referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Conceptia epicureico-lucreatiana despre cunoastere, despre suflet

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:


Epicur scrisese perceptele sale filosofice pentru a da lumii un intreptar dupa care sa isi dobandeasca fiecare fericirea. La baza moralei lui Epicur este o profunda dragoste pentru om, un deosebit interes pentru soarta lui in lume, totusi principiile morale ramanand simple verigi intr-un sistem rationalist.
Gadurile infatisate de Epicur aveau sa destepte o lume intrega in sufletul lui Lucretiu. Regandind principiile altuia, poetul pare a fi gasit in ele ecoul a ceea ce se desfasura in propriul sau suflet...

Varianta Printabila 


1

Lucretiu este tributar filosofiei grecesti, care a patruns de timpuriu la Roma si a devenit un bun spiritual al clasei culte, fara ca ea sa fi fost intotdeauna bine inteleasa. ”Poemul Naturii” este o lucrare strabatuta de spirit stiintific.

Pentru Socrate, domeniul stiintei este in acelasi timp acela al lucrurilor morale. Adversar al metafizicii, intrucat aceasta se preocupa de ceea ce nu e cognoscibil pentru mintea omeneasca, el este adversar si sofistilor, intrucat acestia raman la retorica, fara preocupare de morala. Pentru cunoasterea lucrurilor, Socrate foloseste ca metoda sigura dialectica, numai aceasta fiind capabila sa faca analiza minutioasa si logica, sa stabileasca ce-I just si sa respinga ce-I eroare. Nu a cercetat domeniul propriu zis al fizicii, dar a cunoscut principiile fizicienilor, conceptiile mecanistice ale acestora, explicarea naturii fara recurgerea la puteri supranaturale. Doctrinele fizice insa, el le socoate sterile si sacrilege. Ar putea fi innobilate si facute utile, numai in alianta cu morala: “Aceasta idée a unirii stiintifice cu arta este insusi germenul filosofiei socratice. Socrate nu incepe prin a cultiva separate stiinta si arta, pentru a le face sa serveasca una alteia. Dupa parerea lui, fiecare din ele se rataceste, daca pretinde sa mearga singura.

Platon, metafizician in adevaratul inteles al cuvatului, foloseste totusi in sinteza lui idealista si elemente care vin de la Heraclit, Pitagora si geomterie. Stiinta, pentru el, este cunoasterea ideilor prin ratiunea eliberata de iluziile produse de simturi.

Discipol al lui Platon, Aristotel cauta sa recunoasca totusi ideile materialistilor si le analizeaza in Metafizica. Dupa el, lucrurile trebuie sa ramana numai un punct de plecare, stiinta mergand mult mai departe si constand in cunoasterea esentei lucrurilor, esenta care se afla si in idea generala. Ideea insa nu are o existenta in afara de lucruri si independenta de ele, ci se afla chiar in lucruri, chiar in realitate. A cunoaste esenta lucrurilor inseamna a cunoaste cele patru elemente determinante: material, forma, motorul si finalitatea. Pentru a se ajunge la aceasta, nu trebuie sa ne oprim la dialectica, ci sa trecem la observatia atenta si metodica a realitatii.

Gandirea materialista se raspandeste odata cu scoala lui Epicur. Adevaratul formulator al teoriei atomiste, deci creator de progres stiintific, este Leucip dar lucrarile lui nu ni s-au pastrat. Se cunosc insa ideile lui Democru, al carui sistem a fost analizat si de Aristotel.

Ca adevarat spirit stiintific, Democrit este un pasionat observator al naturii. El stabileste ordinea lumii in elementele numite atomi infinite ca numar, simple si in miscarea continua in vid: atomii se coordoneaza si se combina pentru a da nastere tuturor lucrurilor, iar aparitia acestora devine ceva mecanic, ceva determinat si necesar.

Teoria atomista, desi inca sub o forma simpla, a ramas ca o mare data in progresul stiintific uman si este acceptata si de stiinta moderna. Pentru Democrit, si sufletul e ceva material, ceva constituuit din atomi de foc subtili.

Epicur este adept al teoriei lui Democrit si rival al Porticului, Academiei si Liceului. Stoicii, platonienii si peripateticienii sunt combatuti, dupa cum si acestia cauta sa stabileasca activitatea materialistilor epicureici si-l denigreaza pe Epicur.

Dupa Epicur, rolul principal in cunoastere il au simturile, singure ele ajutandu-ne sa ne facem o idee despre lucruri. Pe urmele lui merge filosoful englez Locke, cand formuleaza atat de lapidar: Nihil est in intellectu, quod non fuerit in sensu. Logica lui Epicur este senzualista.

La Epicur, logica si fizica sunt in serviciul eticii, avand menirea de-a elibera pe om de frica, de superstitie religioasa si de a-i aduce sanatatea morala – ataraxia. Ideile lui Epicur au fost insa adesea denaturate. Cand a patruns epicureismul la Roma, aici triumfase in public  necredinta in zei si sceptismul, iar moravurile erau decazute. “Voluptatea” din filosofia lui Epicur a fost rau inteleasa. Si un mare poet ca Horatiu a putut sa faca aluzie la “turma de porci” epicureici, dupa cum un mare scriitor ca Plutarch a putut compune o lucrare Imposibilitatea de a trai fericit urmandu-l pe Epicur.

Sunt insa si aparatori ai filosofului. Cicero arata nobletea gandirii lui, iar Seneca se ridica impotriva calomniatorilor si scrie in “De vita beata” ca morala lui Epicur este sanatoasa si austere. De astfel , insusi filosoful isi expune clar idea in “Scrisoare catre Meneceu”: “Deci cand spunem ca placerea este scopul vietii, nu vorbim de placerile desfranatilor si de cele care constau numai in desfatare, cum isi inchipuie unii care nu ne cunosc ori ne interpreteaza gresit doctrina; noi intelegem placerea ca lipsa de durere pentru corp si lipsa de tulburare pentru suflet”. Este vorba deci de ceva nobil si nu de un hedonism vulgar, cum afirmau adversarii.

Epicur isi dezolta activitatea intr-o epoca de decadere a societatii grecesti, epoca framantata nu numai de luptele de clasa, datorate organizarii sociale defectuoase, dar si luptelor intre generalii care isi disputau mostenirea lui Alexandru cel Mare si pricinuiau descompunerea statului macedonean.

Doctrina lui Epicur este strict impotriva idealismului. Odata cu descoperirea la Herculanum a unor importante fragmente din scrierile lui Epicur, s-a putut stii cat datoreaza Lucretiu filosofului grec. Cand, gandindu-se la Epicur, a spus in cartea a cincea “Merg pe urmele lui si-mpletesc ale gandului fire”, Lucretiu nu a exagerat, spunand doar purul adevar, marturisind in alt loc ca isi desfasoara invataurile “in valul de vraja al dulcilor muze” (cartea a cincea).

Desi se inspira din invataturile lui Epicur, desi uneori il traduce chiar pe acesta, Lucretiu ramane original ca poet. Sententele lui Epicur sunt cuprinse organic in poem si si-au primit o noua infatisare in sistemul de gandire al poetului.

Epicur scrisese perceptele sale filosofice pentru a da lumii un intreptar dupa care sa isi dobandeasca fiecare fericirea. La baza moralei lui Epicur este o profunda dragoste pentru om, un deosebit interes pentru soarta lui in lume, totusi principiile morale ramanand simple verigi intr-un sistem rationalist.

Gadurile infatisate de Epicur aveau sa destepte o lume intrega in sufletul lui Lucretiu. Regandind principiile altuia, poetul pare a fi gasit in ele ecoul a ceea ce se desfasura in propriul sau suflet. Fiecare principiu ii destepta o lume de idei, iar in adancul sufletului izvora si entuziasmul care avea sa dea poetului  o culoare originala. Universul vazut de Lucretiu, prin Epicur, era desteptator de emotii, de gandiri, incantari si muzica interioara, pe care puterea creatoare a geniului avea sa le transpuna in versuri. Poetul vede numai prin imagini. Un spectacol este desfasurat in fata ochilor nostril cu pitorescul, gratiosul ori maretia lui.

Ca adevarat poet, Lucretiu nu se opreste la gand sub forma lui absratcta: gandul se prelungeste firesc in imagini. Transpunerea aceasta a gandului epicureic in domeniul plastic este una din trasaturile cele mai caracteristice poetului savant Lucretiu. Folisoful cauta san e convinga prin ratiune, poetul vrea sa ne impuna datele de cunostinta pe calea sensibilitatii; filosofie si poezie se intovarasesc si merg alaturi spre aceeasi biruinta. Lucretiu a trait gandul lui Epicur si ni l-a redat cu un invelis sufletesc care marturiseste trasatuirle geniului creator. Caldura aceasta sufleteasca face parte din argumentarea poetului, iar poemul devine o dramatica expunere de idei si simturi, care, una cate una, sunt infatisate si aparate.

1

“Poemul naturii” este o lucrare grandioasa. Nevoia spiritului lui Lucretiu este de a se indrepta spre sferele universului, de a rataci printre ele si de a se lasa prada zborului la inaltimi:

“Cum in afar’ de-ale lumii zagazuri de flacari, e spatiu

Nemarginit, ar voi sa scruteze si sufletul nostrum

Ce este dincolo unde isi infinge privirile mintea

Unde lipsit de catuse avantul gadirii ia zborul.”

 

Lucretiu este un geniu curajos si intreprinzator, care cu gandul sau strabate si stapaneste universul. Poemul lui “Despre natura” a fost una dintre cele mai frumoase creatii ale Romei; putin admirat, la inceput, a strabatut  secolele, pe cand trofeele, monumentele si gloria atator generali s-au dus odata cu timpul.

“Poemul naturii” se infatiseaza ca o ampla meditatie asupra vietii si mortii, ca o drama a existentei lumii, drama in centrul careia ramane intotdeauna omul: pentru aceasta sunt dezbatute temele vesnice care framanta sufletul, pentru a-l intari in slabiciunea si micimea lui, pentru a-l ridica prin cunoasterea legilor firii, scrie “Poemul naturii”.

Atomismului lui Democrit, Epicur i-a alaturat o etica menita sa ne asigure linistea sufletului si fericirea. Ceea ce ne tulbura existenta este, dupa Epicur si Lurectiu, imaginarea unor zei care ne-ar urmari in faptele noastre, ar interveni in evenimentele maruntei noatre vieti, ne-ar impune vointa lor, ne-ar ameninta si umple de teama nu numai aici pe pamant, dar si dupa moarte.

Zmulgerea omului de sub teroarea unor puteri supranaturale, savarsita de Epicur prin argumentarea neexistentei zeilor si prin lamurirea fenomenelor naturii, este inca un motiv al cultului lui Lucretiu pentru filosoful grec. Nu gasim la nici un alt poet din literatura universala un mai mare entuziast accent in exprimarea mandriei pe care-o simte spiritul, odata ce se elibereaza de tot ce este superstitie.

 

Versuri din elogiul lui Epicur (Cartea I, v 68-79):

Nici a zeitatilor vaza, nici trasnetul, cerul prin tunet

Care-nspaimanta, pe-acesta sa-l tina-n loc n-au fost in stare,

Cu-ntaratatu-i-au inca aprinsul  curaj sa doreasca,

Primul sa sparga-ale firii porti stramte si greu zavorate.

Deci  biruit-a puterea-I navalnica-a mintii si astfel

Dincolo de mult de-ale lumii zagazuri de flacari trecut-a…

A strabatut nesfarsitul intreg cu-al sau spirit si cuget

Si-nvingator ne dezvaluie legile-a tot ce se poate

Naste sau nu si, de-asemenea, noima-ngradirii puterii

Oricarui lucru si unde i-i marginea nestramutata.

Astfel religia-nfranta, la randu-I, calcata-n picioare-I,

Iar biruinta ne-nalta, asemeni cu cerul ne face.

 

Filosofia epicureica l-a scos pe om de sub stapanirea ideii mortii insotite de un cortegiu de cazne si pedepse care ne-ar astepta in cealalta lume. Atomismul ii ofera lui Epicur argumente pentru netemeinicia fricii de ce va sa fie dupa moarte. Bucuria il stapaneste pe poetul cuprins de aceste convingeri, asa cum o vedem in versurile de lauda catre Epicur (Cartea a III-a, v 25-30):

Dar nicaierea nu vad Acheronul cu negrele-i hauri,

Nici ma opreste pamantul, adanc sa patrund cum in spatiu,

Sub ale mele picioare, se infaptuiesc orice lucruri.

Si la privelistea asta zeeasca placere ma prinde,

Se infioara-al meu suflet, caci firea, de tine silita,

Smulsa din valuri se-ntinde oriunde deplin lamurita.

 

Acestea sunt problemele mari ale Cartii a III-a din “Poemul Naturii”. Nu avem a ne teme de zei, caci ei duc o existenta fericita si lipsita de griji, fara sa intervina in viata naturii. Nu avem de ce sa ne temem nici de moarte, caci, prin acest eveniment necesar, noi pierim cu totul, din sufletul nostru insusi nu ramane nimic, si el fiind doar o aglomeratie de atomi. Sufletul are o fiinta trupeasca, duce viata comuna cu trupul in care salasluieste, simte numai prin trup, se naste si moare impreuna cu trupul, este bolnav sau sanatos dupa cum trupul trece prin boli diferite si apoi se vindeca. Prinmoartea si descompunerea trupului, sufletul insusi moare si se descompune, din toata faptura noastra nu mai ramane nimic, natura isi recapata elementele de care se va servi la crearea altor fiinte care, si ele, vor pieri afirmand o singura realitate: necesitatea si vesnicia mortii.

In Cartea a IV-a poetul ne arata cum iau nastere ideile, senzatiile si iluziile noastre. Combatand pe sceptici si afirmand valoarea simturilor in cunoasterea lumii, Lucretiu inscrie inca un capitol de adevarata filosofie moderna. Impotriva scepticilor sunt aceste versuri de persiflare (Cartea a IV-a, v 469-472):

Daca socoate un om  ca nimic nu se stie, nu stie

Daca si-aceasta se stie: nimic, dupa spusa-I, nu stie!

Nu voi dezbate-o pricina-mpotriva aceluia care

Se hotaraste sa mearga cu capul in jos daca-i place.

 

Totul, dupa Lucretiu, se poate explica in mod mecanic, fara sa fie nevoie sa recurgem la o finalitate. Teoria simulacrelor – naiva, ce e drept – este expusa pe larg, cu scopul de a explica intreaga noastra viata psihologica. Simulacrele, in aceasta teorie, pricinuiesc iluziile visurilor si dragostei, dar noi nu trebuie sa ne lasam inselati si inlantuiti de ele.

Sfarsitul cartii a V-a este un imn inchinat muncii , experientei mintii omenesti creatoare . Totodata , desi poemul , luat in intregimea lui , lasa impresia unei gandiri triste si pesimiste de poet care reprezinta si o faza de decadere a societatii romane , versurile din cartea a V-a sunt mai viguroase , optimisate si lasa deschisa perspectiva asupra cuceririlor spirituale pe care omul le poate avea numai prin puterea mintii:

Navi ori agricultura , zidiri , legiuire si arme,

Drumuri ori haine , cu ele si toate foloasele – asemeni ,

Tot ce e-n stare sa faca viata cu mult mai placuta ,

Cantece , panze pictate ori statui maiestru ciopilite .

Doar exercitiu –nvatatu-ne-a-ncet si – mpreuna cu-acesta

Experientele mintii ce harnica mina-nainte,

Astfel pe.ncetul , la rand , adusu – ne – a vremea de toate ,

Mintea-naltandu-le-apoi pe taramul zeiesc al luminii .

Omul cu gandul vedea cum un lucru scanteie prin altul ,

Pana –ntr-o zi s-a ajuns si la culmea din urma prin arte .

Poemul „Naturii” rezuma mai bine ca oricare  alta scriere,filozofia si fizica epicureica.

Prin faptul ca este o sinteza  a gandirii epicureice ,Poemul „Naturii” devine un principal izvor  pentru cunoastrea  filozofiei profesate de scolile de dupa Aristotel.Fara poemul lui Lucretiu ,n-am cunoaste gandirea unor filozofi  care sunt stralucite figuri ale gandirii antice.

Lucrarea este o intalnire de influente cu ajutorul carora devine o interesanta sinteza a stiintei epocii.In opera  lui Lucretiu se intalnesc stiintele fizice si naturale ,astronomia,fiziologia,medicina si alte ramuri ale stiintei antice.

Comentand cele mai interesante pasagii din opera lui Lucretiu, Bergson evidentiaza originalitatea lui Lucretiu ,principalul sau punct fiind intrevederea fixitatii legilor naturii.

Ca o concluzie ,Bergson scrie :”..metoda  i-a lipsit lui Lucretiu,nu geniul.Sentimentul adanc pe care l-a avut despre mecanismul universal este proba:nu trebuie sa uitam ca lucretiu a fost primul care sa pretuiasca asa cum merita acest principiu,baza a stiintei moderne:”Nimic nu se pierde,nimic nu se creeaza”.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica