referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Vinuri albe si dulci din Grecia si Cipru

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Relieful foarte frământat, solul pietros situat pe un subsol de marnă calcaroasă sau de tuf friabil şi marea luminozitate, căreia Grecia îi datorează prestigiul său de ţară cu cel mai frumos cer albastru, favorizează obţinerea unor vinuri de calitate. Datorită aşezării sale insulare, peninsulare şi continentale, Grecia prezintă numeroase şi variate mici regiuni vitivinicole cu microclimate şi condiţii ecologice specifice...

Varianta Printabila 


1 VINURI ALBE DULCI DIN GRECIA ŞI CIPRU

n conformitate cu reglementările internaţionale legislaţia vitivinicolă din Romnia, vinul este băutura obţinută exclusiv prin fermentarea alcoolică completă sau parţială a strugurilor proaspeţi, zdrobiţi sau nezdrobiţi, sau a mustului de struguri.
Ca urmare, cea mai sumară evaluare a calităţii vinului rezidă n gradul său alcoolic, a cărui mărime nu poate fi mai mică de 8,5 % vol., ca tărie alcoolică dobndită (efectivă).
Numărul mare de vinuri şi diversitatea lor, au determinat mai multe clasificări ale vinurilor, astfel după culoare avem vinuri albe, roşii şi roze şi  după gradul de dulceaţă vinuri seci (max. 4 g/l zaharuri reducătoare), demiseci (4,1-12 g/l), demidulci (12,1-50 g/l) şi dulci (minim 50 g/l).
Reglementările O.I.V. şi potrivit Legii viei şi vinului din Romnia pe piaţă se ntlnesc şi se comercializează vinuri propriu-zise şi vinuri speciale.
Vinurile propriu-zise, pentru care pe plan internaţional se acceptă numele de vinuri stricto sensu, rezultă exclusiv din fermentarea completă sau parţială a strugurilor proaspeţi, zdrobiţi sau nezdrobiţi, ori a mustului rezultat din ei. n cadrul vinurilor stricto sensu (albe, roşii şi roze) se disting două mari categorii : vinuri de masă şi vinuri cu denumire de origine controlată (DOC), ce şi datorează existenţa datorită faptului că vinul este singurul produs agro-alimentar a cărui provenienţă geografică poate fi identificată pe baza nsuşirilor sale senzoriale.
Acestea se obţin numai din soiuri nobile, din specia Vitis vinifera, admise n cultură. Ele se disting prin originalitatea nsuşirilor imprimate de locul de producere, de soiul sau sortimentul de soiuri, de modul de cultură şi de tehnologia de vinificaţie folosită. Tăria alcoolică naturală minimă a vinului este de 11 % vol.
Vinurile albe dulci, numite şi vinuri n mod natural dulci, se produc din struguri supramaturaţi (stafidiţi). Concentraţia n zahăr a mustului trebuie să fie de cel puţin 240 g/l, pentru ca, după fermentare, n vinul rezultat să rămnă minimum 50 g/l zahăr nefermentat, sub formă de glucoză şi fructoză.
Reglementările O.I.V. clasifică vinurile dulci după un minim conţinut de 45 g/l zaharuri.

Istoria viticulturii şi vinificaţiei grecilor este strns legată de dezvoltarea şi decăderea acestei insule din nordul Mării Egee. Cu cinci secole nainte de Hristos, podgoriile din Macedonia şi din cteva insule egeene (Thassos, Pella, Stagira) erau cunoscute pe tot ntinsul Greciei. Cu vinul din această zonă s-a "făcut" războiul mpotriva Troiei şi cu acelaşi vin l-a adormit Ulysses pe uriaşul Ciclop. Dintre toate centrele de vinificaţie, cele din Thassos erau cele mai apreciate, iar Aristotel nsuşi ar fi avut o vie n insulă.
Multe personaje mitologice sunt legate de vin si vinificaţie. Astfel, n Grecia de aceasta s-a ocupat zeul Dionis.
n Grecia, beţia nu era un fapt cunoscut naintea apariţiei noului zeu Dionysos (zeul viţei de vie si al petrecerilor). Prin secolul al VII-lea .Hr., consumarea băuturilor alcoolice devenise o parte importanta a vieţii de zi cu zi. Grecii erau nsă destul de inteligenţi pentru a remarca faptul că, deşi vinul poate crea o stare plăcută, poate, de asemenea, să-l determine pe un individ sa facă lucruri pe care n mod normal nu le-ar fi făcut sau chiar să-şi iasă din minţi. Hipocrate, părintele medicinei, nota că „vinul este un lucru minunat, folositor omului sănătos sau bolnav, dacă se consumă cu măsură, potrivit constituţiei individuale”.
     n Grecia, femeile obişnuiau sa consume foarte mult vin, acest lucru nu era nsă valabil şi pentru Sparta. Femeile nu aveau voie să consume alcool deloc.
Datorită calităţilor sale ameţitoare, vinul a devenit repede un simbol religios.
S-a răspndit repede n jurul Mediteranei. Grecii l beau după ce uscau strugurii la soare, vinul rezultat fiind dulceag, gros si păstos, nct trebuiau să-l dilueze cu apă de mare (originea şpriţului).
     n Grecia antică vinul era consumat cu apă, consumul nediluat fiind considerat un semn de desfru. Vinul se păstra in amfore de ceramică şi n butoaie astupate cu crpe nmuiate n ulei, pentru a mpiedica continuarea fermentaţiei.
    Vestigiile unor crame şi pivniţe antice, descoperite pe versanţii de vest  al Acropolei, precum şi n multe alte părţi ale Greciei insulare, peninsulare şi continentale, atestă că tehnica şi arta vinificaţiei erau cunoscute din antichitate.
Prin poziţia sa geografică, beneficiară a unui climat mediteranean de mare favorabilitate pentru cultura viţei de vie, Grecia se nscrie printre ţările recunoscute pentru producţia de vinuri de naltă calitate.
Relieful foarte frămntat, solul pietros situat pe un subsol de marnă calcaroasă sau de tuf friabil şi marea luminozitate, căreia Grecia i datorează prestigiul său de ţară cu cel mai frumos cer albastru, favorizează obţinerea unor vinuri de calitate.
Datorită aşezării sale insulare, peninsulare şi continentale, Grecia prezintă numeroase şi variate mici regiuni vitivinicole cu microclimate şi condiţii ecologice specifice.
La condiţiile naturale generoase se adaugă şi numărul mare de soiuri, despre care poetul latin Vergilius spunea că „ar fi mai uşor de numărat firele de nisip ale mării dect varietăţile de viţă de vie”.
Această situaţie avantajează obţinerea unei largi palete de vinuri cu originalitate şi personalitate distincte. Dintre acestea, probabil ca urmare a unei tradiţii care vine din antichitate, vinurile n mod natural dulci ocupă un loc de primă mărime.
Conform legislaţiei vitivinicole elene, vinurile n mod natural dulci sunt elaborate plecnd de la musturi bogate n zahăr, a căror fermentaţie alcoolică se opreşte n mod natural, fără nici un adaos de alcool sau alţi fortifianţi. Conţinutul n alcool al unor astfel de vinuri nu trebuie să fie mai mic de 13 % vol., iar conţinutul n zahăr să depăşească 50 g/L. Aceste vinuri trebuie să fie elaborate pornind de la struguri cu un conţinut de zahăr de cel puţin 252 g/L şi care, prin stafidire la soare, să ajungă la o bogăţie mai mare de 300 g/L. ntr-un vin astfel obţinut zahărul şi alcoolul trebuie să provină exclusiv din strugurii materie primă vinificaţi, fiind interzis orice adaos de zahăr, alcool, must concentrat, etc.
Dintre vinurile n mod natural dulci care se produc n Grecia, cu caracter mai mult sau mai puţin permanent, n funcţie de gradul de favorabilitate a anului, se amintesc cele de Santorini, Samos, Lesbos şi Muscatul de Rodos.

Vinul de Santorini
Insula Santorini, numită  şi Thera, este cu adevărat de neuitat. Santorini a fost mult mai mare, dar jumatate din insula s-a scufundat in 1450 e.n. , după ce o erupţie vulcanică a fost distrugătoare. Fira, capitala insulei, se află chiar langă crater, la aproape 300 de metri de la nivelul mării, oferind o imagine spectaculoasă. Coasta de vest ofera si peisajele cele mai interesante, iar arhitectura insulei se remarcă prin specificul său. Coasta dinspre sud-est este acoperită de plaje. Pe insulă poti găsi felurite vinuri, de o savoare deosebită şi printre cele mai bune din Grecia, făcute dintr-un soi de struguri numit "Assyrtiko".
Vinul Santorini, produs n insula cu acelaşi nume, se obţine din soiurile Assyrtico şi Aidani. Assyrtico este considerat de greci soiul cel mai bun din bazinul mediteranean, iar Aidani se impune prin gustul său uşor de muscat. Culese la supracoacere, ele dau vinuri care sunt cunoscute ncă din cele mai vechi timpuri sub numele de Nycteri, denumire ce se nscrie şi astăzi pe etichetele buteliilor.
Tot n insula Santorini şi tot din aceleaşi soiuri se produce şi un „vin de paie” numit Liastos sau Helios.

Vinul de Samos
Samos, vin n mod natural dulce, este produs n insula Samos , situată n partea de est a Mării Egee. Se obţine din struguri stafidiţi n urma expunerii la soare, timp de mai multe zile. Prin deshidratare, concentraţia n zaharuri poate ajunge la 500 g/L, iar n urma fermentării mustului, rezultă un vin de 12-15 %vol. alcool şi un conţinut n zahăr de la 50 la 200 g/L. Culoarea sa aurie şi gustul atrăgător, la care se adaugă aroma de muscat şi cea dobndită prin maturare şi nvechire, i conferă o notă originală, fiind ndreptăţită denumirea de nectar, sub care este livrat n consum.
Cele mai reuşite vinuri sunt cele care sunt realizate din plantaţiile aşezate pe pantele dintre oraşele Karlovassi şi Samos, unde se ntlnesc şi cramele cele mai importante n care se elaborează acest faimos nectar de Samos.

Vinul de Lesbos
Lesbos este un vin n mod natural dulce produs n insula Lesbos, pe care turcii au numit-o ulterior „grădina imperiului”, din cauza bogăţiei, fertilităţii şi minunatelor sale privelişti. Vinurile de aici au fost cunoscute şi apreciate ncă din antichitate. Se povesteşte că, atunci cnd a venit vremea ca marele gnditor Aristotel (384-322 .C), să-şi desemneze urmaşul la conducerea şcolii peripatetice , el avea de ales ntre Eudemos din Rodos şi Teofrast din Lesbos. Nedorind să jignească pe nici unul dintre ei, Aristotel a cerut să i se aducă două cupe cu vin, una din Rodos şi una din Lesbos. Gustnd vinul din Rodos, filozoful a exclamat „iată un vin sănătos şi plăcut”. Cu toţii crezuseră că-şi exprimase astfel hotărrea. Dar gustnd şi din vinul de Lesbos, adăugă imediat „acesta este nsă cu mult mai dulce”. Alegerea era făcută!


1 Vinurile albe dulci produse n Cipru
Ciprul este un stat insular situat n bazinul oriental al Mediteranei, la circa 100 km. de coasta Libanului. Conturată de ţărmuri ca nişte dinţi de ferestrău, insula este scăldată de soarele mediteranean care, din primăvară pnă n toamnă, ncălzeşte dealurile acoperite cu plantaţii viticole, iar n iarnă face să strălucească zăpada pe culmile munţilor.
Pe insulă viţa de vie se cultivă de mai bine de 3500 de ani. n secolul al XV-lea .C, insula era locuită de ahei, una din cele patru ramuri ale vechilor greci.
n antichitate era cunoscută ca insula Afroditei, datorită cultului dedicat de greci Zeiţei Dragostei. n templul din Paphos, n sud-vestul insulei, se desfăşurau mari festivităţi şi un pelerinaj anual de la care nu lipsea vinul local.
n epoca miceniană (sec.XIII .C.) locuitorii aveau relaţii comerciale cu celelalte populaţii din  Marea Egee. Există dovezi că mai trziu vinul făcea parte din produsele pe care coloniile greceşti şi feniciene de pe insulă le schimbau cu alte produse de pe arii tot mai largi din lumea antică. Vinurile de Cipru erau cunoscute şi apreciate n Egipt, Grecia continentală şi chiar la Roma.
La un muzeu din Cipru se afla o amorfă ce datează din anul 900 .C. Lucrările arheologice au scos la iveală  mozaicuri şi alte obiecte care atestă ndelungata tradiţie cipriotă n practica vitivinicolă.
Vechea literatură greacă descria calităţile excepţionale ale vinului dulce din Cipru, care se bea ndoit cu apă, căteodată chiar cu apă de mare.
n decursul timpului insula a fost stăpnită de egipteni, hitiţi, fenicieni,asirieni, perşi, macedoneni, romani, bizantini, arabi, de armate ale cruciaţilor, de veneţieni, turci şi de englezi.
Situată la răscrucea drumurilor comerciale dintre Europa, Asia Mică şi Africa de Nord, insula atrăgea şi prin zăcămintele sale de cupru, renumite n antichitate, cnd acest metal era deosebit de important. De altfel, nsăşi denumirea de Cipru derivă din kypros, care ni a seamnă cupru.
Din istoria sa agitată, merită semnalat faptul că Richard Inimă de Leu a cucerit insula n anul 1191, n timpul cruciadei a treia. Cronica acestei cruciade povesteşte că, la prima sosire a regelui n Cipru, i s-a oferit un banchet, la care s-au servit cele mai bune vinuri locale şi că acestea „erau diferite de vinurile din toate celelalte ţări”. Richard Inimă de Leu a vndut insula mai trziu cavalerilor templieri, care la rndul lor au cedat-o ex-regelui Ierusalimului, păstrndu-şi doar cteva teritorii numite commanderii. Termenul de commanderie desemna domeniul acordat unui ordin religios sau militar, precum şi reşedinţa comandorului acelui ordin. Pe aceste commanderii, templierii au avut fericita inspiraţie de a cultiva viţa de vie, producnd vin care era consumat mai mult pe plan local. Datorită cavalerilor templieri şi ulterior celor  ioaniţi, vinul devine celebru, fiind cunoscut n occident sub denumirea de commanderia, nume cunoscut şi n prezent.

Vinul de Commanderia
Commanderia este acela mai cunoscut vin alb n mod natural dulce produs n Cipru, poartă n sine darurile unui sol generos şi ale unui climat prielnic, precum şi bogăţia unei tradiţii viticole milenare, marcată de fluctuaţiile unei istorii zbuciumate.
Filip II August, rege al Franţei, l-a supranumit „Apostolul vinurilor”. Henri d’Andeli, care scrie despre acest fapt n 1223, n poemul său „La bataille des vins”, arată că vinul de commanderia se situa n fruntea vinurilor creştinătăţii.
n 1352, la Londra, s-a servit vin commanderia la un celebru banchet, rămas n istorie sub numele de „Banchetul regilor”. Henry Richard, şeful corporaţiei viticultorilor, l-a oferit n cinstea regelui Petru I al Ciprului.
La banchet au participat şi alţi patru monarhi: Eduard III al Angliei, David al Scoţiei, Valdemar al Danemarcei şi Jean II al Franţei. Două secole mai trziu, regina Elisabeta I a Angliei i-a acordat lui Walter Raleigh monopolul importului vinurilor de Cipru prin portul Southamptom. Spre gloria acestor vinuri şi spre nenorocirea ţării care le produce, se spune că n anul 1571, sultanul Soliman II, poreclit „Beţivanul”, i-a ordonat comandantului armatei să cucerească insula Cipru pentru că „acolo se află acea comoară pe care numai regele regilor e demn să o posede”. Sub dominaţia turcească şi datorită interdicţiei impuse de religia islamică, producţia vinului a scăzut foarte mult, nu nsă şi faima sa.
Producţia vinurilor de commanderia a inceput să se redreseze după anul 1878, cnd englezii au luat n stăpnire insula. Suprafaţa plantaţiilor creşte la circa 22.000 ha, reprezentnd 10 % din terenurile cultivabile.
Zona de producere a vinurilor commanderia se află pe versanţii sudici ai masivului central Troodos, la altitudini de 400-800 m, pe terenuri ce aparţin la 14 sate, dintre care cele mai importante sunt Kalo, Choria, Agios, Constantinos. Solurile, foarte superficiale, sunt formate pe rocă mamă vulcanică n partea de sus sau pe formaţiuni sedimentare n partea de jos. Creşterea şi dezvoltarea viţei de vie este condiţionată aici de precipitaţiile foarte variabile şi de frecvente perioade de secetă. Este de notat că viile din Cipru au contribuit la crearea unor podgorii şi vinuri celebre din alte părţi. Astfel n secolul XV s-a plantat viţă din Cipru n insula Madera, celebră astăzi pentru vinul ei. Aceeaşi origine se atribuie Tokajului din Ungaria, precum şi Marsalei din Sicilia.
Principalele soiuri de viţă de vie cipriotă sunt: Mavro negru, Xynisteri alb şi Muscat de Alexandria. Soiurile Mavro şi Xynisteri au fost semnalate prima dată de contele de Revasenda n 1877 şi au fost descrise de Gallet ntr-un articol despre ampelografia cipriotă.
O menţiune foarte importantă este faptul că filoxera nu a pătruns n Cipru, fapt pentru care viţa de vie se cultivă pe rădăcini proprii. Producătorii se limitează mai mult la soiurile locale, evitnd introducerea unor soiuri din afară, care ar putea prezenta riscul aducerii acestui dăunător.
Producerea vinului commanderia, ntemeiată pe o tradiţie străveche, se face după o metodă specifică, numită mana. n anul 1580, lucrarea sa intitulată „Descriere insulei Cipru” Estiene de Lusignan, referindu-se la metoda mana, arată că: „există o anumită viţă anume, cu struguri negri care se coc la sfrşit de iulie, dar care se recoltează n septembrie. Odată recoltaţi, ei sunt aşezaţi pe acoperişul caselor şi lăsaţi la soare, timp de trei zile, astfel nct căldura să elimine conţinutul de apă. După aceea, strugurii sunt zdrobiţi, iar ciorchinii şi seminţele se ndepărtează nainte de fermentaţie.” Mustul obţinut era pus la fermentare n urcioare de lut cu fund conic, ngropate pe jumătate n pămnt. Vinul rezultat rămnea aici mai mulţi ani. n Evul Mediu vinurile de commanderia se păstrau 30 şi chiar 100 de ani. Astfel, n anul 1683, Wilbrand van Oldenburg nota că se poate găsi vin de 100 de ani  şi că pe măsură ce se nvecheşte devine tot mai bun. Tot el afirma că, după obiceiul locului, la nunta fiului, tatăl scotea cel mai vechi vin şi, demn de reţinut, vasul era apoi reumplut cu vin mai tnăr.
De-a lungul timpului, această practică s-a dezvoltat, devenind un procedeu specific de maturare şi nvechire a vinului, procedeu descris de abatele Mariti, n anul 1781, sub aceiaşi denumire, mana.
n zilele noastre ţăranii ciprioţi după cules şi triere ntind strugurii pe acoperişurile relativ plate ale caselor pe care au aşternut frunze de viţe. Uneori strugurii sunt aşezaţi pe bucăţi de pnză ntinse pe pămnt printre butuci şi rnduri. După aproximativ 20 de zile de expunere la soare strugurii ajunşi la supramaturaţie (semistafidiţi), au un potenţial alcoolic de 18-20 % vol. n mod tradiţional zdrobirea lor se face cu o roată şi apoi cu picioarele. n prezent se efectuează cu ajutorul zdroitului mecanic.
Mustul este colectat n urcioare mari de lut sau n butoaie de ştejar, unde are loc fermentaţia alcoolică. După desăvrşirea fermentaţiei vasele se menţin complet pline. Tragerea vinului de pe drojdie şi ncă alte 2-3 pritocuri cu completarea necesarului de dioxid de sulf, se efectuează la locul de producere a vinului.
n toamna celui de-al doilea an mai precis cu cteva săptămni nainte de declanşarea culesului, micii producători vnd vinul la Limassol, unde există mari antrepozite şi firme de condiţionare, stabilizare şi comercializare.
Există şi obiceiul ca vinul să se păstreze timp ndelungat pe drojdie, care nu numai că nu i dăunează, dar chiar l şi mbunătăţeşte.
Conform reglementărilor vitivinicole cipriote, strugurii destinaţi producerii vinului commanderia, trebuie să aibă la recoltare minim 212 g/L zahăr la soiul Xynisteri, şi 258 g/L la soiul Mavro. Prin expunerea lor la soare trebuie să crească la 390-450 g/L.
n prezent operaţiile de vinificare dar mai ales cele de maturare, condiţionare, stabilizare şi nvechire se fac după procedee moderne, practicate de mari firme din oraşul port Limassol.
Sub raport organoleptic, vinul Commanderia, are un parfum asemănător celui de fructe uscate, un gust de miez de nucă şi o culoare galben pai cnd este tnăr. Prin nvechire devine galben auriu şi căpătă o savoare foarte plăcută, este dulce siropos, catifelat, dens, particularizndu-se net de alte vinuri dulci de mare marcă.
Commandaria este mndria Ciprului şi cel mai vechi vin, dintotdeauna faimos de-a lungul secolelor. Cel mai renumit vin al Ciprului este şi cel mai vechi vin din lume, vinul Commandaria, un vin dulce de desert, producţia căruia este ţinută n secret. Un lucru este totuşi sigur, gustul acestui vin este irepetabil, datorită faptului că producătorii niciodată nu termină un butoi pnă la capăt, ci n fiecare an l amestecă cu vinul nou. Astfel, şi un vin gustat azi are picături ale unor epoci demult apuse. Commandaria rămne Mandria, Arta si Tradiţia producătorilor ce locuiesc n satele ariei geografice originale producţiei de Commandaria.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica