referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Stilul Art Nouveau

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Un colaborator al sãu a fost un coleg din perioada de ucenicie, Edward Burne-Jones (1833-1898), al cãrui stil de decoratiune se baza pe ilustrarea neo-mediavalismului în stil prerafaelit. La fel ca Morris, Edward Burne-Jones era puternic influentat de manuscrisele ilustrate medievale si fãcea adesea apel la liniile lungi, unduitoare...

Varianta Printabila 


1

Stilul Art Nouveau

 

 

 

Stilul Art Nouveau, apărut la sfârsitul anilor 1890, a durat mai putin de un deceniu, dar în acest răstimp trăsăturile sale de bază au pătruns în toate aspectele artei si design-ului.

În 1895, un negustor de artă de origine germană, Samuel Bing, a inaugurat o galerie de artă la adresa 22 Rue de Provence, Paris. Cunoscător al artei japoneze, el s-a hotărât să-si dedice noua afacere ultimelor tendinte din artă si arta aplicată, si din această cauză si-a numit galeria L’Art Nouveau – Noua Artă.

Expozitia cu care si-a inaugurat galeria a prezentat o varietate uimitoare de tablouri, sculpturi, ilustratii, ceramică, sticlărie si mobilier, în stiluri foarte diferite. În ciuda diversitătii, multe exponate aveau două elemente comune: respingerea realismului traditionalist în favoarea imaginilor exotice si simbolice, si o fascinatie dată de potentialul decorativ al liniilor curbe, iesite în relief. Aceste două elemente au devenit definitorii pentru stilul care a devenit ulterior cunoscut sub denumirea galeriei lui Bing – Art Nouveau.

Începând cu perioada renascentistă, arta occidentală a fost dominată de idealul realismului. Artisti precum Caravaggio (1571-1610) erau renumiti pentru capacitatea de a reproduce pe pânză imagini tridimensionale. În secolul al XIX-lea societatea artistică a privit pictura ca reprezentare a realitătii, fiind apreciate imaginile aproape fotografice, cum ar fi cele realizate de Ingres (1780-1867). Chiar si revolutionarii care se împotriveau stilului academic, cum ar fi grupul artistilor cunoscuti ca impresionisti, au fost tentati să reflecte lumea vizibilă, considerând că tehnicile lor de lucru creau perceptii senzoriale mai pline de acuratete.

Această aplicare asupra realismului a ridicat statutul “picturii de sevalet” mult deasupra celorlalte arte decorative, astfel încât artistii cei mai talentati se aplecau asupra picturii. Inevitabil artele decorative - si talentul pentru desenul abstract pe care acestea le presupun – au avut de suferit. Pe la mijlocul secolului XIX s-a deschis o prăpastie între pictorii de sevalet, considerati artisti adevărati, si specialistii în artele decorative, văzuti ca mestesugari.

Consecintele acestei tendinte au avut o importantă deosebită asupra evolutiei stilului Art Nouveau.

 Personalitatea cea mai reprezentativă pentru această tendintă a fost: William Morris (1834-1896). Dezamăgit de “prostiile” agitate de productia industrială de masă, Morris considera că arta si design-ul erau inseparabile si că toate artefactele utilizate în viata cotidiană ar trebui să poarte amprenta unui artist.

În consecintă, Morris a însusit si s-a perfectionat în mai multe mestesuguri, printre care tâmplăria, sticlăria si pictura pe sticlă, si în anii 1860 a înfiintat un atelier dedicat fuziunii diferitelor arte si mestesuguri. Morris însusi excela în realizarea tapiseriilor si materialelor destinate tapiteriilor, utilizând modele întortocheate, repetitive, inspirate din natură - multe dintre acestea se mai produc si astăzi.

Un colaborator al său a fost un coleg din perioada de ucenicie, Edward Burne-Jones (1833-1898), al cărui stil de decoratiune se baza pe ilustrarea neo-mediavalismului în stil prerafaelit. La fel ca Morris, Edward Burne-Jones era puternic influentat de manuscrisele ilustrate medievale si făcea adesea apel la liniile lungi, unduitoare. Acest mod de abordare grafică a fost o consecintă firească a lucrului în alb-negru pentru publicatiile tipărite, dar i-a influentat si pictura prin crearea unor efecte ornamentale complet străine stilului academic al acelei perioade. Împreună, Morris, Edward Burne-Jones, si colegii lor au format “miscarea pentru artă si mestesuguri”, care urma să aibă o importantă deosebită asupra evolutiei stilului Art Nouveau.

În restul Europei, convenientele artistice erau atacate din cu totul alte directii. Pictorii anilor 1880 si 1890 au început să se îndoiească de estetica pură a impresionismului si au început să realizeze picturi care reflectau ideile si trăirile lor. Eliberati de nevoia de a reproduce realitatea vizibilă, acesti artisti – cunoscuti ca simbolisti si nabisti – au creat imagini ondulate, semi-abstracte, care subliniază natura bidimensională, decorativă a picturilor pe pânză si care, la fel ca Morris sau Edward Burne-Jones, s-au bazat pe latura grafică a liniilor.

În 1891 Edward Burne-Jones a fost vizitat în atelierul de un agent de asigurări de 19 ani, Aubrey Beardsley (1872-1898) care a venit să-i arate câteva schite. Edward Burne-Jones a fost impresionat si l-a încurajat pe Beardsley să realizeze o serie de 350 ilustratii în tus negru pentru opera lui Malory, “La Mort d’Arthur”. Inevitabil, aceste ilustratii erau ecoul stilului medieval al lui Edward Burne-Jones, însă ele au arătat si influenta stampelor japoneze, prin simplitate, elegantă si stil decorativ. În 1893, Beardsley a reunit aceste influente într-un stil personal, sofisticat, în ilustratiile pentru “Salome”, opera lui Oscar Wilde. Desi a lucrat în exclusivitate în alb si negru, el a creat imagini de neuitat ale decadentei si luxului, utilizând modele semi-abstracte, construite din linii lungi întretăiate de diverse forme. Nu a utilizat nuantarea, ci negrul cel mai intens, albul pur si linia protuberantă.

Lucrările lui Beardsley au provocat imediat senzatie în lumea artei si stilul lui năvalnic a început să îsi facă aparitia în întreaga Europă în lucrările pictorilor, design-erilor si arhitectilor. Artistul olandez Jan Toorop (1858-1928) a introdus acest stil în tablourile sale simbolistice, decorative dar tulburătoare, cum ar fi “Cele trei mirese” (1893), în timp ce la Berlin pictorul norvegian Edvard Munch (1863-1944) a folosit acelasi stil pentru a exprima dezechilibrul psihic în “|ipătul”, pictat în 1893.

Unul dintre exponentii cei mai de succes din arhitectura noului stil a fost belgianul Victor Horta (1861-1947), care a utilizat stilul Art Nouveau pentru a exploata posibilitatea constructiilor din otel si sticlă într-o serie de clădiri, hoteluri si birouri construite în Bruxelles. Una dintre primele lui lucrări a fost “Maison Tassel”, în care arhitectul a introdus un motiv repetitiv protuberant pentru a transforma structura simplă a unei case tipice de la oras într-o compozitie artistică armonioasă. Initial, modelul apare pe fatadă si se prelinge în holul de intrare, pentru ca mai apoi să învăluie scările centrale, de-a lungul tavanelor si a podelelor într-un desen motiv perfect integrat, creat din fier, tencuială si pictură.

În clădirile proiectate de Horta, linia grafică Beardsley este transformată în ceva organic, ca o plantă agătătoare care se încolăceste. Această tendintă a fost preluată de 1

arhitectul parizian Hector Guimard (1867-1942), celebru mai ales pentru statiile de metrou proiectate de el. Cele mai simple dintre acestea sunt ceva mai mult decât niste tulpini stilizate de plante ce formează arcade care încadrează intrările în metrou; cele mai ambitioase sugerează – sau au sugerat – niste verze sau plante de rubarbă, realizate din sticlă si fier. Efecte asemănătoare apar si la alte clădiri din Paris dar si în mobila si decoratiunile interioare realizate de Guimard.

Expresia organică a arhitecturii Art Nouveau a fost dusă până la extrem de spaniolul Antonio Gaudi (1852-1926) ale cărui lucrări uimitoare decorează străzile Barcelonei. Lucrările lui timpurii, cum ar fi Casa Vicens (1878-1880), sunt structuri geometrice, bogat decorate, puternic influentate de creatia maură. În lucrările ulterioare ale lui Gaudi structura si motivele decorative sunt integrate în forme vegetale alambicate, umflate, care par a fi răsărit pe pământ peste noapte, ca niste ciuperci uriase.

Cele mai izbitoare lucrări ale lui Gaudi, cum ar fi catedrala neterminată La Sagrada Familia, însăsi conceptia clădirii este organică, astfel întreaga structură pare a fi vie. La Sagrada Familia a fost începută în 1884 însă la moartea lui Gaudi fusese terminată doar una dintre cele patru fatade proiectate. Lucrările continuă si astăzi, dar constructia se înaltă foarte încet din cauza complexitătii arhitecturale dată de caracterul ei “organic”. Modelele repetitive ale arhitecturii obisnuite nu pot fi folosite deoarece ar strica fluiditatea întregului concept, astfel, practic, întreaga constructie trebuie sculptată manual. Într-adevăr, Gaudi a fost unul dintre putinii arhitecti cu viziunea si dăruirea necesară executării unor clădiri de mari dimensiuni în adevăratul stil Art Nouveau; alti arhitecti au avut tendinta să-si piardă inventivitatea atunci când trebuia să execute lucrări mai mari decât o simplă fatadă a unei clădiri.

Altfel stăteau lucrurile cu desing-ul intern si al mobilei: dimensiunile mai mici si materiale usor prelucrabile i-au încurajat pe design-erii Art Nouveau să fie mai meticulosi în lucrările lor. Artisti si design-eri ca Henry Van de Velde (1863-1957) au realizat tipare izbitoare, de mare efect, pentru birouri, sfesnice, candelabre si tacâmuri. Acesti design-eri novatori nu erau însă pe placul tuturor. Walter Crane, unul dintre continuatorii lui William Morris, numeau stilul Art Nouveau ca “acea boală decorativă stranie” si, multi considerau imaginile create de Beardsley, Munch sau Toorop mai degrabă “grotesti”, iar formele organice “umflate” ale lui Guimard si Gaudi “respingătoare”. Într-adevăr, în mâinile unor artisti cum ar fi Van de Velde, linia organică pare să ocupe fiecare spatiu disponibil al paginii, lăsând o impresie de dezordine studiată, de mâzgăleala plină de fantezie.

În cazul lui Charles Rennie Mackintosh (1868-1928) nu au existat asemenea probleme de estetică. Lucrările lui exemplifică latura mai moderată, mai sofisticată, de influenta japoneză a stilului Art Nouveau fată de elementele decadente, senzuale întâlnite în lucrările lui Beardsley si a continuatorilor acestuia.

Alături de sotia lui Margaret Macdonald (1865-1933), de sora acesteia, Frances (1874-1921) si de sotul lui Frances, Herbert  McNair (1870-1945) Macintosh a pus bazele unui stil de arhitectură, decor si design rafinat, mai aerist, rectiliniu (caracterizat de linii drepte). “Cei patru” au lucrat mai ales în Glasgow, preluând diferite contracte, cum ar fi decorarea celebrelor Willow Tea Rooms din Buchanan Street – unde peretii erau împodobiti cu siluetele feminine alungite, îmbinate cu motive de plante stilizate, reliefate pe fundalul plan de influentă japoneză. Acelasi motiv cu plante apare si pe usile cu vitralii, delimitate de tije verticale de metal sau pe mobilierul salonului pentru servire a ceaiului.

Acelasi stil poate fi regăsit în ceea ce probabil reprezintă lucrarea cea mai ambitioasă si mai trainică a lui Macintosh - Scoala de Artă din Glasgow. În această constructie, însăsi structura monumentală este austeră si practică, nesemănând deloc cu formele originale utilizate de Guimard sau Gaudi, însă motivele repetitive în formă de plantă alungită reapar sub forma armăturilor din fier forjat, atât în interiorul cât si în exteriorul clădirii.

Stilul rectiliniu al lui Macintosh si al colegilor acestuia au influentat major lucrările lui Gustav Klimt (1862-1918), probabil cel mai desăvârsit dintre pictorii stilului Art Nouveau. În lucrările lui cele mai caracteristice, Klimt a preluat modelul formei feminine alungite, împodobindu-l cu un mozaic strălucitor de forme abstracte si culori bogate, metalice, care amintesc de decoratiunile ceramice aplicate pe pereti în multe dintre clădirile realizate de Gaudi. În pictura murală pentru Palais Stoclet din Bruxelles (1905-1911), Klimt a utilizat mozaicul cu o tehnică, cu un efect năucitor.

La începutul anilor 1900 exponentii de seamă ai stilului Art Nouveau au trecut la alte forme stilistice si locul lor a fost ocupat de design-eri de mâna a doua, care au utilizat motivele stilului pentru a da unor artefacte, în esentă monede, un aer de “contemporaneitate”.

Desi stilul Art Nouveau a avut o viată scurtă ca artă dinamică, a încurajat pe unii artisti remarcabili ai epocii să-si folosească talentul pentru a proiecta obiecte practice. Cel putin în acest sens merită să respectăm mostenirea lăsată de silul Art Nouveau.

 

HOTELUL SOLVAY

 

Brussels

1895

Baron Victor Horta (1861-1947)

Caracteristic miscării Art Nouveau, care începe în Belgia si Franta în timpul anilor 1880, fatada hotelului Solvay este fluidă, plastică, si fără ornamente. Fatada se deschide cu geamuri înalte, mari. Fragilitatea stâlpilor de lemn contrastează cu curbele clădirii.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica