referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

O lume rasturnata.Gustul rosiei

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

Aceste substanţe fomalizate le numeşte Eco unităţi culturale. Între condiţiile materiale specifice de viaţă, unităţile de experienţă care provin din actul perceptiv şi unităţile culturale şi formele semnificante care le denotează printr-un tip de semioză există o legătură foarte strânsă, dat fiind că experienţa empirică e determinată de o reţea de stipulări culturale....

Varianta Printabila 


1

Pornind de la o logică a contextului mai nuanţată, neexclusivă, acceptnd şi gusturi culinare, A.J. Greimas, afirmă după cum remarca J.M. Flock ntr-un interviu publicat de „La Monde”  n dosarul consacrat problematicii semiotice: „Cred că la un moment dat se va vedea că semiotica a jucat rolul de a strni curiozitetea n domenii exclusive din cultura clasică şi a integrat n sfera cercetării ştiinţifice universuri de semnificaţie care nu făceau parte din reflecţia tradiţională.”1 Un astfel de domeniu exclus anterior din reflecţia tradiţională este semiotica gustului. De aceeaşi părere este şi Roland Barthes; „O haină, un automobil, o mncare gătită, un gest, un film, o imagine publicitară, o mobilă, un titlu de ziar, iată n aparenţă o serie de obiecte eteroclite. Ele au nsă n comun faptul că sunt semne şi li se aplică aceeaşi activitate: lectura.  Omul modern şi petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: (…) aperitivul (whisky sau pernod [mi spune] stilul de viaţă al gazdei mele. Toate aceste lecturi sunt prea importante n viaţa noastră, implicnd prea multe valori sociale, morale, ideologice pentru ca o reflecţie sistematică să nu ncerce să le ia n discuţie pentru moment vom numi aceasă reflecţie semiologie. Ştiinţă a mesajelor sociale? Şiinţă a mesajelor culturale?‘‘ 2

 

Doi teoreticieni ai semioticii sunt Hjelmslev şi Umberto Eco. Hjelmslev propune ca postulat fundamental al unei semiotici diagrama alcătuită din planul expresiei şi al expresiei, fiecare avnd substanţă şi formă. Cele două sisteme care vor constitui n functive ale funcţiei-semn vor lua naştere prin pertinizarea de către formele respective ale materiei amorfe. Ca rezultat, apar substanţele ce sunt ocurenţe organice ntr-un sistem conform tipurilor stabilite de formele corespunzătoare. Prin corelarea celor două forme apare funcţia-semn. Eco face nsă corelaţia ntre două unităţi ale substanţei, n aspectul lor pur formal şi sistematic: funcţia-semn este ocurenţa unui proces semiozic dinamic. Functivii funcţiei-semn sunt elemente ale substanţei. Aceste substanţe fomalizate le numeşte Eco unităţi culturale. ntre condiţiile materiale specifice de viaţă, unităţile de experienţă care provin din actul perceptiv şi unităţile culturale şi formele semnificante care le denotează printr-un tip de semioză există o legătură foarte strnsă, dat fiind că experienţa empirică e determinată de o reţea de stipulări culturale. 3

 

O noţiune importantă cu  care operează semiotica este codul. Codul poate avea, după Umberto Eco, patru accepţiuni:

  sistem sintactic, adică o serie de legi combinatorii interne, semnale ce nu sunt conexe sau conectibile la diferite stări de gust. Dacă de pildă degustătorul roşiei este un nebun, după ce o gustă, el poate să o arunce n capul cuiva, stropind astfel o persoană nevinovată, căci, după Morris, semnificaţia nu este altceva dect o predispoziţie de a răspunde la un stimul dat;

  sistem semantic, adică o serie de stări ale unui obiect (gustului i se pot asocia cuvinte);

  o regulă care asociază unele elemente ale sistemului cu alte elemente ale sistemului, adică unei serii de semnale i corespunde un anumit răspuns.

 

Cnd un cod asociază elementele unui sistem vehiculant elementelor unui sistem vehiculat, primul devine expresia celui de-al doilea, care la rndul său devine conţinutul primului. Avem de-a face cu o funcţie-semn atunci cnd o expresie este corelată cu un conţinut, iar ambele elemente corelate devin functive ale corelaţiei. Un semnal poate fi un stimul care nu semnifică nimic, dar provoacă sau solicită ceva: cnd este nsă utilizat ca antecedent recunoscut al unui consecvent prevăzut, iată că este considerat drept semn, deoarece el ţine locul propriului său consecvent (fie pentru emiţător, fie pentru destinatar). Un semn este constituit ntotdeauna (din unul sau mai multe) elemente ale unui plan al expresiei, corelate convenţional (cu unul sau mai multe) elemente ale unui plan al conţinutului. Ori de cte ori există o corelaţie de acest tip, recunoscută de o societate omenească, este vorba de un semn.

 

Obiectul semiotic al unei semantici este n primul rnd conţinutul, nu referentul, iar conţinutul se defineşte ca o unitate culturală. O unitate culturală nu cere niciodată să fie nlocuită cu ceva care să nu fie o unitate semiotică. Unitatea culturală e o abstracţiune materializată, ntruct cultura traduce continuu semne; ea ne propune un lanţ nentrerupt de unităţi culturale care alcătuiesc alte unităţi culturale. Unităţile culturale se detaşează pe fondul unei activităţi sociale care le face reciproc echivalente şi sunt postulatele semiotice ale acelei ecuaţii ntre coduri, pe care societatea le stabileşte mereu, ale acelei corelaţii ntre forme şi conţinuturi din care se alimentează o cultură.

 

Ca agent degustător alegem o unitate culturală precum gustul roşiei (Lycopersicum esculentum) şi o definim n termenii opoziţiei faţă de poziţia pe care o ocupă n sistem. n ce priveşte gustul acestei substanţe organice terestre, materie solidă (carnea) + lichidă (zeama) (după clasificarea lui Sebeok), aşadar gustul roşiei, avem o seri de alegeri:

  la francezi: gustul roşiei + gustul altor legume (garnitură la mncărurile de bază);

  la englezi: gustul roşiei + gustul cărnii de ovină , gustul roşiei + gustul cărnii la grătar;

  la americani: gustul roşiei + gustul cărnii de vacă la tavă sau la grătar;

  la germani: gustul sucului de roşii la micul dejun;

  la popoarele nordice (suedezi, norvegieni, finlandezi): gustul roşiei + gustul sandvişului din carne de pasăre, gustul roşiei + gustul crochetei, gustul roşiei + gustul paneului;

  la cehi şi slovaci: gustul supei de roşii + gustul zahărului (supă ndulcită), gustul roşiei + gustul şniţelului de porc a la Praga;

  la srbi: gustul roşiei + gustul cărnii de ovină pregătită ciorbă sau kebab;

    la bulgari şi romni: gustul roşiei n ciorbe, borşuri, ghiveciuri.

 

Avem aşadar simple valori emannd de la sistem. Pentru a defini această unitate culturală, am situat-o ntr-un sistem de alte unităţi culturale care i se opun sau o circumscriu. Această unitate culturală există  doar n  măsura n care este definită o altă unitate culturală care i se opune. Ea este doar relaţia ntre diferitele elemente ale unui sistem de unităţi culturale, care preia de la fiecare din termeni ceea ce le este comun. Există o interacţiune foarte strnsă, şi pe mai multe direcţii, ntre viziunea despre lume, modul n care o cultură pertinentează propriile unităţi semantice şi sistemul semnificaţiilor care le denumesc şi le interpretează .5

 

Codul instituie corelaţii ntre mărimi, n felul acesta lund naştere ntregul. Sistemul vegetal, din care face parte şi tomata, este un construct teoretic bazat pe diferenţe şi asemănări ntre termeni: gustul roşiei obişnuite sau clasice, gustul roşiei-cireaşă (tomată cherry), gustul roşiei-prună, gustul roşiei buchet, gustul roşiei cărnoase, gustul soiului Pritchard, gustul soiului Linia 71, gustul soiului Aurora, gustul soiului Plovdiv. Procesul de percepţie, nrudit cu fenomenul estetic, l face pe agentul degustător să constate următoarele fapte: gustul roşiei obişnuite este dulce-acrişor, cu aromă puternică, gustul roşiei-cireaşă este foarte pronunţat, aroma roşiei galbene nu este foarte pronunţată, gustul roşiei-prună este pronunţat, făinos. Roşia buchet are un gust mai pronunţat, iar roşia cărnoasă o aromă foarte pronunţată. Soiurile pentru salată, precum soiul „Linia 71” şi „Pritchart” are un gust plăcut, un procent ridicat de zahăr şi aciditate mai mare. Soiul „Linia 71” are un gust suculent, iar soiul „Pritchard” are un gust plăcut şi puţin acrişor. Soiurile pentru industrie au un procent mai mare de substanţă uscată, au gust plăcut şi mustos. Gustul soiului  „Aurora” este plăcut, puţin acrişor, iar gustul soiului „Plovdiv” este plăcut dar uscat. Experienţa decupează deci continuum-ul şi face  pertinente unele unele unităţi considernd altele drept variante, aşa cum se ntmplă n sistemul gustului roşiei, unde se stabileşte un prag al opoziţiilor ntre două soiuri de roşii şi se consideră variaţiile ca fiind facultative. Fiecare termen al sistemului e nţeles de Eco ca expresie a propriei actualizări relaţional-sintactice, posibilă actualizare care devine element al propriului conţinut. Termenul sistemului are ntotdeauna o anume adncime.

 

Necesităţi practice l mping pe un subiect degustător să perceapă cu mai mare fineţe pentru că operaţia sa de segmentare „plasează n sistem” exigenţele sale. Din acest moment unităţile culturale adecvat segmentate l predispun să perceapă ca „realmente” constituite diferenţele gustative. Ele sunt „materialmente” ntemeiate pe existenţa obiectivă a continuum-ului numai că unităţi fiind, sunt instituite de acţiunea culturală al cărei obiect este continuum-ul material. Din acest continuum subiectul degustător alege un eşantion din eşantioane (Goodman) o roşie din soiul clasic, cu scopul de a-i descrie gustul. El fragmentează fructul pentru a-i afla gustul. Coaja este mai acră dect carnea. După mestecare ndelungată coaja şi pierde gustul acru, care devine necăcios. Miezul e mai dulceag, dar după mestecare devine acru. L’arrier-got lasă senzaţia de dulce acrişor. Seminţele au un gust acru, un acru ce ciupeşte limba. Gustul se simte şi n cerul gurii şi pe buze. Pentru a scăpa de gust agentul degustător dă de cteva ori cu limba peste buze ntr-o mişcare de măturare. Pentru diferiţi subiecţi degustători gustul roşiei poate constitui, după masticaţia lui, patru tipuri de mesaje, patru tipuri de noţiuni privind gustul, cărora le corespund patru tipuri de răspunsuri ale destinatarului:

AB – nivel critic – eliminarea fructului din gură

BC – nivel de alarmă – stare de alarmă (gustul roşiei este nou pentru subiect)

CD – nivel de siguranţă – stare de repaos (masticaţie)

AD – nivel insuficient – alimentare.

 

Subiectul degustător ştie că nivelul critic nseamnă „eliminare”, iar nivelul de alarmă nseamnă „primejdie”, n timp ce nivelul de insuficienţă nseamnă „foame”. Este un al treilea sistem concrescut din primul, astfel că primul permite funcţiei-semn pe care o instituie   să ntreţină un dublu raport conotativ. Astfel AB poate denota „pericol” şi conota n acelaşi timp fie „eliminare”, fie continuarea masticaţiei şi păstrarea unui gust neplăcut n gură. Cele două conotaţii se pot exclude reciproc.

 

Pe lngă gust, roşia mai poate fi recunoscută după forma şi mărimea ei. Cnd un subiect are n mnă urma a ceva rotund şi moale, urma este de obicei un text. Interpretată ca amprentă şi vector, o urmă nu generează pur şi simplu semnificaţia unei unităţi de conţinut (o roşie), ci a unui adevărat discurs („Am avut n mnă o roşie cu gust dulce-acrişor”). Prin amprentă avem o metaforă, prin „asemănarea cu cel care a lăsat-o şi pe care l reprezintă”6 şi o metonimie deoarece urma e folosită ca probă a unei contiguităţi anterioare cu obiectul care a imprimat-o. Pentru a realiza abducţia, obiectul este convenţional recunoscut ca aparţinnd unei clase precise de agenţi. Denotaţia primară a expresiei este „rotund + mare” iar restul a rămas obiectul unei simple inferenţe. Gustul face parte alături de simţul tactil şi de cel vizual dintr-o sinestezie care nu face dect să ntregească analiza unităţii culturale alese.

 

Prin canalul vizual, ochii, culorile obiectelor pe care le privim, inclusiv alimentele, generează efecte psihice şi fizice diferite. Roşul imprimă o stare de excitare, aprindere, nsufleţire, mobilizare, agresiune, apropiere. Segmentarea s-a produs n interioarul continuumului culorii roşu. Astfel roşiile obişnuite sunt de culoare roşu-deschis, roşiile-cireşe de culoare roşu-aprins, roşiile galbene sunt de culoare galben-portocaliu, roşiile prunişoare au culoarea roşu-portocaliu, roşiile buchet au culoarea roşu-nchis, iar roşiile cărnoase au culoarea roşu-stacojiu. Roşia Linia 71 are miezul de culoare roşu-cărămiziu, roşia Pritchard are culoarea roşu cărămiziu, roşia Pritchand are miezul roşu uniform, roşia Aurora are culoarea roşu-intens şi verzuie n jurul pedunculului, roşia Plovdiv are culoare roşu inchis. Acestea sunt interpretări naive unde ştiinţa a decupat n continuum pentru a justifica n termeni de lungime de undă o unitate pe care experienţa comună o decupare deja n contul său, dndu-i numele de roşu.6

 

1

Comunicarea cu alimentul cu ocazia consumului efectiv se referă la ntregirea mijloacelor de comunicare vizual, olfactiv, tactil, auditiv pentru situaţia receptării lui de la distanţă cu canalele supraalimentare pe care le permite gura, şi care se implică cu ocazia ingerării, muşcării şi masticaţia (gustul, aroma). Prin aromă se nţelege senzaţia generată de proprietăţile unor substanţe, care introduse n gură stimulează receptorii pentru gust şi miros, iar uneori şi receptorii de durere şi temperatură care sunt n gură.

 

Alimentele, n special roşiile, trebuie să fie nzestrate adecvat cu valori senzoriale, deoarece indiferent de utilitatea lor metabolică nu sunt apreciate şi, cel mai adesea, nici nu sunt ingerate dacă nu furnizează consumatorului suficientă informaţie pentru a stimula sistemul senzorial. Aceasta cu att mai mult cu ct emisia de informaţii cu care operează valorile senzoriale este destinată şi se răsfrnge pe plan psihic. Consumatorii doresc ca produsele şi serviciile alimentare să fie suficient de bine echipate cu valori senzoriale, pentru ca ele să răspundă nevoilor alimentaţiei. La nzestrarea alimentelor cu caracteristicile organoleptice preferate, de exemplu dominant sărate, acre, dulci, aromate, nu trebuie uitat nici un moment că intermediul particularităţilor senzoriale se poate realiza o mare diversitate sortimentală, şi tot prin intermediul acestora se obţin cele mai relevante valori de personalitate ale preparatelor alimentare.

 

Dorinţele alimentare se referă, n primul rnd la valorile estetice, vizează acele construcţii senzoriale (savoare, buchet) ce ocazionează o foarte mare satisfacţie psihică şi o valoare metabolică. Cei ce bucătăresc nu trebuie să neglijeze faptul că preparatele pe care le pregătesc au de cştigat n apreciere sub raport calitativ dacă sunt mai estetice, ceea ce arată că un plus de interes, imaginaţie şi talent sunt mijlocul cel mai la ndemnă pentru creşterea valorilor alimentelor. Rolul pe care-l ndeplineşte produsul n alimentaţie este un factor de care depinde necesitatea de a deţine anumite nsuşiri organoleptice. Sub acest aspect trebuie ţinut seama de particularităţile posibile de imprimat produsului şi de contribuţia pe care urmează să o ndeplinească acesta n meniu.

 

Un personaj al lui Al. I. Teodoreanu, Costache, atribuie unui semn, gustul roşiei din luna mai, un sens: sunt fade, nu au dulceaţa celor coapte n luna august. Să  vedem aşadar ce părere are Costache, personajul lui Al. I Teodoreanu despre roşiile din luna mai:

 

„Mincinoşii şi sentimentalii trebuie să aibă o excepţională memorie, ca să nu fie prinşi cu mţa, cum s-ar zice, n sac şi să nu se facă de rs. Că, din lipsă de memorie, mulţi mincinoşi  s-au făcut şi se fac de rs, nu-i nici o pagubă. Din contra. Dar de sentimentali e păcat. Mitomanul care minte din congenitală şi incurabilă meteahnă, fără voia lui şi fără scop, făcnd, fără să ştie, o inofensivă artă pentru artă, e de compătimit. Dar mincinosul conştient, care ticluieşte n taină minciuni şi calomnii, fie n dauna altuia, fie numai spre al său ilicit folos, merită tot dispreţul. Ce vină se poate aduce unui ins care, din pur entuziasm sau din irezistibilă şi subită indignare, laudă azi ceea ce osndea ieri şi invers, mai ales cnd indignarea lui se referă la lucruri de minimă importanţă? E cazul prietenului meu Costache. Prietenul meu Costache nu minte. Dar fără să-şi dea seama, se minte pe sine. Şi asta, nu att din lipsă de memorie, ct mai ales din juvenil entuziasm pentru ceea ce face n clipa de faţă. Poate că tocmai de aceea nsă găteşte att de bine. Eu, unul, n decurs de atţia ani, am mncat excelente trufandale n casa lui.  Ei bine nu mai departe dect ieri, l-am găsit pe Costache tunnd şi fulgernd mpotriva trufandalelor. O nepoată i trimisese nişte patlăgele roşii, de altminteri foarte arătoase.

Auzi dumneata? Patlăgele roşii n luna mai…

Parcă ţi plăceau, Costache, zic.

De bună samă că-mi plac, mi răspunse, dar la timpul lor. Nu-i bine să arunci banii pe grlă.

Nu uita că natura e cel mai bun profesor. Dacă nu vrei să ţii samă de ea, liber eşti să mănnci piftie de porc n toiul verii, numai că pentru asta trebuie să fii cam hututui.”7

 

Naratorul face o clasificare a mincinoşilor n sentimentali şi mitomani, precum şi n mincinoşi care mint n dauna altora şi mincinoşi care mint pentru folos propriu. Pentru  ca o minciună să nu fie dovedită pentru ca funcţionarea semiotică şi răspunsurile comportamentale ale destinatarului să nu se schimbe cu nimic, mincinosul trebuie să aibă memorie. Astfel el ajunge să fie prins cu mţa-n sac, să se facă de rs.  Chiar dacă personajul Costache se preface că nu-i plac pătlăgelele roşii (parcă ţi plăceau) funcţionarea semiotică a comportamentului său poate fi realizată foarte bine. Ori de cte ori se manifestă posibilitatea de a semnifica ne aflăm n faţa unei funcţii-semn. Funcţia-semn nseamnă posibilitatea de a semnifica ceva căruia nu-i nici o reală stare de fapt. Posibilitetea de a minţi este proprium-ul semiozei. De cte ori există minciună, există semnificare.8

 

Am avea aşadar două scheme:

AB – gustul roşiei n luna mai - nivel critic – nefolosirea roşiei pentru a găti trufandale (tunnd şi fulgernd mpotriva trufandalelor, la timpul lor, aruncat banii pe grlă, piftie de porc n toiul verii, hututui).

CD – gustul roşiei n luna mai – nivel de siguranţă – folosirea roşiei pentru a găti trufandale (excelente trufandale).

 

Pentru Costache, lumea pe dos (pătlăgele roşii n luna mai…) a uzurpat locul lumii ordonate de altădată. Omul nu  mai are un reper. Oferindu-i nişte pătlăgele roşii foarte arătoase n luna mai, nepoata pune n discuţie n t2 – luna mai – ceea ce n t1 era acceptat (folosirea roşiilor pentru a realiza trufandale). Ceea ce n t1 era un lucru acceptat, n t2 este interzis. Prin lipsa de memorie a lui Costache, momentul t0 (folosirea permanentă a roşiei pentru a găti trufandale) se tranformă n t2 care devine opusul lui t1 , n loc să fie o continuare cronologică a lui t1.

 

Naratorul, precum şi noi cititorii, putem lectura reacţia lui Costache att ca o minciună ct şi ca o glumă. Acestei glume a lui Costache, naratorul i oferă o funcţie de clarificare. Cathartic şi demistificator, rsul este o modalitate de dezambiguizare a confuziilor: termenii opuşi sunt aşezaţi cu ndrăzneală faţă n faţă.9 Plecnd de la perspectiva totalizatoare a lui Grice, gluma poate fi interpretată bazndu-ne pe distincţia direct-derivat, aplicabilă actelor nonverbale. Emiţătorul, Costache, este agentul care anunţă neechivoc: Auzi dumneata? şi dinamitează astfel convenţia şi clişeul. Pentru Costache, faptul că nepoata i-a adus pătlăgele roşii n luna mai este o glumă. Gluma este bazată pe transgresarea unei reguli (pătlăgelele roşii se coc n luna august), transgresare nfăptuită de un individ inferior, dar care produce plăcere pentru că este asumată de celălalt. Gluma cuprinde o fază critică, genetoare de tensiune nervoasă (Dacă nu vrei să ţii seama de ea [de natură] eşti liber să mănnci piftie de porc n toiul verii, numai că…) şi o fază constructivă, de destindere, de cucerire a echilibrului (pentru asta trebuie să fii cam hututui.). Esenţa glumei constă n dedublarea dialogică: la nivelul enunţării există doi actori complici: A1 (Costache), emiţătorul, dotat cu savoir (lingvistic, retoric şi enciclopedic) şi faire-croire, şi A2 (naratorul), receptorul, posesorul unui savoir-faire interpretativ care i permite să acceadă la sensul ascuns (implicit al glumei, iar la nivelul enunţului (textul glumei) un a1 complice şi un a2 , actor inocent, victima semnificaţiei explicite (nepoata).

 

Gluma include actori dedublaţi (ca persoane reale şi ca personaje) – Costache, naratorul, ţinte (persoana atacată de glumă) – nepoata, punct de vedere (mesajul pe care prezentatorul glumei l transmite auditorului, macrostructura) – roşiile nu au gust bun n luna mai – şi diverse strategii de comunicare (paraverbală, intonaţională). Gluma este un exemplu de presiune asupra convenţiei. Este vorba de o dublă lectură: lectura literală exprimă o stare de fapt pozitivă („Ce bune sunt pătlăgelele roşii!”), iar semnificaţia implică exact opusul ei. Fiind o glumă extralingvistică, ea se bazează pe eşecul unei operaţii cognitive precum implicaţia („Am primit nişte pătlăgele arătoase. Le voi folosi la gătit.”). n cazul glumei lui Costache surpriza, neprevăzutul sunt induse de un disjunctor referenţial circumstanţial (consumul pătlăgelelor roşii n luna mai, al piftiei de porc n toiul verii).

 

A interpreta un semn presupune o aplicare ierarhizată a sistemului competenţelor asupra elementelor secvenţei discursive. E vorba mai nti de competenţa lingvistică care asociază semnificatul semnificantului conform regulilor constitutive ale limbii, de competenţa enciclopedică  referitoare la lume şi actanţii enunţării şi de competenţa retorică (Cf. Kerbrat-Orrechioni) ca ansamblu de principii ce reglementează activitatea discursivă (Grice, Oswald Ducrot, Gordon-Lakoff).10

 

NOTE:

1 Apud Daniela Rovenţa-Frumuşani, Semiotică, societate, cultură, Iaşi, Institutul european, 1999, p. 27

2 Apud ibid., p.29

3 Apud Daniela Fulga, Zmbetul ngerilor : De la teoria semiotică la roman : Umberto Eco, cu o postfaţă de Carmen Vlad, Clusium, 1977, p.17.

4 Cf. Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, 1982, pp.90-97

5 Cf. ibid., p.107.

6 Cf. ibid., p. 290.,

7 Dumitru Enache, Bucătăria unităţilor gastronomice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975, p.200.

8 Al. I. Teodoreanu, Gastronomice, Editura pentru Turism, Bucureşti, 1973, p. 171.

9 Umberto Eco, Tratat de semiotică generală, p.79.

10 Daniela Rovenţa-Frumuşani, Semiotică, societate, cultură, pp.174-175.

 

BIBLIOGRAFIE

1.     Brillat-Savarin, Fiziologia gustului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988.

2.     Coordonator Chirilă, Pavel, Medicină naturistă, Asociaţia Filantropică Medicală Creştină Christiana, Bucureşti, 1995.

3.     Eco, Umberto, Tratat de semiotică generală, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.

4.     Enache, Dumitru, Bucătăria unităţilor gastronomice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1975.

5.     Fulga Daniela, Zmbetul ngerilor,

6.     Iordache, Gheorghe, Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul Romniei. Studiul etnologic, vol. I, Scrisul Romnesc, Craiova, 1985.

7.     Ghircoiaşiu, Maria, Pogăceanu, Viorica, Alimentaţia raţională. Necesităţi nutritive n anumite stări fiziologice şi patologice, Editura Dacia, 1983.

8.     Lvi-Strauss, Claude, Mitologice I. Crud şi gătit, Editura Babel, Bucureşti, 1995.

9.     Niculescu, Niculae, Niculescu, Elena, Oţel, Ion, Bucătăria creativă, Editura Ceres, Bucureşti, 1989.

10.   Răileanu, Valerian, Răileanu, Emanuela, Sfaturi practice şi reţete de bucătărie ovo-lacto-vegetariană, vol. II, Metropol, Braşov, 1997.

11.   Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Semiotică, societate, cultură,

  • Teodoreanu, Al. I., Gastronomice, Editura pentru Turism, Bucureşti, 1973.
  • Referat oferit de www.ReferateOk.ro
    Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
    Horoscop
    Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
    referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica