referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Portofoliu de geografie

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Al cincilea continent ca mărime, dintre cele şase ale Terrei, Antarctica este cel mai sudic, mai rece, mai îndepărtat şi mai recent descoperit continent, fiind pentru prima oară detectat la începutul secolului al XIX-lea. Acoperită aproape în totalitate de gheaţă şi fără a avea o populaţie umană stabilă, ea înconjoară Polul Sud...

Varianta Printabila 


1 Grup Scolar “ Carmen Sylva”




                      

                     Portofoliu
                         La
                    Geografie









Elev: Ali Ghiuve Edvin
Profesor: Costea Camelia
Clasa: a-X-a A



                                                                       An scolar
                                                                              2007-2008

    











         

            Germania este o tara central-vestic europeana ce inconjurata in nord de Marea Nordului, Danemarca si Marea Baltica, Polonia si Cehia in est, Austria si Elvetia in sud si in vest: Franta, Luxemburg, Belgia si Olanda. Relieful este bogat, exista toate formele de relief: munti si podisuri Padurea si campie.
Turistic, Germania este o tara culturala, cu numeroase castele , manastiri centre importante in Dresden, Leipzig si Weimar. După căderea zidului Berlinului n 1989, cele două Germanii s-au reunificat total la 1 octombrie 1990, după ce s-au unificat politic, monetar, administrativ şi legal n mai multe etape succesive n decursul anului 1990. Noua zi naţională a Germaniei reunite a fost declarată la 3 octombrie, cu ncepere din 1990.
 
Suprafaţa totală: 357 021 km2.
Extinzndu-se de la Alpi pnă la mările Baltică şi Nordului, Germania dispune de o vastă diversitate geografică. Munţi, dealuri, coline, podişuri, cmpii, lacuri, ruri, coaste maritime şi insule formează o ţară mare care are graniţe cu nouă ţări europene.
Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9 C. Temperatura n ianuarie variază de la -6 C pnă la 1 C, n timp ce temperatura lunii iulie variază ntre 16 C şi 20 C Fiind una dintre cele mai industrializate ţări ale lumii, Germania nfruntă grave probleme de contaminare atmosferică şi acvatică.
Germania, care devenise una dintre importantele puteri din Europa, s-a implicat n Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de cteva ori Franţa. Războiul s-a ncheiat n 1918, şi, ca una din urmări, mpăratul german a fost forţat să abdice. n Tratatul de la Versailles de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război.Germania este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea Europeană şi din lume .
Economia germană este una dintre cele mai solide şi mai puternice din lume.
Localizată n centrul Europei, Germania a trecut peste perioada de maximă sărăcie, transformndu-se ntr-o ţară cu o industrie puternică ce exportă n ntreaga lume, cu o calitate comparabilă cu cea japoneză ţara transformndu-se n a treia putere economică mondială (după Statele Unite şi Japonia) şi prima putere din Europa. Cu o infrastuctură dezvoltată şi cu un nivel de viaţă bun, Germania este una dintre ţările cele mai industrializate din lume.
Cultura şi ştiinţa
Contribuţiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de naştere al unor renumiţi compozitori precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms şi Richard Wagner; poeţi precum Johann Wolfgang von Goethe şi Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl Marx sau Friedrich Nietzsche; de asemenea, oameni de ştiinţă de calibrul lui Albert Einstein sau Max Planck.
  Germania se nvecinează cu nouă ţări europene: Danemarca, Olanda, Belgia, Franţa, Luxemburg, Elveţia, Austria, Republica Cehă şi Polonia. De asemenea Germania are ieşire directă la Marea Baltică şi la Marea Nordului.

              Antarctica

         Al cincilea continent ca mărime, dintre cele şase ale Terrei, Antarctica este cel mai sudic, mai rece, mai ndepărtat şi mai recent descoperit continent, fiind pentru prima oară detectat la nceputul secolului al XIX-lea. Acoperită aproape n totalitate de gheaţă şi fără a avea o populaţie umană stabilă, ea nconjoară Polul Sud. La rndul său Antarctica este nconjurată de „Oceanul Antarctic”, ntindere de apă creată din zonele de sud ale oceanelor Pacific, Atlantic şi Indian, dar fiind considerat un ocean separat de celelalte datorită temperaturii mai scăzute a apei şi a salinităţii mai mici.
     Antarctica deţine n jur de 90% din gheaţa existentă pe Pămnt. Banchiza ce nconjoară continentul are aproximativ 29 milioane km cubi de gheaţă.
          Antarctica, numită astfel pentru a o deosebi de partea opusă a globului – zona arctică – se ntinde după paralela de 60 de grade latitudine sudică. Cel mai apropiat „vecin” al ei se găseşte la 1.000 de km şi este America de Sud, urmată de Australia şi Africa, la 2.500 şi 4.000 de km depărtare. Cea mai mare parte a teritoriului său se ntinde n emisfera estică, n partea vestică se găseşte Peninsula Antarctică, ntindere ce apropie continentul de America de Sud. Cel mai nalt vrf de pe continent atinge 5.140 m (n masivul Vinson din partea vestică), iar nălţimea sa medie este puţin mai mare de 2.000 de metri, ceea ce l face continentul cu cea mai mare nălţime medie. Antarctica are o suprafaţă totală de 13.178.000 km pătraţi, fiind astfel mai mare dect Europa şi Australia.
      Poziţia pe latitudine şi nălţimile ei mari fac din Antarctica cel mai rece continent. Cu toate acestea se deosebesc două anotimpuri. n anotimpul rece temperatura n zonele intercontinentale poate scădea sub –80  C, n timp ce n anotimpul cald temperatura se poate ridica, n aceleaşi zone, pnă peste –30  C. n zonele de coastă se poate ajunge, n sezonul cald, la temperatura de ngheţ (0  C), dar şi aici valorile negative sunt ridicate n perioada rece.
           Interiorul Antarcticii este un deşert polar n care bat vnturi moderate ce rareori ating 30 km/h, nsă ele se nteţesc şi devin mai persistente n apropierea coastelor. Vnturi extrem de reci, compuse din aerul aflat n partea inferioară a versanţilor abrupţi din interiorul regiunilor muntoase, bat spre pantele de gheaţă mai mici.
         Zona este foarte săracă n precipitaţii, un dintre cele mai uscate zone de pe glob, aproximativ 50 mm de precipitaţii căznd aici anual. Acestea cresc cu ct ne apropiem de ţărm, atingnd n zonele apropiate de coastă 200 mm/an. Precipitaţiile sunt formate n mare măsură din căderi de zăpadă aduse de cicloni. De obicei ele cad sub formă de zăpadă sau gheaţă, dar uneori se nregistrează şi ploi, n zonele litorale.
         Există mai multe tipuri de climat n Antarctica, toate sunt reci, dar diferă n severitate. La fel ca şi precipitaţiile climatul se mblnzeşte cu ct latitudinea scade. Peninsula Antarctica este zona n care se ntlneşte clima cea mai blndă, aici temperatura putndu-se situa n timpul sezonului mai cald n jurul valorii de 0  C.
           Climatul aspru şi sărăcia vegetaţiei regiunilor de pămnt ale Antarcticii acceptă numai animale microscopice, insecte primitive şi alte specii de acest fel ce pot supravieţui n solurile umede. Se mai găsesc şi alte nevertebrate, săritoare şi mici.. Organismele zooplancton, cum ar fi viermii-săgeată, peştii-jeleu, peştii-larvă, alte larve, stelele de mare se hrănesc cu organisme fitoplancton – alge plutitoare. La rndul lor, organismele zooplancton sunt o sursă de hrană pentru peşti şi calmari, ambele tipuri abundnd n apele antarctice. Acest „lanţ” continuă, peştii şi calmarii fiind o sursă de hrană pentru foci, balene şi păsări de mare cei mai mari şi mai buni prădători ai zonei. n acest „Ocean Sudic” se hrănesc şapte specii de balene şi opt de delfini; cteva dintre aceste specii ntră adnc banchiză n timpul sezonului cald. Şapte specii de foci respiră n regiunea antarctică, unele pe ţărmurile sudice ale insulelor, altele exclusiv n regiunea banchizei. Aproximativ 40 de specii de păsări de apă –  incluznd 7 de pinguini, 4 de albatroşi, cormorani, pescăruşi ş.a. – sunt răspndite n Antarctica, mai ales pe insule şi coaste. Multă vreme vnate pentru ulei, marile animale marine joacă un rol important n atragerea oamenilor spre Antarctica. n prezent legile internaţionale, n vigoare din anii 1960, le protejează.

       



 Al doilea razboi mondial

Al doilea război mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război nentrerupt din istoria omenirii. A fost prima oară cnd un număr de descoperiri tehnice noi, incluznd bomba atomică, au fost folosite la scară largă mpotriva militarilor şi civililor, deopotrivă. Al doilea război mondial a provocat moartea directă sau indirectă a aproximativ 60 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de la acea vreme. n plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmităţi pe viaţă datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experienţelor militare şi medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că acest război a costat mai mulţi bani şi resurse dect toate celelalte războaie la un loc: 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucţia de după război.[1]. Urmările războiului, inclusiv noile tehnologii şi schimbările aranjamentelor geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent.
n cazul Romniei,obiectivul principal al luptei n acei ani a fost eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, instaurată după Ultimatumul din 26-28 iunie 1940. Ocuparea a avut caracter de dictat, fără nici un temei istoric, neexistnd nici o convenţie politică sau militară ntre Romnia şi U.R.S.S., şi nici o consultare prealabilă a populaţiei privitoare la această problemă. n acel moment, populaţia majoritară era cea romnească.
Majoritatea istoricilor apreciază că războiul a nceput la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras n conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul. Unii dintre istorici consideră că atacarea Chinei de către Japonia (7 iulie 1937) marchează nceputul conflictului mondial. Uniunea Sovietică a anexat partea răsăriteană a Poloniei n 1939, a declanşat un război separat cu Finlanda şi a fost atacată de Germania Nazistă, n iunie 1941. Statele Unite ale Americii au intrat n conflict, n decembrie 1941, după Atacul de la Pearl Harbour. Războiul s-a sfrşit n 1945, cnd toate puterile Axei au fost nfrnte
         
                       Canalul Suez

La 25 aprilie 1859, la Port Said, Egipt, incep lucrarile la Canalul Suez, un canal de apa artificial care urma sa se intinda pe 101 de mile, de-a lungul istmului Suez, si sa lege Marea Mediterana de Marea Rosie. Ferdinand de Lesseps, diplomatul francez care a organizat colosalul proiect, a dat prima lovitura de tarnacop ce a inaugurat constructia.
Inca din antichitate au fost construite canale artificiale in regiunea Suez, care legau continentul asiatic de cel african. Sub dinastia egipteana Ptolomeu, un canal lega Lacurile Amare de Marea Rosie, iar un alt canal se indrepta spre nord, de la lacul Timsah pana la fluviul Nil. Aceste canale au cazut in paragina sau au fost distruse din motive militare. Inca din secolul XV, europenii au propus construirea unui canal de-a lungul Suezului, care sa permita negustorilor sa navigheze intre Mediterana si Oceanul Indian prin Marea Rosie, in locul ocolirii Capului Bunei Sperante, din Africa.
Prima analizare a istmului a fost facuta in timpul ocupatiei franceze a Egiptului, la sfarsitul secolului XVIII, iar generalul Napoleon Bonaparte a examinat personal ramasitele vechiului canal. Franta a facut si alte studii ale canalului, iar in 1854 Ferdinand de Lesseps, fostul consul francez la Cairo, a semnat o conventie cu guvernatorul otoman al Egiptului in scopul construirii unui canal. O echipa internationala de ingineri a intocmit un plan al constructiei, iar in 1856 a fost formata Compania Canalului Suez, careia i-a fost acordat dreptul de a exploata canalul timp de 99 de ani dupa finalizarea lucrarii.


1 Lucrarile au inceput in aprilie 1859, la inceput sapaturile fiind efectuate manual, cu tarnacopul si lopata, de catre condamnatii la munca silnica. Ulterior, au fost aduci muncitori europeni, dotati cu dragi si lopeti cu aburi. Conflictele de munca si o epidemie de holera au incetinit procesul de constructie, iar Canalul Suez nu a fost finalizat decat in 1869 – cu patru ani in urma termenului stabilit initial. Pe 17 noiembrie 1869, Canalul Suez a fost inaugurat oficial intr-o ceremonie fastuoasa la care a participat si imparateasa Frantei, Eugenie, sotia lui Napoleon al III-lea. Mai tarziu, Ferdinand de Lesseps avea sa incerce fara succes sa construiasca un canal de-a lungul istmului Panama. De Lesseps a murit in 1894.
In momentul deschiderii sale, Canalul Suez avea o adancime de doar 25 de picioare, o latime de doar 72 picioare la fund si intre 200 si 300 picioare la suprafata. In consecinta, mai putin de 500 de nave au navigat pe acest canal in primul sau an de functionare. Insa in 1876 au inceput sa fie facute imbunatatiri semnificative, iar canalul a devenit unul dintre cele mai importante canale de navigatie din lume. In 1875, Marea Britanie a devenit actionarul majoritar al Companiei Canalului Suez, dupa ce a cumparat actiunile de la noul guvernator otoman al Egiptului. Sapte ani mai tarziu, in 1882, Marea Britanie a invadat Egiptul, incepand o lunga ocupatie a acestei tari. Tratatul anglo-egiptean din 1936 a conferit independenta Egiptului, insa Marea Britanie si-a rezervat dreptul de exploatare a canalului.
Dupa al doilea razboi mondial, Egiptul a facut presiuni pentru retragerea trupelor britanice din zona Canalului Suez, iar in iulie 1956 presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser a nationalizat canalul, in speranta de a incasa taxe care sa contribuie la construirea unui baraj masiv pe raul Nil. In replica, Israelul a invadat Egiptul la sfarsitul lui octombrie, iar la inceputul lui noiembrie au venit si trupele britanice si franceze, ocupand zona canalului. Sub presiunea Natiunilor Unite, Marea Britanie si Franta s-au retras in decembrie, iar fortele Israelului au plecat in martie 1957. In acea luna, Egiptul a preluat controlul asupra canalului si l-a redeschis pentru navigatia comerciala.
Zece ani mai tarziu, Egiptul a inchis din nou canalul, in urma Razboiului de sase zile si a ocuparii de catre Israel a Peninsulei Sinai. In urmatorii opt ani, Canalul Suez, care separa Sinaiul de restul Egiptului, a devenit o linie a frontului dintre armatele Egiptului si Israelului. In 1975, presedintele egiptean Anwar el-Sadat a redeschis Canalul Suez, ca gest de pace in urma negocierilor cu Israelul. In prezent, in medie 50 de nave navigheaza pe canal zilnic, transportand anual peste 300 de milioane de tone de marfuri.


In 1880, incepe constructia Canalului Panama. Canalul Panama este un canal imens, avand o lungime de 51 de mile (82 kilometri), care traverseaza istmul Panama, conectand Oceanul Pacific cu cel Atlantic. Datorita formei literei S pe care o prezinta acest canal, Atlanticul este situat in vestul canalului iar Pacificul in est, inversandu-se orientarea normala.


In 1957, Egiptul deschide Canalul Suez.
In urma retragerii Israelului din teritoriul egiptean ocupat, Canalul Suez este redeschis traficului international. Totusi, canalul era atat de plin de ramasite rezultate din Criza Suez incat au fost necesare mai multe saptamani de curatare de catre muncitorii egipteni si ai Natiunilor Unite, inainte ca navele mari sa poata naviga pe cursul de apa.
Canalul Suez, care leaga, de-a lungul Egiptului, Marea Mediterana si Marea Rosie, a fost terminat de inginerii francezi in 1869. Pentru urmatorii 88 de ani, a ramas in mare parte sub control britanic si francez, Europa folosindu-l datorita faptului ca era o ruta navala ieftina pentru a transporta petrol din Orientul Mijlociu.
In iulie 1956, presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser a nationalizat canalul, sperand sa incaseze taxe care sa fie folosite pentru construirea unui baraj masiv pe fluviul Nil. Ca urmare a acestui gest, Israel a invadat Egiptul la sfarsitul lunii octombrie, iar trupele britanice si franceze au ajuns la inceputul lui noiembrie, ocupand canalul si alte teritorii din jurul acestuia. Sub presiunea Natiunilor Unite, Marea Britanie si Franta s-au retras in decembrie, iar fortele Israelului au plecat in martie 1957. In acea luna, Egiptul a preluat controlul canalului si l-a redeschis pentru navigatia comerciala. Zece ani mai tarziu, Egiptul a inchis din nou canalul in urma Razboiului de sase zile si a ocupatiei de catre Israel a Peninsulei Sinai. Canalul a ramas inchis timp de opt ani, pana cand presedintele egiptean Anwar el-Sadat l-a redeschis in 1975, dupa discutiile privind incheierea unei paci cu Israelul.

  

        Mediu ecuatorial

         Zona ecuatorială este situată ntre 5 latitudine S si 10 latitudine N, la care se mai adaugă si climatul musonic umed si cel litoral cu alizee.
           Acum este acceptat de oamenii de ştiinţă, că pădurile ecuatoriale sunt de o valoare mai mare ca resurse susţinute pe o mare perioadă de timp cnd sunt lăsate intacte dect cnd sunt convertite la păşuni sau la alte habitate simplificate. Pădurile ecuatoriale au construit cea mai mare biomasă de pe Pămnt, şi au făcut asta aproape independent de condiţiile solului prin evoluarea reciclării substanţelor hrănitoare. Pădurile ecuatoriale administrate pot astfel să furnizeze cantităţi uriaşe de lemn valoros şi să stabilizeze clima locală.
Pentru că pădurile ecuatoriale conţin cea mai mare diversitate de plante şi animale de pe Pămnt, ele pot reprezenta o sursă de medicamente, mncare şi alte produse. Substanţele medicinale deja descoperite n pădurile ecuatoriale, cum ar fi diosgenina - un agent activ n pilulele contraceptive, reserpina pentru problemele cardiace, şi curara folosită la operaţia de inimă şi de plămni, duc la descoperiri şi mai mari n viitor. Doar un procent foarte mic al plantelor din pădurea ecuatorială au fost evaluate pnă acum ca avnd valoare potenţială chimică.
Pădurea ecuatorială
Pădurea ecuatorială este o pădure care este totdeauna verde şi se găseşte n zonele calde şi umede ale tropicelor la o altitudine mică. Peste toate, umezeala este factorul principal care influenţează distribuţia pădurilor ecuatoriale, deşi alţi factori, cum ar fi solurile, pot fi importante. Precipitaţiile anuale sunt n medie ntre 1,500 - 4,000 mm, şi temperatura medie este ntre 25 - 35 C. Mai important este că nu există un sezon uscat n urma umezelei severe. n afară de baldachinul de sus, mai sunt două sau mai multe straturi forestiere, compuse n mare parte din puieţi, arbuşti, şi copaci. Viţa de vie şi muşchii ataşaţi copacilor sunt de obicei din abundenţă. Văzut din aer baldachinul de sus este nchis şi o lumină subţire atinge solul pădurii.
Solurile
Solurile ecuatoriale sunt diverse, de la soluri vulcanice la nisipuri, deşi jumatate din totalul zonei ecuatoriale este compusă din soluri roşii. Clima caldă şi precipitaţiile copioase n zonele ecuatoriale umede duce la o puternică acţiune a climei asupra solulilor. Mineralele din sol sunt dizolvate n continuu de apa de ploaie. Solurile roşii sunt foarte sărace n minerale, deşi siliciul, aluminiul, şi fierul devin concentrate pentru că n mare parte nu sunt dizolvate de apa de ploaie. Solurile de lut, deşi sărace n minerale, conţin destul de multă apă şi pădurea ecuatorială a evoluat astfel nct să se folosească de acest avantaj. Solurile podzolice, care pot fi foarte răspndite local, cum ar fi n bazinul  Ro Negro din Amazon, conţin predominant sulf. Ele sunt sărace n lut, au un orizont albit sub stratul de humus, şi un orizont B care acumulează materia organică descompusă incomplet. Cum aceşti compuşi organici se strecoară n ruri au produs aşa numitele ruri cu apă neagră (cum ar fi Ro Negro). Solurile aluvionale dealungul rurilor sunt de obicei bogate n minerale n comparaţie cu solurile roşii. Cel mai bun exemplu este bazinul hidrografic al Amazonului care are o ntindere de peste 3,500 km.
Cantitatea mică de minerale din solurile ecuatoriale a fost dobndită n timpul evoluţiei pădurii ecuatoriale. Activitatea biologică accelerată din litieră, mpreună cu precipitaţiile abundente, vor duce la degradarea chimică rapidă a solurilor ecuatoriale. Avnd soluri sărace n minerale plantele din pădurea ecuatorială pot captura mineralele retrăgndu-le n tulpină, acumulndu-le din apa de ploaie n muşchi şi pe trunchi şi ducndu-le la rădăcină nainte de a fi consumate. Acest lucru este realizat cu ajutorul unor ciuperci care absorb minerale. Aceste asocieri simbolice poartă numele de simbioze; ciupercile aprovizionează copacii cu minerale şi aceştia furnizaeză energie ciupercilor.
Flora
Flora n pădurile ecuatoriale este dominată de angiosperme sau plantele cu flori. Majoritatea speciilor sunt lemnoase. ntr-un hectar de pădure ecuatorială matură se găsesc de la 80 la 200 de specii lemnoase. Datorită naturii predominant lemnoase a pădurii speciilor le ia mult timp să nflorească. Multe specii ating maturitatea n 30 sau mai mulţi ani.
Oamenii de ştiinţă mpart de obicei pădurile ecuatoriale n straturi, deşi sunt foarte greu de delimitat. Verdeaţa puieţilor, viţa de vie, muşchii, şi copacii mici de obicei ascund o vedere clară a straturilor pădurii ecuatoriale dar de obicei este posibil să le vedem. Cinci straturi pot fi identificate. Cel mai nalt este format din copaci care şi mping coroanele deasupra baldachinului. Aceşti copaci pot avea o nălţime de peste 50 m. Aceştia sunt nişte copaci magnifici, cum ar fi copacul de bumbac Kapok, ale cărui crengi pot avea 30 – 40 m. Principalul baldachin umple spaţiile dintre copacii din primul strat şi formează un nveliş continuu cu aceştia. Viţa de vie, muşchii şi lichenii pot creşte din abundenţă n baldachin dacă razele solare ajung la ei. Sub baldachinul de sus se află un strat vag de copaci mai mici care pot avea o nălţime de 10 – 30 m. Mulţi pot fi copaci giganţi care nu au atins maturitatea; alţii şi-au atins nălţimea maximă. Un strat de arbuşti sub acest strat de copaci mai mici poate avea copaci care nu şi-au atins nălţimea maximă, dar şi o mare varietate de copaci maturi. n final, ultimul strat constă n numeroşi puieţi şi plante ierboase mprăştiate.
Fauna
Pădurile ecuatoriale sunt cele mai diverse ecosisteme de pe Pămnt datorită numărului de specii de animale. Majoritatea sunt insecte, dar sunt şi multe vertebrate. O regiune mare de pădure, cum ar fi bazinul Amazonian, poate avea mai mult de zece milioane de specii, deşi multe dintre acestea nu au fost nregistrate ştiinţific.
n contrast cu pădurile temperate, majoritatea animalelor din pădurea ecuatorială se află n arbori. Chiar şi unele vertebrate masive, cum ar fi urangutanul, a evoluat astfel nct să-şi petreacă majoritatea vieţii n copaci. Marea diversitate a mutor grupuri de animale, cum ar fi păsările, poate fi explicată n mare parte prin faptul că multe combinaţii unice de specii tind să ocupe straturi diferite ale pădurii.
Viaţa bazată n copacii tropicali a dus la evoluţia multor adaptaţii specifice. n pădurile ecuatoriale din Lumea Nouă multe grupuri de mamifere, cum ar fi maimuţele şi cţiva porci spinoşi, au cozi; această trăsătură ajută n mobilitate dar de asemenea le dă posibilitatea să se agaţe pentru a ajunge la hrană. Cteva păduri din Asia sunt cunoscute n special pentru animalele care au abilitatea de a sări dintr-un copac n altul, care este o metodă eficientă de a merge prin pădure.
           După ce se formează fructul, animalele răspndesc seminţele. Păsările şi mamiferele sunt agenţi importanţi de mprăştiere a seminţelor plantelor n aproape toate pădurile. Unele grupuri de animale oferă protecţie unei plante şi primeşte hrană n schimb. Furnicile sunt cele mai obişnuite şi abundente animale din pădurile ecuatoriale, şi au evoluat să ocupe toate straturile pădurii. Multe plante tropicale au structuri scobite n care locuiesc multe tipuri de furnici. Furnicile furnizează substanţe hrănitoare copacilor şi n multe cazuri i protejează de prădători
       
 Impactul uman
Sunt un mare număr de factori naturali şi introduşi de oameni care afectează pădurile ecuatoriale. Ciclonii, focurile forestiere, bolile, alunecările de teren, şi alţi factori naturali au acum o influenţă minimă n comparaţie cu defrişările, cum ar fi cele cauzate de prelucrarea lemnului, construirea de drumuri, minărit, obţinerea păşunulor şi a recoltelor. Societăţile tradiţionale au practicat cultivările “taie-şi-arde” unde au fost defrişate mici zone pentru a cultiva plante. Cnd mineralele din sol s-au consumat după doi sau trei ani, terenul a fost abandonat şi altul a fost defrişat. Pentru că terenurile erau mici erau repede recolonizate de pădurea nconjurătoare după ce erau abandonate. Zonele defrişate sunt att de mari nct ar trebui sute de ani de recuperare naturală pentru a reface vegetaţia originală.
Din 1970 rata defrişării tropicale a fost accelerată foarte mult. Regiunea estică, n locuri cum ar fi Australia, Sumatra, Malaezia, a nceput să sufere pierderi imense datorită lemnului şi operaţiilor de agricultură. n Amazonia, care a devenit un focar al atenţiei mondiale, au fost defrişări n mare parte pentru mari ferme de vaci şi programe guvernamentale ambiţioase, cum ar fi colonizarea dealungul Transamazonului. Proporţiile totale ale defrişărilor tropicale sunt greu de estimat, dar probabil 100,000 km de pădure ecuatorială sunt distruşi sau serios degradaţi n fiecare an. Unele păduri au fost distruse aproape n totalitate. Spre exemplu, a rămas mai puţin de 2% din pădurea ecuatorială de la coasta Atlanticului din Brazilia.
Pierderea biodiversităţii, şi ncălzirea globală (duc la creşterea dioxidului de carbon din aer) devin subiecte de dezbatere globale care se nvrt n jurul distrugerii pădurilor. Este clar, totuşi, dispariţia speciilor este de departe cea mai importantă grijă. Se ştie ncă att de puţin despre diversitatea şi ecologia pădurii ecuatoriale nct distrugerile n masă pot avea loc datorită activităţilor umane nainte ca să se poată facă ceva pentru a nţelege consecinţele, şi cel mai important, de a le preveni. Din fericire, un număr de organizaţii naţionale şi internaţionale au fost nfiinţate din 1970 pentru a se ocupa n special cu schimbarea şi conservarea pădurilor. S-au găsit numeroase alternative economice prin defrişarea n masă. Aceasta va fi principala provocare pentru păstrarea unei părţi importante din pădurea ecuatorială n noul mileniu.
Densitatea populatiei in
  Federatia Rusa

Denumirea oficială : Federaţia Rusă
       Suprafaţa : 17.075.400 km
      Populaţia : 148.704.300 locuitori  
      Densitatea populaţiei : 9 locuitori/km2
      Capitala :Moscova,8.967.000 locuitori
      Limba oficială : rusa
      Moneda : rubla
      Religia : ortodoxism (n majoritate);islamism,catolicism,protestantism etc.
      Forma de guvernămt : republică
      Ziua naţională : 12 iunie
       
       Cea mai mare ţară din lume,Rusia a făcut parte din Uniunea Sovietică pnă n anul 1991,cnd aceasta s-a destrămat.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica