referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Filozofia greaca pana la Socrate

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Tales credea ca "inceputui" si "natura" tuturor lucrurilor ar fi apa. Totul se hraneste cu apa, semintele tuturor lucrurilor sunt umede si atunci cand acestea mor, ele se usuca. Deci, Pamantul pluteste pe apa iar valurile ar fi cele care ar cauza cutremurele. Naivitatea acestora si a altor idei contemporane nu ar trebui sa ne faca sa ignorain importanta lor ca incercari de explicatii pur naturaliste...

Varianta Printabila 


1

FILOZOFIA GREACA PANA LA SOCRATE

 

 

Primii filosofi greci din secolul al VII-lea pana in secolul al IV-lea i.Hr., de la Tales pana la Socrate, au pus bazele filosofiei occidentale si influenza lor a durat 2000 de ani.

 

Istoricii dateaza inceputurile filosofiei la perioada lui Tales care a trait pe la sfarsitui secolului al VII-lea si inceputui secolului al VI-lea i.Hr. Aceasta nu inseamna ca mai devreme, in Grecia sau in China, India, Egipt sau Mesopotamia, nu si-a pus nimeni nici un fel de intrebari pe care le numim filosofice. Inseamna, pur si simplu, ca dovezile istorice existente sunt partiale si ca nu exista altele mai vechi. De fapt, este evident faptul ca grecii antici au invatat filosofia si stiinta de la egipteni si de la asiatici. Geometria egipteana si astronomia caldeeana insa, care presupun aplicatiile practice si care se refera la masuratorile topografice si la previziunile astrologice, erau limitate si erau cunoscute doar de clasa preoteasca si nu erau in spiritul liber si "dezinteresat" al filosofiei grecesti.

 

Trebuie sa ne reamintim si faptul ca poetii greci, de la diferitii autori ai Iliadei si Odiseei, atribuita in mod conventional lui Homer, pana la Pindar si mai tarziu (secolul al V-lea), au fundamental noi forme de experiente, idealuri etice si religioase, sentimente si modul de analiza a acestora, ce au furnizat o baza culturala extrem de bogata si o sursa de dezbatere si de exemplificare de care s-au folosit tofi filosofii de mai tarziu.

 

Scoala din Milet

"Scoala" de filosofie din Milet a inflorit in colonia ionica Milet, pe coasta Asiei Mici, si ne putem face o impresie despre preocuparile acestora din faptul ca, mai tarziu, Aristotel i-a numit pe toti ganditorii presocratici ca fiind "fisiologi" - persoane interesate de physis, sau natura. Prin aceasta se intelegea nu doar izvorul de unde provin toate, ci orice ar putea constitui adevarata realitate a lucrurilor. Aceasta insemna ca toate investigatiile lor se referau atat la "inceputurile" lumii dar si la "esenta" acesteia. Din aceasta cauza, ei au simtit nevoia de a cunoaste dedesubtul lucrurilor, implicit diversitatea si schimbarea constanta a lor, si de a cauta ceva unic si stabil care sa stea la baza tuturor lucrurilor.

 

Tales credea ca "inceputui" si "natura" tuturor lucrurilor ar fi apa. Totul se hraneste cu apa, semintele tuturor lucrurilor sunt umede si atunci cand acestea mor, ele se usuca. Deci, Pamantul pluteste pe apa iar valurile ar fi cele care ar cauza cutremurele. Naivitatea acestora si a altor idei contemporane nu ar trebui sa ne faca sa ignorain importanta lor ca incercari de explicatii pur naturaliste.

 

Tales a facut si descoperiri in domeniul geometriei, printre care inscrierea unui triunghi dreptunghic intr-un semicerc si egalitatea unghiurilor situate la baza unui triunghi isoscel. Folosind aceste elemente el a determinat distanta dintre corabiile aflate pe mare si a calculat inaltimea piramidelor dupa umbra lasata de acestea. De asemenea, el stia sa anticipeze aparitia eclipselor si a studiat echinoctiul, fazele Lunii si revarsarea Nilului.

 

Succesorul sau, Anaximandru, a fost primul care a scris o lucrare de filosofie. A numit-o “Despre natura” - titlu imprumutat de multi dintre urmasii sai. Tot el este considerat si inventatorul unui cadran solar si realizatorul unei sfere planetare. In viziunea lui esenta lucrurilor nu putea fi un material asemenea apei ci unul indefinit si indestructibil, lipsit de limitele care insotesc un "lucru". Esenta intrinseca, credea el, ar fi fost reprezentata de o miscare spiralata care separa caldura de frig. Umedul-rece (apa) si uscatul-rece (Pamantul) se formeaza in centrul acesteia. Umedul-cald (aerul) si uscatul-cald (focul) se deplaseaza spre exterior. Stelele sunt focul care poate fi observat prin gaurile din aer.

 

Urmatorul conducator al scolii a fost Anaximene, care a murit in jurul anului 530 i.Hr. in viziunea lui "inceputul" si "natura" lucrurilor era aerul. deoarece acesta se putea transforma in celelalte elemente: focul, apa si pamantul. Toate lucrurile provin din aerul fara de sfarsit prin procese de rarefiere sau condensare. Aceasta este o prima sugerare a unei explicatii mecaniciste. Dupa moartea lui Anaximene, Miletul a fost ocupat de persi, punand astfel capat scolii lui Tales.

 

De la Pitagora la Heraclit

Pitagora, urmatorul personaj celebru si un alt ionian, s-a nascut la Samos dar prin 540 i.Hr. s-a mutat la Crotona, una din coloniile grecesti din sudul Italiei. El a fost atat de adorat incat astazi este foarte dificil de a separa miturtle de adevar. In orice caz, numele lui este legat inseparabil de istoria matematicii si geometriei, chiar daca nu pot fi gasite dovezi care sa-i atribuie teorema ce-i poarta numele dar care a fost enuntata de Euclid. Tot lui i se atribuie si descoperirea octavei si a ratiilor matematice dintre notele muzicale.

 

Prima formulare a omnipotentei divine i se datoreaza lui Xenofan, un alt grec care s-a mutat in sudul Italiei cam in aceeasi perioada cu Pitagora. El a satirizat modul in care poetii homerici le atribuiau zeilor chiar si vicii umane, sugerand faptul ca daca boii ar avea maini acestia i-ar desena pe zei dupa asemanarea lor. In schimb, sustinea ca Dumnezeu era unic si imuabil, realizand orice doar prin puterea gandirii Sale.

 

Spre sfarsitul secolului al VI-lea, inceputul secolului al V-lea, au mai existat o serie de alti ganditori, care l-au influentat pe Socrate. Pentru toti acestia exista suficiente fragmente care le sugereaza originalitatea si face dificila gruparea lor in scoli de gandire diferite. In primul rand a fost Heraclit, care s-a nascut la Efes si care a fost, intr-un anumit sens, un filosof al limbajului. El sustinea ca, desi toate lucrurile sunt intr-o permanenta schimbare, limbajul confera unitate si constanta. "Drumurile in sus si in jos sunt aceleasi" - drumul este si suis si coboras, in functie de modul in care este privit, dar nu-si schimba numele.

Aceasta unitate a lucrurilor, in ciuda aparentei lor opozitii, nu era considerata doar verbala. Contrastul era cel care genera toate lucrurile si fiecare implica si includea opusul sau, la fel cum razboiul presupune si pacea iar somnul implica si trezirea. Totul era implicat in acest proces al transformarii intr-o alta stare. Originalitatea si importanta lui Heraclit consta in faptul ca el a fost primul care a inteles si a enuntat aceasta "unitate a opozitiei".

 

Scoala eleata

Parmenide, nascut in colonia greaca Elea din sudul Italiei, a oferit o viziune contrastanta. Ganditorii dinaintea lui nu au reusit sa faca deosebirea dintre metafizica, logica si limbaj:intre realitate, gandirea ce ajunge sa o cunoasca si limbajul care o exprima. Parmenide ii critica pe ''barbatii cu doua capete" (printre acestia si Heraclit) pentru care "a fi" si "a nu fi" reprezinta acelasi lucru. Lumea pe care o percepem este compusa dintr-o multime de lucruri, fiecare dintre acestea "fiind" el insusi dar, in acelasi timp, "nefiind" un altul: acesta "exista" si "nu exista", in acelasi timp.

1

Aceasta contradictie semantica l-a indreptat pe Parmenide si spre alte sensuri. Multitudinea lucrurilor vizibile nu este reala (este de fapt un amestec de "existenta" si "nonexis-tenta") ci doar aparenta si opinie. De aici, unica utilizare legitima a limbajului este cea care susfine statutul de "existenta", deoarece descrierea unui lucru era de a sustine lucruri exacte despre acesta - dar nu altele - si deci reintroducerea contradictiei dintre "existenta" si "nonexistenta".

 

Aceasta perceptie a dus la aparitia uneia dintre temele de rezistenta ale filosofiei: dis-tinctia dintre realitate si aparenta, dintre adevar si aparenta, dintre logica unei viziuni si logica cuvintelor. Modul in care Parmenide a stiut sa sublinieze aceasta problema l-a facut pe Platon sa-1 numeasca "onorabil si teribil".

 

Zenon, unul dintre discipolii lui Paramide, a enuntat in secolul al V-lea I.Hr. o serie de argumente in apararea viziunii maestrului sau care sustinea ca lumea nu este formata dintr-o multitudine de lucruri, iar miscarea printre acestea era doar o iluzie. Cel mai celebru paradox al lui - care i-a preocupat pe logicieni de-a lungul secolelor - este numit "Ahile si broasca testoasa". Ahile se intrece cu o broasca testoasa pe o distanta de un kilometru. Ahile "cel iute de picior", care alearga de zece ori mai repede, ii ofera cu marinimie adversarei sale un avans de 100 de metri. Ahile nu poate pierde. Dar poate oare castiga? Cei doi pornesc! Ahile sprinteaza pe cei 100 de metri. Broasca abia se deplasase 10 metri. Ahile parcurge cei 10 metri; broasca mai parcursese un metru. Ahile parcurge si acel metru dar broasca tot mai are un avans de 10 cm. Broasca are tot timpul un avans progresiv mai mic, dar care exista pana la infinit. Dupa aceasta logica Ahile nu va ajunge niciodata din urma broasca testoasa si deci miscarea este o iluzie.

 

Pentru Empedocle, un grec nascut in secolul al V-lea i.Hr. la Agrigento in Sicilia, care studiase cu Parmenide si urmase scoala de la Elea, nasterea si moartea nu erau reale deoarece ar fi insemnat trecerea de la "existenta" la "nonexistenta" si viceversa. Lucrurile individuale pe care le vedem ca se nasc si mor sunt unirea si despartirea continua a patru "elemente" care nu se nasc si nu mor niciodata.

 

Aceste elemente sunt pamantul, aerul, focul si apa si conceptia lui Empedocle a avut o importanta capitala pentru evolutia fizicii si chiar a psihologiei, pana in perioada renascentista - diferentele dintre oameni erau explicate prin amestecul diferit al acestor elemente.

 

Atomistii

Ultima scoala importanta inainte de aparitia lui Socrate, cea a atomistilor a fost reprezentata prin Democrit (aproximativ 460-370 i.Hr.). Daca teoriile lui Zenon impotriva multitudinii lucrurilor au pornit de la crezul in divizarea infinita a spatiului, spre deosebire de el Democrit sustinea ca de fapt exista o indivizibilitate fizica.

 

El sustinea ca realitatea este formata dint-o multitudine infinita de "atomi" care nu mai pot fi divizati. Acestia aveau calitatile pe care scoala din Elea le atribuia realitatii: ei ar fi eterni si neschimbatori. Se schimba doar numarul lor si modul lor de grupare iar lumea si componentele sale sunt produsul gruparii si separarii lor. Acestia nu-si schimba niciodata calitatile, nu sunt niciodata reci sau calzi, albi sau negri. Gusturile si culorile din lume exista doar prin "conventii", sunt rezultatul subiectiv al intalnirii dintre atomi si simturile noastre. Aceste idei aveau sa devina partea centrala a lungii dezbateri referitoare la aparenta si realitate.

 

Sofistii

Cuvantui "sofist" desemna o persoana care inseala in argumentatia sa si a dobandit acest sens datorita ironiei usturatoare cu care se referea la ei Socrate si Platon. Initial, termenul facea aluzie la orice persoana care avea cunostinte sau talent, chiar si unul manual, dar, cu timpul, a ajuns sa se refere la un individ dintr-un grup mai mare de ganditori de origini diferite - adesea ambasadorii oraselor lor de bastina - care ofereau instructiuni de comportament si tehnici de dezbatere pentru care acestia cereau plata — ceva ce era de neconceput in Atena! Contributia lor indirecta a fost de a-l ajuta pe Socrate sa-si ascuta uneltele argumentatiei logice si de a sugera - ei fiind straini - ca atat constitutia cat si obiceiurile Atenei nu erau incontestabil absolute. Doi dintre acestia merita o atenfie deosebita.

 

Protagora s-a nascut in jurul anului 482 i.Hr. la Abdera si a vizitat de mai multe ori Atena unde si-a facut prieteni importanti. Spre deosebire de alti sofisti, el nu era interesat in etalarea cunostintelor sale enciclopedice, ci de ceea ce era important pentru oameni -cunostintele politice si arta oratorica. Cel mai celebru fragment din creatia sa este eel care afirma ca "omul este masura tuturor lucrurilor" - faptul ca individul este cel care conteaza cu adevarat, nu omenirea sau autoritatile.

 

Pentru omul bolnav mierea pare acra dar pentru cel sanatos ea este dulce. Ambele pareri - si toate celelalte — sunt corecte. Diferenta este ca parerea celui sanatos este mai utila si exact asa cum doctorul il poate insanatosi pe omul bolnav, si sofistii ii puteau face pe oameni sa accepte unele idei pe care inainte ei le respingeau. Deoarece toate parerile sunt valabile, sofistul trebuie sa-si faca opinia mai atractiva. El va deveni cu atat mai stralucitor cu cat oponentul sau este mai plauzibil, de unde si celebra formulare a lui Protagora "intareste cel mai slab argument".

 

Gorgias s-a nascut la Leontini, in Sicilia, prin 484 t.Hr. si a venit la Atena ca ambasador unde si-a facut prieteni importanti si bogati. A fost unul dintre inventatorii retoricii si a prozei persuasive. Credea atat de mult in capacitatea de influentare a vorbitorului asupra publicului, incat a sugerat chiar ca era imposibil sa blamezi ascultatorii sau de a-i face responsabili pentru o actiune negativa pe care ar fi comis-o ca rezultat al discursului. Platon l-a descris aspru in dialogul sau Gorgias, si se pare ca sofistul a trait pana in 376 i.Hr., deci a cunoscut aceasta lucrare.

 

Socrate

Socrate (470-399 i.Hr.), marele filosof atenian de la sfarsitul secolului al V-lea, a preluat elemente din filosofia predecesorilor sai si le-a adaugat propria viziune unica, realizand o abordare care, din multe puncte de vedere, reprezinta inceputul filosofiei de astazi.

 

Tanarul Socrate era preocupat de modurile de definire ale lumii naturale dar nu a reusit sa treaca peste argumentatiile lui Parmenide referitoare la distinctia dintre aparenta si parere, sau peste argumentatiile logice ale lui Zenon care contraziceau aparentul adevar. Aceasta a facut ca Socrate sa treaca de la incercarea de a descoperi fapte despre lumea naturala la o filosofie bazata pe analiza riguroasa a unor afirmatii care se refera la fapte. A enuntat teorii si despre relatia existenta intre adevarurile universale sau "forme" -cum ar fi "adevar", "frumusete", "ura" - si a modului in care acestea ar putea fi exprimate sau descoperite in confuzia generala care inseamna viata pe care o traim.

 

In perioada maturitatii lui Socrate, Atena era prinsa in Razboiul peloponeziac intre orasele-state grecesti si in numeroase ocazii s-a ridicat problema moralitatii publice sau individuale. Filosofia sa avea o mare intensitate morala, ganditorul preocupandu-se mai degraba de etica si de comportamentul uman decat de natura, ca un tot. Aceasta cautare a corectitudinii morale era influenfata si de crezul lui in existenta sufletului. Socrate sustinea ca bunatatea era o caracteristica universala si ca incercarea de a afla ceea ce este "bine" era cel mai important scop al omenirii.

 

Atitudinea morala, ferma, contrasta cu viziunile sofistilor. Socrate nu a scris nimic, ci alti ganditori induentati de el, cum ar fi Platon sau Eschines, au scris dialogurile care exprima metodele sale de argumentare.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica