referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Friedrich Nietzsche

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Sunt destul de cunoscute acum conceptele de Ubermeusch (supraom, fiinţă superioară) – de voinţă, de putere, îndemnul trăieşte periculos! – toate reduse ulterior la sloganuri, se cuvine să fie recuperate şi rejudecate ansamblul operelor complete ale lui Nietzsche dacă vor căpăta semnificaţii juste în viitor. Cele mai profunde adevăruri despre Nietzsche, filosoful, se găsesc încrustate în metoda şi stilul său...

Varianta Printabila 


1

Friedrich  Nietzsche

(1844 – 1900)

 

                                   

 

         Se naşte la Rochen (Saxonia) n 1844. El studiază filologia clasică la universitatea din Bonn şi devine el nsuşi profesor in 1869. Aceşti ani  sunt cei ai descoperirii lui Schopenhauer  si ai prieteniei , foarte curnd nşelată, cu Wagner.  Starea sa de sănătate  nu-i va  mai permite  să lucreze, el ducnd, din 1879, o viaţă de relativă solitudine  şi de călătorii (va face sejururi n Alpi, n Italia,  pe ţărmul Mediteranei), tulburat de eşecul relaţiei de dragoste  cu Lou Andreas  - Salome. El şi continuă opera, n ciuda unor crize de suferinţă  repetate, ntrerupte uneori de o mare bucurie. El  sfrşeşte  prin a se prăbuşi la Torino n 1889, victimă a unei crize de nebunie.  Luat sub ngrijiri  de către mama sa, el  se va izola n unsprezece ani de mutism si inconştienţă, pnă la moartea sa survenită  n 1900.

Multă vreme, Nietzsche  i-a incitat mai degrabă pe scriitori dect pe filosofi. O ntrebare a planat asupra lui un timp  ndelungat: a fost el cu adevărat  filosof ?  „Mă ntreb daca sunt filosof. Are asta vreo importanţă ?”.  Chestiunea l  ndurera şi deseori  o lua n derdere. Fusese odinioară profesor universitar de filosofie, ţinnd  prelegeri despre Platon, Aristotel, precum şi despre filosofii presocratici.  Faima sa  de ateu militant a exclus orice şansă de a mai obţine un post similar n anii ulteriori. Cărţile  sale erau mult prea originale  şi mult prea şocante   pentru instituţiile clasice de nvăţămnt filosofic ca acestea să-l recunoască drept unul de-al lor. Gnditor de o exemplară atitudine morala, nobleţe a sentimentelor şi subtilitate, Nietzsche a fost  ntr-adevăr deosebit.

Ca filosof, destinul său a fost cumplit, deşi nu tocmai atipic. De ndată ce a murit, n 1900, tot felul de pseudofilosofi s-au năpustit sa-i devasteze creaţia  intelectuală şi să-i confere  nţelesuri nonfilosofice.

Ca scriitor, soarta lui Nietzsche  a fost mai blndă.  Autorii de opere literare l-au ndrăgit  şi l-au pus n valoare att ct au putut.

Revolta lui mpotriva tuturor concepţiilor absolute morale, religioase  şi ştiinţifice, dorinţa-i radicală de a emancipa fiinţa umană din punct  de vedere spiritual,  i-au incitat la lectură  pe unii cititori ncă de la nceputul secolului (trecut). Nietzsche a  ajutat generaţii succesive să se orienteze  şi să descopere soluţia cea mai potrivită conflictului  frecvent dintre instinct si autoconservare, care curmă tinereţea att de brutal  şi de crud: Yeats, Lawrence si Gide, Joseph Conrad, Thomas Mann , J-P Sartre şi Michel  Foucault. El este n mod implicit  ostil oricărei forme de dogmatism politic sau de ideologie de masă. Lui i-a lipsit ntotdeauna acea idealizare  a naturii umane  şi a abilităţii ei de a progresa puse la temelia socialismului, imperialismului şi pozitivismului din secolul al XIV- lea. n schimb filosoful era ct se poate de sigur:

„Omul e ceva ce trebuie depăşit „

Sunt destul de cunoscute acum conceptele de Ubermeusch (supraom, fiinţă superioară) – de voinţă, de putere, ndemnul trăieşte periculos! – toate reduse ulterior la sloganuri, se cuvine să fie recuperate şi rejudecate ansamblul operelor complete ale lui Nietzsche  dacă vor căpăta semnificaţii juste n viitor. Cele mai profunde adevăruri  despre Nietzsche, filosoful, se găsesc ncrustate n metoda şi stilul său.

A fost un scriitor extravagant  si poate mai ciudat dect alţii deşi,  totodată mai binevoitor, cel puţin n viaţa personală. Izolarea, i-a nsuflat,  uneori pentru a se face eficient, un sentiment maniac de ripostă. Poziţia sociala nedreapta n existenta concretă i-a exacerbat orgoliul şi simţul superiorităţii n aşa măsură nct şi recunoştea afinitatea cu personajele oprimate ale  prozatorului rus Dostoievski.

Tensiunea dintre sens şi nonsens, dintre tablou, pictor şi persoana care percepe, menţine coeziunea operei lui Nietzsche ca de roman experimental. Scrisul este instrumentul, el se pretindea a fi cntăreţ şi dansator, filolog şi cărturar. El creează o muzică verbală, exprimată deci prin cuvinte, alină durerile,  subminează puterea de manipulare  a vorbelor şi gndurilor altor oameni şi ndeamnă umanitatea, care şi-a reprimat prea multă vreme imboldurile naturale, să accepte trupul cu plăcere. Preocuparea sa pentru detalii ncntă sufletul. Este un ilustru miniaturist, aşa cum el nsuşi a afirmat alta data despre Wagner.

Viaţa pentru Nietzsche era un limbaj pe care obişnuia să-l inventeze, un grai totodată muzical şi pictural. Existenţa nsăşi reprezenta o forma inventată, cărţile sale att de aproape de viaţă  au o sensibilitate spontană, sunt asimetrice, discontinue, strns concentrice, deşi fără un centru evident. Ele reprezintă rodul unei minţi impetuoase şi al unei personalităţi divergente. Stilul constă din instantanee mentale minuţioase şi adesea geniale.

Pentru Nietzsche, istoria gndirii apusene reprezentă un nentrerupt bal mascat şi costumat la care luau parte dogmele şi credinţele societăţii omeneşti mbrăcate n arlechini. Cartea „ Dincolo de bine  şi de rău pare un simildiamant ncrustat n trupul muribund al Europei  creştine. Filosofia era pentru el  o ocupaţie vitală, fermecătoare şi disperata, n cadrul  căreia  prefera să ntrebuinţeze metafora dect să ntocmească note de subsol la textele lui Platon. I se părea, de pilda, nostim şi semnificativ  să-l nfăţişeze pe solemnul Immanuel Kant, promotorul raţiunii transcedentale şi al datoriei morale absolute,  purtnd o pălărie chinezească.

Nietzsche a scris  ca iubitor de viaţă şi ca om nzestrat cu destula  inteligenţă şi modestie pentru a-şi da seama ca umanitatea nu reprezintă n mod necesar punctul esenţial şi centrul esenţei pe aceasta  „jalnică şi mică planeta numita Pămnt”. Orice credinţe imuabile l umpleau de ndoială, ntruct nu exista dect două senzaţii de  bază: plăcerea şi durerea (fundament mprumutat şi consolidat de Freud).

Există filosofi care marchează n decisiv istoria gndirii: Nietzsche se aprecia ca fiind unul dintre aceştia. Opera sa, afirma el, era suficient de violentă pentru a genera n istoria umanităţii o ruptură comparabilă cu cea pe care a provocat-o mesajul lui Isus Cristos. Nu este deci uimitor faptul că problematizarea actuală a „post-modernităţii”, pentru a caracteriza ceea ce separă n mod ireductibil epoca noastră de epocile mai vechi, nu poate omite referinţele la Nietzsche. Unitatea filosofiei  lui este constituită n primul rnd din condamnarea a tot ceea ce se gndise anterior sub numele de „metafizică”.

 

FILOSOFIA CRITICĂ

 

Platon afirma deja teza potrivit căreia o căutare autentica a adevărului n-ar putea avea loc dect printr-o convertire  a privirii – ntoarcerea brutală de la ceea ce este sensibil spre contemplarea ideilor inteligibile. Intr-un anumit fel, creştinismul va putea relua şi el această separare a lumilor, opunnd vieţii carnale, concupiscente şi păcătoase transcendenţa divină sau mpărăţia absolută, bună a lui Dumnezeu. Potrivit lui Nietzsche, filosofia, aproape fără excepţie, se subsumează acestui efort de depreciere a vieţii sensibile şi a corpului n favoarea  unor adevăruri superioare. Tocmai n acest plan are loc răsturnarea radicală propusă de Nietzsche: a aduce produsele conştiinţei la condiţiile lor vitale „Exaltarea unor adevăruri pure şi eterne este opera  unor organisme laşe care caută cu febrilitate n ficţiunea unei „lumi adevărate”  un refugiu din faţa puternicelor pasiuni ale vieţii, pe care se simt incapabile să le suporte. Mai mult, se poate arăta că valorile morale de bine şi de rău, prezentate ca fiind absolute, nu sunt dect plăsmuiri răuvoitoare ale unui popor de sclavi care vizează să destabilizeze puterea senina  a unei aristocraţii cuceritoare. Această  voinţă de „adevăr” 1

favorizează o viata decadentă căreia  i  găsim expresia laica n ştiinţă, ca ultim refugiu al unui spirit  religios: ea presupune o credinţă nelimitată n adevăr. De la filosofia platonica pnă la pozitivismul ştiinţific, trecnd prin morala creştină şi politică democratică, istoria occidentului se scrie ca o istorie a producţiilor omului resentimentului, care ne conduce spre nihilism şi spre „proclamarea morţii lui Dumnezeu”.

 

FILOSOFIA  AFIRMATIEI

 

                        Voind să  i restituie statutul, dincolo de dispreţul nefundat al metafizicii,  Nietzsche ne descoperă această lume a sensibilului şi a corpului ca fiind  lumea „voinţei de putere”. Străbătut n ntregime de voinţă de putere, universul este caracterizat  prin raporturi de forţe ntotdeauna instabile, precare şi reversibile, de forme ntotdeauna schimbătoare, care  apar şi dispar fără ncetare, lume dionisiacă a durerii şi a beatitudinii: cum ar putea oare această lume să suporte ceva precum „fiinţa”, atta timp ct ea este n perpetuă devenire? n  acelaşi timp nsa, cum să nu cădem prada disperării n aceasta lume deschisă perpetuei distrugeri şi recreări, cum poate oare o voinţă să mai susţină o afirmaţie daca aceasta se prăbuşeşte, imediat ce este făcută, n vrtejul devenirii? Pentru a răspunde la această ntrebare Nietzsche  invoca feţele artistului, cea a „veşnicei rentoarceri” (anunţate de către  Zarathustra) şi cea a supraomului. Prin actul de a crea forme, artistul se nscrie n mişcarea  nsăşi a voinţei de putere: n această lume n care totul nu este dect aparenţă, el repetă aparenta pentru ea nsăşi. Ficţiunile meatfizicianului,  erau mistificatoare: ele voiau să ne facă să uitam voinţa de putere, propunnd n schimb o „fiinţă adevărată transcendentă, n timp ce ficţiunile artistului ne relevă tocmai voinţa de putere „veşnica rentoarcere”  (afirmnd că tot ceea ce este obiect al unei voinţe autentice  se va repeta la infinit), se opune unei vanităţi totale, creează pentru voinţa de putere spaţiul n care ea se va putea  desfăşura n inocenţă totala a afirmării sale.

 

 

 

            Cronologie  comparativă

 

                                   

 

1819 – Arthur Schopenhauer  „Lumea ca voinţă şi reprezentare”;

1839 – Ludwig Fenerback  „Despre filozofie şi creştinism”;

1841 – Soren Kierkegoard  „Esenţa creştinismului”  si „Conceptul ironiei”;

1844 – Arthur Schopenhauer „Lumea ca voinţă….”  A II-a ediţie;

1844 – naşterea lui Nietzsche;

1845 – 1846 – Karl Marx  „Ideologia germană”;

1847 – Karl Marx  „Mizeria filosofiei”;

1848 – Karl Marx si Engels  „Manifestului Partidului  Comunist”;

1849 – moartea tatălui lui Nietzsche,  Carl;

1859 – Charles Darwin  „Originea speciilor”;

1865 – Nietzsche, student la Bonn;

1865 – 1866 – Nietzsche, student la Leipzig;

1867 – Marx  „Capitalul” vol I;

1867 – 1868 – serviciul militar sfrşeşte printr-un accident de călătorie;

1869 – Edward von Hartmann „Filosofia inconştientului”;

1869 – Nietzsche –profesor de filozofie clasica la Basel;

1869 – 1876 – se bucură de prietenia strnsă a soţilor Wagner;

1870 – serveşte ca sanitar n războiul franco-prusac;

1871 – prima perioada importanta de boala;

1872 – „Naşterea tragediei”;

1873 – 1876 – „Consideraţii inoportune”;

1876 – 1878 – ruperea legăturilor cu Wagner;

1877 – „Omenesc, prea omenesc”;

1879 – marcat de sănătatea-i şubredă, demisionează de la Universitatea din 

            Basel;

1880 – prima dintre cele 3 ierni (1880 – 1883 ) – n Genova fixează tiparul unei     

            vieţi itinerante, cu anotimpurile reci petrecute mai trziu la Nisa şi verile 

             n Alpii elveţieni;                                                                                                                              

1880 – „Călătorul şi umbra sa”;

1881 – „Zori de zi”;

1882 – „Ştiinţa veselă”;

1882 – Nietzsche o cunoaşte pe Lou Andreas-Salome şi cultivă insistent o

            prietenie pătimaşă;

1883 – Friedrich Engels – „Socialismul utopic si ştiinţific”;

1883 – moartea lui Wagner;

1883 – 1884 – nstrăinat de mama şi sora sa, inclusiv din cauza intrigilor  

            acestora,

              Nietzsche suferă un eşec n dragostea pentru Lou;

1883 – 1885 –„Aşa grăit-a Zarathustra”;

1885 – Elisabeth Nietzsche se căsătoreşte cu Bernard Forster;

1886 – „Dincolo de bine si de rău”;

1887 – „Genealogia moralei”;

1887 – Elisabeth si Forster emigreaza n Paraguay;

1888 – Nietzsche se mută de la Nisa la Torino (aprilie);

1888 – „Cazul Wagner”;

              „Amurgul idolilor”;

              „Ian Antichristul”;

               Engels, Ludwig Fenerback  şi sfrşitul filosofiei clasice germane;

1889 – „Ecce Homo”;

              „Nietzsche contra Wagner”;

1890 – Sigmund Freud „Interpretarea viselor”;

1900 – moartea lui Nietzsche;

1919 – Engels  „Principiile comunismului”;

1930 – Sigmund Freud „Angoasa n civilizaţie”.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica