referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Geografie fizica - geografie umana

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Pentru a analiza originile fenomenului de segregare apărut în câmpul geografiei, cercetătorii se bazează pe o serie de definiţii ale acestei ştiinţe, evoluţia în timp a acestora fiind în măsură să reflecte evoluţia rupturii apărute între ramurile sale, geografia fizică şi geografia umană...

Varianta Printabila 


1

Introducere

 

            Din momentul apariţiei geografiei umane, ponderea importanţei sale n construirea totului unitar numit geografie este n creştere, ajungndu-se, n ultimul timp, la o adevărată scindare ntre natural şi uman, ntre studiul antroposferei şi cel al tuturor celorlalte geosfere. Această scindare a evoluat pnă ntr-att nct să nu se mai ştie dacă, la ora actuală, există o GEOGRAFIE ale cărei coordonate sunt analizate separat (metoda dialectică) dar integrate apoi n unitate (metoda sintezei) sau dacă, dimpotrivă, dintr-un fost tot unitar s-au despărţit, irevocabil, două ştiinţe cu căi divergente…

 

Definiţii  ale geografiei

 

          Pentru a analiza originile fenomenului de segregare apărut n cmpul geografiei, cercetătorii se bazează pe o serie de definiţii ale acestei ştiinţe, evoluţia n timp a acestora fiind n măsură să reflecte evoluţia rupturii apărute ntre ramurile sale, geografia fizică şi geografia umană. Astfel, n accepţiunea lui Varenius (1650), obiectul “geografiei generale” era att studiul Pămntului ca ntreg, ct şi focalizarea atenţiei asupra lanţurilor cauzale care determină fenomenele din cuprinsul acestuia. Camille Vallaux (1925) introducea diferenţierea geografie fizică (ştiinţă a naturii) şi geografie umană (ştiinţă socio-umană). Cercetătorul rus G. Sauşkin (1961) conecta geografia fizică şi cea umană prin aceea că servesc unui scop comun: acela de a cunoaşte “contradicţiile dintre societate şi natură rezultate din interacţiunea ce se naşte ntre ele şi dezvoltarea producţiei”. Mai actual, Hetner afirmă că subiectul pe care ar trebui să se axeze geografia este “cunoaşterea regiunilor Pămntului şi a modului n care diferă una de alta”. Paul Vidal de la Blache defineşte geografia ca fiind “ştiinţa locurilor”, iar accentul trebuie pus pe “diversitatea socială asociată cu diversitatea locurilor”. Dicţionarul Colegiului American a emis formularea de “study of areal differentiation”. 

 

Şcoala romnă

 

Şcoala romna de geografie a fost influenţată att de cea germană ct şi de cea franceză. Acest referat şi propune analiza comparată a doua studii: Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei, autor Ioan Donisă şi Geografie teoretică, autor Vintilă Mihăilescu. Cel din urmă este unul din fondatorii geografiei umane romneşti; ceea ce aseamănă ambele studii este nţelegerea principiilor care mbină părţile pentru a reda unitatea ntregului.

          Ioan Donisă analizează nceputurile dualismului n cadrul cmpului de cercetare geografică, situndu-l n deceniile IV-V ale secolului trecut, explicnd şi relaţiile cauzale care au condus la apariţia acestui dualism. Astfel el consideră că importanţa tot mai mare a geografiei umane reiese din “teama unora de a nu fi suspectaţi de determinism geografic” (I. Donisă). Această concepţie (cea a segregării) porneşte de la ideea că legile sociale şi cele naturale sunt, daca nu paralele, cel puţin divergente.

          O primă mpărţire a fost făcută ntre geografia fizică şi geografia economică; diparităţile au evoluat n timp, ajungndu-se astăzi la existenţa simultană a mai multor subdomenii ale geografiei fizice şi umane recunoscnd sau nu interdependenţele dintre ele.

          Prin două concepte de bază pe care le-a introdus, lucrarea lui Donisă devine o argumentaţie n favoarea unităţii geografiei. Sinteza celor două direcţii (uman şi natural) este exprimată de acesta prin termenii sociogeosistem şi natursociologie. Sociogeosistemul  “cuprinde forme foarte diferite de organizare a materiei: materia nevie, care se supune legilor fizice şi chimice; materia vie n care acţionează legile biologice; societatea omenească cu legile ei specifice, cu legile sociale” (I. Donisă). Natursociologia este ştiinţa care studiază interrelaţiile dintre natură şi societate şi modul n care acestea funcţioneaza n “făurirea unor forme aparte ale materiei” (I. Donisă).

          Concluzia este că ineracţiunea fizic-uman determină apariţia unui sistem complex n care legile sociale se ntrepătrund cu cele fizice şi ale căror rezultate nemaiputnd fi studiate separat trebuie analizate dintr-o perspectivă integratoare, fapt realizat de o ştiinţă unitară (de tipul geografiei integrale al lu Vintilă Mihăilescu).

          Vintilă Mihăilescu desparte, ncă de la nceput, cele două elemente care individualizează o ştiinţă: obiectul propriu şi metoda proprie. Din punct de vedere al dihotomiei geografie umană - geografie fizică Mihăilescu o acceptă doar la nivelul metodei de cercetare, nefiind admisă la nivelul obiectului de studiu. Acesta din urmă, n concepţia lui Mihăilescu, ar trebui să fie “ntregul teritorial, de la regiune la planetă” (V. Mihăilescu).

          Similar, Donisă acceptă (şi chiar defineşte) metoda dialectică de studiu, care derivă din necesitatea aprofundării unor elemente particulare ale ntregului. nsă această metodă trebuie, afirmă cercetătorul, să fie urmată neapărat de metoda sintezei care presupune extragerea esenţei din informaţiile acumulate prin cercetare separată, apoi introducerea lor ntr-un sistem de rang superior, definirea corelaţiilor dintre ele, pentru ca rezultatul să capete o finalitate geografică.

          Concluzia ar fi faptul că geograful trebuie să “integreze” (expresia lui V. Mihăilescu) toate elementele şi rezultatele particulare de la ramurile n care, pentru a nu fi acuzat de superficialitate, s-a mpărţit “blocul unic” al geografiei, precum şi cele provenite de la ştiinţele conexe: “Specificul geografiei este nu să caute cu orice preţ legături ntre faptele sociale şi legile naturale – unde nu există astfel de legături, nu are ce căuta nici geografia -, ci să analizeze, să descrie şi să explice complexele regionale rezultate din convergenţa pe teritoriu a legilor naturale şi a celor sociale.” (Mihăilescu).

 


 

1

Şcoala engleză  

 

          Studiul luat n atenţie de acest referat este “Perspective on the Nature of Geography”, autor R. Hartshorne. Pornind el nsuşi de la trecerea n revistă a definiţiilor geografiei, autorul scoate n evidenţă tendinţele actuale spre care se ndreaptă studiul geografic. Astfel, direct sau indirect, aceste definiţii sugerează ruptura apărută, precum şi puctul de vedere referitor la aceasta a celui care a emis definiţia. Ceea ce se remarcă – şi aici poate fi făcută o paralelă cu concepţia geografilor romni – este viziunea conform căreia puctul de reunire al celor două direcţii aparent divergente este reprezentat de studiile regionale (“regiunea este piatra unghiuilară a geografiei moderne”, afirmă O. Groza).

          Argumentarea lui Hartshorne (argumentare n favoarea unităţii) este structurată pe schema cauze-efecte, importanţa maximă fiind acordată celor din urmă. Astfel de efecte (uneori cu caracter antagonist, discontinuu) ar fi, de exemplu, dezechilibrarea balanţei dintre factorul natural şi cel uman n construirea sociogeosistemului  - fapt care are ca un efect “de gradul doi” dezechilibrarea ntregului sistem, distrugerea echilibrului lumii reale. Autorul mai atrage atenţia şi asupra imposibilităţii reconstituirii ntergului din părţile componente, n lipsa unui liant configurat de existenţa unui scop comun.

          Hartshorne intervine şi cu o rezolvare, aceasta fiind reprezentată de
“subordonarea cercetării unei idei de unitate”, care presupunne o abordare din perspectivă geografică a fenomenelor lumii nconjurătoare (unde “perspectivă geografică” este sinonimă cu “integrare regională”). Inevitabila suprapunere a domeniilor nu este n detrimentul scopului final al geografiei, ci, din contra, permite o mai bună aprofundare a subdomeniilor respective.

 

 

 

 

Şcoala franceză şi cea germană

 

Şcoala geografică franceză are n comun cu cea germană (dar şi cu celelalte două studiate anterior) faptul că se ocupă de diferenţieri regionale şi acordă credit interpretărilor genetice. Faţă de şcoala gemană (care se ocupă n spewcial de diferenţieri regionale şi de analiza peisajului – Landschaft), şcoala franceză acordă un loc secundar peisajului, insistnd ndeosebi asupra relaţiilor dintre om şi mediu. Influenţele natural-deterministe (n cazul germanilor, cu reprezentanţi precum Al. von Humboldt sau Ritter) şi, respectiv, cele posibiliste (şcoala franceză, prin Paul Vidal de la Blache, E. Reclus etc.) s-au manifestat simultan pe cuprinsul Globului, fiind puternic determinante asupra modului de percepere a geografiei ca ştiinţă unitară.

          Deşi apariţia geografiei umane şi găseşte localizarea exact n aceste areale, definiţii precum cea lansată de Colley (“obiectul geografiei este cunoaşterea Pămntului n caracteristicile sale totale, nu n termenii unor categorii individuale de fenomene fizice, biologice sau umane aranjate ntr-o serie, ci n termenii unor combinaţii ntre acestea, deoartece combinaţiile creează diferite aspecte fizice şi umane pe care suprafaţa Pămntului nu le relevă.”) sau cele impuse de Varenius, Humboldt sau chiar Kant indică, cel puţin la nivel teoretic, direcţia spre unitate asupra căreia majoritatea şcolilor geografice cad de acord.

 

Concluzii   

 

          Analiza (şi aici este inclusă, de la bun nceput, dihotomia) conduce la concluzia, formulată sintetic de către Hartshorne: segergarea geografie fizică-geografie umană, susţine acesta, apare a fi “n detrimentul scopului declarat al geografiei (…), apărută nu dintr-o nevoie internă a geografiei, ci dintr-o abstracţiune filosofică ce ncearcă separarea omuluui de restul naturii”. La rndul său, O. Groza demonstrează, poate mai puţin direct, faptul că diferenţele geografie fizică – geografie umană ţin mai mult de formă, de mecanismul de funcţonare sau de metoda de cercetare dect de fond sau de finalitate: “ştiinţele naturii ncearcă să nţeleagă mecanisme relativ stabile, n vreme ce ştiinle umane lucrează cu mecanisme aflate ntr-o transformare rapidă şi nentreruptă”.

          Geografia se află, deci, sub necesitatea, impusă de nsăşi natura ei, de a nu rămne mprăştiată, de a nu se disipa din cauza unor imperative exterioare propriei realităţi, de a nu lăsa să se piardă din substanţă n favoarea formei.                

         

Bibliografie

 

Hartshore Richard – Perspective on the Nature of Geography – Chicago, 1959;

 

Mihăilescu, Vintilă – Geografie teoretică – Ed. Academiei, Bucureşti, 1969;

 

Mihăilescu, Vintilă – Consideraţii asupra geografiei ca ştiinţă – Atel;ierele grafice SOCEC, Bucureşti, 1945;

 

Donisă, Ioan – Bazele teoretice şi metodologice ale geografiei – Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 1987;

 

Groza, Octavian, Muntele Ionel – Geografie umană generală - Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 2005;

 

Groza, Octavian – Teritorii (Scrieri, Dez-scrieri) – Ed. Paideia, Bucureşti, 2003.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica