referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Samuil Micu

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Ontologia porneşte de la "ins", de la lucrurile individuale spre cele generale. Principiile sunt “începuturile”, iar "începutul zicerii împotrivă" este principiul contradicţiei, "începutul pricinii destule" este principiul raţiunii suficiente al lui Leibniz. Alte echivalenţe: pricină=cauză, mutare=schimbare, stâmpărare=moderaţie, spaţie=spaţiu...

Varianta Printabila 


1

Samuil Micu (1745-1806)

 

            Nepot al lui Inocenţiu Micu-Klein, Samuel Micu este cel care elaborează fundamentele filosofice ale mişcării spirituale a Şcolii Ardelene. Avnd studii temeinice de teologie şi filosofie la Viena, Samuel Micu a fost influenţat masiv de luminismul german şi a contribuit la asimilarea noilor idei raţionaliste n gndirea romnească. A tradus un manual a lui Baumeister, Elemente de filosofie, manual ce preia ideile kantiene, sub influenţa lui Christian Wolff. Trăsătura dominată a gndirii lui Micu este raţionalismul. El a elaborat o terminologie filosofică n limba romnă, a dat o explicaţie raţională evenimentelor istorice. A tradus lucrări religioase, precum şi opere ale unor autori antici.

            Opera sa fundamentală este Istoria şi lucrările şi ntmplările romnilor (1805), care a fost publicată integral abia n anul 1995. El continuă şi mbogăţeşte argumentaţia cronicarilor şi pe cea a lui D. Cantemir. Teza pe care o lansează Micu este aceea că dacii au fost exterminaţi n războaie, iar romnii sunt descendenţi direcţi ai romanilor. A respins cu argumente complexe teoria “vidului istoric”, teorie prin care unii istorici susţineau că Dacia ar fi fost abandonată de populaţia autohtonă odată cu retragerea aureliană, astfel că triburile maghiare ar fi găsit un spaţiu “gol” la sosirea lor n Transilvania. Invocnd şi argumente din teoria dreptului natural, Micu subliniază apăsat originea nobilă a poporului romn, susţinnd că vechimea şi continuitatea romnilor n spaţiul autohton, ponderea demografică şi contribuţia lor n istoria Transilvaniei legitimează lupta romnilor pentru recunoaşterea lor ca naţiune egală n drepturi cu cele trei naţiuni "recepte".

            Alte lucrări: Logica, publicată la Buda, n 1799; Legile firei, ithica şi politica, publicată la Sibiu, n 1800. Au rămas n manuscris lucrările: nvăţătura metafizicii (1787/1790), descoperită trziu, ca şi alte lucrări: Etica sau nvăţătura obiceiurilor; nvăţătura politicească, scrise la Viena, ntre 1781-1787.

            Logica este o introducere n studiul filosofiei, pe baza lucrărilor lui Christian Wolff şi Baumeister. Autorul se referă la trei feluri de cunoştinţe: cunoştinţe istorice, cunoştinţe ale faptelor (obţinute pe cale senzorială) şi cunoştinţele filosofice (de ordin raţional, referitoare la cauze, "pricini"). "Filosofia nu este alta fără numai...obişnuirea de a cerca şi a cunoaşte destule pricini ale lucrărilor". Cunoaşterea raţională, logică, este completată de cea empirică. Viziunea lui Micu este o mbinare a empirismului şi raţionalismului din epocă.

            Micu mparte fiilosofia n două părţi:

         Filosofia teoretică, ce vizează adevărurile abstracte, la rndul ei mpărţită n filosofie naturală (sau fizica) şi metafizică (ontologia, cosmologia, psihologia şi teologia naturală sau raţională).

         Filosofia practică, ce cuprinde ideile cu valoare normativă, care călăuzesc oamenii n acţiunea practică spre cştigarea fericirii. Ea este alcătuită din filosofia practică generală, dreptul firii (natural), etica şi politica. Precursor al gndirii politice romneşti, Micu defineşte astfel politica: "nţelepciunea care nvaţă cum se cade a stăpni şi ocrmui cetatea".

            Micu este un creator de limbaj filosofic n limba romnă. n textele sale apar o serie de termeni precum metafizica, fiinţa, firea, insul, raţiune, adevăr, lege, experienţă, cunoştinţă, ş.a., avnd un nţeles filosofic precis definit. Ideea este "nchipuirea (imaginea) care poate fi mai luminată sau mai ntunecată n minte a vreunui lucru". Genul şi specia sunt la el "feliurile şi spiţele". Adevărul logic este "cuviinţa şi ntocmirea gndurilor noastre cu lucrul nsuşi". Experienţa este "sperienţă", iar demonstraţia este "arătare" - două căi de a ajunge la adevăr, la cunoştinţe certe, "ţapene". Ontologia porneşte de la "ins", de la lucrurile individuale spre cele generale. Principiile sunt “nceputurile”, iar "nceputul zicerii mpotrivă" este principiul contradicţiei, "nceputul pricinii destule" este principiul raţiunii suficiente al lui Leibniz. Alte echivalenţe: pricină=cauză, mutare=schimbare, stmpărare=moderaţie, spaţie=spaţiu.

            nvăţătura metafizicii este o prelucrare personală a cărţii lui Baumeister, discipol al lui Wolff. Subliniază mereu puterea naturală a raţiunii de a căuta şi de a obţine adevărul. Ideile epocii se regăsesc la Micu: amestec de raţionalism şi empirism, interes pentru cunoaşterea probată prin experienţă, critica moderată a scolasticii. "Toată cunoştinţa omenească vine de la simţuri" – spune el, adoptnd noile perspective ştiinţifice ale vremii sale. Metafizica rămne nsă un domeniu rezervat al gndirii raţionale, ce cuprinde “multe şi ncurcate ntrebări”, fiind "nvăţătura aceia cu care nchipuirile preste tot de obşte să tlcuiesc".

 

1

Texte din nvăţătura metafizicii (1806):

“Măcar că sunt unii carii judecă cum că pre cei mai tineri nu să cade a-i lăsa să nveţe metafisica, pentru că multe şi ncurcate ntrebări cuprinde care mai bine este a nu le şti dect a le şti, nsă eu judec că nu trebuie a opri pre cei mai tineri de la desfătarea metafisicii, cu atta, cu ct mai mult foloseşte să ajungă ei, ca să poată ales gndi,  care lucru a-l dobndi, foarte mult ajută această nvăţătură a metafisicii, după ce acum s-au curăţit de multe ncurcături ale sholasticilor. (...)

Toată cunoştinţa omenească vine de la simţuri, iar tot ce prindem cu simţurile, aceia să ţine de lucrurile cele singuratice, care n multe chipuri mbrăcate şi nvăluite au cu locul, au cu vremea, au cu faţa, au ntr-alt chip osebite, să pun naintea noastră, despre care mai pre larg am grăit n “Loghică“.(...)

n fieştecare lucru nu numai  insul trebuie a-l socoti, ci şi ntru acesta trebue să ne ostenim, ca să luăm aminte la firea şi la fiinţa lucrului, şi aşa să cunoaştem ce este lucrul. Iară fiinţa fieştecărui lucru este aceia, prin care orice lucru este numai acela, şi nu altul. Adecă fiinţa este aceia, prin care lucrul din toate alte lucruri se poate cunoaşte şi să osibeşte. (...)

Speriinţa ne nvaţă pre noi cum că trupurile care le vedem noi n lumea acesta, unele pier altele răsar, după zi să face noapte şi după noapte zi, şi nici Soarele, nici stelele nu rămn pururea ntru acelaşi stat. Luminat dară este, cum că ntru această lume sunt lucruri, care urmează unele după altele.(...)

Ce zicem noi cuvnt, grecii zic logos, latinii ratio zic, aşa dară aici prin cuvnt nu sunet trebuie să nţălegi, ci judecata cea adevărată a minţii, care-ţi arată şi ce nvaţă pentru ce şi cum să cuvintezi”.

 

            Texte din Logica (1799):

“Două căi sunt, ca să putem şti ceva, că cu bună samă e adevărat, adecă: speriinţă şi arătare.

Despre speriinţă aceasta se cade a le nsemna:

a) cum că toată simţirea, sau priceaperea şi cunoştinţa noastră, au este din lăuntru, au din afară. (...)

Prin speriinţă cunoaştem numai cele singuratice, adecă cele ce cu simţirile le prindem. (...)

Pnă acum am zis de speriinţă, să zicem ceva şi de arătare. Arătarea zicem, că este mpletirea şi legătura cea cu bun rnd a cuvntărilor. n arătare nu se spun altele, fără numai cele ce sunt adevărate, adecă: arătarea este adeverirea spunerii, sau a lucrului, ce să zice, cu temeiuri adevărate şi fără ndoială. (...)

Dreptul firei tlcuieşte legile şi nvaţă ce trebuie omul să facă sau să nu facă. Iară etica arată model şi calea cum trebuie a asculta de legile firei. Pentru aceia, bine au zis unii cum că dreptul firei este teoria eticii. (...)

 

            Texte din Scurtă cunoştinţă a istoriei romnilor (1796):

“Socotind cu mintea mea zisa aceia a filosofului aceluia, carele au zis că urt lucru este elinului să nu ştie elineşte, adevărat şi rumnului să poată zice că urt lucru este rumnului să nu ştie istoria neamului său, că vedem cum toate neamurile au scris lucrurile mai marilor săi şi se cuvine aceasta omului carele are minte, că istoria este dascălul tuturor lucrurilor (...) că ea nu numai cu cuvinte, ci şi cu pilde adeverează cele ce nvaţă.

Acel lucru cugetndu-l, eu am socotit, că acum nti ncai pre scurt să dau oarece cunoştinţă a neamului meu cel rumnesc, carele pnă acum nici atta cunoştinţă de neamul său nu are. Poate că se vor afla unii cu simţire tocmai dobitocească, de vor defăima această osteneală a mea, zicnd: ce foloseşte omului să ştie cele ce au fost; unii ca aceştia sunt tocmai dobitoace, că numai dobitoacele nu ştiu lucrurile mai marilor săi. (...)

Deci, tu, o cuvntătoriule rumne, primeşte această puţintică, dar cu multă osteneală şi priveghere adunată istorie a neamului tău, şi au tu te nevoieşte, au de nu poţi tu, ndeamnă şi ajută pre alţii, carii pot, ca mai pre lung şi mai pre larg, lucrurile rumneşti să le scrie, şi la tot neamul cunoscute să le facă, ca cei buni să se laude ntru neamurile neamurilor, iar cei răi şi cei nevrednici să se ruşineze şi să nceapă a lăpăda simţirea cea dobitocească, şi a fi oamenii rumni, adică desăvrşit, că mult este a fi născut rumn”.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica