referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Solul

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Dar cum se formează solul însuşi? Solul se formează la suprafaţa uscatului din stratul superior al rocilor pe anumite elemente de relief. Acest proces este foarte îndelungat şi constă în interacţiunea mai multor factori de pedogeneză cum ar fi: roca-mamă, organisme vii (animale şi microorganisme), climă, vegetaţie, relief, ape freatice şi de suprafaţă, timpul geologic...

Varianta Printabila 


1                                                   
]
                                                   kSOLUL


     O dezvoltare economică avantajoasă se bazează pe principii durabile n ceea ce priveşte toate componentele naturale: aerul, apa, solul, pădurile şi resursele subsolului. Fiecare din elementele enumerate mai sus joacă un rol foarte important n viaţa contemporană. Apa, care este considerată elixirul vieţii, este foarte utilă att pentru natură ct şi pentru om. Ea influienţează dezvoltarea vegetaţiei, solurilor, menţinerea vieţii animalelor, etc.Tot ea contribuie la procesele exogene şi modificarea reliefului. Aerul, care se ntlneşte adnc n scoarţa terestră, şi foarte departe sus n atmosferă este şi el extrem de folositor. Datorită lui putem trăi şi respira. Aerul, ca şi apa, sunt necesare vieţii şi activităţii omului, dar totuşi cel mai important rol n natură, l joacă solul.
     Solul are foarte multe difiniţii, fiecare semnificnd ceva anume. Una din ele este următoarea: SOLUL este materialul fragil şi afnat care acoperă ntr-un strat subţire toată suprafaţa scoarţei terestre. Fără el, continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei şi florei. De aici deducem faptul că solul depinde mult de forma de relief deasupra cărei se află.
     Construcţia de bază a formelor de relief este creată de către forţe ce acţionează n interiorul Pămntului. Aceste  procese extraordinare produc zilnic schimbări n această structură de bază, o deformează n mod continuu.         
     Natura terestră, componenţa lumii vegetale şi animale au evoluţionat de la cele mai primitive forme pnă la asociaţiile biologice contemporane. De la nceputul revoluţiei industriale, adică de la mijlocul secolului al XVIII-lea activitatea umană a avut şi ea un rol important n modelarea suprafeţei Pămntului, cteodată chiar cu efecte surprinzătoare. Continentele au ajuns la forma lor şi n poziţiile actuale n urma mişcării plăcilor ce formează scoarţa solidificată a Pămntului, adică datorită plăcilor tectonice. n istoria de 4,6 miliarde de ani a Pămntului s-au mai petrecut multe alte schimbări, pnă ce planeta noastră a căpătat nfăţişarea de azi. Concomitent a avut loc şi formarea solului – pedogeneza.
     Dar cum se formează solul nsuşi? Solul se formează la suprafaţa uscatului din stratul superior al rocilor pe anumite elemente de relief. Acest proces este foarte ndelungat şi constă n interacţiunea mai multor factori de pedogeneză cum ar fi: roca-mamă, organisme vii (animale şi microorganisme), climă, vegetaţie, relief, ape freatice şi de suprafaţă, timpul geologic.
     Cel mai important factor n formarea solului este alterarea rocilor, care este condiţionată de existenţa atmosferei. Rocile de la suprafaţa scoarţei terestre, fiind supuse proceselor de dezagregare (care pot fi de trei forme: fizică, adică mărunţirea; chimică: producndu-se reacţii chimice sub influienţa apei de suprafaţa sau din rocă, a bioxidului de carbon, a sulfului sau a oxigenului şi dezagregarea biologică: adică efectul distructiv al diferitelor vietăţi; efecte majore pot fi produse şi de influienţele chimice ale unor organisme vegetale, cum ar fi unele alge şi lichieni care produc acizi ce fac suprfeţele rocilor mai poroase), se sfărmiţează n particule mai mici – nisip, praf, ml – şi astfel participă la formarea structurii şi compoziţiei chimice şi mineralogice a solului.
     Un alt factor extrem de necesar n formarea solului este clima. Ea condiţionează formarea diferitor tipuri de soluri. Datorită climei, formei şi nclinaţiei planetei noastre Terra faţă de suprafaţa ecliptică, pe glob se produc anotimpurile şi se formează fişiile termice. Fişiile termice, numite şi bruri termice, la rndul lor contribuie la formarea zonelor climaterice, biogeografice. n aşa mod se creează zonalitatea naturală.
     Datorită acestor zonalităţi n fiecare regiune se formează anumite ecosisteme naturale, anumite biocenoze şi anumite varietăţi de sol. De exemplu, solurile care se formează n condiţii medii, reprezentative sau dominante n zona respectivă, se numesc zonale, automorfe, adică formarea lor nu este condiţionată de anumiţi factori specifici. n cazurile cnd direcţia solificării este condiţionată de unele proprietăţi specifice ale rocilor materne (argile fine, calcare, etc.) se formează soluri litomorfe (condiţionate de rocă). n zonele cu un surplus mare de precipitaţii atmosferice şi unde apele freatice sunt prezente la adncimi foarte mici, se ntlnesc solurile hidromorfe (condiţionate de umiditate). Prezenţa sărurilor solubile n rocile materne sau n apele freatice conduce la formarea solurilor sanilizate, halomorfe (nfluienţate de săruri). n depresiuni, n văi şi n luncile rurilor unde procesul de sedimentare este permanent n dinamică se formează solurile dinamomorfe (care se formează pe sedimente contemporane). Solurile care traversează arealele solurilor automorfe şi se mbogăţesc cu parcele fine de argilă şi cu sescvioxizi, devin iluviale (de acumulare).
     Alt factor important sunt organismele vii (indeosebi vegetaţia şi microorganismele) care şi ele condiţionează formarea diferitor feluri de sol.
     Primele organisme la suprafaţa uscatului au fost algele monocelulare, care şi astăzi formează la suprafaţa solului pelicule sau pete verzi. Fiind autotrofe, adică avnd capacitatea de a asimila energia solară şi a insuşi elemente minerale din mediul nconjurător, ele produc prin fotosinteză substanţe organice. Această materie primă se acumulează la suprafaţa rocilor, fiind parţial descompusă de către microorganisme n elemente minerale iniţiale (apa, CO2, elemente nutritive, etc).
     Graţie stabilităţii condiţiilor vitale pe care le asigură, solul este cel mai populat mediu de viaţă. Totalitatea animalelor ce trăiesc n sol constituie pedofauna acestuia. Pedofauna este şi ea la rindul ei mpărţită n trei categorii: microfauna-organisme ce nu depăşesc lungimea de 0,2 mm, mezofauna- organisme ce au lungimi cuprinse ntre 0,2 şi 8 mm, şi macrofauna- organisme ce au lungimi de la 8 pna la 80 mm.
     S-a constatat că pe o suprafaţă de un hectar de sol se conţin aproximativ 3 tone de bacterii, 3 tone de ciuperci microscopice, 1,5 tone de actinomicete, 100 kg de alge, 100 kg de protozoare, 500 kg de rme, 50 kg de nematode, 40 kg de artropode, 30 kg de moluşte, 20 kg de şerpi şi rozătoare, etc. n fiecare cm cub de sol se găsesc pnă la 7-10 miliarde de microorganisme.
      După pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale şi animale sunt transformate n humus. Acesta este o parte esenţială a materiei organice a solului, şi cel mai important component al lui.
     Humusul prezintă un amestec de substanţe organice foarte complicate. Unii chimişti consideră că humusul este cea mai complicată substanţă pe planetă. Rolul de bază al humusului n procesul de solificare şi n natură n genere constă n faptul că el reprezintă o substanţă conservată, un accumulator de energie solară, fixate n materia organică de generaţiile precedente ale plantelor şi animalelor. Apariţia humusului a stopat procesul de mineralizare, de descompunere totală a rămăşiţelor organice. Humusul a făcut posibilă acumularea pe viitor a energiei solare, a contribuit la formarea solurilor primitive iniţiale, deci la apariţia pedogenezei. n continuare evoluţia organismelor terestre, a asociaţiilor vegetale şi animale s-a produs concomitent cu evoluţia solurilor, contribuind astfel la evoluţia ecosistemelor naturale. Humusul conţine diferite elemente şi substanţe nutritive, ce asigură fertilitatea solului.
     Prin fertilitate se nţelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substanţe nutritive (compuşi ai elementelor chimice cu care se hrănesc plantele), apă şi aer necesare dezvoltării normale n perioada de vegetaţie. Deci, solul este format att din substanţe organice, ct şi din substanţe minerale.
     S-a constatat ştiinţific că n stratul de sol cu grosimea de un metru pe o suprafaţă de un hectar se conţin n medie 290 tone humus, 15 tone azot, 19 tone fosfor, 204 tone potasiu, precum şi o cantitate importantă de microelemente: cupru, zinc, mangan, molibden, etc.
     Fertilitatea este şi ea de două tipuri: fertilitate naturală şi fertilitate economică.
     Fertilitatea naturală (potenţială), a solului este un rezultat al fenomenelor naturale (fizice, chimice, biologice), neinfluienţate de om. Ea se dezvoltă continuu şi este determinată de compoziţia fizică şi biochimică a solului, de condiţiile de climă şi relief şi se manifestă prin capacitatea de reproducere spontană a vegetaţiei.
     Fertilitatea economică (antropogenă) a solurilor apare ca urmare a unor activităţi modificatoare a omului. Ea depinde de aplicarea corectă a tehnicilor agricole corespunzătoare (lucrări agrotehnice, ngrăşăminte, irigaţii, desecări, etc).
     Solul conţine şi o anumită cantitate de apă. Apa dizolvă unele substanţe nutritive pe care plantele le absorb mpreună cu ea.Solul conţine şi aer, care este necesarpentru respiraţia rădăcinilor plantelor, animalelor şi microorganismelor. Rezultă că solul nu este solid. Aproximativ 2/5 din el este alcătuit din apă şi aer.
     Un alt factor este timpul geologic. Solul se formează ntr-o perioadă ndelungată de timp. S-a constatat că solurile contemporane s-au format n ultimile 8-10 mii de ani. De exemplu, un strat de sol cu grosimea de un cm, pe o suprafaţă netedă, se formează ntr-o perioadă de la cteva zeci de ani pnă la 100 de ani.
     nvelişul discontinuu al solului se numeşte pedosferă, grosimea sa variind de la cţiva cm pna la cţiva m. Stratul superior al solului este cel mai productiv şi are aproximativ 25 cm ; cultivarea intensă nsă poate diminua puternic calitatea sa.
           Cu toate că există posibilitatea de a cultiva plante n rezervoare cu apă, lucru care se numeşte hidroponică cea mai bună soluţie este de a cultiva plante n sol. Acesta este rolul solului n natură, asta l face deosebit şi util, de nenlocuit.
TIPURI DE SOL
           

1 Caracteristicile solului variază de la o zonă la alta n funcţie de numeroşi factori, cum ar fi clima şi altitudinea. n fiecare zonă climatică predomină un tip de sol. n zonele calde se nzlnesc solurile roşii (culoare roşie) şi laterite (de culoare balbenă), sărace n humus şi săruri minerale. n stepe şi deşerturi solurile sunt cenuşii sau brune. n zonele temperate, predomină cernoziomurile de culoare neagră şi cu fertilitate ridicată, solurile brune şi podzolurile legate de porţiunile forestiere. Există circa 720 de variaţii de sol, fiecare din ele avnd ceva caracteristic.
     Solurile cenuşii albice (denumirea precedentă – cenuşii deschise de pădure) se ntlnesc fragmentar pe rocile luto-nisipoase, suportate de argile la admcimea de 150-200 cm. S-au format sub pădure n majoritate carpinete-quarcete. Orizontul superficial ocric trece evident ntr-suborizont albic (cu SiO2 amorf), slab structurat. Spre admc acest suborizont trece n brun-roşcat cu structură columnară sau prismatică şi dură.
     Solurile cenuşii molice (denumirea precedentă –cenuşii nchise de pădure) s-au format n condiţiile pădurilor de stejar cu nveliş ierbos dezvoltat. Le este caracteristic un orizont A molic humnificat, cu structură grăunţoasă mare, cu caracter eluvial slab pronunţat.
     Solurile cenuşii vertice se formează sub pădurile de quarcete- carpinete, pe roci argiloase grele. Formarea profilului este influienţată de componenţa rocii materne. Are totodată particularităţi vertice (nuanţe verzui, feţe de alunecare, abundenţă de argilă fină).
     Cernoziomurile se deosebesc prin caracterul acumulativ, bine humificat (la adncimea de 80-100 cm conţinutul de humus depăşeşte 1%) structurat şi afnat (molic). Regimul de umiditate – periodic percolativ şi nepercolativ. Reacţia solului este neutră sau slab alcalină. Cernoziomurile se formează sub păduri preponderant quarcete şi cu nveliş ierbos. Profilul cernoziomului are caracter molic relativ humnificat. Cernoziomul ca tip este reprezentat de 5 subtipuri – argiloiluvial, levigat, tipic, carbonatic şi vertic.
      Cernoziomurile argiloiluviale s-au format sub pădurile de stejar cu nveliş de ierburi bine dezvoltat, care contactează cu stepele mezofite. Orizontul de la suprafaţă este de tip molic, fără caractere de eluviere şi doar slab pudrat cu SiO2. Orizontul B n partea inferioară are caracter iluvial cu conţinut mai ridicat de argilă fină, structură poliedrică, tasat.
     Cernoziomurile levigate se formează n condiţiile stepelor mezofite ale zonei de silvostepă, dar se ntlnesc şi sub păduri de stejar cu nveliş ierbos. Profilul are un caracter general molic, levigat, adică lipsit totalmente de carbonaţi. Ca regulă, prezenţa carbonaţilor (efervescenţa) ncepe ceva mai jos de limita inferioară a orizontului B.
     Cernoziomurile tipice reprezintă subtipul modal al tipului. Se formează n condiţii de stepă, uneori cu plcuri de stejar pufos. Orizontul A este bine humificat, structurat şi afnat. Orizontul B este de tranziţie, fiind mai slab humificat, cu structură grăunţoasă mare şi bogat n diferite forme de carbonaţi. Subtipul se divizează n două: moderat humifere şi slab humifere. Primele se formează sub stepele mezofite şi xerofite cu plcuri de stejar pufos, iar ultimele se formează sub steeple xerofite cu comunităţi de negară şi păiuş.
     Cernoziomurile carbonatice se formează n condiţiile stepelor xerofite şi doar parţial cu plcuri de stejar pufos. Sunt slab humificate ca cele precedente, cu strustură mai puţin stabilă. Conţin carbonaţi chiar de la suprafaţă.
     Cernoziomurile vertice se formează n condiţii de stepă, pe roci argiloase cu conţinut ridicat de argilă fină. Orizontul A este molic, structurat, nsă tasat, dur. Orizontul B, fiind şi el n genere molic are caractere vertice - nuanţe verzui, structură bulgăroasă mare, feţe strălucitoare. După nivelul şi conţinutul carbonaţilor cernoziomurile vertice pot fi carbonatice, tipice sau levigale (caracter la nivel de gen).
     Redzinele se formează pe calcare şi marne, att sub influienţa asociaţiilor ierboase de stepă, ct şi de pădure. Procesele pedogenetice se produc doar n stratul alterat de la suprataţa rocilor calcaroase. Profilul  solurilor redzinice este tipul fără orizontul de tranziţie B. Orizontul superficial are caracter molic-humificat, structurat, uneori scheletic, suportat de rocă. Redzinele se divizează n două subtipuri: levigate şi tipice.
     Vertisolurile se formează n condiţii de stepă şi silvostepă, sub vegetaţie ierboasă, pe roci argiloase grele (conţinut mare de argilă fină). Procesele pedogenetice sunt condiţionate de proprietăţile specifice ale acestor roci, care n stare umedă gonflează, iar n stare uscată crapă. Solificarea se produce doar n stratul de la suprafaţă. Astfel, solul prezintă un strat amestecat, de culoare cenuşie nchisă, uneori cu nuanţe verzui, avnd o structură bulgăroasă mare, cu feţe de alunecare. Vertisolurile se divizează n subtipuri: molic si ocric.
     Solurile cernoziomoide se formează n condiţii de stepă şi silvostepă, pe terenurile unde periodic sau permanent persistă un surplus de umezeală. Pentru profilul acetor soluri este caracteristi orizontul A molic, bine humificat şi structurat. Orizontul B are caracter hidric condiţionat de pnza capilară sau nivelul ridicat al apelor freatice. Se divizează n două subtipuri- levigate şi tipice.
     Mocirlele se formează n arealele cu exces de umiditate. Nivelul apei freatice se află n profil, ajungnd pnă la suprafaţă. Solurile sunt mlaştinoase, procesele pedogeneze au caracter anaerob. Mocirlele pot fi tipice, gleice şi turbice.
     Solurile turboase se formează n condiţii permanent anaerobe, cnd rămăşiţele plantelor hidrofile se descompun prea puţin şi se conservează n sol sub formă de turbă. Solurile turboase pot fi de două feluri: tipice şi gleice.
     Soloneţurile se formează n condiţii de stepă, pe rocile argiloase care conţin săruri solubile (NaCl, Na2SO4 etc.). Principalele caractere sunt condiţionate de prezenţa cationilor de Na care parţial nlocuiesc n complexul absorbtiv Ca. Prezenţa Na conduce la formarea humatului de Na, care, spre deosebire de humatul de Ca, este mai solubil şi mai cafeniu. Structura devine bulgăroasă sau columnară. Profilul soloneţului constă din orizontul A cu caracter solodizat-cenuşiu deschis, lamellar, columnar. Grosimea profilului este relativ mică (50-60 cm).
     Solonceacurile se formează sub influienţa apelor fretice mineralizate. Evaporarea apei conduce la acumularea n profil şi la suprafaţa solului a sărurilor solubile. După nivelul apelor freatice se divizează n două – molice şi hidrice.
     Solurile deluviale se formează la baza versanţilor şi n văi pe contul parcelelor neselectate, transportate de torenţii de scurgere. Profilul acestor soluri constă din straturi de material solificat ( humificat, structurat) mai mult sau mai puţin transformat de procesele pedogenetice actuale locale. Aceste soluri sunt foarte profunde, humificate şi bine structurate. n funcţie de caracterul materialului iniţial solurile deluviale pot fi molice sau ocrice.
     Solurile aluviale sunt cele mai tinere şi se formează n luncile rurilor pe depunerile aluviale recente. Ele se divizează n subtipuri-tipice, hidrice, vertice, şi turbice.solurile aluviale pot fi salinizate, soloneţizate, şi gleizate.
     Solurile de pădure se formează n condiţii de silvostepă şi sub păduri de foioase nsoţite de un covor ierbos. Se caracterizează prin faptul că stratul de sol are o grosime mică şi conţine o cantitate mică de humus. Solurile de pădure se divizează n două tipuri : cenuşii de pădure şi brune de pădure.
     Solurile cenuşii de pădure se formează sub păduri de stejar, stejar cu arţar, sau amestec de tei şi frasin. Se evidenţiază două subtipuri principale: cenuşii tipice şi cenuşii-nchise de pădure. Profilul lor este bine evidenţiat n orizonturi genetice. Grosimea solului variază de la 40 pnă la 90 cm, carbonaţii apar, ca regulă, la admcimi de 120-150 cm, au o structură glomerulară-nuciformă. Conţin substanţe n cantităţi insuficiente, dar reacţionează pozitiv la introducerea ngrăşămintelor naturale şi la cele chimice de azot.
     Solurile brune de pădure se formează sub pădurile de fagsau de stejar. Au un profil slab diferenţiat n orizonturi genetice. Culoarea lor este brun-deschisă uneori roşcată, structura glomelurală, cu o compoziţie mecanică uşoară. Regimul hidric este suficient. Solurile nu conţin carbonaţi şi sunt favorabile pentru plantaţiile de pomicole şi soiurile de tutun aromat.
                                      
                   SOLURILE MOLDOVEI

     n ţara noastră resursele funiciare şi de sol reprezintă  33,8 mii km 2, avnd următoarea structură pe categorii de folosinţă: teren agricol- 75,5 %, păduri şi plantaţii forestiere- 12,5 %, alte categorii de terenuri- 12 %. Plantaţiile perene- preponderent vii şi livezi, care se supun cu regularitate lucrărilor şi tratamentelor chimice, constituie 14,5 % din terenurile agricole. Astfel suprafeţele supuse lucrărilor intensive ocupă aproape 2/3 din suprafaţa totală a ţării şi 85,3 % din suprafaţa terenurilor agricole.
     După calităţile naturale, solurile Republicii Moldova fac parte din categoria celor mai valoroase din zona temperată.
     Spaţial, pe teritoriul Moldovei este pronunţată zonalitatea pe altitudine şi pe latitudine. n nord-vestul Codrilor, la altitudinea de 300-400 m deasupra nivelului mării, n pădurile de fag şi carpen s-au format solurile brune de pădure. La altitudinea de 200-250 m deasupra nivelului mării, n gorunişuri s-au format soluri cenuşii de pădure, iar n locurile mai joase – cernoziomurile care parcă conturează solurile cenuşii şi brune de pădure.
     Cele mai răspndite soluri din Moldova sunt cernoziomurile, care ocupă 75 la sută din suprafaţa teritoriului ţării.
     Penrtu Codri sunt caracteristice solurile brune de pădure şi cele cernoziomice. Zonalitatea pe latitudine este marcată bine de caracterul răspndirii cernoziomurilor. n nordul republicii predomină cernoziomurile tipice şi levigate, n partea centrală se ntlnesc cernoziomurile podzolite şi levigate, iar la sud sunt răspndite cernoziomurile obişnuite şi carbonatice. n luncile inundabile ale rurilor sub vegetaţia de luncă şi de baltă s-au format solurile intrazonale. Eroziunile au influienţat la formarea solurilor cu diferit grad de eluviune. Sunt răspndite soluri de toate profilurile, aluviale şi deluviale. După componenţa fizico-chimică, solurile fertile constituie 80 de % din teritoriul republicii. Din ele 63 % revin solurilor cu textură lutoasă, 15 % - uşoare, argiloase-grele. 17 % din total sunt soluri luto-nisipoase şi uşor lutoase. Cele argiloase (grele) ocupă 1 %, cele luto-nisipoase 3 % , şi solurile pietroase 1,5 %.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica