referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Curentul dreptului natural

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Gandirea greacă este cea care face distincţie între legea naturală şi legea scrisă. Între justiţia naturală şi cea legală. „nedreptăţilor şi tiraniei le erau opuse norme ertne imuabile”(Aristotel). La Aristotel echitatea era considerată deasupra legilor pozitive iar Cicero spunea că: „nu este admisibilă nici modificarea acestui drept, nici abaterea de la el, nici abrogarea acestuia”...

Varianta Printabila 


1

CUPRINS:

 

 

 

 

 

Capitolul I:

 Introducere n filosofia dreptului ...............................4

 

Capitolul II:

Aparitia dreptului natural ...........................................7

 

Capitolul III:

Curentul dreptului natural ........................................10

 

 

Capitolul IV:

Reacţii mpotriva filosofiei dreptului........................13

 

 

Bibliografie ..................................................................15

 

 

 

Curentul dreptului natural

Ubi societas, ibi jus

 

 

Capitolul I:

Introducere n filozofia dreptului

 

Filosofia e definită ca fiind “concepţia generală despre lume”, rod al unui efort spre sinteză totală, doctrină care pretinde să ne dea o imagine de ansamblu a existenţei considerată n totalitatea ei. Filosofia este un mod de cunoastere ce sondează existenţa asupra căreia se apleacă oricare altă formă a cunoasterii comune, ştiinţifice sau artistice. Ea nu e nici nauntrul, nici n afara celorlalte genuri cognitive, ci se afla mpreună cu ele asa cum se gaseste ntregul cu părtile.
           Dar de unde porneşte filosofia? Aristotel demonstrează că omul nu poate fi cu adevarat uman fără a se ntreba asupra propriei sale condiţii. Astfel, avem de a face cu o adevarată dilemă asemanatoare cu cea a califului Omar: a) sa ai o poziţie filosofică, sau b)să nu ai o poziţie filosofică; inevitabil, tot faci filosofie.

Filozofia dreptului, după cum rezultă din denumirea sa este acea parte a filozofiei care priveşte dreptul. Filozofia nsă este studiul universalului: deci n măsura n care filozofia are ca obiect dreptul, n aceeaşi măsură dreptul este studiat n esenţa sa universală. Filozofia n general, se ocupă cu studiul primelor principii fiindcă acesta au caracterul universalităţii. Primele principii pot nsă să se refere la existenţă sau la cunoaştere, sau la acţiune; de aici mpărţirea filozofiei n teoretică şi practică.

Filozofia teoretică studiază primele principii ale existenţei şi ale cunoaşterii.

Filozofia practică studiază primele principii ale acţiunii şi se mparte n Filozofie morală şi Filozofia dreptului.

1

Diferenţa ntre ştiinţa şi filozofia dreptului constă anume n modul n care una şi cealalaltă consideră dreptul: prima n natura lui particulară, a doua n esenţa lui universală.

Unii autori au definit astfel: „Filozofia dreptului ca fiind disciplina care defineşte dreptul n universalitatea sa logică, cercetează originile şi caracterele generale ale dezvoltării sale istorice şi l preţuieşte după idealul de justiţie afirmat de raţiunea pură”.

Filozofia dreptului sau dreptul natural este ştiinţa care expune primele principii ale  dreptului, concepute de raţiune şi ntemeiate pe natura omului, considerată n ea nsăşi şi n raporturile sale cu ordinea universală lucrurilor” – Ahrens.

Apariţia şi formarea dreptului este, un proces complex caruia nu i se poate stabili o data precisă de naştere, iar normele de la nceputurile societaţii omeneşti sunt ncă difuze, mpletite cu multitudinea de obiceiuri, datini, practici religioase etc.

Geneza dreptului este parte integrantă a procesului istoric, a devenirii istorice a societăţi nsăşi a modificarilor din structura şi din modul de functionare a puterii sociale care a dus la dezvoltarea unui aparat de constrangere, distinct de masa colectivitaţii dar n acelasi timp intreţinut de aceasta.

„Dreptul este o operă a naturii. Dreptul nu trebuie creat ci se creeaza singur ca un fenomen natural şi ca şi limba, arta, literatura populară. El este o oglindă a trecutului poporului. Dreptul creşte odata cu sufletul poporului şi oglindeste ntreaga istorie a poporului.[1]

n antichitate dreptul natural a cunoscut mai multe orientări, dintre care unele cu caracter religios, constnd n susţinerea că dreptul natural este de fapt drept divin şi altele cu caracter laic, unele mergnd pnă materialism, care afirmau că dreptul ar fi un element al naturii, al materiei.

n Evul mediu concepţiile despre dreptul natural aveau o fundamentare şi finalitate diferite, n comparaţie cu epoca anterioară. Predomină ideea naturii divine a dreptului natural iar biserica şi va reventica rolul de interpret autentic al dreptului naturii[2].

Potrivit lui Paul Hayard dreptul s-ar manifesta n societate sub două aspecte: existenţa unui drept pozitiv, creaţie a oamenilor, care se concretizează n legi şi alte acte normative şi a unui drept natural „nescris” şi superior celui dintai, care nu este o creaţie voluntara ci are un caracter etern, imuabil şi se impune dreptului pozitiv.

Acele reguli pe care omul le-a aplicat de la nceputurile sale ca fiintă, instinctual, şi pe care le-a acceptat după aparitia raţiunii, ca necesare, de nenlocuit, carmuiesc şi azi anumite relaţii inter-umane formnd obiectul materiei dreptului natural.

Dreptul natural apare n operele filozofilor antichitaţii iar gnditorii greci au fost primii care au pus bazele şcolii dreptului natural.

Fundamentele şcolii dreptului natural trebuie cautate n ideea de ordine universală care guvernează pe toţi oamenii şi ideea drepturilor inalienabile ale individului, care constitue o permanenţă a naturii umane n orice loc şi n orice timp. Se poate constata astfel o dualitate a conceperii dreptului: existenţa unui drept pozitiv, creaţie a oamenilor, care se concretizează n legi şi acte normative şi a uni drept natural, care nu este o creaţie voluntară a oamenilor şi care are un caracter etern, universal şi se impune dreptului pozitiv.

            Figura cea mai reprezentativă a secolului XV-lea şi al XVI-lea a fost Hugo Grotius (1583-1645), considerat a fi adevaratul ntemeietor al Şcolii dreptului natural.

Două idei stau la baza concepţiei sale care s-a bucurat de mare autoritate, mai bine de un secol şi anume ideea stării naturale a oamenilor şi ideea conractului social.


[1] Mihai Badescu – Introducere n filosofia dreptului, Lumina Lex, Buc, 2003

[2] Mihai Badescu – Introducere n filosofia dreptului, p.251,

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica