referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Geografia si stiintele ei

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Geografia genurilor s-a desprins din geografia populaţiei, având o specificitate de sine stătătoare. Ea studiază distribuţia spaţială a populaţiei în funcţie de sex, cercetând şi cauzele şi tendinţele. Indicatorul este determinat de natalitatea şi de mortalitatea din ţara respectivă. De exemplu, mortalitatea infantilă face ca numărul femeilor să fie mai mic în ţările sărace, iar ţările preferate de imigranţi au mai mulţi bărbaţi, ca şi aşezările de dată recentă...

Varianta Printabila 


1

Introducere

 

Evolutia geografiei ca ştiinţă de sine stătătoare are, ca orice desfăşurare temporală, un nceput pierdut sau nu n negurile istoriei. Are, ca orice ştiinţă ce se ocupă de o felie a vieţii, rădăcini filozofice. Pentru că l include n ecuaţia sa pe om are legătură cu antropologia, cu sociologia, cu economia, cu studiile de gen sau chiar cu cele culturale (ca element ce le cuprinde, ntr-o oarecare măsură, pe celelalte). Pentru că nu poate eluda legile naturii şi trage seva explicaţiilor din fizică sau matematică. Pentru că după etapa acumulării are drept inovator (adică drept de a numi), influenţează lingvistica. In final, deoarece construieşte, indiferent de planul pe care acţionează, are legătură cu arhitectura.

 

Istoria

 

Geografia şi istoria sunt asociate ca fiind ştiinţe ce studiază societatea omenească. In primul rnd timpul este parte a faptelor geografice prin diverse implicaţii. Pentru a studia caracteristicile generale ale unor fenomene sunt necesare observaţii ndelungate (de exemplu fluctuaţiile demografice ale unei regiuni). Pentru nţelegerea unor procese actuale trebuie să cercetăm cauzele ce şi au rădăcinile n trecut, acest lucru crend premisele anticipării unor efecte. O descriere exhaustivă a unui spaţiu geografic nseamnă implicit şi o dinamică a evoluţiei acestuia.

Desigur, n fiecare perioadă istorică s-a dezvoltat o geografie a acelui prezent, iar reuniunea lor constituie geografia istorică. Aceasta presupune studiul fenomenelor pe două coordonate: “diferenţele de la loc la loc transformate n timp”. Geografia politică este o rezultantă a acestor studii. Factorul uman este liantul celor două ştiinţe, prin evoluţia societăţii şi raportarea sa la spatiul geografic natural.

 

Antropologia

 

          Cuvntul antropologie nseamnă “ştiinţa despre om”; astfel, legătura geografiei umane cu aceasta este probată chiar etimologic. Legătura cea mai evidentă este dată de dezvoltarea geografiei populaţiei. Rasele umane, caracteristicile lor, ariile de răspndire pe glob sunt ntr-o strnsă corelare. Aceste studii sunt utile att pentru dezvoltarea teoriilor evoluţionist ct şi n rezolvarea unor probleme concrete, de geografie economică.

 

Lingvistica

 

O parte a geografiei populaţiei studiază răspndirea pe glob a diferitelor limbi şi dialecte. Acestea sunt grupate n familii de limbi (indo-europene, afroasiatice), după spaţiul geografic unde sunt vorbite. Studiul dialectelor oferă informaţii despre relaţiile dintre cultură şi mediu, avnd cauze adnci n procese socio- spaţiale cum ar fi migraţia, dar sunt legate şi de specificul cadrului natural. Fenomene lingvistice precum regionalismele sau neologismele sunt legate de arealul geografic dar şi de circulaţia populaţiilor umane. Analiza toponimică generează şi ea conexiuni istorico-geografice, uneori surprinzătoare.

 

Economia

 

          Geografia economică studiază “localizarea formelor de producţie şi consum ale diverselor activităţi economice”. Datorită aplicabilităţii pe scară tot mai largă, s-a consolidat ca ramură de primă importanţă a geografiei umane. Preocuparea permanentă pentru găsirea  şi valorificarea oportunităţilor oferite de o anumită regiune a dus la o aşezare mai solidă pe baze ştiinţifice a acestei discipline. Ştiinţele economice furnizează teorii şi modele (cum ar fi, teorii ale localizării), care sunt adaptate la marea varietate a spaţiului geografic. Geografia economică nu este o simplă enumerare a unor date cantitative; ea cuprinde şi corelaţii cu factorii naturali şi cei socio-umani. Prezentarea sintetică a rezultatelor att pe criterii de ramură cat şi teritoriali ncununează cercetarea economico-geografică.

 

Studii culturale

 

          Studiile de geografie culturală vizează diferite categorii de factori: factorii culturali specifici (folclorul, elementele tradiţionale – cum ar fi mncarea) şi factori socio-culturali nespecifici (televiziunea, anumite sporturi, Internetul). Informaţiile despre cei din urmă sunt n principal cantitative, n timp ce studiul celor din prima categorie este preponderent calitativ: caracteristicile mediului natural se reflectă n manifestările de artă populară, alături de ocupaţiile tradiţionale ale regiunii respective. Globalizarea ameninţă nsă specificul şi identitatea locale, prin răspndirea  obiceiurilor specifice unui anumit loc pe tot Mapamondul. Astfel, o nouă direcţie de cercetare a geografiei culturale o constituie impactul revoluţiei informaţionale.

 

Studii de gen

 

          Geografia genurilor s-a desprins din geografia populaţiei, avnd o specificitate de sine stătătoare. Ea studiază distribuţia spaţială a populaţiei n funcţie de sex, cercetnd şi cauzele şi tendinţele. Indicatorul este determinat de natalitatea şi de mortalitatea din ţara respectivă. De exemplu, mortalitatea infantilă face ca numărul femeilor să fie mai mic n ţările sărace, iar ţările preferate de imigranţi au mai mulţi bărbaţi, ca şi aşezările de dată recentă.

 

Filosofie modernă

 

          Gndirea geografică a fost influenţată de diferitele curente filosofice apărute de-a lungul timpului: determinismul natural, structuralismul, posibilismul, pozitivismul, behaviorismul şi postmodernismul. Determinismul natural a fost mbrăţişat de geografii germani din secolul al XIX-lea, Al von Humboldt (1769-1859) şi Karl Ritter (1779-1859). Ei considerau că mediul natural influenţează decisiv societăţile şi dinamica lor. Adeptul lui Ritter, Friedrich Ratzel, a fost ntemeietorul antropogeografiei, pomovnd şi noţiuni precum: mod de viaţă, ecumenă (univers locuit de om). Structuralismul caută o explicaţie pentru fenomenele observabile n existenţa unor structuri generale subiacente ce determină aceste fenomene. Are la bază ideile lui Marx şi Engels care alătură economia dialecticii ca mod de cunoaştere. Geograful american George Marsh demonstrează capacitatea societăţii omeneşti de a schimba peisajul (“Pămntul transformat prin activitatea omului”). Pozitivismul a fost adus n gndirea geografică de Humboldt care a mprumutat-o de la iluminiştii francezi. Astfel apar germenii unei geografii ştiinţifice capabilă să emită legi, să facă demonstraţii; rezultatul a fost dezvoltarea unor teorii şi modele (localizări, locuri centrale, modelul gravitar). Perspectiva idealist – percepţionistă a fost dezvoltată prin: idealism, pragmatism, fenomenologie şi existenţialism. In geografie a luat naştere curentul behaviorist promotor al ideii relativităţii dimensiunilor spaţiale n funcţie de factorul mental. Posibilismul este un produs al şcolii franceze din secolul al XVIII-lea. In plan geografic, se bazează pe teza lui Montesquieu, pornind de la conceptul de “spirit general al unei naţiuni”(componentă naturală şi umană). Promovează idei ca “liberul arbitru”, responsabilitate şi permite societăţii să transforme mediul natural. Principalii exponenţi au fost: Elisee Reclus şi Paul Vidal de la Blache, iar n Romnia: I. Conea, V. Mihăilescu, G. Vslan. Postmodernismul a oferit geografilor din ultimele decenii un cadru de dezvoltare a unor idei cu totul noi, născute din nevoia de a face faţă dimensiunilor pragurilor, discontinuităţilor sau contracţiilor spaţiale. Noile tendinţe socio-culturale şi politice, explozia informaţională, fenomenele născute din globalizare, dar şi fizica şi matematica secolului al XX-lea (teoria relativităţii, fizica cuantică, geometria fractalilor) au produs o adevarată revoluţie şi n gndirea geografică.

 


 

1

Arhitectura

 

          Arhitectura poate fi definită ca activitatea perpetuă de amenajare şi reamenajare a cadrului de viaţă. Este creatoarea acelui univers artificial n interiorul cadrului natural pe care l numim cadru construit. Ia naştere astfel o interacţiune ntre arhitect şi spaţiul pe care l transformă. Cea mai importantă problemă este cum reflectă gndirea de arhitectură relaţia cu situl/teritoriul/natura n procesul edificării. Studiile făcute pe societăţi tradiţionale ne arată că ele construiesc n aşa fel nct aşezarea şi casa intră cu situl/teritoriul/natura ntr-o relaţie de dialog sau de simbioză şi că modul n care omul şi face casa/aşezarea ntr-un loc ţine n mai mare măsură de nţelegerea sitului n sens spiritual, simbolic, dect de considerente funcţional-obiective. Astfel natura nu este violentată şi construitul şi teritoriul se potenţează reciproc. Odată cu revoluţia industrială a nceput o adevărată “cucerire“ a teritoriului, spaţiul construit evadnd din urban ş extinzndu-se pe spaţii vaste, inclusiv prin reţele de comunicaţii. Se impune o teorie nouă a edificării mpreună cu teritoriul, ntr-un gest reparatoriu al unui secol de izolare n spaţiul nchis construit.

 

Analiza matematică

 

Utilizarea ei n cercetarea geografică a apărut din nevoia de rigoare născută din axiome şi enunţuri deduse lund eventual forma unor teoreme. In primul rnd se face apel la structurile logice ale matematicii. Se elaborează modele, care sunt reprezentări schematice şi simplificate ce pot fi prelucrate matematic. Modelul descriptiv este o reprezentare a realităţii observate, modelul explicativ este o reprezentare a unei teorii, iar modelul normativ este o reprezentare a ceea ce ar trebui să fie, conform cu normele unui sistem de valori dat. In formalizarea matematică este esenţială capacitatea utilizatorului de a realiza corelaţia ntre conceptele matematice utilizate şi cele geografice şi interpretarea acestora. Ramurile matematicii utilizate n geografie sunt: teoria mulţimilor, funcţii, calcul infinitezimal şi matriceal, procese stochastice, metode de optimizare.

Teoria sistemelor este un cadru general n care analiza geografică se derulează cu uşurinţă şi pe baze logice. Un sistem este un ansamblu de elemente n relaţie unele cu altele. In ştiinţele umane sistemele nu sunt izolate, ci deschise. Un sistem posedă o structură – starea sa la un moment dat – şi poate evolua pe o traiectorie către un punct de echilibru. In geografie sistemele tind, n general, ctre o organizare crescătoare a spaţiului; această dinamică este contrară celei care se observă la sistemele izolate, unde predomină distribuţiile aleatoare, adică cele mai probabile, neorganizate, asimilate cu dezordinea; entropia este o măsură a acestei dezordini (legea a doua a termodinamicii). Intr-un sistem izolat entropia tinde să atingă un maxim, n timp ce ntr-un sistem deschis influenţele exterioare pot genera chiar o creştere a nivelului de organizare. Maximum de entropie, invocat n geografie pentru anumite modele, conduce paradoxal la o organizare determinată şi nu la dezordine totală. Modelele statice privesc starea unui sistem la un moment dat. Este foarte util de stabilit o stare de echilibru (de exemplu ntre populaţie şi resursele disponibile). In geografia umană echilibrul corespunde adeseori unei situaţii n care se realizează un optim. Omul şi propune un obiectiv pe care vrea să-l maximizeze, dar diverse contradicţii apasă asupra proiectului său. Tehnicile de programare (cea mai simplă fiind cea liniară) realizează atingerea unui extrem al unei funcţii, cu anumite restricţii. In general, metodele cercetării operaţionale sunt adecvate analizei proceselor de optimizare. Modelele dinamice pot fi privite ca procese de propagare n timp şi spaţiu. Acestea sunt studiate cu ajutorul ecuaţiilor diferenţiale. Ele nefiind liniare, mici variaţii ale modelului pot duce la mprăştieri bruşte ale soluţiilor lor. Aceste metode sunt adecvate şi n studiul teoriei catastrofelor. Teoria grafurilor este indispensabilă geografiei transporturilor, căci orice reţea poate fi reprezentată printr-un graf (de exemplu se poate rezolva problema identificării celui mai scurt drum ntre toate perechile de noduri ale unei reţele).

Matematica proceselor stochastice este utilă pentru modelele probabiliste; ele acordă comportamentului spaţial al omului o parte nedeterminată, imprevizibilă, n ansamblul cauzelor care nu sunt introduse explicit n model. Analiza statistică necesită cunoaşterea prealabilă a unor elemente de calculul probabilităţilor. Statistica descriptivă comportă tehnici diverse, de la simple la complexe. Ea are ca obiectiv completarea unei descrieri geografice literare cu o descriere numerică. Aceasta permite o prelucrare prin alcătuirea unor tablouri de distribuţie ce pot fi analizate calculnd anumiţi parametri: mediană, modul, medie aritmetică, parametri de dispersie. O distribuţie poate fi privită şi ca o transformare a unei variabile. O transformare posibilă este transformarea logaritmică ce poate crea o distribuţie n care coexistă valori foarte mici cu valori foarte mari (de exemplu distribuţia oraşelor Europei după numărul de locuitori). Geografia foloseşte astăzi distribuţii de puncte n două dimensiuni (latitudine şi longitudine), punct mediu, punct median (ce corespunde unui optim n teoria localizării), distanţă cumulată, distanţă standard, dispersie direcţionată. Adeseori geografia are nevoie să combine mai mulţi parametri ntr-un indicator global care să reflecte pe toţi. Acest lucru se realizează facnd o analiză factorială care va nlocui variabilele originale cu un număr mai mic de variabile care poartă principalele informaţii utile conţinute n variabilele originale. Analiza geografică este adeseori completată cu o clasificare numerică. Analiza statistică abordează metoda interferenţei şi a sondajului, recurgnd la un eşantion reprezentativ, ce permite prestabilirea unui nivel maxim de eroare. Testele de ipoteză, corelaţia, regresia, autocorelarea spaţială sunt noţiuni statistice prezente n studiul aşezat pe baze ştiinţifice al geografiei.

 

 

Bibliografie

 

Groza O. – Teritorii (Scrieri, dez-scrieri) – Ed. Paideia, Bucureşti, 2003

Mihăilescu V. – Consideraţii asupra Geografiei ca ştiinţă – Atelierele Grafice&Co. S.A.R., Bucureşti 1945

Bailly A. – Les concepts de la geographie humaine – Masson 1984

Iaţu C. – Geografie economică – Ed. Economică, Bucureştu, 2002

Harvey D. – Condiţia postmodernităţii – Ed. Amarcord, Timişoara 2002

Donisă I. – Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei – Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi 1987

*** - Atlas istorico-geografic – Ed. Academiei 1996

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica