referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Muntii Himalaya

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Vegetaţia este influenţată de climă şi altitudine. In trecut, aproape toată zona sub-Himalayană era acoperită de păduri tropicale. Cu câteva excepţii, cea mai mare parte din această pădure a fost tăiată pentru cherestea sau pentru a face loc terenurilor agricole. In zona centrală a Munţilor Himalaya, la înălţimi cuprinse între 1520 m şi 3660 m, vegetaţia naturală constă din multe specii de pin, stejar, plop şi nuc...

Varianta Printabila 


1               
            Munţii Himalaya


      Himalaya (Hindi, himālaya, pe limba sanskrita hima = zăpadă und alaya = loc, locuinţă) este un munte din Asia, situat la nordul peninsulei Indiei.

Formarea Munţilor Himalaya
       Munţii cei mai nalţi din lume cu vrful Everest au luat naştere prin ciocnirea plăcii tectonice indiene cu placa asiatică a podişului Tibet, fiind munţi de ncreţire şi prin supraţa şi nălţimea lor mare, fiind acoperiţi tot timpul anului cu zăpadă, această zonă rece, n contrast cu aerul cald de pe coasta pacificului contribuie la formarea musonului.
       Sistemul muntos Himalayan a apărut ntr-o serie de etape acum 30-50 milioane de ani, fiind format prin mişcări puternice ale pămntului, atunci cnd placa Indiană s-a ciocnit de placa Euro-Asiatică. Chiar şi astăzi, munţii continuă să se dezvolte şi să se schimbe, iar cutremurele sunt frecvente n această zonă.

       Munţii Himalaya sunt munţii cei mai tineri de pe glob, n acelaşi timp şi cei mai nalţi. Formarea acestor munţi a fost n perioada terţiară n urmă cu milioane de ani (de aceeaşi vrstă cu Anzii Cordilieri şi Rocky Mountains) prin ciocnirea plăcilor continentale. S-a constatat că şin n zilele noastre munţii se ridică, cu toate că suferă o eroziune intensă.

 Asezare
          Munţii Himalaya formează un arc continuu de aproape 2600 de kilometri n jurul marginilor subcontinentului Indian, de la curbura rului Indus n nord-vest, pnă la rul Brahmaputra n est.In nordul acestei centuri muntoase se află Platoul Tibetan (Qing Zang Gaoyuan). Munţii Himalaya formează cea mai naltă regiune muntoasă de pe planetă, avnd 9 din cele 10 cele mai nalte vrfuri ale acesteia. Aici se ntlnesc munţi de peste 8000 m nălţime ca Mount Everest (Tschomolungma), Nanga Parbat sau Makalu.Makalu. Dintre cei 14 munţi mai nalţi de pe glob, patru se găsesc n Munţii Karakorum, din Pakistan situat n partea vestică a Himalayei de exemplu K2. Munţii Himalaya se pot mpărţi n mai multe masive muntoase n sud Lanţul muntos Siwalik, care este mare parte mpădurit n partea nordică, mai departe n sud se nalţă Himalaya-naltă. n nord snt văi largi a rului Tsangpo, mai avale n sud denumit Brahmaputra) cu afluenţii situaţi n Transhimalaya.
        Hymalaya partea muntoasă şi de podiş este regiunea de unde izvoresc fluviile cele mai mari din sudusl Asiei ca: Fluviul galben, ce curge pnă n apropierea Pekinului vărsndu-se n Marea Chinei, Jangtse cu vărsarea n mare la Shanghai),, Irrawaddy, ce curge prin Burma, Mekong, ce traversează Laos şi Kambodscha pnă n regiunea oraşului Hồ-Ch-Minh din sudul Vietnamului. La fel fluviul Ind ce străbate Pakistanul de la nord la sud, şin n estul Pachistanului fluviul deja amintit Brahmaputra. Fluviile deja amintite curg aproape paralel. Gangele nsă izvoreşte din Munţii Garhwal situaţi la sud-vest de Himalaya. Statele existente aici sunt: n sud Nepal, Bhutan, n nord podişul Tibet (partea chineză a podişului), la fel India şi Pachistan n sud, sud-vest.

Clima

        Munţii Himalaya influenţează climatul peninsulei Indiene, apărnd-o de masele de aer rece din Asia centrală. Sistemul exercită de asemenea şi o influenţă majoră asupra musonului şi a modului n care cad ploile.
In munţi, clima variază n funcţie de nălţime şi locaţie.
In sud, ea este subtropicală, cu temperaturi medii de 30 grade C n timpul verii şi de 18 grade C n timpul iernii, n văile din centru ea este temperat-continentală, cu temperaturi medii n timpul verii de 25 grade C şi ierni mai reci, iar n zonele mai nalte din Himalaya temperatura medie este de 18 grade C, iar iernile au temperaturi sub punctul de ngheţ. La nălţimi de peste 4800 m, clima este foarte rece, iar zona este permanent acoperită de zăpadă şi gheaţă. In zona de est a munţilor plouă des, n timp ce partea de vest este mai uscată.

Vegetaţie

          Vegetaţia este influenţată de climă şi altitudine. In trecut, aproape toată zona sub-Himalayană era acoperită de păduri tropicale. Cu cteva excepţii, cea mai mare parte din această pădure a fost tăiată pentru cherestea sau pentru a face loc terenurilor agricole. In zona centrală a Munţilor Himalaya, la nălţimi cuprinse ntre 1520 m şi 3660 m, vegetaţia naturală constă din multe specii de pin, stejar, plop şi nuc.

           O mare parte din această zonă a fost despădurită, pădurile rămnnd doar n zone inaccesibile, sau pe pante abrupte. Vegetaţia alpină ocupă zone mai nalte ale munţilor chiar sub zona zăpezilor veşnice şi include arbuşti, muşchi, licheni, şi flori sălbatice. Aceste zone sunt folosite n timpul verii pentru păşunat.In zonele mai nalte ale munţilor se ntlnesc cerbi, capre sălbatice, lupi, şi leoparzi de zăpadă.
           Populaţia şi aşezările din munţii Himalaya au fost influenţate de variaţiile topografice şi de climă, care impun condiţii aspre de viaţă şi tind să limiteze comunicaţiile. Oa-menii care locuiesc n văi izolate şi-au păstrat n general identităţile culturale. Totuşi, datorită mbunătăţirilor n transporturi şi comunicaţii, mai ales programele prin satelit din Europa şi Statele Unite pun n contact văile izolate din munţi cu lumea din afară, ceea ce a nceput să influenţeze tot mai mult cultura şi ordinea socială tradiţională.

            Existenţa Abomina-bilului Om al Zăpezilor, cunoscut şi ca Yeti, a fost raportată de către şerpaşii din Nepal, nsă expediţiile ştiinţifice nu au găsit nici o dovadă n acest sens. In 1950, guvernul nepalez a mers pnă acolo nct a interzis prin lege uciderea sau scoaterea unui Yeti din ţară. Pnă acum, nimeni nu a reuşit să ncalce această lege; poate că Yeti este totuşi un spirit rău, aşa cum cred tibetanii.

           Marile piscuri şi păstrează misterele. Zeii gheţii şi ridică cununile sclipitoare spre cer şi rămn ntr-o lume pe care puţini o cunosc. Căci, după cum spune un străvechi text hindus: precum roua n faţa soarelui, aşa dispare tot ce este josnic la vederea Casei Zăpezilor, veşnic neprihănită".
 




Everest
         Vrful Everest este cel mai nalt punct de pe Pămnt, cu o altitudine de 8850 m deasupra nivelului mării. Se află n Munţii Himalaya, la coordonatele 24 59' 16" N şi 86 56' 40" E, pe graniţa dintre Nepal şi China (Tibet). n nepaleză numele muntelui este Sagarmatha (zeiţa cerului), iar n Tibet este cunoscut sub numele de Chomolungma (mama universului). Numele din limba engleză, Everest, a fost dat n onoarea topografului britanic Sir George Everest.
Scurtă istorie a masivului Everest
         Masivul Everest s-a format acum 60 de milioane de ani, odată cu nălţarea munţilor Himalaya. Primul care a facut măsurători exacte şi a ntocmit primele hărţi ale Everestului a fost un general britanic din India, Sir George Everest, cel care  n 1865  l-a numit Vrful 15.
         Primele ncercări de cucerire a Everestului au fost făcute ncă din 1921, cnd membri ai Clubului Alpin şi ai Societăţii Regale de Geografie (din Marea Britanie) au reuşit primele ascensiuni pe partea nordică a muntelui. Scopul expediţiei nu a fost de a ajunge pe vrf, ci de a găsi trasee accesibile prin nord-est sau prin nord-vest. Printre primii care au reuşit să treacă de bariera celor 8000 de metri a fost George Mallory, un mare alpinist britanic despre care nu se va şti niciodată dacă a ajuns sau nu n vrf. Pioletul său (un fel de mic trnăcop folosit de alpinişti pentru a se căţăra pe gheaţă) a fost descoperit la 8500 de metri - de un alt grup de alpinişti - nouă ani mai trziu.
          Toate aceste tentative nu au făcut dect să deschidă drumul pentru expediţia care avea să reuşească - pe 29 mai 1953 - atingerea celui mai nalt vrf din lume. După cel de-Al Doilea Război Mondial (n 1950), China atacă Tibetul, ocupndu-l şi transformndu-l n provincie. Astfel, timp de 15 ani, graniţele acestui mic stat au fost nchise pentru străini. De aceea, exploratorii au nceput să caute noi drumuri către Everest, plecnd din sud, din Nepal. Tehnologia a avansat, ceea ce a dus la apariţia tuburilor de oxigen - absolut necesare pentru clima polară şi aerul greu respirabil de pe Everest: la peste 8000 de metri, oxigenul din aer este de trei ori mai puţin dect la altitudinea 0 (adică la nivelul mării).


1 Cucerirea Everestului
         La nceputul anului 1953, colonelul britanic John Hunt pregătea o nouă expediţie. Din grupul de 11 alpinişti - care au plecat n martie din Nepal - făceau parte opt englezi, doi neozeelandezi şi un şerpaş, Tenzing Norgay. Prima tabară de corturi (numită "tabara de bază") a fost stabilită la 5800 de metri, de aici urmnd să plece mai departe doar membrii expediţiei şi 34 dintre cei peste 300 de şerpaşi veniţi din Nepal. Acestora le revenea sarcina grea de a urca următoarele zile - pe gheaţă şi zăpadă - cu zeci de kilograme de provizii şi echipament n spate. La sfrşitul lunii aprilie, grupul ajunsese n Valea Mare, unde s-au stabilit taberele 2 şi 3.
           Urmatoarele cinci locaţii pentru corturi au fost alese la distanţe apropiate, ultima - cea de-a opta - fiind stabilită lngă Trecatoarea Sudică. De aici ncepea urcuşul cel greu - atacul final spre Vrful Nordic, cel mai nalt. Din tabăra 8 a plecat, apoi, un grup care a "tăiat" un drum prin gheaţă şi a dus ultimele provizii: sacii de dormit, radio-emiţătoare şi corturi, ct mai sus, spre vrf. Acestea au fost puse la adăpost, aproape de locul unde ultimii doi căţărători urmau să stabilească tabara 9, două zile mai tarziu. Grupul a cobort apoi napoi la tabăra 8, unde se făceau ultimele pregătiri.
          Pnă la sfrşitul anului 2001, 1491 alpinişti urcaseră pe Everest (560 dintre aceştia ntre 1998 şi 2001). De-a lungul timpului 175 de oameni au murit pe Everest.

Romni pe Everest
          Ziua de 27 martie 2003 a nsemnat data plecării primei expediţii romneşti cu destinaţia Vrful Everest. Grupul a fost format din zece membri (condus de experimentatul alpinist David Neacşu) plus doi cameramani - şi ei alpinişti cu vechime. Printre cei zece se afla şi George Dijmărescu - care a ajuns pe Everest acum patru ani - iar din Nepal li s-a alăturat prima femeie-şerpaş, Lakpa, care a urcat pe Everest de două ori - att pe partea sudică, ct şi pe cea nordică.
          Expediţia a plecat din Kathmandu, prin Tibet, spre versantul vestic al vrfului. Au ajuns n tabăra de bază, de la 5.200 m, cu jeep-urile. Tabăra de bază avansată, de la 6.400 metri, a nsemnat şi nceputul perioadei de aclimatizare. Timp de două săptămni, echipa urca şi cobora ntre 5.200 şi 6.400 m. Au urmat taberele de la 7.800 şi 8.300 m. Pe 21 mai, cinci oameni din echipă şi şerpaşii au plecat spre tabăra 3, de la 8.300 de metri. Primul care a atins vrful, pe 22 mai, la 8:10 ora locală, a fost Teodor Tulpan. Au urmat Marius Gane şi Lucian Bogdan. Al patrulea romn din expediţie care a atins vrful a fost Gheorghe Dijmărescu. Teodor Tulpan a continuat ascensiunea cu toate că tubul de oxigen i se terminase. Norocul l-a ajutat să găsească, aproape de vrf, un tub pe jumatate plin, care i-a salvat viaţa. Cam o jumătate de oră au stat pe vrf, la altitudinea de 8850 de metri, la temperatura de minus 40 de grade, n condiţiile unui vnt de circa 100 de kilometri pe oră. La ntoarcere, Teodor Tulpan a zburat cu parapanta, stabilind un record: cel mai lung zbor, de 30 de minute.
ntoarcerea n ţară s-a făcut pe 3 iunie.
K2
K2 -al doilea munte al lumii
        K2 este al doilea munte ca nălţime din lume, după Everest. Are 8.611 metri, este situat la 1.500 km est de Everest, n mijlocul Asiei. Litera K desemnează masivul Karakorum, uriaşul lanţ muntos aflat la nord-vest de Himalaya centrală, iar cifra 2 o ordine stabilită arbitrar de primii topografi.
         K2 continuă să fie prezent pe cele mai multe hărţi, deşi ncercările de a i se da un nume nu au lipsit. Spre exemplu, englezii au ncercat, ca n cazul Everestului, să-i dea numele unui geograf de-al lor ( Godwin Austen ) care a efectuat, n 1861, ridicări topografice n mprejurimi. Au fost propuse şi alte nume ca Akbar şi Lamba Pahar, care n traducere literară nseamna "Muntele Mare", dar nici unul nu s-a impus. n ultima vreme numele de Chogori s-a răspndit mai mult, el fiind dat de locuitorii Baltistanului, pe teritoriul căruia se află ( Chogo nsemnnd n dialectul balti "mare", iar ri "munte", deci "Muntele Mare" ). Dar numele cifrat a intrat şi n limbajul localnicilor, iar pronunţia englezească "Kei tu" riscă să se statornicească definitiv.
        n 1902 un grup de alpinişti au făcut prima tentativă pe K2.Această primă tentativă asupra celui de-al doilea munte al lumii s-a ncheiat cu rezultate modeste. n cartea pe care conducătorul expediţiei, dr. Jacot-Guillarmond a scris-o după această expediţie, el afirmă că al doilea munte al lumii poate fi urcat pe creasta sa nord-estică. Această părere a fost o invitaţie pentru alţi ndrăzneţi.


Cucerirea muntelui K2
         După cel de-Al Doilea Război Mondial se reiau tentativele de cucerire a lui K2. n 1953 profesorul geolog Ardito Desio ntreprinde o călătorie preliminară n regiunea Baltoro. La Rawalpindi el se ntlneşte cu membrii expediţiei americane condusă de dr. Charles Huston, care ncerca să cucerească al doilea munte al lumii. El a putut culege, prin viu grai, amănunte şi informaţii preţioase asupra itinerarului. Apoi a urcat la tabăra de bază de unde a studiat cu mare atenţie creasta Abruzzi de-a lungul căreia urma să-şi croiască drumul expediţia italiană. Revenit n Italia, profesorul Desio a ntocmit un plan amănunţit. Acesta privea n egală măsură partea alpinistica (cucerirea lui K2), ct şi cercetările ştiinţifice ce urmau să se efectueze.
         Desio a conceput o expediţie grea. Ea a fost finanţată de Consiliul Naţional de Cercetări şi Comitetul Olimpic Italian. O comisie a Clubului Alpin Italian a selecţionat un lot de 23 de alpinişti, elemente de primă mnă, a căror vrstă nu cobora sub 23 de ani şi nu depăşea 47 de ani. Dintre aceştia, după multe verificări sunt reţinuţi pentru expediţia pe K2 11 alpinişti. Din grupul condus de Ardito Desio, pe lngă alpinişti mai faceau parte: un topograf, un antropolog, un geolog, un medic şi un operator de film.
          ntre 5 şi 20 aprilie s-a efectuat drumul dintre Italia şi Pakistan. ntre 18 şi 27 aprilie bagajele şi membrii expediţiei au fost transportaţi pe calea aerului de la Rawalpindi la Skardu. Pe [30 aprilie], primul eşalon al caravanei, format din 270 de porteri, a pornit pe drumul lung spre tabăra de bază; urmează apoi un grup format din 172 de porteri; iar a treia zi un ultim grup format din 60 de porteri. n total 502 porteri. Cteva zile de ninsoare au ngreunat marşul expediţiei pe uriaşul ghetar Baltoro şi au determinat dezertări n rndurile porterilor. Odată cu schimbarea vremii, după 23 mai, a nceput să se mbunătăţească şi situaţia expediţiei. ntre timp, alpiniştii au deschis drumul pe creasta Abruzzi, recunoscnd amplasamentele taberelor 1 (la 5.400 m) şi 2 (la 5.800 m).
           Planul ntocmit de dr. A.Desio prevedea echiparea integrală cu pitoane şi corzi fixe a traseului de escaladă şi ocuparea unei tabere superioare doar după ce precedenta era suficient de aprovizionată şi echipată. De abia la 7 iulie Abram şi Gallotti au ajuns la amplasamentul taberei 6 şi să echipeze traseul cu corzi fixe. A urmat apoi o perioadă prelungită de viscol, care a ngrijorat pe toată lumea. Pe 24 iulie, pe un vnt destul de puternic, Abram, Bonatti, Gallotti şi Lacedelli au urcat la tabăra 7, unde s-au instalat. Pe 28 iulie, la 7.700 m, este ridicat cortul taberei 8, n care au rămas să nnopteze Compagnoni şi Lacedelli.
          Cei doi, pe o vreme splendidă, ncep să urce la 30 iulie. La 8.050 m altitudine, ei montează micul cort al ultimei tabere (tabăra 9). La ora 15.30, Bonatti, Abram şi Mahdi pornesc cu aparatele de oxigen şi alimente spre tabara 9. Imediat după ce depăşesc peretele de gheaţă, Abram este nevoit să se ntoarcă. Cu perseverenţă, Bonatti şi Mahdi continuă să nainteze, şi o dată cu seara ajung la poalele crestei stncoase pe care se afla montat cortul taberei de asalt. Din cauza ntunericului ei nu se mai puteau ntoarce la tabara 8 dar nici să ajungă la tabăra 9, de care i desparţeau o serie de stnci periculoase; ei şi fac două găuri n zăpadă şi petrec n ele, la aproape 8.000 m, o noapte groaznică.
          La 31 iulie, Compagnoni şi Lacedelli au ieşit din cort odată cu zorile. Deasupra lor cerul era degajat, dar dedesubt se afla o mare compactă de nori ce nu prevestea nimic bun. Privind pantele de zăpadă de sub creasta stncoasă pe care se aflau, ei au văzut la un moment dat o siluetă...Sunt att de surprinşi de această apariţie, nct nici nu le venea să creadă. Bonatti şi Mahdi aduseseră aparatele de oxigen att de necesare asaltului.
          Deşi timpul era nesigur, Compagnoni şi Lacedelli au pornit cu hotărre spre vrf. După eforturi la limita posibilităţii omeneşti, la 31 iulie 1954, la ora 18.00, vrful celui de-al doilea munte al lumii este cucerit de alpiniştii italieni Compagnoni Achille şi Lacedelli Lino.

Romni pe K2

         Alpinistul timişorean, stomatolog n vrstă de 27 de ani, Horia Colibăşanu, de la Clubul Sportiv "Alternative", a reuşit la data de 28 iulie 2004 prima ascensiune romnească pe temutul vrf himalayan K2, devenind singurul romn care a reuşit să ajungă pe culmea acestui pisc, apreciat a fi cel mai dificil de escaladat din lume. Colegii săi au considerat aceasta ca fiind cea mai mare performanţă din alpinismul romnesc din toate timpurile. Reuşita este extraordinară şi dacă avem n vedere că Horia s-a aflat pentru prima oară la o altitudine de peste 8000 m. Romnul a plecat spre vrf mpreună cu spaniolul Inaki Ochoa, cei doi ajungnd pe culmea K2 miercuri dimineaţa n jurul orei 9, ora locală.
Bibliografie:
Acolo unde se sfirsesc muntii Himalaya - Baciu, Sorin Tomescu, Nicolae, Colecţie fara colectie, Domeniu Geografie. 11/2000
Himalaya, cucerirea gigantilor lumii - Bleahu, Bogdan, Epuran, Editura Sport-Turism
http://ro.wikipedia.org/
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica