referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Apele Terrei

Categoria: Referat Geografie

Descriere:

Limitele hidrosferei propriu-zise sunt date de limitele spaţiului cu apa lichidă liberă. În scoarţa coboară până la 5-10km, iar în atmosferă, de asemenea, 90% din apă se localizează până la 5km altitudine. Limitele mai largi merg însă până la discontinuitatea Moho (ca şi în cazul reliefosferei ), iar în atmosferă urcă până la circa 80km...

Varianta Printabila 


1                                                            Apele Terrei


    In mod obişnuit apa este un lichid, un compus hidrogenat al oxigenului (H2O). Ea nsă poate exista n trei stări diferite de agregare, trecnd cu relativă uşurinţă (pe Terra) dintr-una n alta: lichidă, gazoasă (vapori) şi solidă (gheaţă).
            Apa are cteva caracteristici (geografice) specifice:
•    Ocupă volume intense la exteriorul Pămntului;
•    Realizează un circuit continuu ntre oceane, atmosferă şi uscat;
•    Reprezintă cel mai răspndit solvent;
•    Are o mare capacitate de absorbţie a căldurii, se ncălzeşte şi se răceşte mai ncet dect orice alt lichid, avnd o influenţă reglatoare asupra temperaturii Pămntului;
•    Fierbe la 100 grade C şi ngheaţă la 0 grade C;
•    Densitatea maximă este la temperatura de +4 grade C, iar la 0 grade C devine cu 10%mai voluminoasă dect la +4 grade C, ceea ce face ca gheaţa să plutească. Apa din roci, ngheţnd le dezagregă.
       Unităţile geografice ale hidrosferei, respectiv sistemele teritoriale n care e organizează apa sunt: oceanele, mările, apele curgătoare, lacurile şi apele subterane, gheţarii. Apa intră nsă n componenţa altor nvelişuri ale Pămntului, cu care hidrosfera propriu-zisă se găseşte ntr-un permanent schimb (circuit). Este vorba de apa din atmosferă (sub formă de vapori), din biosferă (80% din materia vie este compusă din apă), din rocile scoarţei (ca apă liberă sau legată chimic) şi din sol.
        Limitele hidrosferei propriu-zise sunt date de limitele spaţiului cu apa lichidă liberă. n scoarţa coboară pnă la 5-10km, iar n atmosferă, de asemenea, 90% din apă se localizează pnă la 5km altitudine. Limitele mai largi merg nsă pnă la discontinuitatea Moho (ca şi n cazul reliefosferei ), iar n atmosferă urcă pnă la circa 80km.
         Volumul total este de aproape 1,4 miliarde km cubi, din care 96,5%n oceane, 2,46% reprezintă apele subterane, numai 0.0002% se află n ruri şi 0,017% n lacuri, etc.
 Circuitul apei pe Terra
        Apa are o mobilitate mult mai mare dect litosfera, dar mai mică dect atmosfera. Această mobilitate constă att n transformări fizice sau chiar chimice (trece n stare de vapori sau de gheaţă şi invers, se combină cu alte elemente şi devine o soluţie ), dar mai ales se deplasează cu uşurinţă n baza unor legi fizice.
        La nivel planetar, hidrosfera reprezintă un sistem funcţional, n care pătrunde energie solară sau/şi terestră. Această energie determină o mişcare continuă a apei, formnd anumite circuite, cu caracter regulat sau periodic.
       S-a ncetăţenit formularea circuitului apei n natură. La modul cel mai general, aceasta constă n evaporarea apei de la suprafaţa oceanelor şi a continentelor, ridicarea ei atmosferă, precipitarea sub formă de ploaie sau zăpadă şi rentoarcerea ei n ocean, fie n mod direct, fie prin intermediul apelor curgătoare sau pin gheţari.
       Există un circuit mare (sau lung) şi altele mici. Acestea se referă la situaţia cnd plouă direct pe ocean sau cnd apa se evaporă de pe continent şi se ntoarce, prin ploaie, tot pe continent.
De subliniat este şi faptul că oceanele as şi alte circuite, de suprafaţă sau de adnc, şi faptul că o parte din apă se blochează n gheţari.
    Apele oceanice şi continentale
Oceanul planetar
    




1 Din clasa a VII-a se cunoaşte că oceanele ocupă aproximativ 362milioane km pătraţi, ceea ce reprezintă 71% din suprafaţa Terrei (de 510 milioane km pătraţi), n timp ce continentele deţin doar 29%.Oceanul Planetar se compune din patru oceane dintre care cel Arctic are mai mult caractere de mare mediterană.
    Oceanele sunt nsă mult mai mari dect oricare continent. De fapt, ele nconjoară suprafeţele de uscat şi nu invers. O singură excepţie o formează Oceanul Arctic care, conform definiţiei generale, este o mare mediterană.
Repartiţia apei oceanice pe glob este inegală. Circa nouă zecimi se grupează pe o jumătate din sfera Terrei, avnd polul situat n SE-ul Insulei Noua Zeelandă (lngă Insula Antipodes). Aceasta se numeşte emisfera oceanică (90% apă). Opusul ei este emisfera continentală, cu polul la gura fluviului Loire (pe insula Dumet) şi n care apa ocupă totuşi 53%.
        Mările sunt ntinderi de apă oceanică, mai mici sau mai puţin adnci dect oceanele. Ele se clasifică după raporturile lor cu oceanele şi continentele n mări mărginaşe (comunică larg cu oceanul, fiind un fel de golfuri ale acestora), continentale (nconjurate de uscat, comunicnd cu oceanul sau cu o altă mare, prin strmtori), mediterane (situate ntre 2-3 continente şi/sau ghirlande insulare: Mediterana, Mediterana Asiatică, Mediterana Americană şi „Oceanul” Arctic).  
        Rurile şi fluviile sunt organisme care colectează apele superficiale continentale. Uneori se generalizează sub un singur nume, ca de exemplu: pru, ru, fluviu, avnd la bază o delimitare după mărime. Rurile şi fluviile au un regim de curgere permanent, deoarece se alimentează nu numai din ploi ci şi din ape subterane.
     Lacurile reprezintă mase de apă care stagnează n excavaţiuni ale continentului. Dimensiunile lor sunt variabile; adncimea ncepe de la cţiva metri şi pnă la 1620m cat are Lacul Baikal, iar suprafaţa de la foarte mică la 37 000km pătraţi, cat are Marea Caspică. Lacurile formate prin acţiunea omului (antropice), spre deosebire de cele naturale, sunt artificiale. Din această categorie fac parte lacurile de acumulare pentru hidrocentrale, pentru alimentarea cu apă a localităţilor, pentru irigaţii, etc. In ţara noastră sunt numeroase asemenea lacuri, amenajate pe Dunăre, Bistriţa, Argeş, Olt, Siret etc. Pe Glob, mari lacuri de acumulare au fost amenajate pe fluviile Nil, Volga, Zambezi, Colorado, Enisei etc.   
    POLUAREA ŞI PROTECTIA APEI
Prin poluarea apelor se nţelege degradarea proprietăţilor fizice şi chimice ale acestora. Poluarea apelor este un fenomen de mare actualitate, cu efecte nocive asupra vieţii oamenilor şi organismelor acvatice. De aceea o serie de organisme internaţionale prevăd o serie de legi pentru prevenirea pericolelor de poluare. Se interzice n primul rnd deversarea oricăror reziduuri petroliere şi radioactive n apele internaţionale şi ale rurilor. 
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica