referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Problema icoanelor in scoli

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

De asemenea se mai poate obiecta faptul că problema icoanelor este una a majorităţii, fără a menţiona mai întâi că ţine de drepturile minorităţii. În aceeaşi măsura, acordul majorităţii nu poate reprezenta o condiţie suficientă pentru a deveni o normă morală, respectată de toţi cei implicaţi. O situaţie paralelă a fost cea din Franţa, iar laicitatea statului s-a impus răsunător: „Exercitarea oricărui cult trebuie respectată ..sa fie vorba oare despre cultul celor mai mulţi?..O opinie ce-aparţine celor mai numeroşi nu are dreptul să domine. ..

Varianta Printabila 


1

Problema icoanelor n şcoli

 

 

n funcţie de proiectul politic al modernităţii, Europa Unită şi construieşte n prezent relaţia cu religia sub forma a ceea ce istoricul Ren Rmond numea o secularizare amiabilă. Altfel spus, religia nu mai legitimează politicul, iar statul şi asumă o neutralitate principială faţă de credinţele religioase. Pe acest fond, dar şi din cauza violenţei fundamentalismelor religioase, locul religiei ntr-o societate europeană secularizată, n cadrul căreia Şcoala este o instituţie esenţială, este rechestionat. Din această perspectivă, evacuarea simbolurilor religioase din şcoli şi, prin extensie, limitarea sau scoaterea religiei din mediul educaţional reprezintă de cţiva ani ncoace teme de dezbatere n Europa.

 

Problema abordată n lucrarea de faţă ţine de retragerea simbolurilor religioase din instituţiile de nvăţămnt public din Romnia, idee larg dezbătută n societatea romnească contemporană. Pentru a nţelege semnificaţia acestor dezbateri privind prezenţa icoanelor n şcolile publice, este nevoie de prezentarea ctorva aspecte privitoare la istoria recentă a Romniei. După o lungă perioadă comunistă, cnd regimul ateist a ajuns aproape să anuleze influenţa religiei n ţara noastră, anii ’90 au fost cei ai renaşterii puterii bisericii, care au favorizat prezenţa unor manifestări religioase n toate evenimentele publice. Religia a devenit o prezenţa constantă n viaţa tuturor, fie că ne-am dorit sau nu asta. n plus, a fost ncadrată n sistemul educaţional, religia ortodoxă fiind materie cvasi-obligatorie n şcoală şi permiţnd afişarea simbolurilor sale religioase. Un profesor romn a pus problema prezenţei icoanelor n şcoli argumentnd că simbolurile religioase ar afecta libertatea elevilor n alegerea propriei credinţe. Iniţiativa profesorului de a dezbate public această problemă a strnit reacţii diverse, mai mult emoţionale dect raţionale. n urma evaluării diverselor poziţii cu privire la eliminarea sau la păstrarea icoanelor n şcoli, mi propun să susţin opinia conform căreia aceste simboluri nu ar trebui impuse n sălile de clasă.

n primul rnd, unul dintre argumente invocă legislaţia Romniei n vigoare: Romnia este un stat laic şi trebuie să-şi manifeste neutralitatea faţă de cult. Plecnd de aici putem trage următoarea concluzie: ateii, liber-cugetătorii şi cei de culte diferite sunt discriminaţi, ntruct icoanele ortodoxe agăţate pe pereţii claselor satisfac preferinţele doar unui grup de indivizi, neţinnd cont de egalitatea preferinţelor tuturor indivizilor din clasă; de exemplu  cei de altă confesiune pot să se simtă excluşi sau să adopte o anumită atitudine faţă de ortodoxie. Prezenţa unor simboluri religioase specifice, e.g. ortodoxe, n mod oficial,  privilegiază şi constrnge n acelaşi timp. De altfel, din moment ce creştinismul nu este menţionat ca religie de stat, iar Romnia este o ţară democratică, toţi cetăţenii, indiferent de vrstă, ar trebui să aibă posibilitatea de a alege sau nu credinţa de orice fel. Remus Cernea, preşedintele organizaţiei nonguvernamentale a declarat că prezenţa acestor simboluri religioase „ afectează copiii care provin din alte religii, uneori contrare, precum şi copiii din familii atee, care au dreptul să fie educaţi ntr-un mediu neutru”.[1] Acest lucru este susţinut şi de Articolul 29 din Constituţia Romniei: „Nimeni nu poate fi constrns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.” mpingerea copiilor spre ortodoxie prin afişarea icoanelor duce la manipulare. O primă obiecţie care poate adusă este accea că icoanele nu au fost introduse n şcoli prin lege, ci reprezintă normalitatea spirituală caracteristică poporului romn de după Revoluţie, nsă aceasta poate avea un răspuns n faptul că Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a propus elaborarea şi implementarea unei norme interne prin care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase n instituţiile de nvăţămnt public. Printre principiile acesteia se numără şi acela al respectării caracterului laic al statului şi autonomiei cultelor.

 

Aceste concepte au fost dezbătute larg şi din privinţa Uniunii Europene. Structurile europene nu favorizează laicizarea agresivă a societăţii, dar nici politicile oficiale ce privilegiază ostentativ tradiţiile religioase majoritare. Uniunea nu impune n nici un caz o legislaţie şi nici „soluţii” europene n materie de predare a religiei şi a prezenţei acesteia in şcoli.[2] Ceea ce contează n Europa este conceptul de non-discriminare, n special faţa de grupuri religioase minoritare. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este un text fundamental n acest sens. n baza articolului 9.2 „Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrngeri dect acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, ntr-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. [3] Declaraţia interzice aşadar un sistem care sa impună obligaţia de a adera la o religie de stat.

 

 De asemenea se mai poate obiecta faptul că problema icoanelor este una a majorităţii, fără a menţiona mai nti că ţine de drepturile minorităţii. n aceeaşi măsura, acordul majorităţii nu poate reprezenta o condiţie suficientă pentru a deveni o normă morală, respectată de toţi cei implicaţi. O situaţie paralelă a fost cea din Franţa, iar laicitatea statului s-a impus răsunător: „Exercitarea oricărui cult trebuie respectată ..sa fie vorba oare despre cultul celor mai mulţi?..O opinie ce-aparţine celor mai numeroşi nu are dreptul să domine. Nimic altceva nu trebuie să domine dect dreptatea, nu este dominant dect dreptul fiecăruia, tot restul trebuie să li se supună”.[4] Este adevărat că trăim ntr-o ţară n care 85% din populaţie se declară ortodoxă, nsă tot la fel de adevărat este că statul modern este un stat laic n care trebuie respectat dreptul tuturor la afirmarea credinţelor religioase. Impunerea unei religii oficiale lezează drepturile celorlalţi, chiar dacă vorbim doar de o minoritate de „numai 15%”.


[1] Remus CERNEA, reprezentant al „Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă” n Eugenia Mihalcea, Ruxana Lupu - Evenimentul Zilei (22-11-2006)

 

 

 

[3] Corneliu BARSAN, Marius EFTIMIE – Convenţia europeană a drepturilor omului, Ed. Hamangiu, 2006, p.12

[4] Contele de MIRABEAU, n Marcel GAUCHET, Revoluţia drepturilor omului, trad. de Angela Cismaş, Ed. Trei, p.188.

1

Un alt argument este acela conform căruia simbolurile religioase constituie o ameninţare la dreptul la liberă conştiinţă. Chiar profesorul care a strnit problema icoanelor n şcoli a vorbit despre „ncălcarea drepturilor la libertatea de gndire a tuturor copiilor din Romania, scopul şcolii fiind acela de a forma personalităţi autonome, care, la majorat, să poată alege, fără a fi influenţate, dacă păstrează religia, devin atei sau trec la altă confesiune“.[1] Dreptului la libertatea de gndire, de conştiinţă şi la libertatea de religie n sensul ei negativ (adică dreptul de a respinge o anumită credinţă religioasă) i se opune principiul democratic al unei majorităţi credinciose care şi doreşte menţinerea icoanelor n şcoli. Libertatea nu exprimă dect spaţiul n interiorul căruia un om poate acţiona fără ca alţii să-l impiedice. Libertari precum Locke şi Mill acceptau că „trebuie sa existe o arie minimă de libertate personală, care, sub nici un motiv, să nu poate fi violată”.[2] Pentru Mill, daca oamenii nu sunt lăsati să traiască aşa cum doresc, civilizaţia nu poate progresa. Tot ceea ce este bogat şi diversificat va fi sufocat de tradiţii, de conformism: „Afirmarea de sine a păgnilor este la fel de valoroasă ca şi negarea de sine a creştinilor”.[3] Costrngerea exercitat asupra omului are un caracter foarte malefic. Ideile lui Mill reprezintă totuşi „o excelentă terapie mpotriva tendinţei de sacralizare a unor convingeri.”[4] Mill denunţă aşadar orice tiranie asupra individului, fie ea şi tirania majorităţii. Uniformizarea oamenilor apare drept marele pericol prin excelenţă. Afişarea simbolurilor religioase afectează pe cei de alt cult, ceea ce justifică clar intervenţia prohibitivă a autorităţilor şi lezează libertatea individuală.

 

Icoanele şi crucifixul nu sunt semne neutre, ci transpun n spaţiul public ideea că acestea sunt nişte adevăruri, care “ne” reprezintă şi reprezintă statul. Au un rol de ndoctrinare ideologica şi religioasă, cu att mai mult acutizat n spaţii educaţionale ntruct copiii sunt formaţi n aceste spaţii. Ei se află ntr-o perioadă pre-critică, pre-teoretică, pre-reflexivă, susceptibili la imaginea aceasta, a “credinţei adevărate”. Libertatea religioasă reprezintă alegerea şi definirea personală a religiei urmate şi trebuie apărată mpotriva dictaturii majorităţii. Dreptul la instruire este deosebit de important n acest context: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, n exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma n domeniul educaţiei şi al nvăţămntului va respecta dreptul parinţilor de a asigura această educaţie şi acest nvăţămnt conform convingerilor lor religioase şi filozofice”.[5]  Pe de altă parte, nsuşi mediul şcolar, prin definiţie, are un caracter autoritar şi impune idei pe care copiii şi le nsuşesc. Impunerea unei religii ca adevarată şi ca parte firească a societăţii este n conflict explicit cu libertatea de a accepta sau nu această religie şi credinţele inerente ei, şi duce progresiv chiar la conceptul de totalitarism ideologic.

 

Un ultim argument pe care vreau să l prezint este n acord chiar cu dogma bisericească  care pledează pentru caracterul clerical al instituţionalizării religioase şi care contravine n acelaşi timp cu ideea de nsuşire a unei credinţe n cadrul şcolilor. Conform Bisericii icoana nu e afiş propagandistic, ci fereastra spre Cer, nu e panou agitator, ci prilej de linişte interioară, un stimulent şi un ajutor spiritual. Icoana nu are nsă ce căuta n spaţiul public educaţional de stat. Locul icoanelor şi al celorlalte simboluri religioase este n lăcaşele specifice de cult şi n spaţiul privat. De asemenea, am putea afirma că multe dintre icoanele din sălile de clasă sunt atinse de un kitsch monumental. Valoarea lor educativă, dacă nu este anihilată, este cel puţin deturnată n favoarea prostului gust şi pietismului superficial, att de străin de veritabilele valori ale iconografiei ortodoxe.[6] Prin urmare, nu există vreo justificare pentru prezenţa lor (şi mai ales doar a unei singure clase de simboluri religioase) n cadrul claselor nvăţămntului de stat.

 

            n concluzie, putem considera că dezbaterea cu privire la menţinerea icoanelor n şcoli scoate la iveală şi ideea unui abuz din partea Bisericii cu privire la statutul ei n societate. n acest sens am ncercat să-mi susţin argumentarea pe baza mai multor idei: una care ţine de puterea legislativă, una ce ţine de principiul majorităţii, una care susţine ngrădirea conştiinţei individuale şi una care nu prevede o educaţie religioasă n cadrul nvăţămntului.

           
 Relaţiile stabilite ntre religie şi educaţie sunt dependente de două variabile. Prima dintre ele ţine de modul n care statul defineşte interesul educativ al culturii religioase n şcoli, iar cea de-a doua, de tradiţiile istorice stablite ntre instituţiile religioase şi stat. Gestiunea binomului tradiţie-modernitate a dat naştere unor mari tensiuni n snul societăţii: respectul faţă de tradiţie şi datoria de a cultiva moştenirea şi identitatea naţională vor intra n conflict cu respectul faţă de obligaţiile internaţionale n domeniul drepturilor omului şi libertăţilor religioase.

 

BIBLIOGRAFIE:

 

  • Isaiah BERLIN, Patru eseuri despre libertate, traducere de Laurenţiu Stefan Scalat, Ed.Humanitas,1996
  •  

  • John Stuart MILL, Despre libertate, trad. şi prefaţă de Adrian-Paul Iliescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005.
  •  

  • Corneliu BRSAN, Marius EFTIMIE – Convenţia europeană a drepturilor omului, Ed. Hamangiu, 2006
  •  

  • Mirel BĂNICĂ, Criza icoanelor , text online
  •  

  • Marcel GAUCHET, Revoluţia drepturilor omului, trad. de Angela Cismaş, Ed. Trei.
  •  

    6.  Eugenia Mihalcea, Ruxana Lupu - Evenimentul Zilei (22-11-2006)


    [1] C. PATRASCONIU, Bunul simt după Moise n Cotidianul, 15 noiembrie 2006.

    [2] Isaiah BERLIN, Patru eseuri despre libertate, traducere de Laurenţiu Stefan Scalat, Ed. Humanitas, 1996, p.206.

    [3] Ibid, p.210

    [4] John Stuart MILL, Despre libertate, trad. şi prefaţă de Adrian-Paul Iliescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, p 13.

    [5] Corneliu BARSAN, Marius EFTIMIE – Convenţia europeană a drepturilor omului, Ed. Hamangiu, 2006, Primul Protocol adiţional, art. 2, p. 15

     

    Referat oferit de www.ReferateOk.ro
    Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
    Horoscop
    Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
    referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica