referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

In cautarea fericirii

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Exista mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este conceputa ca o idee foarte inalta, un ideal indepartat, deasupra puterilor noastre de a o dobandi; adevarata fericire nu ar fi posibila in timpul acestei vieti. Unul din marii intelepti ai Antichitatii, Solon, considera ca nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile. Si este adevarat ca fericirile sunt atat de aproape de nenorociri si tot atat de adevarat este si faptul ca pentru a-si pleda cauza, fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?...

Varianta Printabila 


ÎN CĂUTAREA FERICIRII

 

 

«  “Eu sunt minunea lumii”, spunea ieri trandafirul.
“Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?”
Cânta privighetoarea şi repeta zefirul:
“O zi de fericire un an de lacrimi cere.” »
(Omar Khayyãm)

            … Astfel de cuvinte rostea acum mai bine de 1000 de ani, filosoful, matematicianul şi poetul Omar Khayyãm. Şi avea dreptate… Sau poate nu… Cine poate şti? Ani de-a rândul, fericirea a reprezentat o problemă de studiu a filozofiei. Şi la ce concluzie s-a ajuns după atâta amar de timp? Ce este fericirea?
Există mai multe crezuri despre fericire. Uneori ea este concepută ca o idee foarte înaltă, un ideal îndepărtat, deasupra puterilor noastre de a o dobândi; adevărata fericire nu ar fi posibilă în timpul acestei vieţi. Unul din marii înţelepţi ai Antichităţii, Solon, considera că nimeni nu este fericit cât timp trăieşte, căci oricând se pot abate asupra lui nenorocirile. Şi este adevărat că fericirile sunt atât de aproape de nenorociri şi tot atât de adevărat este şi faptul că pentru a-şi pleda cauza, fericirea trebuie să închidă în spatele unei cortine întunecate suferinţele care ne fac viaţa grea; dar dacă nu am suferi, nu am putea fi fericiţi, pentru că necunoscând durerea, cum am putea afirma că ştim ce este bucuria?… Dacă ne “eliberăm” de toate condiţiile durerii sufleteşti, pentru a nu mai suferi, ce bine ne-am făcut? Un deşert fără fântâni este mai blând pentru cei ce s-au rătăcit şi mor de sete? Nu. Iluzia Fetei Morgana îi arde şi pe ei la fel ca pe orice alt călător ce pribegeşte prin acele locuri atât de neprimitoare.
Kant considera fericirea ca fiind un ideal. Dar prin aceasta nu înţelegea că era de neatins, ci, mai degrabă că noi nu suntem în măsură să judecăm ce ar trebui să facă oricare om ca să fie fericit. Reţeta fericirii este alta la fiecare. Sunt persoane fericite de averea pe care au acumulat-o în timp; altele consideră că a fi fericit înseamnă a avea prieteni, a fi sănătos, a fi apreciat şi stimat; altele sunt fericite ştiindu-se iubite de cineva sau numai ştiind că persoana iubită există acolo undeva şi respiră acelaşi aer. Există oameni care îşi “fabrică” un paradis numai al lor în care să se simtă fericiţi. Dar ce s-ar întâmpla dacă acest paradis ar exista undeva pe Pământ?
La începuturile lumii a existat. Şi ce s-a întâmplat?! L-am pierdut. De ce? Pentru că omul nu este făcut să locuiască în paradis. Cum pune piciorul acolo distruge. Omul nu poate decât să tindă către absolut, către perfecţiune, purtându-şi povara de a şti că, în această viaţă, nu va ajunge niciodată acolo.
Honoré de Balzac spunea că “Fericirea are nenorocirea să pară ceva absolut”. Şi eu cred că fericirea se poate atinge cu mâna. Pentru că există concepţii despre fericire care o consideră o stare sufletească de bucurie nemărginită, de exaltare, de împăcare, de beatitudine. Şi atunci putem considera că ea se află la picioarele noastre ca o floare de câmp; nu trebuie decât să ne aplecăm ca să o culegem. Dar cum ea este înconjurată de multe alte flori, ne înşelăm asupra parfumului, asupra culorii şi întindem prea departe mâinile.
Sunt multe momente de fericire în viaţa omului. Am putea asemăna fericirea cu nişte gingaşe balonaşe de săpun; şi fiecare balon este un moment de fericire. Unele sunt mai mari, altele mai mici, unele sunt mai durabile, altele sunt mai firave şi se sparg încă înainte de a-şi fi luat zborul. Viaţa noastră este însă plină de astfel de balonaşe. Nu trebuie decât să le păstrăm cu grijă, în cufărul tainic al subconştientului şi să ne gândim că şi după o mare durere, vine o mare bucurie. Există un permanent echilibru între cele două. Unii spun că nenorocirile sunt mari şi gratuite, numai fericirile sunt scurte şi costisitoare.
A fi fericit înseamnă după unii, a iubi. Şi într-adevăr, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia după aceea.
Putem asocia iubirea cu fericirea? Da. Atâta timp cât cel care iubeşte nu confundă dragostea cu delirul devastator al posesiei, care, în ultimă instanţă aduce suferinţele cele mai cumplite. Căci, împotriva opiniei comune atâtor oameni, nu dragostea te face să suferi, ci instinctul de proprietate care este contrarul dragostei. Există persoane care spun că fericirea este o floare rară. Şi aşa este. Dar nu pentru că ea ar fi unică în lume, ci pentru că depinde de fiecare din noi cum ştie s-o culeagă. Florile cele mai scumpe nu sunt acelea cumpărate de la magazin, ci acelea pentru care trebuie să te apleci ca să le culegi.
Concepţii despre fericire ne spun că a obţine ceea ce ne dorim înseamnă să fim fericiţi. Şi să presupunem că cineva reuşeşte să obţină ceea ce cu greu a încercat. Şi acum este fericit? Se prea poate. Dar se poate şi să nu fie. Şi atunci unde e fericirea? Ea a constat în strădania de a obţine.
Concepţiile despre fericire se deosebesc prin rostul pe care îl atribuim celorlalţi în dobândirea propriei fericiri. Într-una din piesele sale de teatru, Jean Paul Sartre folosea o expresie şocantă: “infernul sunt ceilalţi”, şi, desigur, fiecare din noi poate fi la rându-i “celălalt”. Cum putem să găsim fericirea într-o lume în care realizarea propriilor dorinţe depinde de ceea ce doresc şi fac semenii noştri? De multe ori, dorinţele a doi oameni intră în conflict şi ca urmare, fiecare încearcă să împiedice realizarea dorinţei celuilalt. Nimeni nu renunţă fără să lupte la fericire.  Concluzia filozofiei a fost că nu există fericire solidară.
Dar nu trebuie ignorat faptul că ai nevoie de ceilalţi pentru a fi fericit. Un organism care este desprins de prezent moare; la fel şi un om desprins de societate, de semeni, se poate pierde pe sine, aşa cum a păţit şi Iona, personajul lui Marin Sorescu, care de atâta singurătate, şi-a pierdut până şi ecoul.
Şi până la urmă, unde putem găsi fericirea? Noi presupunem că această căutare are sens şi nu este “vânare de vânt”. Sigmund Freud proclamă intangibilitatea  fericirii: întreaga noastră viaţă, argumentează el, stă sub semnul principiului plăcerii. Satisfacerea nevoilor noastre nu ne procură decât plăcere de scurtă durată; de aceea, fericirea – ca stare permanentă ori ca idea, atins – nu este posibilă.
Dar Epictet vine să contrazică acest lucru. El spune că omul fericit este acela care trăieşte în armonie cu lucrurile sau îşi acceptă în întregime destinul.
Nu putem afirma ceva cu certitudine despre fericire, ci doar că ea este ceea ce percepe  şi ce simte fiecare. Ea este una din marile întrebări ale umanităţii şi va mai rămâne încă unul din misterele existenţei noastre:
« Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit
Să aflu despre lume, de mult am desluşit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
“N-ai dezlegat nici una din marile – ntrebări.” »

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica