referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Intuitia

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Când vorbim de „intuiţie” aşa cum apare acest termen din scrierile lui Bergson, nu ne referim la sentiment inconştient de prezicere a celor ce urmează să se întâmple. Pentru filosoful francez, intuiţia este o facultate exclusiv umană, ce face posibilă cunoaşterea absolută...

Varianta Printabila 


1

Intuiţia ca metodă de cunoaştere specifică filosofiei, n concepţia lui Henri Bergson.

 

1. Intuiţia

Cnd vorbim de „intuiţie” aşa cum apare acest termen din scrierile lui Bergson, nu ne referim la sentiment inconştient de prezicere a celor ce urmează să se ntmple. Pentru filosoful francez, intuiţia este o facultate exclusiv umană, ce face posibilă cunoaşterea absolută.

            După Bergson inteligenţa, deşi e intlnită n natură n cel mai mare grad la om, nu este adecvată unei cunoaşteri profunde a lucrurilor. Acţionnd invariabil n vederea satisfacerii unor nevoi, inteligenţa nu funcţionează niciodată dezinteresat. Dată fiind această situaţie, ea este ntotdeauna relativă, n funcţie de problemele pe care trebuie să le rezolve. Metoda ei este cea a analizei, urmată de sinteză. Prin analiză divide lucrurile, privindu-le prin perspectiva cerută de necesitatea apărută. Percepţia ei generală asupra lumii şi lucrurilor este o sinteză a diviziunilor obţinute. De aceea cu ajutorul său nu ajungem niciodată la lucruri, ci numai la reprezentări ale acestora.

            Cum operează, n schimb, intuiţia? Ea este o experienţă, ntotdeauna a duratei, pe care Bergson o numeşte şi „simpatie”. Prin acest din urmă termen nţelegem o „punere n locul celuilalt”, o intrare n lucrul nsuşi. n cazul fiecărui individ, acest proces are loc chiar n el nsuşi şi generează un sentiment de tensiune, care pare determinat tocmai de posibilitatea alegerii unui număr infinit de alte durate. Pentru o mai bună nţelegere a conceptului de intuiţie, filosoful a folosit exemplul spectrului culorilor. Dacă am presupune, spune el, că nu există o altă culoare dect portocaliu şi am intra, „simpatetic”, n interiorul portocaliului, ne-am simţi de fapt prinşi oarecum ntre roşu şi galben. Anume, nţelegem că, n situaţia n care avem experienţa unui lucru, cu ajutorul unui efort, putem percepe „tente” diferite la marginile sale. Dacă facem un efort mai mare, vom observa că acestea nu sunt altceva dect alte lucruri. Prin extindere, avnd experienţa unui singur lucru, putem dobndi de fapt experienţa tuturor lucrurilor. Ori, dacă singura experienţă pe care o pot avea n mod nemjlocit, fără ajutorul inteligenţei, este experienţa propriului sine, mai exact, a duratei propriului sine, din moment ce orice intuiţie este o intuiţie a duratei, pot ajunge, de aici plecnd, potenţial, să cunosc toate lucrurile. Intuiţia este, astfel, un fel de „simpatie cu sinele”. Ea oferă cunoaştere pentru că  este experienţă nemijlocită a duratei mele autentice, la rndul ei, o parte a duratei nsăşi; n timp ce inteligenţa lucrează ntotdeauna mijlocit si nu are niciodată acces la durata nsăşi, ci numai la fragmente disparate.

            Totuşi, care este diferenţa dintre inteligenţă şi intuiţie, dacă prin intuiţie ajung la o parte a duratei autentice şi prin inteligenţă tot la fragmente de realitate? Esenţial este că ceea ce obţine intuiţia este de fiecare dată indivizibil. Avnd experienţa duratei mele pot, prin efort, să o lărgesc prin nglobarea unor alte durate. Un alt mod de a spune este că lucrez cu un ntreg, dar unul aflat n permanentă expansiune. n schimb, pentru Bergson, inteligenţa lucrează, asemănător tehnicii cinematografice, numai cu „ntreguri” ce pot fi sparte ntr-o infinitate de cadre, n imaginea cărora se pierde datul simplu al ntregului.

            Pentru că nu e n nici un fel măsurabilă, sau demonstrabilă empiric, intuiţia nu poate fi cercetată de ştiinţe. Cum nu este de natură sacră, nu ajunge pe teritoriul religiei. O privim totuşi ca bine aşezată n epistemologie, n filosofie, unde joacă rol de metodă de cunoaştere.

1

Metoda intuiţiei e „experienţă integrală”[1] şi ca atare alcătuită dintr-o serie de acte, primul dintre care este un salt. Opus reconstrucţiei operate de inteligenţă, saltul reprezintă instalarea n durata autentică. Urmează apoi efortul identificării eterogenităţilor incluse n aceasta, cunoaşterea lumii din interior.

Această cunoaştere e considerată absolută pentru că deşi nu putem captura n intuiţie dect o parte a lumii, a duratei, avem totuşi acces la toate duratele, nlănţuite una de cealalta n experienţa integrală.

2. Obiecţia

mpotriva acestei teze avem argumentele lui Jean Piaget, care susţine că durata pură este, de fapt, produsul unei fabricaţii intelectuale deosebit de migăloase; că intuiţia e o rezultantă a multiplelor analize efectuate reflexiv; şi fiind o rezultantă nu poate fi considerată un mod de a cunoaştere sui generis, ci i se va acorda mai degrabă numele de intuiţie intelectuală, sfidnd opoziţia totală considerată de Bergson, ntre cele două moduri de percepţie.

3. Saltul

Actul prin care, dupa Bergson, intuiţia face trecerea de la fragmentarea operată de inteligenţă la ntreg este un salt. Conceptul mai e ntlnit n filosofie, cel puţin la Camus şi Kierkegaard, şi de fiecare dată marchează o trecere de la o stare de „apatie intelectuală” la constatarea unui adevăr, a unui absolut. La Camus e vorba de constatarea absurdului absolut, la Kierkegaard de transpunerea n credinţă faţă de un Dumnezeu paradoxal.

Există n unele din curentele filosofice dezvoltate cu predilecţie n secolul XX un pesimism teribil n ceea ce priveşte ncrederea n puterea raţiunii de a oferi raspunsuri. n ciuda descoperirilor ştiinţifice augmentate semnificativ de la deceniu la deceniu, societatea se confrunta cu mizeria provocată de două războaie mondiale a căror rată de distrugeri fusese făcută posibilă tocmai de către noile descoperiri ale ştiinţelor. De aceea căutarea unui element metafizic cheie, care să poată nlocui n conştiinţe acest demers nu pare nefirească. Filosofia, ca exprimare a aspiraţiilor cele mai nalte ale oamenilor găzduieşte un domeniu ce de astă dată abandonează att nevoia de demonstrare empirică, precum şi tradiţia creştină ce nu putuse să prevină declinul social, pe un alt mal. Găsind n afară doar bucăţi de realitate din care nu putea să-şi construiască un sens, conştiinţa caută să facă un salt nspre ea nsăşi.

4. Concluzii

Cibernetica a venit să demonstreze că nu e posibil sa consideram inteligenta operatorie ca fiind oarba pentru totdeauna n ce priveşte procesele vieţii. Descoperiri n biologie şi psihologie au arătat că ntre autoreglarea organică şi autocorecţia mintală pe care o constituie logica există o anumită continuitate.

Cu toate acestea, Bergson are meritul de a fi imprimat un nou „elan vital”, prin constituirea metodei sale, epistemologiei. Lucrările lui nu au făcut doar să provoace o nouă generaţie de cercetători, dar dau tonul unui nou val de colaborare ntre ştiinţe şi unei tendinţe de fluidizare a cunoaşterii.

 


[1] The Creative Mind, tr., Mabelle L. Andison (New York:  The Citadel Press, 1992 p. 200)

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica