referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Terra

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Evident că Pământul poate fi studiat fără ajutorul unei nave spaţiale. Cu toate acestea, până în secolul douăzeci nu au existat hărţi complete ale întregii planete. Fotografiile planetei luate din spaţiu au o importanţă considerabilă; de exemplu, ajută enorm la prezicerea vremii şi mai ales la urmărirea şi prevederea uraganelor. Şi sunt extraordinar de frumoase...

Varianta Printabila 


1 Terra


    Pămntul este a treia planetă de la Soare şi a cincea ca mărime:
orbita: 149,600,000 km de la Soare
diametrul: 12,756.3 km

    Pămntul (n engleză Earth) este singura planetă a cărui nume nu deriva din mitologia greacă/romană. Cuvntul "Pămnt" provine din latinescul "pavimentum". "Earth" este o moştenire din engleza veche şi alte limbi germanice. Există sute de denumiri diferite n celelalte limbi. n mitologia romană, zeiţa Pămntului era Tellus - solul fertil (greacă: Gaia, - terra mater ).

     Abia pe timpul lui  Copernic (secolul al şaisprezecelea) s-a nţeles că Pămntul este o planetă ca toate celelalte.

     Evident că Pămntul poate fi studiat fără ajutorul unei nave spaţiale. Cu toate acestea, pnă n secolul douăzeci nu au existat hărţi complete ale ntregii planete. Fotografiile planetei luate din spaţiu au o importanţă considerabilă; de exemplu, ajută enorm la prezicerea vremii şi mai ales la urmărirea şi prevederea uraganelor. Şi sunt extraordinar de frumoase.

    Pămntul este mpărţit n cteva straturi care au proprietăţi chimice şi seismice distincte(adncimea n km):
0-    40  Scoarţa
40- 400  Mantaua superioară
400- 650  Regiunea de tranziţie
650-2700    Mantaua inferioară
2700-2890    Stratul D''
2890-5150    Miezul exterior
5150-6378    Miezul interior

Scoarţa variază considerabil n grosime, fiind mai subţire sub oceane şi mai groasă sub continente. Miezul intern şi Scoarţa sunt solide. Miezul extern şi mantalele sunt plastice sau semi-fluide. Diferitele straturi sunt separate prin discontinuităţi care sunt evidente n datele seismice; cea mai cunoscută este discontinuitatea Mohorovicic, dintre scoarţa şi mantaua superioară.

Cea mai mare parte din masa Pămntului se află n mantale, aproape tot restul n miez; partea pe care trăim noi este o mică fracţiune din ntreg (cu valori de ordinul 1024 kilograme):
        atmosfera          = 0.0000051
         oceanele           = 0.0014
         scoarţa              = 0.026
         mantaua            = 4.043
         miezul extern   = 1.835
         miezul intern    = 0.09675

Atmosfera Pămntului este compusă din 77% azot, 21% oxigen, cu urme de argon, dioxid de carbon şi apă. Probabil pe timpul formării Pămntului cantitatea de dioxid de carbon era mult mai mare, dar a fost apoi aproape toata ncorporată n roci carbonate iar o mai mică parte s-a dizolvat n oceane şi a fost consumată de plante. Plăcile tectonice şi procesele biologice intreţin un flux continuu de dioxid de carbon ntre atmosferă şi aceste "rezervoare". Cantitatea redusă de dioxid de carbon din atmosfera este extrem de importantă n menţinerea temperaturii suprafeţei Pămntului, prin efectul de seră. Efectul de seră ridică temperatura medie a suprafeţei cu aproape 35 de grade C (de la un ngheţat -21 C la un confortabil +14 C); fără aceasta oceanele ar ngheţa şi viaţa aşa cum o ştim ar deveni imposibilă.

Miezul este compus probabil n majoritate din fier (sau fier/nichel), fiind posibilă şi prezenţa altor elemente mai uşoare. Temperaturile n centrul miezului pot ajunge la 7500 K, mai fierbinte dect suprafaţa Soarelui. Mantaua inferioară e compusă mai mult din siliciu, magneziu şi oxigen, cu ceva fier, calciu şi aluminiu. Mantaua superioară e alcătuită din olivină şi piroxen (silicaţi de magneziu şi de fier), calciu şi  aluminiu. Cunoaştem toate acestea doar din tehnicile seismice, mostre din mantaua superioară ajungnd la suprafaţă sub formă de lavă din vulcani, nsă majoritatea Pămntului este inaccesibilă. Scoarţa este compusă n principal din cuarţ (dioxid de siliciu) şi alţi silicaţi, de exemplu feldspaţ. Luat ca un ntreg, Pămntul are următoarea compoziţie (n funcţie de masă):
        34.6%  fier
                    29.5%  oxigen
                    15.2%  siliciu
                    12.7%  magneziu
                    2.4%  nichel
                    1.9%  sulf
        0.05% titan

     Pămntul este cel mai dens corp major din sistemul solar.

Celelalte planete terestre au probabil structuri şi compoziţii similare, cu unele diferenţe: Luna are cel mult un miez mic; Mercur are un miez foarte mare (relativ la diametrul său); mantaua lui  Marte şi a Lunii sunt mult mai groase; Luna şi Mercur se pare ca nu au o scoarţă distinctă din punct de vedere chimic; Pămntul s-ar putea să fie singurul cu miez extern şi intern distinct. Oricum, cunostinţele noastre despre interiorul planetelor sunt aproape doar teoretice, chiar şi cu privire la Pămnt.


1 Spre deosebire de celelalte planete terestre, scoarţa Pămntului este mpărţită n cteva plăci separate, care plutesc independent pe mantaua fierbinte de dedesubt. Teoria care descrie aceasta se numeşte tectonica. Se caracterizează prin două procese principale: extindere şi ncălecare. Extinderea are loc atunci cnd două plăci se ndepărtează una de cealaltă şi se creează porţiuni noi de scoarţă din magma de dedesubt ieşită la suprafaţă. ncălecarea plăcilor tectonice are loc cnd două plăci se ciocnesc şi marginea uneia se scufundă sub cealaltă, topindu-se apoi n interiorul mantalei. Mai au loc şi mişcări transversale la marginile unor plăci (de exemplu falia San Andreas n California) şi coliziuni ntre platourile continentale (de exemplu India/Eurasia). n prezent sunt opt plăci principale:

•    Platoul nord-american - America de Nord, Atlanticul de nord-vest şi Groenlanda
•    Platoul sud-american - America de Sud şi Atlanticul de sud-vest
•    Platoul antarctic - Antarctica şi "Oceanul sudic"
•    Platoul eurasian - Atlanticul de nod-est, Europa şi Asia cu excepţia Indiei
•    Platoul african - Africa, Atlanticul de sud-est şi partea de vest a Oceanului Indian
•    Platoul indo-australian - India, Australia, Noua Zeelanda şi mare parte din Oceanul Indian
•    Platoul Nazca - estul Oceanului Pacific adiacent Americii de Sud
•    Platoul Pacific - mare parte din Oceanul Pacific (şi coasta de sud a Californiei!)
 
       

Există şi alte plăci, mai  mici, ca: platoul arab, platoul Cocos, platoul filipinez. Cutremurele de Pămnt sunt mai frecvente la marginile platoului.  Prin nregistrarea locaţiilor lor se evidenţiază mai uşor limitele platourilor (dreapta).

Suprafaţa Pămntului este foarte nouă. n perioada relativ scurtă (după standardele astronomice) de 500,000,000 de ani eroziunea şi procesele tectonice au distrus şi recreat cea mai mare parte din suprafaţa Pămntului şi prin urmare au distrus aproape toate urmele lăsate de fenomenele geologice mai recente. Astfel, s-a pierdut istoria cea mai recentă a Pămntului. Vrsta Pămntului este de 4.5 - 4.6 miliarde de ani, dar cele mai vechi roci cunoscute au vechime de 4 miliarde de ani, şi rocile de 3 miliarde de ani sunt rare. Cele mai vechi fosile de organisme vii au mai puţin de 3.9 miliarde de ani. Nu s-a găsit nici o urmă a perioadei cnd a apărut viaţa.

71 Procente din suprafaţa Pămntului este acoperită de apă. Pămntul este singura planetă pe care apa poate exista n stare lichidă (deşi s-ar putea să existe etan şi metan lichid pe suprafaţa lui Titan şi apă n stare lichidă n "subsolul" satelitului Europa). Apa lichidă este, evident, indispensabilă vieţii, cel puţin aşa cum o cunoaştem noi. Capacitatea de ncălzire a oceanelor are şi ea un rol foarte important n menţinerea unei temperaturi relativ stabile a Pămntului. Apa lichidă este responsabilă şi pentru procesele de eroziune şi alte transformări meteorologice ale continentelor, un proces unic n sistemul solar, n prezent (e posibil să fi avut loc şi pe Marte, n trecut).


Atmosfera Pămntului este compusă din 77% azot, 21% oxigen, cu urme de argon, dioxid de carbon şi apă. Probabil pe timpul formării Pămntului cantitatea de dioxid de carbon era mult mai mare, dar a fost apoi aproape toata ncorporată n roci carbonate iar o mai mică parte s-a dizolvat n oceane şi a fost consumată de plante. Plăcile tectonice şi procesele biologice ntreţin un flux continuu de dioxid de carbon ntre atmosferă şi aceste "rezervoare". Cantitatea redusă de dioxid de carbon din atmosfera este extrem de importantă n menţinerea temperaturii suprafeţei Pămntului, prin efectul de seră. Efectul de seră ridică temperatura medie a suprafeţei cu aproape 35 de grade C (de la un ngheţat -21 C la un confortabil +14 C); fără aceasta oceanele ar ngheţa şi viaţa aşa cum o ştim ar deveni imposibilă.
Prezenţa oxigenului liber este remarcabilă din punct de vedere chimic. Oxigenul este un gaz foarte reactiv şi n circumstanţe "normale" s-ar combina rapid cu alte elemente. nsă oxigenul din atmosfera Pămntului este produs şi menţinut de procesele biologice. Fără viaţă nu ar exista nici oxigen.

Interacţiunea dintre Pămnt şi Lună ncetineşte rotaţia Pămntului cu aproximativ 2 milisecunde pe secol. Cercetări recente au demonstrat că acum 900 de milioane de ani erau  481 de zile şi 18 ore ntr-un an.

Pămntul are un cmp magnetic modest, produs de curenţi electrici din nucleul extern. La interacţiunea cu vntul solar, cmpul magnetic al Pămntului şi atmosfera superioară produc aurorele (vezi şi  Mediul interplanetar). Neregularităţile acestor factori provoacă mişcarea polilor magnetici şi chiar inversarea relativ la suprafaţă; polul nord geomagnetic se află n prezent n nordul Canadei.("Polul nord geomagnetic" este plasat pe suprafaţa Pămntului exact deasupra polului sud al cmpului magnetic; vezi această diagramă.)

Cmpul magnetic al Pămntului şi interacţiunea sa cu vntul solar produc şi centura de radiaţii Van Allen, o pereche de inele n forma de tor, din gaze ionizate sau plasmă, captate ntr-o orbită n jurul Pămntului. Centura exterioară se ntinde de la 19,000 km n altitudine pnă la 41,000 km; centura interioară se află ntre 13,000 km şi 7,600 km n altitudine.


Satelitul Pămntului
Pămntul are doar un satelit natural, Luna.

Mii de sateliţi artificiali mici au fost de asemenea plasaţi pe orbită n jurul Pămntului.


                    Distanţa       Raza     Masa
Satelitul      (000 km)      (km)      (kg)
---------         --------         ------      -------
 Luna               384           1738     7.35e22
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica