientului baric orizontal, dat de sistemele barice care traversează sau staţionează deasupra regiunii.
          Vnturile de vest, predominante n zona temperată, n stratul de frecare, suferă modificări att sub aspectul direcţiei, ct şi a vitezei, n funcţie de anotimp sau de condiţiile locale.

3.6.1 Frecvenţa vntului pe direcţiile principale.

          Analiza frecvenţei vntului n intervalul 1961-2002, scoate n evidenţă o predominare a direcţilor : sud (15,5%), sud - est (13,8%), şi nord-vest (11,3%). n consecinţă, circulaţia tropicală şi vestică influenţează arealul studiat, fară a ntmpina obstacole majore.


           Calmul atmosferic la această staţie are o frecvenţă mică, de 21,5%, confirmnd lipsa obstacolelor majore care să influenţeze mişcarea maselor de aer.

3.6.2 Viteza medie lunară şi anuală a vntului.

          Analiza mediilor lunare ale vitezei vntului la Snnicolau Mare, scoate n evidenţă valori n general mai mari, n comparaţie cu staţiile nvecinate, depaşind 3 m/s n mai multe luni. Media anuală este de 2,4 m/s, n general ridicată faţă de celelalte staţii din vecinătate.

Tabelul 10. Valori medii lunare şi anuale ale vitezei vntului  (m/s) la Snnicolau Mare (1980-1999)
Lunile    I    II    III    IV    V    VI    VII    VIII    IX    X    XI    XII    Anuale
       (m/s)    2,7    3,0    3,2    3,2    3,0    2,6    2,5    2,2    2,3    2,7    2,6    2,8    2,7


3.6.3. Viteza medie a vntului pe anotimpuri.

        Viteza medie a vntului prezintă o creştere de la nceputul iernii şi primăvara, şi o scădere vare şi la nceputul toamnei.
         Primăvara s-a calculat o medie pe anotimp de 3,1 m/s, valoarea cea mai mare din anotimpuri.
         Vara se caracterizează printr-o medie de 2,4 m/s, cea mai mică medie pe anotimpuri.
         Toamna, vntul ncepe să se intensifice, atingnd medii de la 2,3 m/s la 2,6 m/s, iar pe anotimp s-a calculat o medie de  2,5m/s.
          Iarna, viteza medie pe anotimp este de 2,8 m/s, valoare relativ mare, cu valori lunare care oscilează ntre 2,7 m/s şi 3,0 m/s.

3.6.4 Viteza maximă a vntului.

          La staţia meteorologică Snnicolau Mare, viteza maximă a vntului a depăşit frecvent 10 m/s, mai rar 20 m/s şi nu a atins 25 m/s.
          n concluzie, deşi valorile medii lunare sunt relativ mari, totuşi viteza maximă a vntului nu a depăşit 25 m/s.

3.7 Nebulozitatea

        Nebulozitatea este direct dependentă de particularităţiile circulaţiei generale a atmosferei şi ale suprafeţei active, determinnd la rndul ei, regimul tuturor elementelor climatice.
         La staţia meteorologică Snnicolau Mare, pentru analiza acestui parametru climatic s-au efectuat calcule pe un interval de 20 ani (1980-1999)
         La cmpie, mebulozitatea este determinată de circulaţia generală a atmosferei şi influenţată de condiţiile locale legate de convecţia termică.
          Sub influenţa diferitelor sisteme barice, care traversează sau staţionează deasupra arealului studiat, nebulozitatea nregistrează un mers anual cu valori maxime şi minime.
          n sezonul rece se nregistrează cele mai ridicate valori, astfel, maximul nebulozităţii, cu o medie de 7,4 zecimi, este semnalat n luna decembrie.
          Minimul nebulozităţii se produce n luna august, pentru care s-a calculat o medie de 3,8 zecimi.

          Analiza datelor din tabel scoate n evidenţă o valoare medie anuală a nebulozităţii totale de 5,5 zecimi, caracteristică ţinuturilor de cmpie din vestul Banatului.

3.8 Regimul termic al solului.

          Temperatura solului constituie unul dintre factorii care exercită o puternică influenţă asupra diferitelor procese şi fenomene care au loc n sol. Prin regim termic al solului se nţelege procesul care are loc n straturile superioare ale solului, unde radiaţia solară este absorbită, transformată n căldură şi reflectată către atmosferă.
          Procesele de ncălzire şi răcire ale solului depind de mai mulţi factori, ntre care cei mai importanţi sunt: conductivitatea termică şi căldura specifică. Datorită proprietăţii care o are scoarţa terestră de a distribui energia calorică, ea poate fi numită suprafaţă activă.
         La staţia meteorologică Snnicolau Mare, pentru analiza acestui parametru meteorologic, s-au efectuat calcule pe un interval de 20 ani (1984-2003).
         Variaţia temperaturii solului depinde n mare măsură de gradul de umectare, de tasarea sau afnarea solului, de natura vegetaţiei care acoperă solul, precum şi de prezenţa stratului de zăpada pe suprafaţa sa.

        n caracterizarea regimului termic al solului, se are n vedere şi analiza numărului de zile cu temperaturi mai mici de 0C.
           Numărul mediu anual cu valori egale sau mai mici de 0C la staţia meteorologică Snnicolau Mare este de 116 zile. Cele mai multe zile (135) s-au nregistrat n anul 1993, şi cele mai puţine (90) n anul 2002.
           n concluzie, regimul termic al solului urmăreşte n general regimul termic al aerului, cu valorile cele mai ridicate n luna iulie şi cele mai coborte n luna ianuarie.

 4. HIDROGRAFIA

           Singura arteră hidrografică ce străbate oraşul Snnicolau Mare este Prul Aranca. Acesta izvorăşte din lunca Mureşului (de la Felnac) şi se varsă n Tisa. Bazinul hidrografic al acestui sistem  se suprapune peste cursurile parazitare, vechi, ale Mureşului (holocene), care nainte de ndiguire  erau inundate la ape mari. Complexul Aranca se află şi azi sub influenţa apelor mari ale Mureşului, dar legatura se realizează hidraulic, pe cale subterană.
            Izvoarele Arancăi se află lngă Felnac, de unde porneşte şi digul de pe partea stngă a Mureşului. Cursul lui principal traversează frontiera cu Serbia şi se varsă n Tisa la sud de Senta, la Pade. Sistemul său dreneaă teritoriul pe ţării noastre  o suprafaţă de 1016km, iar cursul său principal are o lungime de 108 km pnă la frontieră  (Ujvari,1972).       
           Pe teritoriul oraşului, Prul Aranca are o lungime de 10 km şi 532 m, o lăţime care variază ntre 6 şi 16 m şi o adncime cuprinsă ntre 1 – 3 m. Panta este de 0,1-0,15 m, cu diferenţa de nivel ntre intrare şi ieşire din teritoriul localităţii de 2,5 m. Viteza apei este de 0,8-1,2 m/s, iar debitul maxim este de 2,5 m/s.
          Prul Aranca trece prin mijlocul oraşului Snnicolau Mare şi a fost canalizat ncepnd cu anul 1888 după inundaţiile din primăvara aceluiaşi an. ncepnd cu anii 1887-1894 s-a construit sistemul hidrotehnic Aranca ce cuprinde şi suprafeţele teritoriale ale oraşului pentru a deservi o suprafaţă de 98,4 km. Sistemul a funcţionat pnă n anul 1919 cnd bazinul Aranca a fost dezmembrat prin actuala frontieră.  
           Bazinul hidrografic al Prului Aranca se prezintă ca o adevărată zonă de divagare, puternic aluvionată, părăsită nsă de afluxul unor ape de inundaţie de mare amploare  (Ujvari,1972).
            Pe marea majoritate a suprafeţei sale, apele freatice sunt la adncimi de 0-2 m ; gleisolurile ocupă  316,6 km din suprafaţa bazinului, aluviosolurile mai mult sau mai slab solficate 78 km, iar cernoziomurile dezvoltate pe popinele loessoide, abia 318 km. n partea dreaptă a cursului, apele freatice din bazinul hidrografic Aranca, au variaţii accentuat influenţate de variaţile de nivel ale apelor Mureşului. Nivelele apelor freatice n cmpia naltă se găsesc ntre 2-5 m, iar n lunca Mureşului şi cmpia joasă a Arancăi ntre 1-5 m, n funcţie de microrelief. Apeşe freatice au un grad de mineralizare scăzut, de regulă sunt slab sălcii cu predominarea ionilor biocarbonatici şi calcici.
          Variaţia nivelelor freatice este relativ mică, dar n ultimii ani apare o tendinţă generală de coborre.
          n anii cu precipitaţii bogate, n timpul iernii, sistemul poate fi inundat şi de apele interioare. n 1942 n bazinul Aranca a fost inundată o suprafaţă de 500 km, iar n 1932, 300 km. Aceste inundaţii nsă, s-au produs şi din cauza cantităţii mici de apă, care a putut fi trecută prin stăvilarele nguste de la frontieră  (Ujvari,1972)
            n urma proiectului din 1932, după inundaţiile din acelaşi an, s-a trecut la amenajarea canalului Aranca n colaborare cu ţara vecină, Serbia. ntre anii 1932-1954 au existat preocupări pentru o mai bună folosire a sistemului şi  abia ncepnd cu anul 1954 s-a nceput, propriu-zis, executarea lucrărilor n amonte şi aval de oraş, finalizate spre sfrşitul anilor 1986.
           Acest canal avea n trecut ca scop evacuarea apei din terenurile inundate, fiind lărgit şi adncit n anii 1959 şi 1960.
          Canalul Aranca are legătură cu rul Mureş prin două canale reversibile, pe fiecare fiind amplasate cte o staţie de pompare. Existenţa acestora a dat posibilitatea de irigare a culturilor, de eliminare a apelor abundente de suprafaţă şi au dus la o compartimentare a terenului, favoriznd organizarea şi aplicarea celor mai noi tehnologii agrotehnice de prelucrare a pămntului şi obţinerea unor recolte bogate.
           Alimentarea canalului cu apă se face din precipitaţii, izvoare de apa subterană şi din ape arteziene .
           ntreaga suprafaţă a oraşului şi chiar a mprejurimilor este apărată mpotriva inundaţiilor, generate de rul Mureş prin digul ce nsoţeşte rul, avnd o siguranţă de cel puţin 1m faţă de apele maxime ale Mureşului .
            Rul Mureş străbate judeţul Timiş prin partea sa nordică, pe o lungime de 42 km de la Periam Port pnă la Cenad, fiind ndiguit pe ntreaga sa lungime. La sud de Mureş, de la nord-est către sud-vest curge Aranca, pe o lungime totală de 104 km, din care 65 km n cuprinsul judeţului Timiş. Rul Aranca are un curs domol şi se suprapune peste un vechi curs al Mureşului .
           Rul Mureş izvoreşte din Munţii Hăşmaşul Mare, străbate Podişul Trnavelor, Defileul Topliţa – Deda, trece prin dreapta Munţilor Apuseni, coboară n depresiunea Alba Iulia, trece apoi printre Munţii Zărandului şi Dealurile Lipovei, intră n Cmpia Vestică la Lipova, trece prin oraşul Arad, formează apoi frontieră cu Ungaria şi se varsă n Tisa pe teritoriul Ungariei.
          Are o lungime de 756 km. n vremuri ndepărtate, era o cale navigabilă ce transporta lemnul, sarea, piatra de pavaj şi alte produse din centrul Transilvaniei spre Occident, fiind a doua cale comercială, de-a lungul văii Mureşului. La ora actuală nu mai este navigabil.
          Acesta are limitrofe hotarele localităţilor Snpetru Mare, Saravale, Sannicolau Mare şi Cenad, iar pe teritoriul maghiar, localităţile Apattfalva şi Cenadul Maghiar.    
           Canalul Silvia este un canal construit n cadrul sistemului hidrotehnic, fiind un canal principal de distribuţie a apei pompate de la staţia de pompare de pe rul Mureş, borna PP55. Are o lungime de 2,7 km, cu o lăţime de 25 – 30 m. şi o adncime de 3 – 5 m. Este străbătut de două poduri din ciment cu o lungime de 20 m, lăţime de 6 m, nălţime de 6 m şi o greutate maximă admisă de 30 t.
           Celalalte  canale principale şi secundare de pe teritoriul oraşului, sunt de dimensiuni reduse, şi fac parte din Sistemul Hidrotehnic Sannicolau Mare, din Sistemul Hidrotehnic Aranca.


5. VEGETAŢIA

            Fiind situat n Cmpia Aranca, oraşul Snnicolau Mare adăposteşte elemente de floră similare cu cele ale ntregii Cmpii de Vest, (n Banat există circa 21.000 de specii, reprezentnd 2/3 din flora ţării).
            Activităţiile umane au produs modificări majore n fizionomia covorului vegetal, prin extinderea terenurilor agricole şi diminuarea vegetaţiei naturale.
           n lunca Aranca apar terenuri agricole, dar şi pajişti mezofile cu: iarba cmpului (Agrostis tenuis), coada vulpii (Alopecurus pratensis), firuţa ( Poa pratensis), păiuşul de livadă (Festuca pratensis), specii de trifoi (Trifolium pratensis), lucernă sălbatică (Medicago arabica), iar dintre arbori: salcia ( Salix alba), plopul ( Populus nigra).
             Hotarul oraşului Snnicolau Mare se poate ncadra, ca tip de vegetaţie, la stepă şi silvostepă, cu  păduri de stejar. n zona de stepă, stratul ierbos este constituit din toporaşi (Viola odorata), viorele ( Scila bifolia), ghiocei (Galanthus nivalis). Structura floristică a silvostepei cuprinde stejar penduculat (Quercus robur), stejar pufos (Quercus pubescens), plopul alb (Populus alba). n cadrul pădurii de stejar apar, pe lngă stejar  şi specii ca ulmul (Ulmus minor ) şi frasinul (Fraxinus angustifolia).
            n zona oraşului Snnicolau Mare sunt numeroase specii endemice ce ocupă un areal foarte restrns: laleaua (Tulipa gesneriana), creasta cocoşului (Celosia cristata), muşcată curgătoare (Pelargonium peltatum), begonie (Begonia semperflorens), crizantema (Chrysanthemum indicum), vrdoage ( Tagetes patula)
            n parcurile oraşului se mai ntlnesc şi specii străine precum Ginkgo biloba, originar din China, iar dintre speciile de conifere apare tisa (Taxus bacata)

6. FAUNA

            Fauna este de tip central european cu elemente submediteraneene, cu pătrunderi şi amestec de specii venite din nordul, sudul şi vestul ţării. Asociaţiile faunistice sunt specifice silvostepei şi pădurii de stejar.
            Fauna stepei şi silvostepei se caracterizează prin prezenţa rozătoarelor precum popndăul  (Citellus citellus), hrciogul (Cricetus cricetus), iepurele de cmp (Lepus europaeus), iar dintre păsări: turturica (Streptopelia turtur), privighetoarea (Luscina megarhznchos), prepeliţa (Coturnix coturnix) şi potrnichea (Perdix perdix).
           n lunca Aranca şi n mlaştinile din jurul oraşului trăiesc numeroase specii de raţe sălbatice, gşte, strci ntre care ţigănuşul (Plegadis falcinellus), buhaiul de baltă (Bombina bombina), iar dintre animalele cu blană preţioasă apare vidra (Lutra lutra).
           Fauna de pădure e reprezentată prin căprioară , vulpe, iepure  iar dintre păsări sunt aceleaşi prezente şi n stepă şi silvostepă.
           Fauna piscicolă prezentă n canalul Aranca şi n Mureş cuprinde somnul pitic (Silurus glanis), crapul (Cyprinus caprio), ştiuca (Esox lucius), carasul (Carassius auratus gibelio), ţiparul (Angiullo) şi obleţul ( Alburnus alburnus).

7. SOLURILE

         Solurile sunt corelate cu roca, clima şi vegetaţia şi sunt foarte variate.
         Solurile din cadrul zonei Aranca prezintă mai multe caractere comune : toate solurile au aceeaşi rocă mamă la bază – aluviunile şi cu mici excepţii loessul pe terenurile mai ridicate; toate solurile actuale se găsesc ntr-un stadiu de evoluţie medie şi conţin un procent ridicat de săruri uşor solubile .
          n funcţie de aceste caractere şi de formele geomorfologice, solurile se mpart n două grupe : hidromorfe de luncă şi solurile antomorfe. Solurile din cadrul luncilor şi a cmpiilor joase sunt formate exclusiv pe aluviuni şi au evoluat sub influenţa directă a apei freatice. n cadrul acestei grupe se deosebesc mai multe tipuri genetice de soluri.aluviosolurile ce ocupă o suprafaţă de 3.800  ha şi se află n imediata apropiere a văilor Aranca şi Galaţca ;gleiosolurile ocupă suprafeţe destul de mari n perimetrul cadastral al localităţii, mai ales n Lunca Mureşului şi a canalului Aranca. Se ntlnesc mai ales gleiosolurile cernice şi molice şi alcalizate.
Salsodisolurile sunt prezente prin soloneţuri şi diferite subtipuri aflate n diferite stadii de sodizare. Solurile antomorfe şi antohidromorfe sunt situate nspre nord-est, spre Variaş. n cadrul acestei grupe apar mai multe subtipuri genetice .
          Din punct de vedere agricol, aluviosolurile, sunt soluri uşor de lucrat şi foarte productive, n afară de cele salinizate şi cele excesiv afectate de apa freatică.
        Influenţa şi acţiunea n timp a factorilor pedogenetici (relief, rocă, climă, hidrologie,), ca şi intervenţia omului prin importantele lucrări hidroameliorative ncepute cu mai bine de 200 ani n urmă, au determinat existenta unei cuverturi de sol de o accentuată complexitate şi diversitate.
       Dominante sunt următoarele tipuri de soluri :                                                              
1.    Cernoziomuri calcarice, 1-18 (tipice, gleizate, sărăturate): 37%
2.    Cernoziomuri cambice, 19-24 (gleizate, vermice, sărăturate): 5%
3.    Eutricambiosoluri, 25-43 (molice, gleizate, sărăturate): 16 %
4.    Gleiosoluri, 44-63: 5%
5.    Soloneţuri, 64-74 (gleizate, sărăturate): 8 %
6.    Aluviosoluri, 74-84 (molice, gleizate sărăturate): 8%
7.    Asociaţii de vertosoluri, cernoziomuri şi soloneţuri 701-720: 20% (Ţăranu şi Luca,2002)

Terenul agricol al oraşului se constituie din următoarele folosinţe: arabil: 10.768.0 ha, păşuni 11701 ha, vii 3,3 ha şi livezi387,3 ha.
           Referitor la ncadrarea n clase de calitate (fertilitate), categoria de folosinţă “arabil”, a terenurilor agricole se prezintă astfel: cl. I 480,6 ha (3,9%), cl. a-II-a 6132,0 ha (49,5%), cl. a-III-a 4355,0 ha (35,2%), cl. a-IV-a 1060,0 ha (8,6%), cl a-V-a 350,7 ha (2,8%).
        Factorii limitativi care grevează asupra calităţii pămntului n această zonă sunt dimensionaţi de fenomenul de sărăturare severă-moderată (salinizare 0,15% din suprafaţă şi alcalizare 0,29%) şi sărăturare redusă (salinizare 7,09%şi alcalizare 18,13%) de conţinutul redus n humus (7.27%), de textura argiloasă (moderată 20.22% şi redusă 45.69%) şi de tasare (severă 11,39%, moderată 10,43%, redusă 52,63%).
        Ameliorarea şi valorificarea potentialului productiv al pămntului se poate realiza n condiţiile abordării integrate a măsurilor hidroameliorative cu cele agropedoameliorative şi culturale curente care vor viza asigurarea unui regim aerohidric  n sol la parametri optimi de funcţionalitate, ct şi prin introducerea de noi sisteme tehnologice de conservare şi de adaptare a tehnologiilor culturale curente la specificul condiţiilor pedoclimatice (soiuri, hibrizi ).
       Fertilitatea naturală a solului a constituit un factor de atractivitate n procesul de formare şi constituire a comunităţii pe această vatră. Din timpurile străvechi, pămntul n această zonă a fost fertil, asigurnd att hrana oamenilor şi a animalelor, ct şi comercializarea produselor, fie prelucrate, fie ca materie primă.                                                        

Legenda  detaliată a cartogramei unităţiilor de teren din Snnicolau Mare.

1.01 Cernoziom gleizat slab, alcalizat n adncime cu alcalizare slabă sub 100 km, extrem de profund pe materiale loessoide.
2.01 Cernoziom alcalizat, freatic umed, alcalizat slab, cu alcalizare slabă ntre 50-100 cm, semicarbonatic slab, extrem de profund pe materiale loessoide mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
3.01 Cernoziom alcalizat, freatic umed, alcalizat slab (cu alcalizare moderată) ntre 50-100 cm, semicarbonatic slab, extrem de profund, pe materiale loessoide mijlocii, lut nisipos mijlociu.
4.01 Cernoziom salinizat, gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre20-50 cm), semicarbonatic, extrem de profund pe materiale parentale bistratificate, lut mediu/ lut nisipos fin.
5.01 Cernoziom alcalizat, slab gleizat, salinizat n adncime (slab sub 100 cm), alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), carbonatic, extrem de profund pe depozite loessoide mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
6.01 Cernoziom alcalizat, gleizat slab, alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), semicarbonatic slab, extrem de profund, pe materiale parentale tristratificate mijlocii, lut median/ lut nisipos argilos.
7.01 Cernoziom alcalizat, gleizat slab, salinizat n adncime (slab sub 100 cm), alcalizat slab (ntre 50-100 cm), carbonatic moderat, extrem de profund, pe depozite loessoide mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
8.01 Cernoziom sărăturat, freatic umed, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat slab (puternic ntre 50-100 cm), carbonatic slab, extrem de profund, pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
9.01 Cernoziom sărăturat, freatic umed, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 0-20 cm), carbonatic slab, extrem de profund pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
10.01 Cernoziom sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), slab carbonatic, extrem de profund, pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă (vertic).
11.01 Cernoziom sărăturat, gleizat slab, salinizat slab (slab ntre 0-20 cm), alcalizat slab (slab ntre 0-20 cm), slab carbonatic, extrem de profund, pe depozite loessoide fine, lutoargilos mediu/ lutoargilos mediu.
12.01 Cernoziom sărăturat, slab gleizat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (moderat ntre 50-100 cm), carbonatic slab, pe depozite loessoide fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
13.01 Cernoziom sărăturat, slab gleizat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (puternic ntre 50-100 cm), carbonatic slab, pe depozite loessoide fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
14.01 Crenoziom sărăturat, gleizat slab, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (puternic ntre 50-100 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe depozite loessoide mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
15.01 Cernoziom sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat slab (slab ntre 0-20 cm), semicarbonatic slab, extrem de profund, pe materiale parentale tristratificate mijlocii fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
16.01 Cernoziom sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (slab moderat ntre 20-50 cm), semicarbonatic slab, extrem de profund, pe depozite loessoide mijlocii, lut mediu7 lut argilos mediu.
17.01 Cernoziom sărăturat, gleizat moderat, slab salinizat (slab ntre 50-100 cm), slab alcalizat (moderat ntre 50-100 cm), moderat semicarbonatic, extrem de profund pe depozite loessoide mijlocii, lut argilos mediu/ lut mediu.
18.01 Cernoziom sărăturat, gleizat puternic, salinizat slab (moderat ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100cm), slab semicarbonatic, extrem de profund, pe depozite loessoide fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
19.01 Cernoziom cambic, gleizat moderat, alcalizat n adncime ( slab sub 100 cm), slab levigat, extrem de profund pe depozite loessoide mijlocii, lut argilos mediu/ lut mediu.
20.01 Cernoziom cambic vermic, necarbonatic, extrem de profund, pe nisipuri grosiere, lut nisipos mijlociu/ lut nisipos mijlociu.
21.01 Cernoziom cambic vermic, gleizat slab, alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe depozite loessoide mijlocii, lut nisipos argilos/ lut nisipos argilos.
22.01 Cernoziom cambic vermic, gleizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), levigat slab, extrem de profund pe depozite loessoide mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
23.01 Cernoziom cambic, sărăturat, gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat moderat (foarte puternic ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund, pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
24.01 Cernoziom cambic sărăturat, gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (moderat ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe luturi fine, lut argilos mediu, lut argilos prăfos.
25.01 Eutricambosol, gleizat slab, slab levigat, extrem de profund, pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
26.01 Eutricambosol, gleizat puternic, slab levigat, extrem de profund, pe luturi mijlocii fine, lut argilos mediu/ lut mediu.
27.01 Eutricambosol, gleizat puternic, slab levigat, extrem de profund, pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
28.01 Eutricambosol, gleizat puternic, alcaliazat n adncime, slab sub 100 cm, slab levigat, extrem de profund pe materiale parentale tristratificate, lut argilos prăfos/ lut argilos mediu.
29.01 Eutricambosol, salinizat, gleizat slab, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), levigat slab, extrem de profund, pe materiale parentale tristratificate, lut mediu/ lut nisipos fin.
30.01 Eutricambosol, sărăturat, cu sol ngropat la adncime moderată (ntre 76-100 cm), gleizat slab, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm),alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund, pe materiale parentale bistratificate mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
31.01 Eutricambosol, sărăturat, cu sol ngropat la adncime mică (ntre 50-75 cm), gleizat moderat, salinizat slab ( slab ntre 20-50 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe materiale parentale bistratificate fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
32.01 Eutricambosol, alcalizat, moderat gleizat, alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), slab levigat, extrem de profund pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
33.01 Eutricambosol, alcalizat, gleizat moderat, pseudogleizat moderat, alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), moderat levigat, extrem de profund pe luturi mijlocii, lut argilos mediu/ lut mediu.
34.01 Eutricambosol, alcalizat, gleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe materiale tristratificate mijlocii, lut argilos mediu/ lut mediu.
35.01 Eutricambosol, alcalizat, gleizat moderat, slab pseudogleizat, alcalizat slab (slab ntre 50-100cm), slab levigat, extrem de profund, pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
36.01 Eutricambosol, alcalizat, cu sol ngropat la adncime mică (ntre 50-75 cm), moderat gleizat, alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund, pe luturi fine, lut argilos prăfos/ lut argilos prăfos.
37.01 Eutricambosol,sărăturat, moderat gleizat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe luturi mjlocii, lut mediu/ lut argilos mediu.
38.01 Eutricambosol, sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat moderat (foarte puternic ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, lut argilos mediu/ argilo lutos.
39.01 Eutricambosol, sărăturat, gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab n primii 20 cm), slab levigat, extrem de profund pe materiale  parentale bistratificate fine, lut argilos mediu/ lut argilo prăfos.
40.01 Eutricambosol, sărăturat, gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm9, alcalizat slab (moderat ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
41.01 Eutricambosol, vertic, alcalizat, gleizat moderat, salinizat n adncime (slab sub 100 cm), alcalizat slab (puternic ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe materiale parentale bistratificate fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
42.01 Eutricambosol, sărăturat, puternic gleizat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (moderat ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe luturi fine , lut argilos mediu7 lut argilos mediu.
43.01 Eutricambosol, gleizat puternic, pseudogleizat moderat, moderat levigat, pe materiale parentale polistratificate, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
44.01 Gleiosol cermic, alcalizat, gleizat foarte puternic, alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm9, slab levigat, extrem de profund pe argile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
45.01 Gleiosol cermic, sărăturat, gleizat foarte puternic, salinizat slab (slab ntre 0-20 cm), alcalizat slab (slab ntre 0-20 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
46.01 Gleiosol alcalizat, foarte puternic gleizat, alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), slab carbinatic, extrem de profund pe materiale parentale polistratificate mijlocii, lut nisipos argilos/ lut argilos mediu.
47.01 Gleiosol molic-alcalizat, foarte puternic gleizat, alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
48.01 Gleiosol molic, alcalizat, gleizat foarte puternic, alcalizat slab (slab ntre 0-20 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
49.01 Gleiosol cambic, alcalizat, foarte puternic gleizat, alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
50.01 Gleiosol molic cambic, foarte puternic gleizat, moderat pseudogleizat, moderat levigat, extrem de profund pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
51.01 Gleiosol sărăturat, foarte puternic gleizat, puternic pseudogleizat, alcalinizat slab (ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat pe argile gonflate foarte fine, argilă lutoasă/ argilă medie.
52.01 Gleiosol sărăturat, foarte puternic gleizat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (moderat ntre 50-100 cm), moderat levigat, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
53.01 Gleiosol sărăturat, foarte puternic gleizat,puternic pseudogleizat,salinizat slab (intre 50-100 cm), alcalizat moderat (foarte puternic ntre 50-100 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe materiale parentale tristratificate, lut mediu/ lut argilos mediu (vertic9.
54.01 Gleiosol sărăturat, gleizat foarte puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat moderat (foarte puternic ntre 50-100 cm), slab semicarbonatic, extrem de profund pe argile gonflate foarte fine, lut argilos mediu/ argilă lutoasă (vertic).
55.01 Gleiosol sărăturat, foarte puternic gleizat, salinizat slab (moderat ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab decarbonatic, extrem de profund pe argile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
56.01 Gleiosol mlăştinos, alcalizat, excesiv gleizat, alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe materiale parentale bistratificate, grosiere, lut nisipos mijlociu/ nisip lutos grosier.
57.01 Soloneţ salinizat, gleizat puternic, salinizat slab (ntre 0-20 cm), alcalizat foarte puternic (foarte puternic ntre 0-20 cm), moderat carbonatic, extrem de profund pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
58.01 Soloneţ salinizat cu crustă, puternic gleizat, moderat salinizat (ntre 0-20 cm), alcalizat foarte puternic (foarte puternic ntre 0-20 cm), moderat carbonatic, extrem de profund pe materiale parentale bistratificate, lut argilos mediu/ argilă lutoasă.
59.01 Soloneţ salinizat cu B la adncime mică (B ntre 2-6 cm), gleizat puternic, salinizat puternic, puternic (ntre 0-20 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe materiale parentale bistratificate, lut mediu/ lut argilos mediu.
60.01 Soloneţ salinizat, cu B la adncime mare (B ntre 15-25 cm), gleizat puternic, pseudogleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat puternic (foarte puternic ntre 20-50 cm), slab levigat, extrem de profund pe luturi mijlocii, lut mediu/ lut mediu.
61.01 Soloneţ salinizat, cu B la adncime mare (B ntre 15-25 cm), gleizat puternic, pseudogleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat foarte puternic (foarte puternic ntre 0-20 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe materiale parentale tristratificate, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
62. 01 Soloneţ salinizat, cu B la adncime foarte mare (B mai mare de 25 cm), gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat puternic (puternic ntre 0-20 cm), semicarbonatic, extrem de profund pe luturi fine, lut nisipos argilos/ lut argilos mediu.
63.01 Soloneţ molic, salinizat, cu B la adncime foarte mare (B mai mare de 25 cm), gleizat puternic, pseudogleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat puternic (foarte puternic ntre 20-50 cm), decarbonatat, extrem de profund pe luturi fine, lut argilos mediu/ lut argilos mediu.
64.01 Vertosol gleizat puternic, moderat levigat, extrem de profund, pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
65.01 Vertosol sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 0-20 cm), alcalizat puternic (foarte puternic ntre 20-50 cm), slab carbonatic, extrem de profund, pe argile gonflabile foarte fine, nisipuri, argilă, lut/ argilă lutoasă.
66.01 Vertosol sărăturat, moderat gleizat, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat slab (slab ntre 20-50 cm), semicarbonatic slab, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
67.01 Vertosol sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat slab (moderat ntre 50-100 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
68.01 Vertosol sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (moderat ntre 50-100 cm), alcalizat moderat (puternic ntre 20-50 cm), decarbonatat slab, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă medie.
69.01 Vertosol sărăturat, gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat moderat (foarte puternic ntre 50-100 cm), moderat levigat, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
70.01 Vertosol sărăturat, gleizat puternic, pseudogleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 20-50 cm), alcalizat puternic (puternic ntre 0-20 cm), slab semicarbonatic, extrem de profund pe materiale parentale bistratificate foarte fine, argilă lutoasă/ argilă medie.
71.01 Vertosol sărăturat, puternic gleizat, slab salinizat (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 20 -50 cm), moderat levigat, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
72.01 Vertosol sărăturat, gleizat puternic, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
73.01 Vertosol sărăturat, puternic gleizat, slab salinizat (slab ntre 50-100 cm), slab alcalizat (puternic ntre 50-100 cm), slab semicarbonatic, extrem de profund, pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă medie.
74.01 Vertosol sărăturat, cu sol ngropat la adncime mică (50-75 cm), gleizat puternic, pseudogleizat moderat, salinizat slab (moderat ntre 50-100 cm), alcalizat slab (moderat ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe argile gonflabile foarte fine, argilă lutoasă/ argilă lutoasă.
75.01 Aluviosol gleizat slab, slab carbonatic, extrem de profund pe depozite fluviatile grosiere, lut nisipos mijlociu/ nisip lutos grosier.
76.01 Aluviosol, gleizat slab, slab semicarbonatic, extrem de profund, pe depozite fluviatile grosiere, lut nisipos mijlociu/ nisip lutos grosier.
77.01 Aluviosol alcalizat, freatic umed, slab alcalizat (slab ntre 20-50 cm), slab levigat, extrem de profund, pe depozite fluviatile grosiere, lut mediu/ nisip lutos grosier.
78.01 Aluviosol molic, gleizat slab, alcalizat n adncime (moderat sub 100 cm), slab semicarbonatic, extrem de profund, pe depozite fluviatile mijlocii, lut nisipos mijlociu/ nisip lutos mijlociu.
79.01 Aluviosol molic gleizat, gleizat moderat, cu alcalizare n adncime (moderată sub 100 cm), slab levigat, extrem de profund, pe depozite fluviatile mijlocii, lut mediu/ lut nisipos argilos.
80.01 Aluviosol molic alcalizat, slab gleizat, slab alcalizat (slab ntre 50-100 cm), slab semicarbonatic, extrem de profund, pe depozite fluviatile mijlocii, lut nisipos mijlociu/ nisip lutos mijlociu.
81.01 Aluviosol molic alcalizat, gleizat moderat, alcalizat slab (slab nte 50-100 cm), semicarbonatic slab, extrem de profund pe depozite fluviatile mijlocii, lut mediu/ lut nisipos fin.
82.01 Aluviosol molic, alcalizat, puternic gleizat, moderat alcalizat (puternic ntre 50-100 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe depozite fluviatile mijlocii, lut nisipos fin/ lut mediu.
83.01 Aluviosol sărăturat, gleizat moderat, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab carbonatic, extrem de profund pe depozite fluviatile mijlocii, lut nisipos mijlociu/ lut nisipos mijlociu.
84.01 Aluviosol sărăturat cu sodiu, săpat la adncimi mici, ntre 50-75 cm, gleizat slab, salinizat slab (slab ntre 50-100 cm), alcalizat slab (slab ntre 50-100 cm), slab levigat, extrem de profund pe depozite fluviatile mijlocii, lut mediu/ nisip lutos mijlociu.

PARTEA A DOUA
CONSIDERAŢII ASUPRA STĂRII DE CALITATE A FACTORILOR DE MEDIU N ORAŞUL SNNICOLAU MARE

                 Calitatea mediului nconjurător reprezintă un factor de bază al desfăşurării vieţii umane. Factorii de mediu pot influenţa pozitiv sau negativ ,n mod direct sau indirect, viaţa oamenilor. Ca urmare, omul a ncercat mereu să  creeze condiţii ct mai favorabile pentru viaţă şi pentru a-şi satisface diversele nevoi materiale şi spirituale.
                 n natură există un echilibru ecologic, un raport relativ stabil, creat n decursul timpului, ntre diferitele grupe de plante, animale şi microorganisme, ntre acestea şi condiţiile mediului n care trăiesc (Răuţă şi Crstea,1979).
               Activităţile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toţi factorii de mediu. De aceea aceste activităţi trebuie controlate şi dirijate, pentru a se reduce la minim impactul asupra mediului.
               n oraşe, aerul este ncărcat cu impurităţi, particule de praf de diferire dimensiuni şi gaze toxice. Toate acestea, odată introduse şi fixate n organism, provoacă diferite tulburări, mai mult sau mai puţin grave (Preda şi Palade,1973).
               Factorii de risc sunt influenţaţi şi de condiţiile sociale, nivelul de cultură, ansamblul sistemului social, de modul n care individul nţelege să-şi ducă viaţa şi sa-şi ngrijească sănătatea (Barnea şi Barnea,1989).
                n Romnia, preocupări pentru protecţia mediului nconjurător se impun  cu mult naintea altor ţări, fiind gndite ntr-o serie de legi privind: ocrotirea naturii (1964), inspecţia sanitară de stat (1965), protecţia surselor de apă potabilă (1967), gospodărirea apelor (1972 şi 1974), normele de igienă n spaţiile industriale, normele de calitate a aerului atmosferic n centrele populate, etc.
              n anul 1973 a luat fiinţă n Romnia ”Consiliul Naţional pentru Protecţia Mediului nconjurător”. Astfel, protecţia mediului nconjurător a devenit una din principalele probleme ale contemporanităţii, ca urmare a nevoii de eliminare şi chiar de anulare a efectelor negative pe care dezvoltarea societăţii le exercită asupra cadrului natural.
             n judeţul Timiş şi n Municipiul Timişoara, protecţia şi conservarea mediului nconjurător  se realizează prin colaborare ntre Subcomisia Monumentelor Naturii Timişoara, Filiala Timişoara a R.A. a Apelor Romne, Direcţia Silvică Timişoara, Direcţia Judeţeană de Urbanism şi de Organizare a Teritoriului, Centrul de Igienă şi Sănătate Publică Timişoara- laboratorul de Protecţia Mediului Ambiant, etc.

CAPITOLUL II

STAREA DE CALITATE A MEDIULUI ATMOSFERIC N ORAŞUL SNNICOLAU MARE

              Impurificarea atmosferei este o problemă deosebit de actuală şi controversată, care preocupă att organizaţiile sociale şi conducătorii de state, ct şi mase largi ale cetăţenilor simpli.
              Prin poluarea aerului se nţelege prezenţa unor substanţe străine de compoziţia sa naturală sau variaţia importantă a componenţilor (dioxidul de carbon) şi care pot produce direct sau indirect alterarea sănătăţii omului (Vlaicu,1996).
             Importanţa polării aerului şi a protecţiei atmosferice se datorează numeroaselor domenii care pot fi afectate de aerul poluat. n domeniul sănătăţii publice, acest aspect este ilustrat n primul rnd de rolul deosebit pe care l prezintă aerul pentru organismul uman. O parte din ce n ce mai mare a populaţiei urbane este afectată acum de acţiunea aerului poluat. Pe lngă acţiunea directă a aerului poluat asupra organismului, cu consecinţe asupra sănătăţii,  nu trebuie ignorate nici implicaţiile de ordin psihologic privind crearea unei ambianţe de disconfort, degradarea clădirilor,reducerea radiaţilor solare, distrugerea vegetaţiei, etc.
            Primele procese de degradare a calităţii aerului au avut loc fără intervenţia omului şi s-au datorat antrenării de către vnt a pulberilor de pe sol, a gazelor rezultate din procesele biologice petrecute n sol, a emanaţiilor vulcanice, etc. Impurificării naturale a aerului i s-a adăugat, ulterior, poluarea artificială legată de activităţile umane, prin utilizarea focului, a tehnologiilor industrial, etc. (Vlaicu,1996).

2.1. SURSE DE POLUARE N ORAŞUL SNNICOLAU MARE

2.1.1. Surse naturale.

         Sursele naturale de poluare a aerului şi principalii poluanţi specifici sunt:
-  omul şi animalele, care, prin procesele fiziologice evacuează CO2, viruşi;
- plantele -  impurifică atmosfera prin răspndirea polenului,substanţe organice şi anorganice;
- solul - prin viruşi şi pulberi;
- apa - prin aerosoli ncărcaţi cu săruri;
- descompunerea materiilor organice vegetale şi animale - prin metan, hidrogen sulfurat, amoniac;
- incendii - prin cenuşă, oxizi de sulf, azot, carbon;
- descărcări electrice -  prin ozon;
 - furtuni de praf şi nisip, prin pulberi terestre;

2.1.2. Surse antropice.

            Sursele artificiale de poluare ale aerului sunt rezultatul activităţiilor umane, care conduc la evacuarea n atmosferă a unor substanţe poluante.
            Poluanţii degajaţi au o influenţă puternică asupra sănătăţii populaţiei, mai ales sub formă de gaze şi vapori. Toxicitate mare este dată de ei nşişi, ct şi de interacţiunea cu alţi poluanţi.
             n cazul poluanţilor slabi,  nebiodegradabili, care se află chiar n concentraţii mici n mediul ambiant, are loc o acumulare, prin intermediul lanţurilor trofice, către organismele situate la nivelele trofice cele mai ridicate. Şi cum omul se găseşte prin excelenţă la cel mai nalt nivel al lanţurilor trofice, ajunge ca, prin poluarea ecosferei, să sufere un fel de „ efect de bumerang”, să fie victima propriilor sale acţiuni (Răuţă şi Crstea,1979).
            Creşterea producţiei de energie, industria, circulaţia rutieră, arderea gunoaielor, sunt cauzele care fac ca n ultimul timp, să devină tot mai acută poluarea atmosferei. Aceasta poate să apară fie datorită creşterii concentraţiei n aer a unor constituenţi normali ai atmosferei (dioxid de carbon, peroxid de azot, ozon, etc), fie prin pătrunderea n atmosferă a unor compuşi străini acestui mediu (elemente radioactive, substanţe organice de sinteză, etc).

2.1.2.1 Industria

            Prin utilizarea proceselor tehnologice, industria constituie cea mai importantă sursă de poluare a aerului atmosferic, prin procese tehnologice diverse. Datorită amplasării zonelor industriale pe platforme anume destinate, atmosfera oraşului este, n general, ferită de poluări industriale accentuate.
           n funcţie de sursele de emitere a poluanţilor industriali n atmosferă, Barnea, n 1980,  face următoarea clasificare:
- emiţători de puberi (n special fabricile de ciment, de var  şi, n general, de materiale de construcţie, de metale neferoase şi feroase, etc);
- emiţători de fum (siderurgiile, coseriile, ntreprinderile electrometalurgice, etc);   
- emiţători de substanţe iritante şi toxice (fabricile de cauciuc, de substanţe chimice, etc);
- emiţători de mirosuri (fabricile de celuloză sau de prelucrare a produselor animale, etc);
- emiţători de poluanţi (ntreprinderile de prelucrare a petrolului);                                                                                                                                                                                                                           
              A doua categorie, ca sursă majoră de poluare, o constituie, procesele de combustie, care au loc n centralele electrotermice şi alte sisteme de ncălzit, cele datorate mijloacelor de transport (rutiere, feroviare, aeriene, maritime), diferitelor industrii, uzinelor de incinerare a reziduurilor,etc.
            Procesele industriale diverse, reprezintă o foarte importantă sursă de poluare a aerului, din cauza diversităţii mari de poluanţi emişi n atmosferă, precum şi din cauza agresivităţii ridicate a unora dintre aceştia. Volumul şi teritoriile afectate de poluanţii emişi din procesele industriale, sunt mai mici dect volumul şi teritoriile afectate de poluanţii proveniţi din arderea combustibililor şi din surse mobile, importanţa acestora constnd n marea lor diversitate şi nocivitate. Teritoriile afectate se limitează la cele situate n apropierea surselor de poluare, riscurile pentru sănătate şi degradarea mediului fiind foarte mari n absenţa unor măsuri adecvate de protecţie n teritoriile respective ( Buchman şi Bud,2004).
            ncepnd cu anul 1990, cnd are loc trecerea de la societatea socialistă la cea capitalistă cu economie de piaţă, situaţia industrială a oraşului Snnicolau Mare ncepe să decadă şi rnd pe rnd, toate fabricile, existente pnă n anul 1996, dau faliment.
n prezent, n oraş există o serie de  firme industrialenoi. ZOPASS INDUSTRIES ROMANIA, firmă italiană, nfiinţată n 1997,  produce rezistenţe, 40% din piaţa mondială, avnd ca şi clienţi firmele: Samsung, Daewoo, Moulinex, Ocean, Wirpol Group, etc.
            O altă firmă cu capital străin, ce funcţionează n Snnicolau Mare este DELPHY PACKARD ROMNIA, nfiinţată n anul 1996. Este o filială a firmei austriece Delphy Packard Electric, producătoare de cablaje şi rezistenţe.
             SC AUTO MEC SRL, este o firmă situată n apropierea fostei fabrici de cnepă şi produce cablaje electrice pentru automobile.
            Printre celelalte firme industriale se numără: SC MAPOL IMPEX ROM SRL, nfiinţată n anul 1998, avnd ca obiect de activitate prelucrarea lemnului şi a mobilei, SC COPLASS  GROUP SRL, avnd ca profil de fabricare răşinele armate cu fibră de sticlă, fabricate pentru export, SC METAL ZINC SRL, secţie a SC ELECTROMETAL TIMIŞOARA, avnd ca profil construcţii metalice, boilere electrice şi o secţie de galvanizare. Altă firmă o constituie ECLIPSA SHOES SRL, nfiinţată n anul 1999, cu profil de industrie textilă.
             Pe lnga firmele menţionate mai sus, n localitate se mai găsesc şi alte firme mai mici.
             Toate aceste centre industriale sunt situate la limita intravilanului, unele din ele, chiar n interiorul oraşului.
             S.C ZOPASS INDUSTRIES prezintă un debit mediu de ape uzate evacuate de 1,813 l/s şi constă n ape de răcire, care nu necesită epurare şi ape pluviale neimpurificate, convenţional curate. Are ca emisar canalul Mureşan.


2.1.2.2 Mijloace de transport.

            Intensificarea circulaţiei auto constituie o sursă importantă a poluării aerului atmosferic - direct,  prin aportul de gaze de eşapament şi indirect, prin revehicularea pulberilor.
            Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două particularităţi. n primul rnd, eliminarea gazelor de eşapament se face foarte aproape de sol, ceea ce contribuie la obţinerea de concentraţii ridicate de poluanti foarte aproape de sol. n al doilea rnd,emisiile de poluanţi se fac pe ntreaga suprafaţă a localităţiilor, diferenţele de concentrţie depinznd de intensitatea traficului şi posibilităţiile de ventilaţie a străzii.
            Ca substanţe poluante, pe primul loc se situează gazele de eşapament. Dintre substanţele eliminate n atmosferă, considerate caracteristice acestui tip de poluare: monoxidul de carbon (CO), oxizii de azot (NOx), hidrocarburile, suspensiile, antioxidanţii, lubrifianţii, anticorozivii, detergenţii.
           Mijloacele de transport elimină 6,10 m/zi gaze de eşapament n funcţie de puterea motorului. La motoare cu ardere combustibil, pentru arderea unui litru de benzină, se consumă 11600 litri de aer (15 kg de aer). Faţă de cantitatea de gaze emise de aceste motoare, CO reprezintă 1,2%, NO reprezintă 0,2%, iar CO2 reprezintă 13%. n urma arderii unei cantităţi de 1 litru de benzină, n atmosferă se elimină 275 g CO, 13,5 g NO şi 3000 g CO2. n urma arderii unui litru de motorină, rezultă că n atmosferă se emit 7 g CO,  25 g NO şi respectiv 3,1 g CO2.
              Poluarea aerului cu plumb (Pb) provine de la motoarele cu aprindere prin scnteie şi rezultă din tetraetilul de plumb care se adaugă  n benzină (4,4 g/l) ca mijloc de mbunătăţire a combustiei şi reducere a detonării, rezultnd săruri de plumb halogenate.
              Pe străzi, concentraţia de plumb din atmosferă, variază proporţional cu densitatea traficului, atingnd concentrţia de fond a regiunii respective la 50-100 m de la linia fluentă carosabilă maximă (Buchman şi Bud,2004).
             n localitatea Snnicolau Mare, intensitatea traficului rutier, internaţional pe DN 6, prin vama Cenad, amplifică poluarea atmosferică, rezultată n urma arderii carburanţilor din motoarele autovehiculelor.

2.1.2.3 Instalaţiile de ncălzire.
               
          O formă de poluare care trebuie luată n considerare, mai ales n timpul iernii, o constituie fumul, cenuşa, funinginea şi gazele evacuate de coşurile caselor. ncălzitul caselor, realizat prin diferite sisteme individuale sau centrale, favorizează poluarea aerului din ncăperi şi a atmosferei, n general, eliminndu-se dioxidul de sulf, hidrogen sulfurat, etc.
          nălţimea redusă a coşului, ca şi instalţiile de ardere (sobe) cu randament scăzut, mpiedică  eliminarea n atmosferă a poluanţilor, mărind foarte mult potenţialul de degradare a aerului din oraş.
          Folosirea petrolului şi a motorinei la ncălzitul locuinţelor duce la creşterea poluării.
         n localitate, prezenţa celor patru centrale termice, care asigură agent termic n zona blocurilor de locuinţe, produce poluare mai accentuată n momentul folosirii altor combustibili dect gazul metan.
         Centralele termice din Snnicolau Marecare folosesc combustibili lichizi și gaze naturale, prezintă  următoarele emisii (tabelul 13).
2.1.2.3 Gospodărirea comunală.

         O altă sursă de poluare din cadrul oraşului Snnicolau Mare, o constituie pulberile stradale care pot provenii din următoarele condiţii:
- din uzura mbrăcăminţii asfaltice datorată circulaţiei;
- din particulele de nisip şi argilă, smulse şi aspirate din pavaj  de către anvelopelele autovehiculelor;
- din particulele aduse de vnt şi de vehiculele din mediul nconjurător (existenţa construcţiilor urbanistice, a gunoaielor, precum şi cenuşa aruncată de locatarii caselor situate la periferia oraşului).
         Lungime totală a drumurilor n Snnicolau Mare este de 63 km, dintre care 31 km reprezintă drumuri modernizate și 32 km constituie drumurile mpietruite.       
        Din circulaţia vehiculelor, sau din cauza vntului, o mare cantitate de pulberi sunt revehiculate n atmosferă,contribuind, alături de emanaţiile de pulberi industrial, la impurificarea atmosferei oraşului.

2.1.2.5 Agricultura.

           Prin arderea reziduurilor se formează o importantă sursă de impurificare a atmosferei cu fum, cenuşă şi gaze rău mirositoare, n cantităţi mai mari sau mai mici, n funcţie de natura reziduurilor şi de gradul de combustie, n special n zona haldei de gunoi a oraşului.
            n agricultură, poluarea se realizează prin intemediul pesticidelor, ngrăşămintelor şi amoniacului.
            Unii proprietari de terenuri agricole obişnuiesc ca după recoltarea diferitelor culturi să elibereze terenul de resturile vegetale prin incendierea acestora, ducnd la poluarea atmosferei prin fumul şi diferitele gaze de ardere degajate.
            O altă sursă de poluare din agricultură pentru apele de suprafaţă şi subterane o constituie componentele lichide ce rezultă din dejecţiile animalelor din crescătorii, poluarea putndu-se realiza prin diferiţi agenţi patogeni.
             n oraşul Snnicolau Mare, dintre activităţiile agricole, cultura cerealelor şi a plantelor, constituie ramuri definitorii, de tradiţie pentru regiune, urmate de cultura zarzavaturilor şi pomilor fructiferi. Potenţialul agricol al regiunii este nsemnat, deoarece zona beneficiază de terenuri ntinse şi de sol fertil. n prezent, pentru agricultura din regiune, sunt specifice nfiinţarea şi dezvoltarea gospodăriilor particulare, care reprezintă elementul de bază al agriculturii tradiţionale, dar şi al structurilor agricole n formare, moderne, performante.
2.2 Elementele poluante ale atmosferei.
 
2.2.1 Poluarea fonică.

      Poluarea sonoră, respectiv zgomotul, este datorată n primul rnd civilizaţiei şi apoi procesului tehnic ( industrializării, mobilităţii populaţiei, mijloacelor de transport, etc).
       Poluarea fonică reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete, a căror intensităţi sunt stresante, sau care afectează sistemul auditiv. Deşi sunetele puternice  sau nspăimntătoare fac parte din natură, n ultimele două secole, zonele urbane şi industriale au devenit extrem de zgomotoase. Autovehiculele şi n special autoturismele sunt principalele surse de poluare ale aerului n zona urbană  (Buchman şi Bud, 2004).
          Zgomotul reprezintă o suprapunere dezordonată de sunete cu frecvenţe şi intensităţi diferite. Sunetul este datorat vibraţiilor din natură, difuzate sub formă de unde, care trec prin mediile gazoase, lichide şi solide cu viteze diferite ( prin aer cu viteza de 744 m/s). Zgomotul influenţează negativ starea corporală şi psihică a omului, unele reprezentnd surse de alarmă.
          Frecvenţa, reprezintă numărul de oscilaţii pe unitatea de timp (secunda) şi se măsoară n Hertzi (un Hertz este egal cu o oscilaţie pe secundă).
          Vibraţiile peste valoarea de 16000 Hz se numesc ultrasunete, iar cele inferioare de 16 Hz, infrasunete sau trepidaţii.
           Intensitatea reprezintă cantitatea de energie transportată de un fenomen de vibraţii. Ea se măsoară n bari sau ergi.
           Unitatea de măsură a sunetului este Bellul, notat cu B (unitatea logaritmică reprezentnd raportul dintre două intensităţi sonore sau electro-magnetice).
           Din punct de vedere al deranjării auzului uman, limita inferioară este de 0 dB, iar cea superioară la 130-140 dB, limită la care omul se simte complet deranjat de zgomot.
           Scala decibelilor este logaritmică: o creştere a sunetului cu trei decibeli echivalează cu dublarea volumului sunetului. n sălbăticie, nivelul normal al sunetelor ar fi de 35 de decibeli. Intensitatea cu care un om vorbeste este de 65 pană la 70 de decibeli si traficul generează sunete de pană la 90 de decibeli. La intensitatea de 140 de decibeli, sunetul devine dureros pentru urechea umană şi poate chiar afecta sistemul auditiv. Cea mai mare parte din poluarea fonică provine de la automobile, trenuri si avioane.
          Supusă la 45 decibeli de zgomot o persoana normală nu poate dormi. La 120 decibeli urechea nregistreaza durere, dar afectarea auzului ncepe la un nivel mult mai mic, pe la 85 decibeli. Durata expunerii este de asemenea importantă. Există dovezi că n rndul tinerilor americani sensibilitatea auzului scade cu fiecare an din cauza expunerii ndelungate la zgomot, incluznd muzica amplificată excesiv. n afară de pierderea auzului, astfel de zgomot poate provoca lipsa somnului, iritabilitatea, indigestie, ulcer, hipertensiune, si posibil chiar boli de inimă. O singură izbucnire de zgomot, cum ar fi trecerea unui camion, poate dăuna functiilor endocrine, neurologice si cardiovasculare. Expunerea prelungită sau frecvenţa la astfel de zgomote tinde să facă acest disconfort fiziologic cronic. In plus, stresul provocat de zgomot induce o tensiune severă n viaţa zilnică şi contribuie la producerea bolilor psihice (Barnea,1989).
             Unele unităţi sonore exterioare au următoarele valori: camioanele -  80-90 dB, căruţele -  50-60 dB, incinte industriale, aeroporturi -  90-100 dB. Pentru intensităţi sonore interioare amintim următoarele valori: aspiratorul - 70 dB, cntatul - 80 Db.


2.2.2 Poluarea cu pulberi.

              Din bilanţul referitor la cantităţiile globale de poluanţi răspndiţi anual n atmosferă, se constată că pulberile de origine naturală nsumează valori nzecite faţă de cele de origine artificială. Pulberile de origine artificială, prezintă importanţă sanitară mai mare, deoarece se produc şi se concentrează n mod curent n atmosfera localităţiilor, proporţional cu aglomeraţia populaţiei.”

2.2.2.1Pulberi n suspensie.

          Pulberile n suspensie sunt particule minerale sau organice, care rămn n aer timp ndelungat. Aerosolii reprezintă sisteme compuse din particule fine, solide sau lichide (sub 100 de microioni), dispersate ntr-un gaz.
         Fumul reprezintă aerosolii vizibili formaţi din particule fine, solide, provenind din combustibili sau din diferite procese tehnologice.
         Cantitatea maximă admisă pentru pulberile n suspensie este de 0,15 mg/m. Pulberile rezultate din fabrici sunt controlate prin intermediul filtrelor electrostatice de diferite tipuri. Filtrele elecrostatice se folosesc pentru separarea dispersiilor de gaz solid ( praf, pulbere, fum ), n scopul epuizării gazului (emisiei), sau a recuperării solidului dispersat cu ajutorul unui cmp electrostatic.

2.2.2.2 Pulberi sedimentabile.

            Pulberile sedimentabile, constituite din particule de natură minerală sau organic  mai mari de 0,1 mm, pot proveni din emisii industriale, sau sunt rezultatul acţiunii vntului asupra unor zone cu potenţial emitent (artere de circulaţie cu praf, terenuri arabile din vecinătate, etc). Cantitatea de praf este exprimată n t/km/an, sau n g/m/lună, iar cantitatea maximă admisă este de 200 t/km/an, sau 17 g /m/lună.
            n ceea ce privește pulberile sedimentabile existente n microregiunea Snnicolau Mare, 16,4% din probe au avut valori peste CMA n anul 2003, față de 29,8% n anul 2002. Cea mai mare valoare nregistrată n anul 2003 reprezintă 230% din CMA (proba prelevată n luna septembrie de pe strada Victor Babeș la nr.109). De asemenea s-au nregistrat la SC. SANSIRO următoarele cantități anuale: 187,34 g/m/10 luni
 


1 2.2.3 Gaze.

       Gazele care pot polua atmosfera zonelor de locuit se pot sistematiza, n ordine descrescndă ca importanţă, n următoarele categorii:
- compuşi ai carbonului: hidrocarburi, oxidanţi fotochimici, aldehide, acizi organici, alcooli, eteri, esteri şi derivaţi ai acestora;
- compuşi ai sulfului: bioxid de sulf, mai rar trioxid, vapori de acid sulfuros şi sulfuric, sulfuri, hidrogen sulfurat, mercaptani, etc;
- compuşi ai azotului: amoniac, oxizi de azot, vapori de acid azotos şi azotic, amine şi nitrosamine;
- halogeni şi compuşi aia acestora: clor, vapori de acid clorhidric, acid fluorhidric şi derivaţi ai acestora;
         n mediul urban, poluarea cu gaze este reprezentată ndeosebi de poluanţii proveniţi din combustii şi anume: compuşi ai carbonului (aldehide şi hidrocarburi), compuşi ai sulfului şi azotului şi poluanţi proveniţi din industrie. Cei din urmă se pot ntlni numai pe unele arii poluate, din vecinătatea  intreprinderilor care i elimină n atmosferă.
       Dioxidul de sulf – SO2. Este un compus oxigenat al sulfului, fiind un gaz incolor, cu miros năbuşător şi pătrunzător. Acesta rezultă n special din arderea combustibililor fosili ( cărbuni, petrol ), dar şi din unele procese industriale. n timpul combustiei, aproape ntreaga cantitate de sulf existentă n combustibilul utilizat, se transformă n dioxid de sulf, iar acesta este eliminat aproape n ntregime n atmosferă, odată cu gazele de ardere (Răuţă şi Crstea,1979).
       Dioxidul de sulf este cel mai important dintre gazele cu acţiune iritantă, fiind ntlnit aproape pretutindeni, iarna, n atmosfera urbană, unde se găseşte n concentraţie medie de 100-200g/m. n aerul ncăperilor de locuit, concentraţia de SO2 depinde de sistemul de ncălzit, n general fiind de circa 20% din concentraţia exterioară (Barnea şi Barnea,1989).
          n oraşul Snnicolau Mare, principalele surse de poluare cu dioxidul de sulf rezultă din arderea combustibililor fosili pentru ncălzirea locuinţelor şi din traficul rutier.
          Concentraţia maximă admisibilă pentru dioxidul de sulf n aerul zonelor locuite este de 0,07 mg/m (Mănescu,1978). Acestă concentraţie nu este depăşită n localitatea Snnicolau Mare datorită lipsei unor importante surse de poluare industrială.
         Cele mai mici valori ale concentraţiei SO2 n atmosferă sunt caracteristice lunilor de vară. Reducerea poluării n timpul verii, duce la autopurificarea atmosferei. Valori mai ridicate se nregistrează n anotimpul rece, datorită umidităţii ridicate şi a ceţei.
         Oxizii azotului. Sunt compuşi ai azotului cu oxigenul. Aceştia rezultă n mici concentraţii n urma descărcărilor electrice din atmosferă, n concentraţii mai mari ei fiind evacuaţi de ntreprinderile industriale şi eşapamentele autovehiculelor.
          n atmosfera poluantă, dimineaţa, la primele ore ale zilei, predomină monoxidul de azot, pentru ca ulterior să se creeze concentraţia de dioxid de azot, care atinge un maxim la prnz. Spre seară se constată o nouă creştere a concentraţiei de monoxid de azot.
         Concentraţia maximă admisibilă a dioxidului de azot n atmosferă este de 0,1 mg/m. Spre deosebire de dioxidul de sulf, n cazul dioxidului de azot, poluarea este mai intensă n sezonul cald, n zilele senine şi nsorite. Cele mai mici valori se nregistrează n sezonul rece (Mănescu,1978).
         Principala sursă de poluare cu dioxid de azot n oraşul Snnicol au Mare sunt mijloacele de transport.
         Clorul şi acidul clorhidric.  Poluarea aerului cu clor şi acid clorhidric, este mai puţin răspndită, ea limitndu-se la ariile nvecinate fabricilor care produc sau folosesc aceste gaze n procesele tehnologice, precum şi n cazul unor poluări accidentale, ndeosebi prin scăpări din rezervoare. Se ntlnesc mai frecvent dect n cazul altor gaze iritante.
               n atmosferă, clorul şi acidul clorhidric, mai provin din combustibilii care conţin cloruri. n ultima vreme, astfel de poluanţi provin şi de la prepararea şi arderea PVC, poliglicolilor, nălbirea pastei de hrtie, a textilelor, precum şi de la dezinfecţia apei şi a reziduurilor lichide şi solide.
         Monoxidul de carbon – CO.  Este un gaz invizibil şi fără miros, rezultat prin arderea incompletă a diverşilor carburanţi. CO rezultă din aproape toate unităţiile industriale. Sursa principală de poluare o reprezintă autovehiculele. Concentraţia maximă admisă este de 6mg/m. Poluarea cu monoxid de carbon este dependentă de intensitatea traficului. Spre deosebire de unităţiile industriale, autovehiculele poluează atmosfera pe spaţii mai extinse.

2.3 Efectele poluării aerului asupra populaţiei.

            Factorii care ţin de poluarea aerului sunt reprezentaţi de natura elementelor poluante, concentraţia n care se găsesc poluanţii prezenţi n aer, numărul poluanţilor prezenţi concomitent n aer, timpul n care acţionează poluarea aerului asupra populaţiei. (Pascu şi Ursu,1981).
            Factorii care depind de populaţie sunt:
- vrsta populaţiei supusă poluării aerului (n această privinţă copii şi bătrnii sunt mult mai sensibili dect adulţii);
- sexul (femeile fiind mai sensibile dect bărbaţii, cu deosebire n anumite perioade fiziologice ca gravitatea, alăptarea);
- starea de sănătate a populaţiei expuse (n general bolnavii sunt mai sensibili dect persoanele sănătoase, iar o serie ntreagă de afecţiuni, mai ales cronice ale plămnilor, cordului, ficatului, rinichiului, măresc sensibilitatea organismului uman, scăznd rezistenţa faţă de acţiunea nocivă a poluanţiilor atmosferici). Şi factorul constituţional sau genetic, care face posibil ca unele persoane să se mbolnăvească, n timp ce altele să reziste la acţiunea nocivă a aerului poluat.
        Influenţa poluării aerului asupra populaţiei are efecte directe şi efecte indirecte. Influenţa directă a poluării aerului asupra populaţiei, constă n modificările ce apar n organismul persoanelor expuse, ca urmare a contactului lor cu diferiţi poluanţi atmosferici, iar efectele indirect pot decurge din lanţul trofic. (Răuţă şi Crstea,1979).
    
             2.3.1 Zgomotul.

           Zgomotul influenţează negativ starea corporală şi psihică a omului şi a animalelor n general, pentru care unele zgomote reprezintă surse de alarmare, prezenţa hranei, etc. Zgomotele puternice pot provoca stres. La niveluri de intensitate sonoră de 85 dB şi de durată continuuă, de opt ore la locul de muncă, există pericolul unor afecţiuni auditive premature. Chiar o muzică plăcută dacă are intensitate mare, poate să producă neplăceri. Zgomotul poate produce reacţii directe asupra urechii şi chiar asupra ntregului organism. Intensitatea dereglării produse de zgomot este n raport cu intensitatea, frecvenţa şi durata lui.
          n privinţa impactului direct asupra urechii sunt de menţionat următoarele maladii: tulburări acute rezultate n urma unor zgomote prelungite de mare intensitate, care provoacă traumatisme ale timpanului, hemoragii, moarte (la copii mici, surditatea apare numai n cazuri excepţionale, n zonele industriale).
          n privinţa aspectului ntregului organism, procesul este mult mai complex, deoarece pătrunderea zgomotului se face nu numai pe calea nervului auditiv, ci şi prin piele, muşchi, oase etc, rezultnd accelerarea pulsului şi creşterea tensiunii arteriale, creşterea frecvenţei şi amplitudinii respiratorii etc.
         Un impact deosebit este suportat de scoarţa cerebrală, care reacţionează concomitent sau independent, prin scăderea atenţiei, apariţiei insomniei, oboselii rapide, toate acestea ducand la diminuarea muncii intelectuale, apariţia cefaleei, asteniei nervoase etc.
         Printre maladiile cauzate de zgomot, mai trebuie citate: nevrozele, psihostenia, hipertensiunea arterială, gastrite, ulcerul gastric şi duodenal, colita, diabetul, hipertiroidismul etc. (Preda şi Palad,1973)

2.3.2 Poluanţi cu acţiune iritantă.

          Poluanții cu acțiune iritantă sunt: pulberile, oxizii azotului, substațele oxidante.
          Pulberile, att cele sedimentabile, ct și cele n suspensie, exercită o acțiune puternică asupra organismului, ea manifestndu- se asupra căilor respiratorii. Pulberile de dimensiuni foarte mari ( mai mari de 50 ) sunt ținute la nivelul nărilor, unde sunt filtrate prin porii nazali.
Dintre pulberile de dimensiuni mijlocii (50 – 5 ), cele mai mari sunt reținute  n căile respiratorii extrapulmonare, iar cele mai mici n căile respiratorii intrapulmonare. Pulberile foarte mici ( < 5) pătrund n alveolele pulmonare. (Barnea şi Barnea,1989).
          Ca urmare a acțiunii iritante la nivelul căilor respiratorii apar fenomene de inflamație și infecție acută. Se produc astfel: rimite, faringite, laringite, traheite, bronșite și chiar alveolite. Dacă acțiunea este de lungă durată, locul inflamației este luat de procesele de atrofie a căilor respiratorii, cu mărirea traiectorului acestora și favorizarea pătrunderii germenilor și a infecțiilor cronice (bronho-pneumopatia cronică).
          Prejudiciile aduse de particulele n suspensie sunt numeroase, conducnd, n cazul beriliului, la boli pulmonare, a arsenicului, la cancer, a benzenului, la leucemie, a clorurii de vinil, la cancerul de ficat și plămni, a plumbului, la ntrzieri n dezvoltarea creierului.
         Dioxidul de sulf are solubilitate mare, afectnd căile respiratorii superioare, iar n concentrații mari și absorbit pe particule, poate pătrunde pnă la alveolele pulmonare.
         Organismele sensibile (de vrstă tnără sau avansată, bolnavii cardiovasculari și pulmonari), resimt mai timpuriu și mai puternic efectele nocive ale SO2. Mirosul său se resimte n aer ncepnd de la concentrații de 2-5 mg/m, iar iritarea căilor respiratorii superioare ncepe de la 6-13 mg/m. Acțiunea vătămătoare se manifestă mpreună cu alte noxe simultan (praf, negru de fum), determinnd leziuni la nivel profund.
         Oxizii sulfului produc o serie de manifestări caracteristice de iritare a căilor respiratorii: salenație puternică, expectorașie, tuse, spasme ale căilor respiratorii cu dificultate n respirație. Pot apărea ca și n cazul pulberilor, rinite, faringite, laringite, traheite și chiar și bronșite.
         Oxizii azotului rezultă tot din procesele de ardere a combustibililor la temperaturi foarte ridicate și sunt produși n cantitate mare de arderea care are loc n motoarele de explozie ale autovehiculelor.
          Acțiunea oxizilor de azot este n general iritantă. Ei acționează asupra căilor respiratorii, dar datorită faptului că au un grad de solubilitate mai redus, pătrund mai adnc dect oxizii sulfului. Manifestările iritante produse de oxizii de azot sunt asemănătoare cu cele ale oxizilor de sulf, au foarte mici deosebiri, o salinație mai puternică, creșterea secreșiilor bronșice, spasme ale acestora cu fenomene de dispnee (greutate n respirație) și de asfixiere, și chiar creșterea agrsivității germenilor microbieni. Chiar la concentrații foarte mici ale oxizilor de azot din aer, mai ales n cazul unei acțiuni mai ndelungate, au loc infecții consecutive.
        Substanțele oxidante au efecte iritante asupra organismului și n principal asupra căilor respiratorii și mucoaselor. Formarea acestor substanțe este determinată de prezența radiațiilor solare și n special a radiațiilor ultraaviolete, care acționează asupra unor produși de ardere a hidrocarburilor, folosite drept combustibil n motoarele cu ardere internă a autovehiculelor.
        Ca acțiune asupra organismului, substanțele oxidante, determină fenomene iritante locale, cu lăcrimare, salinare, tuse, dificultate n respirație. Iritațiile mucoaselor oculare, nazale, faringiene, sunt produse la scurt timp după contactul cu ozonidele, ceea ce arată o mare solubilitate și reactivitate a acestora.
       Sub influența acestor substanțe, crește puterea de invazie a unor germeni prezenți n căile respiratorii, ca unii streptococi, pneumococi și alți generatori ai infecției. (Barnea şi Barnea,1989).

2.2.3 Poluanți cu acțiune asfixiantă.
   
         Ca acțiune asupra organismului, monoxidul de carbon (CO), se combină cu hemoglobina, dănd naștere la carboxihemoglobină (HbCO). n mod normal, n sngele tuturor oamenilor, se gășește o oarecare cantitate de carboxihemoglobină. Ea nu depășește nsă, la persoanele sănătoase și nefumătoare 1% din totalul hemoglobinei. La fumători, această cantitate poate devni mai mare 5-7-10% din totalul hemoglobinei.
         Monoxidul de carbon are efecte asupra sistemului nervos central (SNC), fară a produce leziuni propriu-zise. Aceste efecte au fost evidențiate prin modificările electroencefalogramei și prin tulburări ale memoriei, disficultăți n calculele matematice simple, modificări ale vederii.
         Acțiunea monoxidului de carbon se face simțită și asupra cordului, cu producerea unor tulburări de ritm, tulburări n irigarea cu snge a mușchiului carediac, favoriznd infarctul mai ales la fumători.
         Oxidul de carbon exercită și unele efecte ca, inhibarea acțiunilor unor enzime și ndeosebi a acelora care intervin n metabolismul lipidelor de snge, ceea ce ar favoriza depunerea acestora pe vase și producerea arterosclerozei.
         Substanța după care se apreciază proprietățiile fizico- chimice ale aerului din locuințe este dioxidul de carbon, idicator al vicierii aerului. Alterarea aerului se datorează creșterii temperaturii, umidității, lipsei de mișcare a aerului, precum și acumulării n paralel a dioxidului de carbon, ca urmare a ventilației insuficiente n raport cu numărul de persoane și volumul ncăperii.
          Pentru om, CO2 este unul din componenții principali ai mediului extern și intern, fiind evacuat pe cale respiratorie n proporție de 4,7% (22-23 l/h). La o concentrație de peste 2-3% de CO2 poate constitui agent toxic cu efecte grave, chiar mortale. Contactul cu aerul din aceste locuri, duce la asfixierea și chiar la orirea respirației.

2.3.4 Poluanți cu acțiune alergizantă.

       Pulberile alergizante se mpart n pulberi minerale și organice. Pulberile minerale cu rol alergic cele mai cunoscute sunt cuarțul și silicații, care provoacă pneumocomioze pe un fond de sensibilizare a organismului.
       Gazele  care pot determina manifestări alergice sunt: dioxidul de sulf, oxizii de azot, hidrogenul sulfurat și chiar oxidul și dioxidul de carbon.
        Substanțele volatile care intră n componența unor insecticide, detergenți, medicamente, mase plasice, pot constitui poluanți atmosferici.
       Cele mai frecvente manifestări patologice determinate de poluanții alergizanți sunt cele respiratorii ca: rinite acute, trahicita spasmodică, astmul bronho-pulmonar, alveolita alergică. Pot apărea și unele manifestări oculare (conjunctivita) sau cutanate (eczeme, urticarie, etc).
       Dintre bolile infecțioase transmise prin aerul poluant cu germeni, cele mai cunoscute sunt: difteria, scarlatina, tusea convulsivă, rujeola, rubeola, variola, varicela, gripa și virozele respiratorii, tuberculoza. Pericolul contaminării este redus n atmosfera liberă și foarte mare n ncăperi și mai ales n ncăperile aglomerate, ca sălile de spectacole, sălile de clase, camerele de spital, mijloacele de transport n comun, etc. (Barnea şi Barnea 1989).

2.3.5 Poluanți cu acțiune fibrozantă.

         Poluanții cu acțiune fibrozantă se ntlnesc mai ales n mediul industrial, unde determină afecțiuni caracteristice la nivelul pulmonului, cunoscute sub denumirea generală de pneumocomicoze. n funcție de natura și agresivitatea pulberilor, ele provoacă cu timpul o scădere a elasticității pulmonului și o reacție de corp străin, cu formare de țesut nou n jur, care stă la baza apariției fibrozei. Acestea sunt nsoțite de alterări ale funcției pulmonare, cu dificultăți n respirație și cu tuse, mai ales la efort. Cancerul bronho-pulmonar este o altă afecțiune , n a cărei producere a fost incriminată poluarea aerului.
          n țara noastră, decesele prin cancer ocupă locul al II-lea după bolile cardiovasculare.
          Poluanții anorganici cancerigeni cei mai cunoscuți sunt: arsenicul, cromul, beriliul, cobaltul, seleniul și azbestul. (Barnea şi Barnea 1989).

2.3.6 Poluanți cu acțiune toxică sistemică.

         Plumbul este eliberat att n diferite procese industriale, cu precădere n metalurgia neferoasă, ct și de autovehiculele care folosesc benzină etilică.
        Suspensiile, ca și vaporii de plumb prezenți n atmosferă, pătrund n organism odată cu aerul, pe cale respiratorie, și pe cale digestivă, odată cu apa și alimentele. Cea mai mare parte a plumbului pătruns n organism este eliminat prin urină, dar o parte este reținută de organism. Plumbul reținut se depune n oase pnă la 90%. S-a observat că femeile au o cantitate mai mică de plumb reținut n organism dect bărbații.
        Ca urmare a ncărcării organismului cu plumb, pot apărea unele manifestări: reducerea poftei de mncare, scăderea n greutate, insomnii, dureri de cap, semne de nervozitate. O influență deosebită asupra sistemului nervos, observată la copii, constă n ntrzierea dezvoltării intelectuale. (Barnea şi Barnea,1989).

2.3.7 Acțiunea complexă a poluanților atmosferici.

         Efectele acțiunii complexe a aerului asupra sănătății populației se pot mpărți n: efecte imediate sau acute și efecte de lungă durată sau cronice.
         Efectele acute se ntlnes rar și sunt determinate de poluarea aerului cu concentrație crescută de poluanți, determinate de diferite defecțiuni tehnice, cu scăparea poluanților n atmosferă, dar și datorită concentrării poluanților emiși n situații meteorologice nefavorabile ( calm atmosferic, inversie termică, ceață).
         Efectele cronice sunt produse de niveluri de poluare sau concentrații ale poluanților atmosferici mult mai reduse, unele fiind chiar dificil de sesizat de populația asupra cărora acționează poluarea aerului. Importanța lor constă n faptul că produc efecte tardive (bronșita cronică).
           Grupul infecţiilor aerogene nsumează 1/5 din totalul bolilor contagioase ale omului, fiind reprezentate de bolile eruptive ( rujeolă, rubeolă, varicelă, scarlatină, gripă, meningită, tuberculoză, tuse convulsivă, etc). Boli transmise pe cale aeriană sunt: poliomelita, infecţiile cu viruşi, antrax, febra Q, etc. n mediul de spital este realizabilă transmiterea aerogenă a infecţiilor stafilococice. Există nsă posibilitatea transmiterii la distanţă a unor agenţi patogeni nglobaţi n diferite suporturi (picături, praf) şi antrenaţi de curenţii de aer. Se pot transmite prin praf, numai acei germeni care rezistă la uscăciune, şi care sunt ncă viabili după pierderea completă a apei (stafilococul, streptococul, bacilul tuberculozei, etc). (Teodorovici,1978).

2.4 Sistemul de monitorizare a protecției aerului n orașul Snnicolau Mare.

         Supravegherea și evoluția calității aerului este foarte complexă datorită unei distribuții de multe ori complicate a resurselor de poluare, dar și n egală măsură a variabilității condițiilor meteorologice n care are loc procesul de transport și dispersie a poluanților n atmosferă. Se impune o planificare atentă de surprindere n spațiu și timp a evoluției caracteristicilor cantitative și calitative a aerului.
          Datele de calitate a aerului, cele meteorologice și inventarul surselor de poluare, permit, cu ajutorul unui model matematic de evaluare a calității aerului, analizarea tendințelor de variație a acestora, oferind o apreciere obiectivă a fenomenului de poluare și posibilitatea luării unor măsuri judicioase din punct de vedere ecologic și social.
          Criteriile care trebuie avute n vedere la amplasarea aparaturii destinate supravegherii calității aerului trebuie să satisfacă următoarele scopuri:
- să furnizeze o bază de informații pentru reglementările și ameliorarea calității aerului;
- să determine cu precizie eficacitatea masurilor de control sau a reglementărilor privind calitatea aerului;
- să furnizeze date de timp și tendințe pentru sistemele de alertă n cazul episoadelor de poluare sau n cazul sistemelor de veghere a calității aerului;
- să caracterizeze cantitativ ct mai exact, relația surse-receptori;
             Din aceste criterii sunt foarte importante două funcții ale procesului de amplasare a aparatului de supraveghere:
- determinarea efectului schimbărilor parametrilor surselor asupra evoluției calității aerului;
- stabilirea nivelurilor dozelor la care este expusă populația, sau alte categorii de receptori;
- monitoringul integrat al mediului, corespunde unei cerințe obiective de obținere a unor imagini asupra stadiului la un moment dat, si al tendinței de evoluție a calității mediului la care cele două componente de bază, mediul biotic și cel abiotic. Cele două componente trebuie investigate n directă corelație cu interdependențele lor și condiționării reciproce. Caracterizarea circulației, acumulării, transformării poluanților și al efectului acestora constituie un obiectiv abordat pe plan mondial, integrndu-se n politica generală de protecție a mediului, urmărită de Ministerul Mediului.
              Pentru S.M.I.R (Sistemul de Monitoring Integrat din Romnia) se disting două tipuri de activități:
- activitatea operativă de culegere a datelor, avertizarea unor poluări accidentale și luarea unor măsuri de protecție a folosințelor;
- activitatea de caracterizare a calității mediului pe termen lung, de evaluare a tendințelor de evoluție și a măsurilor de protecție a mediului. Periodic, anual, se vor edita sinteze referitoare la  calitatea mediului, se vor organiza investigații de teren și laborator, legate de acumularea n mediu a unor micropoluanți ți se vor elibera rapoarte de calitatea a mediului. („Model de Mediu Sustenabil prin Cooperare Transfrontalieră”, 2005)

Controlul poluării emisiilor.

           Spre deosebire de monitoringul emisiilor, controlul poluării la emisie se diferențiază prin următoarele elemente:
- concentrațiile, parametri și frecvențele de urmărire sunt diferite ca niveluri, game și perioade de timp;
- alături de nregistrarea valorilor determinate, activitatea de control impune necesitatea condițiilor de intervenție n procesele tehnologice de fabricație și de epurare a apelor, respectiv purificarea aerului, pentru a aduce parametrii urmăriți sub limitele prestabilite.
          Printre măsurile care pot duce la micsorarea numărului de germeni din aer se numără: ventilaţia, reducerea prafului din ncăpere, dezinfecţia aerului prin procedee fizice şi chimice. (Teodorovici,1978).
          Prin aderarea Romniei la Uniunea Europeană, s-a transpus n legislaţia naţională acquis-ul comunitar de mediu. Astfel, activitatea instalaţiilor mari de ardere este reglementată de următoarele acte normative:
- Legea 271/2003, care ratifică Protocolul de la Gothenburg;
- H.G 541/2003, modificată şi completată de H.G 322/2005, privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor n aer ale unor anumiţi poluanţi proveniţi de la instalaţiile mari de ardere, prin care se transpun prevederile directive 2001/80/C.E;
- Ordinul comun 712/2003 al Ministerului Economiei şi Comerţului şi nr 126/2004 al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care aprobă “Ghidul privind elaborarea propunerilor de programe de reducere progresivă a emisiilor anuale de oxizi de azot şi pulberi provenite din instalaţiile mari de ardere”;
- OUG 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată şi modificată prin Legea 645/2002, prin care se transpun prevederile Directivei I.P.P.C 96/61/CE.;
- HG 142/2003 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi prin care se transpun prevederile Directivei 99732/CE, conform căreia, ncepnd cu 1 ianuarie 2007, conţinutul maxim de sulf trebuie să fie de 1% din greutate;
- Ordinul MAPAM 818/2003 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu;          

CAPITOLUL III

STAREA DE CALITATE A APELOR  N ORAŞUL SNNICOLAU MARE

3.1 Poluarea apelor.

         Poluarea apei reprezintă alterarea caracteristicilor normale, fizice, chimice, biologice şi bacteriologice ale acesteia, n urma cărora devine necorespunzătoare folosirii şi dăunătoare populaţiei, vegetaţiei şi solului.
         n ansamblu, poluarea apelor este determinată de trei mari grupe de agenţi: biologici, chimici şi fizici. Aceasta este, n general, consecinţa unor fenomene antropice, şi, foatre rar, consecinţa unor fenomene naturale.

3.1.1 Poluarea naturală.

          Polarea naturală a apei determină o alterare pasageră a proprietăţilor apei prin reziduuri organice descompuse, resturi vegetale, nisip, clorură de sodiu de pe terenurile salifere, cadavre aduse de apele de precipitaţie.
         Nu mai puţin periculoase, sunt apele uzate, provenite de la creşterea animalelor n marile complexe agroindustriale, caracterizate printr-o foarte mare concentrare a animalelor pe spaţii nchise,  restrnse.
         Principalele condiţii n care se produce poluarea naturală a apelor sunt:
- trecerea apei prin zone cu roci solubile;
- trecerea apelor de suprafaţă prin zone cu fenomene de eroziune a solului (provoacă impurificări cu particule solide antrenate),
- vegetaţia acvatică intensă (conduce la fenomene de impurificare variabile n timp, n funcţie de perioadele de vegetaţie);
- vegetaţia de pe maluri (prin căderea frunzelor, a plantelor ntregi, putrezirea şi descompunerea lor);                                                                                                                                                                                Poluarea naturală duce la scăderea concentraţiei de oxigen, modificerea ecosistemului acvatic, moartea peştilor, descompunere anaerobă, cu formarea de metan şi hidrogen sulfurat, etc.



3.1.2 Poluarea antropică.

        Poluarea antropică este exclusiv legată de activităţiile umane şi se datorează cel mai frecvent apelor uzate care s-au ncărcat cu substanţe străine.
        Poluarea antropică poate fi: chimică, fizică, biologică şi radioloactivă.
        Poluarea chimică -  rezultă din deversaea n ape a diverşilor compuşi ca: nitraţi, fosfaţi şi alte substanţe folosite n agricultură, a unor reziduuri şi deşeuri provenite din industrie sau din activităţi care conţin: plumb (evacuările unităţiilor industriale, gazele de eşapament ale autovehiculelor, manipularea greşită a tetretilplumbului folosit ca antidetonant n benzine), cupru , zinc (provenit din ape cu conţinut sporit n zinc, incinerarea accidentală a unor săruri sau oxizi de zinc din vopsele, deşeuri sau scăpări industriale), crom, nichel, mercur (provenit din deşeuri industriale),hidrocarburi (provenite din gazele de eşapament ale autovehiculelor, scurgerile de ţiţei, gudroanele de fum, arderea incompletă a combustibililor fosili, fumul de ţigară), pesticide (pulverizări aeriene, spălarea substanţelor de către apa de ploaie de pe terenurile agricole tratate), detergentii (proveniţi din apele uzate menajere, industriale, publice). (Buchman şi Bud,2004)
         Substanţele chimice rezultate din procesele industriale, imprimă miros, gust particular, diferite culori, creşte turbiditatea şi duritatea, scad oxigenul dizolvat, modifică pH-ul, avnd atfel repercursiuni asupra calităţii biologice a apei, putnd genera intoxicaţii acute sau cronice.
         Poluarea fizică – apare ca urmare a evacuării n apă a materiilor minerale solide, insolubile, depunerii şi deşeuri radioactive, evacuări de ape termale, a lichidelor calde provenite de la răcirea instalaţiilor industriale sau a centralelor termoelectrice. (Buchman, A.,Bud,M.,2004)
        Poluarea biologică – este un rezultat al dezvoltării populaţiei şi al gradului de civilizaţie. Se realizează prin organisme vii: bacterii, viruşi, protozoare, helmiţi, ciuperci, care determină şi ntreţin patologia hidrică infecţioasă.
        Poluarea radioactivă – se datorează utilizării substanţelor radioactive. n cadrul arealului hidrografic Aranca, nu este cazul.

3.2. Surse de poluare a apelor.

3.2.1 Surse permanente de poluare.

        Sursele permanente de poluare a apelor sunT reprezentate prin reziduurile lichide ale colectivităţiilor umane. Aceste surse cuprind următoarele categorii de poluanţi:
- apele reziduale comunale, din locuinţe, instituţii publice. Se caracterizează prin ncărcătura microbiană importantă şi prin substanţele chimice utilizate n gospodării (detergenţi, insecticide), acestea prezentnd un risc infecţios important;
- ape reziduale industriale, conţin substanţe chimice potenţial toxice (reziduuri de petrol, fenoli, amoniac) şi microorganisme (industria alimentară), prezentnd risc toxic. (Buchman si Bud,2004).

2.3.2 Surse de poluare accidentală.

        Sursele de poluare accidentală a apelor au caracter temporar, nefiind ntotdeauna cunoscute şi ca atare mai dificil de stăpnit. Acestea pot fi reprezentate de unităţiile piscicole sau de apele meteorice infectate (reprezentnd ape de precipitaţii, care vin n contact cu terenul unor zone sau incinte amenajate, sau al unor centre populate, care n procesul scurgerii antrenează sau dizolvă substanţe minerale şi organice).
        Apele meteorice se pot ncărca cu substanşe străine n cursul scurgerii lor pe teritorii pe care se găsesc deşeuri de diferite tipuri, sau pe teritorii pe care s-au utilizat substanţe chimice, n activităţiile agricole sau silvice.
         n anul 2003 şi 2004, n bazinul hidrografic Aranca, nu s-a nregistrat nicio poluare accidentală.

3.3. Calitatea apei n oraşul Snnicolau Mare.

        n bazinul hidrografic Aranca, funcţionează subsiteme de monitorig al calităţii apelor de suprafaţă, cu secţiuni de control de ordinul I.
          Alimentarea cu apă potabilă a oraşului Snnicolau Mare, cu un număr total de 14.644 locuitori, se realizează centralizat, prin captarea unui front de apă de mare adncime (100 m). Forajele executate ntre 1974-1980, sunt situate la 17 km distanţă spre est de oraş, ntre localitatea Smpetru Mare şi Periam, avnd autorizat un debit total maxim de 5898 m/zi, respectiv 68,3 l/s (volum mediu anual de 1, 793.975 mc). Instalaţia de tratare, situată la intrarea n oraş dinspre Saravale, cuprinde nmagazinarea, urmată de o fază de  clorinare şi pompare. Lungimea totală simplă a reţelei de distribuţie a apei, la care sunt racordaţi 70-90% din populaţiile localităţiilor Snnicolau Mare, Snpetru Mare şi Saravale, este de cca.35 km.
        Calitatea globală a apei pe canalul Aranca, de la staţia de pompare Mureş-Periam şi pnă n amonte Snnicolau Mare, pe o lungime de 72 km, este de calitatea a II-a, iar ntre Snnicolau Mare şi frontieră, pe o lungime de 42 km, este de calitatea a III-a. Faţă de anul 2002, se constată că n anul 2003 calitatea globală a apei pe ansamblul bazinului s-a nrăutăţit. Calitatea apei n  secţiunea Snnicolau Mare a fost de categoria a II-a cu depăşiri la grupele de indicatori nutrienţi (amoniu-  1,019 mgN/l; azotiţi – 0,088 mgN/l; azotaţi – 3,969 mgN/l; fosfaţi – 0,059 mgP/l) şi grad de mineralizare (rezidiu fix - 749,8 mg/l, cloruri – 107 mg/l, sodiu – 95,4 mg/l, mangan 0,09 mg/l). Clasa a III-a de calitate este determinată de aportul surselor de poluare difuze (localităţi rurale) şi de debitele de diluţie scăzute.
        n anul 2004, potrivit analizelor zilnice efectuate, a rezultat că n secţiunea amonte de Snnicolau Mare, oxigenul dizolvat a avut un domeniu de variaţie nre 3,8 mg/l şi 7,8 mg/l şi  substanţe organice ntre 7,6 mg/l şi 10,0 mg/l.
        n cursul anului 2003 s-a evacuat n rul Aranca un volum de 0,093 mil.m ape uzate, din care:        -   0,004 mil.m/an din industria uşoară (4,3%);
-   0,086 mil.m/an din industria mecanică fină şi electrotehnică (92,5%);
-  0,003 mil.m/an din alte activităţi (3,2%).
         Poluarea n acest bazin este n mare parte datorată surselor punctiforme, dar şi difuze şi deversărilor de ape geotermale. La sursele de poluare punctiforme, n anul 2003, nocivităţile importante evacuate sunt: - suspensii (2 t/an); CBO5  (3 t/an); CCO-Cr (7 t/an); amoniu (0,9 t/an); extractibile (1,9 t/an); cupru (4,3 kg/an); crom (2,6 kg/an); nichel (7,7 kg/an); zinc (6,9 kg/an); azotaţi (176 kg/an); fosfaţi (97 kg/an). („Model de Mediu Sustenabil prin Cooperare Transfrontalieră”, 2005).
         După folosire casnică şi industrială, printr-un sistem de canalizare de tip unitar şi mixt (lungime totală de 20 km), apele uzate din reţeaua de canalizare (la care este racordată circa 40% din populaţia oraşului), ajung n staţia de epurare cu ajutorul a trei staţii de pompare intermediare.             n Snnicolau Mare, apa uzată este n general colectată n sistemul de canalizare a oraşului şi este filtrată prin staţia de epurare. Sunt totuşi zone n oraş, n special la periferie, care  nu sunt racordate la acest sistem şi gospodăriile respective au fose septice private, care sunt vidanjate periodic de serviciul de gospodărie comunală şi locativă.
          Nivelul poluării n majoritatea forajelor executate n stratul acvifer freatic n bazinul hidrogarfic Aranca nu prezintă modificări faţă de anii anteriori, nregistrndu-se depăşiri ale limitei maxime admise la cel puţin doi indicatori de caracterizare a calităţii apei (amoniu şi substanţe organice).
            Reţeaua de canalizare a oraşului este ntr-o stare avansată de  degradare, cu exfiltraţii, dar şi infiltraţii. n majoritatea timpului staţia de epurare este nefuncţională. Există 21 de guri de deversare gravitaţionale, prin care o cantitate nsemnată de ape uzate şi ape pluviale se evacuează direct, fără epurare n canalul Aranca. (maxim 1650 mc/zi). Cea mai mare parte din apele urbane din canalizarea oraşului, după o epurare insuficientă, (circa 30%), sunt descărcate prin pompare n rul Mureş, prin canalul Silvia. Există şi cazuri n care aceste ape uzate, datorită unor situaţii speciale, pot fi evacuate şi n canalul Mureşan, emisar final fiind canalul Aranca.       
           Totuşi apa rului Aranca este destul  de degradată, ca urmare a poluării suferite mulţi ani n şir, cand n  aceasta erau deversate deşeuri chimice rezultate de la fosta fabrică de ciorapi şi de la fostul abator. Ecosisitemul a fost atunci puternic afectat, iar restabilirea echilibrului ecologic necesită mari cheltuieli financiare.
         n prezent, rul ar trebui dragat şi ar trebui eliminate toate deşeurile care zac pe fundul acestuia.
           n cursul anului 2005, a fost evacuat n canalul Aranca un volum de 0,156 mil. m ape uzate, dintre care, 0,015 mil.m/an ape uzate cu provenienţă din industria uşoară şi 0,047 mil.m/an ape uzate cu provenienţă din industria mecanică fină şi electronică.
          Din punct de vedere al ncărcărilor evacuate n emisar, acestea au valori cu impact asupra calităţii apei de suprafaţă din cauza debitului de diluţie redus.

3.4  Impactul apelor poluate asupra omului.

         La fel ca şi aerul, apa este un factor de mediu indispensabil vieţii. n organism, ea ndeplineşte multiple funcţii, de la dizolvarea şi absorbţia elementelor nutritive, la transportul şi eliminarea produşilor nocivi ce ajung n organism. Cantitatea totală de apă din organism, reprezintă, la omul adult, 60% din greutatea sa.
        Apa constituie un element important n transmiterea bolilor infecţioase, microbiene, virotice şi parazitare, dnd naştere la epidemii de natură hidrică. Poluarea apei se datorează pătrunderii n sursele de apă a dejectelor umane şi animale, şi a reziduurilor rezultate din activitatea omului şi a colectivităţiilor.
         Dintre cele trei feluri de apă, meteorică, de suprafaţă şi de adncime, apa de suprafaţă prezintă potenţialul cel mai mare de contaminare, avnd şi rolul cel mai de seamă din punct de vedere epidemiologic. (Teodorovici,1978)
        Apa de conductă, din instalaţiile de aprovizionare centrală se poate contamina prin defecţiuni, avarii la instalaţiile de captare a surselor de apă, insuficienţe n procesul filtrării şi clorurării, fisuri la nivelul conductelor de distribuire a apei şi pătrunderea impurităţilor.    
        Apa de fntnă se poate contamina prin infiltrarea apelor de suprafaţă poluate cu dejecţii umane sau animale, prin substanţe impurificatoare din gropile latrinelor şi gropile de gunoi. Viabilitatea n apă a diferitelor microorganisme patogene: bacterii, viruşi, helmiţi, variază cu numeroşi factori: compoziţia chimică, pH-ul şi temperatura apei, gradul de aerare, acţiunea luminii, concurenţa florei microbiene saprofite, prezenţa protozoarelor, a bacteriofagilor şi a altor factori.
       Neacoperirea nevoilor de apă ale omului duce la imposibilitatea menţinerii stării de curăţenie şi salubritate, crend condiţii favorabile de apariţie a unor boli infecţioase ca: febra tifoidă, dizenteria, hepatita epidemică, boli de piele (piodermitele, scabia, pesta etc). (Teodorovici,1978)      
       Bolile n care apa constituie calea de transmitere, se numesc boli hidrice. Organizaţia Mondială de Sănătate (OMS) raportează anual peste 500 milioane de cazuri de boli hidrice, boli cu mare extindere n rndul populaţiei.

3.4.1 Patologia hidrică.

        Patologia hidrică este legată de prezenţa unor microorganisme patogene cu semnificaţie epidemiologică primordială, din cauza bolilor hidrice infecţioase şi a compoziţiei chimice modificată (carenţă sau exces), cu semnificaţie epidemiologică secundară.
        Epidemiile hidrice sunt cunoscute a avea următoarele caractere generale:
- izbucnirea explozivă, n funcţie de masivitatea şi durata contaminării, ntr-un timp scurt producndu-se un număr mare de cazuri. mbolnăvirile se limitează numai la persoanele receptive, care au consumat apaă din sursă contaminată, indiferent de vrstă, sex şi condiţii sociale. Populaţia care a consumat apă din alte surse, nepoluate, sau persoanele vaccinate, rămn neafectate. (Teodorovici,1978)   
- epidemia se manifestă pe teritoriul alimentat cu apă contaminată;
- epidemia poate surveni n orice anotimp al anului;
- epidemia hidrică şi are sfrşitul, de obicei, prin mbolnăviri secundare, de contact, realiznd aşa numita „coadă epidemică”. n raport cu mediul de apariţie, evoluţie şi durată, se pot distinge două categorii de epidemii hidrice:
- epidemii cu debut brusc, exploziv şi cu evoluţie scurtă (epidemii „acute”, adevăratele epidemii hidrice);
- epidemii cu debut lent, cu durată lungă, de cteva luni (epidemii „cronice”);
           Epidemiile cu caracter hidric se pot produce nu numai prin apa de băut contaminată, ci şi prin intermediul fructelor, legumelor, zarzavaturilor, care au fost irigate cu ape de suprafaţă poluate sau cu ape reziduale insuficient epurate. Animalele pot fi şi ele contaminate, dacă adăparea lor este realizată din surse de apă contaminată, sau dacă se foloseşte n hrana lor  furaje din zone irigate cu ape poluate din ru, sau ape reziduale.

3.4.1.1 Patologia hidrică infecţioasă.

       Bolile produse de apa poluată, cuprind n general, un număr mare de persoane, mbrăcnd caracterul unor boli cu extindere n masă. Cei mai expuşi bolilor infecţioase, transmise prin apă, sunt sugarii şi copii mici, persoanele cu rezistenţă scăzută şi cele care trăiesc n condiţii precare, bolnavii, vrstnicii. Pentru toate aceste categorii, dozele infectante sunt mult mai mici comparativ cu populaţia adultă sănătoasă.
    a) Boli microbiene. Cele mai des ntlnite, care dau naştere la epidemii hidrice, sunt:
-  febra tifoidă şi paratifoidă, determinată de bacilul tific (Salmonella tiphi), specifică omului, care se produce numai ca urmare a pătrunderii bacilului n organism pe cale digestivă, odată cu apa sau cu alimentele;
- dezinteria, este tot o boală microbiană determinată de un grup de germeni cunoscuţi sub denumirea de bacili dezinterici. Calea principală de transmitere este prin apă şi minile murdare. Uneori epidemiile de dezinterie nu mbracă caracter specific bolii, apărnd n forme atipice, care sunt diagnosticate ca diaree, enterite;
- holera, este produsă de vibrionul holeric şi este considerată ca o afecţiune specifică de transmisie hidrică;
- tuberculoza provocată de bacilul Koch, transmisă prin consum şi mbăieri n apa contaminată, n care se deversează ape uzate de la spitale şi sanatorii. n oraşul Snnicolau Mare, pe parcursul anului 2007, la spitalul orăşenesc au fost identificate, n total patru cazuri de tuberculoză.
- tuleremia, provocată de Pasteurella tularensis, se transmite prin apa contaminată cu fecale, urină şi cadavre de rozătoare, prin mbăiere, pescuit; (Teodorovici,1978). n anul 2007 nu s-a nregistrat n spitalul oraşului Snnicolau Mare niciun caz de tuleremie.
 b)  Boli virotice. Prin apa din toate sursele pot fi transmise peste 100 de viruşi patogeni pentru
om: enteroviruşi, virusul hepatitei A, viruşii gastroenteritei de tip Norwalc, rotaviruşii, adenoviruşii.
    Cei mai importanţi n patologia umană sunt enteroviruşii (eliminaţi pe cale fecală n apa
de suprafaţă, apa potabilă insuficient clorinată) şi adenoviruşii (n apa de băut, n apa de piscină).
    Cele mai cunoscute boli virotice sunt:
- poliomielita, produsă ca şi dizenteria, de mai multe tipuri de viruşi numiţi poliomelitici. Poliomielita este considerată o boală digestivă, care poate fi transmisă prin intermediul apei. Un singur caz de poliomelită a fost diagnosticat n Snnicolau Mare pe parcursul anului 2007.
- hepatita epidemică, este o boală infecţioasă care cunoaşte ca agent determinant un virus. Hepatita poate fi determinată de două tipuri diferite de viruşi: virusul care pătrunde n organism pe cale digestivă şi se transmite prin apă şi virusul transmis prin injecţii, transfuzii, vaccinuri.  n total au fost depistate 27 de cazuri de hepatită, nregistrate la spitalul orăşenesc Snnicolau Mare n anul 2007.
  c) Boli parazitare. Cele mai frecvente boli parazitare, transmise prin apă sunt:
- lambiaza sau geardiaza, este datorată parazitului Giardia, sau lambia intestinală. mbolnăvirea omului se face cel mai frecvent prin ingestia apei infectate;
- amitoza, sau dezinteria amibiană, este cea mai răspndită parazitoză pe cale hidrică mbolnăvirea omului se poate realiza prin consumul de apă infectată, dar şi prin consumul de alimente crude, care au fost produse pe terenuri irigate cu apă poluată;
- trichomoniaza este o parazitoză n a cărei transmitere apa joacă un rol important. Agentul patogen poate ajunge cu uşurinţă n apă, n special n bazinele de not, unde se pot afla , concomitent, persoane bolnave şi persoane sănătoase;
- fasciolioza este o parazitoză la care apa constituie o etapă obligatorie n ciclul său de dezvoltare. Cel mai frecvent se ntlneşte fascioloza hepatică, precum şi cea intestinală. (Teodorovici,1978).   Un singur caz de fasciolioză s-a nregistrat n anul 2007 la spitalul oraşenesc Snnicolau Mare.


          Prin procesele de autopurificare, se realizează distrugerea agenţilor patogeni ai bolilor infecţioase.
          Agenţii patogeni pot fi vehiculaţi de ape la distanţe mari,  de pnă la 25-30 km, n funcţie
de ncărcătura microbiană, debitul apei, cantitatea de substanţe nutritive, cnd unele bacterii se pot chiar multiplica.
          n apă se pot găsi agenţii patogeni:
- Salmonella tiphi, care trăieşte 10-30 zile n apele de suprafaţă şi cteva luni n nămolul fntnilor şi iazurilor mai ales la temperaturi scăzute;
- Shigella flexneri, care trăieşte 5-38 zile n apa de suprafaţă;
- vibrionul holeric, care trăieşte 1-3 zile n apa de suprafaţă şi cteva luni n apa de canal şi apa lacurilor;
- leptospirele, care trăiesc ntre 12 ore şi 60 zile n apă şi nămol, n funcţie de pH, temperatură şi flora ambientală;
- Francisella tularensis, trăieşte 2-3 luni n apă;
- Brucella, care trăieşte 40-60 zile n apele de suprafaţă;
- virusul poliomelitic, trăieşte 200 zile n apele de canal şi 31 zile n apa de băut nesterilizată;
- virusul hepatitei A, trăieşte 3-4 luni n apa de suprafaţă; (Vlaicu,1996)   

3.4.1.2 Patologia hidrică neinfecţiosă.

           Compoziţia naturală a apei, cuprinde diverse substanţe minerale, care se găsesc n organismul uman, unele n cantităţi relativ mari - macroelementele (săruri de calciu şi magneziu, natriu, potasiu, cloruri), altele n cantităţi foarte mici, microelementele (iod, crom, fluor, seleniu). Acestea sunt vitale pentru funcţionarea organismului.(Vlaicu,1996)  
       
3.4.2  Excesele şi carenţele de elemente chimice.

         Carenţa sau excesul diverselor substanţe minerale, perturbă  funcţionalitatea organismului, prin posibila apariţie a unor probleme de sănătate.

3.4.2.1 Carenţa de iod şi distrofia endemică tireopetă.

        Iodul este componenta principală a hormonului tiroidian, tirozina. n organismul uman, tiroida concentrează cel mai activ iodul, comparativ cu alte organe. Necesarul de iod al organismului, va asigura optima funcţionalitate a glandei tiroide şi este estimat la 100-200 micrograme de iod/24 ore, asigurat ntr-un procentaj de 80-90% prin alimente şi 10-20% prin apă şi aer.
         Carenţa de iod este definită prin concentraţia iodului din apă, sub 5 micrograme/litru de apă, ca indicator global al carenţei de iod n factorii de mediu (sol, apă, aer, alimente).

3.4.2.2 Carenţa de fluor şi caria dentară.

         Fluorul din organism este localizat n oase şi dinţi. Necesarul de fluor se asigură prin apă (2/3, 3/4) şi prin alimente ( peşti, crustacee, scoici, frunzele şi mugurii arborelui de ceai).
          Se apreciază ca optime, concentraţiile de fluor n apă ntre 0,7 - 1,5 mgr/dm. Pe glob, peste 75% din sursele de apă sunt deficitare n fluor. Raţia zilnică totală de fluor pentru adult este de 3-4 mg. (Vlaicu,1996)
          n condiţiile consumului de apă cu carenţă de fluor apare caria dentară, boală cu extindere n masă, ntlnită la toate vrstele şi la ambele sexe, care reprezintă un focar de infecţie, ce ntreţine o stare septică permanentă a cavităţii bucale şi influenţează negativ ntregul organism.
          Pentru profilaxia cariei dentare se recomandă asigurarea unei concentraţii de 1 mg fluor/dmc apă (OMS) prin fluorizarea apei.

3.4.2.3 Excesul de nitraţi şi methemoglobinemia.

          n apele de suprafaţă şi cele subterane, poate apărea o concentraţie crescută de nitraţi, prin utilizarea fertilizantelor azotoase n agricultură, prin poluarea solului cu reziduuri organice naturale şi artificiale.
         Prin utilizarea apei cu conţinut ridicat de nitraţi n alimentaţia artificială apare intoxicaţia numită methemoglobinemie. Intoxicaţia acută cu nitraţi (boala albastră, boala de apă) se manifestă prin cianoza feţei şi a buzelor, tulburări respiratorii şi gastrointestinale.

3.4.2.4 Macro şi microelementele şi bolile cardiovasculare.

         Bolile cardiovasculare reprezintă 60% din acuzele de deces. n apariţia bolii intervin factorii endogeni (predispoziţia familială, tulburări metabolice) şi factori exogeni (deprinderi neigienice, alimentaţie neraţională,fumatul excesiv, factorul hidric).
         Factorul hidric are o acţiune de lungă durată asupra stării de sănătate. Duritatea scăzută a apei potabile (sărurile de calciu şi magmeziu) este nsoţită de o mortalitate crescută prin boli cardiovasculare. Elementele minerale manifestă o acţiune de protecţie a miocardului.
         Magneziul este un modulator al activităţii muşchiului cardic. Cromul are o acţiune de protecţie mpotriva factorilor nefavorabili ai activităţii cardiace. n zonele cu morbiditate şi mortalitate crescută prin arteroscleroză, concentraţia cromului scade cu vrsta pnă la dispariţie, după infarct miocardic, cromul este foarte scăzut.
         Manganul şi zincul mpiedică modificările arterosclerotice ale vaselor şi participă la transportul oxigenului la ţesuturi.
          Cuprul, n concentraţie crescută este un factor aterogen. Cadminul n concentraţie crescută are rol n apariţia hipertensiunii arteriale. Clorura de sodiu n exces, n apă, determină hipertensiunea arterială endemică. (Vlaicu,1996)




3.4.2.5 Mineralizarea apei şi bolile renale.

           n apariţia litiazei renale s-a observat influenţa diferiţilor factori exogeni (climatici, geoclimatici), dar şi relaţia dintre duritatea apei (gradul de mineralizare) şi morbiditatea prin litiaza renală. Litiaza este nsoţită de creşterea calciului şi magneziului n snge şi urină. Litiaza căilor renale deţine o pondere redusă n cazul mbolnăvirilor aparatului urinar.

3.5 Impactul apelor poluate asupra biosistemelor acvatice.

          Apa pură din punct de vedere chimic, nu există n natură. Orice izvor care iese din pămnt aduce cu el impurităţi, partcule minerale şi vegetale, săruri, materii humice etc. Pe lngă această murdărire naturală a apelor, are loc şi o degradare nenaturală.
          Variatele substanţe ce murdăresc apa, se pot mpărţi din punct de vedere practic şi după originea lor n: impurităţi neputrescibile (impurităţi insolubile, scurgerile acide sau alcaline, anumite substanţe toxice, otrăvitoare pentru animale şi plante, substanţe netoxice, care depuse n grăsimea peştilor, le strică gustul) şi impurităţi putrescibile..

3.5.1 Impurităţi neputrescibile.

           Dintre numeroasele impurităţi neputrescibile (substanţe n suspensie, acizi şi alcalini, otrăvuri, substanţe odorante), pentru apa rului Aranca se individualizează:
- substanţe n suspensie;
- acizi şi alcalini, datoraţi reziduurilor din ngrăşăminte chimice folosite n agricultură;
           Peştii sunt foarte sensibili la variaţiile pH-ului natural a apei şi reacţionează corespunzător. Unele substanţe pot fi considerate otrăvuri pentru organismele acvatice, care sub influenţa lor, mor repede. Un exemplu n acest sens l constituie amoniacul,clorul, hihrogen sulfurat, unele materii clorate etc. Substanţele odorante, care strică gustul cărnii peştilor se fixează n grăsimea lor, făcndu-i necomestibili.

3.5.2 Impurităţi putrescibile.

          Impurităţile putrescibile sunt materializate prin reziduuri şi dejecte organice. Pentru ca echilibrul natural să nu fie tulburat, este firesc să existe un raport direct ntre ceea ce intră n apă, ca materii străine, şi ceea ce iese din apă, după prelucrarea fizică, chimică şi biologică.
        
3.6 Impactul apelor poluate asupra solului.
   
          Practic, nu se poate vorbi despre o poluare a solului cu apă poluată. Poluarea solului este consecinţa unor obiceiuri neigienice sau practici necorespunzătoare. Se datorează ndepărtării şi depozitării neigienice a reziduurilor lichide ale colectivităţii umane, dejectelor şi cadavrelor animale, deşeurilor industriale, substanţelor chimice folosite n agricultură. Toate acestea constituie subiectul capitolului IV, unde problemele sunt tratate detaliat.

3.6.1 Degradarea solului sub influenţa apei.

          Dintre tipurile cele mai frecvente de degradare a solului (modificări de structură, compoziţie şi funcţionare a solului) datorită apei, amintim:
- colmatarea, problemă de actualitate pentru solurile marginale cursului de apă;
- entrofizarea apei;
- inundaţiile;
- sărăturarea de natură antropică;
         Actualmente, aceste fenomene naturale de degradare a solului prin intermediul apei au fost nlăturate total sau paţial.

3.7 Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice. Legile protecţiei mediului.

          Lupta mpotriva poluări a nceput printr-o serie de legi universale. S-au elaborat totodată programe ce vizează tehnici tot mai puţin poluante, ca şi tehnici de epurare a apelor nainte de a fi deversate n ruri sau lacuri.
          n Romnia, prin Legea 107/1996 – Legea protecţiei apelor, se stabileşte că: “ Apele fac parte integrantă din patrimonial public”. Trebuie precizate aici şi dimensiunile sub care această lege tratează apa: ca resursă natural regenerabilă, ca resursă vulnerabilă şi limitată, ca element indispensabil vieţii şi societăţii, ca materie primă necesară pentru activităţi productive, ca sursă de energie şi cale de transport, şi n sfrşit, ca element determinant pentru menţinerea echilibrului ecologic. (Oprean,2003).
          Condiţiile ce trebuie ndeplinite de apa potabilă sunt prevazute n normative (n Romnia- –Legea nr. 458/2002, privind calitatea apei potabile, modificată şi copletată de Legea nr. 311/2004), precizndu-se caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, radiochimice, biologice şi alimentare.
          Ca urmare a formelor extreme de diverse pe care le mbracă poluarea apelor, au fost stabilite strategii multiple de protecţie mpotriva poluării acestora prin:
- identificarea surselor de poluare ( indiferent că acestea sunt permanente, nepermanente sau accidentale);
- stabilirea indicatorilor de calitate şi reglementarea nivelelor de la care se consideră că apele (n funcţie de natura lor) devin poluate şi legiferarea la nivel local, zonal, naţional, comunitar şi internaţional, a măsurilor adecvate de protecţie a acestora;
- crearea de atitudini, responsabilităţi, motivaţii, conştientizări, comunicări, şi n special cadre juridice adecvate şi favorabile gestiunii şi protecţiei apelor n accord strns cu condiţiile de mediu diferite, existente n diverse regiuni ale globului;
- aplicarea pe scară largă, n mod preventiv a unor biotehnologii nepoluante n procesele industrial sau din altă ramură a economiei, care contribuie la poluarea apelor;
- generalizarea utilizării tehnologiilor de recuperare, reciclare şi revalorificare a apelor uzate şi mbunătăţirea continuă a tehnicilor de epurare a acestora;
-  nţelegerea, protejarea, supravegherea şi menţinerea fenomenelor naturale de autoepurare;
-  instituirea n jurul surselor de apă importante a unor zone de protecţie sanitară; (Oprean,2003)
   
CAPITOLUL IV

SANOLOGIA SOLURILOR DIN PERIMETRUL CADASTRAL  SNNICOLAU MARE

         Solul reprezintă unul dintre factorii de mediu, care prin funcţia sa, joacă un important rol epidemiologic n transmiterea unora dintre germenii patogeni. Ca şi aerul şi apa, solul este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. El se află n strnsă corelaţie cu poziţia geografică a unei regiuni, att prin configuraţia, natura, ct şi prin structura sa. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă de suprafaţă şi subterane. Solul determină creşterea şi dezvoltarea vegetaţiei, influenţnd astfel, n mod direct, alimentaţia omului.
       „Normele de calitate a solului au ca principală menire demarcarea limitei superioare de concentraţie a poluanţilor, limită deasupra căreia pot fi afectate sănătatea umană şi echilibrul ecosistemelor.” (Buchman şi Bud,2004)
         Conştientizarea unor riscuri importante, prin depăşirea pragului de admisibilitate, stabilit conform normelor de calitate, reprezintă primul pas n prevederea poluării. Legea fondului funciar prevede reglementări privind recuperarea terenurilor agricole, care prin degradare şi poluare, si-au pierdut parţial sau total capacitatea productivă. n legislaţia romnească, normele tehnice de protecţie a solului se limitează la prezentarea concentraţiilor maxime admise doar la unele săruri uşor solubile şi pentru unii ioni cu potenţial ridicat de mineralizare.
          
4.1 Surse de poluare a solului.

         Poluarea solului reprezintă orice modificare nedorită a caracteristicilor fizice, chimice sau biologice, cu implicaţii directe asupra vegetaţiei, animalelor, sau asupra stării de sănătate a omului.
          Solul reprezintă unul dintre factorii de mediu, care, prin funcţia sa, joacă un  rol epidemiologic important n transmiterea unora dintre germenii patogeni. Microorganismele care se ntlnesc n sol aparţin, fie speciilor saprofite proprii solului, fie speciilor patogene sau condiţionat patogene, provenind de la om sau animale, şi ajunse aici odată cu excreţiile, secreţiile, sau cu cadavrele acestora. n general, n sol microorganismele patogene nu găsesc condiţii de nmulţire, ci numai de conservare, de supravieţuire, un timp mai mult, sau mai puţin ndelungat, datorită influenţei compoziţiei chimice a pămntului, nsuşirilor fizice ale acestuia, temperaturii, prezenţei florei microbiene telurice şi concurenţei microorganismelor antagoniste, care pot elabora substanţe antibiotice, precum şi prezenţei bacteriofagilor.(Teodorovici,1978)
         Calitatea solului este mult influenţată de degradare şi poluare. Cauzele degradării solului pot fi:
- cauze naturale: eroziunea, alunecarea, deflaţia, aluvionarea, prăbuşirea, salinizarea, etc;
- cauzele datorate activităţii umane: defrişarea pădurilor, desecările, aratul necorespunzător, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a ngrăşămintelor şi pesticidelor, păşunatul excesiv etc;
          Principalele surse de poluare a solului sunt reziduurile. Ţinnd seama de provenienţa lor, ele pot fi clasificate n:
- reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnică a oamenilor n locuinţe şi locuri pubilice. Din acestea fac parte: diverse resturi alimentare, sticlă, ţesături, ambalaje, materiale plastice;
- reziduuri industriale, provenite din diverse procese tehnologice, care pot fi formate din materii brute, finite sau intermediare. Au o compoziţie variată, n funcţie de ramura industrială şi de tehnologia utilizată;
          Elementele poluante ale solului pot fi de natură biologică sau chimică. Elementele biologice sunt reprezentate de microorganisme (bacterii, viruşi, paraziţi), eliminate de om sau animale, fiind n cea mai mare parte patogene. n anumite soluri, unele microorganisme se pot chiar nmulţi, cum este cazul bacteriei cărbunoase. Supravieţuirea germenilor patogeni este mai scurtă n solurile n care au loc procese biologice intese (n solurile nisipoase, n solurile expuse razelor solare). Gradul de rezistenţă al acestora este de asemenea dependent de existenţa formelor vegetative sau sporulate. Dacă majoritatea speciilor care prezintă numai forme vegetative supravieţuiesc n sol un timp limitat (3-30 zile), germenii sporulaţi, aerobi şi anaerobi, pot persista ani de zile. .(Teodorovici,1978)
         Elementele chimice care poluează solul sunt n cea mai mare parte de natură organică. Cele mai importante elemente chimice poluante ale solului sunt nsă substanţele toxice, prezente aproape exclusiv n reziduurile industriale. Mai frecvent sunt ntlnite metalele grele, pesticidele, detergenţii, coloranţii etc.
         Solul constitue locul de ntlnire al tuturor poluanţilor: pulberile din aer, gazele toxice dizolvate de ploaie n atmosferă care se ntorc n sol, apele de infiltraţie care impregnează solul cu poluanţi atenundu-i spre adncime, rurile poluate care contaminează solurile inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide depozitate sau aruncate pe sol.
        n concluzie, poluarea solului constituie sau poate cauza un pericol potenţial pentru sănătatea omului, deteriorarea resurselor biologice, a ecosistemelor, a bunurilor materiale, un obstacol n calea utilizării legitime a mediului.

4.1.1 Poluarea biologică.

        Poluarea biologică a solului reprezintă infestarea cu germeni patogeni. Aceasta se datorează microorganismelor si helmiţilor patogeni, care ajung pe sol cu diferite reziduuri organice: dejecte depuse direct pe sol, irigări cu ape fecaloid- menajere insuficient epurate, care pot produce diverse mbolnăviri.
        n sol se pot găsi germeni patogeni variaţi: bacilul tific, bacilii dezinterici, vibrionul holeric, bacilul Koch, leptospirele. Dintre viruşi se ntlnesc: virusul febrei aftoase, virusul poliomelitic, etc. Se mai găseesc şi ouă, larve şi spori de fungi patogeni.
        Agenţii patogeni prezenţi n sol pot contamina omul fie direct, fie indirect, prin intermediul apei sau al zarzavaturilor nespălate şi ntrebuinţate n stare crudă. Pătrunderea germenilor n organism se face pe cale digestivă (enterobacterii, enterovirusuri), sau pe cale tegumentară (leptospire, germeni gangrenari).(Teodorovici,1978)
        Agenţii patogeni de poluare a solului, incriminaţi n patologia umană pot fi calsificaţi astfel:
- organisme patogene excretate de om; contaminează solul, cu ciclu de transmitere om-sol-om;
- organisme patogene excretate de animale, care contaminează solul, cu ciclu n transmitere animal-sol-om;
- organisme prezente n mod natural n sol, cu care omul vine n contact, cu ciclu n transmitere sol-om;

4.1.1.1 Calea de transmitere om-sol-om.

         Afecţiunile care se pot transmite la om pe cale om-sol-om se datorează unor bacterii, viruşi şi helmiţi patogeni. Prezenţa acestor germeni este legată de carenţe majore de educaţie pentru sănătate: depunerea excrementelor pe sol, folosirea excrementelor umane ca ngrăşămnt natural pe terenuri agricole, folosirea apelor uzate fecaloid-menajere pentru irigaţii, n condiţiile unor deficienţe cantitative privind sursele de apă.
        Bacteriile şi virusurile patogene mai importante sunt: salmonelele, vibrionul holeric, brucellele, francisella, enteroviruşii, stafilococii. Transmiterea se face att n mod direct, ct şi n mod indirect.
         n total, n decursul anului 2007, s-au nregistrat la spitalul orăşenesc Snnicolau Mare, trei cazuri de mbolnăviri cu salmonella şi 27 de cazuri de stafilococii.
        Transmiterea paraziţiilor de la sol la om, are loc cel mai adesea indirect, prin consumul zarzavaturilor crude, consumul fructelor, apei, prin contactul cu obiectele infestate de la sol, prin mini murdare,etc. (Buchman şi Bud,2004)

4.1.1.2 Calea de transmitere animal-sol-om.

       Numărul microorganismelor patogene de provenienţă animală este mare, iar bolile transmise la om sunt: leptospirozele, febra Q, tuberculoza, etc.
       Problemele de sănătate deosebite sunt create de germeni anaerobi şi sporulaţi: bacilul antracis şi  clostridiile. Transmiterea are loc cel mai frecvent prin contact indirect cu solul, la nivelul unor leziuni cutanate deschise.
        La Snnicolau Mare, n anul 2007, s-au nregistrat la spitalul orăşenesc patru cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu tuberculoză.
         Transmiterea unor boli se datorează unor insecte care desăvrşesc ciclul evolutiv n reziduuri. Dintre insectele mai cunoscute, blatidele se dezvoltă n gunoaiele menajere. Vectorul cel mai frecvent pentru transmiterea unor boli digestive şi pe baza căreia se poate aprecia starea igienico-sanitară a unor locuri, este reprezentat de musca domestică.

4.1.1.3 Calea de transmitere sol-om.

        Un număr considerabil de ciuperci şi actinomicete saprofite de pe sol şi de pe vegeteţie, devin patogene pentru om, determinnd micoze cutanate, respiratorii şi chiar generalizate.
        Solurile tehnice ale blocurilor inundate cu ape fecaloid menajere, reprezintă att un risc n situaţia avarierii conductelor de apă potabilă ce traversează subsolurile, ct şi pericolul izbucnirii unor epidemii hidrice. Constuie de asemena şi un mediu propice pentru nmulţirea vectorilor (ţnţari).
        O gravă problemă o reprezintă rampa de gunoi. Perimetrul acesteia se ncadrează actualmente n categoria zonelor degradate, ceea ce a dus la afectarea gravă a factorilor de mediu. (Teodorovici,1978)

4.1.2 Poluarea chimică.

       Dintre cauzele antropice de poluare a solului, poluarea chimică se consideră a fi cea mai importantă. n Snnicolau Mare, poluarea chimică este rezultatul depozitării dejecţiilor animale, a eliminării finale a apelor uzate industriale, a depozitării deşeurilor menajere, precum şi a traficului rutier. Dintre sursele de poluare potenţială a solului acestui oraş menţionăm:
- surse de poluare de tip industrial: poluanţi atmosferici rezultaţi de la centralele termice şi cei proveniţi de la societăţi industriale;
- surse de poluare de tip urban: gestionarea deşeurilor, salubrizarea străzilor, gestionarea deşeurilor stradale şi traficul rutier;
        n Snnicolau Mare, principalele activităţi industriale cu risc de afectare a calităţii solului sunt: SC. Agricola Sinagro SRL, SC. Orlandi Investment SRL, SC Emiliana West Rom SRL,etc.
       n oraş, una din principalele surse de emisii atmosferice, care pot polua direct sau indirect solul, este traficul rutier, n principal pe drumul naţional DN6 şi drumul judeţean DJ682. De asemena, ţinnd cont de amplasarea terenurilor agricole n imediata vecinătate a drumurilor, poluanţii rezultaţi din traficul rutier, pot ajunge n sol şi pot determina poluarea acesuia, n principal cu metale grele (plumb şi compuşi cu plumb,etc.).

4.2 Solul-Depoluator.

        Unele materiale plastice, metale şi alte substanţe depozitate pe sol rămn neschimbate pentru că nu există microorganisme capabile să le descompună. Totuşi, solul poate fi n anumite limite, considerat depoluator. Majoritatea acestor materiale se vor degrada, vor ruginii sau se vor descompune n sol, dacă trece suficient timp.
       Cnd sunt aplicate n sau pe sol, unele deşeuri sau reziduuri care pot fi ncadrate n categoria poluanţi oriunde s-ar găsi, devin surse de energie pentru microorganismele din sol şi sursă de elemente nutritive pentru creşterea plantelor.
        Spre deosebire de celelalte componente ale mediului nconjurător, solul, mpreună cu microorganismele asociate, joacă rolul unui absorbant, purificator şi neutralizator biologic de poluanţi, mineralizator al tuturor reziduurilor organice.
      Uneori, capacitatea solului de a-ţi mplinii funcţia de autopurificare este suprasolicitată sau depăşită, rezultnd poluarea.
      Printre caracteristicile mai importante ale solurilor, care le permit să-şi asigure mai deplin acest rol, se au n vedere următoarele:
- larga distribuţie geografică a solurilor;
- adncimea solului şi respectiv volumul imens pe care acesta l ocupă n natură, ceea ce i permite  preluarea şi transformarea unor cantităţi mari de substanţe complexe;
- capacitatea de filtrare a solului, soluţiile care trec prin sol sunt supuse la filtrare şi purificare, fiind reţinute cele mai multe suspensii;
- activitatea biologică a solului datorită micro şi macro organismelor existente n sol.
       Datorită acestor caracteristici şi proprietăţi, solul poate constitui un mijloc şi mediu eficace de preluare, neutralizare, reciclare, transformare şi valorificare a diverselor deşeuri şi reziduuri anorganice şi organice, ca şi a dejecţiilor. Cu toate acestea, trebuie avut n vedere că solul are capacitatea limitată de ncărcare cu poluanţi. Pentru aceasta, este necesară cunoaşterea amănunţită a proceselor privind capacitatea de autoepurare naturală a solurilor, pentru stabilirea capacităţiilor maxim admisibile (CMA) ale poluanţilor n sol, astfel nct să se asigure prevenirea poluării solului, ca şi a celorlalţi factori ai mediului nconjurător.

4.3 Activitatea de monitorizare a calităţii solului n Romnia.
 
        Monitoringul mediului reprezintă supravegherea continuă a mediului şi a componentelor sale, evidenţierea schimbărilor n starea mediului şi evaluarea semnificaţiilor ecologice şi a implicaţiilor sociale ale acestor schimbări, urmate de măsurile care se impun.
        n Romnia, după Conferinţa ONU privind Mediul Uman (Stockholm,1972) n colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul nconjurător, s-a instituit Sistemul Naţional de Monitoring al Calităţii Mediului nconjurător, compus din trei subsisteme:
- monitoringul aerului şi apelor n cadrul Consiliului Naţional al Apelor;
- monitoringul solului n cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare- Academia de Stiinţe Agricole şi Silvice;
        Sistemul de monitoring al calităţii solului are n vedere evoluţia capacităţii de producţie a solului n cadrul diferitelor ecosisteme, ţinnd seama de folosinţă, dar şi de intervenţia omului.
         Rolul şi scopul sistemului naţional de monitoring al calităţii solului n Romnia are n vedere următoarele:
- urmărirea sistematică a caracteristicilor calitative ale solurilor, att n zonele influenţate de activităţile umane, ct şi n zonele neafectate direct de astfel de activităţi, n vederea cunoaşterii stării de calitatea a solurilor, a evoluţiei şi tendinţei acestora,  n zonele caracteristice şi pe ntreg ansamblul ţării;
- prognoza evoluţiei stării de calitate a solurilor pe baza prelucrării şi interpretării datelor referitoare la evoluţia şi tendinţa acesteia;
- avertizarea organelor si unităţilor interesate asupra situaţiilor n care se evidenţiază extinderi şi intensificări periculoase ale fenomenelor dăunătoare, creşteri periculoase ale substanţelor poluante,etc;
- furnizarea de date pentru stabilirea principalelor cauze care generează fenomene de poluare a solurilor, n vederea fundamentării măsurilor preventive, inclusiv recuperarea şi reciclarea substanţelor reziduale utilizate şi evitarea, limitarea, sau atenuarea pagubelor posibile aduse agriculturii, economiei naţionale, societăţii n ansamblu;
- asigurarea datelor necesare fundamentării programului naţional privind protecţia mediului nconjurător, n special privind resursele de subsol, mai ales cele folosite n producţia vegetală;

       

CAPITOLUL V

GESTIONAREA DEŞEURILOR

        n momentul de faţă, deşeurile, veriga finală a tututror activităţiilor antropice, reprezintă pe plan mondial o mare problemă pentru protecţia mediului, datorită acumulării lor n mari cantităţi de-a lungul anilor şi a eliminării lor mai mult sau mai puţin corespunzătoare.

5.1 Clasificarea deşeurilor.

       Deşeurile sunt componente reziduale rezultate din toate activităţiile antropice, att cele cu caracter gospodăresc, ct şi cele cu caracter productiv. Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere, deşeurile se clasifică astfel:
-  deşeuri menajere, provenite din sectorul casnic, care pot fi preluate de către sistemele de colectare;
-  deşeuri stradale, specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, animale, din depunerea de substanţe solide din atmosferă;
-  deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere, provenite de la mica sau marea industrie, din comerţ, din sectorul public sau administrativ;
-  deşeuri periculoase, toxice, inflamabile, explozive, infecţioase sau de altă natură, care introduse n natură pot dăuna plantelor, animalelor sau omului;
- deşeuri agricole, provenite din unităţiile agricole şi zootehnice;
-  deşeuri spitaliere, provenite din activitatea spitalelor, unităţilor sanitare, care sunt incinerate n crematoriile spitalelor; (Apostol şi Mărculescu,2006)

5.2 Efectul deşeurilor asupra calităţii factorilor de mediu.

       Deşeurile pot constitui vectori importanţi n răspndirea infecţiilor. Reziduurile provenite din diferite surse conţin foarte des o gamă variată de microorganisme, printre care şi agenţi patogeni, răspnditori de boli infecţioase (viruşi, bacterii, ouăle diverşilor helmiţi, etc). n condiţii prielnice, agenţii patogeni pot trăi n reziduuri timp ndelungat, de unde părtund n sol, apă, putnd provoca astfel infecţia şi prin contact direct.
        Agenţii patogeni, semnalează n reziduuri numai posibilitatea infecţiilor, iar reziduurile respective sunt considerate medii de propagare a infecţiilor. Ele pot conduce la crearea unor condiţii favorabile pentru nmulţirea insectelor şi rozătoarelor.
        Reziduurile necorespunzător tratate şi descompuse, pot fi spălate de apele de precipitaţii, şi astfel se mprăştie şi pătrund n sol. n acest mod se poluează suprafaţa solului pe ntinderi mari, după care particulele de sol contaminate (prin apele de precipitaţii), pătrund n apele freatice sau n apele de suprafaţă din apropiere.
        Reziduurile provenite din procesele de curăţire şi spălare, din diferite gospodării individuale, dar mai ales reziduurile proceselor industriale, pot ajunge n mediul nconjurător şi prin circulaţia schimbului de materie (alimentarea cu apă, legumicultură), şi deci pot ajunge n organismul uman.
         Descompunerea reziduurilor cu conţinut de substanţe organice, este nsoţită de degajarea unor gaze rău mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat, etc). Vntul ridică praful din grămezile de reziduuri, polund astfel atmosfera. Pe arterele de circulaţie murdare, insuficient curăţate, reziduurile sunt zdrobite şi sfărmate de mijloacele de transport, iar praful fin este ridicat n aer, chiar de către mijloacele de transport.
         Produsele de ardere (fum, funingine, cenuşă), apărute n urma autoaprinderii reziduurilor la locurile de depozitare, poluează mediul nconjurător pe ntinderi foarte mari.
        Nu n ultimul rnd, aceste reziduuri afectează şi estetica cadrului natural. Pe lngă pericolul de epidemie şi alte consecinţe negative de poluare a mediului nconjurător, ca urmare a evacuării necorespunzătoare a reziduurilor, apare o privelişte care provoacă oamenilor dezgust.

5.3 Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor.

       Deşeurile prost gestionate,  aruncate la ntmplare n depozite necontrolate, sau arse n spatele curţii, sunt un pericol pentru sănătatea publică.
        La nivel european există o Strategie privind Gestionarea Deşeurilor, domeniu reglementat de acquis prin Directiva 12CE din 2006, deja transpusă n legislaţia romnească.
        Principalele obiective ale gestiunii deşeurilor solide sunt:
- protejarea sănătăţii publice;
- protejarea mediului;
- menţinerea curăţeniei publice şi a esteticului;
- conservarea resurselor naturale prin intermediul politicilor de reducere a deşeurilor şi prin reciclare;
        Toate aceste obiective se realizează prin intermediul unei colectări şi tratări n condiţii de siguranţă, a unei eliminări şi depozitări corespunzătoare. Gospodărirea deşeurilor este vitală pentru comunitate şi din următoarele motive:
- capacitatea depozitelor scade continuu;
- amplasarea şi construirea de noi depozite constituie un proces dificil şi scump;
- multe materiale din deşeuri pot fi recuperate, micşorndu-se astfel impactul asupra mediului şi crescnd calitatea vieţii;

5.3.1 Tehnici şi metode de colectare.
      
         Prima fază de evacuare a gunoaielor, şi anume colectarea, şi stocarea la locul de producere, realizată n funcţie de sistemul de transport, este n general o parte foarte neglijată, insuficient dezvoltată şi neunitară din punct de vedere tehnic al ntregului sistem de evacuare.
         Introducerea recentă a europubelelor n Snnicolau Mare facilitează şi n acelaşi timp mbunătăţeşte metodele de colectare a deşeurilor. Gunoaiele menajere sunt depozitate n saci de plastic, care la rndul lor sunt depozitaţi n pubelele uşor manevrabile şi nchise cu capace rezistente.

5.3.2 Tehnici şi metode de transport.
 
         n cazul reziduurilor solide, sistemul de evacuare cel mai des utilizat este cel cuprinznd folosirea mijloacelor de transport, sistem aproape unic n ţara noastră.
         n Snnicolau Mare transportul deşeurilor se realizează prin intermediul unei autoutiliare, care se deplasează săptămnal pe străzi n vederea colectării deşeurilor menajere.

5.3.3 Tehnici şi metode de depozitare.

          n prezent, n lume, se practică mai multe sisteme de tratare a reziduurilor menajere, att pentru neutralizarea lor, ct şi pentru valorificarea unor materiale sau subproduse obţinute, cum ar fi:
- incinerarea cu sau fără recuperarea energiei termice şi a fierului;
- compostarea materialelor organice şi transformarea n ngrăşămnt agricol;
- depozitarea controlată a reziduurilor menajere şi stradale, cu recuperarea unor terenuri degradate;
           Terenul necesar pentru depozitarea deşeurilor, trebuie stabilit de comun acord cu oganele locale, sanitare şi de protecţie a mediului, avnd la dispoziţie studii hidrogeologice, topografice, care să permită stabilirea măsurilor pentru a evita riscurile unei poluări ale apelor subterane sau de suprafaţă, prin infiltraţiile sau scurgerile de suprafaţă ale apelor.
           n ţara noastră, metoda principală de neutralizare a reziduurilor menajere este depozitarea acestora pe terenuri neproductive.
           Soluţia cea mai răspndită este depozitarea gunoaielor n perimetrul localităţilor, sau n locuri mai ndepărtate, prin aşezarea direct pe sol. Acest lucru se explică, n primul rnd, prin faptul ca această soluţie nu necesită nicio investiţie, iar cheltuielile de exploatare sunt minime. n localităţi se găsesc n general terenuri adnci sau gropi, care trebuie asanate şi care pot fi valorificate prin umplerea lor cu gunoaie.
            Metoda cea mai simplă pentru umplerea acestor terenuri este depozitarea deschisă a gunoaielor (nearanjată), de mai multe ori, n straturi de 3-4 m grosime, fară nivelare şi acoperire.

5.3.3.1 Criterii de amenajare şi exploatare a rampelor de gunoi orăşeneşti.

         Organizaţia Mondială a Sănătăţii, prin comisiile sale de studiu, a ajuns la concluzia că rampele de depozitare controlată trebuie să fie la cel puţin 2000 m faţă de anumite aglomeraţii urbane sau rurale. n Romnia, distanţa de protecţie este limitată la 1000 m prin normele sanitare existente.(Apostol şi Mărculescu,2006)
         n zona depozitelor de gunoaie deschise, aerul este viciat de un miros urt. De multe ori sunt semnalate cazuri de autoaprindere şi de ardere a gunoaielor. Fumul şi cenuşa degajate, praful de suprafaţă şi materiale mai uşoare, poluează mediul nconjurător pe ntinderi apreciabile. De multe ori, n gunoaiele depuse n straturi groase, substanţele organice se descompun greu şi lent. Pe de altă parte, produsele de descompunere, dizolvabile n apele de precipitaţiii, prin scurgerea lor n sol, poluează si contaminează apele freatice, fenomen care, mai ales n cazul gropilor adnci, poate să se extindă pe suprafeţe mari. Prin urmare, astfel de locuri de depozitare a deşeurilor sunt acceptate din punct de vedere igienic, numai la distanţe relativ mari faţă de sursele de apă.
        Conform prescripţiilor n vigoare, nivelul interior al gunoaielor depozitate trebuie să fie deasupra nivelului cel mai ridicat al apelor freatice.
         Stabilirea amplasamentelor pentru aceste depozite de gunoaie, ct şi exploatarea lor sunt reglementate de prescripţii foarte severe:
- gunoaiele pot fi depuse n termen de depozitare numai n straturi cu grosimea de cel mult 1,8 m;
- după o grosime de 20-22 cm, straturile trebuie să fie acoperite cu pămnt sau alte materiale corespunzătoare, stratul proaspăt depus nu poate sta neacoperit mai mult de 24 de ore;
- mprăştierea materialelor uşoare de către vnt, trebuie mpiedicată prin garduri din plase de srmă;
- materialele care se descompun uşor, sau cele putrescibile, trebuie să fie separate şi ngropate ntr-un loc special, stabilit n incinta depozitului, la o adncime de cel puţin 60 cm;
- trebuie prevenită apariţia incendiilor, n care scop se vor asigura instalaţiile de stins corespunzătoare; (Apostol şi Mărculescu,2006)

5.4 Gospodărirea deşeurilor n oraşul Snnicolau Mare.
       
        n Snnicolau Mare, gestionarea deşeurilor la nivelul localităţii se realizează de către serviciul public specializat al Consiliului Local (SC. GOSAN SRL). Deşeurile gestionate n cadrul activităţii de gospodărire comunală, cuprid deşeuri menajere provenite de la populaţie, deşeuri menajere şi industriale nepericuloase de la agenţii economici, instituţii, etc.
        Pentru colectarea deşeurilor, serviciul public are ndotare un număr de 15 containere cu o capacitate de 4 m pentru colectarea deşeurilor menajere şi 8 containere cu capacitate de 1,1 m pentru colectarea deşeurilor de ambalaje (tip hrtie, carton şi PET), ampalaste n patru locaţii din centrul localităţii.
        Transportul deşeurilor la locul de depozitare definitivă, se realizează cu o autogunoieră compactoare, cu o capacitate de 10 m şi trei tractoare cu remorcă, cu capacitate de 16 m. Ritmul de ridicare a deşeurilor este de 1-2 ori pe săptămnă, n funcţie de zonă, pentru deşeurile de la populaţie şi o data pe săptămnă pentru deşeurile de la agenţii economici, instituţii, etc.
        Colectarea deşeurilor periculoase n oraşul Snnicolau Mare nu este rezolvată. Din lipsa totală a unui sistem integrat de colectare selectivă, transport şi eliminare a deşeurilor periculoase, aceste tipuri de deşeuri ajung la depozitele locale, afectnd n mod grav mediul. Desi există prevederi legislative n domeniul gospodăririi diferitelor categorii de deşeuri periculoase (uleiuri uzate, baterii şi acumulatori uzaţi, etc), care ncurajează reciclarea acestora, problema rămne, lipsa instrumentului economic stimulativ şi slaba dezvoltare a industriei de prelucrare a acestor deşeuri. Astfel, se impune dezvoltarea sistemului organizatoric n domeniul gestionării acestor tipuri de deşeuri, inclusiv conştientizarea şi motivarea populaţiei pentru eliminarea ecologică a acestora. (”Model de Mediu Sustenabil prin Cooperare Transfrontalieră”,2005)
       Avnd n vedere potenţialul agricol al oraşului, se poate aprecia faptul că sunt generate cantităţi nsemnate de deşeuri biodegradabile. Cantităţiile generate sunt greu de apreciat, fiind n funcţie de culturile vegetale şi condiţiile de climă. Deşeurile vegetale rezultate din agricultură constituie biomasa vegetală, putnd fi reutilizată n urma unor procedee de compostare.
         Estimativ, n oraşul Snnicolau Mare, din totalul de deşeuri colectate şi eliminate la depozit, deşeurile biodegradabile reprezintă circa 60%.
         n categoria deşeurilor periculoase, identificate n Snnicolau Mare, se ncadrează şi deşeurile medicale, provenite de la Spitalul Oraşului Snnicolau Mare. Cantitatea generată pe an este de 7,2 tone, n prezent modul de eliminare constnd n incinerarea acestora n incineratorul spitalului. Avnd n vedere că acest incinerator nu este conform cu Directiva CE privind incinerarea deşeurilor, trebuia nchis pnă in anul 2005.
        Bazat pe principiile prezentate, se poate concluziona că, n oraşul Snnicolau Mare, ndeplinirea obiectivelor privind gestionarea deşeurilor este ngreunată, datorită următoarelor aspecte principale:
- nu este organizată colectarea selectivă a deşeurilor;
- nu există sistem organizat de colectare şi distrugere a deşeurilor de origine animală;
-deşeurile sunt depozitate n totalitate netratate, n condiţii necorespunzătoare, pe suprafeţe de teren fără impermeabilizare;
- nu este organizată colectarea, transportul şi eliminarea n condiţii controlate a deşeurilor periculoase;
- există posibilităţi de valorificare reduse şi neatractive pentru deşeurile colectate separat;
-constituie o problemă şi comportamentul necorespunzător al populaţiei faţă de facilităţiile existente pentru colectarea selectivă, generat de lipsa acţiunilor de promovare şi a programelor educative;

         n luna februarie 2008, Consiliul Local al oraşului Snnicolau Mare a aprobat achiziţionarea a 4.000 de europubele, care au fost repartizate populaţiei n mod gratuit, astfel desfinţndu-se Altele    45,1%                                    122.734,35 tone
Total    100%                                         28.235,8 tone

Tabelul 18. Valorificarea şi eliminarea deşeurilor n anul 2007 n oraşul Snnicolau Mare
TIPURI DE DEŞEU    CANTITATE COLECTATĂ    CANTITATE ELIMINATĂ
Deşeuri menajere:    25.609    25.609
     a) de la populaţie    15.155    -
b) de la agenţi economici    10.454    10.454
Deşeuri municipale:    706,8    706,8
a) stradale    379,8    379,8
b) din pieţe    314,4    314,4
   c) din parcuri    12,6    12,6
Deşeuri din construcţii    1.710    1.710
Deşeuri spitaliceşti    -    -
Alte deşeuri    210    210
Total deşeuri    28.235,8    28.235,8

CAPITOLUL VI

ASPECTE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI

          Mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale n interacţiune, cuprinznd elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.
          Este necesară o atenţie deosebită asupra problemelor privind protecţia mediului nconjurător, menţinerea echilibrului ecologic şi conservarea naturii. Singura posibilitate de oprire a proceselor de destabilizare a echilibrului ecologic global, constă n integrarea conservării naturii cu dezvoltarea socio- economică. (Ionescu,1991)
         Demersul de prevenire şi combatere a fenomenului de poluare implică şi dezvoltarea spaţiilor verzi. Spaţiul verde este o categorie funcţională din cadrul localităţilor sau din afara acestora, care se caracterizează prin existenţa unui cadru vegetal natural sau amenajat, şi existenţa unui cadru construit, cuprinznd amenajări şi dotări corespunzătoare unor activităţi cultural-educative, sportive şi recreative n aer liber, ale populaţiei. (Muja,1984)
         Spaţiile verzi constituie, componente de bază n structura mediului ambiant al omului, reprezintă un factor esenţial de care se ţine seama n activităţiile de sistematizare a teritoriului şi localităţilor, n procesul de organizare a formelor de aşezare a  colectivităţiilor umane. Funcţiile principale pe care le deţine sunt:
- funcţia economică şi funcţia de protecţie a mediului nconjurător;
- zonă de recreere şi de odihnă a locuitorilor;
- punerea n valoare a unor ansambluri arhitecturale şi urbanistice;
- funcţia de mbunătăţire a microclimatului;
- funcţi de sporire a calitaţiilor, sau de corectare a deficienţelor cadrului natural şi de combatere a unor factori de poluare a mediului nconjurător;
- n cadrul localităţii şi a teritoriului periurban au rol cultural, educativ şi social;
- au rol recreeativ şi igienico-sanitar, constituind o componentă esenţială, majoră, a habitatului uman, cu importante efecte asupra echilibrului ecologic al acestuia;
- nivelul de dezvoltare al spaţiilor verzi  reprezintă unul dintre indicatorii ce măsoară gradul de civilizaţie al unui popor, de bunăstare şi prosperitate socială. (Muja,1984)

6.1 Funcţionalitatea spaţiilor verzi.

6.1.1 Funcţia sanitară.
   
        n perioada actuală, ca urmare a dezvoltării intense a oraşelor şi a supraaglomerării lor, populaţia este nevoită să trăiască n spaţii construite, ruptă de natură. Multe din maladiile omului contemporan, printre care bolile cardiovasculare, hipertermia şi nevroza, sunt consecinţele frustrării omului şi lipsa petrecerii timpului n natură.
        Influenţa vegetaţiei asupra sănătăţii oamenilor se resimte direct sau indirect. Puritatea aerului, amplitudinile mai mici diurne sau anotimpuale ale valorilor de temperatură, umbra generată de arbore, armonia liniilor, a culorilor, gruparea artistică a arborilor, arbuştilor şi a florilor, incită privirea, crend o dispoziţie sufletească favorabilă, care, la rndul ei, influenţează pozitiv starea generală a organismului.
       Masivele forestiere, fşiile plantate de-a lungul străzilor, contribuie la reducerea valorilor de temperatură n zilele călduroase de vară, astfel, pulsul rărindu-se cu pnă la 8-10 bătăi pe minut, temperatura pielii scade, iar datorită faptului că la suprafaţa frunzelor şi a tulpinilor se nregistrează mai puţine grade, omul nu mai captează căldură suficientă, ci dimpotrivă, el o elimină prin radiaţie. De aceea, ntr-un grup de arbori, omul are senzaţia de răcorire.
         Arborii şi arbuştii miscşorează viteza de deplasare a aerului şi constituie o protecţie mpotriva vntului, ale cărei izbucniri pot fi deosebit de periculoase pentru cardiaci şi nevrotici. Prin ponderea oxigenului şi consumarea dioxidului de carbon, vegetaţia, n special cea lemnoasă, contribuie la mbunătăţirea evidentă a compoziţiei aerului, asigurnd menţinerea vieţii. Un hectar de pădure produce, n medie, 10 tone de oxigen/an şi consumă 14 tone de CO2 /an. Conţinutul de CO2 n compoziţia aerului, a crescut n ultimii ani, ca urmare a dezvoltării industriale, a arderilor şi a reducerii suprafeţelor ocupate cu vegetaţie, n special cu păduri.
         Funcţia sanitară a spaţiilor verzi, se manifestă prin reducerea gradului de poluare atmosferică, proces dinamic n care poluarea suferă n mod continuu modificări datorită reacţiilor chimice  dintre poluant şi mediul nconjurător, inclusiv vegetaţia.
         Poluarea poate fi diminuată şi datorită raportului favorabil n care se găsesc oglinziile de apă şi vegetaţia, cea lemnoasă n special, socotite „suprafeţe purificatoare” şi care nlesnesc fenomenele naturale de autoapărare prin: diluţie, sedimentare, interreacţii chimice, concurenţă microbiană, etc.
          Acţiunea bactericidă a vegetaţiei, rezidă n nsuşirea ce o au arborii de a emana substanţe volatile, care contribuie la distrugerea unor ciuperci şi bacterii, inclusiv a celor generatoare a unor boli grave, cum ar fi febra tifoidă, difteria, tuberculoza, etc.
          Vegetaţia lemnoasă, reprezentată prin păduri, are un rol activ n reducerea zgomotului. Absorbţia şi dispersia sunetelor la nivelul coroanei unui arbore, poate fi micşorată cu 24%, iar n cazul unei grupări compacte de arbuşti, această diminuare ajunge pnă la 50% din valoarea iniţială.
          Acţionnd asupra psihicului, spaţiile verzi pot stimula unele emoţii (bucurie, voiciune, etc), care tonifică şi fortifică activitatea organismului, ori, dimpotrivă, reduc sau ndepărtează pe cele contradictorii (ngrijorare, tristeţe, stres, depresie, etc), care slăbesc şi detorganizează buna desfăşurare a unor procese fiziologice (Muja,1984).

6.1.2 Funcţia recreativă.

          Populaţia din centrele administrative şi industriale, din fabrici şi birouri, suferă tot mai mult de „răul de oraş”, trăind şi lucrnd departe de natură, fiind izolată printr-o perdea de fum de adevărata lumină solară, de razele ultraviolete. Ca urmare a intensificării poluării chimice, fizice şi fonice, omul simte tot mai mult nevoia ca n timpul liber să evadeze n natură, n scopul refacerii capacităţii sale psihice şi fizice. Recreerea poate fi definită ca o activitate practicată de om, după bunul său plac.
          Spaţiile verzi constituie o ambianţă deosebit de favorabilă pentru practicarea a numeroase activităţi recreative. nsăşi trecerea printr-o zonă verde intravilană provoacă sentimente contrastante cu cele nregistrate atunci cnd traversează peisaje urbane n care predomină construcţiile.

6.2 Amenajarea spaţiilor verzi.
    
       n ceea ce priveşte clasificarea şi amenajarea spaţiilor verzi, aceasta se poate face n raport cu criteriul de amplasare şi de folosinţă. Zonele necesare odihnei şi recreeri se amplasează n locuri care prezintă cele mai avantajoase elemente naturale şi care permit dezvoltarea normală a plantaţiilor conform destinaţiei terenurilor. Este necesar să se asigure n cadrul amenajării şi dotării acestor zone plantate, instalaţii de alimentare cu apă potabilă, WC-uri publice, locuri pentru colectarea temporară a gunoaielor şi sisteme de ndepărtare a apelor uzate, a căror construcţie şi exploatare să evite contaminarea factorilor de mediu (Muja,1984).

6.2.1 Amenajarea spaţiilor verzi industriale.

          Amenajarea acestor spaţii este o problemă de mare actualitate, deoarece se referă direct la sănătatea oamenilor, la păstrarea unor condiţii igienico-saniatre n centrele populate.
          La amenajarea spaţiilor verzi industriale, se va ţine cont de mărimea unităţii industriale, de felul ei, de efectele pe care le poate avea asupra organismelor etc.
         Pentru a se lupta mpotriva zgomotului, se utilizează plantaţii de arbori şi arbuşti cu o structură mai deasă. Acolo unde se degajă mirosuri puternice sau se formează mult praf, se folosesc specii cu frunze păroase, cu multe asperităţi. La amenajarea plantaţiilor protectoare mpotriva prafului se va ţine seama că cele mai rezistente sunt: Acer saccharinum, Hedera helix, Frasinus excelsior, Populus nigra, Sophora japonica etc. (Muja,1984).

6.2.2 Amenajarea spaţiilor verzi de pe lngă diverse instituţii.

        Acestea se realizează n funcţie de felul instituţiei, mărimea spaţiului afectat, relieful terenului, condiţii climatice etc. Este necesar să se asigure un cadru de verdeaţă, care să asigure protecţia mpotriva zgomotului, prafului, un spaţiu stenic şi estetic.
        n cadrul spaţiilor verzi moderne din faţa instituţiilor şi complexelor comerciale, este necesar să se amenajeze mari spaţii de parcare.

 6.2.3 Amenajarea spaţiilor verzi pe lngă spital.

         S-a constatat, că att vegetaţia, ct şi cadrul special obţinut prin amenajările peisagistice, creează un mediu stenic cu rol curativ important. De aceea, n jurul spitalelor, suprafeţele de vegetaţie se supun unui regim special de amenajare şi exploatare, considerndu-se a fi de o importanţă deosebită.
          Pentru relaxarea organismului se folosesc decoruri florale mai bogate, colorate, un gen de peisaj vesel, cu plante exotice. Pentru afecţiunile de plămni se introduc conifere care ozonifică aerul, pergole pe alei, care să ferească de soarele puternic, plantaţii masive marginale mpotriva curenţiilor de aer şi a vnturilor etc.
6.2.4  Amenajarea pădurilor-parcuri.

          Acestea sunt suprafeţe mpădurite de zeci şi chiar sute de hectare care sunt destinate a fi vizitate pe o periodă mai lungă de o zi sau de a petrece aici aproximativ o zi.

6.2.5 Amenajarea spaţiilor verzi aferente ansamblurilor de locuit.
         
         Spaţiile plantate aferente ansamblului de locuit au o mare importanţă n viaţa de zi cu zi a locuitorilor şi ndeplinesc multiple funcţii. Au, mai ales, un rol igienic, furniznd oxigenul necesar vieţii şi consumnd CO2, prelund praful de pe frunze, contribuind la mărirea umidităţii atmosferi şi reducnd zgomotele.
        Aceste spaţii cuprind terenuri de joacă pentru copii, dar sunt şi destinate pentru odihna locuitorilor. La amenajarea acestor spaţii verzi se va ţine seama de condiţiile climatice, de luminozitatea din cursul zilei şi de influenţa culorilor asupra psihicului uman, de modul de grupare al locuinţelor, de felul acestora etc. Organizării spaţiilor plantate din cvartalele de locuit trebuie să li se acorde o deosebită atenţie, de ea depinznd asigurarea celor mai elementare necesităţi  ale vieţii.

6.2.6 Amenajarea scuarurilor.

        Scuarurile sunt suprafeţe mici, obişnuit 300-15000 m, care se amenajează ca spaţii verzi, ce servesc unei odihne active, de scurtă durată. Suprafaţa scuarurilor este n funcţie de numărul de locuitori pe care l deservesc. Pentru un vizitator se socoteşte o normă de 10-20 m, sau pentru fiecare locuitor, 1-4 m. Reţeaua de alei a unui scuar poate cuprinde 20-35% din ntreaga suprafaţă. Scuarul fiind destinat odihnei de scurtă durată, pe aleii trebuie să fie amplasat un număr mai mare de bănci.
         Plantaţiile vor trebui să asigure umbra binefăcătoare din timpul verii, de aceea circa 30-40% din suprafaţă va fi ocupată de arbori. Spaţiile gazonate şi arbuştii ocupă 20-25%, iar decorurile florale 5-10%. (Muja,1984)
6.2.7 Amenajarea spaţiilor verzi de pe străzi.

       Spaţiile verzi de pe străzi sunt alcătuite din plantaţii de aliniament, arbuşti şi decoruri florale. Ţesndu-se ca o pnză de păianjen pe planul oraşului, spaţiile verzi ndeplinesc multe roluri:
- asigură protecţia pietonilor mpotriva insolaţiei;
- reduc viteza vntului;
- măresc umiditatea relativă a aerului;
- mbogăţesc aerul cu oxigen şi reduc dioxidul de carbon din atmosferă, mai ales pe străzi, unde circulaţia automobilelor poluează foarte mult aerul;
- atenuează prin sistemul radicular dezvoltat trepidaţiile care se transmit la fundaţiile clădirilor;
- emană fitoncide, care ucid microbii;
- diminuează foarte mult zgomotele (cercetările au arătat că pe străzile plantate, intensitatea zgomotului se reduce de 5 ori, faţă de cele neplantate);
- aromele florilor nmiresmează aerul;
- culorile trunchiurilor, frunzelor, florilor, fructelor, nfrumuseţează cadrul, oferind aspecte variate străzilor;
           La plantarea pe aliniamente se folosesc specii de arbori cu trunchiul drept, regulat, de talie mijlocie, avnd coronamentul ridicat la circa 3 m de sol. Se caută specii care nfloresc abundent şi florile sunt parfumate, cu arome plăcute.
         Cele mai folosite specii sunt: salcmul globos, platanul, teiul, paltinul, arţarul, plopul piramidal, frasinul.
         Pentru a nu aduce prejudicii reţelelor electrice şi telefonice, se va menţine coronamentul arborilor la o distanţă de 1-5 m lăţime şi 1-2 m nălţime faţă de acestea, prin tăieri repetate. Odată infiinţate, plantaţiile de pe străzi şi bulevarde, exercită importante efecte igienico- sanitare şi estetice.

6.2.8 Alegerea speciilor lemnoase pentru spaţiile verzi.

          Alegerea plantelor lemnoase se face cunoscnd temeinic cerinţele diferitelor specii faţă de:
a) Factorii ecologici: - climatici (lumina, temperatura aerului, umiditate etc.);
                              - edafici (textura şi profunzimea solului, troficitatea specifică şi globală, regimul de umiditate, fertilitatea);
                               - geomorfologici (altitudine, expoziţie, pantă);
                               - biotici (animali şi vegetali);
b) Factori antropici.
     Alegerea speciilor trebuie să se facă lund n considerare rezistenţa acestora la nocivităţi, agenţi cu acţiune dăunătoare asupra organismului uman, animal sau vegetal. De aceea s-au realizat numeroase cercetări pe baza cărora s-au ntocmit scări de rezistenţă ale plantelor. (Muja,1984)

6.3 Clasificarea spaţiilor verzi.

         După destinaţia lor, spaţiile verzi sunt:
- spaţii verzi de folosinţă generală, care sunt destinate pentru a fi folosite de ntreaga populaţie a oraşului (parcurile de cultură şi odihnă, scuarurile, grădinile de cartier, plantaţiile de pe străzi şi bulevarde etc);
- spaţii verzi de folosinţă limitată, (cele de lngă intreprinderi şi instituţii, de pe terenurile sportive, cele destinate pentru joaca copiilor, grădinile individuale), frecventate doar de o parte a populaţiei;
- spaţii verzi cu destinaţie specială (cele din jurul expoziţiilor, a monumentelor, cele destinate protecţiei sanitare, gradinile botanice etc.);

6.4  Spațiile verzi din cadrul orașului Snnicolau Mare.

       n orașul Snnicolau Mare, spațiul verde este constituit din 57 ha și este deflacat pe tipuri de categorii de spații verzi:
- parcuri - 9,86 ha;
- spații verzi de pe lngă bazinele de apă (ștranduri) - 1,90 ha;
- agrement - 10,5 ha;
- lucii de apă (inclusiv zona verde din jur) - 14,78 ha;
- spații verzi plantate - 4,00 ha;
- scuaruri - 8,00 ha;
- aliniamente plantate ( de-a lungul străzilor, a cursurilor de apă etc) - 8,21 ha.
        Zona orașului Snnicolau Mare cuprinde spații verzi publice cu acces nelimitat, spații pentru sport și agrement, cu accea limitat de apartenența la cluburi, sau contra cost, spații plantate de protecție.
         Spațiile verzi publice cu acces nelimitat sunt: parcuri, scuaruri ți fsii plantate publice ( Parcul Copiilor, Parcul Mare; scuarurile se regăsesc n zonele de blocuri; n aliniamente plantate de-a lungul străzilor și cursului de apă-canal Aranca); amenajări sportive (bazele sportive UNIREA, Stadionul VOINȚA).
          Parcul copiilor este situat ntre stadionul din oraș, ștrandul rece și ștrandul termal și este dotat cu aparate de joacă pentru copii, dar ar trebui cu siguranță mbunătățite condițiile de joacă.
          Parcul Mare nu este amenajat sau dotat cu aparate de joacă pentru copii, prezentnd doar arbori, care la rndul lor sunt destul de bătrni.
           Spațiile verzi pentru agrement din cadrul orașului sunt reprezentate de : baze de agrement, poli de agrement etc. ( baza de hipism Gestimob Snnicolau Mare, balta din Dr. Cenadului).
          Conform ART.6 din legea nr./24/,din 15 ianuarie 2007, statul recunoaște dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere n spațiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spațiilor verzi, la creerea aliniamentelor de arbori și arbuști, n condițiile respectării prevederilor legale n vigoare.
         Pentru protecția și conservarea spațiilor verzi, personele fizice au următoarele obligații:
- să nu arunce niciun fel de deșeuri pe teritoriul spațiilor verzi;
- să respecte regulile de apărare mpotriva incendiilor pe spațiile verzi;
- să nu producă tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului, distrugeri ale mușuroaielor naturale etc.
Să nu ocupe cu construcții provizorii sau permanente zonele inventariate ca spații verzi.
          Prin administrarea spațiilor verzi se asigură ndeplinirea următoarelor obiective:
protecția și conservarea spațiilor verzi pentru menținerea biodiversității lor
regenerarea, extinderea și ameliorarea compoziției și a calității spațiilor verzi.
identificarea zonelor deficitare și realizarea de lucrări pentru extinderea suprafețelor
acoperite cu vegetație;
menținerea și dezvoltarea funcțiilor de protecție a spațiilor verzi, privind apele, solul,
schimbrile climatice, menținerea peisajelor n scopul ocrotirii sănătății populației, protecției mediului și asigurării calității vieții.
             Autoritățiile administrației publice locale, au obligația de a lua toate măsurile pentru creerea spațiilor verzi, care se vor realiza n baza documentației de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate conform legii, prin transformarea terenurilor neproductive, a altor categorii de terenuri și a celor eliberate de construcții, ori prin aplicarea unor metode alternative, pe baza unor proiecte de specialitate peisagistică și urbanism.( ART.12/24/15/01/2007).
             Controlul realizării măsurilor de protecție a spațiilor verzi este exercitat de instituțiile abilitate de autoritatea publică centrală pentru administrație și interne, autoritățiile administrației publice și locale și de unitățiile fitosanitare locale pentru protecția plantelor.
             
         Referitor la spațiile verzi, cele existente, vor fi cuprinse, n fiecare an, n acțiunea -Curățenia de Primăvară-, acțiune demarată de Primăria oraşului Snnicolau Mare n colaborare cu S.C. GOSAN SRL., iar pentru extinderea suprafețelor ocupate de spațiile verzi, se vor demara acțiuni de amenajare a terenurilor situate n intersecțiile rutiere din oraș.
          n vederea conservării și dezvoltării parcurilor, zonelor florale, spațiilor verzi din perimetrul orașului Snnicolau Mare, se interzice și constituie contravenție: tăierea și scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, lăstari, cu sau fără ridicarea acestora, de pe străzi, zone de agrement sau parcuri. Pentru fiecare copac care urmează să fie tăiat, se va planta altul, soiul fiind stabilit de către peisagistul primăriei orașului Snnicolau Mare.
Concluzii
         n urma efectuării acestui studiu  privind calitatea mediului n oraşul Sannicolau Mare, se desprind urmatoarele concluzii:
        - intensitatea traficului rutier,mai ales cel international pe DN-6, prin vama Cenad, amplifică nivelul de poluare al atmosferei, prin gazele de ardere emanate din motoarele autovehiculelor;
        - cele  4 centrale termice care asigură agentul termic n zona blocurilor de locuinţe, produc o poluare mai accentuată, atunci cand folosesc alţi combustibili decat gazul metan;
        - pulberile stradale si cele sedimentabile au nregistrat valori mari, ultimele ca urmare a activitatii firmei SC SANSIRO;
        - calitatea globală a apei canalului Aranca s-a nrautaţit treptat din anul 2003 ncoace ca urmare a creşterii concentraţiei de nitraţi;
        - stratul acvifer freatic din bazinul hidrografic Aranca, prezintă modificari semnificative faţa de anii anteriori, cu depăşiri ale limitei maxime admise pentru doi indicatori de calitate: amoniu si sunbstantele organice;
        - reteaua de canalizare a oraşului se află ntr-o stare avansată de degradare, cu infiltraţii şi exfiltraţii, datorită faptului că n majoritatea timpului, staţia de epurare este nefuncţională;
        - apele uzate şi pluviale sunt deversate direct n canalul Aranca fără o epurare prealabilă;
        - o contribuţie la creşterea nivelului de poluare al canalului l-au avut fosta fabrică de ciorapi şi abatorul, n prezent aceste unitaţi fiind nchise;
        - o masură eficientă şi pe termen apropiat este dragarea canalului şi curăţirea acestuia de toate deşeurile depuse pe fundul bazinului;     
        - privind apele de suprafată, care sunt şi vectori pentru numeroase boli, datorită agenţilor patogeni pe care i conţin, n Sannicolau Mare s-a nregistrat o patologie hidrică deosebit de variată( lambliaza, trichomoniaza, echinococoza, ascaridiza, oxiuroza), care au au cauzat un numar destul de mare de mbolnaviri;
        - poluarea biologica a solului reperezintă infestarea acestuia cu germeni patogeni (bacilul tific, bacilul dizenteric, bacilul Koch, vibrionul holeric, leptospirele) care produc o patologie variată;
        - n decursul anului 2007, la Spitalul Oraşenesc Sannicolau Mare s-au inregistrat 3 cazuri de mbolnaviri cu Salmonella, 27 cazuri de mbolnaviri cu stafilococi şi 4 cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu tuberculoză;

         - principalele surse, n ceea ce priveşte poluarea solului, sunt reprezentate n mod direct de activitatea fermelor agricole particulare şi n mod indirect de traficul rutier care emană gaze cu un conţinut ridicat n metale grele (plumb, compuşi cu plumb) care pot ajunge in sol;
          - problema deşeurilor casnice, stradale, menajere, periculoase (uleiuri uzate, baterii de acumulatori) si spitaliere, pentru care nu exista o gestionare eficienta;
          - colectarea deşeurilor periculoase nu este ncă rezolvată, acestea ajung la depozitele locale, din lipsa totală a unui sistem integrat de colectare selectivă, transport şi eliminare a lor, afectnd astfel mediul;
          - deşeurile medicale, produse anual n cantităţi ce depaşesc 7 tone si provenite de la Spitalul Oraşenesc, sunt neutralizate prin ardere ntr-un incinerator neconform cu Directiva UE, pentru care trebuia nchis din anul 2005;
          - depozitul de deşeuri al oraşului (groapa de gunoi), deschis n anul 1962, nu mai poate face faţa volumului mare al deşeurilor depozitate anual, trebuind a fi nchis n anul 2010;
          - un pas important n colectarea şi transportarea deşeurilor casnice, l-a reprezentat finalizarea proiectului de achiziţionare a acelor 4000 de europubele, care au fost repartizate populaţiei ncepnd din luna februarie 2008. Prin acestă masură luat de Consiliul Locala al oraşului, se desfiinţează containerele neaspectuoase din microraioane si străzi;
          - spaţiile verzi ale oraşului ocupă o suprafaţă reprezentativă n arealul aşezarii, cuprinzand:
parcuri, scuaruri, aliniamente plantate, spaţii verzi plantate, spaţii de agrement, lucii de apă, care sunt permanent bine gospodărite şi extinse de la an la an, astfel că n prezent la o populatie de aproximativ 13200 locuitori, unui singur locuitor, i revine o suprafaţă de zonă verde, de 43m2.
           Tinnd cont de faptul că marea majoritate a indicatorilor de calitate  ai mediuluiu din oraşul Sannicolau Mare, se ncadrează n parametri normali, se poate concluziona că factorii de mediu ai acestui areal nu au o influienţă negativă pronunţată asupra  echilibrului biologic şi a sănătăţii populatiei.



BIBLIOGRAFIE

1.    Apostol,T., Mărculescu,C., (2006), Managementul deşeurilor solide, Editura Agir, Bucureşti.
2.    Ardelean V., Zăvoianu I., (1979), Judeţele patriei. Judeţul Timiş, Editura Academiei   Romne, Bucureşti.
3.    Barnea,M., Barnea,E., (1989), Bolile respiratorii și factorii de mediu, Editura Medicală, București.
4.    Buchman A., Bud M., Marinescu M., Stan F., (2004), Studiul calităţii mediului, Editura Economică, Bucureşti.
5.    Ionescu, A., (1991), Ecologie şi societate, Editura Ceres, Bucureşti.
6.    Mănescu, S., (1978), Poluarea mediului şi sănătatea, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
7.    Measnicov M., (1987), Protejarea mediului nconjurător prin combaterea eroziunii solului, Editura Ceres, Bucureşti.
8.    Mihalache D, (1971), Localităţiile judeţului Timiş, Editura Ceres, Bucureşti.
9.    Muja S., (1984), Spaţiile verzi n sistematizarea teritoriului localităţilor, Editura Ceres,   Bucureşti.
10.    Muntean I., Muntean Rodica, (1998), Timiş.Monografie, Editura Marineasa, Timişoara.
11.    Oprean,C., Suciu,O., (2003), Menegementul calităţii mediului, Editura Academia Romnă, Bucureşti.
12.    Pascu D.Ursu, (1981), Atmosfera şi poluarea, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
13.    Posea G., (1997), Campia de Vest a Romniei, Editura Fundaţiei Romnia de Mine, Bucureşti.
14.    Preda M., Palade L., (1973), Arhitectura peisageră, Editura Ceres, Bucureşti.
15.    Răuţă C., Crstea S., (1979), Poluarea şi protecţia mediului nconjurător, Editura                         Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
16.    Ţăran D., Luca,M., (2002), Panoptic al comunelor bănăţene din perspectiva pedologică, Editura Marineasa, Timişoara.
17.    Teodoreanu E., (2004), Geografie medicală, Editura Academiei Romne, Bucureşti.
18.    Teodorovici Gr., (1978), Epidemiologia bolilor transmisibile, Editura Medicală, Bucureşti.
19.    Ujvari,I., (1972), Geografia apelor Romniei, Editura Ştiinţifică Bucureşti.
20.    Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Chimie-Biologie-Geografie, Catedra de Geografie, Geographica Timisienis, (1995),  Vol.IV.
21.    Vlaicu B., (1996), Sănătatea mediului ambiant, Editura Brumar, Bucureşti.
22.    ***  Geografia  Romaniei, vol IV, (1992), Editura Academiei, Bucureşti.


******  Asociaţia pentru Dezvoltare a Consiliilor din Microregiunea Mako, (2005), Model de                  M ediu Sustenabil prin Cooperare Transfrontalieră” studiu I.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica